Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 2334/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2334/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 3259/314/2010
Dosar nr._ partaj bunuri comune
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2334
Ședința publică de la 22 octombrie 2013
Președinte: G. D.
Judecător: I. M.
Judecător: I. G.
Grefier: D. E. M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta P. I. împotriva sentinței civile nr. 6076 din 14.12.2012 pronunțată de Judecătoria Suceava, intimat fiind pârâtul P. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă asistată de avocat N. L. și intimatul pârât, asistat de avocat D. V..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătoarea recurentei depune la dosar, în copie, biletul de ieșire din spital din care rezultă că reclamanta a fost operată de hernie de disc, înmânându-i un exemplar și apărătoarei pârâtului intimat, solicitând încuviințarea probei cu acest înscris.
Apărătoarea pârâtului intimat arată că este de acord cu proba solicitată de apărătoarea reclamantei recurentei, însă precizează că aceasta a fost operată în luna ianuarie 2013, iar de acasă a plecat din luna noiembrie 2012.
În temeiul dispozițiilor art. 305 Cod procedură civilă, instanța încuviințează, pentru reclamanta recurentă, proba cu înscrisul depus astăzi la dosar.
Avocat D. V., pentru pârâtul intimat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile anexate întâmpinării.
Avocat N. L., pentru reclamanta recurentă, arată că este de acord cu proba solicitată de către apărătoarea intimatului.
În temeiul dispozițiilor art. 305 Cod procedură civilă, instanța încuviințează, pentru pârâtul intimat, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, constatând probatoriul administrat în cauză epuizat și recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat N. L., pentru reclamanta recurentă, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și să se dispună partajarea în natură în sensul de a-i atribui în lotul format din camera nr. 2 din casa de locuit, anexele A1, A2, A3 și cota de ½ din gard, întrucât hotărârea recurată nu răspunde exigențelor impuse de dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă soluția de lotizare a imobilelor supuse partajului. Totodată, precizează că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, motivat de faptul că omisiunea primei instanțe de a răspunde cererilor și argumentelor sale privind necesitatea lotizării în natură echivalează cu necercetarea fondului. Mai mult, din punct de vedere tehnic și funcțional, construcțiile în litigiu sunt comod partajabile în natură, existând posibilitatea formării a două loturi care pot fi exploatate independent, aspect confirmat de raportul de expertiză efectuat în cauză. De asemenea, având în vedere faptul că în timpul căsătoriei ea a înstrăinat imobilul său propriu pentru a investi prețul obținut în construcțiile comune, precum și faptul că, împreună cu pârâtul, a înstrăinat și apartamentul bun comun către fiica fostului său soț, este evident că justifică necesitatea partajării în natură a construcțiilor în litigiu, partajare care constituie unica sa posibilitate de a-și asigura o locuință, cu cheltuieli de judecată.
Avocat D. V., pentru pârâtul intimat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că, fiind vorba de o singură casă, cu o suprafață totală de 26,98 mp nu se poate partaja în natură pentru două persoane, el făcând dovada că este bolnav și are nevoie de însoțitor, încât nu-i este suficientă o singură cameră, cu hol și bucătărie cum cere recurenta. De asemenea, nu pot fi primite criticile recurentei reclamante, referitoare la regimul juridic al terenului de sub construcții, motivate pe noul cod civil care nu se aplică în speță. În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 693 noul cod civil referitoare la dreptul de superficie, invocate de recurenta reclamantă. Cât privește situația personală a recurentei, comportarea acesteia după promovarea sentinței recurate este elocventă, aceasta părăsind locuința în decembrie 2012 și revenind în luna mai 2013, de unde rezultă cu evidență că are unde să locuiască în afară de locuința supusă partajării. Mai mult, casa a rămas nefinisată la exterior din anul 1998 și până în prezent, din lipsă de bani, fiind și bolnav, iar recurenta a vândut locuința sa, iar cu banii obținuți fiul ei a cumpărat o altă locuință, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă adresată Judecătoriei Suceava și înregistrată pe rol sub nr. 3259 314/ 30.03.2010 reclamanta P. I. a chemat în judecată pe pârâtul P. V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor dobândite în comun în timpul căsătoriei .
