Pretenţii. Decizia nr. 387/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 387/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 3256/314/2012
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 387/2013
Ședința publică de la 23 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător A. L.
Grefier L. M. R.
Pe rol judecarea apelului declarat de pârâtul M. S. - PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.2666 din 15.04.2013 și a Încheierilor de ședință din data de 22.03.2013, 26.06.2012 pronunțate de Judecătoria S., intimați fiind C. N., C. M., B. D. A. M., D. R. A., C. D., A. G. G., C. I., P. C. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentantul apelantei și intimații C. marcel, C. D., A. G., P. C. D., asistați de avocat S. S., lipsă fiind intimații B. D. A. M., D. R. A., C. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța îndreaptă citativul în sensul că pârâtul are calitatea de apelant și nu de recurent.
Întrebați fiind, reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de probe de formulat.
Instanța, constatând apelul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul apelantului arată că insistă în excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S. considerând că în mod greșit instanța de fond a respins această excepție întrucât valorile nu sunt de competența judecătoriei. De asemenea arată că în mod greșit s-a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune fără analizarea acesteia prin prisma argumentelor invocate în susținere, respectiv în speță este vorba de un drept de creanță fiind supus termenului general de prescripție de 3 ani, pârâtul preluând activitatea de administrare a fondului locativ de stat la 6 ani de la data contractării apartamentelor și la 5 ani de la data la care fostul RAUCL S. se angajase să predea aceste imobile, respectiv la nivelul anului 2008. De asemenea nu sunt dovezi cu referire la pagube ci doar o estimare. Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Avocatul intimaților solicită respingerea apelului ca nefondat pentru toate motivele din cerere invocate de pârât considerând că prima instanță în mod corect a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei, la momentul respectiv nu s-a putut preciza valoarea imobilelor, acest lucru s-a realizat după efectuarea raportului de expertiză când au solicitat mărirea câtimii la suma de 5000 lei pentru fiecare reclamant, împrejurare în raport de care competența revenea Judecătoriei S. în primă instanță în conformitate cu prevederile art.181 cod procedură civilă. De asemenea consideră că în mod corect s-a respins și excepția prescripției dreptului material la acțiune potrivit încheierii de ședință din data de 26.06.2012, prin decizia nr.129/2010 pronunțată de Tribunalul S., opozabilă pârâtului, s-a reținut că nu este dată această excepție față de recunoașterile repetate ale obligațiilor care incumbă Municipiului S.. Astfel că, în mod corect a fost admisă acțiunea reclamanților, pârâtul trebuia să se achite de obligația construirii de locuințe, prețul a fost plătit integral, pârâtul a preluat obligația de construire a locuințelor, este în imposibilitatea de executare în natură a acestei obligații, potrivit art.1073 cod civil, în caz de imposibilitate de executare în natură a obligației de a face, creditorul are dreptul la dezdăunări. Solicită și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ din data de 25.05.2010, reclamanta Asociația Contractanților de Apartamente din Blocul 3 al Tronsonului I, scara A din . a chemat în judecată pârâtul M. S., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia, care este în imposibilitate de executare în natură a obligației de a face, asumată de fostul RAUCL, la plata în favoarea fiecărui membru al asociației, respectiv Chaiptanaru N., C. M., B.-D. A. M., D. R. – A., C. D., A. G. G., C. I., P. C. D., a contravalorii prețului actual de circulație a unor apartamente având caracteristicile și dimensiunile celor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 41/II/1992, 134/1991, 205/II/1994, 70/1992, 53/III/1992, 54/1992 și 144/III/1992, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că fiecare dintre membrii asociației a cumpărat de la fostul R.A.J.U.C.L. S. locuințe în blocul situat în S., ., tronson I, . nr. 41/II/1992, 134/1991, 205/II/1994, 70/1992, 53/III/1992, 54/1992 și 144/III/1992, prețul apartamentelor astfel achiziționate fiind achitat integral, în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare fiind menționat că eventualele diferențe valorice la data recepției preliminare vor fi reglementate pe bază de act adițional, respectiv că prețul este orientativ și că se modifică în funcție de modificările prețurilor la materiale, de tarifele de transport, indexările de salarii și alți coeficienți de actualizare a devizelor.
