Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 352/2013. Tribunalul SUCEAVA

Comentarii

0

Decizia nr. 352/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 2633/285/2009

Dosar nr._ Partaj bunuri comune

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.352

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 4 OCTOMBRIE 2013

PREȘEDINTE: V. E. L.

JUDECĂTOR: I. G.

GREFIER: S. A.

Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul T. (fost T.) M. și de către intervenienții în numele altei persoane T. D. și T. D., împotriva sentinței civile nr. 987 din data de 2 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta reclamanta Halus( fostă T.) V..

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 20 septembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 27 septembrie 2013 și apoi pentru data de astăzi, 4 octombrie 2013.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 4 mai 2009, sub nr._, reclamanta T. V. l-a chemat în judecată pe pârâtul T. M., solicitând partajarea bunurilor comune dobândite de ei în timpul căsătoriei, constând din:

Bunuri imobile:

-suprafața de 400 m.p. teren intravilan cu casă și anexe, identic cu p.v. 713 din CF_ a . valoare de 120.000 EURO,

-suprafața de 2200 m.p. teren fânaț identic cu p.f. 2996/101 din CF 5578 H. de Jos, în valoare de 7000 lei

-suprafața de 2749 m.p. teren fânaț identic cu p.f.3023/40 din CF 3214 a . Jos, în valoare de 7000 lei și

Bunuri mobile:

-suma de 25.000 EURO depuși pe numele pârâtului;

-un autoturism AUDI A4 an fabricație 2001, în valoare de 8000 EURO,

-un microbuz în valoare de 7000 EURO.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 4294/2008 a Judecătoriei Rădăuți, pronunțată în dosarul_, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, s-a pronunțat divorțul și s-a desfăcut căsătoria încheiată între ea și pârât.

În timpul căsătoriei au dobândit un apartament pe care ulterior l-au vândut și cu banii rezultați, precum și cu cei obținuți la lucru în Germania, au cumpărat casa a cărei partajare o solicită. A mai arătat că o parte din bunurile mobile reprezintă zestrea ei, respectiv mobila de sufragerie, dormitor, bucătărie, frigiderul, covoare, paturi, plapume, veselă, tacâmuri, iar o parte din mobilier și din electrocasnice au fost cumpărate în timpul căsătoriei, iar autoturismul AUDI A4 pe care l-au dobândit în timpul căsătoriei se află în posesia pârâtului.

Reclamanta a mai arătat că au avut contribuții egale la dobândirea bunurilor și că în cazul în care nu vor încheia o tranzacție până la primul termen de judecată, va formula precizări la acțiune.

Reclamanta și-a completat acțiunea (filele 22, 23) solicitând și partajarea bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei, constând din comodă, vitrină, 2 corpuri suspendate, în valoare de 1000 lei, mobilă dormitor: dulap, pat, comodă, în valoare de 2000 lei, mobilă tineret: bibliotecă, birou, masă TV, în valoare de 1200 lei, mobilă bucătărie, în valoare de 1500 lei, colțar sufragerie, în valoare de 2000 lei, televizoare, în valoare de 2000 lei, o combină frigorifică, în valoare de 800 lei, un congelator, în valoare de 800 lei, o mașină de spălat, în valoare de 800 lei, servicii de pahare, cafea, combină muzicală, în valoare de 2000 lei.

Reclamanta a precizat că o . bunuri, respectiv mobilă sufragerie, mobilă dormitor, mobilă bucătărie, colțar. Frigider, 3 servicii de farfurii pentru 6 persoane, 2 servicii tacâmuri, 5 servicii de cafea, 5 servicii de pahare, 4 covoare, pături, perdele, tablouri, bibelouri, reprezintă zestrea ei, dar în momentul de față acestea se găsesc în casa din litigiu, ce reprezintă bun comun și în care în prezent locuiește doar pârâtul cu mama lui. A mai arătat că ea deținea o garsonieră și conturi cu sume de bani în bancă, pe care i-a utilizat în achiziționarea bunurilor comune în timpul căsătoriei.

Ulterior, reclamanta, prin precizări (filele 61, 62 dosar), a arătat că în perioada 1996-1998, împreună cu pârâtul au făcut îmbunătățiri la imobil, folosind bani pe care i-a obținut ea în urma vânzării unei garsoniere moștenită de la tatăl ei, precum și din vânzarea unui autoturism OPEL, bun comun. Reclamanta a mai indicat că în masa bunurilor partajabile se includ și două suprafețe de teren, una de 2200 m.p. teren fânaț situat în H. de Jos și alta în suprafață de 2749 m.p. cu aceeași locație, precum și un microbuz în valoare de 20.000 lei, un autoturism AUDI A4, în valoare de 32.000 lei și suma de 24.000 EURO aflată în posesia pârâtului. Reclamanta a mai precizat că inițial a cumpărat cu soțul ei un apartament în timpul căsătoriei, pe care l-a dat pentru a cumpăra casa pe care o partajează în prezent, iar diferența de bani a achitat-o cu banii obținuți de la părinții ei, care și-au vândut un imobil situat în . apartamentul cumpărat de la părinții pârâtului, reclamanta a arătat că a fost cumpărat cu banii rezultați din masa nunții., iar în ceea ce privește suma de 24.000 EURO, reclamanta a susținut că suma a fost retrasă în exclusivitate de pârât în perioada în care erau despărțiți în fapt.

În cauză, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, arătând că a realizat în timpul căsătoriei venituri mult mai mari decât cele realizate de reclamantă, el muncind în Germania, astfel încât a apreciat că are o cotă de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 80%, față de cota de 20% a reclamantei. Pârâtul a mai susținut că în ceea ce privește casa cu anexe, au făcut un schimb de imobile, dând în schimb un apartament cumpărat în 1993 de părinții lui, dar cu banii trimiși de el din Germania, iar diferența de preț erau banii lui, câștigați anterior căsătoriei; referitor la cele 2 suprafețe de teren, pârâtul a arătat că, deși au fost cumpărate în timpul căsătoriei, reclamanta nu a contribuit la achiziționarea lor, suma de 24.000 EURO nu a existat la data separării în fapt, fiind folosită pentru renovarea casei, autoturismul marca AUDI A4 a fost vândut, iar microbuzul nu a existat. În ceea ce privește bunurile mobile, pârâtul a arătat că este de acord cu valoarea indicată de reclamantă, iar bunurile proprii indicate de reclamantă au fost luate de aceasta.

Pârâtul a depus înscrisuri la dosar, contracte de vânzare-cumpărare, extrase bancare, dovezi privind veniturile realizate de reclamantă, privind societatea sa.

Ulterior, pârâtul a formulat precizări suplimentare la întâmpinare (filele 69-71 dosar), arătând că s-a căsătorit cu reclamanta în 1994, au divorțat fictiv și s-au recăsătorit în 1995. Pârâtul a susținut că banii câștigați la nuntă au acoperit doar cheltuielile legate de organizarea nunții, el avea anterior căsătoriei, o sumă de 7012 DM, bani folosiți pentru achiziționarea de bunuri comune, iar îmbunătățirile la casă au fost efectuate doar de el, fără contribuția reclamantei, cu banii aflați în depozit la bancă și ridicați în 2007. Pârâtul a mai arătat că în timpul căsătoriei au înstrăinat un apartament, astfel încât acesta nu poate fi inclus în masa partajabilă.

În cauză, reclamanta a formulat o cerere de restituire a bunurilor personale (fila 103 dosar), primite ca zestre, indicând aceste bunuri, instanța i-a pus în vedere reclamantei să indica valorile pentru toate aceste bunuri și să plătească taxa de timbru, însă reclamanta nu s-a conformat.

În cauză, s-a formulat o cerere de intervenție accesorie de către numiții T. D. și T. D., în sprijinul pârâtului, arătându-se că pârâtul a fost cel ce a contribuit cu banii câștigați de el în Germania, la dobândirea bunurilor comune. Astfel, s-a arătat că pârâtul le-a trimis bani din Germania în 1993 pentru a cumpăra apartamentul situat în . anul 1994 au trecut acest apartament pe numele lui, prin vânzare, deși nu au primit bani de la el sau de la reclamantă. Intervenienții au mai arătat că terenurile au fost cumpărate tot cu banii câștigați de pârât în Germania, o parte din bunurile mobile au fost aduse din Germania de pârât, la fel și o parte din materialele folosite la renovarea casei, iar în ceea ce privește casa, intervenienții au arătat că pârâtul a dat la schimb apartamentul cumpărat de el și a mai cumpărat un apartament direct pe numele vânzătorilor, cărora le-a mai dat și o sumă de bani.

În vederea soluționării cauzei, instanța a avut în vedere susținerile părților, înscrisurile depuse la dosar, au fost audiați martorii C. M., Cherneciuc G., A. C., E. C. Hărăluță, C. V.-G., G. M., N. M., Ș. S., T. V., C. D.-C. și s-a dispus efectuarea unor expertize tehnice pentru evaluarea bunurilor din masa partajabilă.

Prin sentința civilă nr. 987 din 02.03.2012, Judecătoria Rădăuți a admis în parte acțiunea completată, formulată de reclamanta-pârâtă Halus V. (fostă T.), împotriva pârâtului-reclamant T. M. (fost T.), a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant T. M..

A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții T. D. și T. D., a anulat ca netimbrată cererea reclamantei de restituire bunuri proprii.

A constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei, ca bunuri comune, cu o contribuție de 60% pârâtul și 40% reclamanta, următoarele bunuri:

-o casă situată în Rădăuți, cu anexe, ., în valoare de 68.000 EURO, respectiv 276.816 lei, din care valoarea îmbunătățirilor efectuate de pârât este de 18.593 lei, valoarea partajabilă fiind de 258.223 lei;

-suprafața de 400 m.p. teren intravilan, identic cu p.v. 713 din CF_ a . valoare de 12.000 EURO, respectiv 50.668 lei;

-suprafața de 2749 m.p. teren identic cu p.f.3023/4 din CF 3214 a . Jos, în valoare de 8247 EURO, respectiv 34.752 lei;

-suprafața de 2200 m.p. teren identic cu p.f. 2996/101 din CF 578 H. de Jos, în valoare de 8800 EURO, respectiv 37.083 lei;

-Bunuri mobile:

-comodă, vitrină, 2 corpuri suspendate, în valoare de 1000 lei;

-mobilă dormitor, în valoare de 2000 lei;

-mobilă tineret, în valoare de 1200 lei;

-mobilă bucătărie, în valoare de 1500 lei;

-colțar sufragerie, în valoare de 2000 lei;

-3 televizoare, în valoare de 2000 lei;

-o combină frigorifică, în valoare de 800 lei;

-un congelator, în valoare de 800 lei;

-o mașină de spălat, în valoare de 800 lei;

-suma de 24.000 EURO, respectiv 103.200 lei.

