Obligaţie de a face. Decizia nr. 339/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 339/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 339/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 339/2015
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător C. E. G.
Grefier A. F. A.
Cauza se soluționează în completul de mai sus, față de împrejurarea că d-na judecător H. C. se află în concediu medical, motiv pentru care s-a procedat la înlocuirea sa cu dna judecător C. E. G., care se află pe lista de permanență la data de 29 aprilie 2015.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și pe intimat I. A., intimat G. M., intimat S. P. A., intimat C. E. M., intimat G. I. A., intimat S. M. A., intimat G. C., intimat B. M. L., intimat M. N., intimat M. D. R., intimat M. G., intimat G. A. T., având ca obiect acțiune în constatare împotriva sentinței civile nr. 442/2014 a Judecătoriei Avrig.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus prin serviciul de registratură al instanței, la data de 29.04.2015, cerere de lăsare a cauzei la a doua strigare.
Se prezintă, după dezbateri, reprezentanta intimatei, av. C. M., lipsă fiind celelalte părți.
Instanța constată că se prezintă după dezbateri, reprezentanta intimatei care a solicitat lăsarea cauzei la a doua strigare, motiv pentru care se redeschid dezbaterile.
Reprezentanta intimatei depune dovada achitării onorariului avocațial, în cuantum de 1000 lei.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului având în vedere că în cauză nu sunt incidente disp. art. 992 Cod civil, așa cum invocă apelanta referitor la îmbogățirea fără just temei și arată că nu se pune problema achitării vreunei sulte. În ceea ce privește unul dintre imobile au găsit toți moștenitorii fostei proprietare tabulare, iar referitor la celălalt imobil au fost intabulate două persoane, dintre care o persoană avea ½, în locul căreia au chemat în judecată S. R.. Mai arată că a făcut dovada că reclamanta împreună cu defunctul ei soț au folosit imobilul din litigiu, în 2003 a decedat defunctul soț al reclamantei și în 2013 s-a dezbătut moștenitoarea după G. A., care este una și aceeași cu G. A..
Pentru motivele invocate, reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.442/2014 Judecătoria Avrig a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta I. A., în contradictoriu cu pârâții S. R., reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, G. M., S. P. A., G. A.-T., C. E.-M., G. I.-A., S. M.-A., G. C., B. M.-L., M. N., M. D.-R., și M. G..
Prin aceeași sentință a fost admisă, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional S. R., reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional I. A. și s-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta B. M. se compune din cota de 2/4 părți din imobilul înscris în cartea funciară nr._ – T. R. (nr. C.F. vechi 310), sub A1, cu nr. top. 1436, teren arabil în suprafață de 511 mp, iar după defuncta B. M. succesiunea este vacantă.
De asemenea, s-a constatat că reclamanta-pârâtă reconvențional I. A. și soțul defunct I. N., decedat la data de 08.07.2004, au dobândit dreptul de proprietate, prin efectul uzucapiunii, asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._ – T. R. (nr. C.F. vechi 310), sub A1, cu nr. top. 1436, teren arabil în suprafață de 511 mp., și asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._ – T. R. (nr. C.F. vechi 2307), sub A1, cu nr. top. 1419, teren arabil în suprafață de 918 mp.
S-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei-pârâtă reconvențional I. A. și al soțul defunct I. N., în cote egale, asupra imobilelor identificate mai sus, cu titlu de uzucapiune, au fost respinse celelalte capete de cerere din cererea reconvențională și nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că sub dosar nr._ din data de 15.07.2014 s-a înregistrat la Judecătoria Avrig acțiunea civilă formulată de reclamanta I. A., CNP_, domiciliată în .. T. R., ., jud. Sibiu, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat C. M. A. din orș. Avrig, .. 2A, jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâții S. R., reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în mun. București, ., sector. 5, prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, cu sediul în mun. Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 17, jud. Sibiu, G. M., domiciliată în mun. C., .. 13, ., ., S. P. A., domiciliată în mun. Sibiu, bld. M. V. nr. 21, ., ., G. A.-T., domiciliat în orș. Avrig, ., ., C. E.-M., domiciliată în mun. Sibiu, ., ., G. I.-A., domiciliată în mun. Sibiu, ., ., ., S. M.-A., domiciliată în orș. Avrig, ., jud. Sibiu, G. C., domiciliat în .. 481, jud. Sibiu, B. M.-L., domiciliată în .. 481, jud. Sibiu, M. N., domiciliat în com. T. R., .. 207, jud. Sibiu, M. D.-R., domiciliată în com. T. R., .. 11, jud. Sibiu, și M. G., domiciliat în mun. București, ., ., ., prin care s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză:
- să se constate vacanța succesorală după defuncta B. M. și că masa succesorală rămasă după această defunctă se compune din cota de 2/4 părți din imobilul teren arabil situat pe raza localității T. R., înscris în cartea funciară nr._ – T. R., cu nr. top. 1436, în suprafață de 511 mp., aceasta revenind Statului R.;
- să se constate că, prin posesiune utilă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, reclamanta I. A., împreună cu soțul defunct I. N., au dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii și joncțiunii posesiei cu cea a antecesorilor reclamantei, asupra terenului arabil situat în T. R., înscris în cartea funciară nr._ – T. R., cu nr. top. 1436, în suprafață de 511 mp., și asupra terenului arabil situat în T. R., înscris în cartea funciară nr._ – T. R., cu nr. top. 1419, în suprafață de 918 mp,
- să se dispună întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei și al soțului defunct al acesteia, asupra imobilelor identificate mai sus.
