Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1053/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1053/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 4292/108/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 1053/2015
Ședința publică de la 20 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. A.
Grefier A. R. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei Civil privind pe reclamant I. P. SA BUCUREȘTI și pe pârât M. A. PRIN PRIMAR, pârât C. L. AL M. A., pârât P. M. A. PRIN PRIMAR, pârât U. DE V. "V. G." A., pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect revendicare imobiliară STRAMUTAT - Casat cu trimitere spre rejudecare.
Cauza a fost dezbătută la data de 29.04.2015, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă formulată la data de 29.03.2013 de reclamanta S.N,,I. P.,,S.A în contradictoriu cu pârâții M. A. prin Primar, C. L. al M. A., P. M. A. prin Primar, U. de V. V. G. și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a cerut să se dispună obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, proprietatea reclamantei SN I. P. SA, situat in A., ..91-93, jud. A., compus din teren în suprafață de 7213,19 mp (suprafața din acte 7113 mp) și construcțiile aflate pe acest teren, având nr.top 7439/6684/2.5.1.2/1, înscris în cartea funciară nr._ a localității A. (nr.CF vechi_), conform extrasului de carte funciara nr._/12.03.2013 emis de OCPI A. - BCPI A.; rectificarea cărții funciare nr._ a localității A. (nr. CF vechi_) în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului R. asupra imobilului sus-menționat; a radierii dreptului de folosința gratuită al pârâtei U. de V. V. Goldis asupra construcției "Clinicile și Aula Facultății de Medicina Veterinară" și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului sus-menționat; precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivele acțiunii, referitor la revendicare reclamanta arată faptul că este proprietara imobilului situat în A. ..91- 93, jud.A., compus din teren și construcțiile aflate pe acest teren, cu datele de mai sus pe care l-a dobândit în baza Legii nr.15/1990.Prin Ordinul nr.1656/23.06.1983 al Ministerului Industriei Ușoare, imobilul (teren 1 ha intravilan si construcții) situat în A., ..93 a trecut din administrarea întreprinderii Arădeanca în administrarea Centrului de cercetări și biopreparate pentru pasări și animale mici, încheindu-se procesul-verbal de predare-primire nr. 9674/01.07.1983, iar în baza Decretului nr.170/1981, Centrul de cercetări veterinare și biopreparate pentru pasări și animale mici Voluntari-Bucuresti funcționa ca unitate fără personalitate juridica în subordinea Institutului de CercetăriVeterinare și Biopreparate P. a cărui succesoare e reclamanta SN I. P. SA.Prin Decizia nr.1269/20.12.1983 a Biroului Permanent al Comitetului executiv al Consiliului Popular al Județului A., imobilul situat în A., ..93 (actuala ..91-93), înscris în CF_ A., cu nr.top 7439/6684/2.5.1/2, a trecut din administrarea operativă a M. A., în administrarea operativa a Centrului de cercetare și biopreparate pentru pasări și animale mici Voluntari-Bucuresti, în vederea folosirii sale de către Laboratorul de cercetare, producție si asistenta tehnica A., în preambulul acestei decizii reținându-se că imobilul este proprietatea statului, conform unui extras de carte funciară.În urma unei dezmembrări, în baza încheierii nr.9121/15.10.1983 emisă de notariatul de Stat Județean A.-Cartea Funciara, fusese intabulat dreptul de proprietate al statului asupra nr. top 7439/6684/2.5.1/2 teren intravilan în . întindere de 7200 mp "destinat Centrului de cercetări si biopreparate MAIA (Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare ) ,, iar dreptul de administrare operativă a fost înscris în cartea funciara în baza încheierii nr 84/1984.
Prin Decizia nr.55/25.02.1987 a Directorului Institutului de Cercetări Veterinare și Biopreparate P., începănd cu data de 01.02.1987 Laboratorul de cercetare și producție, cu sediul în ..91-93, A. a trecut din structura organizatorică a Centrului de cercetări și biopreparate pentru pasări și animale mici Voluntari în structura organizatorica a Institutului P., având denumirea de Filiala Zonala A. a Institutului.
La pct.5 al deciziei s-a stipulat că patrimoniul Filialei Zonale A. se va include în patrimoniul comun al Institutului P. în baza unui protocol de predare-primire între reprezentanții Centrului de cercetări veterinare și biopreparate pentru pasări și animale mici Voluntari și I. de Cercetări Veterinare și Biopreparate P., protocol care s-a încheiat la data de 26.03.1987 și privește și imobilul din litigiu, menționând totodată că toate bunurile predate-primite se regăsesc sintetic în balanța de verificare anexa la protocol și analitic în listele și situațiile anexe.
