Prestaţie tabulară. Decizia nr. 134/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 134/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 1254/218/2015/a1
Cod operator:_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 134/R
Ședința publică de la 17 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G. M.
Judecător G. D. S.
Judecător E. R.
Grefier M. O.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul-reclamant, M. N. cu dom. în comuna S., ., jud. Satu M., împotriva Încheierii de suspendare din data de 18.05.2015 pronunțată de Judecătoria Carei, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. I., cu dom. în Cicîrlău, nr.107 B, jud. Satu M., S. G., cu dom. în Satu M., ., jud. Satu M., având ca obiect prestație tabulară.
Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 07.09.2015, când, fiind lipsă părțile pronunțarea a fost amânată la data de 14.09.2015, iar apoi pentru data de azi, 17.09.2015, după care;
INSTANȚA
deliberând asupra recursurilor declarate, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18.05.2015 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr. de mai sus, s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 NCPC, pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligațiilor stabilite în cursul judecății.
Pentru a dispune suspendarea în temeiul dispozițiilor legale menționate, judecătoria a reținut că, la cererea reprezentantului reclamantului, i s-a acordat un termen pentru a depune avizele prevăzute prin dispozițiile Legii nr. 17/2014 și care sunt obligatorii pentru soluționarea cauzei. Totodată, instanța reține că nu a dat curs solicitării reclamantului de a se suspenda cauza în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. 1 NCPC, până la soluționarea cauzei de sub dosar nr._, sancționând astfel lipsa de diligență pentru obținerea avizelor, anterior promovării acțiunii. Se mai reține că suspendarea în temeiul dispozițiilor art. 413 este facultativă și nu există certitudine ca o eventuală admitere a acțiunii în dosarul menționat s-ar și finaliza cu emiterea avizelor în discuție.
I. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul M. N. solicitând modificarea în tot a încheierii recurate, în sensul suspendării prezentului dosar în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., până la soluționarea dosarului nr._ .
În susținerea recursului, arată că în dosarul nr._ a solicitat constatarea vânzării-cumpărării și pronunțarea unei sentințe care să țină loc de act autentic împotriva celor doi pârâți. Pârâtul S. G. a formulat cerere reconvențională, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, cu consecința anulării acestuia.
Prin Sentința civilă nr. 667/2015 pronunțată în dosarul nr. 1382/218/_ de către Judecătoria Carei, s-a respins cererea reconvențională, disjungându-se acțiunea civilă înaintată de reclamant, având ca obiect constatarea dreptului său de proprietate și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic cu consecința intabulării în CF, formându-se astfel, noul dosar sub nr._ 15.
În aceeași zi sub nr. de dosar_, în concordanță cu dispozițiile Deciziei nr. 38/03.02.2015 a Curții Constituționale, reclamantul a solicitat, fie obligația pârâților la îndeplinirea procedurii prevăzute de Lege nr. 17/2014, fie subrogarea sa în drepturile pârâților pentru obținerea avizelor specifice cu consecința suspendării noului dosar format, până la soluționarea acestuia în temeiul 413 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ.
Cu toate acestea prima instanță a dispus suspendarea cauzei în baza art. 242 alin. 1 C.proc.civ., pentru nedepunerea diligențelor de către reclamant, ca urmare a lipsei acesteia pentru obținerea avizelor.
Recurentul menționează că, potrivit Legii nr. 17/2014 vânzătorul este singurul în măsură să uzeze de procedura instituită prin această lege și să obțină avizele impuse de legiuitor.
În consecință, în lipsa unei hotărâri judecătorești care să-i permită reclamantului cumpărător obținerea avizelor, se susține că această procedură îi este imposibil de urmat și în această situație consideră că prima instanță putea suspenda facultativ dosarul mai sus arătat, până la soluționarea dosarului_, cu atât mai mult cu cât în încheierea de suspendare nici nu s-a pronunțat privind această solicitare de suspendare în baza art. 413 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ.
