Obligaţie de a face. Decizia nr. 853/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 853/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 853/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 853/2015
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător V. C. D.
Grefier E. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe apelanta C. I. și pe intimatul B. I., având ca obiect obligație de a face, apel împotriva încheierii pronunțate la data de 17.09.2014 de Judecătoria Săliște.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- cauza a fost propusă pentru perimare,
- la 28.09.2015 apelantul a depus cerere prin care a solicitat respunere pe rol a cauzei și judecarea în lipsă.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția perimării apelului.
INSTANȚA
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 4.03.2015 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 pct. 2 Cod proc. civilă .
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 416 alin. 1 Noul Cod proc. civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 420 pct.1 Noul Cod proc. civilă perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data suspendării prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nemaifiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.416 și urm. Noul Cod proc. civilă urmează a constata perimată cererea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Constată perimate apelul declarat de reclamantul C. I. împotriva încheierii civile din data de 17 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Săliște.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Sibiu.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Noiembrie 2015.
Președinte, S. R. | Judecător, V. C. D. | |
Grefier, E. G. |
Red.SR/15.12.2015
Tehn.EG/17.12.2015
Ex. 4
| ← Evacuare. Decizia nr. 1049/2015. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1014/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|








