Pretenţii. Decizia nr. 216/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE - R. M. E. C.

Judecător - V. M. N.

Grefier - C. L.

Pe rol fiind soluționarea apelului în materia C. administrativ și fiscal formulat de apelanta-reclamantă ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., .. 25, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 4394/21.11.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât LOSOCZI R. L., domiciliat în Satu-M., ., ., jud. Satu M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- apelul este la primul termen de judecată în urma derulării procedurii administrative;

- cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru;

- procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită pentru acest termen de judecată, după care;

Președintele completului de judecată, verificând personal, constată că apelul este la primul termen de judecată după derularea procedurii administrative, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită pentru termenul de azi.

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței funcționale a secției civile II a Tribunalului Satu M., având în că motivul care stă la baza pretențiilor din prezentul litigiu vizează o abatere specifică răspunderii civile delictuale și nicidecum o contravenție astfel cum este prevăzut în HCL de la dosar. În acest sens, fiind răspundere civilă delictuală, competența funcțională este a secției civile I a Tribunalului Satu M..

Considerând apelul lămurit, în temeiul disp. art. 394 C.proc.civ., instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.

INSTANȚA

Asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4769/11.12.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic de mai sus, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M. prin reprezentanții săi legali împotriva pârâtului LOSOCZI R. L. pentru pretenții; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 12.11.2012 agenții constatatori din cadrul Administrației D. Public au constatat că autovehiculul cu nr. înmatriculare_ a fost parcat pe . tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului, săvârșind abaterea prevăzută de art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu M., aprobat prin HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012. Față de cererea de chemare în judecată a reclamantei având ca obiect pretenții, se observă că aceasta susține că izvorul acestor pretenții îl constituie săvârșirea unei fapte ilicite, a unei abateri, de către proprietarul autoturismului parcat fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului, instanța de fond apreciind că temeiul legal al acestor pretenții este constituit de art. 1349 cod civil coroborat cu art. 1357-1371 Cod civil care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Față de acestea, instanța de fond a procedat la verificarea condițiilor prevăzute de reglementările în materie pentru a se stabili dacă se impune tragerea la răspundere a pârâtului.

Se observă că, potrivit art. 1357 alin. 1 și 2 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, astfel, angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existența cumulată a patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

În ceea ce privește prejudiciul, instanța de fond a constatat că acesta este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosință a spațiilor special amenajate pentru parcare, pe durata cât autoturismul cu nr. înmatriculare_ a ocupat acele spații, fără a fi plătit tichetul de parcare.

Cu privire la existența unei fapte ilicite, se observă că cel care a parcat autovehiculul mai sus-menționat fără să plătească contravaloarea tichetului de parcare, pe spațiul special amenajat de reclamanta Administrația D. Public, a săvârșit abaterea prevăzută de art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, ori abaterea se încadrează în sfera faptelor ilicite, alături de contravenții, astfel, se constată că este îndeplinită și această condiție.

Referitor la condiția existenței raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanța de fond a constatat că și aceasta este îndeplinită, prin parcarea autovehiculului pe spațiul special amenajat de Administrația D. public fără achitarea tichetului de parcare, fiind produs prejudiciul de care s-a făcut vorbire.

În ceea ce privește a patra condiție a răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, instanța de fond a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine dacă proprietarul autovehiculului cu nr. înmatriculare_ a fost și cel care a parcat acest autoturism în locul indicat și la ora indicată în notele de control menționate de reclamantă, fără a plăti tichet de parcare. Astfel cum prevede și art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, poate fi sancționat pentru această abatere proprietarul, utilizatorul, deținătorul autovehiculului, ori, reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada că proprietarul, utilizatorul sau deținătorul autovehiculului a fost acela care a parcat fără să plătească tichetul de parcare. Astfel, în temeiul art. 329 C.proc.civ., instanța de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi autorul acestei abateri.

Prin urmare, față de acestea, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația D. Public, ca neîntemeiată.

Față de soluția dată, având în vedere dispozițiile art. 453 C.proc.civ. instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest articol pentru acordarea cheltuielilor de judecată, prin urmare, a respins ca neîntemeiată cererea petentei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 4769/2014, ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M., prin reprezentanții săi legali, a formulat apel, solicitând:

- admiterea apelului, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 120 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare ca urmare a abaterii reținute în sarcina sa de angajații ADP Satu M., potrivit notei de control . nr. 2731/12.11.2012;

- obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare calculate la suma în cuantum de 120 lei, de la data scadentei până la recuperarea integrală a sumei datorate, conform dispozițiilor art. 1489 din Legea nr. 287/2009, republicata, privind Codul Civil, coroborate cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 13/2011, republicata, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, apelanta reclamantă arată că intimatul pârâtul a încălcat dispozițiile art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în municipiul Satu M., aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, săvârșind abaterea reprezentată de parcarea cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe bld. V. L. inclusă în aria de aplicare a sistemului de parcare cu plată din municipiul Satu M., fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului.

