Contestaţie la executare. Decizia nr. 217/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE Z. K.

Judecător M. G. R.

Grefier E. P.

Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelanta-contestatoare D. M., domiciliată în Drăgușeni, ., județul Satu M., având CNP_, împotriva Sentinței civile nr. 2070/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., cu sediul în Cluj N., P-ța A. I., nr. 19, jud. Cluj, CUI_, cont bancar RO61TREZ__ , prin A. J. A FINANTELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr. 3-5, având ca obiect contestație la executare.

Prin serviciul de registratură al instanței la data de 13.05.2015, apelanta prin avocat, a depus la dosar concluzii scrise.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 05.05.2015, dată la care susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi când;

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2070/12.05.2014 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea D. M., identificată cu CNP_, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N., cu sediul în Cluj-N., Piața A. I., nr. 19, jud. Cluj, CUI_, cont bancar RO61TREZ__, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Satu M. și a desființat în parte actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional cu nr._/30/_ /_, respectiv titlul executoriu nr._ și somația nr.30/_ /_ emisă la data de 31.10.2013, în ceea ce privește suma de 177 lei. Totodată, a obligat intimata la plata către contestatoare a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând din onorariu avocațial redus.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în dosarul de executare nr._/30/_ /_, inițiat de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Satu M., a fost emis titlul executoriu nr._, prin care s-a stabilit în sarcina contestatoarei D. M. obligația de plată a sumei totale de 633 lei, din care suma de 177 lei în baza deciziei nr._, iar suma de 456 lei în baza deciziei de calcul accesorii nr._/05.07.2013. În temeiul titlului executoriu menționat a fost emisă somația cu nr.30/_ /_ din data de 31.10.2013.

În conformitate cu prevederile art.711, alin.(1) Cod proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii. De asemenea, potrivit art.172, alin. (1) din OG nr. 92/2003, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

Potrivit art.45 din OG nr.92/2003, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art.44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.

Prin Decizia nr.536/2011 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României cu nr.482/07.07.2011, au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 44, alin. (3) din OG nr. 92/2003 „în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art.44, alin.(2), lit.a)-d) din aceeași ordonanță”.

În ceea ce privește modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, instanța a constatat că acestea sunt enumerate la art.44 din OG nr.92/2003, text potrivit căruia: actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire [alin.(2)]; actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru [alin.(2¹)]; în cazul în care comunicarea potrivit alin.(2) sau (2¹), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate [alin.2, indice 2].

De asemenea, potrivit art.44.1 din HG nr.1050/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OG nr.92/2003, organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii.

Actele administrativ-fiscale în baza cărora s-a calculat obligația de plată a contestatoarei pentru suma totală de 633 lei constă, așadar, în decizia nr._ (referitoare la suma de 177 lei, calculată până la data de 31.10.2013 – fila 35), respectiv în decizia de calcul accesorii nr._/05.07.2013 (referitoare la suma de 456 lei cu titlu de impozit pe venituri din activități independente – fila 37).

Cu privire la decizia de impunere nr._, instanța a reținut că, într-adevăr, intimata nu a făcut dovada comunicării valabile a acesteia, deși s-a acordat un termen în acest scop (fila 50), la dosarul execuțional regăsindu-se doar dovada efectuării operațiunilor de publicitate (fila 36), dovadă care, însă, pentru considerentele de mai sus, nu poate conduce la concluzia unei comunicări valabile în absența dovedirii eșuării modalităților de comunicare prevăzute la art.44 alin.(2) sau (2¹) din OG nr.92/2003. Cât privește dovada de comunicare de la dosarul execuțional efectuată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, semnată de contestatoare în data de 13.11.2013 (fila 41), instanța a constatat că aceasta nu vizează decizia de impunere nr._, ea referindu-se la comunicarea actelor de executare (titlu executoriu și somație) contestate în prezenta cauză, care nu se confundă cu actele administrativ-fiscale ce au stat la baza acestor acte de executare.

D. urmare, în condițiile în care în titlul executoriu (și în somație) figurează o decizie de impunere cu privire la care nu s-a făcut dovada comunicării, instanța a constatat ca fiind întemeiată contestația la executare sub aspectul sumei urmărite în temeiul acestei decizii de impunere, astfel încât, ținând seama de prevederile de mai sus, precum și de prevederile art.716 și art.719 Cod proc.civ., a dispus anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional cu nr._/30/_ /_, respectiv a titlului executoriu nr._ și a somației nr.30/_ /_ emisă la data de 31.10.2013, în ceea ce privește suma de 177 lei.