Prin HG nr.665/1991 emisă în baza Legii nr.15/1990, s-a înființat Regia Autonomă" I. național de medicina veterinară P." prin preluarea activului și pasivului de la I. de cercetări veterinare și biopreparate P., care s-a desființat, iar potrivit art.4 din acest act normativ și art. 8 din Regulamentul aprobat prin aceeași hotărâre de guvern, nou constituita regie autonoma avea în structură sucursale teritoriale, precum și biobaze care funcționau ca unități fără personalitate juridică, cu denumirea și sediul prevăzute în anexa nr.1, printre sucursalele menționate în Anexa nr. 1 figurează, la pct.1 figurând Sucursala A., cu sediul în ..2- actuala ..91 - 93 - adresa imobilului revendicat.
Invocă art.5 din Legea nr.15/1990,în sensul că regia autonoma este proprietara bunurilor din patrimoniul său, în baza acestui text de lege, Regia Autonoma "I. național de medicină veterinară P." a devenit proprietara imobilului revendicat, dreptul de administrare operativă transformându-se în drept de proprietate.
De altfel, tot prin HG nr.665/1991 s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Autonome "I. național de medicină veterinară P.", în cuprinsul căruia, la art.6 se prevede că această din urmă regie este proprietara bunurilor din patrimoniul sau iar în adresa nr._/04.08.1998 a Agenției Naționale Sanitar Veterinare din cadrul ministerului de resort: Ministerul Agriculturii si Alimentației, s-a arătat că,imobilul din A., ..91-93 aparține, conform HG nr.665/1991, INMV P.; în situația amortizării mijloacelor fixe a INMV P. la 30.06.1998 este cuprinsă și "clădire clinica veterinară", nr.inventar_, valoare de inventar 31.758.861 lei, valoare rămasă neamortizată 28.076.862 lei, sens în care se anexează Situația amortizării mijloacelor fixe pe luna iunie 1998, iar în declarația de impunere este stabilit impozitul pe clădire de 339.600 lei.
Regia autonoma "I. național de medicina veterinara P." a devenit proprietara imobilului revendicat în baza legii, dreptul său de proprietate fiind opozabil față de terți fără înscriere în cartea funciară, având în vedere pe de o parte caracterul de lege speciala al Legii nr.15/1990 față de decretul-lege nr.115/1938, iar pe de alta parte dispozițiile art.28 din Legea nr.7/1996 (în redactarea inițiala), conform cărora drepturile reale dobândite de orice persoană prin efectul legii sunt opozabile terților fără înscriere în cartea funciară.
Ulterior, prin HG nr.638/1998 s-a înființat Societatea Naționala I. P. SA prin reorganizarea Regiei Autonome "I. național de medicina veterinara P.", care s-a desființat, prin preluarea patrimoniului net al fostei regii autonome, evidențiat în bilanțul contabil la data de 30 iunie 1998, anexând situația amortizării mijloacelor fixe pe luna iunie 1998 din care rezultă înregistrarea în contabilitatea regiei a imobilului "clădire clinica veterinara", nr inventar_, valoare de inventar 31.758.861 lei, valoare rămasa neamortizată 28.076.862 lei.
Conform art.4 din HG nr.638/1998, Societatea Naționala I. P. SA are 8 subunități (sucursale și biobaze) fără personalitate juridică menționate în anexa nr. 2 a acestui act normativ, între care Sucursala A., cu sediul in M. A., .. 91-93, jud. A. iar Societatea Naționala I. P. SA a preluat toate drepturile și obligațiile Regiei Autonome "I. național de medicina veterinara P." (art.5 din HG nr. 638/1998), deci inclusiv dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat în prezenta cauza.
În temeiul art.2 din HG nr.638/1998 s-a încheiat la data de 30.10.1998 Protocolul de predare-preluare a patrimoniului Regiei Autonome "I. național de medicina veterinara P." de către Societatea Naționala I. P. SA.
Ca urmare, statul nu mai este proprietar al imobilului revendicat începând cu data constituirii Regiei Autonome "I. național de medicina veterinara P.", care, în baza Legii nr.15/1990, a devenit proprietara bunurilor din patrimoniul sau. Reclamanta Societatea Naționala I. P. SA este continuatoarea în drepturi a acestei regii autonome, fiind deci proprietara imobilului revendicat.
