Pretenţii. Sentința nr. 48/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 48/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 1024/218/2014
Cod operator:_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr. 48/D
Ședința publică de la 23 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. C.
Grefier I. B.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul I. V., CNP_, cu domiciliul în Carei, . M., în contradictoriu cu pârâta S.C. S. S.A. Satu M., cu sediul în Satu M., B - dul C., nr. 92/A, județul Satu M., înregistrat la Registrul Comerțului sub nr.J_ având CUI RO_, având ca obiect daune morale.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 06.03.2015 când susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, amânându-se pronunțarea la data de 16.03.2015, apoi la data de azi, când în urma deliberării;
INSTANȚA
DELIBERÂND
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Carei sub dosar nr._, reclamantul I. V. a chemat în judecată pârâta S.C. S. S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 225.000 lei (contravaloarea sumei de 50.000 euro) cu titlu de daune morale; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâta S.C. S. S.A., prin reprezentanții legali, a depus o plângere penală împotriva reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și înșelăciune. Aceasta plângere penală s-a bazat pe existenta unui proces civil, având ca obiect predare în posesie și evacuare, în care, prin Sentința civilă nr.221/2011 a Judecătoriei Carei, s-a admis acțiunea Primăriei Carei împotriva pârâtei. Această sentința a rămas definitivă prin neatacare de către pârâtă.
Reclamantul are calitate de consilier juridic în cadrul Primăriei Carei, iar în această calitate i s-a formulat plângerea penală, care a format obiectul dosarului nr.1442/P/2011, în care P. de pe lângă Judecătoria Carei a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sa. Intimata a atacat Rezoluția parchetului, care, în final, a fost menținută în urma respingerii plângerii împotriva acesteia în dosarul nr._ al Judecătoriei Carei.
Reclamantul a formulat plângere penală împotriva pârâtei, pentru denunțare calomnioasă, plângerea sa fiind soluționată prin netrimiterea în judecată a pârâtei considerându-se că modalitatea de săvârșire a faptei nu impune trimiterea în judecată a intimatei fiind suficientă aplicarea unei sancțiuni administrative.
În cadrul plângerii penale, reclamantul s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 euro, însă nefiind trimisă în judecată pârâta, latura civilă nu a fost soluționată, urmând ca reclamantul să-și valorifice pretențiile civile în cadrul unei acțiuni distincte, acesta fiind și motivul pentru care reclamantul a formulat prezenta cerere.
În calitatea sa de consilier juridic a suferit un prejudiciu de imagine prin acuzațiile grave ce i-au fost aduse, aceste acuzații fiind cunoscute și la locul său de muncă dar și în anturajul său de cunoștințe, lăsând impresia că ar fi un infractor.
Din acest motiv, reclamantul a considerat că este îndreptățit la repararea imaginii sale prin obligarea intimatei la daune.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.94, 98, 194 Cod proc.civ., art.19, 20, Cod proc.pen. raportat la disp. art.3 din Cod pen., art.14, 15, 19 și 20 Cod proc.pen. 1968, disp. art.29 lit.i din O.U.G. nr.80/2013 privind scutirea de taxă de timbru.
În susținerea cererii, reclamantul a depus în copie Rezoluția din data de 24.04.2012 din dosar nr.1442/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, plângerea împotriva rezoluției înaintată la Judecătoria Carei de către pârâtă în dosar nr._, plângere penală pentru denunțare calomnioasă.
În probațiune, reclamantul a solicitat atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Carei, interogatoriul intimatei, audierea de martori pentru a se face dovada prejudiciului moral în persoana numiților G. V. și M. I..
Prin întâmpinare (filele 22-24), pârâta S.C. S. S.A. a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală; cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că a fost chemată în judecată pentru plata unor daune morale în cuantum de 50.000 Euro (225.000 lei), pe motiv că, prin Ordonanța din 04.12.2013 pronunțată în dosar nr.6/P/2013 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C. T. cu aplicarea unei amenzi administrative de 500 lei.
Pârâta a arătat că deși reclamantul susține că în calitatea sa de consilier juridic a suferit un prejudiciu de imagine prin acuzațiile grave ce i-au fost aduse, drepturile personale nepatrimoniale nu i-au fost afectate. Reclamantul nu a făcut nicio dovadă cu privire la suferințele morale pe care susține că i le-ar fi pricinuit societatea pârâtă prin acțiunile sale ilicite.
În principal, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. S. S.A. Satu M., întrucât potrivit Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, învinuitul este C. T., persoana fizică, și nicidecum C. T. în reprezentarea S.C.S. S.A. Satu M..
În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele aspecte:
Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. În speță, sunt în prezența unei astfel de situații și anume: actor incumbit probatio, adagiu latin potrivit căruia cel care face o propunere (afirmație) înaintea instanței trebuie să o dovedească. Această regulă se adresează, în primul rând, reclamantului, deoarece el este primul care face afirmații în fața instanței și, ca atare, este ținut să probeze ceea ce afirmă. Sarcina probei îi revine reclamantului. Nu s-a făcut dovada unui prejudiciu efectiv suferit, nu s-a argumentat ce daune morale i s-au produs.
Trebuie să existe elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței de judecată găsirea unor criterii de evaluare a întinderii prejudiciului moral solicitat.
Nu există nicio dovadă că pârâta a avut cunoștință de caracterul nereal al afirmațiilor sale și în acest mod să fi urmărit prejudicierea reclamantului printr-un denunț calomnios. Pârâta nu a acționat cu rea-credință. A avut un singur scop să își reprezinte interesele și să le menajeze.
A considerat că pe nedrept, cu toate că s-a înțeles cu reprezentanții Primăriei Carei, inclusiv în prezența consilierului juridic I. V., care s-a obligat să rezolve situația, fără plata vreunor cheltuieli, a fost obligată la plata cheltuielilor de executare în sumă de 7074,10 lei.
