Pretenţii. Decizia nr. 266/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. M.

Judecător C. F. M.

Grefier S. C.

Pe rol fiind judecarea apelului în materia contencios administrativ și fiscal formulat de către apelant – reclamant ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., .. 25, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 166 din data de 16.01.2015 pronunțată de către Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimat - pârât M. S. G., domiciliat în loc. Tășnad, .. 2, jud. Satu M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- cererea de apel a fost comunicată cu intimatul - pârât la data de 05.03.2015 (fila 9 );

- la data de 24.03.2015, instanța fixează primul termen de judecată la data de 24.04.2015 ( fila 11 );

- procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

Președintele completului de judecată, verificând personal constată că derularea procedurii administrative s-a efectuat conform NCPC, iar procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.

Instanța raportat la obiectul cauzei, la modalitatea în care a fost fixat cadrul procesual, la toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei și reținând existența RIL nr. 14/2007 pronunțată de Înalta Curte și a Hotărârii Colegiului de Conducere a Tribunalului Satu M. nr. 17/2014, invocă din oficiu excepția necompetenței funcționale a completului de apel C4A – specializat în materia contencios administrativ a Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Satu M..

Considerând cauza lămurită în baza art. 394 C.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL,

DELIBERÂND:

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.166/16.01.2015 pronunțată de către Judecătoria Satu M. în dosar nr._, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M., în contradictoriu cu pârâtul M. S. G., având ca obiect pretenții.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin nota de control și înștiințarea de plată . nr. 2114/31.10.2012 (fila 4), respectiv prin somația nr. 6056/22.11.2013 (fila 5), reclamanta Administrația D. Public din cadrul Consiliului Local Satu M. a pus în vedere pârâtului M. S. G. să achite tariful de penalizare prevăzut de H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, neachitarea acestuia în termen de 30 de zile de la data somării fiind urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea acestuia.

Astfel, prin somația nr. 6050/22.11.2013 (fila 5), comunicată pârâtului în data de 25.11.2013 (fila 6), s-a pus în vedere acestuia să achite suma de 120 lei, aducându-i-se la cunoștință că a încălcat prevederile Anexei 12 a H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, modificate prin H.C.L. nr. 182/29.11.2012 prin aceea că a parcat autovehiculul său, cu numărul de înmatriculare_, în data de 31.10.2012, în P-ța Libertății din Satu M., fără a avea achiziționat și expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului tichet sau abonament de parcare.

În ceea ce privește prevederile invocate de reclamantă, respectiv cele ale Anexei nr.12 din H.C.L. Satu M. nr.149/27.09.2012, modificate prin H.C.L. nr.182/29.11.2012, instanța a reținut că, potrivit art.37, lit.a) din acest act normativ (text a cărui încălcare a fost reținută în cauză), „se sancționează proprietarul/utilizatorul/deținătorul autovehiculului pentru încălcarea prevederilor prezentului regulament, prin săvârșirea în aria de aplicare a sistemului de parcare cu plată a următoarelor fapte: [...] parcarea fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului”. În conformitate cu dispozițiile art. 38 din același act normativ, pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art. 37 se percepe un tarif de penalizare a cărui valoare este de: a). de 10 ori valoarea unui tichet “întreg” în cazul achitării în primele 48 de ore de la data abaterii; b). de 20 ori valoarea unui tichet “întreg” în cazul achitării în primele 15 zile calendaristice de la data abaterii (inclusiv ziua abaterii); c). de 60 ori valoarea unui tichet “întreg” începând cu a 16-a zi calendaristică de la data abaterii. De asemenea, instanța reține că, potrivit art. 39, 1). Tariful de penalizare pentru abaterile prevăzute la art. 37 se aplică persoanelor fizice și juridice. 2). Încasarea tarifului de penalizare se face prin virament (cu ordin de plată sau prin mandat poștal) sau în numerar la casieriile operatorului. Personalul cu atribuții de control nu are drept de încasare. 3). Sumele rezultate din încasarea tarifului de penalizare constituie venituri ale operatorului.

În conformitate cu prevederile art. 40, „1). Neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare și a cheltuielilor de urmărire a abaterii. 2). Termenul de depunere a contestației este de 5 zile calendaristice de la data primirii somației și a Notei de control privind constatarea abaterii. Contestațiile se depune la sediul operatorului și vor fi analizate și soluționate de o comisie numită prin decizie internă, care va funcționa pe baza unui regulament intern aprobat de conducerea operatorului. 3).Tarifele de penalizare aplicate pentru săvârșirea faptelor prevăzute la Art.37 se prescriu în termen de 3 ani de la data aplicării acestora”.

Chiar dacă în cuprinsul acțiunii nu s-a arătat în mod expres acesta, ținând seama de faptul că reclamanta a făcut trimitere la prevederile menționate mai sus, instanța a reținut că temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii constă în răspunderea civilă delictuală. Astfel, este de observat că reclamanta nu se prevalează de existența unui act juridic generator de obligații întemeiat pe acordul de voințe al părților pentru a fi incidente normele privind răspunderea contractuală, ci, dimpotrivă, aceasta se prevalează de existența unui fapt juridic ilicit generator de obligații în sarcina pârâtului în temeiul unui act normativ emis unilateral, în regim de putere publică.