În schimb, sub aspectul sumei urmărite în temeiul deciziei de calcul accesorii nr._/05.07.2013 (456 lei), instanța a constatat ca nefiind întemeiate alegațiile contestatoarei, sens în care contestația la executare a fost admisă doar în parte. Astfel, instanța a constatat că, în data de 28.04.2014, din partea intimatei s-a depus la dosar o dovadă de comunicare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, din data de 16.08.2013 (filele 62-63), referitoare la decizia de calcul accesorii nr._ (în acest sens existând mențiune expresă la rubrica „număr dosar fiscal” de pe dovada de comunicare de la fila 62). Prin urmare, criticile ridicate de contestatoare cu privire la faptul că nu i s-ar fi comunicat niciun act administrativ fiscal nu au putut fi primite, în contextul în care a semnat de primire pentru decizia de calcul accesorii menționată mai sus, referitoare la suma totală de 1.715 lei (fila 37), din care suma de 456 lei cu titlu de impozit pe venituri din activități independente (cuprinsă în titlul executoriu contestat în prezenta cauză), iar suma de 1.259 lei cu titlu de diferențe impozit anual de regularizat (necuprinsă în actele de executare contestate în prezenta cauză).

În ceea ce privește criticile aduse de către contestatoare prin acțiunea introductivă pe fondul obligației sale de plată, instanța a reținut că acestea nu pot fi primite în cadrul prezentei proceduri, în care nu se analizează temeinicia actului administrativ fiscal ce a stat la baza executării, ci exclusiv posibilitatea acestuia de a produce efecte juridice în speță. Raportat la art.712, alin.(2) Cod proc.civ., contestația la executare nu poate fi analizată sub aspectul criticilor formulate de contestatoare cu privire la realitatea obligației sale de plată. Atât potrivit art.712, alin.(2) Cod proc.civ., cât și potrivit art.172 din OG nr.92/2003, în cadrul contestației la executare pot fi formulate apărări de fond doar în măsura în care legea nu a creat o altă cale în acest scop. Or, împotriva titlului de creanță, contestatoarea are posibilitatea de a formula contestație în conformitate cu dispozițiile exprese ale art.205 și 207 din Codul de procedură fiscală, prin procedura administrativă prealabilă, și, în situația în care ar fi nemulțumită de modalitatea de soluționare a contestației de către organul fiscal, contestatoarea are posibilitatea de a se adresa instanțelor de contencios administrativ competente. D. urmare, instanța a constatat că nu se poate analiza în cadrul prezentei proceduri fondul obligației de plată stabilite în sarcina contestatoarei prin actele administrativ-fiscale menționate mai sus, iar, în ceea ce privește cauzele de stingere a obligației, invocate de contestatoare, instanța a constatat că actele depuse în probațiune sub acest aspect nu fac dovada stingerii obligației urmărite în titlul executoriu contestat în prezenta cauză.

Astfel, instanța a constatat că la dosar au fost depuse din partea contestatoarei mai multe chitanțe de plată, emise în 07.06.2010, 27.08.2013, 25.11.2013, 10.10.2013, 08.07.2013 (filele 43-47), însă niciuna dintre acestea nu face referire concretă la actele contestate în prezenta cauză. Or, pentru a interveni nulitatea actelor de executare din această perspectivă, contestatoarea avea sarcina de a dovedi, conform art.249 Cod proc.civ., că a achitat debitul urmărit silit anterior inițierii executării, în actele de evidențiere a plății trebuind să se regăsească suficiente elemente de determinare a actelor prin care a fost stabilită obligația de plată (respectiv, numărul deciziei de impunere și al deciziei de calcul accesorii).

Prin urmare, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a admis în parte contestația la executare și a dispus anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional cu nr._/30/_ /_, respectiv a titlului executoriu nr._ și a somației nr.30/_ /_ emisă la data de 31.10.2013, doar în ceea ce privește suma de 177 lei, urmărită în temeiul unui act administrativ-fiscal cu privire la care nu s-a făcut dovada unei comunicări valabile.