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că masa partajabilă se compune din bunuri mobile, una casă situată în Suceava, .. 12, una anexă compusă din 2 încăperi, din care una locuibilă, un beci pe care s-a construit o magazie, un coteț de păsări, două magazii și o magazie de lemne, un apartament cu 2 camere, bucătărie, baie, instalația de gaz metan și două locuri de veci și bunuri mobile, 2 aragaze, un congelator arctic, un frigider, un televizor Samsung, o mobilă de bucătărie, masă televizor, aparat radio, o canapea, un motor electric pentru circular, un redresor, o butelie de aragaz, o mașină Dacia 1300, 3 garnituri lenjerie pat și 4 scaune bucătărie.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului și martori topo.
La termenul din 28.05.2012, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a arătat că în temeiul art. 132 Cod procedură civilă își modifică acțiunea în sensul că înțelege să-și restrângă masa bunurilor supuse partajului nu mai bunurile imobile, renunțând ca bunurile mobile să fie supuse partajului.
Pârâtul P. V. a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acțiunea de partaj bunuri comune, astfel cum a fost restrânsă, și cerere reconvențională prin care a solicitat ca în masa comunității de bunuri un drept de creanță de 4000 lei, constând din contravaloarea lucrărilor de extindere a casei proprietatea reclamantei, construcția unui gang la toată casa, din cărămidă, cu ferestre din lemn, o fântână din tuburi, un acoperiș din tablă, garduri din scândură, pe temelie de ciment și stâlpi din fier, o poartă la gardul de la stradă, lucrări de extindere a standolei din lemn, acoperită cu azbest și ca reclamanta – pârâtă să-i plătească suma de 500 lei reprezentând cota parte din ½ din valoarea utilităților de care a beneficiat pe anul 2010 și pe care le-a achitat în exclusivitate, respectiv apă curentă, lumină electrică, gaz metan, cablu TV la Romtelecom, impozitul plătit pentru terenul proprietatea exclusivă a acesteia și cota de 10% din impozitul achitat pentru construcțiile supuse partajului .
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 – 119, 673 și următoarele Cod procedură civilă, art. 31 lit. f Cod familie.
La data de 16.09.2010, prin serviciul registratură, reclamanta – pârâtă a depus la dosar precizări și întâmpinare prin care a arătat că nu este adevărat că pârâtul ar fi contribuit la extinderea gospodăriei de la Burdujeni, .. 3 și demolarea casei din ., astfel că includerea în masa succesorală a unei creanțe de 4000 lei nu se justifică .
A mai arătat reclamanta – pârâtă că cererea pârâtului de a i se atribui imobilul din .. 12 pe motiv că la edificarea acesteia are o contribuție de 90% și că nu poate fi partajată în natură, nu poate fi admisă întrucât i-ar produce grave prejudicii materiale și morale .
La termenul din 22.10.2010, pârâtul P. V. a depus răspuns la întâmpinare (f. 79-80).
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 167 Cod procedură civilă, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriile părților ( filele 83, 84 -85) și proba testimonială, ca fiind pertinente, concludente și utile cauzei.
În cadrul probei testimoniale au fost audiați martorii S. C., Z. M., N. M., Agrădineriței G. S., Duțuc P., M. V., M. D. și P. M. declarațiile acestora aflându-se la filele 81, 86-87, 98 – 99, 100, 124 – 125, 126- 127, 166 -167 dosar.
Instanța a admis proba cu o expertiza topo și o expertiză în construcții, raportul expertului în construcții Caramariu E. fiind depus la dosar ( f. 142 -164) și suplimentele la raportul de expertiză (f. 182 -189, 198 - 203 ).