Pârâții nu recunosc dreptul de proprietate al reclamantei, iar pârâta C. L. al M. A., invocând pretinsul drept de proprietate al statului înscris în cartea funciara a emis: Hotărârea nr.91/26.05.1998, prin care a dat în folosință gratuită - pe durata desfășurării activității universitare - către pârâta U. de V. V. Goldis, o parte din imobilul revendicat, identificat în mod unilateral de pârâta C. L. al M. A. ca fiind o așa-zisă "clădire veche ce a cuprins Clinicile și aula Facultății de medicina veterinara".
Conform preambulului acestei hotărâri, inițiativa adoptării ei a avut-o pârâtul Primarul M. A.; și Hotărârea nr.84/18.04.2005, prin care, la art.6, a parcelat terenul proprietatea reclamantei, afirmând că acest teren ar fi proprietatea M. A.. Conform preambulului acestei hotărâri, inițiativa adoptării ei a avut-o pârâtul Primarul M. A..
Aceste hotărâri ale pârâtului C. L. al M. A. și dreptul de folosință acordat pârâtei U. de V. V. Goldis nu sunt opozabile reclamatei, întrucât pârâții C. L. al M. A., Primarul M. A. și M. A. nu aveau calitatea de proprietar. Or, nemo dat quod non habet. De asemenea, nefiind proprietar, pârâtul C. L. al M. A. nu avea calitatea să parceleze terenul.
Pârâta U. de V. V. Goldis nu s-a mulțumit cu folosința părții de imobil ilegal atribuite de pârâtul C. L. al M. A. și a deposedat reclamanta, în urma unei executări silite, de întreg imobilul proprietatea societății, pe care-1 revendică în prezenta cauza.
Referitor la cererea privind rectificarea cărții funciare reclamanta arată că se impune, ca urmare a admiterii capătului de cerere în revendicare, rectificarea cărții funciare în sensul radierii acestui drept de proprietate și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei.
Dreptul de folosința al pârâtei U. de V. V. Goldis a fost înscris în cartea funciară în baza încheierii nr.7431/1998 întrucât reclamanta este proprietara imobilului revendicat, iar pretinsul drept de folosința al pârâtei U. de V. V. Goldis nu-i este opozabil, se impune, în urma admiterii capătului de cerere în revendicare, rectificarea cărții funciare în sensul radierii acestui drept de folosință.
În drept, reclamanta invocă prevederile art.555, 563, 223 alin.1 din Noul Cod Civil, art.480 din vechiul Cod civil, art.33 din Legea nr.7/1996.
Prin întâmpinare,pârâta V Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Statului R. prin Ministerului Finanțelor(fila 153-155) a solicitat respingerea acțiunii față de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii pe calea dreptului comun, respingerea acțiunii ca netemeinică deoarece imobilul în litigiu face parte din domeniul public al M. A., conform H.G.nr.638/1998 și cum M. A. ca unitate teritorial-administrativă este persoană juridică cu capacitate juridica deplină și patrimoniu propriu, fiind reprezentat în justiție de primar, conform art.21 din Legea nr.215/2001, este evident că S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice nu justifică legitimare procesuală, cel chemat să răspundă pretențiilor reclamantului fiind M. A. prin Primar: "1)Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplina și patrimoniu propriu". 2) În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean."
S-a mai invocat art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998, ce prevede expres că Ministerul Finanțelor Publice reprezintă S. în litigiile referitoare la domeniul public de interes național si art.36 alin.2 lit.c din același act normativ ce prevăd printre atribuțiile primarului pe aceea de a administra domeniul public și privat al orașului, municipiului. Întrucât bunul în litigiu nu face parte din domeniul public de interes național, acest aspect rezultând din faptul că a fost înstrăinat în mod succesiv, calitatea de pârât o poate avea doar unitatea administrativ-teritorială și anume M. A. prin primar care conform art.21din Legea nr.215/2001 are în patrimoniu bunul respectiv. Invocă prevederile art.3 pct.81 din H.G nr.34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerul Finanțelor Publice dispun:"în realizarea funcțiilor sale, Ministerului Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pe dreptul comun în speță prioritate o are Legea nr.10/2001, legea specială, dar reclamantul a preferat să stea în pasivitate, ignorând posibilitățile existente de-a lungul timpului de a introduce acțiune în revendicare sau de a beneficia de legile speciale reparatorii.
În aceste condiții odată cu apariția Legii nr.10/2001 a arătat ca acțiunea pe calea dreptului comun, prin prisma faptului ca are o reglementare speciala, este inadmisibilă deoarece reclamantul nu a urmat procedura specială obligatorie, așa cum rezultă din acțiune, pentru repararea prejudiciului suferit prin preluarea imobilului, respectiv depunerea notificării în termenul dispus prin dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001, ori potrivit art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001 "Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, astfel că, reclamantul este decăzut din dreptul de a mai solicita restituirea în natură a imobilului în litigiu pe calea dreptului comun.