În motivarea acțiunii se arată că, reclamanta a folosit împreună cu soțul defunct, de momentul căsătoriei, respectiv din anul 1967, imobilele identificate mai sus, anterior acestea fiind folosite de părinții reclamantei D. V. și D. F., încă din anii 1944-1945. Se mai arată că, reclamanta și soțul defunct nu au fost tulburați de nimeni în exercitarea posesiei, achitând toate taxele și impozitele pentru aceste imobile, fiind considerați și de locuitorii localității proprietarii acestor imobile.
Cu privire la pârâți, se arată că, pârâții G. M., S. P. A., G. A.-T., C. E.-M., G. I.-A., S. M.-A., G. C. și B. M.-L. sunt moștenitorii proprietarei tabulare G. A., conform certificatului de moștenitor nr. 28/21.05.2013 emis de Biroul notarului public S. I.-C., iar pârâții M. N., M. D.-R. și M. G. sunt moștenitorii defunctei B. A. (căsătorită M.), decedată, care a avut doi copii, respectiv pe M. N. și M. I., decedat la rândul său, având ca moștenitori pe M. D.-R. ȘI M. G..
Reclamanta apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru dobândirea imobilului prin uzucapiunea prevăzută de Codul civil, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii.
În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 1831 și următoarele din Codul civil și ale art. 20 alin. 3 și ale art. 47 alin. 2 din Legea nr. 7/1996.
Acțiunea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 629,88 lei, potrivit prevederilor O.u.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (f. 56).
Fiind legal citat, pârâtul S. R., reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în mun. București, ., sectorul 5, prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, cu sediul în mun. Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 17, jud. Sibiu, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, înregistrate la dosar la data de 25.08.2014 (f. 83-88). Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat instanței respingerea acțiunii, ca nelegală și netemeinică față de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, să constate că, cota de 2/4 părți din imobilul înscris în cartea funciară nr._ – T. R., cu nr. top. 1436, în suprafață de 511 mp. a intrat în proprietatea privată a Statului R. și că acesta este proprietar al acestui imobil, să dispună întabularea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului identificat mai sus pe numele Statului R. și să respingă capătul de cerere privind începerea posesiei utile, netulburate, sub nume de proprietar a reclamantei asupra imobilului, ca nelegal și neîntemeiat față de S. R..
Prin cererea reconvențională, pârâtul S. R., reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU a solicitat:
- să se constate vacanța succesorală după defuncta B. M., masa succesorală compusă din cota de 2/4 din imobilul teren arabil situat pe raza localității T. R., înscris în cartea funciară nr._ – T. R., cu nr. top. 1436, în suprafață de 511 mp. și că acest imobil a intrat în proprietatea privată a Statului R., care este proprietar;
- să se dispună întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului identificat mai sus pe numele Statului R.;
În motivarea întâmpinării și cererii reconvenționale, se arată, în esență, că acțiunea se impune a fi respinsă doar în parte și a se constata că există succesiune vacantă după defuncta B. M., compusă din cota de 2/4 din imobilul teren arabil situat pe raza localității T. R., înscris în cartea funciară nr._ – T. R., cu nr. top. 1436, în suprafață de 511 mp., că S. R. este proprietarul acestui imobil, întrucât moștenirea trebuia acceptată de către oricare parte după trecerea unui termen de 6 luni de la data decesului proprietarului tabular, în lipsă de moștenitori succesiunea devenind vacantă, intrând astfel în domeniul privat al statului, care a luat cunoștință de situația bunului numai odată cu promovarea acestei acțiuni.
