Fond funciar. Decizia nr. 2526/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 2526/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 278/334/2013

. nr._ fond funciar

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 2526

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: S. A.

Judecător: G. F.

Judecător: C. L.

Grefier: N. A.

Pe rol, judecarea recursului declarat de intervenientul S. Ș. împotriva sentinței civile nr. 645/29.05.2013 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr._, intimați fiind Z. A., C. E., J. E., Z. S. C., Comisa locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Cârlibaba, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privatăa supra terenurilor Suceava și Direcția S. Suceava.

Dezbaterile asupra prezentei cauze au avut loc în ședința publică din data de 05.11.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea atât în data de 12.11.2013, 14.11.2013, 20.11.2013 cât și pentru astăzi, 25.11.2013.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.01.2013, sub nr._ reclamanții Z. A., C. E., J. E. și Z. S. C. în contradictoriu cu intimatele C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, C. locală de fond funciar Cârlibaba, Regia Națională a Pădurilor – Direcția S. Suceava au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Hotărârii Comisiei Județene nr. 152 din 31.05.2012 și reconstituirea și în favoarea lor a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3,2657 ha teren cu vegetație forestieră după autorul deposedat S. I. G..

Acțiunea a fost scutită de plata taxei de timbru, în baza art. 42 din Legea nr. 1/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava nr. 152/ 31.05.2012 s-a validat poziția nr. 1 din anexa nr. 37 – 96 la această hotărâre, reconstituindu-se astfel numitului S. Ș. suprafața de 3,2657 ha din totalul de 7,53 ha după autorul deposedat S. I. G..

S-a mai arătat că S. G. a avut ca succesori pe Z. M. și S. D., ambii decedați.

Din totalul de 7,5314 ha teren cu vegetație forestieră, prin Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Suceava s-a reconstituit suprafața de 4,27 ha teren cu vegetație forestieră în favoarea tuturor moștenitorilor autorului deposedat S. I. G..

Petenții au precizat că au formulat cerere pentru întreaga suprafață de 7,53 ha teren cu vegetație forestieră însă au fost reconstituite doar 4,27 ha teren pe vechiul amplasament, diferența urmând a fi reconstituiră pe un alt amplasament.

În aceste condiții petenții au considerat că și suprafața de 3,2657 ha teren cu vegetație forestieră trebuie reconstituită în favoarea tuturor moștenitorilor autorului deposedat S. G. și nu numai în favoarea numitului S. Ș..

În drept, au fost invocate prevederile art. 51 - 59 ale Legii nr. 18/1991, art. 24 din Legea nr. 1/2000 și ale Legii nr. 247/2005.

La termenul din data de 20.02.2013 numitul S. Ș. a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, neexistând nici un motiv de modificare sau anulare a Hotărârii nr. 152 din 31.05.2012 emisă de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

În motivarea cererii de intervenție s-a arătat că în calitate de unic petent în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru cele 3,26 ha pădure după autor S. G. este și unicul beneficiar așa cum rezultă și din documentația ce a stat la baza emiterii hotărârii atacatae iar petenții, fiind terțe persoane față de această hotărâre nu mai pot solșicita modificarea ei atât timp cât dreptul a fost reconstituit la cerere după un autor decedat și nu în calitate de succesor al autorului care ar fi promovat cererea de reconstituire.

C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a înaintat la dosar documentațiile care au stat la baza eliberării hotărârilor Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava nr. 720 din 27.04.2007 și nr. 152 din 31.05.2012.

La termenul din data de 20.03.2013 instanța a admis în principiu cererea de intervenție și a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenient a numitului S. Ș..

Prin sentința civilă nr. 645/29 mai 2013 prima instanță a admis plângerea formulată de reclamanții Z. A., C. E., J. E. și Z. S. C. în contradictoriu cu pârâții C. locală de fond funciar Cârlibaba, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și Regia Națională a Pădurilor -Direcția S. Suceava, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul S. Ș., a modificat Hotărârea nr. 152/2012 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava în sensul că a reconstituit și reclamanților, alături de ceilalți comoștenitori dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3,2657 ha teren și a obligat intervenientul la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 152 din 31.05.2012 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a fost validată poziția nr. 1 din anexa 37 – 96, reconstituindu-i-se intervenientului S. Ș. suprafața de 3,2657 ha teren cu vegetație forestieră situat pe raza comunei Cârlibaba, după autorul deposedat S. G. (f 76 – 98).

Anterior prin Hotărârea nr. 720 din 27.04.2007 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a fost validată poziția nr. 2 din anexa 37 – 12, reconstituindu-se numiților Z. M., S. E., H. Aspazia, S. I. și S. Ș. suprafața de 3,27 ha teren cu vegetație forestieră situat pe raza comunei Cârlibaba, după autorul deposedat S. G. (f 105 – 133).