Ca urmare a săvârșirii abaterii menționate mai sus, agenții constatatori din cadrul instituției apelante au întocmit nota de control . nr. 2731/12.11.2012, necontestată de către pârât.

De asemenea, instituția apelantă a emis somația nr. 172/16.01.2014 primită de pârât, potrivit confirmării de primire existente la dosarul cauzei, prin intermediul căreia a solicitat acestuia achitarea contravalorii tarifului de penalizare, însă aceasta nu s-a conformat, fiind astfel nevoită să se adreseze instanței, respectând totodată dispozițiile art. 40 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 149/2012 – „neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare și a cheltuielilor de urmărire a abaterii".

Apelanta susține că, prin sentința atacată prima instanță, în mod eronat i-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată, motivând ca „tariful de penalizare prevăzut de art. 38 din Anexa 12 la HCL nr. 149/27.09.2012, în cuantum de 120 lei, nu are caracter cert, împrejurarea ca a fost prevăzut prin dispozițiile art. 38 neconferindu-i acest caracter (...) față de împrejurarea că nota de constatare întocmită în cauză nu are natura unui proces verbal de contravenție instanța apreciază că tariful de penalizare nu poate fi acordat, singurul prejudiciu dovedit fiind contravaloarea tichetului de parcare neachitat (...) reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada că proprietarul autovehiculului a fost acela care a parcat fără să plătească tichetul de parcare (...) nu s-a făcut dovada că paratul LASOCZI R. L. ar fi autorul acestor abateri", nefiind astfel îndeplinite simultan, în opinia sa, toate cele patru condiții privind angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie (art. 1357 Cod civil).

Un prim aspect pe care îl învederează apelanta, este acela că tariful de penalizare în cuantum de 120 lei are caracter cert, nu așa cum în mod eronat a reținut prima instanța, întrucât existența lui neîndoielnică rezultă atât din înscrisul autentic reprezentat de nota de control menționată mai sus, cât și din actul normativ cu caracter local reprezentat de HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012. De asemenea, apelanta arată că potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată, privind administrația publică locală: „hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică".

În al doilea rând, apelanta învederează contradicția primei instanțe în ceea ce privește posibilitatea de aplicare a tarifului de penalizare doar prin proces verbal de contravenție, în opinia sa acesta având natura unei sancțiuni contravenționale, în dispozitivul sentinței atacate instanța făcând trimitere atât la noțiunea de abatere, cât și de contravenție: „(...) abaterea se încadrează în sfera faptelor ilicite, alături de contravenții -". Pe cale de consecința, în conformitate cu dispozițiile legislative în vigoare în materie, respectiv cu prevederile din Anexa nr. 12 la HCL nr. 149/2012, în cazul abaterii reținute în sarcina intimatului pârâtului prin nota de control specificată anterior - care se încadrează în sfera faptelor ilicite – apelanta susține că nu se impunea încheierea unui proces verbal de contravenție, opinând astfel că sunt întrunite condițiile de acordare a tarifului de penalizare.

De asemenea, apelanta învederează și faptul că nota de control menționată anterior a fost comunicată pârâtului, potrivit confirmării de primire existente la dosarul cauzei. Astfel, în situația în care acesta ar fi considerat că ea nu reflectă realitatea, ar fi avut posibilitatea de a o contesta în termen de 5 zile calendaristice de la data primirii, în conformitate cu dispozițiile art. 40 din alin 2 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 182/29.11.2012 privind completarea și modificarea HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012: „termenul de depunere a contestației este de 5 zile calendaristice de la data primirii somației și a notei de control privind constatarea abaterii (...)", coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004, republicată, privind contenciosul administrativ, notele de constatare constituind acte administrative în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c: „act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (...)".

Apelanta mai arată faptul că intimatului pârât i s-a pus în vedere să formuleze în termen legal întâmpinare, însă nu a îndeplinit acest pas procedural.

Pe cale de consecință, luând în considerare argumentele expuse mai sus, rezulta că intimatul pârât a recunoscut tacit faptul că a săvârșit abaterea reținută în sarcina sa, implicit că el s-a aflat la volanul autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ în ziua și la ora menționată în nota de control.

Totodată, apelanta consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil (art. 6 art. 13 C.proc.civ.), prima instanță, având posibilitatea de a-i solicita să facă dovada faptului că intimatul pârât a condus autoturismul în cauză în ziua specificată în nota de control, în situația în care a avut nedumeriri legate de acest aspect (art. 22 alin. 2 C.proc.civ: „judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc”), însa nu a procedat astfel (la registratura ADP SM nu este înregistrată nici o cerere în acest sens).

