Contestaţie la executare. Decizia nr. 217/2013. Tribunalul SIBIU
Comentarii |
|
Decizia nr. 217/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 406/174/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 217/2013
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. T.
Judecător V. C. D.
Judecător M. B.
Grefier N. O.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul C. DE A. C. A. în contradictoriu cu intimații ASOCIAȚIA C. CĂRPENIȘUL ȚELINE PRIN REPREZENTANT TEGLAȘ M., B. E. JUDECĂTORESC T. O. N., împotriva sentinței civile nr. 551/2012 pronunțată de Judecătorie A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul avocat C. A. și reprezentantul intimatei contestatoarea ASOCIAȚIA C. CĂRPENIȘUL ȚELINE avocat Ș. G. – R., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul recurentului avocat C. A. depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, timbru judiciar de 0,50 lei, statutul asociației și decizia civilă nr. 640 a Tribunalului Sibiu.
Reprezentantul intimatei contestatoarea ASOCIAȚIA C. CĂRPENIȘUL ȚELINE avocat Ș. G. – R. depune la dosar împuternicire avocațială, chitanță onorariu avocat și un bon fiscal.
Reprezentantul recurentului avocat C. A. invocă trei greșeli de dactilografiere strecurate în recurs, respectiv contract_ – corect/17.05.2011, contract 734 – corect/11.07.2011 și mandantului nu mandatarului. Declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul intimatei contestatoarea ASOCIAȚIA C. CĂRPENIȘUL ȚELINE avocat Ș. G. – R. declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat și față de actele existente la dosar instanța constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului avocat C. A. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii contestației la executare. Solicită cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru). Titlurile executorii nu emană de la o instanță. Intimata avea posibilitatea să invoce apărări pe fond privind executarea silită. Principalul motiv de recurs este art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Arată că s-au încălcat dispozițiile art. 399 C.pr.civ. Intimata se prevalează de faptul că cele două contracte au fost semnate de o persoană fizică care nu are calitate. Dl. B. era reprezentantul legal al intimatei, deoarece președintele asociației a decedat. Contractul_ are ca obiect prestația de consultații juridice cu preț rezonabil pe lună. Contractul 734 era pentru a reprezenta asociația la DNA. Aceste contracte au respectat condițiile de validitate. Din încheierea 189 din august 2011 rezultă că era reprezentant legal al intimatei întrucât contractele sunt încheiate în mai și iulie. Există o acțiune nesoluționată prin care reprezentantul intimatei a contestat toate Adunările generale. Consideră că disp. art. 1552,1555 au fost încălcate, intimata nu a revocat mandatul. Consideră că în continuare are mandat de reprezentare a intimatei. A exercitat prestații privind consultații juridice lunar. Nu sunt interese contrare. Recurentul a obținut o decizie definitivă de încuviințare a executării silite, pe care a depus-o la dosar pentru a dovedi contrazicerea instanței de fond.
Reprezentantul intimatei contestatoarea ASOCIAȚIA C. CĂRPENIȘUL ȚELINE avocat Ș. G. – R. solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Consideră că nu este legal și este imoral să ceri două onorarii, respectiv la o persoană fizică și asociației. Din momentul în care s-a pronunțat încheierea nr. 189, noua conducere a revocat mandatul. A depus la dosar extras de cont privind plata onorariului pentru consultații lunare.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față constată că:
Prin sentința civilă nr. 551/26.10.2012 a Judecătoriei A. s-a admis contestația formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA C. CĂRPENIȘUL ȚELINE cu sediul procesual ales în A., ., . Teglaș M., jud. Sibiu, în contradictoriu cu intimatul C. DE A. C. A. cu sediul în ., jud. Sibiu și în consecință:
Anulează executarea silită efectuată de B. T. O. N. cu sediul în Mediaș, Piața Regele F., nr. 1, jud. Sibiu în dos. execuțional nr. 602/2012, în temeiul contractelor de asistență juridică nr. 734/11.07.2011 și nr._/17.05.2011.
Obligă intimatul C. DE A. C. A. la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocațial.
Dispune restituirea, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, a taxei de timbru achitată de contestatoare, în valoare de 195 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond constată că prin contestația la executare formulată de Asociația C. Cărpenișul Țeline în contradictoriu cu intimații C. de A. C. A. și B. T. O. N. s-a solicitat anularea executării silite efectuate în temeiul contractelor de asistență juridică nr. 734/11.07.2011 și nr._/17.05.2011, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că s-a început executarea pentru sume nelichide și incerte. La momentul încheierii contractelor numitul B. C. I. nu era președinte al contestatoarei și nu era abilitat de conducere să apeleze la servicii de consultanță juridică. Serviciile contractate au fost prestate individual numitului B. C. I. și nu către contestatoare.
