Contestaţie la executare. Decizia nr. 203/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 203/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 203/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 203/2015

Ședința publică de la 24 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. H.

Judecător D. R. L.

Judecător M. D.

Grefier A. R. P.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe recurent S.C.POZZO I. S.R.L.PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL M. A. M. și pe intimat C. S. - ADMINISTRATOR JUDICIAR AL S.C. POZZO I. SRL, intimat A.N.A.F.-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. PRIN AJFP SIBIU, având ca obiect contestație la executare (210/2014) disjuns din dos._ împotriva sentinței numărul 7156/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă avocat S. V., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta recurentei depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială.

Întrebată fiind de instanță, reprezentanta recurentei învederează faptul că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 7156/2014, respingerea excepției lipsei calității de reprezentant a administratorului special M. A. M. și trimiterea cauzei spre rejudecare. Apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special M. A. M., întrucât atâta timp cât dreptul de administrare nu a fost ridicat, administratorul special are dreptul conferit de Legea 85, de a reprezenta societatea debitoare în promovarea tuturor demersurilor judiciare, în acest sens dispunând și Î.C.C.J. prin Decizia 427 din 2 februarie 2012. Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

I. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr.7156 din 2015 Judecătoria Sibiu a admis excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special M. A. M. și în consecință a anulat contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. POZZO I. S.R.L. aflată în procedura insolvenței, prin administrator special M. A. M. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor publice B. – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu.

II. Cererea inițală

Prin contestația la executare înregistrată inițial la Curtea de Apel A. I. sub nr._ din data de 1.04.2014, ca urmare a disjungerii unui capăt de cerere din dosarul nr._ al aceleiași instanțe, cerere formulată de contestatoarea S.C. POZZO I. S.R.L. prin administrator special M. A. M., în contradictoriu cu intimata A. prin fosta Direcție Generală a Finanțelor Publice Sibiu, în prezent reprezentată prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile încheiat la data de 27.09.2011.

În motivarea cererii contestatoarea susține nelegalitatea impunerii suplimentare cu suma de 671.178 lei TVA,_ lei majorări de întârziere și 101,262 lei penalități de întârziere, ceea ce atrage nelegalitatea procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile încheiat la data de 27.09.2011.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 8, 11 din Legea 554/2004, art. 112 Cpr.civ.

III. Întâmpinarea

Intimata a invocat excepția necompetenței materiale a instanței și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Prin sentința civilă nr. 125/13.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I. – Secția de C. Administrativ și Fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței în raport de prevederile art. 129 alin. 11, 172 C pr. fiscală și Decizia XIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și s-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Cauza a fost înregistrată la această instanță la data de 23.09.2014 iar intimata a formulat întâmpinare solicitând citarea în cauză a administratorului judiciar S.C. C. S. prin ec. M. Lodromăneanu iar pe fond s-a solicitat respingerea contestației la executare formulată împotriva procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile încheiat la data de 27.09.2011.

În fapt s-a arătat că reprezentantul legal al contestatoarei este administratorul judiciar S.C. C. S. și nu administratorul special M. A. M., față de revederile art. 87 alin. 1 pct. 5 Cpr.civ, întrucât potrivit art. 18alin. 2 lit. b din Legea 85/2006, după deschiderea procedurii insolvenței administratorul special poate formula contestații doar în cadrul acestei proceduri și nu căi de atac împotriva unei decizii de impunere ce constituie un act administrativ fiscal și împotriva actelor de executare silită în baza acesteia, conform OG 92/2003.

În drept s-au invocat prevederile art. 36 din Legea 85/2006, art. 172 din OG 92/2003.

IV. Considerentele instanței de fond

Instanța a solicitat administratorului judiciar să comunice în scris dacă înțelege să-și însușească cererea formulată în cauză pentru contestatoarea S.C. POZZO I. S.R.L. de către administratorul special M. A. M..

Administratorului judiciar S.C. C. S. a susținut că prin încheierea civilă nr. 1948/CC/21.11.2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ s-a admis cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței pentru S.C. POZZO I. S.R.L., prin această hotărâre nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului, acest drept fiind exercitat de administratorul special M. A. M.. Aceasta a formulat contestația la executare înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel A. I., pentru fapte ale S.C. POZZO I. S.R.L. anterioare deschiderii procedurii generale a insolvenței care nu au fost aduse la cunoștința administratorului judiciar, astfel că S.C. C. S. nu a înțeles să-și însușească contestația la executare formulată de administratorul special M. A. M..

Din verificările în sistemul ECRIS instanța reține că prin încheierea civilă nr. 1948/CC/21.11.2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._, irevocabilă prin nerecurare, s-a admis cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței pentru S.C. POZZO I. S.R.L., S.C. C. S. fiind numit administrator judiciar, cu atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea 85/2006.

