Contestaţie la executare. Decizia nr. 21/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 837/257/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 21/2015
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător D. R. L.
Judecător G. C.
Grefier A. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe recurent S. A. L. - BIROU DE MEDIATOR și pe intimat F. D., intimat B. E. JUDECĂTORESC T. O. N., având ca obiect contestație la executare Casat cu trimitere spre rejudecare, împotriva sentinței civile nr.992/2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
Cuaza se soluționează în completul de mai sus față de împrejurarea că a fost admisă cererea de abținere formulată de către d-na judecător C. H., completul de judecată întregindu-se cu judecătorul G. C., din planificarea de permanență din data de 10.09.2014 data ivirii incidentului.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru intimata contestatoare F. D. lipsă, avocat B. E., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul intimatei contestatoare, avocat B. E. declară că nu are alte cererii sau probe de administrat în cauză.
Tribunalul, nefiind alte cererii sau probe de administrat în cauză, încheie faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul intimatei contestatoarei, avocat B. E. solicită respingerea recursului ca nefondat, menținut sentința instanței de fond ca fiind legală și temeinică arătând că, premisa de la care a pornit instanța de fond, premisă pe care intimata o consideră corectă, este aceea că din probele administrate în cauză rezultă o ambiguitate cu referire la încheierea acelui contract de mediere, ambiguitate care în mod evident profită celui care se obligă, în cazul de față al intimatei contestatoare. În acest sens solicită a se da o atenție deosebită, așa cum a făcut și instanța de fond, declarației martorului audiat care este fostul soț al intimatei și cu care este într-o relație tensionată, deci nu se poate vorbi de subiectivism, precum și înscrisurilor depuse la dosar de către biroul de mediere, respectiv o chitanță eliberată a doua zi sau în ziua următoare cu 100 lei și după nouă luni de zile, deci după inițierea acestei contestații la executare, o altă chitanță privind diferența de plată. În mod evident că cea de-a doua chitanță a fost făcută doar pro cauza pentru a-și justifica încasarea onorariului de la cel care a confirmat în fața instanței că a plătit suma de bani.
Susținerea contestatoarei, respectiv că, a achitat în termenul în care s-a convenit, este o prezumție pe care instanța de fond a validat-o și pe care solicită să o aibă în vedere și instanța de recurs reținând și faptul că s-a încheiat un proces verbal după încheierea acordului de finalizare a procedurii de mediere, proces verbal în care mediatorul, deși avea posibilitatea să o facă, nu a menționat aspecte cu referire la eventuala neîncasare a onorariului. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanță reprezentând onorariul de avocat.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.992/2014 a Judecătoriei Mediaș, s-a admis contestația la executare formulată de către debitoarea contestatoare F. D. în contradictoriu cu B. T. O. și S. A. L.-birou de mediator.
S-a dispus anularea actelor de executare silită în dosarul execuțional 401/2012/30.01.2013 inclusiv încheierea de încuviințare a executării silite, s-a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea litigiului; s-a dispus restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru de 194,3 lei și a cauțiunii.
În considerentele sentinței prima instanță a reținut că la data de 9 februarie 2012 între intimata S. A. L. – BIROU de MEDIATOR - pe de o parte - și F. D. și F. V.O. – pe de altă parte – s-a încheiat contractul de mediere nr. 3/2012, obiectul acestuia fiind medierea disputei intervenite între părți cu privire la partajarea bunurilor comune.
Potrivit art. 4.1 din contract onorariul se stabilește în sumă de 400 euro/parte astfel: - pe durata medierii iar conform art. 4.2 părțile în conflict au obligația de a achita, în mod egal, onorariul cuvenit … pe parcursul medierii.
De asemenea, deși la art. 4.5 contractul stipulează că se vor avea în vedere, în mod obligatoriu, modalitățile de avansare și de plată a onorariului și cheltuielilor aferente medierii, contractul nu stabilește aceste condiții.
În speța de față medierea a reușit și în baza acordului o instanță de judecată a pronunțat apoi hotărârea judecătorească ce a pus capăt litigiului dintre părți, la data de 26 martie 2012 ( fila 12 și următoarele dosar).
Finalizarea medierii rezultă din procesul verbal încheiat de mediator la data de 6 martie 2012 ( copie fila 36 dosar ), ce face trimitere /sub aspectul termenilor înțelegerii/la Acordul Părților .
Deși intimata/mediator susține că onorariul cuvenit nu i s-a plătit de către contestatoare, instanța apreciază că probele dosarului nu-i confirmă această susținere, chiar în condițiile în care reclamanta nu poate prezenta un act scris ( chitanță sau factură) care să dovedească stingerea debitului prin plată.
În acest sens este de observat faptul că, deși contractul de mediere are clauze cu privire la chestiunea plății onorariului, acestea sunt ușor evazive și pot da naștere la interpretări( a se vedea art. 4 .1 – 4. 4) iar art. 4.5 nu stabilește în mod clar modalitățile de avansare și de plată a sumelor cuvenite mediatorului.
Pe de altă parte, nici procesul verbal de închidere a medierii nu face vre-o referire la faptul dacă și care dintre părțile contractului de mediere și-a respectat obligațiile de plată a onorariului și în ce termen urmează să fie achitate eventualele diferențe rămase.
În plus, deși din probele dosarului rezultă în mod cert ( a se vedea în special declarația martorului F. V. O.) că una din părțile contractului de mediere a achitat întreg onorariul datorat mediatorului încă din data de 24 februarie 2012, intimata/ mediator i-a eliberat acestuia o chitanță doar pentru suma de 100 lei – ceea ce reprezintă în mod cert o încălcare a dispozițiilor legale -, iar pentru diferența de bani până la onorariul contractat i-a eliberat o chitanță doar la data de 28 decembrie 2012 – ceea ce, din nou, nu este legal -, la mult timp după ce tribunalul soluționase în mod irevocabil litigiul dintre părți.
