Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1047/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1047/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 1047/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1047/2015
Ședința publică de la 22 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător S. R.
Grefier O. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile privind pe apelant S. R. PRIN MUNICIPIUL SIBIU PRIN PRIMAR și pe intimat S. H. G., intimata H. G., intimat S. P., având ca obiect rectificare carte funciară.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică de la data de 09.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.12.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 1835/3 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Municipiul Sibiu prin Primar și a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul S. H. G. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Sibiu prin Primar și S. P., astfel că, în consecință, a constatat nulitatea încheierii de C.F._/21.11.2006 și a dispus rectificarea C.F. 224 Sibiu prin revenirea la situația anterioară de C.F. astfel: a desprins din imobilul cu nr. cadastral 8850/1/1 nr.top. 5960/5/1/1 fânaț de_ m.p. o suprafață de_ m.p. identică cu nr.top. inițial 6558/5948/1 și a dispus notarea ramurii de cultură de arabil în loc de fâneață; a diminuat suprafața nr. cadastral 8850/1/1 nr.top, 5960/5/1/1 de la_ m.p. la_ mp; a dispus notarea în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr.top. 6558/5948/1 pe numele foștilor proprietari S. I. și S. V.. Iar în baza certificatelor de moștenitor 24/2008 și 25/ 2008 a dispus notarea dreptului de proprietate asupra imobilului pe numele lui S. H. G. și H. G.. Totodată, a făcut mențiunea că raportul de expertiză efectuat de expert P. M. face parte din hotărâre.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în suprafață de_ m.p. este situat în extravilanul Municipiului Sibiu în apropierea Centrului Chinologic. Acesta s-a aflat în proprietatea antecesorilor reclamanților S. I. și S. B..
Prin încheierea nr._/21.11.2006, acesta a fost trecut în proprietatea Statului R. iar imobilul cu nr.top 6558/5948/2 arabil de 5300 m.p. a fost trecut în proprietatea lui S. P.. Instanța de fond a stabilit că trecerea în proprietatea Statului s-a făcut în baza D_L.187/1945.
Totodată, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr.8291/14.02.2008 terenul de_ m.p. a fost comasat cu alte numere topografice rezultând imobilul cu nr.top. 5950/5/1 fânaț de_ m.p. Acesta a fost apoi dezmembrat în 4 corpuri funciare distincte.
Față de această stare de fapt, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată bazată pe faptul că din studiul cărții funciare rezultă că imobilul nu a fost trecut în anul 1945 în proprietatea Statului R. și nici pârâtul nu a putut să dovedească acest lucru. In aceste condiții se impune anularea încheierii nr._/06 și a operațiunilor ulterioare.
In cauză s-a efectuat un raport de expertiză topografică de către expert P. M..
În privința excepțiilor, instanța de fond a apreciat că ele sunt neîntemeiate întrucât, atât timp cât terenul a fost trecut în domeniul privat al Municipiului Sibiu, pârâtul are calitate procesuală pasivă. In plus acțiunea este admisibilă deoarece imobilul nu a fost preluat de către stat. Ca atare nu se impune calea administrativă de restituire.
Față de aceste considerente, în baza art.20 din Lg.7/96 și art.56 NCpc, instanța a respins excepțiile, iar în baza art. 20 din Lg.7/96 a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe, în termen și motivat a declarat apel pârâtul Municipiul Sibiu, prin Viceprimar, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii pe cale de excepție, ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată și nelegală.
În motivarea în fapt a susținut că instanța de fond, în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii întrucât, în prezenta cauză, imobilul a trecut în proprietatea statului în baza art. 6 din Legea nr. 213/1998. În susținerea punctului său de vedere invocă practica altor instanțe și arată că instanța de fond a omis să se raporteze la prevederile legii nr. 18/1991, lege prin care este reglementată situația juridică a tuturor terenurilor agricole preluate de stat în perioada martie 1945 – 22 decembrie 1989, terenul în litigiu intrând sub incidența acestui act normativ. Apelantul apreciază că acțiunea trebuie analizată și calificată în raport de scopul material urmărit de reclamanți, respectiv apropierea bunurilor expropriate, și nu după sensul literal al termenilor folosiți și anume să se constate nelegala întabulare și rectificarea cărții funciare; aceasta deoarece, într-o interpretare contrară, față de caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, o atare cerere ar fi inadmisibilă, cât timp reclamantul are deschisă calea acțiunii în realizarea dreptului. Susține că în asemenea condiții, acțiunea reclamantului apare ca o veritabilă acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun. Dar, față de modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea statului, au fost emise legi reparatorii prin care s-a instituit ca obligatorie calea administrativă pentru soluționarea cererilor formulate de foștii proprietari. Iar după apariția legii nr. 18/1991, lege specială, restituirea nu mai poate fi solicitată decât în temeiul acestei legi, excluzând calea dreptului comun în materie conform principiului ”specialia generalibus derogant”, lege de care reclamanții nu s-au prevalat, fapt ce atrage pierderea dreptului de a mai solicita în justiție reconstituirea dreptului de proprietate, acțiunea reclamanților fiind inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, arată că exproprierea a operat în temeiul Decretului Lege nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, iar în urma exproprierii, s-a emis titlu de proprietate plugarului S. P., titlu perfect valabil în raport cu legislația în vigoare la acea dată, condiții în care nu se poate antrena nulitatea titlului astfel încât să fie în măsură să atragă nulitatea Încheierii de carte funciară. În ceea ce privește schimbarea ramurii de cultură de arabil în loc de fâneață, apelantul invocă dispozițiile art. 78 ind. 1 în sensul că, în baza unor regulamente europene, schimbarea categoriei de folosință în alte categorii a pajiștilor, înregistrate ca tare la data de 01.01.2007, este interzisă.
