Obligaţie de a face. Sentința nr. 1717/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1717/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 2921/85/2014*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1717/2015
Ședința publică de la 16 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. A.
Grefier L. A.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamant B. M. V., reclamant B. E. N. și pe pârât S.C. N. S. SHOPPING CITY S.R.L., având ca obiect obligație de a face .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință pronunțată la data de 9.09.2015 când instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față,
În cauza de față, în ședința din 9.09.2015, au fost invocate mai multe excepții( netimbrarea cererii, necompetența materială și teritorială a instanței și prescripția dreptului la acțiune).
În termenii art.245 și urm. C.pr.civ, înstanța a rămas în pronunțare asupra timbrajului cererii și apoi asupra competenței, pentru următoarele considerente.
Astfel, taxa de timbru se achită anticipat, instanța având datoria să pună în vedere părții această obligație, prealabilă oricărui act de judecată, fără care investirea nu este corectă, mai înainte chiar de verificarea competenței.
În termenii art. 98 C.pr.civ., competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere.
De aceea, va fi admisă excepția invocată asupra acestui aspect și va fi dispusă achitarea sumei de 4.771 lei( corespunzător pretențiilor de 10.000 lei-fila 2, de 28.800 Eu- fila 149 și de 8.200 Eu- folos de tras, fila 149).
Apoi, instanța și-a verificat competența de a soluționa prezenta cauză, raportat la valoarea litigiului(arătată mai sus:10.000 lei plus 28.800 Eu și 8.200 Eu=166,500 lei+10.000 lei=176.500).
În termenii art. 94 C.pr.civ., Judecătoria judecă în primă instanță, printre altele și j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
Cum valoarea pretinsă este sub suma de 200.000 lei este evident faptul că este competentă să judece cauza Judecătoria.
În ce privește competența teritorială, deși art. 107 prevede regula generală în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, art. 113 stabilește competența teritorială alternativă, în sensul că în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente(printre altele):
9. instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
În această situație, este evident faptul că revine Judecătoriei S. competența de soluționare a cauzei de față, astfel că va fi declinată competența în favoarea Judecătoriei S..
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, asupra acesteia se va pronunța instanța investită cu soluționarea fondului cauzei, Tribunalul fiind dezinvestit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării acțiunii și pune în vedere reclamanților să achite suma de 4.771 lei( corespunzător pretențiilor de 10.000 lei-fila 2, de 28.800 Euro- fila 149 și de 8.200 Euro- folos de tras, fila 149), sub sancțiunea anulării acțiunii.
Admite excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței și declină competența în favoarea Judecătoriei S..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi 16.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. V. L. A.
RED. V.A.
Tehnored. L.A.
6 ex/16.09.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 332/2015. Tribunalul SIBIU | Pensie întreţinere. Decizia nr. 400/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|