II. Împotriva aceleiași încheieri a declarat recurs și pârâtul S. G., solicitând admiterea acestuia și casarea încheierii de suspendare pronunțată în data de 18.05.2015 de Judecătoria Carei și trimiterea dosarului spre continuarea judecății acțiunii la prima instanță.
În motivare, recurentul pârât arată că astfel cum rezultă și din extrasul CF, el și fratele său, pârâtul S. I., sunt proprietarii tabulari ai terenului în suprafața de 4,99 ha în indiviziune în cote legale de 1/2 parte fiecare, terenul fiind dobândit de aceștia în baza legii fondului funciar ca moștenitori ai autorului lor comun. La acel moment au convenit că fratele său pârâtul S. I. poate să administreze și partea de pământ care îi revine recurentului pârât, cu condiția să plătească impozitul la stat. Din 2004, recurentul pârât nu a mai avut grija pământului fiind convins că fratele său îl cultivă și îl administrează, însă relațiile dintre ei s-au răcit în urma unor discuții avute intre aceștia cu privire la o firmă unde erau asociați.
Neavând tangență cu el atâția ani, recurentul pârât menționează că s-a trezit anul trecut cu o acțiune de prestație tabulară intentată de către M. N. în calitate de reclamant în care cerea validarea unui înscris sub semnătură privată, din data 02.07.2004, încheiat între acesta în calitate de cumpărător și pârâtul recurent și fratele acestuia în calitate de vânzători, obiectul acestui antecontrat fiind întreaga suprafață de teren 4,99 ha, teren aflat în indiviziune. La rubrica vânzători apar două semnături - una a fratelui recurentului pârât care, prin întâmpinarea depusă la dosar recunoaște semnătura și încă o semnătură care nici măcar nu seamănă cu a recurentului pârât. La rubrica martor - apare semnătura de conformitate a avocatului, martorul menționat în act B. A. nu a semnat, iar avocatul pentru a crea confuzie și-a pus intenționat sau nu, semnătura de conformitate exact la acea rubrică.
Întrucât, din întâmpinarea depusă de fratele său, rezultă că acesta a vândut și cota parte a recurentului pârât, semnând în fals acel înscris și în locul său, prin cererea reconvențională acesta a cerut anularea înscrisului întrucât semnătura de pe acel înscris nu este a sa, recurentul pârâtul nu și-a dat acordul să fie vândută cota sa parte. A solicitat instanței interogatoriul părților, cât și admiterea unei expertize grafologice, probă concludentă pentru soluționarea cauzei, precum și audierea martorului B. A. care era menționat doar, dar nu a și semnat.
Recurentul pârât arată că prin Sentința civilă 667/2015 pronunțată în dosar_ prima instanță a soluționat prin respingerea cererii reconvenționale și disjungerea acțiunii civile pe care o suspendă până la depunerea avizelor, formând astfel un nou dosar cu nr._ 15. Așa cum reiese și din jurisprudența depusă și la dosar, recurentul pârât susține că instanța în primul rând trebuia să respingă pe excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa avizelor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014 și trebuia să anuleze antecontractul.
De asemenea, consideră că instanța în mod greșit a disjuns cauza și a dispus judecarea lor separat. Suspendarea nu este aplicabilă întrucât reclamantului i s-a pus în vedere să depună probe (avizele) în vederea soluționării cererii principale sub sancțiunea decăderii, iar acesta dacă nu s-a conformat, soluția corectă este de a respinge cererea și nu de suspendare. La dosar s-a depus și jurisprudență în acest sens, iar cererea recurentului reclamant cu privire la suspendarea cauzei până la soluționarea unui dosar (_ ) este inadmisibilă întrucât acest dosar nici nu are aceleași părți în litigiu, ci numai pentru a satisface curiozitatea avocatului de a vedea care este soluția finală.
Pentru aceste considerente, recurentul pârât solicită respingerea recursului formulat de recurentul reclamant M. N., admită recursului formulat de pârâtul S. G., casarea încheierii de suspendare pronunțată în data de 18.05.2015 și trimiterea dosarului spre continuarea judecății acțiunii primei instanțe.