A transformat coproprietatea devălmașă a părților, în coproprietate pe cote-părți, în cotă de 40% pentru reclamantă și 60% pentru pârât.

A încetate starea de indiviziune existentă între părți, prin atribuire de loturi.

A atribuit reclamantei lotul nr.1, format din: suprafața de 2200 m.p. teren identic cu p.f.2996/101 din CF 578 H., în valoare de 37.083 lei și următoarele bunuri mobile: comodă, vitrină, 2 corpuri suspendate în valoare de 1000 lei, mobilă tineret în valoare de 1200 lei, mobilă bucătărie în valoare de 1500 lei, 3 televizoare în valoare de 2000 lei, un congelator în valoare de 800 lei, valoarea totală a lotului fiind de 43.583 lei.

A atribuit pârâtului lotul nr.2, format din: casa cu anexe în valoare de 258.223 lei, suprafața de 400 m.p. teren intravilan, identic cu p.v.713 din CF_ a . valoare de 50.668 lei, suprafața de 2749 m.p. teren, identic cu p.f.3023/40 din CF 3214 a . Jos, în valoare de 34.752 lei, mobila dormitor în valoare de 2000 lei, colțar în valoare de 2000 lei, combina frigorifică în valoare de 800 lei, mașină spălat în valoare de 800 lei și suma de 103.200 lei, valoarea totală a lotului fiind de 452.443 lei.

Pentru egalizarea valorică a loturilor, raportat la cotele părților, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 154.828 lei cu titlu de sultă.

A compensat în parte cheltuielile de judecată și mai obligat pârâtul să plătească reclamantei 2040 lei cu acest titlu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că soții s-au căsătorit în 1995, căsătorie desfăcută prin divorț, conform sentinței civile nr. 3294 din 4.09.2008 a Judecătoriei Rădăuți. Pârâtul a arătat în întâmpinarea formulată, că inițial s-a căsătorit cu reclamanta în 1994, au „divorțat fictiv” și s-au recăsătorit în 1995.

Prin prezenta acțiune, reclamanta a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite de ei în timpul căsătoriei, indicând în acțiune casa cu anexe situată pe suprafața de 400 m.p. teren, 2 suprafețe de teren fânaț situate pe raza ., o sumă de 24.000 EURO, un autoturism AUDI A4 și un microbuz, iar ulterior și-a completat acțiunea, solicitând includerea în masa partajabilă și a altor bunuri mobile și formulând distinct o cerere de restituire a unor bunuri proprii.

Pârâtul, prin cererea reconvențională formulată, a solicitat instanței reținerea unei cote de contribuție superioare pentru el, de 80% la dobândirea bunurilor comune, iar prin întâmpinare și-a exprimat poziția față de susținerile reclamantei.

Instanța a reținut, conform înscrisurilor depuse la dosar, că în anul 1994, pârâtul, căsătorit la data respectivă, a dobândit ca bun comun, prin cumpărare de la părinții săi, un apartament situat în Rădăuți, ., . devenind astfel bun comun al soților.

În 1996, reclamanta și pârâtul, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1870/1996, au înstrăinat acest apartament proprietatea lor, numiților E. D., E. V. și L. E., de la care au cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1871/1996, casa cu anexe situată în Rădăuți, ..

Astfel, la data desfacerii căsătoriei, soții, în urma acestor tranzacții imobiliare succesive, dețineau în proprietate un singur imobil construcție, respectiv casa cu anexe situată în Rădăuți, ., precum și suprafața aferentă de 400 m.p. teren.

Tot în timpul căsătoriei, soții au dobândit două suprafețe de teren, respectiv 2200 m.p. teren fânaț situat pe raza . și 2749 m.p. teren situat pe raza aceleiași comune, terenuri dobândite în baza contractelor de vânzare-cumpărare 1927/2006 și respectiv 33/2006.

În ceea ce privește bunurile mobile, acestea au fost indicate de reclamantă în completarea la acțiune, iar pârâtul, prin întâmpinarea formulată, a recunoscut existența bunurilor mobile și și-a exprimat acordul privind valorile indicate de reclamantă, astfel încât instanța a inclus în masa bunurilor partajabile, bunurile mobile indicate, respectiv:

-comodă, vitrină, 2 corpuri suspendate, în valoare de 1000 lei;

-mobilă dormitor, în valoare de 2000 lei;

-mobilă tineret, în valoare de 1200 lei;

-mobilă bucătărie, în valoare de 1500 lei;

-colțar sufragerie, în valoare de 2000 lei;

-3 televizoare, în valoare de 2000 lei;

-o combină frigorifică, în valoare de 800 lei;

-un congelator, în valoare de 800 lei;

-o mașină de spălat, în valoare de 800 lei.

O situație distinctă o are suma de 24.000 EURO, sumă referitor la care reclamanta a pretins că era depusă în depozit bancar în timpul căsătoriei și a fost ridicată de pârât după separarea lor în fapt, iar pârâtul a arătat că această sumă nu a existat la data separării în fapt, fiind folosită pentru renovarea casei.

Instanța a reținut, conform documentelor bancare depuse la dosar, respectiv extras bancar (fila 44 dosar), că la 24 ianuarie 2006 exista o sumă de 24.000 EURO în 3 depozite deschise la C. Suceava, depozite ce au fost lichidate la 27.06.2007 de către titularul T. M. (extras -filele 44-46 dosar).

Pârâtul a susținut că această sumă totală de 24.000 EURO nu a existat la data separării lor în fapt, fiind folosită pentru renovarea casei, ori din probele administrate rezultă că separarea în fapt a soților a avut loc înainte de 27 iunie 2007, acțiunea de divorț fiind formulată la 14 august 2007; în ceea ce privește lucrările de renovare a casei, parte din acestea au fost făcute după achiziționarea casei, în 1996, martorii audiați vorbind despre efectuarea acestor lucrări de renovare după cumpărare, iar martorul C. D. C. indicând perioada de efectuare a lucrărilor de renovare a casei, lucrări la care a participat, respectiv perioada 1998-2000, iar altele au fost efectuate exclusiv de pârât după separarea în fapt, fiind evidențiate distinct în raportul de expertiză și evaluate la suma de 18.593 lei, sumă ce nu a fost inclusă în valoarea partajabilă.

Fiind evident că lucrările inițiale de renovare a casei s-au desfășurat cu mult înainte de separarea soților, iar la data de 27 iunie 2007, după cum rezultă din extrasele bancare, suma de 24.000 EURO a fost ridicată de pârât, instanța a apreciat că această sumă de bani constituie o sumă depusă de unul dintre soți în timpul căsătoriei în depozit bancar și are regimul juridic de bun comun, astfel încât se impune a fi inclusă în masa partajabilă.

În ceea ce privește autoturismul AUDI A4, s-a făcut dovada achiziției în timpul căsniciei a acestui autoturism, dar nu și a existenței sale în patrimoniul soților la data desfacerii căsătoriei, acesta fiind înstrăinat, astfel încât nu a fost inclus în masa partajabilă. Referitor la microbuzul indicat de reclamantă, acesta a fost indicat doar generic, fără a se arăta marca, nr. de înmatriculare și actele microbuzului, nefăcându-se dovada existenței acestuia.

Așa fiind, instanța a constatat că masa partajabilă este formată din o casă situată în Rădăuți, cu anexe, ., în valoare de 68.000 EURO, respectiv 276.816 lei, din care valoarea îmbunătățirilor efectuate de pârât este de 18.593 lei, valoarea partajabilă fiind de 258.223 lei, suprafața de 400 m.p. teren intravilan, identic cu p.v. 713 din CF_ a . valoare de 12.000 EURO, respectiv 50.668 lei; suprafața de 2749 m.p. teren identic cu p.f.3023/4 din CF 3214 a . Jos, în valoare de 8247 EURO, respectiv 34.752 lei, suprafața de 2200 m.p. teren identic cu p.f. 2996/101 din CF 578 H. de Jos, în valoare de 8800 EURO, respectiv 37.083 lei, precum și următoarele bunuri mobile:

-comodă, vitrină, 2 corpuri suspendate, în valoare de 1000 lei;

-mobilă dormitor, în valoare de 2000 lei;

-mobilă tineret, în valoare de 1200 lei;

-mobilă bucătărie, în valoare de 1500 lei;

-colțar sufragerie, în valoare de 2000 lei;

-3 televizoare, în valoare de 2000 lei;

-o combină frigorifică, în valoare de 800 lei;

-un congelator, în valoare de 800 lei;

-o mașină de spălat, în valoare de 800 lei;

-suma de 24.000 EURO, respectiv 103.200 lei.

Referitor la cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, instanța a reținut că părțile au avut pretenții diferite, reclamanta susținând că au contribuit egal la dobândirea bunurilor comune, iar pârâtul susținut că a avut o contribuție superioară, de 80% la dobândirea bunurilor comune, poziția sa fiind susținută și prin cererea de intervenție accesorie.

Analizând susținerile părților și declarațiile martorilor, precum și înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut următoarele aspecte:

Reclamanta a lucrat ca asistent medical, retribuția sa lunară fiind principala sa sursă de venit. A lucrat o perioadă scurtă și în Germania, însă s-a reîntors în țară, unde și-a desfășurat activitatea ca asistentă medicală și s-a ocupat de creșterea și educarea copilului minor, în contextul în care pârâtul era în străinătate.

Pârâtul, în perioada căsniciei, a lucrat în Germania, unde și-a desfășurat activitatea ca muncitor în construcții, în baza unui contract de muncă conform căruia era retribuit cu suma de 4200 DM-la nivelul anului 1996, însă ulterior acestei date nu a mai depus înscrisuri privind veniturile realizate.

Este evident că veniturile realizate de pârât au fost superioare celor realizate de reclamantă, fiind de notorietate că munca în străinătate este retribuită mai bine, comparativ cu munca în România, dar trebuie avută în vedere și munca depusă în gospodărie de reclamantă, care s-a ocupat de creșterea și educarea copilului lor minor.

Instanța a reținut, în baza declarațiilor martorilor C. M. și Cherneciuc G., că reclamanta a fost ajutată financiar în perioada căsniciei de părinții săi, cu însemnate sume de bani ce au fost folosiți de soți pentru cumpărarea unui apartament pe care ulterior l-au vândut și au cumpărat casa. Astfel, martora C. a arătat că tatăl reclamantei i-a lăsat moștenire o garsonieră, pe care reclamanta a vândut-o cu 60.000 lei, iar soțul mamei reclamantei a vândut o casă în Țibeni, banii obținuți dându-i reclamantei. Martorul Cherneciuc a confirmat și el situația că părinții reclamantei, C. I. și V., au vândut o casă în Țibeni și i-au dat bani fiicei lor pentru a cumpăra un apartament, precum și faptul că reclamanta a dobândit prin moștenire o garsonieră pe care a vândut-o, investind banii în renovarea casei cumpărate de soți.