La momentul la care s-a început executarea silită, în baza Sentinței civile nr.2217/2011, pronunțată în ședință publică la 02.06.2011, definitivă și irevocabilă, s-a stabilit că o parte din imobilul situat în Carei, ., nr.37, să fie transmis în proprietatea Primăriei Carei, înaintea adoptării hotărârii judecătorești cu circa o lună și jumătate, Primăria Carei a spart ușile și a predat clădirea cu contract de închiriere la AJOFM Carei. Deci cu mult timp înaintea pronunțării sentinței civile ce apoi a fost pusă în executare. AJOFM Carei a început lucrările de reparații și zugrăvit și în incinta spațiului care a fost folosit de către de către S.C.S. S.A.
La dosarul penal nu s-a depus contractul de închiriere pentru a nu se confirma că cele susținute sunt adevărate.
Pârâta are dreptul la liberă exprimare, are dreptul la petiționare, consacrat atât de carta drepturilor fundamentale a U.E., cât și de legea fundamentală.
Reclamantul urmărește un scop patrimonial, dar în acest sens, se impune a dovedi temeinicia pretențiilor sale. Nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale care l-ar îndreptăți la daune morale.
În lipsa unui prejudiciu moral nu mai poate fi vorba de existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Orice persoană trebuie să răspundă pentru repararea prejudiciului moral cauzat unei alte persoane, însă partea trebuie să demonstreze prin probe dimensiunea suferințelor psihice, întinderea prejudiciilor morale la care a fost supus reclamantul, cât și echivalentul lor valoric, sens în care pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, pârâta a invocat disp.art.205 și urm.Cod proc.civ.
Prin sentința civilă nr.2257/09.09.2014 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Carei a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Carei, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul I. V., având C.N.P._, în contradictoriu cu pârâta S.C. S. S.A. SATU M., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, C.U.I. RO641226, în favoarea Tribunalului Satu M..
În urma declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu M., reclamantul I. V. a depus note de ședință (fila 17), prin care completează motivarea în drept a cererii de chemare în judecată, invocând și disp.art.998 și 999 cod civil anterior și disp.art.1349 Noul Cod civil. De asemenea, reclamantul precizează că existența faptelor ilicite săvârșite de către parata . M., a fost stabilita irevocabil. Ca atare, consideră că este îndreptățit la despăgubiri pentru repararea prejudiciului ce s-a adus imaginii sale de consilier juridic la o instituție de stat, precum Primăria Municipiului Carei. Totodată susține că a suferit și o degradare a stării de sănătate dovedită prin anexarea actelor medicale depuse în probațiune.
Consideră că sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale ale pârâtei, conform art.1349 și 1357 NCC și art.998-999 VCC. În cadrul dosarului nr.1442/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei și dosarului nr._ al Judecătoriei Carei s-a stabilit in mod irevocabil existenta faptei si vinovăția .>
A.. 2 al art.1357 NCC prevede expres ca autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoara culpă, iar în cauză s-a stabilit că autorul a săvârșit fapta cu intenție.
Totodată, arată faptul că își menține în totalitate cererea de chemare în judecată, cu motivarea în fapt și în drept, cu completările de mai sus.
În probațiune solicită atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Carei, precizând că în cererea introductiva s-a strecurat o eroare materiala de redactare și a fost indicat în mod greșit dosarul nr._ .
Prin notele de ședință (filele 29-32, pârâta arată următoarele:
Inițial reclamantul în motivele acțiunii a făcut referire strict la atingerea prejudiciului de imagine ca urmare a promovării plângerii penale și nicidecum la vătămarea sănătății, cum se încearcă a se demonstra prin înscrisurile (Bilet de ieșire din spital, Bilet de externare/Scrisoare medicala) ce au fost depuse pentru prima data la termenul de judecata din 24.10.2014 (un al doilea termen de judecata de la data declinării spre competenta soluționare). Acțiunea nu este întemeiată pe afecțiuni ale sănătății reclamantului si nici pe stabilirea unui prejudiciu material privind cheltuieli de îngrijire medicala si alte asemenea cheltuieli. Din punctul de vedere al pârâtei sunt irelevante aceste înscrisuri pentru soluționarea cauzei prezente, înscrisuri depuse fără nicio completare a motivelor acțiunii potrivit cărora să solicite si daune materiale. Menționează că reclamantul de abia acum și-a amintit că s-a îmbolnăvit din cauza pârâtei, când a motivat și a promovat acțiunea nu s-a gândit decât la daune morale. Consideră că trebuia să se modifice acțiunea si să se propună noi dovezi până la primul termen de judecata sub sancțiunea decăderii. (potrivit art.204 NCPC).
Pe de alta parte, dacă se va studia cu atenție Biletul de externare din data de 26.10.2012 se va observa că după efectuarea Coronarografiei citează: "Dominanta echilibrata, Artere coronare epicardice fara leziuni semnificative", iar la indicațiile medicale la externare s-a propus regim igieno-dietetic, hiposodat, hipolipidic, abandonarea fumatului si evitarea consumului de alcool, efort fizic in limita tolerantei individuale. În consecință, reclamantului nu i s-a cauzat o vătămare a sănătății datorată plângerii penale promovată de pârâtă.
Învederează că nu există niciun raport de cauzalitate între apariția bolii și plângerea penală promovată de . M.. Acest aspect reiese din următoarele înscrisuri: în data de 14.03.2012 s-a făcut Referatul de propunere de a nu începe urmărirea penala pentru făptuitorul I., în data de 27.04.2012 s-a dat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de reclamant, în dosar nr.1442/P/2011, iar prin ordonanța din 20.06.2012 pronunțată în dosar nr.89/II/2/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei se respinge plângerea penala a . fiind neîntemeiată. Menționează că Biletul de externare/Scrisoare medicala este eliberat in data de 26.10.2012, deci la patru luni de la soluția favorabila pe care reclamantul a obținut-o la parchet. Faptul ca reclamantul s-a dus la un examen medical de rutina, nu conduce la obligația pârâtei de a-i plăti daune morale, neputând fi apreciata deteriorarea stării de sănătate ca fiind direct si unic provocata de comportamentul pârâtei. Stresul datorat exercitării unei funcții publice nu poate fi cuantificat distinct de cel datorat conflictului interinstituțional și de "comportamentul ilicit al pârâtei". Ori despre stres nici nu s-a discutat in nici o foaie de observație si nici nu i s-a pus in vedere prin biletul de ieșire din spital, doar "efort fizic in limita tolerantei individuale".
