Pretenţii. Decizia nr. 248/2015. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 248/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 8696/296/2014

Cod operator:_

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 248/.>

Ședința publică de la 02 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. D. S.

Judecător R. G. M.

Grefier M. B.

Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant R. A., dom. în Satu M., ., . M., împotriva sentinței civile nr. 4598/04.12.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. N., dom. în Satu M., ., .. Satu M., având ca obiect pretenții.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 18.05.2015, când susținerile părților prezente au fost consemnate în acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de 25.05.2015, ulterior la data de azi;

INSTANȚA

deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4598/04.12.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ a fost respinsă excepția invocată de pârâta R. N. prin avocatul său ales și a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul R. A. domiciliat în Satu M., ., . M., împotriva pârâtei R. N., domiciliată în Satu M., . ., pentru pretenții. Reclamantul a fost obligat la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1782/17.04. 2014 a Judecătoriei Satu M. a fost admisă acțiunea reclamantei R. N. în contradictoriu cu pârâtul R. A., cât și acțiunea reconvențională formulată de pârâtul reclamant R. A. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă, luându-se act de tranzacția intervenită între părți la data de 10.04.2014 în privința minorilor R. R. T. născut la 15 sept. 1999 și R. L. G. născut la 14 oct. 2008, cu exercitarea în comun a autorității părintești, toate deciziile pe care trebuie să le ia să țină seama de interesul superior al minorilor lor, răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copiilor lor le revine părinților, să-și exercite drepturile și să-și îndeplinească obligațiile părintești în mod egal și nediscriminatoriu față de copii. S-a dispus stabilirea locuinței copiilor la domiciliul mamei reclamante, respectiv în Satu M., ., . M., iar tatăl s-a obligat să achite pe seama minorilor suma de 1000 lei, câte 500 lei pentru fiecare, sumă virată de către pârât în contul RO05BTRL_76XX deschis pe numele reclamantei la Banca Transilvania, până cel târziu în ziua de 20 a lunii pentru luna în curs. Cât privește menținerea relațiilor personale ale pârâtului cu copiii, între părți s-a stabilit, de asemenea, un program conform înțelegerii lor și perioada vacanțelor conform tranzacției .

Prin întâmpinarea formulată, pârâta R. N. a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală și în subsidiar respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

În motivare a arătat că reclamantul prin acțiunea promovată îi cere restituirea sumei de 4000 lei reprezentând pensie de întreținere achitată în baza Sentinței civile 1782/2014 și 2000 lei pe perioada 05.05.-05.07.2014 când copii se aflau la domiciliul său. A mai arătat că ea a pus în executare sentința invocată mai sus și că acționat în numele minorilor, ea neavând calitate procesuală pasivă în cauză .

La dosarul cauzei s-a atașat în probațiune o copie a extrasului de cont cu privire la suma de 1000 lei reținută din contul reclamantului R. A. la Banca Transilvania .

Din adeverința depusă în probațiune, fila 13 din dosar fond, rezultă că reclamantul este angajat la Serviciul de Ambulanță județeană Satu M. în calitate de asistent medical, având un venit net de 3178 aferent lunii iulie 2014 .

Titlul executoriu în speță enunțat mai sus a fost pus în executare (având la baza și Încheierea 2614/3 iulie 2014 a Judecătoriei Satu M., fila 30 dosar fond) sub dosar execuțional 310/10.07.2014 a executorului judecătoresc L. N. și care se arată la fila 14 că s-a înființat poprirea în cotă de 1/3 parte asupra conturilor reclamantului până la concurența sumei de sumei de 9614,50 lei .

Reclamantul a invocat în acțiune că minorii timp de două luni au locuit la el și că solicită restituirea sumei achitată cu titlu de pensie de întreținere și că are datorii la bancă.

Nefiind administrate ale probe, instanța de fond a reținut că între părți există titlul executoriu 1782/2014 al Judecătoriei Satu M., titlu care a fost pus în executare în dosar execuțional 310/10.07.2014 a executorului judecătoresc L. N., astfel cum rezultă și din actele de executare atașate prezentului dosar.

Cum pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în dosar și cum instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra acestora, conform art. 248 C.proc.civ. și raportat la art. 36 C.proc.civ., instanța de fond a apreciat că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză raportat la faptul că este parte în litigiul dedus judecății și pe de altă parte a solicitat punerea în executare a titlului în calitate de reprezentantă a minorilor și căruia trebuia să-i fie virată pensia de întreținere a minorilor, conform titlului, astfel că excepția invocată a fost respinsă ca nefondată.

Instanța de fond a reținut că titlul emis între părți cu privire la pensia de întreținere și programul de vizitare a minorilor și a celorlalte măsuri dispune sunt executorii și pentru care în mod legal s-a dispus punerea lui în executare conform art. 663 și art. 672 C.proc.civ.