În ceea ce privește susținerile pârâtului că în cea mai mare parte banii au fost câștigați de el în Germania și investiți în cumpărarea unor apartamente în țară și apoi a casei, acestea se confirmă doar parțial.

Instanța a reținut că pârâtul, anterior căsătoriei, deținea în depozit bancar suma de 7012 DM calculată la 9.08.1994, conform extrasului depus la fila 41 dosar, această sumă de bani reprezentând bun propriu al pârâtului și o dovadă privind contribuția sa superioară la dobândirea bunurilor comune.

Pârâtul a susținut că el a trimis banii din Germania părinților pentru achiziționarea unui apartament, respectiv a apartamentului situat în Rădăuți, ., apartament pe care părinții săi l-au cumpărat pe numele lor și pe care ulterior i l-au vândut lui în timpul căsătoriei, fără a se plăti însă vreun preț, însă, deși această situație învederată de pârât a fost confirmată de martorii Ș. S., T. V., C. D. C., în lipsa constatării simulației contractelor de vânzare-cumpărare ale respectivului apartament, situația juridică a acestuia este ceea ce rezultă din contractele de vânzare-cumpărare autentice încheiate și conform acestor contracte, apartamentul în cauză, nr.8, a fost cumpărat de părinții pârâtului, T. D. și T. D. și înstrăinat către pârât cu prețul de 250.000 lei ROL, apartamentul fiind bun comun al soților întrucât pârâtul, la data achiziționării apartamentului, era căsătorit cu reclamanta.

Prin prisma tuturor acestor considerente, instanța a reținut că la dobândirea bunurilor comune, pârâtul a avut o contribuție mai mare decât cea a reclamantei, de 60%, iar reclamanta a contribuție de 40%, diferența justificându-se prin veniturile superioare realizate de pârât în Germania.

În acest context, instanța a admis în parte acțiunea completată și a admis în parte cererea reconvențională, respectiv în limita acestei contribuții și a respins cererea de intervenție accesorie formulată de părinții pârâtului, apreciind că nu se poate reține, după cum s-a arătat mai sus, o altă realitate juridică cu privire la apartamentul situat în ., . ce rezultă din contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la acest apartament, contracte care nu au fost desființate și cu privire la care nu s-a constatat inopozabilitatea, în contextul unei acțiuni în declararea simulației.

Instanța a transformat coproprietatea devălmașă a părților, în coproprietate pe cote-părți, în cotă de 40 % pentru reclamantă și 60% pentru pârât și a încetat starea de indiviziune existentă între părți, prin atribuire de loturi.

În urma expertizelor efectuate, s-a stabilit valoarea bunurilor imobile incluse în masa partajabilă, iar în ceea ce privește bunurile mobile, s-au avut în vedere valorile indicate de reclamantă, valori necontestate de pârât.

Referitor la casa cu anexe, aceasta a fost identificată și evaluată de expertul B. I., care a precizat, în raportul întocmit, că valoarea casei este de 68.000 EURO reprezentând 276.816 lei, expertul evidențiind distinct lucrările de îmbunătățiri efectuate și stabilind valoarea acestora la 18.593 lei (termosistem și gard).

În ceea ce privește terenurile, acestea au fost identificate de expertul S. D., care a stabilit că valoarea terenurilor curți-construcții intravilan este de 50.668 lei, valoarea suprafeței de 2749 m.p. este de 34.752 lei și valoarea suprafeței de 2200 m.p. este de 37.083 lei, expertul răspunzând și la obiecțiunile formulate de pârât cu privire la valoarea terenurilor și identificarea acestora.

Instanța a atribuit reclamantei lotul nr. 1, format din suprafața de 2200 m.p. teren identic cu p.f.2996/101 din CF 578 H., în valoare de 37.083 lei și următoarele bunuri mobile: comodă, vitrină, 2 corpuri suspendate în valoare de 1000 lei, mobilă tineret în valoare de 1200 lei, mobilă bucătărie în valoare de 1500 lei, 3 televizoare în valoare de 2000 lei, un congelator în valoare de 800 lei, valoarea totală a lotului fiind de 43.583 lei.

Pârâtului i s-a atribuit lotul nr.2, format din: casa cu anexe în valoare de 258.223 lei, suprafața de 400 m.p. teren intravilan, identic cu p.v.713 din CF_ a . valoare de 50.668 lei, suprafața de 2749 m.p. teren, identic cu p.f.3023/40 din CF 3214 a . Jos, în valoare de 34.752 lei, mobila dormitor în valoare de 2000 lei, colțar în valoare de 2000 lei, combina frigorifică în valoare de 800 lei, mașină spălat în valoare de 800 lei și suma de 103.200 lei, valoarea totală a lotului fiind de 452.443 lei, în considerarea faptului că pârâtul locuiește efectiv în casă și a solicitat atribuirea casei cu anexe, precum și a bunurilor mobile ce au fost incluse în lotul său. Pârâtul a solicitat să-i fie atribuite în lotul său atât casa cu anexe, cât și cele 3 suprafețe de teren, dar în considerarea principiului unei repartizări echilibrate a bunurilor, fizic și valoric, s-a atribuit câte o suprafață de teren extravilan fiecărei părți, astfel eliminându-se și obiecțiunile formulate cu privire la valoarea terenurilor, terenurile atribuite având dimensiuni aproximativ egale.

Pentru egalizarea valorică a loturilor, raportat la cotele părților, instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 154.828 lei cu titlu de sultă.

Instanța a compensat în parte cheltuielile de judecată și a mai obligat pârâtul să plătească reclamantei 2040 lei cu acest titlu.

Împotriva sentinței au declarat apel în data de 5 iunie 2012, pârâtul T. M. și intervenienții în numele altei persoane T. D. și T. D., pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului au arătat că, prin cererea adresată instanței de judecată, reclamanta T. V. a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, respectiv suprafața de 400 m.p. teren intravilan cu casă și anexe, suprafața de 2.200 m.p. teren fânaț, suprafața de 2.749 m.p. teren fânaț, suma de 25.000 euro, un autoturism Audi A4, un microbuz.

Reclamanta a arătat că în timpul căsătoriei a fost dobândit un apartament cea a fost vândut iar din banii obținuți din vânzare din munca în Germania a fost cumpărată casa a cărei partajare o solicită, parte din bunurile mobile reprezintă zestrea acesteia, iar celelalte bunuri de mobilier și electrocasnice au fost cumpărate în timpul căsătoriei.

Contribuția la dobândirea bunurilor a fost egală, după afirmațiile din cererea introductivă.

Prin cererea de completare a acțiunii s-a solicitat și partajarea mai multor bunuri mobile, respectiv comodă, vitrină, 2 corpuri suspendate, mobilă dormitor, mobilă tineret, mobilă bucătărie, colțar sufragerie, congelator, mașină de spălat, servicii de pahare, cafea, combină muzicală.

A mai arătat că o . bunuri reprezintă zestrea sa, fiind bunuri proprii, precum și faptul că a avut în proprietate o garsonieră și conturi cu sume de bani ce au fost folosiți la achiziționarea bunurilor comune.

Ulterior, prin alte precizări, a arătat că la casă au fost efectuate îmbunătățiri cu banii obținuți din vânzarea unei garsoniere moștenită de la tatăl ei și din vânzarea unui autoturism marca Opel, bun comun.

Prin cererea reconvențională și întâmpinarea formulată în cauză a arătat că a realizat venituri mult mai mari decât cele realizate de reclamantă, având o contribuție la dobândirea bunurilor comune de 80%, iar reclamanta de numai 20%, arătând că înainte de a se căsători în anul 1994, cât și în timpul căsătoriei a muncit în Germania, unde se află și în prezent în acest fel realizând venituri mult mai mari decât reclamanta.

Reclamanta a lucrat și lucrează în prezent ca asistentă medicală la Spitalul Municipal Rădăuți, veniturile acesteia fiind doar pentru a se întreține, in nici un caz aceasta nu contribuit la dobândirea vreunui bun.

Este nereală susținerea acesteia prin care arată că lucrat și ea în Germania și a obținut venituri. Reclamanta a venit de două ori în Germania în perioada de vară, nu a muncit și întrucât nu s-a adaptat s-a întors în țară, chiar în cererea de divorț a arătat acest aspect.

- cu privire la casa cu anexe și suprafața de 400 m.p. identică din punct de vedere cadastral cu p.V. 713 înscrisă în C.F._ Rădăuți, a arătat că a făcut un schimb cu familia E. D., V.-M. și L. E., dându-le un apartament pe care l-au cumpărat părinții lui pe numele lor în anul 993 cu banii trimiși de el din Germania, pentru diferență achitându-le 10.000.000 lei RON bani câștigați anterior căsătoriei.

Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3373 din 11.05.1993 părinții apelantului, T. D. și T. D. au cumpărat un apartament situat în municipiul Rădăuți, ., ., . pe care i-a trimis din Germania. Întrucât nu era în țară nu a putut să cumpere acest apartament pe numele lui și nu a putut trimite o procură întrucât nu avea un drept legal de ședere.

În anul 1994 după prima căsătorie a încheiat cu părinții săi un contract de vânzare-cumpărare prin care aceștia îi vindeau apartamentul situat în ., însă nu s-a plătit nici un preț întrucât el este cel care a dat bani la achiziționarea imobilului în anul 1993.

La data de 14.10.1996 a vândut acest apartament conform contractului de vânzare­-cumpărare nr. 1870 soților E. D., E. V.-M. și L. E. cu suma de 5.000.000 lei RON, încheind un contract de vânzare-cumpărare nr. 1871 tot din aceeași zi, 14.10.1996 prin care a cumpărat casa cu anexe și terenul aferent cu suma de 15.000.000 lei RON, diferența de 10.000.000 lei fiind bani câștigați anterior căsătoriei.

- cu privire la suprafața de 2.200 m.p. și suprafața de 2.749 m.p. arată că aceste terenuri au fost cumpărate în timpul căsătoriei, pretențiile fiind de comunitate, însă reclamanta nu a dat nici un ban pentru achiziționarea acestora.

- suma de 24.000 euro nu a existat la data separării în fapt și nici la data pronunțării hotărârii de divorț, această sumă a fost folosită în timpul căsătoriei o parte pentru renovarea casei cu anexe, conturile au fost lichidate în timpul căsătoriei, conform extrase lor de cont.