S-a precizat că începând cu lunile iulie-august 2011, numitul B. C. I. a formulat o . acțiuni civile împotriva contestatoarei, beneficiind de serviciile intimatului C. DE A. C. A..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 46 Legea 51/1995, art. 399-404 C.p.c., abuzul de drept.
Cererea a fost legal timbrată potrivit dovezilor anulate și atașate la dosarul cauzei (f. 7).
În probațiune, contestatorul a depus la dosarul cauzei: dovada comunicare (f. 9), proces-verbal cheltuieli de executare (f. 10), somație (f. 11), contract de asistență juridică nr. 734/11.07.2011 (f. 12), contract de asistență juridică nr._/17.05.2011 (f. 12), acțiune în anulare (f. 19), completări de acțiune (f. 25, 29), cerere de ordonanță președințială (f. 33), extras de cont (f. 69-71), Ordonanță DNA A. (f. 60-64).
Intimatul C. DE A. C. A. a depus întâmpinare ulterior primei zile de înfățișare (f. 85) prin care a solicitat respingerea contestației formulate.
În motivare, s-a arătat că la momentul încheierii contractului de asistență juridică nr._/17.05.2011, președinte al contestatoarei era numitul B. C. I..
Contractul de asistență juridică nr. 734/11.07.2011 are ca părți CABINETUL DE A. C. A. și ASOCIAȚIA C. CĂRPENIȘUL ȚELINE reprezentată de B. C. I. iar plângerea penală în legătură cu care s-a realizat asistarea avea legătură cu asociația.
A mai susținut intimatul că printr-o acțiune în care a asistat Asociația contestatoare în contradictoriu cu aceeași asociație, dar reprezentată de alți membrii composesori, a contestat ședințele asociației contestatoare prin care a fost demis numitul B. C. I.. Astfel, consideră că, până la revocarea din funcție a numitului B. C. I. printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, acesta rămâne președinte al asociației contestatoare.
A mai invocat intimatul faptul că prin sentința civilă nr. 356/2010 au fost anulate alte ședințe ale asociației contestatoare prin care a fost demis numitul B. C. I. precum și nelegalități în executarea obligațiilor pecuniare ale contestatoarei.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 115 și urm. C.p.c..
În probațiune, intimatul a depus la dosarul cauzei: sentința civilă 356/14.10.2010 (f. 36), încheierea civilă nr. 189/16.08.2011 (f. 40), acțiune în anulare (f. 41), completări de acțiune (f. 46), încheierea civilă nr. 90/04.05.2006 (f. 50), act constitutiv (f. 51), statut (f. 52, 102), proces-verbal din 13.06.2011 (f. 91), proces-verbal din 21.12.2006 (f. 94), proces-verbal din 12.07.2009 (f. 95), proces-verbal din 23.02.2011(f. 96), proces-verbal din 26.02.2011 (f. 98), contracte de asistență juridică (f. 99, 100).
Intimatul B. T. O. N. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat înaintea acestei instanțe pentru a propune probe sau a formula apărări.
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. T. O. N., invocată din oficiu, și a respins în mod subsecvent cererea formulată de contestatoare în contradictoriu cu acest intimat (f. 57)
Instanța a admis pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Din oficiu, s-a dispus depunerea la dosar a Ordonanței nr. 170/P/2011 emise de DNA A. (f. 61) și s-au cerut DNA A. lămuriri și comunicare de înscrisuri (răspuns la f. 67, 75-81)
Asupra fondului cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin contractul de asistență juridică nr._/17.05.2011 (f. 13), intimatul CABINETUL DE A. C. A. s-a obligat să asigure asistarea și reprezentarea în fața organelor publice, consultarea în litigii, redactarea și semnarea de acte pentru contestatoarea ASOCIAȚIA C. CĂRPENIȘUL ȚELINE în calitate de client. Contractul a fost semnat pentru contestatoare de numitul B. C. I.. Onorariul convenit a fost de 500 lei/lună.
Prin contractul de asistență juridică nr. 734/11.07.2011 (f. 12), intimatul CABINETUL DE A. C. A. s-a obligat să asigure servicii constând în „plângere la DNA A. I.” pentru contestatoarea ASOCIAȚIA C. CĂRPENIȘUL ȚELINE reprezentată de numitul B. C. I. în calitate de client. Contractul a fost semnat pentru contestatoare de numitul B. C. I.. Onorariul convenit a fost de 1300 lei/lună.