S-a mai aratat că ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 (14 februarie 2001), persoanele ce solicita retrocedarea în natura a unor imobile trecute în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 trebuie să se conformeze termenelor, condițiilor și procedurilor prevăzute de acest act normativ, persoana interesată neavând posibilitatea să opteze între legea specială și dreptul comun - reprezentat de acțiunea în revendicare întemeiată pe Codul civil, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.33/2008 pronunțata în interesul legii, având ca obiect admisibilitatea acțiunilor de drept comun privind revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr.10/2001, a stabilit că acest „concurs dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială".
Astfel se desprind următoarele concluzii: prin dispozițiile sale, Legea nr. 10/2001 fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedura cu caracter special; de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 (sau un alt act normativ special edictat in considerarea aceluiași scop) nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzuta de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 din Codul civil.
Mai mult, dispozițiile art. 2 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană prevăd expres ca dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl dețin statele de a pune în vigoare legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general, or Legea nr. 10/2001 este tocmai un astfel de act normativ, iar interesul general al oricărui stat este acela de a asigura stabilitatea și securitatea circuitului civil.
Prin urmare, prioritate în speță o are tocmai legea specială deoarece ,, încalcarea altui drept de proprietate" nu se datorează actului normativ ci faptului ca reclamantul a preferat să stea în pasivitate, ignorând posibilitățile existente de-a lungul timpului, de a beneficia de legile speciale reparatorii, aceasta invocându-și de fapt propria culpă, explicită fiind ultima hotărâre CEDO cauza A. împotriva României (publicata în Monitorul Oficial nr.778/22.11.2010), ca în cazul în care nicio jurisdicție ori autoritate administrativa interna nu a recunoscut reclamantului dreptul la restituirea bunului, acesta nu constituie ”un bun actual,, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 de care reclamanta s-ar fi putu prevala.
Deci, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru stabilit de organul legislativ, cu respectarea anumitor proceduri și termene, or prin ignorarea acestora, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Dispozițiile art. 44 alin. 1 teza a doua din Constituția României, republicata, prevăd ca sunt stabilite de lege atât conținutul cât și limitele dreptului de proprietate, iar dispozițiile art.136 alin.5 consacra caracterul inviolabil al proprietății private, dar în condițiile stabilite de legea organică.
În conformitate cu aceste prevederi constituționale, legiuitorul este competent să stabilească un cadru juridic adecvat pentru exercitarea atribuțiilor dreptului de proprietate, astfel încât să nu vină în conflict cu interesele generale ori cu interesele particulare legitime ale altor persoane, instituind proceduri speciale pentru valorificarea acestora.
Prin urmare, prin adoptarea legii speciale de restituire - Legea nr. 10/2001 –legiuitorul a dat expresie tocmai acestor imperative, în limitele și potrivit competentei sale constituționale.
Pe fond pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. a arătat că prin H.G. nr. 638/1998 s-a încheiat un protocol de predare-primire a patrimoniului, art. 2 pct.2 din această hotărâre, protocol în care este evidențiat și imobilul în litigiu, dar acest act nu face dovada dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu, atât timp cât în M. A. ne aflăm în regim de carte funciară și atât timp cât S. R. prin Primar apare ca proprietar asupra acestui imobil, aspect ce reiese și din Extrasul de CF nr._ potrivit căruia reclamanta S.N. I. P. S.A a avut doar drept de administrare operativă asupra imobilului; prin urmare, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Mai mult, prin Hotărârea de Consiliu al M. A. nr.91/1998 s-a dat în folosință gratuită imobilul în favoarea Universității de V. V. G. de către proprietarul imobilului M. A. prin Primar, aspect confirmat de către instanța de judecată prin faptul că deși atacată Hotărârea de Consiliu nr.91/1998 aceasta a fost menținută definitiv și irevocabilă; în plus, preluarea imobilului s-a făcut în baza unui titlu valabil, respectiv imobilul constând în terenul a fost preluat în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectiva, și anume cu respectarea Constituției de la acel moment, fiind vorba de o expropriere pentru cauză de utilitate publică și pentru care s-au acordat despăgubiri, în drept s-au invocat dispozițiile art.205 Cod procedură civilă precum și celelalte acte normative invocate.