Prin sentința civilă nr. 6076 din 14 decembrie 2012, Judecătoria Suceava a admis în parte acțiunea precizată de reclamanta P. I. cu domiciliul în Suceava, .. 12, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul P. V., cu același domiciliu, a admis în parte cererea reconvențională precizată.
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri: o casă de locuit compusă din două camere, o bucătărie și hol și anexe judecătorești, constând în magazie (A1), bucătărie de vară (A2), magazie cu beci (A3), coteț cu păsări (A4), magazie (A5), magazie (A6), șopron, gard cu panouri din scândură, situate pe suprafața de 187 mp teren proprietatea pârâtului reclamant, identic cu . clădire și nr. 492/2 parcelă de grădină din CF 1236 a . Suceava, .. 12.
Valoarea bunurilor comune este de 17ooo de lei.
A constatat că părțile au avut o cotă de contribuție egală, de 1/2, la dobândirea bunurilor comune.
A dispus ieșirea din indiviziune a părților cu privire la bunurile arătate.
A atribuit toate bunurile pârâtului reclamant P. V., bunuri în valoare de_ de lei; a obligat pârâtul reclamant P. V. la plata către reclamanta P. I. a unei sume de 8500 de lei cu titlu de sultă și a obligat pârâtul reclamant la plata în favoarea reclamantei pârâte a sumei de 684,35 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că așa cum rezultă din sentința civilă nnr. 1044/06.03.2009 a Judecătoriei Suceava (dosar nr._ ) aflată la f. 4 dosar, părțile au fost căsătorite începând cu data de 17.04.1992. Căsătoria a fost desfăcută prin sentința amintită la data de 06.03.2009.
În timpul căsătoriei părților, acestea au dobândit, potrivit art. 30 și art. 36 cod familiei, aplicabil în cauză, următoarele bunuri, conform înscrisurilor depuse la dosar: o casă de locuit compusă din două camere, o bucătărie și hol și anexe judecătorești, constând în magazie (A1), bucătărie de vară (A2), magazie cu beci (A3), coteț cu păsări (A4), magazie (A5), magazie (A6), șopron, gard cu panouri din scândură, situate pe suprafața de 187 mp teren proprietatea pârâtului reclamant, identic cu . clădire și nr. 492/2 parcelă de grădină din CF 1236 a . Suceava, .. 12.
În cauză, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice, în urma căreia au fost evaluate bunurile comune, de către expert, la suma de_ de lei, valoare însușită și de către instanță.
Cu privire la cotele de contribuție ale părților, instanța reține faptul că aceasta trebuie raportată la întreaga perioadă în care cei doi soți au fost căsătoriți și la veniturile realizate de către cei doi soți în toată această perioadă și folosite de către aceștia la dobândirea bunurilor comune.
Astfel, instanța reține faptul că cei doi soți au fost căsătoriți o perioadă îndelungată, respectiv aproximativ 17 de ani, perioadă pentru care niciuna dintre părți nu a făcut dovada unui venit superior celuilalt soț. Faptul că la construcția imobilului s-au folosit anumite materiale de la un bun propriu al unui dintre soți, față de valoarea acestor materiale, raportat la perioada în care aceștia au fost căsătoriți, nu schimbă datele problemei în privința veniturilor realizate de către cei doi soți pe parcursul întregii căsătorii, contribuție care este prezumată legal a fi de 50% pentru fiecare soț, prezumție care, prin probele administrate, nu a fost răsturnată.
Prin urmare, instanța va reține contribuția legală a celor doi soți la dobândirea bunurilor comune.
Având în vedere că nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, instanța va dispune ieșirea părților din indiviziune cu privire la bunurile constatate a fi bunuri comune, iar la atribuirea bunurilor va ține seama de opțiunile părților, precum și de criteriile stabilite de către art. 673 ind. 9 cod procedură civilă și în consecință va atribui toate bunurile pârâtului reclamant P. V., bunuri în valoare de_ de lei.
