Contestaţie la executare. Decizia nr. 253/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 253/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 8008/306/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 253/2015

Ședința publică de la 02 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. R. L.

Judecător M. D.

Grefier L. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe apelant DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SIBIU și pe intimat L. R., având ca obiect contestație la executare – apel împotriva Sentinței civile nr. 6579/2014 a Judecătoriei Sibiu.

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se constată că apelantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față constată că:

Prin Sentința civilă nr. 6579/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea L. R. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU și, în consecință:

A fost anulat în parte titlul executoriu nr._/24.04.2014 și somația nr. 32/_ /_ emise de intimată cu privire la plata sumei de 1.046 lei, reprezentând accesorii la contribuția de asigurări sociale de sănătate stabilite conform deciziei nr._ din data de 31.05.2012.

S-a dispus restituirea către contestatoare a sumei de 78,22 lei din taxa judiciară de timbru achitată cu chitanța nr._/22.05.2014, la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond constată că:

Actele de executare contestate în cauză sunt reprezentate de titlul executoriu nr._ din data de 24.04.2014 emis pe numele contestatoarei de către ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, având ca obiect plata sumei de 1.161 lei cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate datorată de persoane care realizează venituri din activități independente și somația nr. 32/_ /_ din aceeași dată, prin care i se pune în vedere contestatoarei ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia să achite suma menționată.

Obligațiile fiscale cuprinse în titlul executoriu nr._/24.04.2014 au fost stabilite în baza deciziei nr._/31.05.2012 referitoare la obligațiile de plată accesorii emisă de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu (928 lei majorări/dobânzi de întârziere și 118 lei penalități de întârziere) și a deciziei nr._/31.12.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu (115 lei).

Motivele invocate de contestatoare se referă în primul rând la necomunicarea deciziilor prin care au fost stabilite obligațiile de plată, cu privire la procedura de comunicare

a titlurilor de creanță fiind incidente următoarele dispoziții legale:

Potrivit art. 110 alin. 2 și 3 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după cum executarea se face de bunăvoie sau prin executare silită, titlul de creanță fiind actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.

De asemenea, dispozițiile art. 44 alin. 1 teza I din OG nr. 92/2003 reglementează în mod neechivoc și imperativ principiul comunicăriiactului administrativ fiscal contribuabilului căruia îi este destinat, iar dispozițiile art. 45 din același act normativ instituire principiul opozabilității actului administrativ fiscal față de contribuabil în ceea ce privește efectele juridice ale acestuia, dispunând că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii precum și că, actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.

Prin urmare, din analiza dispozițiilor legale amintite, se desprinde concluzia potrivit cu care actul administrativ fiscal își va produce efectele proprii împotriva contribuabilului debitor doar din momentul comunicării sale cu respectarea dispozițiilor imperative prevăzute de lege relativ la comunicarea actului sau la o dată ulterioară comunicării menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

De asemenea, art. 141 alin. 2 din OG nr. 92/2003 prevede că, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Analizând procedura de comunicare a titlurilor de creanță în cauză reprezentate de deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.05.2012 și nr._/31.12.2013, instanța reține că decizia de impunere nr._/ 31.05.2012 (identică cu decizia 5843.3/31.05.2012) a fost comunicată prin publicitate conform anunțului colectiv pentru comunicarea prin publicitate nr._/16.07.2012, după ce anterior s-ar fi încercat comunicarea acesteia pe poștă cu confirmare de primire, conform dovezii depusă la fila 47 dosar. Această confirmare nu cuprinde însă semnătura de primire a contestatoarei și nici motivul pentru care nu s-a putut realiza comunicarea către aceasta, astfel că nu sunt respectate cerințele legale cu privire la comunicarea actelor de procedură, conform art. 161 și 164 C.pr.civ.

Având în vedere că emitentul actului administrativ fiscal avea cunoștință de domiciliul contestatoarei, aspect care rezultă din însuși conținutul deciziei de impunere, procedura de comunicare a deciziei de mai sus trebuia să asigure transmiterea actului și comunicarea efectivă a acestuia către contestatoare și, doar, în ipoteza în care intimata s-ar fi aflat într-o imposibilitate obiectivă de comunicare se putea trece la comunicarea deciziei în conformitate cu art. 44 alin. 4 și urm. din OG nr. 92/2003.