Conform art.1.349 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil (act normativ aplicabil în raport de momentul săvârșirii faptei generatoare de prejudicii), (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului. (4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege specială.

Totodată, instanța a reținut că, potrivit art.1.357 C.civ., (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

În vederea angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, este necesar să se facă dovada întrunirii mai multor condiții: existența unui prejudiciu patrimonial; existența unei fapte ilicite prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se prin aceasta o atingere a unui drept subiectiv; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; fapta să fie săvârșită cu vinovăție (intenție sau culpă).

Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoana ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană pentru care aceasta din urmă e ținută să răspundă. Sub aspectul condițiilor pentru repararea prejudiciului, instanța a constatat că prejudiciul trebuie să fie cert, adică trebuie să fie sigur în ceea ce privește existența, dar și puterea de evaluare; prejudiciul trebuie să nu fi fost reparat încă (repararea prejudiciului are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus față de paguba suferită). Așadar, raportat la prevederile art. 249 C.proc.civ., reclamanta avea sarcina probei sub aspectul caracterului cert al prejudiciului, respectiv sub aspectul faptului că repararea prejudiciului are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus față de paguba suferită. Însă, cu toate acestea, reclamanta nu a propus probe sub acest aspect, rezumându-se la invocarea prevederilor Anexei nr. 12 din H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, modificate prin H.C.L. nr. 182/29.11.2012, respectiv a notei de control . nr. 901/12.10.2012 (fila 4). Or, este de observat că această notă de control nu constituie un mijloc de probă opozabil pârâtului nici sub aspectul faptei ilicite, dar nici sub aspectul prejudiciului. Existența faptei ilicite trebuie dovedită cu probe certe, nefiind suficientă în acest sens o notă de control emisă de reclamantă, opozabilă acesteia, iar nu și pârâtului, care nu se încadrează din această perspectivă printre mijloacele de probă vizate de art. 250 din Codul de procedură civilă. De asemenea, instanța a reținut că prejudiciul trebuie să fie cert dovedit, iar nu prezumat; astfel, prejudiciul nu poate fi dedus din simpla reglementare a tarifelor de penalizare conform art.37 din actul normativ menționat, această reglementare nefăcând decât să sancționeze o faptă ilicită care trebuie calificată ca și contravenție. Astfel, reclamanta nu se poate prevala de un prejudiciu cert prin aceea că a prevăzut ca și sancțiune un tarif de penalizare a cărui valoare este de 10 ori valoarea unui tichet “întreg” în cazul achitării în primele 48 de ore de la data abaterii; de 20 ori valoarea unui tichet “întreg” în cazul achitării în primele 15 zile calendaristice de la data abaterii (inclusiv ziua abaterii); de 60 ori valoarea unui tichet “întreg” începând cu a 16-a zi calendaristică de la data abaterii. Din acest mod de reglementare este evidentă intenția autorității locale de sancționare pecuniară a unor „abateri”, prejudiciul invocat de reclamantă fiind în mod evident prezumat, iar nicidecum dovedit.

Totodată, instanța a constatat că, pentru executarea creanței stabilite în mod unilateral de autoritatea locală, reclamanta nu se poate prevala de prevederile unui act normativ care pune probleme sub aspectul art. 6, paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, este de observat că faptele delictuale ce prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracțiunile se sancționează contravențional conform prevederilor OG nr. 2/2001, iar procedura prevăzută de acest din urmă act normativ nu poate fi eludată de autoritatea locală prin edictarea unilaterală a unor norme care să restrângă dreptul de acces la justiție și, implicit, să conducă la negarea dreptului la apărare al persoanei suspectate de săvârșirea respectivei fapte. Cu alte cuvinte, pârâtul este în drept să conteste obligația de plată ce a fost impusă în sarcina sa (cu titlu de tarif de utilizare, însă având în mod evident caracterul unei sancțiuni pecuniare, după cum rezultă și din sintagma „se sancționează”) prin intermediul unei proceduri menite să garanteze dreptul său la apărare (respectiv, potrivit OG nr.2/2001), putând beneficia de aplicarea sancțiunii avertismentului, conform art.7 din OG nr.2/2001, la momentul individualizării sancțiunii de către instanța de judecată învestită cu soluționarea plângerii contravenționale. În schimb, prin procedura stabilită de H.C.L. nr.149/27.09.2012, astfel cum a fost aceasta modificată prin H.C.L. nr.182/29.11.2012, debitorul obligației de plată este lipsit de acest drept, singura cale de atac prevăzută de acest act normativ fiind o contestație administrativă, ce se poate formula în termen de 5 zile de la comunicarea somației și a notei de control.