În temeiul art.453, alin.(1) și (2) Cod proc.civ., instanța a obligat intimata la plata către contestatoare a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând din onorariu avocațial redus. Ținând seama de faptul că cererea contestatoarei a fost admisă doar în parte, instanța a apreciat că se impune reducerea cheltuielilor solicitate de aceasta (constând în taxă judiciară de timbru de 50 lei – fila 21, respectiv onorariu avocațial în cuantum de 1.500 lei, dovedit conform chitanței ., nr._/19.03.2014 – fila 48) la suma de 150 lei, în baza art.453, alin.(2) Cod proc.civ. În acest sens, instanța a mai reținut că, potrivit celor susținute de reprezentanta contestatoarei cu ocazia concluziilor pe fond, între părți există mai multe litigii similare; or, obligarea intimatei la plata unor cheltuieli de judecată în mod vădit disproporționate față de debitul urmărit în dosarul execuțional ce a fost contestat în prezenta cauză ar contraveni prevederilor art.451, alin.(2) Cod proc.civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea D. M. solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației la executare astfel cum a fost formulată, respectiv anularea somației nr.30/_ /_ din dosarul de executare nr._/30/_ /_, precum și titlul executoriu nr._ din același dosar de executare silită și obligarea părții adverse și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

În motivarea căii de atac exercitate, apelanta arată că nu a realizat niciun fel de venituri din activități independente, din data de 21.04.2009, când a încetat existența întreprinderii individuale a soțului ei, din care făcea parte. Învederează că este angajată S.C. D. R. S.R.L. din data de 11.01.2010 în funcția de secretară (a depus contractul de muncă la dosar).

Precizează că soțul apelantei, D. G., a avut o întreprindere individuala din care o scurtă perioadă de timp a făcut parte și apelanta. Întreprinderea individuală a fost înființată în anul 1993, iar în data de 21.04.2009 i s-au adus modificări, în sensul că din această întreprindere s-a retras apelanta și imediat după aceea soțul ei, D. G., a transformat întreprinderea individuală în societate cu răspundere limitată a cărui singur asociat a rămas el. Menționează că a depus la dosar dovezi în acest sens.

În ciuda acestui fapt, apelanta arată că i s-au emis în continuare decizii de impunere pentru venituri din activități independente și neînțelegând ce se întâmplă, apelanta a plătit aceste sume, în primul an având impresia că datorează impozit pentru anul anterior, apoi că au rămas restante din anul anterior, apoi regularizări pentru pretinse întârzieri în plata lor și astfel a intrat într-o nebuloasă cu privire la cuantumul și obligația plății datoriilor fiscale. De fiecare dată când plătea se prezenta la A.F.P. Satu M. și plătea debitul cu care era înregistrată în evidențele fiscale ale funcționarului care încasa banii și avea credința că a lichidat toate datoriile fiscale, ca mai apoi să afle că din nou are alte datorii de achitat. Menționează că a solicitat fișa fiscala, însă nu a înțeles prea multe din conținutul ei.

Este cert că a achitat în acest fel următoarele sume de bani doar în anul 2013:

- 10.000 lei impozit pe veniturile din activitățile independente plătit in 27.08.2013 (chitanța se afla la fila 44 din dosarul de fond);

- 2.269 lei impozit pe venitul din activități independente plătit în 08.07.2013 (chitanța se afla la fila 47 din dosarul de fond);

- 17.979 lei și 2.021 lei regularizări și impozit pe venituri din profesii libere plătit în 10.10.2013.

Toate aceste sume au fost deja plătite la data promovării contestației și în aceste sume este inclusă și suma de 456 lei ce face obiectul prezentului litigiu.

Consideră că instanța de fond, în mod nejustificat, a reproșat apelantei, în considerentele sentinței sale, faptul că aceste chitanțe ar fi trebuit să conțină suficiente elemente de determinare a actelor prin care a fost stabilită obligația de plată (respectiv numărul deciziei de impunere și a deciziei de calcul accesorii). Se știe însă că nu are contribuabilul mijloace prin care să constrângă funcționarul public ca pe chitanța de plată a obligațiilor fiscale să înscrie și aceste elemente (fiecare contribuabil și-ar dori ca aceste elemente să fie înscrise pe chitanța sa). Pentru a suplini aceasta lipsă, apelanta solicită în probațiune obligarea intimatei să depună la dosar deciziile de impunere fiscală emise în ultimii 5 ani pe numele ei pentru venituri din activități independente, precum și dovada sumelor achitate cu titlu de impozit pe veniturile obținute din activitățile independente în ultimii 5 ani de zile și a accesoriilor acestora, plătite în acești ultimi 5 ani de zile de către apelantă.

