Pretenţii. Decizia nr. 192/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 192/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 9388/296/2014*
Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 192/.>
Ședința publică de la 27 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. F. M.
Judecător P. M.
Grefier C. M. F.
Pe rol fiind judecarea apelului în materia C. administrativ și fiscal formulat de către apelanta – reclamantă A. D. PUBLIC SATU M., cu sediul în Satu M., .. 25, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 4410 din data de 25.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât B. G. D., cu domiciliul în Satu M., .. 32, ., jud. Satu M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:
- cererea de apel a fost comunicată cu intimatul - pârât la data de 05.02.2015 ( fila 14 );
- la data de 03.03.2015, instanța fixează primul termen de judecată la data de 27.03.2015 ( fila 16 );
- procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care.
Președintele completului de judecată, verificând personal constată că derularea procedurii administrative s-a efectuat conform NCPC, iar procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.
Instanța raportat la obiectul cauzei, la modalitatea în care a fost fixat cadrul procesual, la susținerile părților și la toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța din oficiu invocă excepția de necompetență funcțională completului C4A-CA.
Considerând cauza lămurită în baza art. 394 Cod proc. civ., instanța declară închise dezbaterile în vederea deliberării.
TRIBUNALUL,
DELIBERÂND:
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4410/25.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Satu M. în dosar nr._, s-a respins acțiunea civilă formulată de ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M. în contradictoriu cu pârâtul B. G. D., având ca obiect pretenții; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta, în urma constatării unei abateri de către pârât, a întocmit o notă de control . nr. 1021 din data de 19.10.2012, despre care se arată că nu a fost contestată de pârât. Abaterea pârâtului ar consta în efectuarea unei parcări neregulamentare pe . a avea tichet de parcare.
Reclamanta arată că această notă de control s-a întocmit la data de 19.10.2012 în baza HCL 149/27.09.2012, deși în copia acestei note depuse la dosar rezultă că ea s-a întocmit pe data de 19.12.2012.
La peste 1 an de zile, adică la data de 11.11.2013 (fila 5) reclamanta procedează la emiterea unei adrese către pârât în sensul de a se conform HCL nr.149/2012 si să achite suma de 120 lei reprezentând tariful de penalizare.
Față de cele mai sus arătate, instanța a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă deoarece această “abatere” are caracterul unei contravenții săvârșite de pârât, ori aceasta trebuie să fie constatată printr-un proces verbal întocmit. Pe de altă parte această înștiințare a pârâtului de a achita suma mai sus arătată se face la mai mult de 1 an de zile de la data constatării acestei abateri. Mai mult decât atât, acțiunea reclamantei nu este dovedită cu niciun mijloc de probă, deoarece s-a depus la dosarul cauzei doar nota de control si extrase din HCL, ceea ce nu dovedesc în niciun caz că cele consemnate corespund realității.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel (filele 2-4), apelanta-reclamantă ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M., solicitând admiterea acestuia, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 120 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare ca urmare a abaterii reținute în sarcina sa de angajații ADP Satu M., potrivit notei de control . nr. 1021/19.10.2012; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare calculate la suma în cuantum de 120 lei, de la data scadenței până la recuperarea integrală a sumei datorate, conform dispozițiilor art.1489 din Legea nr.287/2009, republicată, privind Codul civil, coroborate cu cele ale art.3 din O.G. nr.13/2011, republicată, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prezentarea motivelor este superfluă având în vedere că pricina a fost soluționată în baza unei excepții de ordin procedural.
Tribunalul deliberând asupra excepției invocate, reține următoarele:
Față de obiectul prezentei cauze – acțiune în pretenții si de temeiurile de fapt si de drept invocate de petentă, în baza dispozițiilor Codului civil, competența materială (sub aspect procesual, având în vedere natura cererii), aparține completelor specializate în materie civilă și nu de contencios administrativ, motiv pentru care se va declina soluționarea apelului la Secția I Civilă.
Reclamanta a înțeles să formuleze cererea de chemare în judecată potrivit dispozițiilor dreptului comun, temeiul juridic invocat constând în răspunderea civilă delictuală.
Potrivit Anexei nr. 12 a HCL Satu M. nr. 149/2012 privind Regulamentul de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea si taxarea staționărilor în mun.Satu M., încălcarea prevederilor acestui regulament constituie fie fapte de natura delictuala, abateri (reglementate de art. 37), fie contravenții (reglementate de art. 41), iar potrivit art. 33 din regulament, în cazul depistării unui autovehicul parcat cu încălcarea prevederilor regulamentului, agenții constatatori vor întocmi si afișa sub ștergătorul de parbriz sau pe geamul lateral, actul de constatare al abaterii denumit Nota de control si înștiințare de plată, care conține informații referitoare la instituția emitentă, abaterile constatate sau natura contravenției săvârșite, modul de încheiere a procesului verbal de constatare a contravenției, sancțiunile contravenționale propuse, etc. Rezultă, așadar, că înscrisul „Nota de control si înștiințare de plată” este un act de constatare, în baza căruia fie se va încheia un proces-verbal de sancționare contravențională (în cazul contravențiilor) fie se vor declanșa proceduri judiciare, conform art. 40 (în cazul faptelor reglementate de art. 37, care nu sunt contravenții).
Înscrisul „Nota de control si înștiințare de plată” încheiat de agenții constatatori din cadrul reclamantei nu este un act administrativ, având în vedere că a fost încheiat în temeiul Anexei nr. 12 a HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012, care la art. 40 stipulează că „Neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare si a cheltuielilor de urmărire a abaterii”. Termenul „judiciar” nu poate avea decât semnificația din vorbirea obișnuită, adică proceduri înfăptuite prin autoritățile judecătorești, iar dacă înscrisul menționat mai sus ar fi un act administrativ, Hotărârea Consiliului Local menționată nu ar mai fi prevăzut că este nevoie de sesizarea instanțelor judecătorești pentru punerea în executare a acestuia.
Față de cele de mai sus, având în vedere că potrivit art. 33 din Anexa nr. 12 a HCL Satu M. nr. 149/2012, înscrisul Nota de control si înștiințare de plată (fila 4 fond) este un act de constatare a abaterii (a delictului), ca adresa emisă către pârâtă (fila 5 fond) este o simpla notificare si că potrivit art.40, pentru recuperarea tarifului trebuie declanșate proceduri judiciare, instanța apreciază că pentru soluționarea prezentului apel, competenta nu aparține completelor de contencios administrativ, ci completelor specializate în materie civilă, motiv pentru care va declina soluționarea apelului la Secția I Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția necompetenței materiale a Secției a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal din cadrul Tribunalului Satu M. invocată din oficiu.
Declină în favoarea Secției I civilă din cadrul Tribunalului Satu M. competența de soluționare a apelului formulat de apelanta – reclamantă Administrația D. Public Satu M., cu sediul în Satu M., .. 25, jud. Satu M., C. RO_, împotriva sentinței civile nr. 4410 din data de 25.11.2014, pronunțată de către Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul –pârât B. G. D., CNP_, domiciliat în localitatea Satu M., Drum Careiului, nr.32, ., județul Satu M., având ca obiect pretenții.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2015.
Președinte, C. F. M. | Judecător, P. M. | |
Grefier, C. M. F. |
Red.P.M./23.04.2015.
Tehnored_VD /23.04.2015.
4 ex. – ..cu: Administrația D. Public Satu M., B. G. D.
Jud.fond: E. D.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 102/2015. Tribunalul SATU MARE | Obligaţie de a face. Încheierea nr. 132/2015. Tribunalul SATU... → |
|---|