Prin acțiunea lor reclamanții au solicitat anularea Hotărârii Comisiei Județene nr. 152 din 31.05.2012 și reconstituirea și în favoarea lor a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3,2657 ha teren cu vegetație forestieră după autorul deposedat S. I. G..

Instanța, analizând documentația care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 720 din 27.04.2007 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a constatat că a fost întocmită ca urmare a formulării de cereri de reconstituire a dreptului de proprietate după autorul deposedat S. G. de către Z. M., autoarea reclamanților, cerere înregistrată la C. locală de fond funciar Cârlibaba cu nr. 80 din data de 19.09.2005 (f 117) și de către S. E., H. Aspazia, S. I. și S. Ș. (toți moștenitori ai numitului S. D.), cerere înregistrată cu același nr. la data de 25.08.2005 (f 123).

Toate aceste persoane au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după autorul deposedat S. G. fără a indica suprafața de teren de care acesta a fost deposedat și a cărei reconstituire se dorea.

Din documentația care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 152 din 31.05.2012 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava se constată că a fost întocmită în urma formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate după autorul deposedat S. G. doar de către S. Ș., cerere înregistrată la C. locală de fond funciar Cârlibaba cu nr. 80 din data de 25.08.2005 (f 81).

Din cele expuse până acum a rezultat faptul că intervenientului S. Ș. i s-au reconstituit 3,2657 ha teren în calitate de moștenitor al autorului S. G..

Astfel acesta a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate după același autor deposedat, S. G., decedat în anul 1999, în primul rând în calitate de moștenitor al tatălui său, S. D., (ca urmare a cererii înregistrate la C. locală de fond funciar Cârlibaba sub nr. respectiv 80 din 25.08.2008) împreună cu ceilalți moștenitori și apoi în nume propriu după autorul deposedat, S. G. (ca urmare a cererii înregistrate la C. locală de fond funciar Cârlibaba sub nr. respectiv 80 din 25.08.2008).

Potrivit art. 13 din Legea nr. 18/1991 „ (1) Calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii….(3) Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun “ iar conform art. 11 din HG. Nr.890/2005 „(1) Potrivit prevederilor legale, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită, personal sau prin mandatar. Când sunt mai mulți moștenitori cererea se poate face și în comun, fiind semnată de fiecare dintre ei.

(2) În cerere se vor menționa următoarele date și elemente: numele și prenumele solicitantului și ale părinților, calitatea, gradul de rudenie, suprafața de teren la care se socotește îndreptățit, precum și orice alte date necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate potrivit legii iar potrivit art. 13 din același act normativ „ (1) Stabilirea dreptului de proprietate pentru foștii cooperatori, în viață la momentul intrării în vigoare a legii, se face pe numele persoanelor îndreptățite, iar pentru cooperatorii decedați, pe numele moștenitorilor. Când sunt mai mulți moștenitori stabilirea dreptului de proprietate se face pe numele tuturor moștenitorilor.”

Instanța a considerat astfel că cererea de reconstituire a diferenței de 3,2657 ha teren cu vegetație forestieră trebuia analizată în raport de solicitarea tuturor moștenitorilor după autorul deposedat S. G. care aveau depuse la C. locală de fond funciar Cârlibaba cereri de reconstituire a dreptului de proprietate după acesta.

În acest sens, apărările intervenientului S. Ș. care a arătat că doar el a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate și doar el poate beneficia de reconstituirea celor 3,2657 ha teren nu sunt întemeiate.

Prin emiterea Hotărârii nr. 152/2012 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a fost validată poziția nr. 1 din anexa 37 – 96, prin care i s-a reconstituit doar intervenientului S. Ș. suprafața de 3,2657 ha teren cu vegetație forestieră situat pe raza comunei Cârlibaba, după autorul deposedat S. G. au fost vătămate drepturile celorlalți moștenitori ai autorului deposedat îndreptățiți și ei la reconstituire astfel că instanța va dispune modificarea hotărârii amintite mai sus în sensul că va dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren în indiviziune și pentru reclamanți toți fiind moștenitori după autorul deposedat S. G. de la care provine această suprafață de teren.

Ca urmare a acestui fapt s-a impus a se emite un singur Titlu de proprietate asupra suprafeței de teren de 3,2657 ha teren cu vegetație forestieră situat pe raza comunei Cârlibaba pe numele reclamanților, Z. A., C. E., J. E. și Z. S. C. și al intervenientului S. Ș., în indiviziune.

În conformitate cu prevederile art. 274 Cod de procedură civilă instanța a obligat intervenientul S. Ș. la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intervenientul S. Ș. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

A arătat, în motivele de recurs că prima instanță nu a manifestat rol activ în determinarea calității de pârât, calitate conferită de faptul că este titular al Hotărîrii nr.152 din 31 mai 2012 cu anexa 37-96

A arătat că instanța a încălcat flagrant dispozițiile art. 11 pct. 3 din Legea 18/1991 și art. 11 din HG 890/2005, referitoare la faptul că„reconstituirea dreptului de proprietate se face la cererea fiecărei persoane interesate personal sau prin mandatar. Când sunt mai mulți moștenitori cererea poate fi comună dar semnată de fiecare mostenitor.

