Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 876/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 876/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 3938/85/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 876/2015
Ședința publică de la 15 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. D.
Grefier L. A.
Din partea Ministerului Public- P. de pe lângă Tribunalul Sibiu, participă d-l procuror I. I..
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant T. H., reclamant T. M. (M.), reclamant T. L. și pe pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
Cauza se soluționează în completul de mai sus, în raport de împrejurarea că d-l judecător G. C., începând cu data de 01.02.2015 nu se mai află în instanță ca urmare a pensionării, având în vedere Hotărârea nr. 13/10.02.2015 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Sibiu s-a procedat la înlocuirea sa cu d-na judecător D. E. în completul de judecată F6 Fond civil pentru dosarele aflate pe rolul Tribunalului Sibiu cu termen de judecată la 15.05.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamanților, av. Agripina D., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- Cauza a fost suspendată la data de 25.04.2014 potrivit disp. art. 242 pct. 2 C.;
- La data de 22.04. reclamanții au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, după care,
Tribunalul, în deliberare, admite cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de reclamanții T. H., T. M. (M.) și T. L. prin avocat.
Tribunalul pune în discuția părților excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Sibiu având în vedere dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 155 din Legea nr. 105/1992, având în vedere domiciliul reclamanților din prezenta cauză.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea excepției.
Reprezentantul Ministerului Public arată că solicită admiterea excepției de necompetență teritorială.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub dosar nr._ reclamanții T. H., T. M. și T. L. au chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate caracterul politic al măsurilor administrative luate împotriva părinților T. M., născut la data de 23 septembrie 1928, în localitatea B., Raionul S., regiunea Hunedoara, decedat la data de 2 aprilie 1995 în Germania; T. M., născută Keober, la data de 27.05.1922, în Turnișor -Sibiu, decedată la 8.09.2009, în Germania, a dislocării acestora din localitatea și țara în care s-au născut, deportarea în lagărul KAHANOWITSH, localitatea DNEPOPETROWSC, din data de 19.01.1945 până la 18.10.1949, și obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 euro, în conformitate cu Legea nr. 221/2009 și OUG nr.62/2010.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că sunt moștenitori ai defuncților T. M. și T. M. născută Kober.
Pe lângă adeverințele depuse la dosar, este de notorietate pentru perioada respectivă, condițiile mizere de trai oferite de autorități în perioada respectivă, măsuri care au oferit un impact psihologic și emoțional negativ, dar și traume fizice cu repercursiuni grave pentru tot restul vieții.
Bolile psihice și fizice din perioada deportării au generat suferințe grave atât părinților cât și familiei, cauzele acestor boli au dus la decesul celor doi.
Puțini sunt cei care au tăria să vorbească dintre cei care au trecut prin experiența deportărilor, cei mai mulți au preferat să îngroape într-un colț al sufletului, umilința, foamea, frigul, și să nu vorbească niciodată.
Nu este o situație pe care să o ignore atunci când cinci ani din viața celor doi s-a desfășurat sub semnul supraviețuiri, fără să fi făcut vreun rău societății,ori semenilor săi, fiind deportați pentru simplu fapt că sunt de etnie germană.
În drept Legea nr. 221/2009 și OUG nr.62/2010.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, invocată din oficiu Tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, reclamanții T. H., T. M. și T. L. au indicat faptul că au domiciliul în Germania.
Împrejurarea că domiciliul reclamanților se află în Germania, țară care face parte din UE, alături de România, atrage aplicabilitatea Regulamentului (CE) nr. 44/2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială. Din nota de fundamentare a regulamentului (pct. II) rezultă că, normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului.
Potrivit dispozițiilor art. 148 coroborat cu art. 149 pct. 1 din Legea nr. 105/1992 în vigoare la data introducerii acțiunii cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, instanțele românești sunt competente să soluționeze litigiile dintre o parte română și o parte străină, dacă pârâtul are domiciliul, reședința sau fondul de comerț în România.
Totodată, potrivit art. 155 din legea menționată, în cazul în care instanțele române sunt competente și nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptățită să soluționeze procesul, cererea va fi îndreptată potrivit regulilor de competență materială, la Judecătoria sectorului 1 al Municipiului București sau la Tribunalul București.
În cauza de față, instanța română a fost învestită cu judecata unui proces intervenit între reclamanții T. H., T. M. și T. L. cu domiciliul în Germania și o parte pârâtă cu sediul în România, având ca obiect o cerere formulată în temeiul Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Astfel de litigii, potrivit normei de competență teritorială absolută prevăzută de legea română (art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009) sunt date în competența tribunalului în circumscripția căruia domiciliază reclamantul, înțelegând prin domiciliu acel element de identificare a persoanei fizice și nu domiciliul ales la care o persoană solicită să îi fie comunicate actele de procedură.
Identificarea competenței rationae loci și rationae materiae se face prin raportare la domiciliul reclamantului, în înțelegerea acestuia ca element de identificare a persoanei fizice și nu ca denumire dată adresei - domiciliu ales - pentru comunicarea actelor de procedură.
De asemenea, este de reținut că, potrivit dispozițiilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954 „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde își are locuința statornică sau principală”.
Chiar dacă reclamanții și-au indicat un domiciliu procedural ales pe raza județului Sibiu respectiv la avocatul acestuia, acest domiciliu nu poate atrage competența Tribunalului Sibiu, art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009 având în vedere domiciliul stabil și efectiv al reclamantului, iar nu domiciliul mandatarului/avocatului acestuia sau sediul cabinetului apărătorului ales. Dacă s-ar admite determinarea competenței în raport de domiciliul/sediul apărătorului ales sau mandatarului reclamantului s-ar ajunge la situația în care reclamantului i s-ar permite să aleagă instanța la care să se judece în funcție de baroul avocațial din cadrul căruia își alege apărătorul sau în funcție de domiciliul mandatarului.
Așa fiind, cum domiciliul reclamanților nu este în România, ci în străinătate și cum, pe cale de consecință, nu se poate stabili care anume tribunal de pe teritoriul României este îndreptățit să soluționeze litigiul, în conformitate cu dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992, competența teritorială aparține Tribunalului București.
Față de aceste considerente având în vedere prevederile art. 129 alin.1 pct. 2, 132 alin.3 din nou cod de procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu, invocată din oficiu, și va trimite cauza spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanții T. H. cu domiciliul în Germania, str. Weidenweg 14,_, Tubingen, T. M. cu domiciliul în Germania, Himmelreichstrasse 15, Kircheellinsfurt și T. L. cu domiciliul în Germania, str. Weidenweg 14_ Tubingen și domiciliul ales în Sibiu, .. 25, jud. Sibiu în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, . reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, cu sediul în Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 17 în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2015.
Președinte, E. D. | ||
Grefier, L. A. |
Red. E.D.
Tehnored. L.A.
7 ex/25.05.2015
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 441/2015. Tribunalul SIBIU | Expropriere. Sentința nr. 874/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