În vederea egalizării valorice, ținând seama de cotele stabilite de către instanță părților, raportat la valoarea bunurilor de partajat, instanța va obliga pârâtul reclamant P. V. la plata către reclamanta P. I. a unei sume de 8500 de lei cu titlu de sultă.
Față de cele reținute, instanța va admite în parte acțiune și în parte cererea reconvențională, iar în temeiul art. 274 și 276 cod procedură civilă va obliga pârâtul reclamant P. V. la plata către reclamanta P. I. a sumei de 684,35 de lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta P. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și să se dispună partajarea în natură în sensul de a i se atribui lotul format din camera nr. 2 din casa de locuit, anexele A1, A2 și A 3 și cota de ½ din gard, în valoarea totală de 7999,5 lei, iar pârâtului să i se atribuie lotul format din camera nr. 1, holul și bucătăria din casa de locuit, anexele A4, A5, A6, șopron și din cota de ½ din garduri, în valoare totală de 8993,5 lei urmând ca, în temeiul art. 742 din Vechiul cod civil, pârâtul să fie obligat să-i achite, cu titlu de sultă, suma de 497 lei în loc de 8500 lei, cu menținerea celorlalte dispoziții din sentința recurată, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că din perspectiva soluției de lotizare a imobilelor supuse partajului hotărârea recurată nu răspunde exigențelor impuse de dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă anterior.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă anterior, orice hotărâre trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești își are izvorul în dreptul părților la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care presupune posibilitatea părții de a prezenta observațiile și argumentele sale în cadrul procedurilor judiciare, precum și dreptul ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv, motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii constituind o garanție în fața eventualului arbitrariu și totodată un punct de reper pentru exercitarea controlului judiciar.
În speță, în ceea ce privește problema lotizării imobilelor ce formează obiectul partajului sentința recurată nu corespunde exigențelor menționate deoarece prima instanță nu a examinat și nu a răspuns în nici un mod solicitărilor și argumentelor sale referitoare la posibilitatea și necesitatea partajării în natură a acestor imobile.
Astfel, încă de la prima zi de înfățișare (f.14) și din momentul procesual al stabilirii obiectivelor pentru expertiza construcții dispusă în cauză ea a susținut și a solicitat mod constant ca imobilele construcții în discuție să fie partajate în natură arătând că din punct de vedere tehnic o astfel de partajare este pe deplin posibilă și că formarea de loturi în natură este impusă de faptul că ea nu are o altă locuință și nici nu dispune de fondurile necesare pentru a-și procura un alt imobil. Pentru valorificarea acestor susțineri s-a solicitat expertului constructor să examineze posibilitatea formării unor loturi în natură, iar prin concluziile scrise și orale formulate în fața primei instanțe a solicitat să i se atribuie parte din casa de locuit, camera nr. 2, și anexele Al, A2, A3, alături de cota de 1/2 din gardurile împrejmuitoare, expunând pe larg argumentele de fapt și de drept ale acestei solicitări.
Prin sentința recurată însă toate construcțiile în litigiu au fost atribuite în lotul pârâtului fără a fi examinată în nici un mod solicitarea sa de a i se atribui în natură parte din aceste construcții, fără a se verifica și a se stabili dacă bunurile sunt sau nu comod partajabile și dacă situația concretă de fapt permite sau nu o astfel de lotizare. Deși în privința soluției de lotizare au fost invocate dispozițiile art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă anterior, trimiterea la acest text de lege este pur formală și nu este de natură să satisfacă cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă anterior deoarece toate criteriile de lotizare prevăzute de dispoziția legală menționată operează în egală măsură în favoarea ambilor părți, nefiind susceptibile să justifice înlăturarea variantei de lotizare în natură și nici atribuirea tuturor bunurilor în lotul pârâtului.