- autoturismul marca Audi A4 an fabricație 200l a fost vândut în perioada cât erau căsătoriți.

- cu privire la microbuzul indicat de reclamantă arată că, nu a existat un microbuz care să fie bun propriu.

- bunurile proprii pe care le indică reclamanta au fost luate de reclamantă.

Ca modalitate de partajare a solicitat să i se atribuie - casa cu anexe și suprafața aferentă de 400 m.p. 2.200 m.p. și parte din bunurile mobile (mobilă dormitor, colțar sufragerie, combina frigorifică, mașina de spălat .. ).

Ca urmare a precizărilor făcute de reclamantă, prin răspunsul la aceste precizări a arătat că nu a prezentat nici un înscris din care sa dovedească existenta bunurilor care solicita a fi partajate

Susținerile reclamantei referitoare la modul cum a dobândit casa ce face obiectul partajului sunt nereale, solicitând proba cu martori prin care să dovedească cum au dobândit părinții lui apartamentul, cu ce bani a fost cumpărat și dacă în anul 1994 când s­-a încheiat acel contract de vânzare-cumpărare a plătit vreun ban părinților lui.

A arătat că banii au fost trimiși de el în anul 1993, întrucât nu era în țara actul a fost încheiat pe numele părinților, în acea perioadă nu locuiau cu forme legale in Germania pentru a putea trimite un mandat.

Imobilul de care amintește reclamanta că ar fi fost vândut de părinții ei în localitatea Țibeni a fost vândut de concubinul mamei ei înainte de Revoluție, iar lor nu le-a fost dat nici un ban în anul 1996 pentru a cumpăra casa.

Reclamanta nu amintește de autoturismul marca Seat cumpărat de el din Germania și care se află în prezent la socri pentru care nu a primit vreun ban.

Referitor la banii obținuți din nuntă, a arătat că nunta a fost organizată la Căminul cultural Dornești, nu au fost mai mult de 140 de persoane, iar cu banii obținuți au reușit să achite cheltuielile legate de organizarea nunții.

A depus extrase de cont prin care a dovedit ca anterior căsătoriei avea suma de 7.012 DM, iar acest cont a fost lichidat in timpul căsătoriei, banii fiind folosiți la achiziționarea de bunuri comune.

Reclamanta nu a amintit de un microbuz cumpărat de el anterior căsătoriei si vândut în timpul căsătoriei, nu spune ce s-a făcut cu acei bani.

În anul 1998 nu a făcut nimic la casă, iar garsoniera despre care amintește reclamanta, deși a fost vândută de aceasta în anul 1998, nici un ban nu a fost folosit in interesul căsătoriei, fiind cheltuiți personal de aceasta.

Renovări la casă au fost făcute în anul 2006 și 2007 însă banii în nici un caz nu sunt cei obținuți din vânzarea unui autoturism marca Opel așa cum susține reclamanta.

În anul 2007, sumele care au fost ridicate de la bancă au fost folosite pentru renovarea casei: a renovat etajul, casa scării, doua camere de la etaj, a închis balconul cu geamuri termopan, a făcut un dresing, a plătit muncitorii, a cumpărat materiale, a achiziționat bunuri mobile( congelator, mobila dormitor).

Arată că el muncea în Germania, câștiga bani pe care i-a folosit în interesul căsătoriei, încercând să asigure tot ce este necesar, pe când reclamanta avea un salariu care era cheltuit în câteva zile.

A depus copie după veniturile obținute de reclamanta în anul 2007, suma totala fiind de 13.888 lei.

Valorile indicate de reclamantă cu privire la terenurile din Hardic că un ar de teren s-ar vinde cu aproximativ 200 Euro.

Reclamanta nu a indicat cu ce bani s-au cumpărat aceste terenuri și daca a avut vreo contribuție la dobândirea acestora.

Referitor la autoturismul Audi A4, a arătat că aceasta a fost înmatriculat în România pe numele reclamantei, a fost folosit exclusiv de aceasta și nu se afla in posesia sa a fost cumpărat cu banii de el în Germania.

Referitor la microbuz, nu se detaliază ce microbuz solicită să fie inclus în masa de partaj nu se indică marca sau alte caracteristici deoarece în timpul căsătoriei nu a dobândit nici un microbuz care să fie bun propriu, nu s-a depus nici un înscris din care să reiasă că a fost înmatriculat pe numele unei persoane din Germania si ulterior l-a înmatriculat în România.

Referitor la contractul de muncă la care a făcut trimitere reclamanta a arătat că nu s-a făcut dovada că este fictiv, ce dovezi prezintă in acest sens și care este actul normativ care prevedea avizul Ministerului Muncii.

A arătat că prin cererea de divorț că principalul motiv pentru care reclamanta dorește să divorțeze este faptul că în toată perioada cât au fost căsătoriți, el a fost plecat în Germania la muncă iar ea a rămas în România, neputându-se adapta în Germania.

Despre divorț a aflat mult după introducerea cererii, iar reclamanta a continuat să locuiască la domiciliul comun până în luna aprilie 2008.

Prin cererea lor de intervenție accesorie, T. D. și T. D. au arătat că fiul lor a fost cel care a contribuit cu bani din Germania la dobândirea bunurilor comune, respectiv, acesta a trimis bani din Germania pentru achiziționarea unui apartament în anul 1993, iar în anul 1994 acest apartament a fost trecut pe numele fiului lor, deși nu au primit bani de la T. M. sau de la reclamantă.

Părinții fostei soții nu au contribuit cu vreo sumă de bani la cumpărarea casei, fosta soție nu realiza venituri fiind angajată de puțin timp, s-a plătit cu bani câștigați de fiul lor anterior căsătoriei și cu ce a mai câștigat la muncă în Germania după căsătorie.

De asemenea, terenurile au fost cumpărate tot cu bani câștigați în Germania, o parte din bunurile mobile au fost aduse din Germania la fel și materialele folosite pentru renovarea casei. Au mai arătat că a fost dat la schimb pentru casă apartamentul, fiind achiziționat și un apartament direct pe numele vânzătorilor, precum și o sumă de bani.

Prin sentința civilă nr. 987 din 2 martie 2012, instanța a reținut că apartamentul cumpărat în anul 1993 de la intervenienți este bun comun.

În 1996 a fost înstrăinat acest apartament. către numiții: E. D., E. V. și L. E., de la care a fost cumpărată casa cu anexe gospodărești situată în municipiul Rădăuți, . C.

De asemenea, în timpul căsătoriei au fost dobândite și suprafețele de 2200 mp teren fânețe și 2749 mp teren, ambele situate în ..

Cu privire la bunurile mobile arătate în cererea precizatoare a reclamantei, instanța a reținut că nu au contestate existența acestora și valorile arătate.

În ce privește sumele de bani, instanța a reținut că așa cum rezultă din documentele bancare, exista o sumă de 24.000 euro în trei depozite deschise la C. Suceava, depozite ce au fost lichidate de T. M. la data de 27 iunie 2007.

Autoturismul Audi A4 nu a fost inclus în masa de partajat, nefiind dovedită existența acestuia în patrimoniul soților a data (desfacerii căsătoriei) fiind înstrăinat, iar microbuzul arătat de reclamantă nu a fost identificat.

Referitor la cota de contribuție, instanța a reținut că reclamanta a fost asistent medical, a lucrat o scurtă perioadă în Germania, s-a ocupat de creșterea și educarea copilului minor, el fiind în străinătate.

Mai reține că T. M. a lucrat în străinătate, fiind muncitor în construcții, în baza unui contract de muncă, cu un salariu 4200 DM la nivelul anului 1996, iar pentru perioada anterioară divorțului nu au fost depuse documente pentru dovedirea veniturilor.

Veniturile au fost mai mari decât cele ale reclamantei, însă instanța a reținut în favoarea reclamantei și munca depusă în gospodărie și cea pentru creșterea și educarea minorului.

Se mai reține că din declarațiile martorilor C. M. și Cherneciuc G. rezultă că reclamanta a fost ajutată cu sume ce bani de către părinții săi, sume de bani ce au fost folosite la cumpărarea unui apartament. Tatăl reclamantei a lăsat moștenire acesteia o garsonieră, vândută cu 60.000 lei- iar soțul mamei ei a vândut o casă în Țibeni iar banii au fost dați reclamantei.

Cu referire la contribuția sa, instanța a reținut că anterior căsătoriei a avut suma de 7012 DM, bun propriu, reprezentând și contribuția superioară la dobândirea bunurilor.

Instanța nu poate reține faptul că a trimis bani părinților săi pentru a cumpăra un apartament, pe care ulterior aceștia l-au vândut lor fără a încasa vreo sumă de bani, deși acestea au fost confirmate de martori, în lipsa constatării simulației, situația juridică fiind cea care rezultă din contractele de vânzare – cumpărare conform cărora pentru apartament s-a plătit suma de 250.000 lei .

În concluzie el a avut o contribuție de 60 % iar reclamanta de 40 % la dobândirea bunurilor.

Mai arată că în mod greșit a fost inclus în masa de partajat suma de 24.000 Euro echivalentul a 103.200 lei. Această sumă nu a existat la data separării în fapt și nici la data pronunțării hotărârii de divorț, a fost folosită în timpul căsătoriei o parte pentru renovarea casei cu anexe, conturile au fost lichidate în timpul căsătoriei, conform extraselor de cont.

Toate bunurile dobândite în această perioadă sunt bunuri comune, indiferent dacă acestea sunt dobândite după introducerea acțiunii de divorț, separării în fapt după pronunțarea hotărârii în primă instanță în apel.

Cu privire la bunurile dobândite în timpul separației în fapt de către unul din soți, acestea sunt bunuri comune însă această împrejurare trebuie avută în vedere la stabilirea contribuției fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune.

Cât privește bunurile care au făcut obiectul partajului acestea trebuie să existe la data desfacerii căsătoriei, nu pot face obiectul partajului bunuri dobândite în timpul căsătoriei dar care nu mai există la data desfaceri căsătoriei.

Instanța a dat mai mult decât s-a cerut conform precizărilor la acțiune pentru termenul din 19.11.2009 se indica suma de 24.000 Euro echivalentul a 100.800 lei, instanța a reținut 103.200 lei.

Mai mult de cât atât consideră că, cota de contribuție a fost stabilită greșit.

Prin cererea reconvențională a solicitat să se rețină o cotă de contribuție de 80 % în favoarea sa și 20 % pentru reclamanta-pârâtă, instanța reținând 60% în favoarea sa și 40 % în favoarea reclamantei-pârâte.