A mai precizat reclamanta că vânzătoarea și-a asumat obligația de a construi blocul de apartamente și de a preda aceste locuințe la data finalizării tronsonului I de locuințe, parte din contracte (70/1992, 531/III/1992, 54/1992 și 229/I/1992) menționând explicit obligația unității contractante de a preda beneficiarului locuința contractată la 30.12.1993 și de a-l invita pe beneficiar, ca membru al comisiei de recepție, să participe la recepția preliminară.
Reclamanta a susținut că în anul 1992 a început construcția tronsonului de . s-au executat lucrările de fundații, de elevații și de construcție fizică a boxelor, după care lucrările au fost sistate de unitatea contractantă, în perimetrul în care s-a organizat șantierul fiind depozitate plăcile de beton și prefabricatele necesare realizării blocului, care au dispărut la începutul lunii septembrie 2008.
De asemenea, reclamanta a precizat că, potrivit protocolului de predare-primire încheiat la data de 17.08.1998, activitatea de administrare a spațiilor locative de stat a trecut de la . prin reorganizarea fostului R.A.U.C.L. S., în temeiul HCL nr. 112/25.08.1997 și nr. 45/11.06.1998, ca serviciu public în cadrul Primăriei S., fiind predate la semnarea protocolului, inclusiv activitățile de vânzări de locuințe și de investiții pentru fondul locativ de stat, M. S. preluând astfel toate drepturile și obligațiile fostului R.A.U.C.L. S., inclusiv obligația de finalizare și predare a locuințelor cumpărate de fiecare din membrii asociației.
A mai susținut reclamanta că, ulterior preluării obligațiilor asumate față de beneficiari de R.A.U.C.L. S., de către M. S., această ultimă instituție publică nu a avut nicio inițiativă în finalizarea lucrărilor la blocul de locuințe în discuție, iar anterior protocolului, unitatea contractantă nu a făcut nici un demers în vederea continuării lucrărilor de construire.
Totodată, reclamanta a menționat că prin sentința civilă nr. 2494/28.05.2009 a Judecătoriei S. s-a admis acțiunea prin care a solicitat obligarea Municipiului S. la finalizarea construcțiilor, dispunându-se obligarea pârâtului la construirea locuințelor ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 41/II/1992, 134/1991, 205/II/1994, 70/1992, 53/III/1992, 54/1992/229/I/1992 și 144/III/1992, sentință împotriva căreia pârâtul a declarat recurs, iar Tribunalul S., prin decizia civilă nr. 129/19.01.2010, a admis recursul și a modificat în tot sentința Judecătoriei S., în sensul că a respins acțiunea ca nefondată. Reclamanta a mai arătat că prin aceeași decizie, s-a statuat că prețul apartamentelor este achitat integral de membrii asociației, în sarcina cărora nu se poate reține că ar exista diferențe de preț de achitat, că nu este dată prescripția dreptului la acțiune, față de recunoașterile repetate ale obligațiilor ce incumbă pârâtului, că pârâtul a preluat obligațiile de construire a blocului de apartamente și că, urmare a imposibilității de executare în natură a obligației de a obligației de a face, proprietarii apartamentelor au dreptul la despăgubiri, în acord cu prevederile art. 1073 din Codul civil.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1073 din Codul civil, precum și dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial nr. 46/2008/A/I din data de 02.12.2008 (fila 7), contractele de vânzare-cumpărare încheiate de membrii asociației cu fostul R.A.J.U.C.L. S. (filele 8-16), protocolul de predare-primire din data de 17.08.1998 (fila 17), HCL S. nr. 64/08.07.1998 (fila 18), procesul verbal încheiat la data de 06.08.1998 (fila 19), anexa nr. 7 (fila 20), anexa nr. 8 (filele 21-23), lista cu răspunsurile la interogatoriu (filele 24-27), adresele nr. 9875/19.03.2008 și nr. 9/16.04.2008 ale Primăriei Municipiului S. (filele 28-29), sentința civilă nr. 1161 din data de 01.07.2008 a Tribunalului S. (filele 30-33), decizia civilă nr. 110 din data de 08.10.2008 a Tribunalului S. (filele 34-37), sentința civilă nr. 2494 din data de 28.05.2009 (filele 38-41), decizia nr. 129 din data de 19.01.2010 a Tribunalului S. (filele 42-46).