În drept, cererea reconvențională este întemeiată pe dispozițiile art. 477, art. 650, art. 651 și art. 680 din Codul civil, art. 7 și art. 11 din Legea nr. 7/1996 și art. 194 din Noul Cod Civil.
Cererea reconvențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 30 din O.u.G. nr. 80/2013.
Ceilalți pârâți nu au formulat întâmpinare și nu și-au exprimat în niciun fel poziția față de acțiunea reclamantei.
În probațiune, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, la dosar fiind depuse: copia cărții de identitate și a certificatului de naștere ale reclamantei (f. 6-7), copia certificatului de căsătorie al reclamantei (f. 7), copiile certificatelor de deces ale părinților reclamantei, respectiv ale defuncților D. F. (f. 8), și D. V. (f. 9), copia certificatului de deces al soțului reclamantei, defunctul I. N. (f. 10), extrasul de carte funciară pentru informare privind imobilul înscris în cartea funciară nr._ – T. R. (nr. C.F. vechi 310), sub A1, cu nr. top. 1436 (f. 11-12), copiile certificatelor de naștere, căsătorie și deces ale defunctei G. A. (f. 13-15), copia certificatului de moștenitor nr. 28 din 21.05.2013 emis de BNP S. I.-C. (f. 16-18), extrasul de carte funciară pentru informare privind imobilul înscris în cartea funciară nr._ – T. R. (nr. C.F. vechi 2307), sub A1, cu nr. top. 1419 (f. 19-20), copia certificatului de naștere și a certificatului de deces ale defunctei B. A., căsătorită M. (f. 21-22), copia certificatului de naștere al pârâtului M. N. (f. 23), copia certificatului de naștere și a certificatului de deces ale defunctului M. I. (f. 24 și 26), copia sentinței civile nr. 3883 din 29.05.2009 a Judecătoriei Sibiu – Secția civilă (f. 25), copiile certificatelor de naștere ale pârâților M. G. și M. D.-R. (f. 27-28), adeverința nr. 2243 din 19.06.2014 eliberată de Primăria comunei T. R. (f. 29), certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local nr. 2244 din 19.06.2014 (f. 30-32), certificatul nr. 2625 din 01.07.2014 eliberat de Camera Notarilor Publici A. I. – Sediul secundar Sibiu (f. 34), adresa nr._ din 09.07.2014 eliberată de Consiliul Local al Orașului T. – Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (f. 36) și expertizele tehnice topografice efectuate de expertul tehnic Meșu Veronie privind imobilele în litigiu (f. 37-52).
De asemenea, instanța a încuviințat și administrat proba testimonială, fiind audiate martorele M. I. (f. 118) și C. I. (f. 119).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._ – T. R. (nr. C.F. vechi 310), sub A1, cu nr. top. 1436, teren arabil în suprafață de 511 mp., proprietari tabulari sunt: B. M. (sub B1), în cota de 2/4 părți, conform încheierii nr. 9791/16.10.1898, G. A., minoră (sub B2), în cota de ¼ părți, conform încheierii nr. 3525/29.03.1914, și G. A., născută G. (sub B3), în cota de ¼ părți, conform încheierii nr. 3228/ 06.05.1974, situație care rezultă din extrasul de carte funciară pentru informare.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 28 din 21.05.2013 emis de Biroul notarului public S. I.-C. din orș. Avrig, defuncta G. A., născută G., este identică cu G. A., minoră și cu G. A., așa cum este trecută în extrasul de carte funciară, și a decedat la data de 05.09.2002, având următorii moștenitori legali: G. M., S. P. A., G. A.-T., C. E.-M., G. I.-A., S. M.-A., G. C. și B. M.-L..
Asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._ – T. R. (nr. C.F. vechi 2307), sub A1, cu nr. top. 1419, teren arabil în suprafață de 918 mp., proprietar tabular este B. A. (sub B1), în cota de 1/1 părți, conform încheierii nr. 3597/30.03.1937. În urma căsătoriei, această proprietară tabulară a purtat numele de M. A. și a decedat la data de 07.06.2003, având doi moștenitori, respectiv pe pârâtul M. N. și pe M. I., acesta din urmă decedând la data de 02.08.2009, având la rândul săi doi moștenitori, respectiv pe pârâții M. G. și M. D.-R..