Instanța a mai reținut ca fiind dovedit cu martori că reclamanta a fost ajutată în perioada căsătoriei de părinții săi cu însemnate sume de bani folosiți pentru cumpărarea unui apartament care ulterior ar fi fost vândut, a primit de la soțul mamei acesteia banii obținuți din - vânzarea unei case în Țibeni iar de la tatăl acesteia a primit moștenire o garsonieră pe care a vândut-o cu 60.000 lei, banii investindu-i în renovarea casei.

Instanța a înlăturat aproape în totalitate susținerile lui arătând că în lipsa constatării simulației cu privire la vânzarea celor două apartamente, situația juridică este cea care rezultă din contracte.

Greșit a reținut prima instanță faptul că reclamanta ar fi primit sume de bani de la soțul mamei acesteia și moștenire de la tatăl său, bani folosiți pentru achiziționarea de bunuri comune.

Prima instanță a făcut trimitere la declarațiile martorilor C. M. și Cherniciuc G., față de care a făcut plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Prin rezoluția din 14.11.2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. ci C. proc. pen., reținându-se că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii .

A solcitat și solicită înlăturarea acestor declarații deoarece martorii nu au perceput personal aspectele relatate ci doar din auzitede la reclamantă și de la părinții acesteia.

Prima instanță în mod greșit a înlăturat declarațiile martorilor propuși de el, T. M., Ș. S. si A. C. care au relatat despre apartamentul cumpărat de părinții lui pentru el înainte de căsătorie și au perceput persona1 nu din relatările lui sau ale părinților.

Prima instanță a reținut în mod greșit faptul că nu a formulat acțiune în simulație cu privire la realitatea juridică a apartamentului situat în ., . să motiveze faptul că între soți situația juridică a bunurilor se face prin orice mijloc de probă, inclusiv martori.

Valorile terenurilor în suprafață de 2749 și 2.200 mp au fost stabilite greșit precum și modul de stabilire a sumelor în lei, instanța neluând în calcul un curs euro de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Cheltuielile de judecată sunt stabilit greșit.

La dosar există chitanțele pentru onorariile experților, conform devizelor acestea sunt de 2.000 lei și 1.200 lei în total 3.200 conform procentului de 60% pârâtul-apelant trebuia să suporte doar suma de 1.920 lei.

Compensarea cu privire la onorariu de avocat nu poate avea loc în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada achitării vreunei sume de bani cu acest titlu, iar chitanța depusă la dosar reprezentând onorariu de avocat este de 2.100 lei.

Cu privire la cererea accesorie solicită admiterea cererii de intervenție martorii C. D.-C. și T. V. au confirmat susținerile din cererea de intervenție dovedind situația reală a apartamentului achiziționat de T. D. și T. D. anterior căsătoriei părților și faptul că nu au primit nici o sumă de bani în momentul în care s-a încheiat contractul din 23.09.1994.

În drept, au fost invocate disp.art.282 și urm. Cod procedură civilă.

Legal citată,reclamanta-intimată Halus V. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

În motivare a arătat că, pe cale de excepție, solicită anularea recursului ca netimbrat, deoarece la dosarul cauzei nu exista taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.232 lei si timbrul judiciar, aferente prezentei cauze, cu toate că prin citație, instanța i-a pus în vedere recurentului sa-si timbreze acțiunea.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele:

Prin recursul formulat, se invocă faptul că suma de 24.000 de Euro a fost greșit introdusă în masa bunurilor de partaj, deoarece această sumă nu ar fi existat.

Or, din documentele și actele bancare, filele 44 și următoarele, dosar fond, rezultă că această sumă a existat în contul soților, sumă care a fost scoasă/retrasă de către T. M. la data de 27 iunie 2007, bani pe care i-a folosit doar în interes propriu personal.

În aceste condiții, este evident că susținerile recurentului precum că această sumă nici nu ar fi existat vreodată, sunt total nefondate, aspect observat în mod corect și de către instanța de fond, astfel încât introducerea în masa de partaj a acestei sume de 24.000 Euro este una legală, acest bun având regimul juridic de bun comun al soților, sumă care a fost depusă în bancă în timpul căsătoriei celor doi soți, așa încât solicită respingerea acestui prim motiv de recurs, ca nefondat.

Nu sunt reale nici susținerile recurentului precum că această sumă de bani ar fi fost folosită la renovarea casei, deoarece, după cum se poate observa din întreg probatoriul administrat în cauză, reiese că acea casă a fost achiziționată în anul 1996 iar renovarea ei a avut loc chiar imediat după cumpărare, așa cum rezultă și din audierea martorilor din cauză, martorul C. D. C. indică cu exactitate perioada de efectuarea lucrărilor de renovare a casei, la care a participat personal, respectiv anul 1998 - 2000, așa încât nu se poate susține că această sumă de bani (24.000 Euro) a fost utilizată la renovarea casei, de vreme ce recurentul a scos acești bani din bancă la data de 27 iunie 2007 iar acțiunea de divort a fost introdusă la data de 14 august 2007.

În concluzie, acest depozit bancar de 24.000 Euro are regimul juridic de bun comun al soților și în mod legal a fost introdus în masa de partaj, motiv pentru care solicită respingerea acestui prim motiv de recurs, ca nefondat.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, privind cota de contribuție care a fost stabilită de 40% in favoarea intimatei și de 60% în favoarea recurentului, față de 80% și 20% cum a solicitat recurentul, consideră că aceasta este una legală, corectă și echitabilă.

Recurentul nu a desfășurat o activitate continuă cu caracter permanent în Germania, cum pretinde și nu a obținut venituri constante lună de lună de 4.200 DM, nefăcând nici o proba concretă, clară în acest sens, adică să depună la dosar contracte de munca, legale, avizate de Ministerul Muncii din România, state de plată, care să ateste durata cât a lucrat în Germania, veniturile pe care le obținea lunar, cheltuielile lunare pe care le avea pentru întreținerea proprie și în final sumele de bani care îi rămâneau curați în mână.

Recurentul a lucrat temporar în Germania, perioadă în care a fost implicat și într-o relație extraconjugală, unde o parte din banii săi erau cheltuiți în acest sens, așa încât nu se poate susține legal și valabil ca acesta ar fi câștigat sumele de bani pomenite și le-ar fi trimis acasă familiei, la dosar neexistând nici o probă certă, fără echivoc in acest sens, așa încât și acest motiv de recurs este unul total nefondat și se impune respingerea lui. Ea, la rândul său avea serviciu și a lucrat ca asistentă medicală, obținând venituri lunare având grijă de gospodărie și de copil.

Pe de alta parte, intimata Halus V. (fosta Topala) a fost ajutată în timpul căsătoriei de către părinții săi și rudele sale cu sume importante de bani, bani care au fost folosiți în totalitate pentru achiziționarea de imobile, proprietății și renovarea locuinței, bani care au intrat in masa bunurilor comune ale soților. Și intimata a lucrat în Germania și toți banii câștigați i-a folosit în interesul casei și a familiei, de asemeni intimata a lucrat ca asistentă medicală, prestând și muncă în gospodărie, așa încât, consideră că nu se poate susține legal și valabil faptul că aceasta ar fi avut o contribuție nesemnificativă în dobândirea bunurilor din masa de partaj, dimpotrivă, aceasta a avut o contribuție superioară, la dobândirea tuturor bunurilor componente a masei de partaj decât recurentul, având în vedere si sprijinul pecuniar substanțial obținut din partea familiei sale.

Conchide prin a spune că și punctul doi, ca motiv de recurs, este unul total nefondat, motiv pentru care se impune respingerea lui, din probatoriul administrat în cauza reiese, fără putință de tăgadă cele susținute mai sus.

Alt motiv de recurs invocat, respectiv punctul 3 în care se contestă valoarea terenurilor, făcîndu-se fel de fel de afirmații care nu au nici un suport și nici o relevanță, nefiind probate deloc, context în care este facil de observat că se impune respingerea și a acestui motiv de recurs ca nefondat.

De vreme ce în cauză s-au efectuat expertize tehnice judiciare în care aceste terenuri au fost evaluate de către experți autorizați, expertize care nu au fost contestate și obiectate în nici un fel de către recurent, acesta fiind de acord cu ele, este evident că aceste motive de recurs ale recurentului sunt total nefondate, nu au nici o relevanță și se impune respingerea lor.

Nefondate sunt și celelalte două motive de recurs, privind stabilirea sumelor în lei și a cheltuielilor de judecata, astfel încât solicită respingerea lor.

Instanța de fond a stabilit în mod corect și legal paritatea leu/euro la valoarea a BNR-ului de la momentele respective, paritate necontestată de către recurent la acea vreme, de notorietate fiind fluctuația monedei europene de la zi la zi, așa încât și acest motiv de recurs se impune a fi respins.

În data de 20 noiembrie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția de netimbrare a apelului declarat de intervenienții-apelanți T. D. și T. D.

Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul reține următoarele:

După cum rezultă din dispozițiile art. 137 al. 1 Cod pr. civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii iar după cum rezultă din dispozițiile art. 298 Cod pr. civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu,excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nefiind considerate cereri noi în accepțiunea art. 294 al. 1 Cod pr. civilă.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege, iar petentului îi revine obligația de a plăti taxele judiciare de timbru anticipat, după cum rezultă din dispozițiile art. 20 al.1 din același act normativ.

Potrivit art. 35 al. 1 și 2 din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 al Ministrului Justiției privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru, se datorează și se achită anticipat, instanțele judecătorești putând amâna executarea acestei obligații până cel mai târziu la primul termen de judecată, în mod cu totul excepțional și motivat.

După cum rezultă din prevederile art. 1 al. 1 din O.G. nr. 32/1995, se instituie timbrul judiciar, care, în condițiile prezentei ordonanțe, se aplică acțiunilor, cererilor, actelor și serviciilor de competența tuturor instanțelor judecătorești, Ministerului Justiției, Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, precum și actelor notariale ce se îndeplinesc de către notarii publici. După cum rezultă din prevederile art. 9 al.1 din același act normativ, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător.

După cum rezultă din prevederile art. 20 al. 2 din Legea nr. 146/1997, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la momentul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

După cum rezultă din prevederile art. 9 al. 2 din O.G. nr. 32/1995, în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

În speță, prin încheierea de ședință din data de 23 octombrie 2012, li s-a comunicat intervenienților-apelanți T. I. și T. D. obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2232,11 lei și de a depune un timbru judiciar în valoare de 2,5 lei aferente cererii lor de apel(f. 29), dar aceștia nu și-au îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit din data de 20 noiembrie 2013.