Cât privește acțiunea promovată de către reclamant, pretenții pentru cele două luni cât minorii au locuit la el, instanța de fond a reținut că acesta nu a dovedit cu acte scrise că minorii au locuit efectiv la el, neavând relevanță în cauză că acesta are și alte debite la bancă care constituie alte obligații ale reclamantului și pe care acesta trebuia să le aibă în vedere la data semnării tranzacției, astfel că instanța de fond a apreciat că acțiunea este neîntemeiată raportat la cele descrise mai sus, precum și probatoriul administrat în cauză și pe care a respins-o ca nefondată, reținând că acesta are la îndemnă calea contestației la executare conform dispozițiilor art. 711 și urm. C.proc.civ. pentru a arăta ce s-a executat din titlul executoriu, debitul care trebuie executat raportat la data pronunțării titlului, respectarea programul de vizitare conceput de părți în titlu, perioada vacanței în care minorii se află la domiciliul său.

Reclamantul fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 C.proc.civ. a fost obligat la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul R. A. solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii sale și obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 4.000 de lei, reprezentând plată pensie de întreținere nedatorată și plată întreținere minori; cu cheltuieli de judecata.

În susținerea apelului arată că în perioada 05.05._14 intimata a fost internata în spital, iar pe perioada spitalizării acesteia cei doi copii minori ai părților au locuit cu apelantul, acesta fiind cel care i-a întreținut. Pe această perioadă de doua luni, apelantul arată că a achitat suma de 2.000 de lei intimatei, deși aceasta nu s-a ocupat efectiv de întreținerea, creșterea și educarea minorilor. Mai mult decât atât, aceasta nu a contribuit cu vreo sumă de bani pe perioada cât apelantul s-a ocupat de creșterea și educarea efectivă a copiilor.

Apelantul consideră că încasarea sumei de 2.000 lei cu titlu de pensie de întreținere și necontribuirea efectivă a intimatei la întreținerea minorilor în această perioada de 2 luni, duce la o îmbogățire nejustificată a acesteia în detrimentul său.

Pentru toate aceste motive solicit admiterea apelului.

În drept, invocă art. 1345 -1348 Cod civil, art. 466 și urm. C.proc.civ.

În probațiune, solicită proba testimonială, indicând ca martori pe: CARAUSAN S. V., domiciliat în Satu M., ., județul Satu M. și C. E., domiciliată în Satu M., .. 12, județul Satu M..

De asemenea, solicită emiterea unei adrese la locul de muncă al intimatei pentru a comunica veniturile obținute de aceasta pe lunile mai, iunie și iulie 2014.

Prin întâmpinare, intimata R. N. solicită respingerea apelului.

În motivare, în ceea ce privește lipsa calității sale procesuale pasive, intimata apreciază că în mod greșit instanța de fond a respins-o deoarece titulari ai obligației de întreținere la care a fost obligat apelantul reclamant prin Sentința civilă nr. 1782/17.04.2014 pronunțată în dosarul nr._/296/2013 al Judecătoriei Satu M., sunt copiii părților.

Obligația de întreținere reprezintă una din componentele autorității părintești. Astfel potrivit prevederilor art. 499 alin. (1) Codul civil „tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională". De aici se desprinde concluzia, că titular al dreptului de întreținere este copilul în calitatea sa de creditor al părintelui său, iar acesta din urmă este debitor al copilului său.

Dreptul și în același timp obligația la întreținere au caracter personal și nimeni nu poate renunța la ele astfel cum sunt reglementate de art. 514 alin.(1) și art. 515 din Codul civil, iar ordinea este indicată la art. 519 Cod civil. Cu alte cuvinte, obligația de întreținere este inseparabil legată de persoana celui îndreptățit să primească întreținere, cât și de persoana celui obligat să o presteze.

Intimata susține că raportul juridic al obligației de întreținere a fost stabilit prin Sentința civilă nr. 1782/2014 nu între pârâtă și reclamant, ci între reclamant și copiii părților, deoarece în speță este aplicabilă prevederea de la art. 524 și art. 525 alin. (1) din Codul civil și nu prevederea legală de la art. 519 alin.(1) din Codul civil. Reclamantul nu înțelege că nu pârâtei i-a acordat întreținere, ci copiilor săi astfel cum a fost obligat prin hotărâre judecătorească.

Pe de altă parte, intimata arată că prin Sentința civilă nr. 1782/17.04.2014 a Judecătoriei Satu M., pronunțată în dosarul nr._/296/2013, prin care debitorul R. A., a fost obligat să îi achite suma de 1000 lei/lună reprezentând obligație de întreținere, din care debitorul a achitat suma de 500 lei până la data formulării cererii de executare silită la B. L. N. D. la data de 25.06.2014.

Din formularea acțiunii introductive și a cererii precizatoare a reclamantului rezultă că acesta își formulează cererea ca fiind o cerere în restituirea unei întrețineri nedatorate, ceea ce are ca și corespondență legală art. 534 Cod civil.

Din interpretarea textului legal mai sus amintit rezultă că pentru a fi admisibilă o astfel de acțiune este necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ două condiții și anume: să existe o întreținere prestată, de bună voie sau ca urmare a unei hotărâri judecătorești și întreținerea prestată nu să fie datorată

În speța dedusă judecății, deși există o întreținere prestată (ca urmare a unei hotărâri judecătorești și ca urmare a măsurii popririi înființate de executorul judecătoresc) sub forma plății pensiei de întreținere, aceasta este datorată nefiind astfel îndeplinită cea de-a două condiție, și prin urmare acțiunea trebuie respinsă ca fiind neîntemeiată.

