Pretenţii. Decizia nr. 384/2015. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 384/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 10773/296/2014*

Cod operator:_

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 384/.>

Ședința publică din 26 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - R. M. E. C.

Judecător - A. D.

Grefier - C. L.

Pe rol fiind soluționarea apelului în materia C. administrativ și fiscal formulat de apelanta-reclamantă ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., .. 25, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 4824/15.12.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. N. D., domiciliată în Satu M., Calea Odoreului, nr. 124A, jud. Satu M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- apelul este la primul termen de judecată în urma derulării procedurii administrative;

- cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru;

- procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită pentru acest termen de judecată, după care;

Președintele completului de judecată, verificând personal, constată că apelul este la primul termen de judecată după derularea procedurii administrative, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită pentru termenul de azi.

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței funcționale a secției civile II a Tribunalului Satu M. și considerând apelul lămurit, în temeiul disp. art. 394 C.proc.civ., instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepției.

TRIBUNALUL,

DELIBERÂND:

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 281/26.01.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, s-a respins cererea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M. în contradictoriu cu pârâta C. N. D., ca neîntemeiată și s-a respins cererea pentru obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin nota de control și înștiințarea de plată . nr._/29.11.2012 (fila 4), creditoarea Administrația D. Public din cadrul Consiliului Local Satu M. a pus în vedere debitorului C. N.-D. să achite tariful de penalizare prevăzut de H.C.L. Satu M. nr.149/27.09.2012, modificat prin HCL nr.182/29.11.2012, neachitarea acestuia în termen de 30 de zile de la data somării fiind urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea acestuia. Astfel, prin notificarea adresată debitorului, cu nr.126/16.01.2014 (fila 5), returnată reclamantei data de 05.02.2014 (fila 6), s-a pus în vedere acestuia să achite suma de 120 lei, aducându-i-se la cunoștință că a încălcat prevederile Anexei 12 a H.C.L. Satu M. nr.149/27.09.2012, modificate prin H.C.L. nr.182/29.11.2012 prin aceea că a parcat autovehiculul său în data de 23.11.2012, pe . din Satu M., fără a avea achiziționat și expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului tichet sau abonament de parcare.

Dispoziții legale incidente

Potrivit art.37 din Regulamentul de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în municipiul Satu M. se sancționează proprietarul/utilizatorul/deținătorul autovehiculului pentru încălcarea prevederilor prezentului regulament, prin săvârșirea, în aria de aplicare a sistemului de parcare cu plată, a faptei constând în parcarea fără tichet de parcare, expus în loc vizibil în interiorul autovehiculului.

Conform art.1349 din Legea nr.287/2009 privind codul civil orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Analizând cererea formulată prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor depuse în probațiune și a dispozițiilor legale incidente, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o.

Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor legale în materia răspunderii civile delictuale, condițiile pentru angajarea răspunderii civile a unei persoane care se face vinovată de încălcarea unei norme care cauzează un prejudiciu, sunt existența faptei ilicite, existența prejudiciului, a vinovăției și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Dacă existența faptei rezultă din înscrisul intitulat Notă de control, potrivit căruia la data de 23.11.2012, autoturismul cu număr de înmatriculare_ a fost parcat în zona de incidență a sistemului local de taxare, fără a deține în loc vizibil un tichet de parcare, vinovăția proprietarului autoturismului nu a fost stabilită.

Astfel, instanța a constatat că în cuprinsul Notei de constatare nu se reține numele și datele de identificare ale proprietarului/utilizatorului/deținătorului autovehiculului astfel depistat, astfel încât nu se poate stabili care dintre aceste trei persoane prevăzute de ar.37 din regulament a săvârșit abaterea constatată.

Cum răspunderea pentru fapta proprie este personală, instanța a conchis că reclamanta nu a făcut dovada vinovăției pârâtei, în sensul că, din probele administrate nu rezultă că pârâta este persoana care a parcat autovehiculul în zona de incidență a sistemului local de taxare.

D. urmare, câtă vreme una din condițiile răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită, instanța a constatat că cererea reclamantei nu este întemeiată, motiv pentru care a respins-o.

În temeiul art.453 C.pr.civ., instanța a respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta Administrația D. Public, solicitând admiterea apeluluiși pe cale de consecință obligarea pârâtei la:

- plata sumei de 120 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare ca urmare a abaterii reținute în sarcina sa de angajații ADP Satu M., potrivit notei de control . nr. 3458/23.11.2012;

- plata dobânzii legale penalizatoare calculate la suma în cuantum de 120 lei, de la data scadenței până la recuperarea integrală a sumei datorate, conform dispozițiilor art.1489 din Legea nr.287/2009, republicată, privind Codul Civil, coroborate cu cele ale art.3 din O.G. nr.13/2011, republicată, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând cu precădere excepția necompetenței funcționale a Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Satu M., reține următoarele:

Verificând natura juridică a litigiului dedus judecății, instanța constată că se solicita obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare ca urmare a abaterilor reținute prin note de control întocmite de angajații Administrației D. Public Satu M..