Prin urmare, excepția invocată apare ca fiind întemeiată, motiv pentru care va fi admisă.

Admițând excepția de netimbrare a apelului, excepție de procedură, absolută și peremptorie, instanța va anula apelul ca netimbrat, în temeiul art. 296 Cod pr. civilă coroborat cu dispozițiile art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997 și prevederile art. 9 al. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și cele ale art. 35 al. 5 din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 al Ministrului Justiției privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

În ceea ce privește apelul pârâtului-reclamant T. M., tribunalul reține următoarele:

Prin încheierea din ședința camerei de consiliu din data de 25 ianuarie 2010, s-a respins cererea de recuzare a judecătorului fondului formulată de pârâtul-reclamant T. M., ca neîntemeiată.

În cererea sa de recuzare, petentul T. M. a invocat faptul că judecătorul cauzei trena în mod excesiv judecata dosarului fără ca să facă ceva în acest timp și că a admis proba cu martori mincinoși ai reclamantei. Pârâtul-reclamant a mai invocat faptul că judecătorul fondului este același care a judecat și cererea de divorț și că este în relații de cumetrie cu avocata reclamantei, căreia i-ar fi botezat fiica. Pârâtul-recurent nu a indicat temeiul de drept al cererii sale de recuzare, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 al. 1 Cod pr. civilă iar instanța de fond a respins în mod corect cererea de recuzare ca neîntemeiată, având în vedere că relațiile de cumetrie ale judecătorului cauzei( pe care acesta le-a și negat) cu una dintre părți, nu constituie motiv de recuzare în accepțiunea art. 27 pct. 1-9 Cod pr. civilă.

De asemenea, împrejurarea că judecătorul fondului a soluționat și procesul de divorț al părților nu constituia motiv de recuzare în accepțiunea art. 27 pct. 1-9 Cod pr. civilă, având în vedere că cererea de partaj de bunuri comune între soți poate fi făcută și soluționată ca cerere accesorie și în cadrul cererii de divorț, astfel încât formularea cererii de partaj de bunuri comune pe cale separată, nu atrage incompatibilitatea judecătorului ce a pronunțat divorțul să soluționeze și cererea de partaj de bunuri comune introdusă ulterior, asupra căruia acesta nu și-a exprimat opinia.

De asemenea, modalitatea în care judecătorul cauzei soluționează cererile de probe ale părților nu constituie motiv de recuzare în accepțiunea art. 27 pct. 1-9 Cod pr. civilă.

Este de principiu că instanța are obligația de a se pronunța asupra tuturor cererilor de probe formulate de părți în sensul admiterii sau respingerii acestora, însă faptul că judecătorul recuzat a admis sau respins o cerere sau o probă solicitată de către o parte, nu înseamnă că și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă iar simpla nemulțumire a părții cu privire la măsurile de administrare judiciară nu constituie motiv de recuzare, nefăcându-se dovada că judecătorul cauzei care vreun interes în soluționarea pricinii.

Prin urmare, încheierea apelată este legală și temeinică iar acest motiv de apel este neîntemeiat.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la stabilirea gradului de contribuție al părților la dobândirea bunurilor achiziționate în cursul căsătoriei, tribunalul reține că dispozițiile art. 30 al. 1 din Codul familiei( în vigoare la data introducerii acțiunii) instituiau o prezumție relativă a contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor comune, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă de către soțul care pretinde că ar fi avut o contribuție exclusivă la dobândirea bunurilor în cursul căsătoriei iar bunurile comune puteau fi împărțite atât în timpul căsătoriei, la cererea oricăruia dintre soți, prin hotărâre judecătorească, cât și la desfacerea căsătoriei prin divorț, cazuri în care instanța de judecată va stabili întinderea drepturilor fiecăruia dintre soți privind bunurile comune, ținând seama de gradul de contribuție al fiecărui soț la dobândirea și conservarea bunurilor comune.

În vederea determinării gradului de contribuție al fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune se iau în considerare împrejurări ca veniturile realizate de fiecare dintre soți, munca depusă de soț în gospodărie și pentru creșterea copiilor, durata separației în fapt a soților, conduita risipitoare a unuia din soți etc.

După cum au confirmat ambele părți și după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, atât în primă instanță, cât și în apel, pârâtul-apelant a lucrat în Germania ani de zile în timpul căsătoriei, răstimp în care a realizat venituri masive pe care le-a trimis familiei sale, după cum rezultă din contractul de muncă depus în limba germană și în traducere legalizată la f. 53-59-ds. fond iar din adresa depusă în limba germană la f. 32-ds. apel rezultă că pârâtul-apelant a realizat venituri de aproximativ 4516 DM lunar în perioada 24 ianuarie 1996-31 decembrie 2001 și 2500 Euro lunar în perioada 1 ianuarie 2002-30 noiembrie 2006.

Din extrasele de cont de la f. 13-15 și 43-ds. fond rezultă că pârâtul-apelant avea în cont în luna ianuarie 2006 la Banca Comercială Carpatica suma de_ Euro iar faptul că acest depozit a fost lichidat de către pârâtul-apelant în data de 27 iunie 2007, nu înlătură caracterul de bun comun al sumei depuse, care trebuia inclusă în masa bunurilor comune, după cum în mod corect a reținut prima instanță iar motivul de apel referitor la faptul că aceste sume au fost lichidate în cursul căsătoriei, astfel încât se prezumă că sumele au fost folosite în comun de ambii soți în timpul căsătoriei, nu poate fi primit, atâta timp cât la acea dată părțile erau separate în fapt, după cum rezultă din considerentele hotărârii de divorț(f. 4-ds. fond) în care se arată că, după despărțirea în fapt a soților, minorul a locuit împreună cu mama lui iar în luna iulie a plecat împreună cu tatăl său în Germania.

Susținerile din cererea de apel referitoare la faptul că din această sumă ar fi fost folosită în timpul căsătoriei o parte pentru renovarea casei cu anexe sunt puțin credibile, având în vedere că întregul depozit a fost lichidat de pârât în data de 27 iunie 2007, acțiunea de divorț a fost introdusă la data de 14 august 2007, fiind logic că la acea dată părțile erau deja separate în fapt, acesta fiind probabil și motivul pentru care pârâtul a lichidat întregul depozit și este puțin probabil că în pragul despărțirii lor iminente, cei doi foști soți ar mai fi plănuit să scoată împreună bani din bancă în vederea renovării casei cu anexe.

Este adevărat că pârâtul-apelant a adus îmbunătățiri la imobilul casă după separarea în fapt a soților, dar contravaloarea îmbunătățirilor constând din termosistem nefinisat în valoare de_ lei și gard în valoare de 3598 lei( identificate în raportul de expertiză în construcții de la f. 142-ds. fond) nu au fost incluse de prima instanță în masa bunurilor comune iar în obiectivele pentru expertiză din data de 13 mai 2010, pârâtul-reclamant a solicitat el însuși evaluarea îmbunătățirilor făcute după divorț constând în refacerea fațadei și a gardului de la drum( f. 106-ds. fond), ceea ce înseamnă că aceste îmbunătățiri nu au fost efectuate în cursul căsătoriei.

În ceea ce privește îmbunătățirile anterioare, din probatoriul administrat în cauză rezultă că părțile au efectuat îmbunătățiri la casă în perioada 1998-2000, după cum au relevat martorii Cherneciuc G.(f. 80), Amariției C. care în declarația sa de la f.82-ds. fond a arătat că imobilul casă a fost renovat după ce a fost cumpărat iar acest lucru a fost confirmat și de martorul C. V. G.(f.96-ds. fond), Ș. S.(f.151-ds. fond) iar martorul C. D.-C. a arătat că renovările inițiale s-au făcut în perioada 1998-2000(f. 166-ds. fond).

De altfel, chiar din conținutul cererii de apel se observă că pârâtul-apelant nu susține că ar fi folosit suma de_ Euro cu fosta sa soție, că ar fi ridicat banii cu acordul ei și că i-ar fi împărțit cu ea, ci că sumele au fost ridicate în timpul căsătoriei, situație în care se prezumă că au fost folosite în comun de foștii soți, în timpul căsătoriei( potrivit aprecierii pârâtului-apelant).

Tribunalul apreciază că această susținere a pârâtului-apelant este puțin credibilă, având în vedere împrejurările în care a fost lichidat depozitul și anume, cu două luni înaintea introducerii acțiunii de divorț, când părțile erau deja separate în fapt și faptul că pârâtul-apelant s-a grăbit să lichideze întregul depozit, în aceeași zi.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la faptul că instanța a dat mai mult decât s-a cerut și anume suma de_ Euro în echivalent de_ lei, tribunalul reține că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-intimată a solicitat includerea în masa bunurilor comune a sumei de_ Euro iar cursul de schimb leu/Euro al BNR în data de 2 martie 2012, când s-a pronunțat hotărârea, era de 4,34 lei, astfel încât suma acordată de prima instanță, de_ lei este, oricum, mai mică decât suma ce ar fi rezultat din echivalentul în lei al sumei de_ Euro la data pronunțării hotărârii.

Cum probatoriul administrat în apel nu a relevat împrejurări de fapt noi care să confirme susținerile de fapt ale pârâtului-apelant cu privire la acest motiv de apel iar valoarea bunurilor mobile și sumele de bani folosite de unul dintre soți în mod unilateral în cursul căsătoriei în interes propriu și care nu mai există trebuie incluse în masa de partaj, tribunalul constată că acest motiv de apel este neîntemeiat, instanța de fond incluzând în mod corect această sumă de_ Euro în masa de partaj.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel referitor la cota de contribuție a soților la achiziționarea bunurilor comune dobândite în cursul căsătoriei, tribunalul reține că din extrasul de cont de la f. 41 rezultă că pârâtul-apelant avea în cont în data de 1 octombrie 1994 suma de 7120, 52DM, această sumă reprezentând bunul propriu al pârâtului și fiind o dovadă a contribuției sale superioare la achiziționarea bunurilor comune dobândite în cursul căsătoriei, după cum în mod corect a reținut prima instanță.

Din declarațiile martorilor C. M. și Cherneciuc G.( 79-80-ds. fond), rezultă că pârâtul-apelant a lucrat în Germania din anul 1991 iar din declarația martorului A. C. rezultă că pârâtul lucra în Germania și a suportat cheltuielile pentru renovarea casei, întrucât în perioada respectivă lucra în Germania, însă a lucrat și la casă(f. 82).

