Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 227/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 227/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 2703/285/2012

Dosar nr._ partaj bunuri comune

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 227/2013

Ședința publică de la 07 Iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE V. O. D.

Judecător L. A.

Judecător A. I. M.

Grefier L. A.

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta M. L.-Siret, ..12, ap.12, CP_, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.4752/12 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâtul M. G.-Siret, ..12,ap.12, CP_, jud. Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta asistată de av. substituient T. M., lipsă fiind pârâtul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care reprezentanta reclamantei înmânează instanței delegația de reprezentare și cea de substituire.

Instanța constată că la fila 9 dosar a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar pe care instanța le anulează constatând cererea legal timbrată.

Instanța pune în discuție calificarea căii de atac.

Av. subst. T. M. arată că prezenta cale de atac este recurs.

Instanța, față de valoarea litigiului având ca obiect partaj bunuri comune, indicată de reclamantă, aceasta fiind mai mare de 100.000 mii lei și având în vedere dispozițiile art.2821 Cod procedură civilă, califică prezenta cale de atac ca fiind apel, din compunerea completului de judecată făcând parte primii doi membri.

Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat excepții de invocat și probe de administrat instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Av. subst.T. M. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și trimiterea pentru continuarea judecății și administrarea probatoriului arătând că la termenul din 12.12.2012, avocatul titular s-a prezentat în instanță și a solicitat acordarea unui nou termen de judecată motivat de faptul că reclamanta se afla internată în spital conform adeverinței medicale. Instanța de fond a fost în eroare cu privire la taxa judiciară de timbru având în vedere că reclamanta beneficia de ajutor public judiciar și și-a precizat valoarea bunurilor de partajat la suma corespunzătoare taxei de timbru. Nu se justifica admiterea excepției netimbrării.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ la data de 04 mai 2012 pe rolul Judecătoriei Rădăuți, reclamanta M. L., în contradictoriu cu pârâtul M. G., a solicitat lichidarea regimului matrimonial dobândit în timpul căsătoriei.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art.319, art.355-358 Cod civil.

La rândul său pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin care a contestat valorile indicate în acțiune și dreptul de creanță invocat de reclamantă, susținând că are o cotă de contribuție de 80% la dobândirea bunurilor comune și că a efectuat lucrări de îmbunătățire la construcții în valoare de 9000 euro. De asemenea a solicitat să fie inclus la masa de partajat o mobilă de sufragerie, o mobilă de bucătărie, precum și o masșină de spălat, în valoare toatlă de 9000 lei.

Prin îcheierea din 10 octombrie 2012 li s-a pus în vedere părților obligația achitării sumelor de_,42 lei cu titlu de diferență taxă timbru de către reclamantă și 1512 lei de către pârâtă.

La termenul de judecată din 12.12.2012, instanța, a invocat excepția netimbrării acțiunii și a cererii reconvenționale reținând:

Astfel, potrivit art.20 alin.1,2,3 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se datorează și se achită anticipat, instanțele judecătorești putând amâna executarea acestei obligații în mod cu totul excepțional și motivat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Cum părțile nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite de instanță, instanța a admis excepțiile netimbrării cererii și a cererii reconvenționale și le-a anula ca netimbrate.

Împotriva acestei sentințe, cu nr.4752/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, a declarat recurs, calificat de instanță ca fiind apel, reclamanta M. L..

În motivare aceasta a arătat că av. R. O. s-aprezentat în fațainstanței și a solicitat acordarea unuitermen de jduecată motivat de faptul că este internată în spital, depunând la dosar o adeverințămedicală în acest sens care atestă că era internată. Din acest motiv, a solicitat acordarea unui termen de jdecată fiind în imposibilitatea de a achita taxa de timbru. Instanța de fond nu a ținut cont și i-a respins cererea, invocând excepția netimbrării. Întrucât instanța de judecată a scutit-o de plata atxei de timbru de 8400 lei, și-a precizat acțiunea și și-a restrâns valoarea bunurilor d epartajat la suma coprespunzătoare plății acestei taxe de timbru. Instanța de fond a fost înb eroare cu privire la taxa de timbru și în mod nejustificat și nelegal a admis excepția netimbrării acțiunii, deși acțiuena era timbrată întrucât i s-a admis cererea de acordare ajutor public judiciar.

Deși legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.

Analizând actele si lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de apelantă tribunalul reține următoarele:

Față de obiectul acțiunii( partaj bunuri comune) și valoarea partajabilă, prima instanță a stabilit că taxa de timbru aferentă cererii de chemare în judecată este în sumă de_,42 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei.

Reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar, soluționată prin încheierea din data de 13.06.2012, prin care s-a dispus scutirea reclamantei de la plata taxei de timbru în cuantum de 8400 lei.

La termenul din data de 10.10.2012 s-a pus în vedere reclamantei, prin avocat să achite diferența de taxă de timbru de_,42 lei, astfel încât conform art.20 (2) din Legea nr.146/1997, până la primul termen de judecată avea obligația să se conformeze dispozițiilor instanței.

La termenul din 12.12.2012, reclamanta nu a făcut dovada că și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță.

Împrejurarea că reclamanta,din motive medicale, nu s-a putut prezenta la termenul de judecată, nu prezintă relevanță, aceasta fiind reprezentată de avocat și având obligația conform dispozițiilor art.20 alin.1 și 2 din Legea nr.146/1997 și art.35 alin.1 și 2 din Ordinul nr.760/1999 de a achita taxa de timbru anticipat sau conform dispoziției instanței să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Apelanta susține că și-a restrâns acțiunea la o sumă mai mică, respectiv că a modificat valorile tuturor bunurilor, astfel încât în mod nelegal s-a admis excepția netimbrării acțiunii, pentru că acțiunea era timbrată prin admiterea cererii de acordare ajutor public.

Se observă, pe de o parte că, valoarea obiectului acțiunii a fost restrânsă într-un cuantum indicat printr-o cerere depusă după închiderea dezbaterilor și a ședinței de judecată ( fila 2).

Pe de altă parte, chiar dacă această cerere ar fi fost formulată în termen, nu prezintă relevanță sub aspectul soluționării excepției netimbrării acțiunii întrucât, potrivit art. 20 (2) din Legea nr.146/1997 și art.35(3) din Ordinul nr.760/1999 în cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.

Cum neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.20(3) din Legea nr.146/1997.

Prin urmare, în temeiul art.296 Cod de procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta apelantă M. L.-Siret, ..12, ap.12, CP_, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.4752/12 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâtul-intimat M. G.-Siret, ..12,ap.12, CP_, jud. Suceava.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Iunie 2013

Președinte, Judecător, Grefier,

V. O. D. L. A. L. A.

Red L.A.

Jud.fond P. R.

Tehnored.L.A.

2 ex./ 12.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 227/2013. Tribunalul SUCEAVA