În consecință, instanța reține că decizia de impunere nr._/31.05.2012 prin care s-au calculat accesoriile pentru plata cu întârziere a contribuțiilor la FNUASS nu a fost comunicată contestatoarei în conformitate cu dispozițiile legale, aspect care a fost constatat de instanță și în motivarea sentinței civile nr. 3664/06.06.2013 a Judecătoriei Sibiu, prin care a fost soluționată contestația la executare formulată împotriva somației nr. 32/_ /_ din data de 18.01.2013 și a titlului executoriu nr._ din 18.01.2013.

Așa fiind, în lipsa comunicării conform dispozițiilor legale, decizia nr._ emisă la data de 31.05.2012 nu este opozabilă contestatoarei, nu poate produce efecte față de aceasta, în condițiile în care contestatoarea nu a avut posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul acesteia, de cuantumul și scadența obligației de plată, precum și de a o ataca în condițiile legii, iar această împrejurare atrage nulitatea titlului executoriu nr._/24.04.2014 cu privire la obligațiile fiscale stabilite în baza acestei decizii, care nu îndeplinește cerințele necesare pentru transformarea sa în titlu executoriu.

Alta este, însă, situația deciziei nr._/31.12.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu care a fost comunicată contestatoarei cu confirmare de primire la data de 03.02.2014, astfel cum rezultă din dovada depusă la fila 53 dosar, dovadă care poartă semnătura contestatoarei și împotriva căreia se putea formula contestație în condițiile art. 205 și art. 207 din OG nr. 92/2003. Urmare a comunicării sale legale, această decizie a devenit titlu executoriu pentru plata obligației fiscale în sumă de 115 lei reprezentând accesorii (dobândă) calculate la contribuția de asigurări sociale de sănătate stabilită în cuprinsul său, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Față de aceste considerente și în temeiul art. 174 alin. 3 raportat la art. 44, art. 45, art. 110, art.141 alin. 2 din OG nr. 92/2003, instanța va admite în parte contestația la executare formulată în cauză de contestatoarea L. R. și va dispune anularea parțială a titlului executoriu nr._ și a somației nr. 32/_ /_ ambele emise de intimată la data de 24.04.2014, cu privire la plata sumei de 1.046 lei reprezentând accesorii la contribuția de asigurări sociale de sănătate stabilite conform deciziei nr. de impunere nr._/31.05.2012, fiind menținute în rest obligațiile stabilite prin titlul executoriu.

În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 45 alin. 1 lit. f și alin. 2 din OUG nr. 80/2013, la data rămânerii definitive a hotărârii se va dispune restituirea către contestatoare a sumei de 78,22 lei reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă sumei pentru care a fost admisă contestația.

Împotriva acestei hotărâri intimata a declarat apel în termen, motivat, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 6579/2014 cu consecința respingerii contestației la executare.

Din motivarea apelului se reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât actele de executare au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, fiind comunicate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

În drept se invocă art. 466 și următoarele, art. 451, 411 alin. 1 Cod procedură civilă.

Intimata solicită respingerea apelului (întâmpinare fila 8-9 dosar).

Apelul nu este fondat.

Instanța de fond a dispus anularea formelor de executare emise de intimat pentru nerespectarea dispozițiilor art. 44 din O.G. nr. 92/2003.

În atare situație, apelanta deși în susținerea apelului motivează că a respectat prevederile legale privind comunicarea actului administrativ fiscal contribuabilului nu aduce nici o probă în susținerea motivului invocat față de probatoriul administrat în cauză prin care instanța de fond în mod corect a reținut nerespectarea dispozițiilor art. 44 din O.G. nr. 92/2003.

Pentru considerentele expuse în condițiile art. 480 (1) Cod procedură civilă apelul astfel cum a fost formulat va fi respins.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de A.J.F.P. Sibiu împotriva Sentinței civile nr. 6579/2014 a Judecătoriei Sibiu pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2015.

Președinte,

D. R. L.

Judecător,

M. D.

Grefier,

L. A.

RED. D.M./17.04.2015

Tehnored. L.A./22.04.2015

4 ex/2015

J.F. S. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 253/2015. Tribunalul SIBIU