Imobilele identificate mai sus nu au făcut obiectul prevederilor Legii nr. 18/1991 și nu fac parte din domeniul public, situație care rezultă din adeverința nr. 2243 din 19.06.2014 eliberată de Primăria comunei T. R..
Reclamanta I. A. a chemat în judecată pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând declararea succesiunii vacante după defuncta B. M. și constatarea masei succesorale rămase după această defunctă, compusă din cota de 2/4 părți din imobilul înscris în cartea funciară nr._ – T. R. (nr. C.F. vechi 310), sub A1, cu nr. top. 1436, teren arabil în suprafață totală de 511 mp.
Așa cum s-a arătat și în minuta Consiliului Superior al Magistraturii pentru discutarea problemelor de practică judiciară neunitară din data de 11.06.2008, judecătorul, apelând la o prezumție simplă, potrivit căreia o persoană nu trăiește 120, 130 sau chiar 140 de ani (fapt de notorietate care nu trebuie dovedit) poate prezuma că o persoană este decedată la data introducerii acțiunii.
Or, raportat la anul înscrierii dreptului de proprietate al numitei B. M. în cartea funciară, respectiv 1898, și aplicând prezumția simplă enunțată anterior, instanța a prezumat că aceasta a fost decedată la data introducerii acțiunii, reclamanta judecându-se astfel în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
În practica instanțelor judecătorești s-a stabilit că este admisibilă declararea vacanței succesorale de către instanța de judecată, fără a fi obligatorie procedura succesorală notarială.
În cauză nu s-a făcut dovada că numita B. M. a avut moștenitori cunoscuți, iar potrivit art. 652 din Codul civil de la 1864, în lipsa moștenitorilor, statul devine succesor.
Având în vedere aceste considerente, instanța a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta B. M. se compune din cota de 2/4 părți din imobilul înscris în cartea funciară nr._ – T. R. (nr. C.F. vechi 310), sub A1, cu nr. top. 1436, teren arabil în suprafață de 511 mp., precum și faptul că, după această defunctă succesiunea este vacantă, revenind Statului R..
În dreptul civil român, regimul dobândirii drepturilor reale prin uzucapiune asupra unui imobil a fost reglementat în două categorii de norme.
Astfel, o primă categorie de reglementări se regăsește în cartea a III-a din titlul XX al Codului civil român din 1864, care se completează cu unele prevederi ale Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, aceste norme fiind aplicabile în regiunile în care a funcționat sistemul de publicitate imobiliară bazat pe registrele de transcripțiuni și inscripțiuni.
Pe de altă parte, în regiunile supuse regimului de publicitate imobiliară prin vechile cărți funciare, într-o astfel de regiune aflându-se și imobilul în litigiu, uzucapiunea a operat în condițiile prevăzute în art. 27 și 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. În acest sens, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, prin Decizia nr. LXXXVI (86) din 10.12.2007, pronunțată în recurs în interesul legii.
Dispozițiile art. 27 și 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează două categorii de uzucapiuni: cea tabulară și cea extratabulară, acest temei juridic nefiind invocat de către reclamantă și nici incident în speță.
De asemenea, în ceea ce privește determinarea normelor juridice aplicabile în materie de uzucapiune, doctrina și practica judiciară au statuat că trebuie făcută distincție între uzucapiunile începute înainte de 15 septembrie 1943, dată când s-au pus în aplicare dispozițiile Legii nr. 389/1943, uzucapiunile începute după data de 15 septembrie 1943 și uzucapiunile începute după data de 12 iulie 1947, când s-a pus în aplicare Decretul-lege nr. 115/1938.
Astfel, prescripțiilor achizitive începute în perioada 15 septembrie 1943 – 12 iulie 1947, li se aplică, urmând regulile dreptului comun în materie, dispozițiile Codului civil român din 1864, chiar și în teritoriile supuse regimului de publicitate imobiliară prin vechile cărți funciare, cum este cazul în această speță.
Întrucât din probele administrate în cauză rezultă că părinții reclamantei, respectiv defuncții D. V. și D. F. au început posesia asupra imobilelor în litigiu în perioada 1944-1945, în cauză sunt incidente prevederile Codului civil român din 1864.
Codul civil român din 1864 prevede două forme de prescripție achizitivă: cea generală, de lungă durată de 30 de ani, reglementată de art. 1890, și cea specială, prescurtată, de 10 până la 20 de ani, reglementată prin prevederile art. 1895 și următoarele.
P. prescripția generală de 30 de ani, invocată în cauză, Codul civil român din 1864 prevede în mod expres două condiții: posesia utilă, în cuprinsul art. 1846-1862, și termenul de prescripție de 30 de ani.