În baza statutului asociației contestatoare, numitul B. C. I. făcea parte din consiliul de administrație al asociației contestatoare, având funcția de secretar și, astfel, de locțiitor al președintelui asociației – președinte decedat în anul 2008 (f. 36-39, 50-54).
Prin hotărârea adunării generale a asociației contestatoare din data de 12.07.2011, a fost ales un nou consiliu de administrație din care nu a mai făcut parte numitul B. C. I.. În baza acestei hotărâri a fost întocmit un act adițional la actul constitutiv al asociației. Prin Încheierea nr. 189/16.08.2011, irevocabilă prin nerecurare, Judecătoria A. a încuviințat modificarea actelor constitutive ale asociației contestatoare, conform actului adițional la actul constitutiv (f. 40).
În perioada iunie-septembrie 2011, numitul B. C. I. în nume propriu și ca președinte al asociației contestatoare a introdus la Judecătoria A. acțiune în anulare, precizări și completări de acțiune, cerere de ordonanță președințială, în contradictoriu cu asociația contestatoare, contestând hotărârile ale contestatoarei prin care a fost revocat din funcția de președinte al Consiliului de Administrație și solicitând deblocarea contului asociației. Cauza având ca obiect desființarea hotărârii asociației contestatoare de revocare din funcție a petentului nu a fost soluționată irevocabil. Intimatul CABINETUL DE A. C. A. a asigurat asistența juridică a numitului B. C. I. în calitatea sa procesuală de reclamant. (f. 19-35, 40-49)
Față de numitul B. C. I. în calitate de făptuitor au fost efectuate acte premergătoare de către DNA – Serviciul Teritorial A. I. în dos. nr. 122/P/2011, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute de Legea 78/2000 cu referire la modul în care acesta a acționat în privința unor subvenții în calitate de secretar al asociației contestatoare. Prin Rezoluția din 13.07.2011 s-a dispus neînceperea urmăriri penale. În cadrul dos. nr. 122/P/2011 intimatul CABINETUL DE A. C. A. a asigurat asistența juridică a numitului B. C. I. în fața DNA – Serviciul Teritorial A. I. în temeiul contractului de asistență juridică nr. 734/11.07.2011. (f. 67, 75-81)
Prin încheierea din data de 13.04.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dos. nr._, a fost încuviințată executarea silită în temeiul titlurilor executorii constituite de contractele de asistență juridică nr._/17.05.2011 și nr. 734/11.07.2011. B. T. O. N. a început executarea silită împotriva contestatoarei, emițând Somația nr. 602-2012/30.04.2012 și stabilind cheltuieli de executare conform procesului-verbal din 30.04.2012. (f. 10, 11).
În drept, conform art. 399-404 C.p.c., împotriva executării silite și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație. Pentru nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui actele de executare intervine sancțiunea anulării actului nelegal. În cazul titlurilor executorii care nu provin de la un organ de jurisdicție, debitorul este în drept să invoce, în cadrul contestației la executare, toate apărările de fond referitoare la existența, întinderea și valabilitatea creanței.
Potrivit art. 46 din Legea 51/1995, avocatul nu poate asista sau reprezenta părți cu interese contrare în aceeași cauză sau în cauze conexe și nu poate pleda împotriva părții care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.
Raportat la prevederile art. 126, 147 din Statutul profesiei de avocat și ale Legii 51/1995, contractul de asistență juridică reprezintă un mandat special. Potrivit dreptului comun în materie de mandat, acesta poate înceta inclusiv prin revocare tacită, aceasta trebuind să rezulte din acte sau fapte care vădesc neîndoielnic intenția mandantului
Încetarea contractului de asistență juridică prin renunțarea unilaterală a clientului sau a avocatului nu exonerează pe client de plata onorariului cuvenit pentru serviciile prestate, precum și pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul clientului.
Potrivit art. 121 al. 6 din Statutul profesiei de avocat, o terță persoană poate fi beneficiarul serviciilor avocațiale stabilite prin contractul de asistență juridică doar în cazul în care avocatul și clientul convin în acest sens iar terțul acceptă.
Conform prevederilor OG 26/2000, înscrierea modificărilor actelor constitutive ale asociaților în Registrul de Asociații și Fundații are efect de opozabilitate față de terți.