Conform art. 47 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii ridică dreptul de administrare al administratorului societății, aceasta fiind condusă conform art. 20 din același act normativ, de către administratorul judiciar și nu de cel special sau statutar.

Potrivit art. 18 din aceeași lege, mandatul administratorului special este redus, acesta având doar rolul de a reprezenta interesele acționarilor/asociaților în cadrul procedurii de insolvență.

Prin urmare, doar administratorul judiciar, căruia i s-a conferit dreptul de conducere integrală a activității debitoarei putea formula contestația la executare în speță, neputând fi reținute susținerile administratorului judiciar, în sensul că actul de executare silită contestat este anterior deschiderii procedurii de insolvență, neavând relevanță data întocmirii actului de executare silită ci situația debitoarei și calitatea de reprezentant al acesteia la data formulării cererii de chemare în judecată.

În concluzie, față de cele expuse, în baza art. 161 alin. 1 Cpr.civ. anterior, instanța a admis excepția lipsei calității de reprezentant invocată din oficiu, și a anulat contestația la executare de față ca fiind formulată de o persoană fără calitatea de reprezentant al S.C. POZZO I. S.R.L.

V. Recursul

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea S.C. Pozzo I. S.R.L. Sibiu solicitând casarea și, în urma respingerii excepției lipsei calității de reprezentant, să se trimită cauza spre judecarea contestației în fond la aceeași instanță.

În motivarea recursului se invocă art.304 pct.9 și art.304 ind.1 Cod proc.civ., recurenta susținând că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr.85 din 2006 referitoare la reprezentarea persoanei juridice față de care s-a deschis procedura insolvenței.

Recurenta susține că, prin încheierea nr.1948/CC/2011 a Tribunalului Sibiu din dosarul nr._ s-a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de recurentă și a fost numit un administrator judiciar, însă nu s-a ridicat dreptul de administrare. În acest context, recurenta arată că era aplicabil art.103 alin.2 din Legea nr.85 din 2006 care prevede că, pe parcursul reorganizării, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar. Întrucât administratorului statutar nu i s-a ridicat dreptul de a administrare, acesta are dreptul de a conduce activitatea societății și de a reprezenta societatea în raporturile cu terții.

Recurenta mai arată că prin decizia nr.427 din 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II a civilă a decis că și administratorul statutar poate formula acțiuni în justiție atât timp cât nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitoarei.

Prin întâmpinare, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat față de dispozițiile art.18 alin.1 și 2 Legii nr.85 din 2006 care prevăd că administratorul special poate, după deschiderea procedurii, să acționeze doar în cadrul procedurii, pe seama debitorului.

VI . Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și, din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul reține că recursul este întemeiat și va fi admis pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.

Din încheierea nr.1948/CC/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ rezultă clar că, instanța care a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de recurentă și a numit un administrator judiciar, nu a ridicat dreptul de administrare.

Art. 103 alin.2 din Legea nr.85 din 2006 prevede că:

(1) În urma confirmării unui plan de reorganizare, debitorul își va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar și în conformitate cu planul confirmat, până când judecătorul-sindic va dispune, motivat, fie încheierea procedurii insolvenței și luarea tuturor măsurilor pentru reinserția debitorului în activitatea comercială, fie încetarea reorganizării și trecerea la faliment, în condițiile art. 107 și următoarele.

(2) Pe parcursul reorganizării, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar. Acționarii, asociații și membrii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni în conducerea activității ori în administrarea averii debitorului, cu excepția și în limita cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege și în planul de reorganizare.

În aceste condiții, dreptul de a iniția și semna acțiuni, de a conduce activitatea societății și de a o reprezenta în relațiile cu terții aparține atât administratorului judiciar desemna, cât și administratorului statutar care pierde aceste drepturi doar în cazul în care judecătorul sindic dispune expres ridicarea dreptului de administrare.

Pentru aceste motive, întrucât instanța de fond s-a pronunțat asupra unei excepții neîntemeiate, excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special M. A. M. și în consecință a anulat contestația la executare fără a se pronunța asupra fondului cauzei, în baza art.312 Cod proc.civ. se va casa sentința atacată și se va trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea fondului contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite recursul declarat de recurenta S.C. POZZO I. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 7156/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu pe care o casează, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.09.2015.

Președinte,

C. H.

Judecător,

D. R. L.

Judecător,

M. D.

Grefier,

A. R. P.

Red. C.H. 12.10.2015

TEHNORED. PR. 12.10.2015

2EX.

JUD. FOND A. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 203/2015. Tribunalul SIBIU