Pe de altă parte, învederează că apelanta nu și-a recunoscut semnătura de pe confirmarea de primire aflată la fila 62 din dosarul instanței de fond și a învederat acest aspect instanței de judecată. Este evident doar la o analiză cu ochiul liber că semnătura apelantei este foarte diferită. Ea se află pe declarația privind veniturile din activitățile agricole impuse pe norme de venit din anul 2013. Deci nu i-a fost comunicată decizia de calcul accesorii nr._ la data de 16.08.2013. Menționează că apare o semnătură pe confirmarea de primire la care face referire instanța de fond în considerentele sale, care o imită foarte prost pe a apelantei, însă la calitatea destinatarului scrie orice altceva decât destinatar, respectiv ceva ilizibil. Pe de altă parte, la rubrica „motivul nepredarii" este înscrisă data de 24.01.2014, ceea ce dovedește încă o dată faptul ca nu a fost predată apelantei decizia de calcul accesorii nr._.

De altfel, cum însăși numele ei arată, această decizie cuprinde calculul accesoriilor, ori impozitul pe venit din activități independente nu este un accesoriu, deci nu îi putea fi comunicată apelantei o astfel de decizie. Deci, necomunicându-i-se o decizie de impunere a sumei de 456 lei cu titlu de venituri din activități independente, consideră că neîntemeiat reproșează instanța de fond apelantei că nu a înaintat în instanța de contencios administrativ contestație conform prevederilor art.205 și 207 din Codul de Procedura Fiscala. Precizează că nu i-a fost emis apelantei niciodată un act administrativ fiscal care să cuprindă toate elementele prevăzute de art.43 din Codul de procedura fiscala și care să poată fi contestat. În consecință, și apărările de fond cu privire la faptul că în realitate apelanta nu datorează statului impozit pe profit pentru o activitate pe care nu a desfășurat-o în anul 2013 pot fi prezentate doar în cadrul prezentei contestații.

În drept, invocă art.43 și urm.Cod proc.fiscală, art.172 și urm.Cod proc.fiscală, art.466 și urm.Cod civil.

Prin întâmpinarea formulată, intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. solicită respingerea apelului ca netemeinic și nelegal.

În fapt, arată că prin sentința civila cu nr.2070/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._ instanța de fond a admis în parte contestația la executare ca nefondată.

Învederează că apelanta solicită anularea formelor de executare silită constând în titlu executoriu nr._.

Potrivit art.141 din Codul de Procedură Fiscală, privind „Titlul executoriu și condițiile pentru începerea executării silite, (1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu ".

Astfel, titlul executoriu contestat, cuprinde decizia de impunere nr._/13.07.2013 ca urmare a nedepunerii declarației D 221 de către reclamantă, înregistrată la AJFP Satu M. sub nr._/23.05.2013 prin care declară că are venituri din această activitate și din accesorii pentru perioada 17.04._13 calculate pentru debitul neachitat în trim.IV 2008 din activitatea independentă.

Face trimitere la dispozițiile art.172 alin.1 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala care prevăd faptul că: „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuza să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. "

Față de disp. art.172 al.3 Cod proc.fiscală, se apreciază că instanța nu poate analiza, în cadrul contestației la executare, apărările contestatoarei cu privire la cuantumul obligațiilor de plată stabilite în sarcina sa prin titluri executorii atâta vreme cât, potrivit art.141 al.2 Cod proc.fiscală titlul de creanță devine titlu executoriu la data când creanța fiscală este scadentă, contestatoarea având o altă cale prevăzută de art.205 și următoarele Cod proc.fiscală, cale neurmată de contestatoare.

În fapt, contestatoarea putea contesta și solicita anularea titlurilor de creanță, în conformitate cu dispozițiile legale în materia contenciosului administrativ.

Necontestarea titlului de creanță comunicat potrivit legii atrage definitivarea sa pe fond, fără posibilitatea de a se mai ataca conținutului acestuia în fața instanței de judecată.