Astfel, art. 1847 din Codul civil român din 1864 prevede că, pentru a fi utilă, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, în sensul arătat în art. 1848 și următoarele.
Din declarațiile martorelor, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, rezultă că reclamanta-pârâtă reconvențional I. A. a folosit imobilele în litigiu împreună cu soțul defunct I. N., decedat la data de 08.07.2004, din anul 1967, anul căsătoriei acestora, posesia asupra imobilelor fiind exclusivă, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, continuând posesia exercitată în aceleași condiții de părinții reclamantei.
În ce privește joncțiunea posesiilor invocată de către reclamantă, instanța a reținut că într-adevăr dobândirea proprietății prin efectul prescripției achizitive nu este subordonată cerinței unei posesii care să fie exercitată de aceeași persoană pe întreaga durată a termenului cerut pentru a uzucapa. În acest sens, potrivit prevederilor art. 1860 din Codul civil român de la 1864, orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesia sa cu posesia autorului său. În cauză, joncțiunea invocată de către reclamanta-pârâtă reconvențional I. A. produce efectele recunoscute de lege, întrucât, așa cum rezultă din depozițiile martorelor audiate, părinții acesteia nu au folosit imobilele în litigiu pe întreaga durată de 30 de ani, reclamanta începând posesia asupra acestora în anul 1967.
Prin expertizele tehnice topografice efectuate de expertul tehnic Meșu Veronie au fost identificate imobilele în litigiu. Imobilul cu nr. top. 1419 se află în intravilanul localității T. R., pe . pe toate laturile, iar imobilul cu nr. top. 1436 se află în intravilanul localității T. R., pe . pe două laturi (nord și est).
Față de toate aceste considerente, instanța a reținut că posesia reclamantei-pârâtă reconvențional I. A. și a soțului defunct al acesteia I. N. îndeplinește condițiile legale, aceștia dobândind astfel dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu, prin efectul uzucapiunii reglementate de art. 1890 din Codul civil român de la 1864, prezenta acțiune, așa cum a fost formulată, fiind întemeiată, motiv pentru care va fi admisă.
Prin urmare, prin prezenta sentință, s-a constatat că reclamanta-pârâtă reconvențional I. A. și soțul defunct I. N., decedat la data de 08.07.2004, au dobândit dreptul de proprietate, prin efectul uzucapiunii, asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._ – T. R. (nr. C.F. vechi 310), sub A1, cu nr. top. 1436, teren arabil în suprafață de 511 mp., și asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._ – T. R. (nr. C.F. vechi 2307), sub A1, cu nr. top. 1419, teren arabil în suprafață de 918 mp.
Pentru a asigura opozabilitatea față de terți a dreptului de proprietate dobândit de reclamanta-pârâtă reconvențional și soțul defunct prin efectul prescripției achizitive și conformitatea înscrierilor din evidențele privind publicitatea imobiliară cu situația reală a imobilelor în litigiu, în temeiul prevederilor Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța va dispune întabularea acestui drept în cartea funciară, în cote egale, cu titlu de uzucapiune.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional S. R., reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional I. A., instanța a reținut că este întemeiat, pentru considerentele arătate mai sus, numai capătul de cerere referitor la masa succesorală rămasă după defuncta B. M. și la faptul că succesiunea după această defunctă este vacantă, motiv pentru care cererea reconvențională va fi admisă în parte, raportat la acest capăt de cerere.
De asemenea, nu sunt aplicabile în speță dispozițiile O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, câtă vreme imobilul în litigiu cu nr. top. 1436 nu a intrat în patrimoniul statului, fiind îndeplinite, de către reclamanta-pârâtă reconvențional și soțul defunct al acesteia condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, dublat și de un efect extinctiv, al stingerii drepturilor adevăratului proprietar asupra imobilului.
Mai mult, statul, nefiind coproprietar cu reclamanta-pârâtă reconvențional, nici nu este îndreptățit să primească vreo sultă, cum în mod greșit se susține în cererea reconvențională, și nici nu există vreo îmbogățire fără justă cauză a reclamantei-pârâtă reconvențional și a soțului defunct, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 992 din Codul civil român de la 1864 pentru aceasta.
Față de aceste considerente, celelalte capete de cerere din cererea reconvențională au fost respinse. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Ministerul Finanțelor solicitând schimbarea în parte în sensul respingerii acțiunii principale ca inadmisibilă, netemeinică și nelegală și întabulării dreptului de proprietate al Statului R. asupra imobilului în litigiu.