În cauza de față, executarea silită a fost pornită pentru executarea unor creanțe izvorâte din 2 contracte de asistență juridică. În ambele contracte calitatea de client aparține contestatoarei ASOCIAȚIA C. CĂRPENIȘUL ȚELINE. Cu toate acestea, beneficiarul serviciilor care au făcut obiectul contractelor a fost o terță persoană, respectiv numitul B. C. I.. Mai mult decât atât, invocându-se ca temei contractul de asistență juridică nr._/17.05.2011, s-a realizat reprezentarea numitului B. C. I. chiar în contradictoriu cu clientul contestator ASOCIAȚIA C. CĂRPENIȘUL ȚELINE. Nu s-a invocat o altă formă de concretizare a asistenței juridice în temeiul celor 2 contracte în discuție în afara modalităților care rezultă din actele depuse la dosar.
Chiar dacă B. C. I. avea calitatea de reprezentant al contestatoarei la momentul încheierii contractelor, personal avea calitatea de terț față de părțile contractelor în discuție. Astfel, asistența juridică a sa personal (chiar în calitate de secretar al asociației) și nu a asociației excede limitelor contractuale chiar înainte de a fi revocat din funcție.
Cu atât mai mult, după revocarea sa din funcție și înscrierea acestei modificări în Registrul de Asociații și Fundații, lipsa calității numitului B. C. I. de reprezentant al asociației contestatoare era opozabilă intimatului. Astfel, acesta nu se poate prevala în mod legal de faptul că a fost contestată revocarea din funcție a numitului B. C. I. atâta timp cât contestația nu a fost admisă irevocabil prin hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte, din moment ce în baza contractului de asistență juridică nr._/17.05.2011 au fost formulate cereri în justiție în contradictoriu cu clientul asociației contestatoare iar aceasta a participat în proces de pe poziție de contradictorialitate față de numitul B. C. I. asistat de intimatul C. DE A. C. A., a intervenit rezilierea tacită a respectivului contract.
Instituția abuzului de drept invocată de contestatoare nu este aplicabilă în cauză deoarece ar presupune exercitarea unui drept în limitele sale externe, ceea ce nu este cazul în speță.
În aceste condiții, instanța constată că B. T. O. N. a început executarea silită a unui debit care decurge din nerespectarea titlurilor executorii și a prevederilor legale sus-reținute de instanță, ceea ce atrage sancțiunea nulității executării silite înseși.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite contestația și va anula executarea silită efectuată în temeiul contractelor de asistență juridică nr. 734/11.04.2011 și nr._/17.05.2011.
În baza art. 274 C.p.c., reținând culpa procesuală a intimatului C. DE A. C. A., instanța îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Conform art. 23 al. 1 lit. e) din Legea 146/1997, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri în sensul admiterii contestației, taxa de timbru achitată de contestatoare, în valoare de 195 lei, urmează a fi restituită.
Împotriva hotărârii a declarat recurs în termen legal intimatul C. individual de avocat C. A. solicitând modificarea ei în sensul respingerii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată privind taxa de timbru.
În motivare susține că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct.9 C.p.c.
Arată că contestația a fost formulată împotriva executării silite care, conf. art. 399 al.1 C.p.c., poate fi cenzurată doar pentru nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși.
Deși contestatoarea nu a adus apărări de fond împotriva titlurilor executorii care nu sunt emise de o instanță judecătorească, în baza art. 399 al.3 C.p.c., instanța de fond din oficiu și fără să fie investită face referiri în considerentele sentinței la validitatea celor două titluri executorii, concluzionând că sunt nelegale și pe acest temei admite contestația și anulează executarea.
Consideră că în speță nu a avut loc revocarea expresă sau tacită a mandatului de asistență juridică, iar faptul că reprezentantul contestatoarei Bedeș C. I. a fost schimbat din funcție nu constituie o revocare tacită, întrucât conf. art. 1555 C.civil vechi aplicabil în cauză, mandatarul dintâi poate fi revocat din ziua în care i s-a notificat. Ori părțile contractante sunt C. individual de avocat C. A. și Asociația C. Cărpenișul Țeline, iar raporturile juridice sunt între cele două părți, așa încât nu are relevanță revocarea reprezentantului Asociației, întrucât față de acesta actul nu produce nici o consecință, nefiind parte a raportului juridic. Concluzionează că dacă contractele de asistență juridică au fost încheiate prin mandatar, efectele juridice se produc în persoana mandantului, așa cum a rectificat în dezbateri.
Instanța de fond a reținut greșit că s-a acordat asistență juridică terței persoane respectiv B. C. I., întrucât prin contractul nr._ s-a acordat asistență intimatei, iar prin contractul 734 terței persoane în calitate de reprezentant al Asociației, dar cu acordul acesteia. Din cele două contracte rezultă că a acordat consultații doar Asociației și nu a reprezentant părți cu interese contrarii, iar pentru nerespectarea clauzelor contractuale aceasta trebuie să răspundă față de recurent.