La termenul din data de 26.10.2010, reclamanta a depus la dosar precizări la acțiune, indicând valoarea pretențiilor deduse judecății doar în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru la suma de 5000 lei pentru fiecare membru al asociației și menționând că reclamanta formulat acțiunea în calitate de mandatată a reclamanților C. N., C. M., B. D. A. M., D. R. A., C. D., A. G. G., C. I., P. C. D. (fila 55).
Pârâtul M. S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția de neexecutare a contractelor (filele 50-51).
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arăta că în baza Legii nr. 61/1990 au fost încheiate contractele cu părțile din prezenta cauză, iar prețul de vânzare a fost estimativ, stabilit conform normelor metodologice de aplicare a acestei legi, condiții în care contractele apar ca niște veritabile antecontracte bilaterale de vânzare-cumpărare a unor bunuri viitoare al căror preț final va fi stabilit ulterior. A mai susținut pârâtul că obligației de a face îi corespunde dreptul de creanță care este apărat printr-o acțiune personală supusă termenului general de prescripție de 3 ani, termen care curge din momentul încheierii convenției, Primăria S. preluând activitatea de administrare a fondului locativ și investiții pentru fond locativ la data de 17.08.1998.
Cu privire la excepția de neexecutare a contractelor, pârâtul a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 1322 din Codul civil, vânzătorul nu este dator să predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plătește prețul și nu are dat de vânzător un termen pentru plată, iar contractele de vânzare-cumpărare încheiate pentru apartamentele situate în blocul 3 tronsonul I Mărășești au mențiunea „preliminar”, precum și pe aceea că „prețul este orientativ/estimativ și se modifică în funcție de modificările prețurilor la materiale, tarife de transport, indexări de salarii și alți coeficienți de actualizare a devizelor”.
Cu privire la excepțiile invocate de pârât, reclamanta a solicitat respingerea acestora, ca nefondate, în raport de statuările Tribunalului S. prin decizia civilă nr. 129 din data de 19.01.2010, opozabilă pârâtului.
La termenul de judecată din data de 26.10.2010, instanța a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată pentru reclamanții B.-D. A. M. și C. I., precum și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a mandatarei Asociația contractanților de apartamente pentru reclamanții C. N., C. M., D. R. A., P. C. D., C. D. și A. G. G..
Prin sentința civilă nr. 467 din data de 01.02.2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, instanța a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții B. D. A.- M. și C. I., invocată din oficiu, precum și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a mandatarei Asociația contractanților de apartamente din . i, sc. A din . pentru reclamanții C. N., C. M., D. R. A., P. C. D., C. D. și A. G. G., invocată din oficiu. Pe cale de consecință, instanța a anulat acțiunea formulată de reclamanții B. D. A. – M. și C. I., ca netimbrată, și a anulat acțiunea formulată de reclamanții C. N., C. M., D. R. A., P. C. D., C. D. și A. G. G., pentru lipsa dovezii calității de reprezentant al mandatarei Asociația contractanților de apartamente din . I, sc. A din ..
Prin decizia nr. 508 din data de 12.03.2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._ a fost admis recursul declarat de C. N., C. M., D. R. A., P. C. D., C. D., A. G. G. și C. I., a fost casată a sentința civilă nr. 467 din data de 01.02.2011 pronunțată de Judecătoria S., cauza fiind trimisă spre rejudecare aceluiași complet.
În rejudecare, cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.04.2012 sub numărul de dosar_ .
Prin încheierea de ședință din data de 26.06.2012, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât, ca nefondată (fila 22).
La termenul de judecată din data de 02.10.2012, instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu expertiza în specialitatea construcții (fila 33).
La data de 21.01.2013 a fost depus la dosar de către expert Cramarin E. raportul de expertiză specialitatea construcții înregistrat la BLE sub nr. 65 din data de 21.01.2013 (filele 49-80).
La termenul de judecată din data de 04.03.2013, reclamanții și-au precizat acțiunea, indicând faptul că solicită obligarea pârâtului la plata următoarelor sume: pentru C. N. suma de 98.000 lei, pentru C. M. suma de 223.000 lei, pentru D. R. A. suma de 223.000 lei, pentru C. D. suma de 223.000 lei, A. G., suma de 98.000 lei, pentru C. I. suma de 160.000 lei și pentru P. C. D. suma de 94.000 lei (filele 87-88).
La data de 22.03.2013, pârâtul a depus precizări prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S..