Pârâții 1-3 M. A.,C. L. al M. A. și P. M. A., prin întâmpinare (fila 156-159 ) au solicitat respingerea acțiunii reclamantului, pe cale de excepție, au invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei M. A., în condițiile art.56 alin.(1) Cod procedură civilă, în sensul că, orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată,Comunele, orașele, municipiile, județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală, iar unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu - art.20 alin.(1) și art.21 alin.(1) din Legea nr.215/2001. Aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, în cazul de față primarul, potrivit art.62 alin (1) din Legea nr. 215/2001. Potrivit art.77 din Legea nr.215/2001 primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă, dar fără personalitate juridică, atribut ce este recunoscut exclusiv unității administrativ-teritoriale, respectiv în cazul de față M. A.. În concluzie, a solicitat respingerea acțiunii față de P. M. A. ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Au mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al M. A. în condițiileart.19 din Legea nr.215/2001 potrivit cărora „sunt persoane juridice de drept public comunele, orașele, municipiile, județele, adică unitățile administrativ-teritoriale, în cazul de față M. A., persoane juridice ce pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, respectiv primarul municipiului A., potrivit art.67 alin.(1) din Legea nr.215/2001. Ori, C. local este autoritatea deliberativă a unității administrativ-teritoriale (art.36 alin.1 din aceeași lege) astfel că au solicitat respingerea acțiunii față de C. L. al M. A. ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cei trei pârâți au mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a M. A., prin prisma art.223 alin.1 din Codul Civil care prevăd că: „în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens"
S-a considerat că, raportat la solicitarea reclamantei de revendicare a imobilului din litigiu, calitatea procesuală pasivă o are Ministerul Finanțelor Publice și nu pârâtul M. A. pe care reclamanta a înțeles să îl cheme în judecată, astfel că, au solicitat respingerea acțiunii față de M. A. ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Raportat la prevederile art.32 din Decretul-Lege nr.115/1938 ce instituie prezumția de proprietate a celui ce și-a înscris un drept real în cuprinsul cărții funciare titularul obligației corelative a dreptului dedus judecății nu este și nu poate fi M. A., ci S. R. care este reprezentat potrivit art.223 din Codul civil de către Ministerul Finanțelor.
Cei trei pârâti au mai invocat excepția autorității de lucru judecat, în temeiul prevederilor art.432 coroborat cu art.245 și art.248 Noul Cod procedură civilă. Asupra excepțiilor instanța s-a pronunțat anterior.
Astfel, prin Decizia civilă nr.76/R/1999 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.2881/CA/1999, definitivă și irevocabilă, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că urmare a HG nr.638/1998 s-a încheiat un protocol de predare-primire a patrimoniului conform art.2 pct.2 din această hotărâre, protocol în care este evidențiat și imobilul în litigiu, dar acest act nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, atât timp cât în M. A. ne aflăm în regim de carte funciară și atât timp cât S. R. apare ca proprietar asupra acestui imobil.
Cum reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, aceasta nu se poate considera vătămată prin emiterea Hotărârii nr.91/1998 a Consiliului L. al M. A., și cum proprietar asupra acestui imobil este S. R., C. L. al M. A. a emis o hotărâre legală.
Deoarece aceste argumente se regăsesc în considerentele hotărârii pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, explicând dispozitivul și reflectându-se în acesta, ele fac corp comun cu dispozitivul și dobândesc astfel putere de lucru judecat. „Se află sub autoritatea lucrului judecat și ceea ce dispozitivul hotărârii cuprinde implicit, adică posibilele chestiuni incidentale pe care instanța nu le-a abordat direct și expres, dar care în mod necesar trebuiau rezolvate pentru a ajunge la decizia ei".
Această statuare a instanței, rămasă irevocabilă, este intrată în puterea de lucru judecat și se opune în cadrul procesual al prezentului litigiu, instanța neputând stabili în sens contrar celor deja tranșate jurisdicțional.
Dispozițiile art.1200 pct.4 cod civil coroborate cu art.1202 alin.(2) Cod civil reglementează ca mijloc de probă autoritatea de lucru judecat, dând acesteia valoarea unei prezumții absolute, irefragabile, care nu permite dovada contrară.
Potrivit art.1201 Cod civil, „este lucru judecat când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".
În speță este îndeplinită condiția triplei identități prevăzută de articolul sus menționat, de părți, obiect și cauză, motive pentru care au solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat și, în consecință, respingerea acțiunii reclamantei.
Pe fondul cauzei au arătat faptul că, deoarece prin Decizia civilă nr.76/R/1999 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.2881/CA/1999 s-a stabilit că Hotărârea nr. 91/1998 a Consiliului L. al M. A. este legală acest aspect nu mai poate fi pus în discuție în cadrul unui alt proces, această hotărâre contrar celor susținute de reclamantă îi este opozabilă.
