Fond funciar. Hotărâre din 29-01-2013, Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 1687/206/2010*
Dosar nr._ -fond funciar-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR.245
Ședința publică din 29 ianuarie 2013
Președinte S. A.
Judecători V. E. L.
C. L.
Grefier R. M.
Pe rol, pronunțarea recursului formulat de reclamantul C. I. împotriva sentinței civile nr. 107 din data de 30 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria C-lung Moldovenesc în dosarul nr._ – reclamanți intimați fiind DIRECȚIA S. SUCEAVA, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SUCEAVA, C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR MOLDOVIȚA, jud.Suceava, și intervenientul intimat C. N..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când, în baza disp.art.156 alin.2 Cod procedură civilă pentru a da posibilitate apărătorului reclamantului recurent de a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, 29.01.2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față, constată:
Prin Hotărârea nr.1616 din 14 iunie 2007 a Comisiei Județene Suceava a fost respinsă contestația formulată de C. Șt.I. cu privire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate ( neidentificată ca întindere) în calitate de moștenitor după def. C. I., cu motivarea că nu s-a făcut dovada continuității dreptului de proprietate, a preluării terenului în fondul forestier și nu s-a întocmit plan de amplasament și proces verbal de vecinătăți.
Împotriva hotărârii menționate mai sus, în contradictoriu cu pârâtele C. C. Moldovița, C. Județeană Suceava și Direcția S. Suceava, reclamantul C. I. a formulat plângere, solicitând anularea hotărârii și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3 ha pădure, în calitate de moștenitor al bunicului său C. I. decedat în anul 1951 care a deținut în Obștea pădurii Moldovița, suprafața de 4 ha pădure, din care 1 ha i s-a reconstituit potrivit legilor anterioare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta C. Județeană Suceava, a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, iar celelalte pârâte nu și-au exprimat punctul de vedere în cauză.
La data de 18 martie 2008, C. N. a lui A. a formulat cerere de intervenție în interesul celor 3 pârâte și a solicitat, după admiterea în principiu a cererii sale, să fie respinsă acțiunea promovată de reclamant, împotriva hotărârii nr.1616/2007 a Comisiei Județene Suceava, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea cererii, intervenientul a arătat în esență că reclamantul nu a făcut dovada faptului că autorul său ar fi fost proprietar de teren cu vegetație forestieră la momentul naționalizării pădurilor și că acesta tinde să preia posesia unei suprafețe de teren care i se cuvine lui.
Prin sentința civilă nr.1781/2008, Judecătoria C-lung-Mold. a respins plângerea ca nefondată, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada continuității proprietății autorului său până la nivelul anului 1948 când a început naționalizarea pădurilor, că nu a făcut dovada calității de autor deposedat a bunicului său C. I., reclamantul necunoscând nici unde este amplasată pretinsa proprietate a bunicului său care era deținătorul cotei de ½ din 1/234 drepturi de pădure, respectiv a suprafeței de 4,63 ha la nivelul anului 1926.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, care a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate, susținând că bunicul său a folosit efectiv suprafața de 4,63 ha teren după divizarea obștei, până la trecerea sub bornă silvică în anul 1948, astfel încât este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate.
Prin Decizia nr.432/2009, Tribunalul Suceava a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința civilă nr.1781/2008 a Judecătoriei C-lung.Mold. și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că în cauză trebuia să se facă dovada calității de proprietar a autorului deposedat, la data preluării terenului de către stat, impunându-se suplimentarea probatorului cu declarații de martori, respectiv cu identificare cadastrală a terenului din litigiu.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C-lung.Mold. sub nr.1606 iar reclamantul a depus la dosar proces verbal de stabilire a vecinătăților și plan de situație al terenului.
Pârâta Direcția S. Suceava a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, cu motivarea că nu s-a identificat vechiul amplasament al terenului, invocând disp.art.24 alin.2 din Legea nr.1/2000 și a Deciziei nr.652/2009 a Curții Constituționale a României.