Din declarația martorului C. V.-G. rezultă că părțile locuiau inițial într-un apartament ce aparținea pârâtului, după care s-au mutat într-o casă, pe care au renovat-o iar pârâtul a adus din Germania o parte din bunuri( lustre, calculatoare, televizoare, mașina de spălat, frigider, calorifere și centrala termică, precum și materiale de construcție folosite la renovare). Martorul a mai arătat că pârâtul a fost plecat încă de când s-au deschis granițele în Germania unde a lucrat în construcții și a strâns bani, apreciindu-se că a avut o contribuție însemnată la dobândirea bunurilor și că a învestit bani în mașini pentru că așa putea scoate banii din Germania pentru a-i aduce în țară(f.96-ds. fond).

În declarația sa de la f.97-ds. fond, martorul E. C. Hărăluță a arătat că părțile au locuit inițial într-un apartament care aparținea pârâtului, după care s-au mutat la casă. Martorul a mai arătat că pârâtul a lucrat mult timp în Germania de prin anul 1991-1992 iar reclamanta era angajată la Salvare. S-a mai arătat că părțile au avut mai multe mașini în timpul căsătoriei iar pârâtul conducea un microbuz cu care venea din Germania și transporta diverse bunuri.

Din declarația martorei R. M. rezultă că după căsătoria părților, pârâtul-apelant a plecat în Germania iar mai târziu soții și-au luat o casă în municipiul Rădăuți, . locuit până s-au separat iar pârâtul-apelant a lucrat tot timpul în Germania iar reclamanta-intimată a lucrat la Salvare(f.49-ds.apel).

Din copia carnetului de muncă al reclamantei-intimate de la f. 60-68-ds. apel rezultă că aceasta nu a lucrat în perioada 1994-2001 iar din anul 2001 a fost angajată pe postul de asistent medical la SAJ Suceava, realizând venituri nete de 655 lei lunar în perioada 2001-2008( când s-a desfăcut căsătoria), după cum rezultă din adresa nr. 1096 din data de 25 februarie 2013 a Serviciului de Ambulanță Județean Suceava(f.70).

Din declarația martorei C. M. rezultă că reclamanta-intimată era singură la părinți iar aceștia au ajutat-o foarte mult financiar, tatăl reclamantei lăsându-i moștenire o garsonieră, pe care pe care reclamanta a vândut-o cu 60.000 lei, iar soțul mamei reclamantei a vândut o casă în Țibeni, banii obținuți dându-i reclamantei iar mama reclamantei a ajutat la renovarea casei, aducând mâncarea muncitorilor(f.79-ds.fond).

Din declarația martorului Cherneciuc G. rezultă că părinții reclamantei i-au dat bani fiicei lor, reclamanta, au ajutat-o la renovarea casei iar în timpul în care pârâtul-reclamant a fost plecat în Germania iar reclamanta-intimată s-a ocupat singură de gospodărie și de creșterea și educarea copilului rezultat din căsătorie(f.80-ds.fond).

Din declarația martorei N. M. rezultă că reclamanta primise de la părinții ei o . bunuri mobile ca zestre, pe care reclamanta nu le-a luat înapoi(f.94-ds. fond).

Sub imperiul dispozițiilor legale în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, stabilirea contribuției soților la dobândirea bunurilor comune se putea făcea prin orice mijloc de probă, deoarece era vorba de dovedirea unei situații de fapt iar la stabilirea aportului fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune se lua în considerare și munca femeii depusă în gospodărie pentru creșterea și educarea copiilor, cum este și cazul reclamantei-intimate în acest sens, acest aport fiind dovedit cu declarațiile martorilor audiați în cauză.

Contrar susținerilor pârâtului-apelant, în mod corect prima instanță nu a luat în considerare susținerile acestuia din cererea reconvențională referitoare la caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între el și părinții săi cu privire la apartamentul situat în municipiul Rădăuți, ., jud. Suceava, în lipsa unei hotărâri definitive și irevocabile care să constate caracterul simulat al acestui contract autentic.

Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3373 din data de 11 mai 1993 la fostul Notariat de Stat Județean Suceava, părinții pârâtului-apelant, intervenienții-apelanți T. D. și T. D. au cumpărat cu suma de_ lei Rol, apartamentul situat în municipiul Rădăuți, ., .(f.37-ds. fond) iar acest imobil a fost vândut ulterior fiului lor, pârâtul-apelant T. M., cu suma de_ lei prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9835 din data de 28 septembrie 1994 la fostul Notariat de Stat Rădăuți, jud. Suceava(f.35-ds. fond), imobilul cumpărat având caracterul de bun comun, dobândit în cursul căsătoriei, în absența unei hotărâri judecătorești definitive care să constate caracterul simulat al acestui act autentic și că este o donație deghizată.

Este adevărat că dispozițiile art. 5 al. 1 din Decretul nr. 32/1954 prevăd că, între soți, dovada de bun propriu se poate face prin orice mijloc de probă. Această dispoziție trebuie interpretată în sensul că dovada bunurilor proprii în raporturile dintre soți se va putea face prin orice mijloc de probă numai dacă nu este vorba de acte juridice solemne sau de combaterea unor înscrisuri preconstituite. Prin urmare, dacă bunul propriu a fost dobândit prin act solemn, dovada acestuia se face în condițiile legii, numai prin înscrisul întocmit în forma cerută de lege( autentică, în cazul donației și autentic sau olograf, în cazul testamentului).

Având în vedere împrejurarea că imobilul apartament situat în municipiul Rădăuți, ., ., . era un bun comuna, prețul de_ lei Rol obținut de cei doi soți ca urmare a vânzării apartamentului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1870 din data de 14 octombrie 1996 la Biroul Notarului Public A. Sehlanec din municipiul Rădăuți(f.34-ds. fond) are caracterul de bun comun în accepțiunea art. 30 al. 1 din Codul familiei, dată fiind prezumția de comunitate consacrată de acest text de lege și nu de bun propriu, după cum susține pârâtul-apelant, astfel încât acest motiv de apel este neîntemeiat.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la valorile terenurilor de 2749 mp și 2200 mp teren situate în extravilanul comunei H. de Sus, tribunalul reține că la stabilirea valorii acestor imobile, prima instanță a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară și a suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expertul S. D. de la f. 154 și 169-ds. fond, expert care s-a deplasat în teren și a identificat terenurile, după cum rezultă din suplimentul la raportul de expertiză de la f. 219-ds. fond, expertul stabilind o valoare de_ lei pentru suprafața de 2749 mp și de_ lei pentru suprafața de 2200 mp teren, prima instanță însușindu-și concluziile expertului cu privire la acest aspect.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul M. M. C. în apel rezultă că valoarea suprafeței de 2749 mp teren identic cu p.f.3023/40 din CF 3214 a . Sus, este de de 5883 Euro, respectiv_ lei și a suprafeței de 2200 m.p. teren identic cu p.f. 2996/101 din CF 5578 H. de Sus, este de 7062 Euro, respectiv_ lei(f.94-ds. apel), diferite de cele reținute de expertul S. D. în expertiza dispusă de instanța de fond iar tribunalul apreciază că valorile reținute în expertiza dispusă în apel reflectă realitatea, având în vedere calitatea de expert evaluator a expertei M. M. C. și faptul că aceasta a arătat în raportul de expertiză criteriile care au determinat-o să stabilească aceste valori, în raportul de expertiză arătându-se că suprafața de 2749 mp teren este o parcelă de teren fânaț, la care se ajunge pe un drum forestier de circa 4 km și o servitute de trecere, nu beneficiază de utilități și nu este împrejmuită iar suprafața de 2200 mp teren este amplasată la drum în mediu construit, are deschidere la drum, nu beneficiază de utilități și nu este împrejmuită.

Reclamanta-intimată nu a contestat concluziile raportului de expertiză întocmit în apel de expertul M. M. C., astfel încât tribunalul apreciază că acest motiv de apel este întemeiat și se impune schimbarea hotărârii atacate în sensul modificării valorilor acestor suprafețe de teren și, implicit, a valorii masei bunurilor comune, a valorilor cotei părți cuvenite fiecărui copărtaș, a loturilor și a valorilor sultei, o dată cu soluționarea motivului de apel referitor la gradul de contribuție al fiecărei părți la dobândirea bunurilor comune.

Prin cererea reconvențională de la f. 31-ds. fond, pârâtul-apelant a solicitat să se constate că a avut un grad de contribuție de 80% la achiziționarea bunurilor comune dobândite în cursul căsătoriei iar reclamanta de 20%, susținere reiterată în apel.

Din probatoriul administrat în primă instanță și în apel rezultă într-adevăr că, urmare a faptului că a lucrat în Germania în tot timpul căsătoriei, pârâtul-apelant a obținut venituri consistente, net superioare celor obținute de reclamanta-intimată din activitatea sa de asistent medical, fiind de notorietate că munca prestată în străinătate este retribuită mult mai bine decât cea prestată în țară, susținerile pârâtului-apelant fiind confirmate de probele cu înscrisurile depuse la dosar în primă instanță și în apel și de depozițiile martorilor audiați și în primă instanță și în apel, care au confirmat faptul că pârâtul-apelant a lucrat în Germania din anul 1991 și aducea bani și bunuri în țară, după cum au confirmat martorii Ș. S., C. V. G., E. C. Hărăluță, T. V. și C. D. C..

Având în vedere și suma de 7120, 52DM pe care o avea în cont la data căsătoriei și că disproporția dintre veniturile nete lunare realizate de părți în perioada căsătoriei și dovedite cu înscrisurile depuse la dosar este de aproape 90% în favoarea pârâtului-apelant, dar și de faptul că părțile nu au fost angajate perioade mari de timp în decursul căsătoriei, tribunalul apreciază că pârâtul-apelant a avut o contribuție determinantă la achiziționarea bunurilor comune în cursul căsătoriei, mai mare decât cota de 60% reținută de instanța de fond, astfel încât acest motiv de apel este întemeiat.

Cu toate acestea, nu poate fi minimalizat aportul reclamantei-intimate la achiziționarea bunurilor comune prin faptul că a fost angajată și a realizat venituri în țară, munca depusă în gospodărie de aceasta, faptul că s-a ocupat singură de creșterea și educarea copilului minor al părților în perioada în care pârâtul-apelant a fost plecat în străinătate, precum și ajutorul financiar și sprijinul acordat de părinții reclamantei-intimate care au ajutat-o la renovarea casei, după cum s-a reținut mai sus, astfel încât tribunalul apreciază că pârâtul-apelant a avut un grad de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 70% iar reclamanta-intimată de 30%, astfel încât se impune schimbarea sentinței apelate și cu privire la acest aspect, situația de fapt reținută de prima instanță fiind greșită.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la greșita compensare a cheltuielilor de judecată de instanța de fond, tribunalul reține că reclamanta-intimată a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 2725 lei reprezentând contravaloarea taxei de timbru, timbru judiciar și a onorariului pentru experții desemnați în cauză, după cum rezultă din chitanțele de la f. 26, 99, 101 și 213-ds. fond iar pârâtul-reclamant a efectuat cheltuieli de judecată în valoare de 2119,3 lei reprezentând contravaloarea taxei de timbru, timbru judiciar și a onorariului de avocat, după cum rezultă din chitanțele de la f. 29 și 33-ds. fond.