Dacă se raportează la starea de sănătate a reprezentantului pârâtei în comparație cu cea a reclamantului, acesta din urma este depășit "cu succes" întrucât și reprezentantul pârâtei are probleme cu mult mai mari de sănătate decât reclamantul (vezi Raportul Final de la Centrul de Medicina si Sănătate a Universității din D.), tot pe fond de stress și aflate în legătură cu derularea evenimentelor privind executarea silită.
Pârâta susține că plângerea penală nu a fost făcută cu intenție, cu rea-credință, ci așa cum a arătat executarea silita s-a făcut deși era deja ocupat spațiul pe care . M. trebuia să-l predea. Prin adresele nenumărate si care sunt atașate la dosarul cauzei se confirma faptul ca . M. a insistat în obținerea contractului de închiriere prelungit cu 15 ani in folosința gratuita in favoarea AJOFM, contract adoptat în baza unei hotărâri a Consiliului Local Carei, însă nici in prezent nu a intrat in posesia acestuia pentru ca s-ar putea clarifica susținerea pârâtei cum că la momentul promovării executării silite imobilul era deja ocupat de meșterii care renovau spațiul in suprafața de 142 mp. Menționează că reprezentantul pârâtei n-a făcut altceva decât să solicite reprezentanților Primăriei Carei să nu efectueze executarea silită atâta timp cât spațiul deja era ocupat chiar dacă nu s-a semnat oficial procesul verbal de predare primire. De asemenea, arată că în prezenta primarului, a viceprimarului, K. L., a administratorului, O. A. si a consilierului juridic, I. V. s-a promis că nu se va continua executarea silită și că se va luat act de faptul că de bună voie s-a predat imobilul până la expirarea celor 15 zile, perioadă în care se putea depune contestația la executare s-a promis ca se renunța la executare.
Precizează că de aproximativ 10 ori s-a luat legătura telefonica cu consilierul juridic al Primăriei Carei care a susținut ca totul este in regula si nu se va continua executarea, iar în final s-au trezit cu poprirea contului pârâtei pentru suma de 7074,10 lei, cheltuieli de executare, suma care a fost încasată.
Solicită instanței să se adreseze instituției publice in vederea depunerii, la dosarul cauzei, a Hotărârii Consiliului Local Carei la care a făcut referire si O. A. in declarația sa din dosarul penal si contractul de închiriere asupra spațiului in suprafața de 142 mp. pe care .-a predat. aceste doua acte lipsesc din dosarele penale deși sunt hotărâtoare in dovedirea bunei sau relei credințe a pârâtei.
Într-o altă ordine de idei, arată că pârâta nu a avut un decât un singur scop si anume: să-și reprezinte interesele si să le menajeze.
A considerat ca pe nedrept, cu toate ca s-a înțeles cu reprezentanții Primăriei Carei, inclusiv in prezenta consilierului juridic luga V., care s-a obligat să rezolve situația, fără plata vreunor cheltuieli de executare, a fost obligată la plata cheltuielilor de executare in suma de 7074,10 lei. Consideră că pârâta nu a produs daune morale reclamantului întrucât nu a făcut publica aceasta situație, doar ca a fost foarte indignata de inducerea in eroare a sa si de modul de rezolvare a situației create.
Învederează că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu efectiv suferit. În opinia pârâtei prejudiciul trebuie să fie cert atât ca existenta, cât si ca întindere. În lipsa existentei unui prejudiciu nu mai poate fi pusa in discuție existenta raportului de cauzalitate.
Prin audierea martorilor pârâta dorește să dovedească cele susținute, respectiv că starea de fapt descrisă de ea a fost adevărată.
În consecința, în principal, solicită anularea acțiunii ca netimbrată, iar, în subsidiar, admiterea excepției invocate întrucât sancțiunea administrativa a fost încasata de către C. T. și nu de societate, si, pe fondul cauzei solicită respingerea cererii ca fiind neîntemeiată și nedovedită, cu cheltuieli de judecată.
Solicită, de asemenea, atașarea dosarului nr.6/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, prin care s-a soluționat plângerea formulata de către reclamantul.
Prin note de ședință (filele 98-99), reclamantul J. V. solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a . M., considerând ca aceasta societate are calitate procesuala in cauza si nu persoana fizica C. T., care avea calitatea de reprezentant al societății, motivat de următoarele:.
1. Prin Sentința civila nr.2217/02.06.2011 a Judecătoriei Carei s-a dispus evacuarea . M. din spațiul deținut de către aceasta situat la adresa Carei, ., nr.17, jud.Satu M., sentința rămasa definitiva prin nerecurare.
2. Această sentința civila a fost depusa in vederea executării la executorul judecătoresc care a format dosarul execuțional nr.207/29.07.2011, in care Judecătoria Carei in dosar nr._ a pronunțat încheierea de încuviințare a executării în data de 5 august 2011.
3. Societatea . M., prin director C. T. a depus plângere penala împotriva reclamantului J. V., in data de 07.04.2011, înregistrata sub nr. dosar 1442/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.246 Cod penal - abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, art.258 Cod penal - fapte săvârșite de funcționari, si art. 215 Cod penal înșelăciune.
4. Plângerea a fost soluționata prin Rezoluția Procurorului din data de 27.04 2012 în dosar nr.1442/P/2011, prin neînceperea urmăririi penale față de J. V..
5. Împotriva Rezoluției Procurorului s-a formulat plângere, care a fost soluționata prin Ordonanța din data de 20.06.2012 în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M. in dosar nr.89/II/2/2012, soluția fiind de respingere a plângerii, si menținerea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de J. V..
6. Împotriva soluției date prin Ordonanța Procurorului din data de 20.06.2012 s-a formulat plângere la Judecătoria Carei înregistrată sub nr.dosar_, de către . M., iar prin Sentința penala nr. 242/2012 s-a dat soluție de respingere a acestei plângeri.