Procedura de executare silită a fost demarată conform O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscală în baza titlurilor executorii emise, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de acesta, prin care i se învederează contestatoarei faptul că aceasta figurează în evidența fiscală cu sume restante de plată, pentru care s-a demarat procedura de executare silită.

În considerarea celor de mai sus, solicită respingerea apelului promovat ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea, ca legale și temeinice, a actelor de executare silită.

În drept, invocă art.205 Cod proc.civ.

Prin concluziile scrise, apelanta D. M. solicită anularea somației nr.30/_ /_ din dosarul de executare nr._/30/_ /_, precum și a titlului executoriu nr._, din același dosar de executare silita, obligând partea adversa și la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea în fond și apel a prezentei cauze (onorariul de avocat de avocat de 1.500 lei a cărui chitanța s-a depus la instanța de fond privește apărarea până la soluționarea definitivă a cauzei și taxa de timbru pentru fond și apel), din următoarele motive:

Apelanta nu a obținut nici venituri din activități agricole în ultimii ani de zile și nici venituri din activități independente, fiind angajată de la data de 11.01.2010 la S.C. D. R. S.R.L.

Învederează că soțul apelantei, D. G., a avut o întreprindere individuală, din care o scurtă perioadă de timp a făcut parte și apelanta. Întreprinderea individuală a fost înființată în anul 1993 și i s-au adus modificări în 21.04.2009, în sensul că apelanta s-a retras din această întreprindere, iar imediat după aceea soțul ei, D. G., a transformat întreprinderea individuală în societate cu răspundere limitată a cărui singur asociat a rămas el, iar apelanta a fost angajată ulterior, astfel cum a arătat mai sus, ca secretară.

Menționează că titlul executoriu contestat nr._ prevede faptul că apelanta ar datora intimatei suma de 456 lei în baza deciziei de accesorii nr._ din 5.07.2013, decizie despre care instanța de fond a reținut că a fost comunicata apelantei cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 16.08.2013.

Precizează că după data de 16.08.2013 apelanta a efectuat plăți substanțiale intimatei, pentru care aceasta nu poate oferi explicații pertinente. Astfel, în data de 27.08.2013 a achitat suma de 10.000 lei, despre care intimata susține prin adresa nr.39.102/24.02.2015 înaintată la dosar că ar reprezenta plata parțială a impozitului anticipat pe anul 2009 în suma de 8.100 lei și o diferență din trim. IV a anului 2009 în suma de 679 lei, în condițiile în care apelanta a depus decizia de impunere pentru anul 2009 cu care a dovedit că nu a datorat niciun ban cu titlu de impozit pentru anul 2009. De asemenea, arată că a depus și decizia de nemodificare a bazei de impunere pe anul 2009 emisă în urma controlului fiscal efectuat de intimată.

La fel de nereal se susține, pentru motivul mai sus expus, și faptul că apelanta ar fi achitat în data de 10.07.2013 suma de 2.021 lei cu titlu de diferența pe trim.IV a anului fiscal 2009. Nu există niciun titlu de creanță în baza căruia să achite datorii fiscale aferente anului 2009.

Pe de altă parte, arată că intimata nu mai oferă nicio explicație instanței cu privire la suma de 17.979 lei achitată de apelantă în data de 10.10.2013, astfel cum funcționarii intimatei nu explică niciodată prin chitanța eliberată pentru plata efectuată ce datorii fiscale se sting prin plata respectivă.

Astfel, consideră că în mod neîntemeiat reproșează instanța de fond apelantei faptul că aceste chitanțe depuse la dosar „nu conțin suficiente elemente de determinare a actelor prin care a fost stabilită obligația de plată (respectiv numărul deciziei de impunere și al deciziei de calcul accesorii), acest reproș putând fi adus doar intimatei. Este binecunoscut faptul că niciun contribuabil nu are mijloace prin care să constrângă pe funcționarul public ca pe chitanțele de plată să fie menționate aceste elemente, deși fiecare contribuabil își dorește acest lucru.

De altfel, apelanta se întreabă retoric, cum ar putea face aceste mențiuni un casier, dacă nici măcar organele de conducere nu au putut oferi explicații pertinente instanței de judecată cu privire la destinația sumelor achitate de apelantă prin chitanțele depuse la dosar ?