În drept a invocat dispozițiile C.proc.civ., Legea nr. 213/1998, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 7/1996.
Intimații petenți Scuur H. și H. G. au formulat întâmpinare (f. 13) prin care au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a arătat întreaga motivare a apelului pleacă de la premisa că acțiunea formulată este o acțiune în revendicare de drept comun asupra unui imobil expropriat, dar arată că acțiunea nu este o acțiune în revendicarea unor terenuri ce au format obiectul Legii nr. 18/1991. În acest sens arată că acțiunea privește o încheiere de carte funciară emisă în anul 2006 prin care s-a înscris exproprierea fără a exista un act de expropriere, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 7/1996 și vizează faptul că aceste terenuri nu au făcut obiectul unor exproprieri în temeiul D-L 187/1945, terenurile nu au făcut parte din patrimoniul CAP și nu fac obiectul legii nr. 18/1991. Se mai arată că nu au solicitat retrocedarea terenurilor și nu au atacat înscrierea în cartea funciară a numitului S. P.. Consideră că instanța de fond a calificat corect acțiunea și a respins excepția inadmisibilității întrucât terenul nu a fost preluat de statul român, iar prima și singura mențiune a trecerii terenului în proprieta5tea privată a Municipiului Sibiu o reprezintă încheierea Cf_/2006 ce este atacată prin prezenta acțiune. Apreciază că nu este probată susținerea apelantului privind faptul că a operat exproprierea și preluarea terenului în baza unei decizii administrative, iar cu privire la schimbarea ramurii de cultură, din fâneață în arabil, apelantul face o confuzie întrucât terenul nu a fost niciodată în categoria pajiști pentru a opera interdicția.
Apelantul a formulat răspuns la întâmpinare (f. 20) prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului S. P. față de împrejurarea că la data de 04.04.2007 terenul ce face obiectul cauzei a fost înstrăinat prin contract de vânzare cumpărare numitului P. C.. În continuarea răspunsului la întâmpinare apelantul aduc, în principiu, aceleași argumente ca și în cadrul cererii de apel, arătând în plus că instanța de fond a constatat nulitatea Încheierii de CF nr._/21.11.2006, dar nu a motivat soluția. Iar cu privire la schimbarea categoriei de folosință invocă aplicabilitatea dispozițiilor art. 20 pct. 4 din O.U.G. nr. 34/2013 prin care se aduc modificări legii nr. 18/1991
A anexat copia contractului de vânzare cumpărare nr. 654/04.04.2007 și a Decretului Lege nr,. 187/1945.
Apelul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
În apel nu s-au mai administrat alte probe.
Examinând hotărârea atacată și probele administrate, în condițiile art. 476 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază ca fondat apelul de față, pentru următoarele considerente:
În drept, față de data înscrierii dreptului de proprietate al statului în cartea funciară, respectiv va 20.02.2007 (f. 6 dosar fond) Tribunalul apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 7/1996 și nu cele ale Noului Cod civil, întrucât în baza art. 76 din Legea nr. 71/2011 „Dispozițiile art. 876 - 915 din Codul civil privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după . Codului civil.”
Prin cererea de chemare în judecată se solicită a se constata nulitatea unei încheieri de carte funciară pentru nevalabilitatea titlului în baza căruia a fost dată încheierea și care a stat la baza înscrierii dreptului statului în cartea funciară, așa încât Tribunalul apreciază că finalitatea urmărită prin acest capăt de cerere este rectificarea cărții funciare.
Prin urmare, situației juridice ce face obiectul prezentei cauzei îi sunt incidente dispozițiile art. 33 al. 1 și al. 4 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la momentul înscrierii, potrivit cărora „În cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia. (2) Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară. … (4) Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarație autentică, fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă..”
Iar potrivit art. 34 din același act normativ, „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil ….”