Față de cele arătate, consideră că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 cod procedură civilă anterior și că, în temeiul acestui text de lege raportat la dispozițiile art. 312 alin. 5 cod procedură civilă anterior, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare motivat de faptul că omisiunea primei instanțe de a răspunde cererilor și argumentelor sale privind necesitatea lotizării în natură echivalează cu necercetarea fondului, aceste chestiuni neputând fi examinate și soluționate pentru prima dată în recurs deoarece ar fi de natură să priveze părțile de un grad de jurisdicție.
Pe fondul cauzei, soluția de atribuire a tuturor bunurilor partajabile în lotul pârâtului este nelegală și netemeinică.
Astfel, potrivit art. 741 din vechiul cod civil, care rămâne aplicabil în cauză potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, principiul dominant în materia împărțelii judiciare, cel al lotizării în natură, impune ca în loturile coindivizarilor să fie incluse pe cât posibil bunuri de aceeași natură și aceeași valoare, singura restricție de la aplicarea acestui principiu vizând situațiile în care bunurile indivize nu sunt comod partajabile în natură, iar o eventuală lotizare a acestora ar conduce la fărâmițarea lor excesivă.
În speță, din punct de vedere tehnic și funcțional, construcțiile în litigiu sunt comod partajabile în natură, existând posibilitatea formării a două loturi care pot fi exploatate independent, aspect confirmat de raportul de expertiză efectuat în cauză. În acest sens, în cuprinsul raportului inițial (pag. 20), expertul a precizat că, în fapt, casa de locuit este compusă din două camere, bucătărie, hol, cu două posibilități separate de acces, că din punct de vedere funcțional clădirea respectivă poate fi partajată în natură și că posibilitatea lotizării în natură există și în ceea ce privește anexele motivat de faptul că ele nu au altă utilitate decât aceea de spații de închiriat pentru diferite persoane care comercializează bunuri. Aceeași concluzie a fost reiterată în primul supliment al raportului de expertiză, iar în cel de-al doilea supliment a fost individualizată modalitatea concretă de lotizare a casei de locuit în sensul formării unui lot compus din camera nr. l, hol și bucătărie și a unui alt lot compus din camera nr. 2, cu acces separat în curte.
Potrivit susținerilor expertului, singura problemă pentru lotizarea în natură a construcțiilor în discuție ar constituit-o posesia terenului, aceasta motivat de faptul că suprafața pe care sunt amplasate construcțiile reprezintă bunul propriu al pârâtului. Regimul juridic al terenului, de bun propriu al pârâtului, nu constituie însă un impediment pentru partajarea în natură a construcțiilor deoarece în raport de dispozițiile Noului cod civil, există posibilitatea stabilirii unui drept de superficie în favoarea sa cu privire la terenul aferent imobilelor ce ar urma să-i fie atribuite, iar în această modalitate urmează a fi rezolvată și situația posesiei terenului. În acest sens potrivit art. 693 alin. 1 din noul cod civil, superficia reprezintă dreptul de a avea o construcție pe terenul altuia, teren asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință, iar potrivit art. 693 alin. 4 din același act normativ, în situația în care s-a construit pe terenul altuia, superficia se poate înscrie pe baza renunțării proprietarului la dreptul de a invoca accesiunea, în favoarea constructorului. În speță, dispozițiile legale menționate sunt aplicabile motivat de faptul că pârâtul nu a înțeles să invoce accesiunea imobiliară artificială, respectiv nu s-a prevalat de dreptul său de proprietate exclusivă a terenului pentru a dobândi imobilele construcții în regim de bunuri proprii ca efect al accesiunii ci, dimpotrivă, a recunoscut explicit existența dreptului de proprietate comună codevălmașă asupra construcțiilor, ceea ce prezumă renunțarea sa la dreptul de a invoca accesiunea. Așa fiind, raportat la dispozițiile legale enunțate dar și la practica judiciară anterioară intrării în vigoare a noului cod civil, există posibilitatea ca ulterior partajului, pe calea unei acțiuni separate, să se stabilească în favoarea sa un drept de superficie pentru partea din casă și anexele ce solicită a-i fi atribuite, reglementându-se în acest fel problema posesiei terenului în deplină concordanță cu situația de fapt ce dăinuie de la data edificării construcțiilor și până în prezent.