7. Reclamantul J. V. a formulat plângere penala pentru denunțare calomnioasa împotriva . M., care s-a înregistrat sub nr.dosar 6/P/2013, unde s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin Rezoluția din 4 decembrie 2013.
8. Împotriva acestei soluții reclamantul J. V. a formulat plângere, care s-a soluționat de P. Tribunalului Satu M. in Dosar nr. 23/II/2/2014 prin Rezoluția de respingere din data de 29.01.2014. În ambele soluții s-a constatat existenta faptei, dar fiindcă s-a considerat un grad de pericol social redus făptuitorul nu a fost trimis în judecata penala.
Din succesiunea faptelor si actelor rezulta ca învinuirile formulate fațăde J. V. nu exista, ca acesta nu a săvârșit nicio infracțiune. În schimb, fapta de denunțare calomnioasa cu care . M. a fost învinuita exista, insa datorita gradului de pericol social nu se impune tragerea sa la răspundere penala. Din acest motiv, reclamantul apreciază ca demnitatea si onoarea sa de consilier juridic a fost lezată, a fost chemat in repetate rânduri in fata organelor de cercetare penala si instanța pentru fapte care nu exista, a si suferit din punct de vedere al sănătății din cauza acestor cercetări penale. Menționează că reclamantul a exercitat in mod legal activitatea de consilier juridic, a acționat in civil conform solicitării autorității in care își desfășor activitatea. Datorita celor 3 ani de urmărire penala si instanța consideră că este îndreptățit la daune morale fiindcă nu i s-a adus o lezare a demnității sale doar pe simple vorbe, ci prin exercitarea împotriva lui a unei urmăriri penale.
În privința taxei de timbru, apreciază ca instanța in mod corect a stabilit aceasta taxa raportat la obiectul dosarului.
Prin note de ședință (filele 105-106), .> arată următoarele:
Susține excepția lipsei calității procesuale pasive a . M..
Învederează că potrivit Ordonanței de scoatere de sub urmărire penala învinuitul este C. T., persoana fizica si nicidecum C. T. în reprezentarea ., pronunțata în dosar nr.6/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei. Este adevărat, plângerea penala a fost formulata împotriva . M., însă persoana juridică n-a fost sancționată în niciun fel, s-a considerat probabil ca nu este vinovata sau ca împotriva acesteia nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Nu s-au făcut aplicabile prevederile art.136 sau art.137 NCP. Sancțiunea amenzii administrative s-a aplicat doar persoanei fizice, C. T., fără nicio completare in sensul calității sale de reprezentant al . M..
Față de cele de mai sus, solicită respingerea acțiunii ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă. Consideră că pârâta nu poate fi obligata la plata unor daune morale de care nu se face vinovata.
În continuare pârâta susține, chiar daca in aceasta cauza nu mai este atât de relevant, faptul ca nu s-a dovedit reaua-credință a ei, ba, mai mult, s-a recunoscut ca s-a intrat in mod abuziv anterior executării silite in spațiul ce a fost evacuat și, pe cale de consecință, nu mai era necesara executarea silita, aceasta fiind pur formala, însă s-au mai încasat niște bani in suma de 7074,20 lei de la . Satu M..
Prin concluziile scrise, reclamantul I. V. solicită admiterea acțiunii astfel cum este formulată în scris; cu cheltuieli de judecată, motivat de următoarele:
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului în urma depunerii unei plângeri penale pentru doua infracțiuni grave, de abuz în serviciu, infracțiune prev. si ped. de art.246, 258 VCP, care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani si infracțiunea de înșelăciune, prev. si ped. de art. 215 alin. 2 VCP, ce se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 15 ani.
Aceste infracțiuni au fost constatate că nu există, nefiind săvârșite de către reclamant. Aceasta soluție a fost dată de către P. de pe lângă Judecătoria Carei, în dosarul penal nr.1442/P/2011, soluție menținută de procurorul ierarhic superior și de către instanța de judecată, în urma plângerilor formulate de .. Din aceste acte de urmărire penala rezulta clar că a existat o inculpare injustă a reclamantului.
Precizează că a depus plângere penală pentru denunțare calomnioasă, unde procurorul de caz a reținut existența denunțului calomnios, ca atare vinovăția părții ., însă a considerat că datorita gradului de pericol social redus nu se impune trimiterea în judecată a persoanei juridice.
Plângerea ce a format obiectul dosarului nr.1442/P/2011 a fost înregistrată în octombrie-noiembrie 2011, după . NCC, ca atare incidente în cauză sunt dispozițiile acestui cod.
Incidente în cauza sunt dispozițiile următoarelor texte de lege: art.23, 75, 253, 1349, 1357 NCC. Conform aceste texte legale, persoanei căreia i s-au cauzat prejudicii poate cere despăgubiri, respectiv o reparație patrimoniala pentru prejudiciul chiar nepatrimonial cauzat.
În acest sens, există practică a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind aplicabile Deciziile nr.1657/2011, 1534/2011, 1600/2011, 2356/2011, 2617/2011, 5567/2011, 8801/2009 și_/2009, toate aceste decizii au fost date sub incidența vechiului Cod Civil, unde sediul materiei se regăsea în art.998-999 Cod civ.
Concepția privind obligarea la repararea prejudiciului nepatrimonial a fost menținută si completata de legiuitor și în noul Cod Civil, în textele de mai sus.
În toate aceste decizii ICCJ arată că scopul acordării daunelor morale constă în realizarea unei satisfacții morale pentru suferințe tot morale. Înalta Curte se pronunța si după apariția NCC, prin Decizia nr.3806/2013, unde se arata ca instanța de judecata este cea care apreciază cuantumul acestor despăgubiri, care cert ca trebuie aplicate unor fapte care săvârșite cu vinovăție cauzează o suferința morala unei persoane.
Consideră că producerea faptei ilicite, care consta in denunțarea calomnioasa, respectiv in inculpare injusta, este dovedita din existenta dosarului penal, săvârșirea cu vinovăție rezulta din soluția Parchetului la plângerea reclamantului de denunțare calomnioasa, unde se reține fapta săvârșită cu vinovăție, ca atare toate condițiile necesare unei asemenea răspunderi există, există legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul moral cauzat.