Pentru a se putea analiza temeinicia sau netemeinicia acestor pretenții, instanța trebuie să analizeze în primul rând existența sau inexistența abaterii despre care face vorbire reclamanta, respectiv dacă este vorba sau nu despre o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, respectiv dacă sunt sau nu întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale.

Având în vedere că actul invocat de reclamanta nu este un act administrativ în sensul prevăzut de Legea contenciosului administrativ, instanța de contencios administrativ apreciază că prezentul litigiu excede competenței instanței de contencios administrativ, respectiv apreciază că pentru soluționarea prezentei cereri competența de soluționare a cauzei revine instanțelor judecătorești de drept comun, în condițiile prevăzute de art. 95 pct. 1 C.proc.civ, coroborat cu art. 112 C.proc.civ.

Constatând că, la nivelul Tribunalului Satu M., completele specializate încauze civile de drept comun au fost constituite în cadrul Secției a I-a civilă a Tribunalului Satu M., având în vedere dispozițiile art. 136 alin. 1 și 4 C.proc.civ. „(1)Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetentă și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești” cu ocazia verificării competenței sale materiale în soluționarea cauzei în condițiile prevăzute de art. 131 C.proc.civ. coroborat cu art. 129 C.proc.civ., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Satu M. apreciază că excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei de către completul specializat în materia contenciosului administrativ este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul art. 132 alin. 3 C.proc.civ. urmează să o admită prin hotărâre nesupusă nici unei căi de atac, iar în temeiul art. art. 95 pct. 1 și art. 112 C.proc.civ și a dispozițiilor legale anterior citate să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a I-a civilă din cadrul aceleiași instanțe, conform dispozitivului prezentei.

Reclamanta a înțeles să formuleze cererea de chemare în judecată potrivit dispozițiilor dreptului comun, temeiul juridic invocat constând în răspunderea civilă delictuală.

Potrivit Anexei nr. 12 a HCL Satu M. nr. 149/2012 privind Regulamentul de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea si taxarea staționărilor în mun.Satu M., încălcarea prevederilor acestui regulament constituie fie fapte de natura delictuala, abateri (reglementate de art. 37), fie contravenții (reglementate de art. 41), iar potrivit art. 33 din regulament, în cazul depistării unui autovehicul parcat cu încălcarea prevederilor regulamentului, agenții constatatori vor întocmi si afișa sub ștergătorul de parbriz sau pe geamul lateral, actul de constatare al abaterii denumit Nota de control si înștiințare de plată, care conține informații referitoare la instituția emitentă, abaterile constatate sau natura contravenției săvârșite, modul de încheiere a procesului verbal de constatare a contravenției, sancțiunile contravenționale propuse, etc. Rezulta, așadar, că înscrisul „Nota de control si înștiințare de plată” este un act de constatare, în baza căruia fie se va încheia un proces-verbal de sancționare contravențională (în cazul contravențiilor) fie se vor declanșa proceduri judiciare, conform art. 40 (in cazul faptelor reglementate de art. 37, care nu sunt contravenții)

Înscrisul „Nota de control si înștiințare de plată” încheiat de agenții constatatori din cadrul reclamantei nu este un act administrativ, având în vedere că a fost încheiat în temeiul Anexei nr. 12 a HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012, care la art. 40 stipulează că „Neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare si a cheltuielilor de urmărire a abaterii”. Termenul „judiciar” nu poate avea decât semnificația din vorbirea obișnuită, adică proceduri înfăptuite prin autoritățile judecătorești, iar dacă înscrisul menționat mai sus ar fi un act administrativ, Hotărârea Consiliului Local menționată nu ar mai fi prevăzut că este nevoie de sesizarea instanțelor judecătorești pentru punerea în executare a acestuia.

Față de cele expuse, constatând că prezenta cauză nu intră în competența funcțională a Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art.132, art.136 C.proc.civ. instanța va declina competența de soluționare a cererii de apel formulate de apelanta Administrației D. Public Satu M. în favoarea Secției I civilă a Tribunalului Satu M. și va dispune trimiterea dosarului la această secție a tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția necompetenței funcționale a Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Satu M. și în consecință:

Declină în favoarea Secției I civilă a Tribunalului Satu M. competența de soluționare a apelului formulat de apelanta ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., ..25, jud. Satu M., C. RO14388655, împotriva sentinței civile nr.281/26.01.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata C. N. D., domiciliată în Satu M., Calea Odoreului, nr.124A, jud. Satu M., CNP_.

Dispune trimiterea dosarului la Secția I civilă a Tribunalului Satu M..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 26.06.2015.

Președinte,

R. M. E. C.

Judecător,

A. D.

Grefier,

C. L.

Red.A.D./07.07.2015.

Tehnored_VD /07.07.2015.

4 ex. – ..cu: Administrația D. Public Satu M., C. N. D.

Jud.fond: A. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 384/2015. Tribunalul SATU MARE