În drept, invocă art. 486 și urm. NCPC
Examinând recursurile declarate, tribunalul reține următoarele:
I.Criticile formulate de către reclamant sunt fondate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 3 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole din extravilan, avizele la care se face referire în aliniatele 1 și 2 se comunică în termen de 20 zile lucrătoare „de la data înregistrării cererii de solicitare de către vânzător”. Deci, obligația de a solicita avizele revine vânzătorului. În prezenta cauză, reclamantul are calitatea de promitent-cumpărător și nu de vânzător. Potrivit dispozițiilor art. 242 NCPC care au constituit temeiul juridic al suspendării cauzei, această măsură se dispune în cazul în care „desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății”. În cauză nu se poate reține o culpă exclusivă a reclamantului în nedepunerea avizelor deoarece, așa după cum s-a reținut mai sus, obligația obținerii acestora incumbă vânzătorului, respectiv pârâtului din prezenta cauză. Câtă vreme acesta nu a făcut, cel puțin demersuri pentru obținerea lor, reclamantul este în imposibilitate de a-și îndeplini obligația de depunere. Tribunalul mai reține că, în ceea ce-l privește pe reclamant, acesta nu a rămas în pasivitate și s-a adresat instanței pentru a-l obliga pe pârâtul promitent-vânzător să facă demersurile necesare ori, în caz contrar, să fie autorizat el să facă demersurile pentru obținerea avizelor. Această cerere este înregistrată sub dosar nr._ al Judecătoriei Carei. Ca atare, în opinia instanței de recurs, având în vedere pasivitatea pârâtului, reclamantul nu poate să-și îndeplinească obligația cel puțin până la soluționarea cauzei mai sus menționate. De aceea, soluția echitabilă și care se impune în prezenta cauză este aceea de suspendare în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. 1 NCPC.
II. Criticile formulate de către recurentul-pârât S. G. sunt nefondate.
Acest recurent invocă, practic, propria culpă întrucât, așa după cum s-a reținut mai sus, lui îi incumbă obligația de a solicita avizele la care face referire Legea nr. 17/2014. El nu poate paraliza acțiunea reclamantului prin lipsa sa de diligență în executarea obligațiilor ce-i revin ca urmare a încheierii unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare, în calitate de promitent vânzător.
Având în vedere argumentele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 496 NCPC, va fi admis recursul recurentului-reclamant cu modificarea în parte a încheierii recurate în sensul că se va dispune suspendarea, până la soluționarea definitivă a cauzei înregistrate sub dosar nr._ a Judecătoriei Carei. Cu aceleași argumente, va fi respins ca fiind nefundat recursul declarat de recurentul-pârât S. G..
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant, M. N. - CNP_, cu domiciliul în comuna S., ., județul Satu M., în contradictoriu cu intimații-pârâți S. I. - CNP_, cu domiciliul în Cicîrlău, nr. 107 B, județul Maramureș, S. G. - CNP_, cu domiciliul în Satu M., ., județul Satu M., împotriva Încheierii de suspendare din data de 18.05.2015 pronunțată de Judecătoria Carei și, în consecință:
Modifică în parte încheierea recurată în sensul că dispune suspendarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. 1 pct.1 NCPC, până la soluționarea cauzei înregistrat la Judecătoria Carei sub nr._ .
Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât S. G. împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată.
D E F I N I T I V Ă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 septembrie 2015.
Președinte, R. G. M. | Judecător, G. D. S. | Judecător, E. R. |
Grefier, M. O. |
Red. R.G.M. – 22.09.2015
Tehnored_NM / 23.09.2015
5 ex.
- se comunică câte un ex. cu: -M. N. – în com. S., ., jud. Satu M.
-S. G., în Satu M., ., jud. Satu M.
-S. I., în Cicârlău, nr. 107B, jud. Maramureș
Jud.fond: Ț. I. R.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Fond funciar. Decizia nr. 409/2015. Tribunalul SATU MARE → |
|---|








