Radiere ipoteca. Sentința nr. 680/2015. Tribunalul SIBIU

Sentința nr. 680/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 13732/306/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 680/2015

Ședința publică de la 17 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. T. L.

Grefier S. E.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant L. A. și pe pârât DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SIBIU - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI SIBIU, având ca obiect radiere ipoteca Declinat.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul L. A., lipsă fiind pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SIBIU - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI SIBIU

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Tribunalul, în baza art. 131 c.pr.civ. pune în discuția părților prezente competența materială de soluționare a cauzei.

Reclamantul L. A. arată că în cauză competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sibiu având în vedere valoarea obiectului cererii care este mină, respectiv valoarea din antecontract, apartament la cheie – 78.000 lei, redusă la 72.000 lei. Precizează că el are un singur apartament din imobil, iar valoarea de 1.134.643 lei, reținută de Judecătoria Sibiu se referă la întreg imobilul.

Tribunalul, rămâne în pronunțare cu privire la excepția de necompetență materială invocată din oficiu.

TRIBUNALUL

Constată că prin sentința civilă nr. 258/2015 a Judecătoriei Sibiu s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul L. A. în contradictoriu cu pârâta DGFP B.- AFP Sibiu, cu motivarea că acțiunea are un caracter evaluabil în bani, iar valoarea ipotecilor a căror radiere se cere este mai mare de 200.000 lei, astfel că potrivit art. 94 lit. j și 95 pct. a c.pr.civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului.

Tribunalul a invocat, în baza art. 131 c.pr.civ. necompetența sa materială pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii îl constituie radierea unei ipoteci, ori o astfel de cerere nu este una evaluabilă în bani, este o cerere în materia cărții funciare, iar prin radierea înscrierii nu se urmărește realizarea unui scop patrimonial.

Ca urmare, obiectul cererii este neevaluabil în bani, este o obligație de a face, care, potrivit art. 94 h) este de competența judecătoriei.

În consecință, potrivit art. 129 al. 2 și art. 132 al. 3 c.pr.civ. tribunalul constată că nu-i aparține competența materială de soluționare a prezentei cauze, motiv pentru care va declina competența la Judecătoria Sibiu.

Având în vedere că potrivit art. 133 pct. 2 c.pr.civ s-a ivit un conflict negativ de competență, în temeiul art. 134 c.pr.civ. va suspenda judecata și va trimite dosarul la Curtea de Apel A.-I. pentru soluționarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetenta materiala invocata de instanță din oficiu.

Declina competența de soluționare a acțiunii civile formulată si precizată de reclamantul L. A., cu domiciliul in Sibiu, ..1, ., . in contradictoriu cu parata Directia Generala Regionala a Finanatelor Publice Brasov, Administratia Judeteana a Finantelor Publice Sibiu, cu sediul in Sibiu, .. 17 jud. Sibiu in favoarea Judecătoriei Sibiu.

Suspendă judecata cauzei și trimite dosarul Curții de Apel A.-I. pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2015.

Președinte,

D. T. L.

Grefier,

S. E.

red.DTL 21.04.2015

tehn.S.E.21.04.2015

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radiere ipoteca. Sentința nr. 680/2015. Tribunalul SIBIU