În drept au întemeiat întâmpinarea pe prevederile art.205, art.245, art.248, art. 432 și următoarele Cod procedură civilă.
Pârâta 4 „U. de V. ,,V. G. " prin întâmpinare(fila 201-203) a invocat la rândul său autoritatea de lucru judecat, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată. Pârâta U. de V. V.Goldis nu poate fi obligată să predea posesia imobilului în cauză deoarece această posesie îi aparține în mod legal în baza unui titlu valabil,
Hotărârea Consiliului L. al M. A. nr.91 din 26.05.1998 prin care s-a constituit în baza art.85 Legea 69/1991, un drept real de folosință gratuită, în temeiul art. din Legea 69/1991. Acest titlu ( Hotărârea Consiliului L. al M. A. nr. 91 din 26.05.1998) a fost supus controlului administrativ de legalitate de către Prefectura A., și mai apoi controlului judecătoresc, urmare a acțiunii formulată de către S.N. I. P. S.A. prin care solicita anularea acestei Hotărâri a Consiliului L. al M. A. nr.91 din 26.05.1998. Prin decizia civilă 76/R/1999 pronunțată în dosarul 2881/CA/1999 de către Curtea de apel Timișoara a constatat definitiv si irevocabil că titlu în baza căruia s-a născut dreptul real de folosință gratuită în favoarea U. de V. V. Goldis asupra imobilului în cauză este valabil.
Aceeași hotărâre constată că reclamanta "nu face dovada dreptului de proprietate", iar acțiunea de față se sprijină în probațiune pe aceleași înscrisuri și pe aceleași argumente invocate și în dosarul 2881/CA/1999 Curtea de apel Timișoara în care s-a pronunțat decizia civilă 76/R/1999.
Pe fond, arată că reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate, dovadă care, în cazul drepturilor reale imobiliare, se face cu extrasul de Carte Funciară, ori din extrasul de carte funciară nr._/12.03.2013 emis de Oficiul de cadastru și publicitatea Imobiliară A. se poate observa că reclamanta are înscris doar un drept de administrare operativă care nu echivalează cu dreptul de proprietate. Acest drept îi conferă doar folosința (nici înainte de 1989 dreptul de administrare operativă nu conferea titularului atributul dispoziție ci doar folosința), folosință pe care o exercită asupra unei părți a imobilului în cauză. Dreptul de proprietate aparține Statului R., fiind un imobil de interes local acesta face parte din domeniul privat al M. A. și în consecință, dreptul de proprietate se exercită potrivit actualei Legi a administrației publice locale nr. 213/2001 (dar și a vechii legi Legea 69/1991) de către C. L. al M. A..
Potrivit art. 885. C.civ. (1) sub rezerva unor dispoziții legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea, ori se poate constata că reclamanta nu are întabulat un drept de proprietate ci doar un drept de administrare care este și el reglementat de NCC în Titlul VI,Capitolul II, secțiunea 2 începând cu art.867 C.civ..
Ministerul Agriculturii și Alimentației care reprezenta Statului în S.N. I. P. S.A.(înainte de privatizarea acestei societăți comerciale înființată inițial ca societate cu capital de stat) prin adresa_/22.05.1998 recunoaște dreptul de proprietate al M. A., asupra acestui imobil recunoscând că dreptul de dispoziție cu privire la el revine Consiliului local M. A. .
Faptul că reclamanta nu are un drept de proprietate asupra imobilului în cauză, așa cum a mai precizat, a fost constatat în decizia civilă 76/R/1999 de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul 2881/CA/1999 al Curții de Apel Timișoara, dosar în care s-a solicitat anularea HCLM A. nr. 91 din 26.05.1998. Reclamanta a invocat în favoarea ei același drept de proprietate asupra imobilului în cauză, în încercarea de a justifica vătămarea unui interes sau drept care să permită anularea acestei Hotărâri de Consiliu L..
Toate actele prin care s-a reorganizat și înființat reclamanta S.N. I. P. SA și care vorbesc de înființarea Sucursalei A. cu sediul în A. .. 91-93,ca structură organizatorică în cadrul S.N. I. P. S.A., enumerate de reclamantă nu puteau transfera un drept de proprietate în patrimoniul acestei societăți comerciale, între timp privatizate, decât un drept de folosință, în virtutea principiului consacrat nemo dat quod non habet.