Pe de altă parte, deși pârâtul a susținut că nu se justifică lotizarea în natură pe considerentul că ar exista o imposibilitate morală de conviețuire în aceeași gospodărie, această susținere este nefondată în contextul în care de la data divorțului, martie 2009, și până în prezent, timp de peste 4 ani, părțile au continuat să locuiască în gospodăria comună, delimitându-le folosința casei și anexelor, fără ca în acest interval îndelungat să existe între ei conflicte majore de natură a exclude posibilitatea perpetuării folosinței comune a imobilelor. Referitor la acel unic incident invocat de pârât în sprijinul apărărilor sale, care s-ar fi soldat cu lovirea sa de către ea, existența sa nu poate fi reținută deoarece în prezenta cauză nu s-au administrat nici un fel de probe referitoare la pretinsa agresiune exercitată împotriva pârâtului, iar ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care oricum nu se bucură de putere de lucru judecat, a fost contestată de ea în condițiile art. 278 ind. 1 Cod procedură penală.
Cât privește situația personală a pârâtului, vârsta acestuia și afecțiunile medicale pe care le are, aceste aspecte nu constituie criterii de preferință pentru atribuirea tuturor imobilelor în lotul pârâtului deoarece și ea, reclamanta, are o vârstă înaintată (71 ani), suferă de afecțiuni grave, testate de actele medicale depuse la dosar, hernie de disc, artroză, osteoporoză, cardiopatie, steatoză hepatică, hipertensiune arterială, nu deține o altă locuință și nici nu ar avea posibilitatea de a-și procura un alt imobil cu sulta ce i s-ar cuveni în ipoteza atribuirii tuturor bunurilor comune către pârât. Așa fiind, având în vedere faptul că în timpul căsătoriei el a înstrăinat imobilul său propriu pentru a investi prețul obținut în construcțiile comune, precum și faptul că, împreună cu pârâtul a înstrăinat și apartamentul bun comun către fiica fostului său soț, conform contractului de vânzare cumpărare nr._/1995, este evident că justifică necesitatea partajării în natură a construcțiilor în litigiu, partajare care constituie unica sa posibilitate de a-și asigura o locuință.
Sub aspectul modalității concrete de lotizare, față de raportul de expertiză construcții și suplimentele ulterioare la acest raport, se impunea ca ei să-i fie atribuit lotul format din camera nr. 2 din casa de locuit, în valoare de 3956 lei și din anexele Al ( magazie), în valoare de 688 lei, A2 ( bucătărie de vară), în valoare de 1584 lei, A3 ( magazie cu beci), în valoare de 1599 lei și cota de 1/2 din garduri, în valoare de 172,5 lei, valoarea totală a acestui lot fiind de 7999,5 lei (respectiv cu 497 lei mai puțin decât cota valorică, corespunzătoare contribuției sale, în această variantă de lotizare pârâtului urmând să i se atribuie camera nr. 1, bucătăria și holul din casa de locuit, în valoare de 7163 lei, anexele A ( coteț), în valoare de 190 lei, A5 ( magazie), în valoare de 427 lei, A6 (magazie), în valoare de 427 lei, șopron în valoare de 614 lei și cota de 1/2 din garduri, în valoare de 172,5 lei, construcții în valoare totală de 8993,5 lei ( cu 497 lei în plus față de cota cuvenită).