Redă în continuare extrase din practica ICCJ, referitoare la speța de față, pentru a justifica legalitatea si temeinicia cererii și a cuantumului despăgubirii solicitate.
Pentru început, arată că în cadrul Deciziei nr.2356 din 20 aprilie 2011 judecătorii Înaltei Curți au apreciat daunele morale ca fiind atingerea adusa existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional. Scopul acordării daunelor morale consta în realizarea unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale (a se vedea Decizia nr. 5567 din 29 iunie 2011).
În timp ce drepturile patrimoniale au un conținut economic, evaluabil în bani, ce poate determina cuantificarea prejudiciului material, drepturile personale nepatrimoniale au un conținut care nu poate fi exprimat material, având în vedere ca ele vizează componente ale personalității umane (dreptul la viața, la integritate fizica, la onoare și demnitate) - Decizia nr. 1657 din 24.02.2011.
Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe baza de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecata. Evaluarea despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectiva sau de a nu tinde către o îmbogățire fără just temei - trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșita de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe administrate (Decizia nr.2617 din 9 iulie 2009).
Prin Decizia nr. 3806 din 7 noiembrie 2013, judecătorii au reiterat ideea că în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate ca daune morale, nici sistemul legislativ romanesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care sa asigure o reparare deplină a acestora și, prin urmare, principiul reparării integrale a unui astfel de prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, în raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Prin urmare, întrucât atunci când acorda despăgubiri morale nu se poate opera cu criterii de evaluare prestabilite, va trebui judecat în echitate (a se vedea Decizia nr. 8801 din 28 octombrie 2009).
Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasa într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumita satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate (a se vedea Decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011). Se poate acorda, astfel, victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o suma de bani, care îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine sa compenseze prejudiciul, si nu prejudiciul ca atare.
Din acest motiv, instanța sesizata cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie sa încerce sa stabilească o suma necesara nu atât pentru a repune victima într-o situație similara cu cea avuta anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată, (a se vedea în acest sens Decizia nr._ din 17 decembrie 2009).
În termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are in vedere necesitatea ca persoana vătămata, victima sa primească o satisfacție echitabila pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu se constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.
În drept, invocă disp. art.73, 75, 253, 1349, 1357 și urm.NCC.
Prin concluziile scrise, pârâta .> solicită respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală, fără cheltuieli de judecată, arătând că își rezervă dreptul la solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata. La adoptarea hotărârii judecătorești solicită a se avea în vedere următoarele:
Nu s-a dovedit prejudiciu de imagine, printr-un minim de argumente si indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate.
.Acțiunea nu a fost întemeiată pe afecțiuni ale sănătății reclamantului si nici pe stabilirea unui prejudiciu material privind cheltuieli de îngrijire medicala si alte asemenea cheltuieli. Din punctul de vedere al pârâtei sunt irelevante aceste înscrisuri pentru soluționarea cauzei prezente, înscrisuri depuse fără nicio completare a motivelor acțiunii potrivit cărora să solicite si daune materiale. De-abia acum reclamantul și-a amintit ca s-a îmbolnăvit din cauza pârâtei, când a motivat și a promovat acțiunea nu s-a gândit decât la daune morale. Consideră că reclamantul trebuia să se modifice acțiunea si să se propună noi dovezi până primul termen de judecata sub sancțiunea decăderii (potrivit art.204 NCPC).
Potrivit Scrisorii Medicale din data de 03.12.2014, depusa la dosarul cauzei, se atestă că reclamantul "este în evidenta cu diagnosticul menționat (cardiopatie ischemica...) din luna aprilie 2009", "și nu sunt în măsură să precizez cauzele generatoare." Astfel, se confirmă cele susținute de către pârâtă că nu exista un raport de cauzalitate între apariția bolii și plângerea penala promovata de . M..(în data de 21.10.2011). Este adevărat că se susține că pacientul I. V. este supravegheat de către dl.doctor din anul 2013 și că pentru acest motiv s-a precizat de către acesta că "nu sunt în măsura sa precizez cauzele generatoare.", însă oricum boala a survenit înainte cu 2 ani si jumătate de a se înainta plângerea penala de către pârâtă, deci nu putea reclamantul să anticipeze plângerea pentru a se îmbolnăvi anterior datei promovării plângerii penale. Consideră că nu exista niciun raport de cauzalitate intre apariția bolii si plângerea penala promovata de . M..
Menționează că în data de 14.03.2012 s-a făcut Referatul de propunere de a nu începe urmărirea penală pentru făptuitorul I., în data de 27.04.2012 s-a dat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de reclamant, în dosar nr.1442/P/2011, iar prin ordonanța din 20.06.2012 pronunțata in dosar nr.89/II/2/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei se respinge plângerea penala a . fiind neîntemeiată. Biletul de externare/Scrisoare medicala sunt eliberate în data de 26.10.2012, deci la patru luni de la soluția favorabila pe care reclamantul a obținut-o la parchet. Faptul ca reclamantul s-a dus la un examen medical de rutina, consideră că nu conduce la obligația pârâtei de a-i plăti daune morale, neputând fi apreciata deteriorarea stării de sănătate ca fiind direct si unic provocata de comportamentul pârâtei. Stresul datorat exercitării unei funcții publice nu poate fi cuantificat distinct de cel datorat conflictului interinstituțional si de "comportamentul ilicit al pârâtei". Ori despre stres nici nu s-a discutat în nicio foaie de observație si nici nu i s-a pus in vedere prin biletul de ieșire din spital, doar "efort fizic în limita tolerantei individuale".
Învederează că toate cele de mai sus se coroborează cu probele administrate in cauza.