Aceste acte în afară de faptul că au stabilit sediul Sucursalei A. pe ..91-93 nu puteau transfera sau transforma un drept de administrare în drept de proprietate, cu atât mai mult cu cât aceste sucursale s-au înființat în baza HG 665/1991 după cum rezultă din titlul Anexei 1.Lista unităților care se înființează în structura Regiei autonome I. național de medicină veterinară P. a HG 665/1991, unități înființate în baza art.4 Legii 15/1990.
Pârâta IV U. de V. ,,V. G. arată că aceste sucursale nu au personalitate juridică (fapt recunoscut și de reclamantă în acțiunea introductivă) ceea ce înseamnă că nu au patrimoniu propriu, unul din elementele constitutive ale personalității juridice; în plus, reclamanta apare ca titulară a dreptului de administrare operativă cu privire la imobilul revendicat abia în 05.05. 1998, fără a fi adresat OCPI A. înscrierea dreptului de proprietate, ceea ce semnifică cu o recunoaștere implicită a calității de proprietar a M. A. și a faptului că posedă cu titlu precar o parte a construcției cu destinația de sediu pentru Sucursala A..
Apoi, de-a lungul celor 23 de ani, de când reclamanta susține că ar fi titulara dreptului de proprietate, nu a făcut nici un demers pentru publicitatea acestui drept, care nu este opozabil fără înscriere în cartea funciară; în plus, construcția este edificată în perioada 1945-1948 în scopul înființării unei Facultăți de Medicină Veterinară, a fost din totdeauna proprietatea Statului, a aparținut comunității arădene, făcând parte din domeniul privat al M. A.. Reclamanta nu poate face dovada că a edificat această construcție, investiție care să-i justifice recunoașterea unui drept de proprietate privată, prin transformarea dreptului de proprietate socialistă asupra bunurilor din patrimoniul său, în baza art.5 al Legii 15/1990, imobilul nu a fost în patrimoniul reclamantei, chiar dacă ea susține că apare evidențiat contabil.
Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, care nici nu este motivat în drept, au solicitat respingerea lui ca netemeinic și nelegal, motive pentru care au solicitat respingerea acțiunii .
Prin răspunsul la Întâmpinarea comună celor trei pârâți (fila 205-206) reclamanta S.N,,I. P.,,S.A a solicitat 1.respingerea excepției lipsei capacitații procesuale de folosință a Primăriei M. A. tocmai pentru că ei au avut inițiativa de adoptare a Hotărării nr.91/1998 si invocă art 56 alin 2 Noul Cod de procedură civilă,2.respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al M. A. tocmai pentru că el a acordat folosință gratuită pârâtei IV U. de V.,,V. G., în plus, tot acest pârât a parcelat terenul conform Hotărârii nr.84/18.04.2005,3.excepția lipsei calității procesuale pasive a M. A. la care s-a renunțat .
Prin răspunsul la Întâmpinarea pârâtei V Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A.(fila 208-209) reclamanta S.N,,I. P.,,S.A a solicitat 1. respingerea excepției lipsei calitatii procesuale pasive a acesteia, că S. R. figurează în CF ca proprietar si invoca ca temei juridic art.223 alin.1 Noul Cod Civil; 2. respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii pe dreptul comun pentru că S. R. face confuzie greșit invocă Legea nr.10/2001 care nu se aplică în speță deoarece imobilul nu a fost preluat abuziv de S. R. în perioada 1945-1989, pe fond fiind vorba de un imobil fosta proprietatea S. R., devenit proprietatea unei regii autonome, în baza Legii nr.15/1990 .
Prin răspunsul la Întâmpinarea pârâtei IV U. de V. ,,V. G. reclamanta prin actul de la filele 224- 226 a invocat faptul că, dreptul de folosință gratuita pe care l-a dat C. L. al M. A. pârâtei IV, nu este un drept real pentru că nu se regaseste în enumerarea drepturilor reale prevăzute de art 11 din D-l nr.115/1938, apoi a fost notat in cartea funciară si nu întabulat, apoi pârâta IV a incheiat un contract de comodat ce dă nastere unui drept de creanta (drept de folosință), Hot 91 a C. L. al M. A. nu constituie titlu, titlul reclamantei fiind Legea nr.15/1990 în baza căreia dreptul de administrare operativă s-a transformat in drept de proprietate, nefiind vorba de art.17 din D-Lege nr 115/1938, în plus Decizia Curtii de Apel Timișoara nici nu e relevanță .
Curtea de pel A. a desființat soluția pronunțată pe cale de excepție(autoritate de lucru judecat) și a trimis cauza spre rejudecare.