Referitor la obiecțiunile pârâtului față de varianta de lotizare menționată care se referă la o pretinsă disproporție a suprafețelor locuibile aferente celor două loturi, aceste obiecțiuni sunt neîntemeiate. Astfel, în varianta propusă de ea, spațiul locuibil ce revine pârâtului, compus din camera nr. 2, bucătărie și hol, are o suprafață de 17,38 mp, în timp ce spațiul locuibil care i-ar reveni ei, compus din camera nr. 2 și din bucătăria de vară, însumează 18 mp, așa încât din acest punct de vedere loturile sunt echilibrate. Totodată, contrar susținerilor pârâtului, anexele A1 și A3, care au destinația de magazii, nu reprezintă spații locuibile deoarece potrivit raportului de expertiză construcția Al are o stare tehnică necorespunzătoare, cu pereții netencuiți, cu șarpanta neetanșă, peretele dinspre stradă fiind dislocat și având tendința de a se prăbuși, în timp ce construcția A3 se află, la rândul ei, într-o stare tehnică necorespunzătoare, având șarpanta și învelitoarea neetanșe, iar elementele de tinichigerie fiind deteriorate.
Totodată, susținerile pârâtului privind disproporția dintre loturile propuse de ea se justifică a fi înlăturate și prin prisma faptului că loturile respective sunt aproximativ egale cu cotele ce le revin din masa partajabilă, iar prin modalitatea de partajare propusă de ea se asigură echilibrarea calitativă și cantitativă a loturilor, în deplină concordanță cu principiul consacrat de art. 741 din vechiul cod civil și cu modalitatea faptică de exercitare a posesiei de la data divorțului și până în prezent.
În subsidiar precizează că există și posibilitatea ca magazia A3 să le fie atribuită lor, părților în comun, în cote de 1/2 fiecare, aceasta doar prin prisma faptului că anexa respectivă are și un beci care poate fi folosit în comun, dar în această variantă disproporția valorică dintre loturi ar fi mai mare iar pentru echilibrarea acestora s-ar impune plata unei sulte nejustificat de mari.
Examinând sentința prin motivele de recurs invocate și în raport de ansamblul probelor ce s-au administrat în dosar tribunalul va confirma soluția atacată apreciind că aceasta își găsește suport în probatoriul administrat a cărui judicioasă analiză a condus la stabilirea unei situații de fapt și la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Primul motiv de recurs privește problema lotizării imobilelor ce formează obiectul partajului, sentința recurată nu corespunde exigențelor dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă anterior deoarece prima instanță nu a examinat și nu a răspuns în nici un mod solicitărilor și argumentelor sale referitoare la posibilitatea și necesitatea partajării în natură a acestor imobile.
Din considerentele sentinței recurate reiese că la formarea loturilor instanța de fond a avut în vedere opțiunea părților și criteriile stabilite de art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă respectiv mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Pe fondul cauzei, recurenta consideră că soluția de atribuire a tuturor bunurilor partajabile în lotul pârâtului este nelegală și netemeinică, întrucât potrivit art. 741 din vechiul cod civil, care rămâne aplicabil în cauză potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, principiul dominant în materia împărțelii judiciare, cel al lotizării în natură, impune ca în loturile coindivizarilor să fie incluse pe cât posibil bunuri de aceeași natură și aceeași valoare, singura restricție de la aplicarea acestui principiu vizând situațiile în care bunurile indivize nu sunt comod partajabile în natură, iar o eventuală lotizare a acestora ar conduce la fărâmițarea lor excesivă.
Art. 741 alin.1 din vechiul cod civil prevede, într-adevăr că trebuie să se dea, pe cât posibil, aceeași cantitate de mobile și imobile, însă la alin. 2 se prevede că se va evita, cât va sta în putință, îmbucătățirea peste măsură a imobilelor.
În speță, deși recurenta susține că din punct de vedere tehnic și funcțional, construcțiile în litigiu sunt comod partajabile în natură, existând posibilitatea formării a două loturi care pot fi exploatate independent, aspect confirmat de raportul de expertiză efectuat în cauză, se apreciază că fiind o singură casă cu o suprafață totală de 26,98 mp, aceasta nu se poate partaja în natură pentru părți, în situația în care ambele sunt foarte bolnave, iar pârâtul are nevoie de însoțitor.
suprafața pe care sunt amplasate construcțiile reprezintă bunul propriu al pârâtului.