Intimata arată că prin Încheierea nr. 2614/03.07.2014 pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă cererea B.E.J. L. N. D. și a fost autorizată să pună în executare titlul executoriu - Sentința civilă nr. 1782/17.04.2014 a Judecătoriei Satu M. - începând cu data de 25.11.2013.

Cu privire la cererea de probațiune propusă, intimata arată că se opune la admiterea probei testimoniale, deoarece nu poate fi dovedită cu martori o obligație legală de întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească și devenită titlu executoriu, sens în care solicită respingerea acestei probe.

În concluzie, intimata solicită respingerea apelului reclamantului ca fiind neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

În drept, invocă prevederile art. 40, art. 205, art. 245-248, art. 451-453, art. 471 alin. (5), art. 478 alin.(2) și (3) C.proc.civ., art. 499 alin. (1), art. 514 alin. (1), art. 515, art. 519 alin. (1), art. 524, art. 525 alin. (1), art. 532 alin. (1), art. 534 Cod civil.

Apelul nu este fondat.

Prin motivele de apel se critică soluția primei instanțe dată cererii apelantului reclamant ce are ca obiect restituirea sumei de 2000 lei reprezentând pensie de întreținere nedatorată și a sumei de 2000 lei reprezentând obligație de întreținere datorată de către intimată.

1. În ceea ce privește suma de 2000 lei reprezentând pensia de întreținere a celor doi copii minori ai părților aferentă lunilor mai și iunie 2014, tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art. 534 NCC „dacă, din orice motiv, se dovedește că întreținerea prestată, de bună voie sau ca urmare a unei hotărâri judecătorești, nu era datorată, cel care a executat obligația poate să ceară restituirea de la cel care a primit-o sau de la cel care avea, în realitate, obligația să o presteze, în acest din urmă caz, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.” În prezentul litigiu instanța reține că suma de 2000 lei în discuție a fost achitată de către apelant în executarea unei obligații instituite prin sentința civilă nr. 1782/17.04.2014 a Judecătoriei Satu M., fiind deci o prestație datorată. Pe de altă parte, executarea nu s-a făcut de bună voie de către acesta, ci în cadrul procedurii de executare silită, încuviințată de instanță prin încheierea nr. 2614/03.07.2014 și declanșată la cererea intimatei în numele copiilor, în dosarul execuțional al B. L.. Apelantul nu a contestat executarea silită ori, potrivit dispozițiilor art. 1348 NCC „Cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat.”

Potrivit dispozițiilor art. NCC „Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire (…)”. Suma de bani în discuție a fost încasată de către intimată nu în nume propriu, ci în numele și pe seama celor doi copii minori al căror domiciliu a fost stabilit la mamă, deci nu aceasta s-a îmbogățit. De altfel și calitatea procesuală a intimatei în acest capăt de cerere este acceptată tot în calitatea sa de reprezentant al minorilor. În consecință, nu sunt îndeplinite cerințele art. 534 NCC mai sus menționate pentru a se dispune restituirea pensiei.

2. Intimata nu poate fi obligată la plata sumei de 2000 lei cu titlu de pensie de întreținere pentru perioada în care minorii au locuit, în fapt, la tată. Pe de o parte deoarece prin sentința civilă mai sus menționată nu s-a prevăzut nicio obligație în acest sens în sarcina intimatei și, pe de altă parte, minorilor le-a fost stabilită locuința la mama astfel că nu există nici un temei pentru ca aceasta să fie obligată la plată. Mai mult, așa după cum s-a reținut mai sus, întreținerea se datorează și se plătește minorilor, aceștia fiind titularii dreptului de a o cere și obține și nu unul sau altul dintre părinți, drept pe care și-l exercită prin reprezentantul lor legal ori asistat de către acesta.

Din aceste considerente, apelul va fi respins ca nefondat.

Reținând culpa procesuală a apelantului, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1 NCPC, acesta va fi obligat să plătească intimatei 700 lei cheltuieli de judecată în apel, probate cu chitanța depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul declarat de apelantul R. A. - CNP_, domiciliat în Satu M., ., . M., în contradictoriu cu intimata R. N. - CNP_, domiciliată în Satu M., ., ., județul Satu M. și cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat M. H., situat în Satu M., ., . M., împotriva Sentinței civile nr. 4598/04.12.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._ .

Obligă apelantul să plătească intimatei 700 lei cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ și EXECUTORIE.

Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 NCPC la 02 Iunie 2015.

Președinte,

G. D. S.

Judecător,

R. G. M.

Grefier,

M. B.

Red. R.G.M. – 23.06.2015

Tehnored_NM / 23.06.2015

4 ex.

- se comunică câte un ex. cu: -R. A., în Satu M., ., . M.

-R. N., la dom.proc.ales din Satu M., ., .

Jud.fond: S. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 248/2015. Tribunalul SATU MARE