La rejudecare, la Tribunalul Sibiu:
Curtea de Apel Timișoara -Sectia Comercială si de contencios administrativ prin Decizia civilă nr.76 din data de 10.06.1999, pronunțată în dosar nr.2881/CA/1999 -irevocabilă (fila 124-135)a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta S.N. „I. P.”SA București, pentru anularea Hotărârii nr.91 din 26 mai 1998 emisă de pârâtul C. L. al M. A. ( fila 59-60) prin care s-a aprobat darea in folosință gratuită a imobilului din litigiu pârâtei IV U. de V.,,V. G.
Prin Sentința civilă nr.14/C din 19.01.1989 pronunțată de Tribunalul A., în dosar nr.711/C/1988 prin care i se recunoaște reclamantei SN ,,I. P. SA BUCURESTI dreptul de administrare operativă asupra imobilului situat în A. ..91-93, dar această recunoaștere nu echivalează cu un drept de proprietate, iar reclamanta nu a făcut dovada respectării dispozițiilor Legii nr. 15/1990 pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra acestui imobil.
Ulterior, în baza Legii nr.15/1990 s-a emis HG 665/1991 care menționează în structura organizatorică a reclamantei și Sucursala A., dar cu privire la patrimoniul reclamantei se prevede în art. 6 din anexa 8 că Regia Autonomă „I. Național de Medicină Veterinară P.” este proprietatea bunurilor din patrimoniul său, iar prin HG nr. 638/25.09.1998 privind înființarea, organizarea și funcționarea Societății Naționale „I. P.” SA în art.2 prevede că societatea are capitalul social inițial al Societății Naționale „I. P.” SA și se constituie din preluarea patrimoniului net al Regiei Autonome – I. de Medicină Veterinară P.. În acest act normativ este prevăzută Sucursala A. a reclamantei cu sediul în imobilul în litigiu, dar acest fapt nu conferă reclamantei un drept de proprietate asupra sediului sucursalei. Urmare a HG nr.638/1998 s-a încheiat un protocol de preluare-primire a patrimoniului conform art.2 pct.2 din această hotărâre, protocol în care este evidențiat și imobilul din litigiu, dar acest act nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, căci în municipiul A. operează regim de carte funciară, iar S. R. apare ca proprietar asupra acestui imobil în CF.
Cum reclamanta SN ,,I. P. SA BUCURESTI nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și cum proprietar asupra acestui imobil este S. R., se constată că cererea nu este fondată și va fi respinsă în fond acțiunea formulată de reclamanta SN ,,I. P. SA BUCURESTI în revendicarea imobilului situat în A., .. 91-93, cartea funciară nr. nou_ nr. cartea funciară vechi_, compus din teren de 7213,19mp și construcții, rectificarea acestei cărți funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului R. precum și a dreptului de folosință al pârâtei U. de V. ,,V. G.,, cu sediul în A..
În baza art.451 alin 2 C.pr.civ. va obligă reclamanta SN ,,I. P.” SA BUCURESTI să plătească pârâtei U. de V. ,,V. G.,, suma de 11.997 lei și intimatului M. A., prin Primar suma de 1.114 lei,, cu titlu de cheltuieli de judecată, întemeiat pe culpa procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta SN ,,I. P. SA BUCURESTI cu sediul în Calea Giulești, Nr.333, sector nr.6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului nr.J40/_/1998,- aflată în insolvența în dosarul nr._/ 3/2013 al Tribunalului BUCURESTI din data de 13 mai 2013, prin Consorțiul V.F SPRL, în calitate de administrator judiciar, în revendicarea imobilului situat în A., .. 91-93, cartea funciară nr. nou_ nr. cartea funciară vechi_, compus din teren de 7213,19 mp și construcții, rectificarea acestei cărți funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului R. precum și a dreptului de folosință al pârâtei U. de V. ,,V. G.,, cu sediul în A..
Obligă reclamanta SN ,,I. P.” SA BUCURESTI să plătească pârâtei U. de V. ,,V. G.,, suma de 11.997 lei și pârâtului M. A., prin Primar suma de 1.114 lei,cu titlu de cheltuieli de judecată .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, conform art.468 alin.1 C.pr.civ..
Apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă Tribunalul Sibiu conform art.471(1) C.pr. civ.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.05. 2015.
PREȘEDINTE
V. A.
Grefier
A. R. P.
Red. V.A. 09.06.2015
Tehnored. P.R. 09.06.2015
4EX.
| ← Anulare act. Sentința nr. 837/2015. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 449/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