Astfel, din răspunsul la interogatoriul reclamantului rezulta ca reprezentantul pârâtei nu l-a jignit, nu i-a adus injurii, nu i-a adresat expresii defăimătoare, nu s-au făcut publicații în presa de acest fel și nu a avut nicio clipă probleme de serviciu. Reclamantul doar presupune ca primarul l-ar fi putut suspenda din activitate, dar ca nu s-a pus niciodată problema in acest sens. Din audierile martorilor rezulta cu certitudine că reclamantul nu a avut probleme de serviciu: martorul viceprimar K. a declarat că nu s-a creat vreun prejudiciu la serviciu și nici nu a avut probleme de acest gen și nici nu a auzit că s-ar fi pus problema în acest mod; martorul M. I. a declarat că nu a auzit ca reclamantul să aibă probleme de serviciu ca urmare a vreunei plângeri penale și că până azi, când a văzut pe listă nu a știut ca este un proces penal pe rol. (pe lista nu era un proces penal pe rol); martorul G. V. (în calitate de funcționar public) a declarat că reclamantul nu a avut probleme de serviciu; martorul O. A. (în calitate de administrator la Primăria Carei) a declarat că reclamantul nu a avut vreo problema pe plan profesional.
În opinia pârâtei este important a se reține că acest martor a fost prezent când reprezentantul pârâtei s-a deplasat la imobilul ce urma a fi evacuat si a constatat ca ușa era sparta (nu știe de cine) și că se zugrăvea în încăperile de lângă cea care trebuia evacuată. Această declarație se coroborează cu declarația dată de către dl.O. A. și în dosarul nr.1442/P/2011, când a susținut că ușa de acces era prevăzută cu o yală, care era forțată, iar în vecinătatea lor imediată se executau lucrări de renovare de către AJOFM. Mai completează că prin Hotărârea Consiliului local al Mun.Carei s-a prelungit cu 15 ani folosința gratuită a spațiilor AJOFM si li s-a cedat o încăpere din spațiile retrocedate de pârâta, . M..
Învederează că prin Hotărârea Consiliului Local Carei nr.26/2000 se atribuie în folosința gratuita AJOFM pe termen de 10 ani spațiul in suprafața de 83 mp. din imobilul cuprins în CF nr.9 Carei de sub nr.top 1974. Prin Hotărârea Consiliului Local nr.101/2003 se aproba trecerea in administrarea AJOFM Satu M. pe termen de 20 de ani patru încăperi din aceeași clădire.
Prin Hotărârea Consiliului Local nr.79/2009 se aproba preluarea in domeniul privat al municipiului Carei a imobilului fără a fi comunicată cu . susține ca se comunica cu pârâta, însă nu exista nici o dovada in acest sens).
Solicită a se reține că în tot acest timp (perioada când au fost emise hotărârile consiliului local) producea efecte Decizia nr.136/27.03.1978, potrivit căreia au fost transmise pârâtei în administrare directă toate încăperile de la 1-29 situate la etajul I al imobilului cuprins în CF nr.9 Carei de sub nr.top 1974. Toate aceste încăperi au fost transmise în administrare cu scopul de a fi amenajate în mod corespunzător pe cheltuiala sa proprie. Ceea ce s-a și făcut.
Deci, s-a intrat în încăperile administrate de către pârâtă cu aproximativ 10 ani anterior datei la care s-a preluat în mod oficial în proprietatea domeniului privat Hotărârea nr.79/2009.
Învederează că din întreg probatoriul administrat în cauză rezulta cu certitudine ca o parte din cele 1-29 încăperi au fost folosite de către Consiliul Local Carei înainte de a obține oficial acest drept. S-a recunoscut că s-a dat în folosință si o parte din încăperile care au fost folosite de către pârâtă, însă fără a exista contracte de închiriere în mod oficial, ci doar înțelegeri verbale.
Așa s-a întâmplat și cu imobilul ce a fost evacuat, deși Primăria Carei dăduse în folosința cu mult înainte același imobil ce a fost solicitat a fi evacuat. Pârâta nu s-a prezentat cu un proces verbal de predare primire a încăperilor întrucât a fost la imobil, a văzut că este deja folosit și nu a considerat ca se mai impune predarea acestuia în mod oficial, însă pentru o "continuare a formalității" s-a solicitat executarea silita cu obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de executare.
Prin adresa nr.1214/29.01.2015 a Unității Administrativ Teritoriala a Mun.Carei, dl.primar susține ca "pentru spațiul din care a fost evacuata S.C.S. S.A. Satu M. (mai precis o încăpere din cele noua încăperi cu destinație birouri situate la etajul imobilului din . nr. 15 nu s-a încheiat contract de închiriere cu AJOFM Satu-M., deoarece exista hotărâri de consiliu prin care s-a aprobat atribuirea in folosința gratuita, in favoarea acesteia, a unui spațiu necesar desfășurării activității sale specifice. In spiritul si rațiunea acelorași hotărâri de consiliu, ulterior evacuării S.C.S. S.A., la solicitarea verbala a conducerii AJOFM s-a înlesnit acesteia, tot pe baza de înțelegere verbala, sa-si amenajeze o arhiva . aproximativ 20 mp. lipita de cele patru încăperi atribuite inițial". Așa cum se prezintă înțelegerile verbale dintre Primăria Carei și AJOFM, pârâta susține că s-a folosit imobilul care trebuia evacuat si ca nu se impunea o executare silita tocmai pe motiv că se afla în posesia Primăriei Carei la momentul depunerii cererii de executare silita. Acesta a fost și motivul pentru care, doar verbal s-a discutat că nu se impune executarea și nici predarea în mod oficial a imobilului potrivit Sentinței civile nr. 2217/2011, pronunțata in ședința publica la 02.06.2011, definitiva si irevocabila.
Nu exista elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței de judecată găsirea unor criterii de evaluare a întinderii prejudiciului moral solicitat.
Nu există nicio dovadă că pârâta a avut cunoștință de caracterul nereal al afirmațiilor sale și în acest mod să fi urmărit prejudicierea reclamantului printr-un denunț calomnios. Pârâta nu a reacționat cu rea-credință, ci a avut un singur scop să-și reprezinte interesele și să le menajeze. A considerat că pe nedrept, cu toate ca s-a înțeles cu reprezentanții Primăriei Carei, inclusiv in prezenta consilierului juridic I. V., care s-a obligat să rezolve situația, fără plata vreunor cheltuieli si, totuși, a fost obligată la plata cheltuielilor de executare in suma de 7074,10 lei.
Nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale care l-ar îndreptați pe reclamant la daune morale. În lipsa unui prejudiciu moral nu mai poate fi vorba de existența raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
Orice persoană trebuie sa răspundă pentru repararea prejudiciului moral cauzat unei alte persoane, însă partea trebuie să demonstreze prin probe dimensiunea suferințelor psihice, întinderea prejudiciilor morale la care a fost supus reclamantul, cât și a echivalentului lor valoric.
Susține că plângerea penală nu a fost făcuta cu intenție, cu rea-credință, ci executarea silită s-a făcut deși era deja ocupat spațiul pe care . M. trebuia să-l predea. Față de cele de mai sus, solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
Tribunalul, analizând pretențiile formulate de reclamant, prin prisma dispozițiilor legale în materie și a probelor administrate, asupra cărora instanța va face referire în cele ce urmează, apreciază ca fiind întemeiată în parte acțiunea civilă, motivat de următoarele argumente:
Pârâta . M., prin reprezentant legal, director general ing.C. T., a depus împotriva reclamantului I. V., consilier juridic în cadrul Primăriei Municipiului Carei un denunț penal la data de 26.10.2011 (așa cum rezultă din viza de înregistrare a Judecătoriei Carei, prin care s-a redirecționat denunțul la P. de pe lângă Judecătoria Carei, unde a fost înregistrat la 01.11.2011 sub dosar nr.1442/P/2011 și apoi trimis pentru efectuarea cercetărilor penale la Poliția Municipiului Carei, înregistrat sub nr._ din 07.11.2011.
Prin rezoluția din 27.04.2014 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de I. V., acuzat de către denunțător de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prev.și ped.de art.246 Cod penal și înșelăciune, prev.și ped.de art.215 Cod penal, întrucât faptele nu există.
Rezoluția a fost menținută prin Ordonanța dată de P.-procuror al Parchetului Judecătoriei Carei la data de 20.06.2015, care la rândul ei a fost confirmată de instanță prin Sentința penală nr.242/17.09.2012 a Judecătoriei Carei pronunțată în dosar nr._ .
Demersul juridic inițiat de către denunțător, pârâta din prezenta cauză, a avut ca bază factuală punerea în executare a Sentinței civile nr.2217/2011 pronunțată de Tribunalul Satu M., prin care s-a dispus evacuarea acesteia din spațiile ce aparțineau Primăriei Municipiului Carei.
Pârâta a susținut că, în mod abuziv și parțial, reclamantul a inițiat procedura de executare silită, deși nu era cazul, mai cu seamă că aceste spații, susține pârâta, au fost predate anterior executării silite la AJOFM Carei. Tot pârâta în denunțul formulat și apoi prin declarațiile date a susținut că reclamantul-făptuitor a avut interes în executarea silită a hotărârii, întrucât și-ar fi însușit o parte din onorariul executorului judecătoresc, în sumă de 7074,10 lei, stabilită în dosarul de executare nr.207/29.07.2011 executor judecătoresc P. I. V..
Atât în ordonanța emisă de P. în urma contestării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de I. V., cât și în considerentele sentinței penale evocate, se reține caracterul nefondat al acuzațiilor, dovedite ulterior ca fiind mincinoase (Dos.nr.6/P/2013 – M.P. – P. de pe lângă Judecătoria Carei).
Cât privește punerea în executare a sentinței civile nr.2217/2.06.2011 a Tribunalului Satu M., decizia de a se executa silit predarea spațiilor nu aparținea consilierului juridic, fiind de competența Primarului sau a Viceprimarului Primăriei Municipiului Carei. De altfel, debitorul putea notifica în scris creditorul asupra intenției de a executa de bună voie hotărârea judecătorească, ca răspuns la somația din 22.08.2011 sau imediat ce hotărârea a devenit irevocabilă; cât privește onorariul executorului judecătoresc, acesta potrivit practicii constante a instanțelor din raza Tribunalului Satu M., poate fi analizat pe calea contestației la executare, unde în mod constant au fost diminuate aceste onorarii dacă nu se încadrau în prevederile legale din Ordinul MJ nr.2550/2006 cu modificările ulterioare.
După finalizarea cercetărilor penale în Dosar nr.1442/P/2011, cu soluția de neîncepere a urmăririi penale, întrucât faptele denunțate nu există, reclamantul I. V., în calitate de parte vătămată, a depus plângere penală împotriva denunțătorului . director general ing.C. T., pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, prev.și ped.de art.259 Cod penal și obligarea acesteia la plata sumei de 50.000 Euro, cu titlu de daune morale.
Prin rezoluția din 07.06.2013 dată de procuror în Dosar nr.6/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei s-a dispus începerea urmăririi penale față de . reprezentant legal C. T., iar prin Ordonanța din 04.12.2013, reținând existența faptei săvârșită de învinuit dar și atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite prin legea penală, alături de gradul redus al pericolului social, recunoașterea sinceră a comiterii faptei și lipsa antecedentelor penale, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și, conform art.11 pct.1 lit.b și art.10 lit.b/1 Cod proc.pen. (vechi) cu aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ conform art.91 Cod penal de 500 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, din dosar nr.1442/P/2011.
Măsura de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea amenzii cu caracter administrativ, au fost contestate de partea vătămată I. V., însă prin Rezoluția din 29.01.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M. plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Din prezentarea succintă a circumstanțelor care au stat la baza introducerii acțiunii civile în răspundere civilă delictuală din prezentul dosar, rezultă fără putință de dovadă că situația premisă a infracțiunilor denunțate de pârâtă împotriva reclamantului nu era conformă cu realitatea, denunțul a fost calomnios, întrucât nu s-a dovedit existența faptelor penale și nici pretinsele ilegalități atribuite făptuitorului, reclamantul în cauză.