A arătat că acest aspect de esență privind reconstituirea proprietății la cerere nu trebuie confundat și asimilat automat-calității de moștenitor.

A arătat că instanța a ignorat dosarele de reconstituire existente la filele 72-98 privind reconstituirea dreptului după autorul S. G. -pentru toți moștenitorii acestuia potrivit cererii semnate de fiecare din ei, iar la filele 44-66 cererea și alte acte care au stat la baza emiterii Hotărârii nr.152/2012 .

A arătat că întîmplător a aflat de existența acestui proces și a intervenit în nume propriu și în interes propriu, dar nici în această situație instanța de fond potrivit rolului activ nu a intervenit în sensul de a pune în vedere reclamanților să-și precizeze acțiunea în privința chemării sale în proces în calitate de pârât, rămânând cu calitatea de intervenient.

Intimații Z. A., C. E., J. E., Z. S. C. au depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, arătând că soluția instanței de fond este legala si in mod corect aceasta a reținut că prin Hotărârea nr.152 din 31.05.2012 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Suceava a fost validată poziția nr.l din anexa 37-96, reconstituindu-se doar in favoarea intervenientului S. Ș. suprafața de 3,2657 ha teren cu vegetație forestiera situata pe raza comunei Cârlibaba după autorul deposedat S. G.(f 76-98).

Au arătat că potrivit art.13 din Lg. 18/1991 „ calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive, ori in lipsa acestora, prin orice probe din care rezulta acceptarea moștenirii...(3)Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinate pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei sa procedeze dreptului comun”, iar conform art.11 din HG.Nr.890/2005 „ potrivit prevederilor legale, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere. Când sunt mai mulți moștenitori, stabilirea dreptului de proprietate se face pe numele tuturor mostenitorilor”

Au arătat că, în mod corect, instanța de fond a analizat cererea de reconstituire a terenului de 3,26 ha vegetație forestiera în raport de solicitările tuturor moștenitorilor autorului deposedat S. G.. Aceștia au depus la C. locala de fond funciar Carlibaba cereri de reconstituire a dreptului de proprietate după acest autor, iar prin hotărârea nr. 152/2012 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Suceava au fost vătămate drepturile celorlalți moștenitori ai autorului îndreptățiți și ei la reconstituire.

Recursul este neîntemeiat.

Examinând sentința atacată în limita devoluțiunii fixată prin motivele de recurs ce se subscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, in raport cu dispozițiile legale incidente in materie și probele administrate in cauză, Tribunalul constată următoarele:

Potrivit art. 11 aliniat 1 și 2 din HG nr. 890/2005 stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită personal sau prin mandatar. Când sunt mai mulți moștenitori cererea se poate face și în comun fiind semnată de fiecare dintre aceștia.

În speță, reclamanții intimați in calitate de moștenitori al defunctului S. I. G., autorul deposedat de terenul cu vegetație forestieră, au formulat și semnat cererile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 3, 2657 ha teren pădure. În aceste condiții, in mod eronat, prin Hotărârea nr. 152/2012 Comisa Județeană Suceava de aplicare a Legii fondului funciar a fost reconstituit dreptul de proprietate numai in favoare a intervenientului intimat S. Ș. deoarece prin probele administrate s-a dovedit că și reclamanții recurenți sunt îndreptățiți la reconstituire în calitate de moștenitori ai autorului deposedat S. G..

Instanța de recurs apreciază că judecătorul în exercițiul rolului său activ, prevăzut de art. 129 aliniat 2 Cod procedură civilă, a stăruit prin toate mijloacele ca părțile să-și probeze pretențiile și apărările, iar printr-o analiza judicioasă a probatoriului administrat a pronunțat soluția atacată constatând că aceasta își găsește fundament juridic în dispozițiile legale invocate în considerente.

Prin urmare, în temeiul art. 312 aliniat 1 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

Ca părți căzute în pretenții, potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, intervenientul recurent S. Ș. va fi obligat să plătească intimaților Z. A., C. E., J. E., Z. S. C. suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul S. Ș. domiciliat în . împotriva sentinței civile nr. 645/29.05.2013 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr._, intimați fiind Z. A., C. E., J. E., Z. S. C. cu toții domiciliați în ., Comisa locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Cârlibaba, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privatăa supra terenurilor Suceava și Direcția S. Suceava.

Obligă recurentul intervenient S. Ș. să plătească intimaților Z. A., C. E., J. E., Z. S. C. suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2013.

.

Președinte Judecător JudecătorGrefier

S. A. G. F. C. L. N. A.

Red SA/Tehn NA

Jud fond H. D. L.

2 ex/18.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 2526/2013. Tribunalul SUCEAVA