Evacuare. Decizia nr. 276/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 276/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 1203/787/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 276/2015
Ședința publică de la 06 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător S. R.
Grefier E. G.
Cauza se soluționează în completul de mai sus, față de împrejurarea că d-na judecător H. C. se află în concediu medical, motiv pentru care s-a procedat la înlocuirea sa cu d-na judecător S. R., care se află pe lista de permanență la data de 06 aprilie 2015.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe apelantul B. C. și pe intimatul COȚOBAN N., având ca obiect evacuare, apel împotriva sentinței civile numărul 807/25.11._ pronunțată de Judecătoria Avrig.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru apelantul-reclamant lipsă, av. V. S. M., pentru intimatul-pârât lipsă, av. M. M. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Reprezentantul intimatului depune la dosar împuternicire avocațială.
Reprezentantul apelantului-reclamant arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Reprezentantul intimatului arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat instanța găsește cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apel.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat. Arată că ne aflăm în cazul unei evacuări pe o procedură specială prev. de art.1033 – 1044 NCPC si, din punctul lor de vedere se impune anularea hotărârii pentru considerentele arătate în motivarea apelului. Cheltuielile de judecată urmează a fi solicitate pe cale separată.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală pentru motivele arătate în întâmpinare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Constată că sub nr._ s-a înregistrat la Judecătoria Avrig cererea formulată de reclamantul B. C. în contradictoriu cu pârâtul Cotoban N. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul – casă situat în T., .. 10, jud. Sibiu, înscrisă in cf_ T. (provenita din conversia pe hârtie a cf 3928), nr. A1.1, nr. cadastral 1491 si nr. top 7688/69, casa de locuit compusa din D+P+E+M - la demisol 2 garaje, pivniță, CT, baie, hol, - la parter :living, salon, birou, bucătărie, baie, hol, - la etaj: dormitor, hol, 4 camere, 3 bai, - la mansarda: camera, logie, plus anexa gospodăreasca, la parter: bucătărie de vara, la etaj: camera .
In motivarea cererii, reclamantul a arătat ca este proprietarul imobilului susmenționat și paratul îl ocupa fără drept.
Cererea a fost legal timbrata.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul a formulat o cerere de suspendare arătând că decizia data în apel are ca si cale de atac recursul si in cadrul acestuia hotărârea Curții de Apel A.-I. poate fi modificata .
Prin sentința civilă nr.817 din 25.11.2014 Judecătoria Avrig a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea reținând următoarele:
Reclamantul este proprietarul imobilului situat în T., .. 10, jud. Sibiu, înscrisa în cf_ T.(provenita din conversia pe hârtie a cf 3928), nr. A1.1, nr. cadastral 1491 si nr. top 7688/69, casa de locuit compusa din D+P+E+M -la demisol 2 garaje, pivnița, CT, baie, hol, -la parter: living, salon, birou, bucătărie, baie, hol, -la etaj: dormitor, hol, 4 camere, 3 bai, -la mansarda: camera, logie, plus anexa gospodăreasca, la parter: bucatarie de vara, la etaj: camera, așa cum rezultă din actul de adjudecare din data de 07.06.2012 incheiat de B. D. M. V. si Miscoci D. A. si S. C. (fila 46).
Reclamantul si-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1033-1044 NCPC .
Potrivit art. Art. 1.037 NCPC „ Atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locațiunii prin expirarea termenului, prin acțiunea locatorului, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum și din orice altă cauză și locatorul dorește să intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, în scris, prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i în vedere să elibereze și să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării.”
In cauza de față, pârâtul locuiește în imobil în calitate de tolerat (fila 24 ) și în prezent exercită atributele de posesie si folosinta asupra imobilului in detrimentul reclamantului, care nu intelege sa îl mai tolereze in imobil.
Potrivit al. 8 al art. Art. 516 din Vechiul cod civil care era in vigoare la data emiterii actului de adjudecare „mențiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate și că poate fi înscris în cartea funciară, precum și a faptului că, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă, sau împotriva oricărei persoane care are în posesiune ori deține în fapt, fără niciun titlu, imobilul adjudecat ” .
Deci, actul de adjudecare din data de 07.06.2012, încheiat de B. D. M. V. si Miscoci D. A. si S. C. (fila 46), este titlu executoriu, si daca va fi investit cu formula executorie potrivit art. 640 indice 1 NCpc va putea fi pus in executare pentru obținerea evacuării paratului .
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul B. C. solicitând anularea acesteia și admiterea cererii de evacuare precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului se arată, în esență, că imobilul din care se solicită evacuarea este proprietatea apelantului și este folosit de intimat fără nici un drept iar instanța de fond, în loc să verifice modul de dobândire a dreptului de proprietate, invocă din oficiu inadmisibilitatea acțiunii.
În drept apelul a fost motivat pe dispozițiile art. 1033 și urm., 453, 480 pct.2 Cod procedură civilă.
Intimatul Coțoban N. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nelegal și nefondat întrucât nu sunt îndeplinite condițiile procedurii speciale a evacuării așa cum este ea reglementată de noul Cod de procedură civilă.
Verificând sentința atacată se constată că apelul este nefondat.
Astfel, apelantul reclamant și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1033 – 1048 NCPC care reglementează procedura evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept.
Contrar susținerilor ambelor părți, prima instanță a respins cererea ca inadmisibilă motivat de aceea că actul de adjudecare din data de 7.06.2012 este titlu executoriu și poate fi pus în executare pentru evacuarea pârâtului așa cum stipulează art.516 alin.8 din vechiul Cod de procedură civilă, nefiind astfel nevoie de obținerea unui nou titlu executoriu prin formulera cererii de evacuare pe procedura specială, și nu motivat de inexistența dreptului de proprietate al apelantului.
Dimpotrivă, în sentința atacată s-a arătat că decizia civilă nr.97/2014 a Curții de Apel A. I. este executorie și prin ea a fost menținut actul de adjudecare în temeiul căruia apelantul a devenit proprietarul imobilului.
În plus, față de considerentele instanței de fond, tribunalul reține că atunci când reclamantul are un titlu executoriu împotriva pârâtului, acțiunea în evacuare este lipsită de interes și trebuie respinsă ca atare, indiferent dacă este vorba despre o cerere formulată pe procedura specială sau pe procedura de drept comun.
Pentu considerentele ce preced, în temeiul art. 480 alin. (1) Cod procedură civilă apelul urmează a fi repsins iar sentința atacată va fi păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul B. C. împotriva sentinței civile nr.817/25.11.2014, pronunțată de Judecătoria Avrig, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.04.2015.
Președinte, V. C. D. | Judecător, S. R. | |
Grefier, E. G. |
Red.SR/5.05.2015
Tehn.EG/6.05.2015
Ex. 4
Jud.fond.V. N.P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 253/2015. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 353/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|