Prin sentința civilă nr.1583/2009, Judecătoria C-lung.Mold., a admis cererea de intervenție formulată de C. N. și a respins plângerea formulată de reclamant ca nefondată, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada faptului că la data naționalizării terenul a fost preluat de stat de la autorul său. S-a mai reținut că din planul de situație pe care reclamantul la depus la dosar, rezultă faptul că amplasamentul pe care-l solicită reclamantul este ocupat de intervenientul C. A., nefiind liber.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând sentința pentru nelegalitte, cu motivarea că în cauză a făcut dovada că autorul său, decedat în anul 1951 a fost proprietarul cotei de ½ drept de pădure, reprezentând suprafața de 4,63 ha teren, împrejurare de fapt ce a fost confirmată de martorul audiat în cauză, al cărui tată a deținut teren învecinat cu cel al autorului său, precum și dovada că terenul este în prezent ocupat de alte persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor de fond funciar anterioare.
Prin Decizia nr.366/2010 Tribunalul Suceava a admis recursul, a casat sentința civilă nr.1583 a Judecătoriei C-lung.Mold., și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând a se verifica existența vechiului amplasament al autorilor părților, dacă intervenientul deține teren pe vechiul amplasament sau la primit în temeiul legilor fondului funciar în compensare sau dacă el reprezenta vechiul amplasament al terenului, proprietatea bunicului reclamantului, în condițiile în care nu s-a făcut dovada vreunui transfer de proprietate din anul 1926 și până la naționalizare.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C-lung.Mold. la data de 28 aprilie 2010, iar la solicitarea intervenientului a fost audiat martorul B. A., care a arătat că în prezent terenul din litigiu este folosit de C. A., care l-a dobândit prin înzestrare de la mama lui, fiind în suprafață de circa 3 ha. Că în anul 1945 terenul a fost luat la stat de la B. V., care era bunicul lui C. A., iar după anul 1990, terenul a fost folosit de C. A..
S-a depus la dosar de către reclamant copia unei plângeri penale formulată de C. I. împotriva numitului B. Candiano, Decizia civilă nr.1126/2006 a Tribunalului Suceava, extrasul Arhivelor Naționale Suceava, potrivit cărora C. V. a lui I. era înregistrat în anul 1949 cu suprafața de 2 ha pădure, iar în anul 1950 cu suprafața de 3 ha pădure, cât și declarația aut.nr.1084/2010 a lui C. G., care a arătat că pădurea în suprafață de 3 ha, situată pe raza satului R., din ., la locul numit „ B. – Pârâul Duliuc” a fost a lui C. Ș., tatăl numitului C. I., că pădurea pe care a avut-o C. A. de la bunicul său a fost primită ca zestre de mama sa C. M., care la rândul său la înzestrat pe C. A..
Prin sentința civilă nr. 1180/16 septembrie 2010, a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, s-a admis cererea de intervenție formulată de intervenientul C. N. și a respins cererea având ca obiect „ fond funciar”, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele:
Prin acțiune reclamantul a solicitat modificarea Hotărârii nr.1616 din 14 iunie 2007 a Comisiei Județene Suceava și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3 ha teren pădure, după bunicul său C. I., decedat la data de 25 ianuarie 1951.
În cauză nu s-a făcut dovada că autorul reclamantului a avut pădure la etapa naționalizării care i s-ar fi luat la stat.
Reclamantul nu a putut arăta amplasamentul terenului pe care pretinde că l-a avut autorul său, iar pe parcursul soluționării cauzei instanța i-a pus în vedere acestuia să depună la dosar proces verbal de stabilire a vecinătăților și plan de amplasament.
Este adevărat că reclamantul a depus în dosarul nr._ ( în care a fost pronunțată sentința civilă nr.1583/2009 ) proces verbal de stabilire a vecinătăților și plan de amplasament al terenului din litigiu, însă aceste acte poartă doar semnătura celui care le-a întocmit, în persoana numitului B. Candiano, nefiind semnate de reprezentanți ai comisiei comunale, ai ocolului silvic și a celorlalte autorități, așa cum prevăd legile fondului funciar.