Sunt certitudini însă următoarele aspecte:

1. Prin aceeași chitanță se pot face plăți cu destinație diferită, astfel cum intimata recunoaște prin adresa nr._/24.02.2015 (respectiv datorii fiscale pentru anumite perioade de timp și accesorii pentru alte datorii ce rezultă din alt an fiscal);

2. Apelanta a efectuat plăți substanțiale după data comunicării deciziei de accesorii nr._ din 5.07.2013, în care cu siguranța este cuprinsă și suma de 456 lei, atâta timp cât nici măcar organele de conducere a intimatei nu pot da o explicație plauzibilă sumelor achitate de către după data de 5.07.2009. Apelanta face dovada cu chitanțele eliberate de intimată după data de 5.07.2013 că a achitat suma de 456 lei, iar intimata nu a putut face dovada contrarie.

În drept, invocă art.43 și urm.Cod proc.fiscală, art.172 și urm.Cod proc.fiscală.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, tribunalul consideră că este nefondat, reținând următoarele argumente:

Apelanta susține că întreprindere individuala din care o scurtă perioadă de timp a făcut parte și ea a fost înființată în anul 1993, iar în data de 21.04.2009 i s-au adus modificări, în sensul că din această întreprindere s-a retras apelanta și imediat după aceea soțul ei, întreprinderea individuală a fost transformată în societate cu răspundere limitată a cărui singur asociat a rămas soțul apelantei.

În continuare i s-au emis decizii de impunere pentru venituri din activități independente, apelanta a plătit aceste sume. Au fost achitate următoarele obligații fiscale:

- 10.000 lei impozit pe veniturile din activitățile independente plătit în 27.08.2013 (chitanța se afla la fila 44 din dosarul de fond);

- 2.269 lei impozit pe venitul din activități independente plătit în 08.07.2013 (chitanța se afla la fila 47 din dosarul de fond);

- 17.979 lei și 2.021 lei regularizări și impozit pe venituri din profesii libere plătit în 10.10.2013.

Toate aceste sume au fost deja plătite la data promovării contestației și în aceste sume este inclusă și suma de 456 lei ce face obiectul prezentului litigiu.

În apel, instanța a solicitat relații cu privire la chitanțele depuse de apelanta în baza cărora în susținerea ei obligațiile fiscale au fost achitate inclusiv și suma de 456 lei. Conform relațiilor comunicate de AJFP Satu M. rezultă că prin chitanța nr._/2010 în suma de 57.395 lei s-au achitat diferențele de impozit anual de regularizare, prin chitanța nr._/2013 în suma de 2.269 lei s-a achitat parțial trimestrul 4, reprezentând impozit anticipat aferent anului 2008; prin chitanța nr._/2013 în suma de 10.000 lei s-a achitat diferența trimestrul 4 aferent anului fiscal 2008, adică 1.221 lei trimestrele 1, 2, 3, reprezentând impozitul anticipat aferent anului fiscal 2009 în suma de 8.100 lei și o diferență din trim.4 aferent anului 2009 în suma de 679 lei; prin chitanța nr._/2013 în suma de 2.021 lei s-a achitat diferența trimestrul 4 aferent anului fiscal 2009.

În consens cu instanța de fond, tribunalul constată că la dosar au fost depuse din partea apelantei contestatoare mai multe chitanțe de plată, emise în 07.06.2010, 27.08.2013, 25.11.2013, 10.10.2013, s-au solicitat relații în legătură cu chitanțele invocate, însă în baza acestor probe nu s-a regăsit în concret obligația fiscală contestată ca fiind plătită, actele de executare au fost emise în mod legal.

Față de cele de mai sus, tribunalul, în baza art.480 alin.1 NCPC, va respinge apelul declarat ca nefondat.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de partea interesată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul civil declarat de apelanta-contestatoare D. M., domiciliată în Drăgușeni, ., județul Satu M., având CNP_, împotriva Sentinței civile nr.2070/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., cu sediul în Cluj N., P-ța A. lancu, nr.19, jud.Cluj, CUI_, cont bancar R061TREZ__, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr.3-5, având ca obiect contestație la executare.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în condițiile art.396 alin.2 Cod proc.civ., prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei, la data de 14.05.2015.

Red.Z.K./30.06.2015

Tehnored_BER /30.06.2015

Ex.4

- ..cu: D. M., Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu M.

Jud.fond: A. P.