Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 57/2013. Tribunalul SIBIU

Sentința nr. 57/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 2224/85/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 57/2013

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. R. L.

Grefier L. V.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public procuror E. Boțian din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul L. W.

în contradictoriu cu pârâtul S. R.-PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentanta Parchetului arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nefiind alte cereri de formulat și în baza actelor dosarului, instanța încheie faza probatorie, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a acțiunii întrucât situația invocată de reclamanta nu se încadrează în prevederile art.2 din Legea nr.221/2009. Arată că tatăl reclamantului a fost înrolat în armata germană., a fost luat prizonier în Austria și apoi deportat în lagăr în U.R.S.S. și conf. art. 187/1945 a pierdut dreptul de restituire a bunurilor confiscate.

Pentru motivele mai sus arătate solicită respingerea acțiunii.

TRIBUNALUL,

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._, reclamantul L. W. dom. în Ș. M., . în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin D.G.F.P. Sibiu, - Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 17 a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța:

- să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor pentru prejudiciu moral suferit urmare a deportării în U.R.S.S. a tatălui său Lopprich I. în valoare de 100.000 lei;

- obligarea la 500.000 euro echivalentul bunurilor mobile și imobile confiscate;

- fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că tatăl său fiind înrolat în armata germană în 15.05.1943 și a căzut prizonier în U.R.S.S.

În anul 1945, în baza Lg. 187/1945 tatălui său i-au fost confiscate 42 ha teren agricol și casa din B. nr. 211 pe care C.A.P.-ul a demolat-o.

În drept s-au invocat prev. Lg. 221/2009.

Reclamantul prin precizare de acțiune a solicitat contravaloarea averii confiscate, respectiv a 6 ha teren și o casă respectiv echivalentul a 500.000 euro (fila 25 dosar).

Conform actelor anexate tatăl reclamantului a fost înrolat în armata germană în anul 1943 – Artileria SS și a fost luat prizonier în anul 1945 din Austria și trimis în lagăr în U.R.S.S. (filele 28,29).

Pârâtul prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii.

Analizând actele dosarului instanța constată că acțiunea reclamantului este nefondată pentru următoarele considerente:

Reclamantul L. W. a solicitat despăgubiri morale și materiale pentru prejudiciul suferit de tatăl său Lopprich I. pentru perioada de prizonierat din U.R.S.S. pentru terenul și casa confiscate.

Tatăl reclamantului Lopprich I. ns. 15.08.1924 în B. a decedat la 17.07.1980, a fost înrolat în armata germană artileria SS în anul 1943, iar în anul 1945 a fost luat prizonier din Austria și trimis în U.R.S.S.

În ceea ce privește perioada de prizonierat această măsură trebuia să fie luată de organele statului român ceea ce în cauză nu s-a probat.

De asemenea, potrivit Dec. I.C.C.J. nr. 15/2012 în interesul legii obligatorie instanței, deportarea și prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6.03.1945 nu reprezintă măsura administrativă cu caracter politic în sensul Lg. 221/2009.

Astfel că instanța va da eficiență acestei decizii și va respinge capătul de cerere privitor la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl reclamantului.

Acordarea despăgubirilor morale nu mai poate fi realizată și față de Dec. 1358/2010 a Curții Constituționale care a statuat neconstituționalitatea art. 5 al. 1 lit. a Lg. 221/2009 ceea ce face ca acest text de lege să nu mai producă efecte juridice.

În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate, privind bunurile din categoria imobile (teren, casă) cererea este nefondată deoarece nu pot fi solicitate pe această cale. Reclamantul avea la dispoziție prevederile legilor speciale Lg. 18/1991 și Lg. 112/1995, Lg. 10/2001 ori derogarea de la aceste prevederi prin solicitarea despăgubirilor în temeiul Lg. 221/2009 ar însemna o eludare a principiilor de drept consacrate, specialia generalisus derogant.

Pentru toate aceste considerente se va respinge acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul L. W. dom. în Ș. M., . jud. Sibiu în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Sibiu – Sibiu, C-lea Dumbrăvii, nr.17.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată azi 17.01.2013 în ședință publică.

Președinte, Grefier,

D. R. L. L. V.

Red.D.R.L.18.01.2013.

Tehnored.L.V.22.01.2013.

Ex.6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 57/2013. Tribunalul SIBIU