Din actele dosarului, respectiv certificatul de la Arhivele Statului Suceava invocat de reclamant, nu se indică nici o suprafață concretă de pădure în patrimoniul defunctului său bunic. În certificat este indicată doar o cotă de ½ din 1/234 părți, de la divizarea Obștei Moldovița și nu rezultă la ce suprafață totală se raportează această cotă pentru a se putea verifica suprafața ce i-ar fi revenit autorului reclamantului.
Suprafața de teren pentru care reclamantul a solicitat reconstituirea, a fost reconstituită intervenientului C. N. a lui A. după defunctul său bunic, potrivit Deciziei nr.860/2005 a Curții de Apel Suceava, în urma căruia i s-a eliberat titlul de proprietate nr.855/03 noiembrie 2005, iar reconstituirea dreptului său de proprietate a fost făcută pe amplasamentul deținut de antecesorul său.
Față de cele ce preced, având în vedere împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada susținerilor din acțiune, nu a depus la dosar proces verbal de stabilire a vecinătăților și plan de situație, deși i s-a pus în vedere de către instanța de judecată, s-a respins plângerea.
Petentul a formulat recurs împotriva sentinței civile menționate mai sus, iar prin Decizia civilă nr. 561/29 martie 2011, a Tribunalului Suceava s-a admis recursul, s-a casat sentința civilă nr. 1180/16.09.2010, a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a avut în vedere, în esență, faptul că nici reclamantul, nici instanța nu s-au preocupat de administrarea de probe prin care să se identifice vechiul amplasament, dacă terenul pentru care a solicitat reclamantul reconstituirea dreptului de proprietate se suprapune cu cel pentru care i s-a reconstituit intervenientului dreptul de proprietate, dacă terenul pentru care i s-a reconstituit intervenientului dreptul de proprietate a fost atribuit legal acestuia, ca vechi amplasament ori în compensare.
A reținut instanța de recurs că, numai în situația în care se stabilește că vechiul amplasament a fost atribuit legal altei persoane, care a obținut și titlu de proprietate se pune problema atribuirii altui amplasament sau acordării de despăgubiri.
Totodată, s-a reținut că, în speță, era absolut necesart a se dovedi că autorul după care se solictă reconstituirea are calitatea de proprietar deposedat de respectivul teren, chestiune ce nu putea fi rezolvată decât prin identificarea vechiului amplasament în materialitatea lui și stabilirea situației sale juridice în timp.
Pentru lămurirea aspectelor mai sus menționate, Tribunalul a stabilit că se impune efectuarea unei expertize pentru identificarea topo cadastrală a terenului.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C-lung Moldovenesc la data de 29.04.2011.
Prin sentința civilă nr.107 din 30 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc s-a admis cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenientul C. N., și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3 ha teren cu vegetație forestieră după autorul său, I. a Paraschivei C..
Potrivit raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză și necontestat de părți, terenul cu privire la care a solicitat petentul reconstituirea dreptului de proprietate în prezenta cauză este identic din punct de vedere cadastral cu parte din . din CF932, a . ca proprietar tabular . suprapune peste terenul înscris în TP 855/03.11.2005, pentru intervenientul C. N. a A..
Intervenientului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu prin Decizia nr.860/11 mai 2005, a Curții de Apel Suceava, fiind ulterior pus în posesie.
Potrivit extrasului emis deArhivele Naționale,autorul petentului figura, la nivelul anului 1926 cu suprafața de ½ din 1/234 drepturi de pădure.
Dată fiind vechimea acestui înscris, reclamantului îi revenea obligația, conform art. 1169 Cod civil, de a dovedi continuitatea posesiei autorului său până la nivelul anului 1948,probă pe care acesta nu a făcut-o .
Extrasul din rolul agricol depus de petent la dosar nu se referă la autorul acestuia, neputând fi luat în considerare.