Cum în procesele de partaj, părțile au calități duble, de reclamanți și de pârâți iar soluția pronunțată cu privire la ieșirea din indiviziune este în interesul tuturor, ele suportă împreună cheltuielile de judecată proporțional cu cota lor parte din masa bunurilor de împărțit și cu gradul pretențiilor admise. Prin urmare, dacă ambele părți efectuează cheltuieli în legătură cu judecarea litigiului, se poate dispune compensarea acestora în raport de cota lor parte din valoarea masei de partaj și de valoarea pretențiilor admise iar dispozițiile art. 274 al. 2 Cod pr. civilă prevăd că judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor.

Având în vedere că pârâtul-apelant are o contribuție de 70% la achiziționarea bunurilor comune, este obligat să suporte cheltuielile aferente operațiunilor de partaj în această proporție și ținând cont de faptul că pretențiile părților au fost admise în parte, tribunalul constată că soluția de compensare în parte a cheltuielilor de judecată de către prima instanță și a obligării pârâtului să plătească reclamantei suma de 2040 lei cu acest titlu este una justificată și subzistă încă și prin prisma soluției date în apel, în condițiile reținerii unei cote de contribuție majorate a pârâtului-apelant la achiziționarea bunurilor comune dobândite în cursul căsătoriei, astfel încât acest motiv de apel este neîntemeiat, neavând relevanță împrejurarea că reclamanta-intimată nu a făcut dovada achitării vreunei sume cu titlu de onorariu de avocat în primă instanță.

Prin urmare, în temeiul art. 295 al. 1 și 296 Cod pr. civilă, tribunalul va admite apelul pârâtului, va schimba în parte hotărârea atacată iar în temeiul art. 673⁵ al. 1 Cod pr. civilă, va constata că reclamanta și pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei, ca bunuri comune, cu o contribuție de 70% pârâtul și 30% reclamanta, următoarele bunuri:

-o casă situată în municipiul Rădăuți, cu anexe, ., în valoare de 68.000 EURO, respectiv 276.816 lei, din care valoarea îmbunătățirilor efectuate de pârât este de 18.593 lei, valoarea partajabilă fiind de 258.223 lei;

-suprafața de 400 m.p. teren intravilan, identic cu p.v. 713 din CF_ a . valoare de 12.000 EURO, respectiv 50.668 lei;

-suprafața de 2749 m.p. teren identic cu p.f.3023/40 din CF 3214 a . Sus, în valoare de 5883 Euro, respectiv_ lei;

-suprafața de 2200 m.p. teren identic cu p.f. 2996/101 din CF 5578 H. de Sus, în valoare de 7062 Euro, respectiv_ lei;

-Bunuri mobile:

-comodă, vitrină, 2 corpuri suspendate, în valoare de 1000 lei;

-mobilă dormitor, în valoare de 2000 lei;

-mobilă tineret, în valoare de 1200 lei;

-mobilă bucătărie, în valoare de 1500 lei;

-colțar sufragerie, în valoare de 2000 lei;

-3 televizoare, în valoare de 2000 lei;

-o combină frigorifică, în valoare de 800 lei;

-un congelator, în valoare de 800 lei;

-o mașină de spălat, în valoare de 800 lei;

-suma de 24.000 EURO, respectiv 103.200 lei.

Valoarea totală a bunurilor ce alcătuiesc masa bunurilor comune dobândite în cursul căsătoriei este de_ lei.

Tribunalul va transforma coproprietatea devălmașă a părților, în coproprietate pe cote-părți, în cotă de 30% pentru reclamantă, valoarea cotei părți a acesteia fiind de_,9 lei și 70% pentru pârât, valoarea cotei părți a acestuia fiind de_,1 lei iar în temeiul art. 673⁵ al. 2, art. 673⁹ și art. 673¹⁴ al. 1 Cod pr. civilă, se va înceta starea de indiviziune existentă între părți, prin atribuire de loturi, sens în care se va atribui reclamantei lotul nr.1, format din: suprafața de 2200 m.p. teren identic cu p.f.2996/101 din CF 5578 H. de Sus, în valoare de_ lei și următoarele bunuri mobile: comodă, vitrină, 2 corpuri suspendate în valoare de 1000 lei, mobilă tineret în valoare de 1200 lei, mobilă bucătărie în valoare de 1500 lei, 3 televizoare în valoare de 2000 lei, un congelator în valoare de 800 lei, valoarea totală a lotului fiind de_ lei și pârâtului lotul nr.2, format din: casa cu anexe în valoare de 258.223 lei, suprafața de 400 m.p. teren intravilan, identic cu p.v.713 din CF_ a . valoare de 50.668 lei, suprafața de 2749 m.p. teren, identic cu p.f.3023/40 din CF 3214 a . Sus, în valoare de_ lei, mobila dormitor în valoare de 2000 lei, colțar în valoare de 2000 lei, combina frigorifică în valoare de 800 lei, mașină spălat în valoare de 800 lei și suma de 103.200 lei, valoarea totală a lotului fiind de_ lei.

În temeiul art. 673⁵ al. 2 Cod pr. civilă, pentru egalizarea valorică a loturilor, raportat la noile cote ale părților și la valoarea acestora, se va obliga pârâtul-apelant să plătească reclamantei-intimate suma de_,9 lei cu titlu de sultă și se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 274 al. 1 Cod pr. civilă, ca efect al admiterii apelului, se va dispune obligarea reclamantei-intimate să achite pârâtului-apelant suma de 5288,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar(f.23 și 24-ds apel), a onorariului pentru expert(f-42,87) și a onorariului de avocat(f. 160).

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE :

Admite excepția de netimbrare a apelului declarat de intervenienții în numele altei persoane T. D. și T. D., ambii cu domiciliul în municipiul Rădăuți, ., ..

Anulează apelul declarat de intervenienții în numele altei persoane T. D. și T. D. împotriva sentinței civile nr. 987 din data de 2 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._, ca netimbrat.

Admite apelul declarat de pârâtul-reclamant T. M., domiciliat în municipiul Rădăuți, ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 987 din data de 2 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta Halus( fostă T.) V., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „M. M.”, cu sediul în municipiul Rădăuți, .. 70, județul Suceava.

Schimbă în parte sentința civilă nr. 987 din data de 2 martie 2012 a Judecătoriei Rădăuți( dosar nr._ ), în sensul că:

Constată că reclamanta și pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei, ca bunuri comune, cu o contribuție de 70% pârâtul și 30% reclamanta, următoarele bunuri:

-o casă situată în municipiul Rădăuți, cu anexe, ., în valoare de 68.000 EURO, respectiv 276.816 lei, din care valoarea îmbunătățirilor efectuate de pârât este de 18.593 lei, valoarea partajabilă fiind de 258.223 lei;

-suprafața de 400 m.p. teren intravilan, identic cu p.v. 713 din CF_ a . valoare de 12.000 EURO, respectiv 50.668 lei;

-suprafața de 2749 m.p. teren identic cu p.f.3023/40 din CF 3214 a . Sus, în valoare de 5883 Euro, respectiv_ lei;

-suprafața de 2200 m.p. teren identic cu p.f. 2996/101 din CF 5578 H. de Sus, în valoare de 7062 Euro, respectiv_ lei;

-Bunuri mobile:

-comodă, vitrină, 2 corpuri suspendate, în valoare de 1000 lei;

-mobilă dormitor, în valoare de 2000 lei;

-mobilă tineret, în valoare de 1200 lei;

-mobilă bucătărie, în valoare de 1500 lei;

-colțar sufragerie, în valoare de 2000 lei;

-3 televizoare, în valoare de 2000 lei;

-o combină frigorifică, în valoare de 800 lei;

-un congelator, în valoare de 800 lei;

-o mașină de spălat, în valoare de 800 lei;

-suma de 24.000 EURO, respectiv 103.200 lei.

Valoarea totală a bunurilor ce alcătuiesc masa bunurilor comune dobândite în cursul căsătoriei este de_ lei.

Transformă coproprietatea devălmașă a părților, în coproprietate pe cote-părți, în cotă de 30% pentru reclamantă, valoarea cotei părți a acesteia fiind de_,9 lei și 70% pentru pârât, valoarea cotei părți a acestuia fiind de_,1 lei.

Încetează starea de indiviziune existentă între părți, prin atribuire de loturi.

Atribuie reclamantei lotul nr.1, format din: suprafața de 2200 m.p. teren identic cu p.f.2996/101 din CF 5578 H. de Sus, în valoare de_ lei și următoarele bunuri mobile: comodă, vitrină, 2 corpuri suspendate în valoare de 1000 lei, mobilă tineret în valoare de 1200 lei, mobilă bucătărie în valoare de 1500 lei, 3 televizoare în valoare de 2000 lei, un congelator în valoare de 800 lei, valoarea totală a lotului fiind de_ lei.

Atribuie pârâtului lotul nr.2, format din: casa cu anexe în valoare de 258.223 lei, suprafața de 400 m.p. teren intravilan, identic cu p.v.713 din CF_ a . valoare de 50.668 lei, suprafața de 2749 m.p. teren, identic cu p.f.3023/40 din CF 3214 a . Sus, în valoare de_ lei, mobila dormitor în valoare de 2000 lei, colțar în valoare de 2000 lei, combina frigorifică în valoare de 800 lei, mașină spălat în valoare de 800 lei și suma de 103.200 lei, valoarea totală a lotului fiind de_ lei.

Pentru egalizarea valorică a loturilor, raportat la cotele părților, obligă pârâtul-apelant să plătească reclamantei-intimate suma de_,9 lei cu titlu de sultă.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Dispune obligarea reclamantei-intimate să achite pârâtului-apelant suma de 5288,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică la data de 4 octombrie 2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

V. E. L. I. G. S. A.

Red.VEL/Tehnored.SA/6 ex./judecător fond P. D.

← Pensie întreţinere. Decizia nr. 836/2013. Tribunalul SUCEAVA		Pensie întreţinere. Decizia nr. 1762/2013. Tribunalul SUCEAVA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pensie întreţinere. Decizia nr. 1762/2013. Tribunalul SUCEAVA Supraveghere specializată. Hotărâre din 06-06-2013, Tribunalul SUCEAVA