Din coroborarea acestor text legale rezultă că pentru a proceda la rectificarea unei cărți funciare, este necesar a se stabili fie pe cale amiabilă, fie printr-o hotărâre judecătorească faptul că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil. Astfel, acțiunea în rectificarea cărții funciare are caracter subsidiar, fiind, în principiu, o acțiune accesorie grefată pe acțiunea principală care constituie suportul său juridic, respectiv pe acțiunea care însoțește dreptul subiectiv lezat sau vătămat de înscrierea nevalabilă sau inexactă, precum acțiunea în anularea sau în rezoluțiunea actului juridic în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea în cartea funciară sau o acțiune în revendicare prin care să se demonstreze că înscrierea nu a fost valabilă.
Ori, instanța de fond nu a fost învestită cu asemenea capete de cerere. După cum însăși reclamanții arată în răspunsul la întâmpinare (f. 39 dosar fond), prin prezenta acțiune au înțeles să atace operațiunea de carte funciară efectuată în anul 2006 prin Încheierea nr._/21.11.2006 și nu să formuleze o acțiune în revendicare.
Cu toate acestea, o acțiune în rectificarea cărții funciare poate fi formulată și pe cale principală, când se urmărește înlăturarea înscrierii întrucât la baza acesteia nu există nici un act sau fapt juridic, cum se invocă în prezenta procedură. Însă, față de probele administrate, susținerile apelantului referitoare la lipsa preluării de către statul român a terenului nu pot fi primite.
Astfel, deși nu există un act administrativ de preluare a imobilului în baza Decretului Lege nr. 187/1945, trebuie observat că actul normativ nici nu prevedea eliberarea unui asemenea document. Din contră, potrivit dispozițiilor art. 13 din Decretul lege (f. 25), „Prefectura de județ, în urma încheierii lucrărilor de împroprietărire, va elibera titlul de proprietate celor împroprietăriți, precum și comunelor pentru islazuri, asupra loturilor ce li s-au atribuit”. Or, în aplicarea acestui act normativ s-a eliberat titlul de proprietate nr._ în favoarea numitului S. P. (f. 93 dosar fond), fapt ce dovedește că imobilul a făcut obiectul Decretului lege nr. 187/1945.
Iar împrejurarea că dreptul statului nu a fost înscris în Cartea funciară se datorează aplicării dispozițiilor art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938, preluat și de art. 26 al. 2 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la momentul întabulării.
Prin urmare, constatându-se că la baza întabulării dreptului statului a existat un titlu, această din urmă modalitate de rectificare a cărții funciare nu este admisibilă.
Dar inadmisibilă este și rectificarea ca acțiune subsidiară celei în anularea titlului ce stă la baza întabulării, atât pe considerentul că instanța de fond nu a fost învestită cu un asemenea capăt de cerere, dar mai ales pentru că, observând că imobilul a făcut obiectul exproprierii în baza Decretului lege nr. 187/1945, reclamanții aveau la îndemână o singură cale pentru redobândirea dreptului de proprietate, cea reglementată de dispozițiile Legii nr. 18/1991, sugerată și de apelanți.
Cum reclamanții nu au înțeles să uzeze de acest act normativ, orice încercare de a-și redobândi proprietatea, cum este și prezenta acțiune, este inadmisibilă întrucât, aplicarea principiului de drept specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la norma generală) exclude ca, după . prevederilor Legii fondului funciar, demersurile judiciare pentru redobândirea dreptului de proprietate să mai poată fi fundamentate pe norme de drept comun.
Iar din perspectiva respectării Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței dezvoltate în baza acesteia, așa cum s-a reținut și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 2228/2014 pronunțată în dosar nr._ ) a considera că după . legii speciale, orice acțiune în revendicare a unor terenuri de genul celui în cauză este admisibilă, pentru că în caz contrar s-ar încălca principiul liberului acces la justiție prevăzut de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, echivalează cu o eronată interpretare a principiilor de drept, dar și a jurisprudenței instanței supreme și a Curții Europene a Drepturilor Omului, care au admis necesitatea implementării unor limitări implicit admise în exercițiul dreptului de acces la o instanță.
Având în vedere argumentele expuse anterior, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, se va admite ca fondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1835/_ pronunțată de Judecătoria Sibiu, care va fi schimbată în tot în sensul că va fi admisă excepția inadmisibilității acțiunii, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.
Fără cheltuieli de judecată în apel, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de Municipiul Sibiu prin viceprimar Astrid Astrid C. F. împotriva sentinței civile nr. 1835/03.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o schimbă în tot, în sensul că:
Admite excepția de inadmisibilitate a acțiunii.
Respinge acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul S. H. G. în contradictoriu cu Municipiul Sibiu reprezentant de viceprimar și S. P..
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.12.2015.
Președinte, V. C. D. | Judecător, S. R. | |
Grefier, O. C. |
Red. V.C.D/21.01.2016
Tehn. O.C/21.01.2016
6ex./ 4 .="margin-left:70.8pt"> Jud. fond: N. F.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 904/2015. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 203/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