Împotriva sentinței civile sus-menționate, a declarat recurs reclamantul C. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele depuse la fila 3 dosar a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală pentru că se întemeiază pe lipsa dovezii de continuitate a dreptului de proprietate a autorului până în 1948, cu trimitere la art. 1169 C. civ. Judecătorii care s-au pronunțat în acest sens probează o crasă incompetență profesională, invocând norme juridice care nu există, or, interpretând textele existente în manieră etatistă, evident sub influența ideologiei comuniste. Astfel, nu numai că în toată legislația funciară în vigoare nu există o referire la anul 1948, dar se trece cu vederea art. 6 alin. 1 indice 4 din Legea nr. 1/2000, care prevede că "orice probă dovedind dreptul de proprietate al foștilor proprietari poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceeași forță de către deținătorul actual al terenului sau de către terți, tăgăduind dreptul de proprietate." În cazul de față, respingerea cererii de reconstituire de către autoritățile administrative dar și de către instanțele de judecată trebuia întemeiată pe un înscris care să probeze că C. I. a înstrăinat cota de pădure ce-i revenea. Câtă vreme însă probele administrate de el, recurentul, au demonstrat dreptul de proprietate al autorului său în anul 1926, inexistența vreunui act de înstrăinare a terenului prezentat de cei care au tăgăduit proprietatea în cauză, cererea de reconstituire rămâne temeinică și legală, iar hotărârea Comisiei județene Suceava de fond funciar, abuzivă și ilegală. Apoi, art. 24 din Legea nr. 1/2000 reglementează obligația comisiilor, atunci când vechiul amplasament nu mai există sau nu mai poate fi identificat, de a atribui teren pe alt amplasament din proprietatea statului.
Mai arată recurentul că, chiar dacă intervenientul Chimec A., a făcut dovada dreptului său de proprietate, nu a prezentat vreun înscris din care să rezulte vechiul său amplasament. Proba testimonială, în care martorii s-au contrazis reciproc, în mod greșit a fost luată în considerare de instanță în favoarea intervenientului. .
În drept, au fost invocate disp.art.304 pct. 7-9 Cod procedură civilă și art. 24 din Legea nr.1/2000.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (fil.15-16), intimata R.N.P.-ROMSILVA, Direcția S. Suceava, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare a arătat că susținerea petentului precum că în legislația funciară nu există o prevedere referitoare la faptul că solicitanții trebuie să facă dovada proprietății la nivelul anului 1948 nu poate fi primită, deoarece din prevederile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că dovada suprafețelor avute în proprietate se face și cu registrele agricole de la data intrării terenurilor în proprietate statului, ori petentul nu a făcut dovada că la nivelul anilor 1948 - 1952 autorul său ar fi fost înregistrat în registrul agricol cu vreo suprafață de teren pădure.
De asemenea, petentul nu a făcut identificarea vechiului amplasament al autorului său, știut fiind că reconstituirea terenurilor forestiere se face pe vechiul amplasament așa cum prevede art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000. Din expertiza efectuată în cauză rezultă că amplasamentul solicitat de petent este identic din punct de vedere cadastral cu . C.F. 932 a comcad.Moldovița având ca proprietar tabular . autorul său.
Cum petentul nu a făcut dovada vechiului amplasament al autorului său și nici a faptului că acesta este ocupat nu poate fi pus în posesie pe un alt amplasament în condițiile art. 24 alin. 3 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, acest articol nu menționează că punerea în posesie se face din terenuri foste proprietate publică a statului la naționalizare ci din terenuri ce fac obiect al reconstituirii dreptului de proprietate delimitate conform prevederilor art. 24 alin. 5 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Mai mult de atât prevederile art. 24 alin. 3 din Legea nr. 1/2000 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 652/28.04.2009 a Curții Constituționale a României.
