Anulare act. Sentința nr. 837/2015. Tribunalul SIBIU

Sentința nr. 837/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 223/85/2014*

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 837/2015

Ședința publică de la 06.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. C. D.

Grefier: A. F. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. M. V. și pe pârât C. P. PROTECȚIA COPILULUI SIBIU, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 29.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.05.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Constată că prin contestația înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta M. M. V., în calitate de reprezentantă a minorului M. T. V., a chemat în judecată Consiliul Județean Sibiu – C. pentru Protecția Copilului, solicitând modificarea Hotărârii nr. 5027/2014 a acestei comisii privind încadrarea în grad de handicap a minorului, în sensul încadrării acestuia în gradul de handicap corespunzător stării sale.

În motivarea contestației se arată că dispoziția atacată este dată cu încălcarea prevederilor legale, întrucât copilul este în continuare bolnav, așa încât nu se înțelege pentru care motiv el nu mai este încadrat în gradul de handicap mediu. Diagnosticul este și în prezent același.

Prin hotărârea dată i s-au încălcat drepturile conferite de Legea nr. 448/2006 și 272/2004.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul a invocat, în principal, excepția de necompetență materială a instanței de contencios, iar pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată, cu motivarea că gradul de handicap stabilit este cel corect raportat la dispozițiile Ordinului 752/2002 emis de Ministerul sănătății și familiei, cu mențiunea că nu s-au mai depus acte din care să rezulte că ăn anul 2014 copilul ar mai îndeplini condițiile pentru a fi încadrat în grad de handicap.

Prin sentința civilă nr. 2950/2 decembrie_, pronunțată de Tribunalul Sibiu, Secția a 2-a civilă și de contencios administrativ și fiscal s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Secției I a Tribunalului Sibiu, instanța reținând că potrivit art.124 din Legea nr. 272/2004, dar și art. 10 alin. (3) din H. G. nr. 1.437/2004, hotărârile comisiei pentru protecția copilului pot fi atacate la tribunalul de la domiciliul copilului.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale mai sus invocate, precum și dispozițiile art.95, art.130 și ale art.131 Cod procedură civilă, s-a decis în temeiul art.132 Cod procedură civilă că, Tribunalului Sibiu - Secția a I-a civilă, îi revine competența materială de soluționare a prezentei cauze, în considerarea obiectul litigiului.

Analizând probele administrate în cauză, tribunalul reține următoarele:

Copilul M. T. V. s-a născut la data de 23 august 2000 și este fiul lui M. D. I. și M. M. V..

Prin hotărârea nr. 5027/2014, pronunțată de pârâtă, s-a reținut că minorul nu se mai încadrează în grad de handicap, hotărârea având la bază raportul de evaluare complexă_/2014. Anterior copilul a fost încadrat în grad de handicap mediu.

S-a dispus efectuarea unui raport de către Serviciul județean de medicină legală. Conform concluziilor acestuia, prin raportare la criteriil eprevăzute de Ordinul_, copilul este încadrabil în grad de handicap mediu, având tulburare de anxietate generalizată, fobie școlară, tulburări instrumentale, tulburare senzorială vizuală, retard mintal ușor.

Față de aceste împrejurări, instanța constată că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată, motiv pentru care va fi admisă, urmând a se dispune modificarea Hotărârii nr. 5027/2014 emisă de C. P. Protecția Copilului în sensul că se încadrează copilul minora în gradul de handicap mediu.

În temeiul dispozițiilor art. 451 Cod pr. civilă, reținând culpa procesuală a pârâtului, acesta va fi obligat la plata către erclamantă a sumei de 103 lei cheltuieli de judecată.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta M. M. V., domiciliată în Sibiu, . nr. 88, județul Sibiu în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Sibiu, C. pentru protecția copilului Sibiu, cu sediul în . județul Sibiu și în consecință:

Modifică hotărârea nr. 5027/8.01.2014 emisă de C. pentru protecția copilului Sibiu în sensul încadrării copilului M. T.-V., născut la data de 23.08.2000 în Sibiu, județul Sibiu, CNP_ în grad de handicap mediu.

Obligă pe pârât la plata către reclamant a sumei de 103 lei cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul Sibiu.

Pronunțată în ședință publică azi, 6 mai 2015.

Președinte, Grefier,

V. C. D. A. F. A.

Red. V.C.D/18.05.2015

Tehnored. A.F/18.05.2015

4 ex/2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 837/2015. Tribunalul SIBIU