În drept invocă art. 299 și următ. C.p.c., L.nr. 51/1995, art. 1552 și următ. C.civ.
Intimata-contestatoare nu a depus întâmpinare dar și-a precizat poziția prin reprezentant în sensul respingerii recursului, așa cum s-a consemnat în dezbateri.
Analizând recursul, față de motivele invocate și disp. art. 3041 C.pc. Tribunalul constată că este nefondat.
Contestatoarea Asociația C. Cărpenișul Țeline a solicitat anularea executării silite însăși începută de B. T. O. N. în dosar execuțional nr. 602/2012, în baza titlurilor executorii constând în contractele de asistență juridică nr. 734/11.07.2011 și nr._/17.05.2011.
Motivele contestației privesc aspecte legate de neexecutarea serviciilor convenite în numele Asociației, în calitate de mandant așa cum se prevede în cele două contracte, ci în numele unui terț, respectiv B. C. I., care acționa în nume propriu și în calitate de reprezentant al Asociației chiar împotriva acesteia, așa cum s-a dovedit cu prisosință prin documentația depusă în dosarul de fond ( f. 19 și următ.). Întreaga motivare vizează apărări pe fondul titlurilor puse în executare silită, în sensul că actele îndeplinite de mandatarul avocat C. A. nu a servit intereselor mandantului, conform contractelor încheiate, așa încât nu-l obligă pe acesta la plata onorariului stabilit.
Constantul de asistență juridică este un contract de mandat special, cu reprezentare conf. L. 51/1995, iar în speță se contestă neîndeplinirea de către mandatar a obligațiilor asumate prin contract în folosul mandantului, ci în folosul unei persoane fizice, care deși a semnat acele contracte în numele Asociației nu are calitatea de parte în contract. În discuție este creanța pretinsă în baza celor două contracte, ca obligație corelativă a mandantului raportat la serviciile ce trebuiau prestate, probleme cu care instanța de fond a fost sesizată și le-a analizat în condiții procedurale, concluzionând că odată ce asistența juridică a fost acordată unei alte persoane cu interese contrarii, care ulterior încheierii contractelor a fost revocată din funcție, nu subzistă nici o obligație de plată din partea contestatoarei. Soluția de admitere a contestației nu s-a întemeiat pe considerente de validitate, legalitate a contractelor, ci numai pe aspecte ce țin de executarea sau neexecutarea obligațiilor asumate de părți și data până la care au fost în ființă. Revocarea din funcție a semnatarului contractelor constituie o revocare tacită a mandatului de asistență juridică din partea contestatoarei, cum corect a reținut instanța de fond. În raportul juridic dedus judecății nu sunt incidente disp. art. 1555 C.civ. întrucât revocarea mandatului dat avocatului C. A. nu a intervenit ca urmare a încheierii de către Asociație a unui contract de asistență juridică cu altă persoană, ci a încetării calității de reprezentant a celui care le-a încheiat, fapt bine cunoscut de avocat ca fiind manifestarea de voință de a înceta contractele de mandat. În baza art. 1553 C.civ. vechi aplicabil, mandantul poate când voiește revoca mandatul și constrânge, după caz, pe mandatar de a-i remite înscrisul de împuternicire.
Reținând că și celelalte susțineri ale recurentului sunt nejustificate, fiind vădit contrazise de probatoriul administrat în cauză, iar acordul Asociației de reprezentare a terței persoane B. C. I. la DNA nu poate fi dedus din calitatea acestuia de reprezentat al persoanei juridice, atât timp cât Asociația nu a fost parte în nici un dosar penal, instanța constată că sentința atacată este temeinică și legală.
Așa fiind, în baza art. 312 al.1 C.p.c. se va respinge recursul ca nefondat, urmând a se menține hotărârea pronunțată.
În baza art. 274 C.p.c. recurentul se va obliga să plătească intimatei contestatoare cheltuieli de judecată ocazionate în recurs în sumă de 760 lei, reprezentând onorar avocat și cheltuieli de deplasare la instanță, justificate cu actele de la f. 28,29 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimatul C. DE A. C. A. împotriva sentinței civile nr. 551/2012 pronunțată de Judecătoria A., pe care o menține.
Obligă pe recurent la plata către intimata Asociația C. Cărpenișul Țeline a sumei de 760 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28 Martie 2013.
Președinte,Judecător,Judecător,
M. Ț. V. C. DumitracheMariana B.
Grefier,
N. O.
RED. 9.05.2013 M.B.
TEHNORED. 13.05.2013 N.O.
EXP. 2
J.FOND. A.N.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 777/2013.... | Grăniţuire. Decizia nr. 336/2013. Tribunalul SIBIU → |
---|