Toate aceste aspecte creează o ambiguitate în privința modului în care mediatorul a înțeles să-și gestioneze evidențele contabile și fiscale. Și tot ambiguu este și aspectul cuantumului onorariului, care conform contractului de mediere este de 400 euro, iar potrivit declarației martorului este de 350 euro.
Așa fiind și văzând dispozițiile art. 1268-1269 din Codul civil, apreciind că din interpretarea clauzelor contractuale sus-enunțate, coroborat cu probele dosarului, rezultă că ambiguitatea profită „ celui care se obligă” respectiv reclamantei/debitoare și instanța a considerat că aceasta și-a îndeplinit obligația de plată a sumei pentru care a început executarea silită.
Prin urmare, devreme ce obligația ce îi incumba debitoarei este stinsă, în mod nelegal executarea silită a început și continuă, motiv pentru care în baza dispozițiilor art. 716 din codul de procedură civilă va admite contestația și va anula actele de executare întocmite de executor, inclusiv încheierea de încuviințare a executării silite.
În temeiul dispozițiilor art. 718 din Codul de procedură civilă instanța a dispus suspendarea executării până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu.
În baza dispozițiilor art. 23 alin. 1 lit. „e” din Legea nr. 146/1997, la rămânerea definitivă a prezentei urmează ca reclamantei să-i fie restituită taxa judiciară de timbru achitată în cauză, ca și a cauțiunii achitate în sumă de 176 lei, achitată conform recipisei de consemnare nr._/1/28 februarie 2013, în condițiile în care cel îndreptățit nu a formulat cerere de despăgubire în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Împotriva sentinței a declarat în termen recurs S. A. L.-birou de mediator care a solicitat modificarea sentinței și respingerea contestației la executare.
În motivarea recursului s-a arătat că fiecare parte ce a apelat la mediere s-a obligat la plata unui onorariu către mediator în cuantum de 400 lei. În mod greșit prima instanță nu a respectat dispozițiile art. 309 alin. 2 Cod pr. civilă și a acceptat dovada unor acte juridice cu o valoare de peste 250 lei cu martori. În acest context, instanța a concluzionat greșit că creanța intimatei a fost integral achitată. În plus, inclusiv contestatoarea recunoaște, în contestația formulată, că nu are dovezi scrise a plății onorariului mediatorului. Fostul soț al reclamantei a achitat de bună-credință onorariul, moment la care a și primit chitanță doveditoare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1488, 1615 Cod civil, ale Legii nr. 192/2006 și ale art. 717 și urm., 451 Cod pr. civilă.
Intimata F. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea, în esență, că suma pretinsă cu titlu de onorariu a fost mai mică, justificată de lipsa chitanțelor și,deci, a înregistrării fiscala a întregii sume pretinsă, care nu a fost cea pretinsă de apelantă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl găsește a fi întemeiat pentru considerentele ce urmează:
În contractul de mediere, depus ca probă al dosarul cauzei, la fond, încheiat între S. A. L.-Birou de Mediator și F. D. și F. V. O. s-a prevăzut, la art. 4, că onorariul mediatorului este de 400 de eur/parte și că el se va achita pe toată durata medierii. O confirmare în plus că prestația persoanelor fizice care au apelat la mediere a fost aceea de a plăti fiecare câte 400 lei o dă și pct. 4.2 din același contract, unde se prevede că fiecare parte are obligația de a achita, în mod egal, onorariul.
În acest context este corectă critica recurentei în sensul că instanța de fond nu putea administra proba testimonială pentru dovedirea unui alt cuantum al onorariului mediatorului, peste sau împotriva a ceea ce se află cuprins în contractul încheiat între părți, în condițiile în care valoarea acestuia este peste 250 lei, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 309 alin. 2 Cod pr. civilă.
Judecătorul este în drept să facă interpretarea clauzelor neclare dintr-un contract, însă și în acest caz cu respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea mijloacelor de probă. Chiar dacă ar fi fost neclară clauza cu privire la cuantumul onorariului de plătit mediatorului, aceasta nu putea fi completată cu martori. În plus, tribunalul apreciază că nu este nimic neclar în ceea ce privește obligațiile fiecăreia dintre persoanele fizice, foștii soți, care au apelat la serviciile mediatorului, fiind evident, din perspectiva dispozițiilor art. 4 din contractul de mediere, că aceștia s-au obligat, fiecare, la plata sumei de 400 eur.
Cum contestatoarea nu a putut face dovada faptului că a achitat această sumă, în baza art.304 pct.9 coroborat cu art.399, 400 C.pr.civilă și 1488, 1615 C.civil se va admite recursul se va modifica în tot sentința civilă nr.992/2013 a Judecătoriei Mediaș și se va respinge contestația la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de S. A. L. împotriva sentinței civile nr.992/2013 a Judecătoriei Mediaș, pe care o modifică în tot în sensul că
Respinge contestația la executare formulată de debitoarea F. D. în contradictoriu cu intimații B. T. O. și S. A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.01.2015.
Președinte, M. D. | Judecător, D. R. L. | Judecător, G. C. |
Grefier
A. B.
Red.D.R.L.27.01.2015
Tehnored.A.B.28.01.2015
Ex.2
Jud.fond C.Madarași
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 52/2015. Tribunalul SIBIU | Pretenţii. Decizia nr. 9/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