Criticile recurentei referitoare la regimul juridic al terenului de sub construcții motivate pe noul cod civil nu pot fi primite, deoarece conform art. 6 din noul cod civil „legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, nu are putere retroactivă, iar actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu vor genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”, astfel că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 693 noul cod civil referitoare la dreptul de superficie invocate de recurentă.
Referitor la motivul privind imposibilitatea conviețuirii părților în aceeași gospodărie, se constată, raportat la ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, că, urmare a sentinței penale nr. 76 din 6 iunie 2013 a Judecătoriei Suceava, a fost menținută sancțiunea cu caracter administrativ aplicată recurentei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 cod penal față de intimat, fiind evident că foștii soți nu pot folosi același spațiu locativ.
Invocare situației personale a recurentei care suferă de afecțiuni grave, testate de actele medicale depuse la dosar, hernie de disc, artroză, osteoporoză, cardiopatie, steatoză hepatică, hipertensiune arterială, nu deține o altă locuință și nici nu ar avea posibilitatea de a-și procura un alt imobil cu sulta ce i s-ar cuveni în ipoteza atribuirii tuturor bunurilor comune către pârât, nu prezintă relevanță având în vedere faptul că în timpul căsătoriei a înstrăinat imobilul său propriu pentru a cumpăra fiului său o locuință, așa cum reiese din contractul autentificat sub nr. 2933 din 4 octombrie 1999 depus la fila 23 dosar de fond.
Recurenta consideră că sub aspectul modalității concrete de lotizare, față de raportul de expertiză construcții și suplimentele ulterioare la acest raport, se impunea ca ei să-i fie atribuit lotul format din camera nr. 2 din casa de locuit, în valoare de 3956 lei și din anexele Al ( magazie), în valoare de 688 lei, A2 ( bucătărie de vară), în valoare de 1584 lei, A3 ( magazie cu beci), în valoare de 1599 lei și cota de 1/2 din garduri, în valoare de 172,5 lei, valoarea totală a acestui lot fiind de 7999,5 lei (respectiv cu 497 lei mai puțin decât cota valorică, corespunzătoare contribuției sale, în această variantă de lotizare pârâtului urmând să i se atribuie camera nr. 1, bucătăria și holul din casa de locuit, în valoare de 7163 lei, anexele A ( coteț), în valoare de 190 lei, A5 ( magazie), în valoare de 427 lei, A6 (magazie), în valoare de 427 lei, șopron în valoare de 614 lei și cota de 1/2 din garduri, în valoare de 172,5 lei, construcții în valoare totală de 8993,5 lei ( cu 497 lei în plus față de cota cuvenită).
Varianta de lotizare menționată prezintă o disproporție a suprafețelor locuibile aferente celor două loturi. Astfel, în varianta propusă de recurentă spațiul locuibil ce revine pârâtului compus din camera nr. 1, bucătăria din casa de locuit, are o suprafață de 17,38 mp și încă o suprafață compusă din 15,82 mp nelocuibili, aferenți unor construcții improvizate, în timp ce spațiul locuibil care i-ar reveni recurentei ar fi compus camera nr. 2 și din bucătăria de vară, ce însumează 18 mp și încă 19,40 mp din anexele A2 și A3, spații catalogate de expert ca fiind locuibile.
În acest context, constatând că pretențiile recurentei sunt nejustificat formulate și că soluția primei instanțe este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă obligă recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată în sumă de 1240 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, conform chitanței de la fila 31 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P. I. împotriva sentinței civile nr. 6076 din 14.12.2012 pronunțată de Judecătoria Suceava, intimat fiind pârâtul P. V..
Obligă recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată în sumă de 1240 lei.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică din 22 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
G. D. I. M. I. G. D. E. M.
Red. AI.M.
Jud. B. C.
Tehnored. D.E.M.
2 ex.
16.12.2013
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