Examinând sentința prin motivele de recurs invocate și în raport de ansamblul probelor ce s-au administrat în dosar, tribunalul va confirma soluția atacată apreciind că aceasta își găsește suport în probatoriul administrat a cărui judicioasă analiză a condus la stabilirea unei situații de fapt și la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
În speță petentul recurent a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3 ha teren pădure după autorul său I. al P. C., sens în care s-a prelevat de un extras al Direcției Județene Suceava a Arhivelor Naționale (fil.20 ds.fond), înscris potrivit cu care, în tabloul nominal al îndreptățiților la Obștea de P. Moldovița, la nivelul anului 1926, figura în calitate de proprietar, conform registrului funciar, I. a Paraschivei C. cu cota de ½ din 1/234.
Adevărat că potrivit art.24 al.1 din Legea nr.1/2000 „Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate, persoanelor fizice și juridice sau, după caz, moștenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente.”, însă, potrivit art.6 al.1 din același act normativ ” (1) La stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești, municipale și comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din aceeași lege.”.
Față de prevederile art.6 din Legea nr.1/2000, se constată că întemeiat i-au fost respinse recurentului, pretențiile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul de pădure sus-menționat.
Este a se reține în acest sens, că prevederile art.9 și 11 din Legea nr.18/1991, trebuie interpretate coroborat cu prevederile art.3 al.22 din Legea nr.1/2000 iar pe cale de consecință, așa cum s-a reținut și în decizia de casare cu nr.561 din 29.03.2011 a Tribunalului Suceava, petentului îi revenea obligația de a proba că autorul său, I. al P. C., după care a solicitat reconstituirea, are calitatea de proprietar deposedat de respectivul teren, și că, suprafața solicitată a fi retrocedată a fost naționalizată în anul 1948, or, astfel cum a reținut și prima instanță, și cum rezultă din toate actele și piesele dosarului petentul nu a probat în nici o modalitate, această situație.
Mai mult, înscrisul de care a înțeles să se folosească în dovedirea acțiunii, nu este în măsură să-i confirme susținerile, extrasul respectiv, nefăcând nici un fel de referire la categoria de folosință a terenului și nici la întinderea dreptului de proprietate, iar recurentul nu a probat cât reprezintă la nivelul Obștii un drept de pădure.
În contextul dispozițiilor art.24 al.1 din Legea nr.1/2000, este a se reține apoi că pentru amplasamentul pretins de petent s-a realizat deja reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intervenientului C. N., căruia prin decizia civilă nr.860/2005 a Curții de Apel Suceava i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3 ha teren pădure situat pe raza comunei Moldovița.
Susținerile recurentului că în legislația funciară în vigoare nu există o referire la anul 1948, vor fi înlăturate de instanța de recurs, întrucât, astfel cum s-a explicitat mai sus, prevederile art.11 din Legea nr.18/1991, trebuie coroborate cu cele ale art.3 al.1 din Legea nr.1/2000. Sintagma „proprietar deposedat” folosită de legiuitor în Legea nr.1/2000, apare definită ca „persoana titulară a dreptului de proprietate în momentul deposedării”, or deposedarea proprietarilor de terenurile pădure s-a realizat la data naționalizării acestora, respectiv în anul 1948.
Așa fiind, în contextul tuturor celor arătate, găsind că motivațiile recurentului sunt nejustificat formulate și că soluția primei instanțe este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul disp.art.274 Cod procedură civilă, petentul recurent va fi obligat să plătească intervenientului - intimat suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs reprezentând onorariu avocat, conform chitanțelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. I., domiciliat în ., jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr. 107 din data de 30 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria C-lung Moldovenesc în dosarul nr._ – reclamanți intimați fiind DIRECȚIA S. SUCEAVA, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SUCEAVA, C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR MOLDOVIȚA, jud.Suceava, și intervenientul intimat C. N., domiciliat în ..
Dispune obligarea petentului recurent să achite intervenientului-intimat suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 29 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
S. A. V. E. L. C. L. R. M.
Red.C.L.
Jud.V. L.
Tehnored.R.M.
2 ex.22.01.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2526/2013. Tribunalul SUCEAVA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1643/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