În motivarea apelului s-au invocat următoarele argumente:
- Instanța nu și-a exercitat rolul activ pentru că, deși consideră că există moștenire vacantă deoarece proprietarii tabulari sunt necunoscuți, constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune;
- se mai invocă dispozițiile art.652, 680 și 477 Cod civil, ultimele arătând că toate averile vacante sunt ale domeniului public al statului și deci nu pot fi dobândite prin uzucapiune;
- data dobândirii patrimoniului ce alcătuiește succesiunea vacantă este data deschiderii moștenirii, indiferent de momentul constatării vacanței succesorale sau de momentul la care eventualii moștenitori renunță la moștenire;
- sentința este nelegală pentru că se produce o îmbogățire fără just temei a reclamanților în dauna Statului R., fiind îndeplinite în acest sens dispozițiile art.992 Cod civil;
- anterior Legii nr.18/1991 și Legii nr.213/1998 bunurile aparținând statului nu puteau fi uzucapate, astfel că, până în 1989 nu se poate opune statului o posesie utilă, deci reclamantul nu poate invoca uzucapiunea și joncțiunea posesiei cu antecesorii săi asupra unui bun care a devenit proprietatea statului prin moștenire vacantă;
- Un alt argument invocat în apel este întemeiat pe dispozițiile art.7 din Legea nr.213 din 1998 care arată modurile de dobândire a proprietății publice și faptul că până la Constituția din 1991 nu se putea prescrie proprietatea de stat, astfel că acțiunea este nelegală, statul neputând fi uzucapat.
În drept se invocă art.477, 650,651,680 Cod civil, art.7 și 11 din Legea nr.213 din 1998.
În cauză a formulat întâmpinare reclamanta I. A. solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată. Se susține că toate cererile din acțiune au fost probate, iar motivele de apel sunt neîntemeiate pentru că bunul nu face parte din domeniul public al statului, ci din domeniul privat, deci uzucapiunea este posibilă
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și, din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul reține că apelul este neîntemeiat și va fi respins pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.
Instanța de fond a reținut în mod corect că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca reclamanta să dobândească dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilelor indicate în acțiune.
Astfel, reclamanta a dovedit că a stăpânit imobilele în litigiu, în mod continuu, public, neechivoc și netulburat, timp de peste 30 de ani începând din anul 1944-1945, prin joncțiunea posesiei reclamantei cu cea a părinților ei, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de Codul civil pentru constatarea uzucapiunii.
Niciunul dintre motivele de apel nu este întemeiat.
Reclamanta a dovedit că au început să stăpânească imobilele din anul 1944-1945, respectiv părinții reclamantei. Oricum, pentru constatarea prescripției achizitive nu este relevant dacă moștenitorii au renunțat la moștenire sau la dreptul de proprietate.
În ceea ce privește, aplicarea art. 477 Cod civil, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 213/1998 au stabilit că prin sintagma domeniu public, cuprinsă în art. 477 din Codul civil, se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, după caz, astfel că, reclamantei trebuie să i se recunoască calitatea de posesor, deoarece a stăpânit și folosit terenul în litigiu o perioadă îndelungată de timp, posesia ei fiind aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, astfel că, acțiunea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice a fost în mod corect admisă doar în parte de instanța de fond.
Celelalte motive invocat în apel sunt străine de cauză pentru că se referă la inadmisibilitatea uzucapării Statului, întrucât statul deține bunuri în domeniul public și în domeniul privat și doar cele din domeniul public nu pot fi dobândite prin uzucapiune.
De altfel, în general analizând apelul pârâtei se observă că acesta nu aduce nici o critică concretă sentinței primei instanțe, aspectele invocate cu privire la imposibilitatea uzucapării bunului statului sau a alegațiilor referitoare la succesiunea vacantă sau a textelor de lege aplicabile uzucapiunilor începute înainte de anul 1991 fiind prezentate doar cu aspect de generalitate, neconstituindu-se în critici concrete ale sentinței primei instanțe.
Pentru toate aceste motive se va respinge apelul și se va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 442/12.11.2014, a Judecătoriei Avrig, pe care o menține.
Obligă apelantul la plata către intimata I. A. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la instanța de apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.04.2015.
Președinte, V. C. D. | Judecător, C. E. G. | |
Grefier, A. F. A. |
Red. V.C.D
Jud. fond M. M.
Tehnored. A.F
16 ex
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 317/2015. Tribunalul SIBIU | Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... → |
|---|