Nu în ultimul rând apelanta învederează că potrivit dispozițiilor art. 1349 alin (1) Cod civil: „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane", coroborate cu cele ale art. 44 alin. (7) din Constituția României, respectiv art. cele ale 603 Cod civil: „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului", intimatul pârât necontestând nici o clipă calitatea sa de proprietar al autovehiculului_, respectiv faptul că abaterea reținută în sarcina sa nu este întemeiată.

Pentru considerentele de mai sus, se solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, apelanta invocă art. 466 și urm. C.proc.civ., OUG nr. 80/2013, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 287/2009 actualizată, Legea nr. 134/2010 actualizată, HCL Satu M. nr. 182/2012, O.G. nr. 13/2001, art. 44 alin. (7) Constituția României, Legea nr. 215/2001 actualizată.

Legal citat, intimatul pârât nu a formulat întâmpinare în cauză.

Deliberând asupra excepției necompetenței invocate, instanța reține următoarele:

Față de obiectul prezentei cauze – acțiune în pretenții și de temeiurile de fapt și de drept invocate de petentă, în baza dispozițiilor Codului civil, competența materială (sub aspect procesual, având în vedere natura cererii), aparține completelor specializate în materie civilă și nu de contencios administrativ, motiv pentru care se va declina soluționarea apelului la Secția I Civilă.

Reclamanta a înțeles să formuleze cererea de chemare în judecată potrivit dispozițiilor dreptului comun, temeiul juridic invocat constând în răspunderea civilă delictuală.

Potrivit Anexei nr. 12 a HCL Satu M. nr. 149/2012 privind Regulamentul de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționarilor în municipiul Satu M., încălcarea prevederilor acestui regulament constituie fie fapte de natură delictuală, abateri (reglementate de art. 37), fie contravenții (reglementate de art. 41), iar potrivit art. 33 din regulament, în cazul depistării unui autovehicul parcat cu încălcarea prevederilor regulamentului, agenții constatatori vor întocmi și afișa sub ștergătorul de parbriz sau pe geamul lateral, actul de constatare al abaterii denumit „Nota de control și înștiințare de plată”, care conține informații referitoare la instituția emitentă, abaterile constatate sau natura contravenției săvârșite, modul de încheiere a procesului verbal de constatare a contravenției, sancțiunile contravenționale propuse, etc. Rezultă, așadar, că înscrisul „Nota de control și înștiințare de plată” este un act de constatare, în baza căruia fie se va încheia un proces-verbal de sancționare contravenționala (în cazul contravențiilor), fie se vor declanșa proceduri judiciare, conform art. 40 (în cazul faptelor reglementate de art. 37, care nu sunt contravenții).

Înscrisul „Nota de control și înștiințare de plată” încheiat de agenții constatatori din cadrul reclamantei nu este un act administrativ, având în vedere că a fost încheiat în temeiul Anexei nr. 12 a HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012, care la art. 40 stipulează că „Neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare și a cheltuielilor de urmărire a abaterii”. Termenul „judiciar” nu poate avea decât semnificația din vorbirea obișnuită, adică proceduri înfăptuite prin autoritățile judecătorești, iar dacă înscrisul menționat mai sus ar fi un act administrativ, Hotărârea Consiliului Local menționată nu ar mai fi prevăzut că este nevoie de sesizarea instanțelor judecătorești pentru punerea în executare a acestuia.

Față de cele de mai sus, având în vedere ca potrivit art. 33 din Anexa nr. 12 a HCL Satu M. nr. 149/2012, înscrisul „Nota de control și înștiințare de plată” (fila 4 fond) este un act de constatare a abaterii (a delictului), că adresa emisă către reclamantă (fila 5 fond) este o simplă notificare și că potrivit art.40, pentru recuperarea tarifului trebuie declanșate proceduri judiciare, instanța apreciază că pentru soluționarea prezentului apel, competența nu aparține completelor de contencios administrativ, ci completelor specializate în materie civilă, motiv pentru care va declina soluționarea apelului la Secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția necompetenței materiale a Secției a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Satu M. invocată din oficiu.

Declină în favoarea Secției I civilă din cadrul Tribunalului Satu M. competența de soluționare a apelului formulat de apelanta-reclamantă A. D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., Martirilor Deportați, nr. 25, județul Satu M., C.I.F nr._, cont bancar nr. R041TREZ_X010034 deschis la Trezoreria Satu M., împotriva sentinței civile nr. 4769/11.12.2014 în dosar nr._ pronunțată de Judecătoria Satu M. în contradictoriu cu intimatul LOSOCZI R. L. – CNP_, domiciliat în Satu-M., ., ., jud. Satu M., având ca obiect pretenții.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2015.

Red. R.M.E.C. – 23.04.2015

Tehnored_NM / 30.04.2015

4 ex.

- se comunică câte un ex. cu: -Administrația D. Public Satu M., .. 25, jud. Satu M.

-LASOCZI R. L., în Satu M., ., ., jud. Satu M.

Jud.fond: S. M.