Prin urmare, instanța a constatat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată nu doar din perspectiva faptului că nu s-a făcut dovada faptei ilicite a pârâtului, respectiv a prejudiciului invocat, ci și din perspectiva faptului că actul normativ în temeiul căruia a fost impusă obligația de plată în sarcina pârâtului încalcă prevederile art.21 din Constituție și cele ale art.6, paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin coroborare cu prevederile OG nr.2/2001. Astfel, raportat la prevederile art.1.349 și art.1.357 C.civ., instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel (filele 2-4), apelanta-reclamantă ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M., solicitând admiterea acestuia, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 120 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare ca urmare a abaterii reținute în sarcina sa de angajații ADP Satu M., potrivit notei de control . nr.2114/31.10.2012; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare calculate la suma în cuantum de 120 lei, de la data scadenței până la recuperarea integrală a sumei datorate, conform dispozițiilor art.1489 din Legea nr.287/2009, republicată, privind Codul civil, coroborate cu cele ale art.3 din O.G. nr.13/2011, republicată, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prezentarea motivelor este superfluă având în vedere că pricina a fost soluționată în baza unei excepții de ordin procedural.

Tribunalul deliberând asupra excepției invocate, reține următoarele:

Față de obiectul prezentei cauze – acțiune în pretenții si de temeiurile de fapt si de drept invocate de petentă, în baza dispozițiilor Codului civil, competența materială (sub aspect procesual, având în vedere natura cererii), aparține completelor specializate în materie civilă și nu de contencios administrativ, motiv pentru care se va declina soluționarea apelului la Secția I Civilă.

Reclamanta a înțeles să formuleze cererea de chemare în judecată potrivit dispozițiilor dreptului comun, temeiul juridic invocat constând în răspunderea civilă delictuală.

Potrivit Anexei nr. 12 a HCL Satu M. nr. 149/2012 privind Regulamentul de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea si taxarea staționărilor în mun.Satu M., încălcarea prevederilor acestui regulament constituie fie fapte de natura delictuala, abateri (reglementate de art. 37), fie contravenții (reglementate de art. 41), iar potrivit art. 33 din regulament, în cazul depistării unui autovehicul parcat cu încălcarea prevederilor regulamentului, agenții constatatori vor întocmi si afișa sub ștergătorul de parbriz sau pe geamul lateral, actul de constatare al abaterii denumit Nota de control si înștiințare de plată, care conține informații referitoare la instituția emitentă, abaterile constatate sau natura contravenției săvârșite, modul de încheiere a procesului verbal de constatare a contravenției, sancțiunile contravenționale propuse, etc. Rezultă, așadar, că înscrisul „Nota de control si înștiințare de plată” este un act de constatare, în baza căruia fie se va încheia un proces-verbal de sancționare contravențională (în cazul contravențiilor) fie se vor declanșa proceduri judiciare, conform art. 40 (în cazul faptelor reglementate de art. 37, care nu sunt contravenții).

Înscrisul „Nota de control si înștiințare de plată” încheiat de agenții constatatori din cadrul reclamantei nu este un act administrativ, având în vedere că a fost încheiat în temeiul Anexei nr. 12 a HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012, care la art. 40 stipulează că „Neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare si a cheltuielilor de urmărire a abaterii”. Termenul „judiciar” nu poate avea decât semnificația din vorbirea obișnuită, adică proceduri înfăptuite prin autoritățile judecătorești, iar dacă înscrisul menționat mai sus ar fi un act administrativ, Hotărârea Consiliului Local menționată nu ar mai fi prevăzut că este nevoie de sesizarea instanțelor judecătorești pentru punerea în executare a acestuia.

Față de cele de mai sus, având în vedere că potrivit art. 33 din Anexa nr. 12 a HCL Satu M. nr. 149/2012, înscrisul Nota de control si înștiințare de plată (fila 4 fond) este un act de constatare a abaterii (a delictului), ca adresa emisă către pârâtă (fila 5 fond) este o simpla notificare si că potrivit art.40, pentru recuperarea tarifului trebuie declanșate proceduri judiciare, instanța apreciază că pentru soluționarea prezentului apel, competenta nu aparține completelor de contencios administrativ, ci completelor specializate în materie civilă, motiv pentru care va declina soluționarea apelului la Secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția necompetenței materiale a Secției a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal din cadrul Tribunalului Satu M. invocată din oficiu.

Declină în favoarea Secției I civila din cadrul Tribunalului Satu M. competența de soluționare a apelului formulat de apelanta – reclamantă Administrația D. Public Satu M., cu sediul în Satu M., .. 25, jud. Satu M., C. RO_, împotriva sentinței civile nr. 166 din data de 16.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. S. G., CNP_, domiciliat în localitatea Tășnad, ..2, județul Satu M., având ca obiect pretenții.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2015.

Red.P.M./21.05.2015.

Tehnored_VD /21.05.2015.

4 ex. – ..cu: Administrația D. Public Satu M., M. S. G.

Jud.fond: M. T.