Prin urmare, poate fi reținută în sarcina pârâtei existența unei fapte prejudiciabile, care deși a fost comisă în exercitarea legală a unui drept subiectiv, cel de a sesiza organele de anchetă, dreptul a fost exercitat cu rea credință și abuziv față de reclamant,ceea ce a produs o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale acestuia.
Potrivit art.1357 Cod civil (Lg.nr.287/2009), (1) „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”
Angajarea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile (materiale și morale) cauzate prin fapta proprie, presupune existența cumulată a celor patru condiții sau elemente constitutive: faptă ilicită,vinovăție, prejudiciu și legătura dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Potrivit normei de drept art.1357 Cod civil răspunderea civilă reparatorie intervine numai în cazul în care există un prejudiciu injust cauzat unei persoane, prejudiciu ce trebuia, potrivit legii, să fie reparat. Cu alte cuvinte, răspunderea civilă reparatorie are ca primă finalitate, conform textelor Codului civil, repararea prejudiciilor cauzate prin fapta ilicită.
În privința prejudiciului moral reclamat de partea vătămată I. V., este de reținut că în cursul cercetărilor latura civilă a rămas nesoluționată, ceea ce l-a îndreptățit să recurgă la calea civilă pentru repararea prejudiciului.
Existența acestui element determinant al răspunderii civile delictuale nu poate fi contestat sau confirmată lipsa acestuia, așa cum susține în apărare pârâta.
Învinuirile aduse de pârâtă, reclamantului au avut un impact asupra acestuia, a stării de sănătate, a personalității morale și sociale, inclusiv prin demararea cercetărilor penale în dosar nr.1442/P/2011, a calității atribuite, aceea de subiect al cercetării penale, ca făptuitor apoi conduita de urmat ca parte din faza de cercetare penală coroborat cu prezența acestuia în fața instanței, ocazie cu care prin publicitatea ședințelor de judecată justițiabilii prezenți la alte procese au luat cunoștință de existența procesului penal și chiar a faptelor penale denunțate, întrucât în pledoariile și susținerile avocaților, a reprezentantului Ministerului Public se face trimitere concretă asupra infracțiunilor pentru care a fost depus denunțul și apoi date soluțiile procurorilor.
Așa cum a susținut în interogatoriu și reclamantul, apoi martorii audiați M. I. (fila 81), O. I. A. (fila 83), G. V. (fila 100), calitatea de subiect în ancheta penală efectuată împotriva reclamantului a avut consecințe dăunătoare asupra persoanei acestuia, a imaginii și a credibilității morale de care se bucură în societate, familie chiar dacă în plan profesional nu s-a produs vreo consecință negativă de pe urma cercetărilor penale efectuate împotriva sa. Este de remarcat că faptele denunțate puneau în discuție cinstea și probitatea morală a consilierului juridic or o astfel de acuzație gravă la adresa unui funcționar public poate avea repercursiuni grave în plan profesional, inclusiv de pierdere a funcției în caz de confirmare a comiterii faptelor iar în situația infirmării acestei acuzații de către organele de anchetă cel acuzat are dreptul să ceară reabilitarea morală și sancționarea celui vinovat de prejudiciul suferit .
S-a apreciat de către instanță că în cauză reclamantul a suferit acest prejudiciu moral prin fapta ilicită săvârșită de pârâtă ca autor, existând astfel o legătură de cauzalitate între prejudiciu și ilicitul comis cu vinovăție, răspunderea fiind antrenată și pentru culpa ușoară.
Reținând că sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale, tribunalul, în baza art.1357 Cod civil, art.1349, 73, 75, 253 alin. 4 Cod civil, a admis în parte pretențiile reclamantului, sens în care a stabilit că pentru prejudiciul moral suferit suma de 3000 lei este suficientă și rezonabilă pentru repararea suferințelor și reprezintă un remediu în vederea înlăturării consecințelor dăunătoare rezultate în urma anchetei penale la care a fost supus, a demersurilor ulterioare exercitate pentru dovedirea nevinovăției.
Reparația stabilită sub această formă este în opinia instanței proporțională cu prejudiciul produs și poate contribui la repararea acestuia, pentru a înlătura disconfortul suferit și a compensa vătămarea. În cazul daunelor morale, stabilite pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial, judecata se face în echitate, fără criterii de evaluare prestabilite însă aceste sume de bani nu pot împovăra nepermis pe autorul faptei ilicite și nici nu pot fi transformate în venituri nejustificate pentru cel păgubit. Suma de 50.000 Euro solicitată cu titlu de despăgubiri este nejustificată și nu corespunde cu ceea ce există ca reper în jurisprudența națională dar și a celei convenționale după care se asigură repararea prejudiciilor morale. De asemenea din probele administrate nu rezultă o legătură de cauzalitate directă între fapta ilicită și declanșarea sau agravarea unor afecțiuni de ordin medical pe care reclamantul le avea încă înainte de derularea anchetei penale, în acest sens a se vedea scrisoarea medicală solicitată de instanță, din 3.12.2014 (fila 80 dosar) .
Nefiind depuse dovezi justificative pentru onorariu avocațial s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, fiind stabilite numai cheltuielile pentru taxă timbru de 100 lei achitată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă în răspundere civilă delictuală, formulată de reclamantul I. V., CNP_, cu domiciliul în Carei, . 7, . M., în contradictoriu cu pârâta S.C. S. S.A. Satu M., cu sediul în Satu M., ./A, județul Satu M., înregistrat la Registrul Comerțului sub nr.J_ având CUI RO_, reprezentată prin ing. C. T. în calitate de director general, și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3000 lei daune morale și respinge restul pretențiilor.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 100 lei, reprezentând taxă timbru. Respinge cererea pentru onorariu avocațial în lipsa documentelor justificative de plată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Satu mare.
Pronunțată în ședință publică, azi: 23.03.2015.
Președinte, I. M. C. | ||
Grefier, I. B. |
Red.I.M.C./23.04.2015
Tehnored_BER /23.04.2015
Ex.4
- ..cu: I. V., .>
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 127/2015. Tribunalul SATU MARE | Reziliere contract. Decizia nr. 122/2015. Tribunalul SATU MARE → |
|---|