Prin încheierea de ședință din data de 01.04.2013 instanța, având în vedere dispozițiile art. 181 din Codul de procedură civilă, a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S. invocată de către pârât, prin precizările depuse la dosar, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.2666 din 15.04.2013, Judecătoria S. a admis acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanții C. N., C. M., D. R. A., C. D., A. G. G. și P. C. Dănu, în contradictoriu cu pârâtul M. S., prin primar, a obligat pârâtul la plata către reclamantul C. N. a sumei de 98.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 41/II/1992; a obligat pârâtul la plata către reclamantul C. M. a sumei de 223.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 134/1991¸ a obligat pârâtul la plata către reclamanta D. R. A. a sumei de 223.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 70/1992¸ a obligat pârâtul la plata către reclamantul C. D. a sumei de 223.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 53/III/1992¸ a obligat pârâtul la plata către reclamantul A. G. G. a sumei de 98.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 54/1992¸ a obligat pârâtul la plata către reclamantul P. C. D. a sumei de 94.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 144/III/1992¸ a obligat pârâtul la plata către reclamantul C. N. a sumei de 3.576 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar¸ a obligat pârâtul la plata către reclamantul C. M. a sumei de 6.616 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar; a obligat pârâtul la plata către reclamanta D. R. A. a sumei de 6.616 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar; a obligat pârâtul la plata către reclamantul C. D. a sumei de 6.616 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar; a obligat pârâtul la plata către reclamantul A. G. G. a sumei de 3.576 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar; a obligat pârâtul la plata către reclamantul P. C. D. a sumei de 3.496 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar; a obligat pârâtul la plata către reclamanții C. N., C. M., D. R. A., C. D., A. G. G. și P. C. D. a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Între RAJUCL, în calitate de contractant, și reclamanții C. N., C. M., B. D. A. M., D. R. A., C. D., A. G. G., C. I. și P. C. D., în calitate de cumpărători, au intervenit contractele de vânzare cumpărare nr. 41/II/1992, nr. 134/1991, nr. 205/II/1994, nr. 70/1992, nr. 53/III/1992, nr. 54/1992, nr. 889/I/1992, nr. 144/III/1992, având ca obiect apartamentele nr. 10, 17, 22, 9, 5, 6, 7, 30, situate în municipiul S., . tronson I, scara A (filele 8-16).
Potrivit art. 2 din contractele menționate, prețul locuinței și a anexelor, astfel cum a fost stabilit de părți, a fost achitat integral, iar potrivit dispozițiilor art. 3 din aceleași contracte, eventualele diferențe valorice la data recepției preliminare vor fi reglementate pe bază de act adițional, respectiv că prețul este orientativ și se modifică în funcție de modificările prețurilor la materiale, de tarifele de transport, indexările de salarii și alți coeficienți de actualizare a devizelor.
Instanța reține că vânzătoarea, corelativ obligației cumpărătorilor de plată a prețului locuinței, și-a asumat obligația de a construi apartamentele și de a le preda la data finalizării tronsonului I de locuințe, în contractele de vânzare-cumpărare nr. 70/1992, nr. 53/III/1992 și nr. 54/1992 menționându-se explicit obligația unității contractante de a preda reclamanților locuința la data de 30.12.1993.
Potrivit Protocolului de predare-primire din data de 17.08.1998, activitatea de administrare a spațiilor locative de stat, inclusiv activitățile de vânzare de locuințe și de investiții pentru fondul locativ de stat, a trecut de la . prin reorganizarea fostei RAJUCL, în temeiul HCL nr. 112 din data de 25.08.1997 și HCL nr. 45 din data de 11.06.1998, ca serviciu public în cadrul Primăriei Municipiului S. (fila 17).
Prin sentința civilă nr. 2494 din data de 28.05.2009 pronunțată de către Judecătoria S. în dosarul nr._, instanța a reținut că pârâtul M. S. a preluat toate drepturile și obligațiile fostului RAUCL S., inclusiv obligația de finalizare și predare a locuințelor cumpărate de către reclamanții din prezenta cauză. Prin urmare, instanța a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtului M. S. să își îndeplinească obligațiile de construire a locuințelor din blocul 3A, tronson I, situat în S., . de către fostul RAJUCL prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 41/II/1992, nr. 134/1991, nr. 205/II/1994, nr. 70/1992, nr. 53/III/1992, nr. 54/1992, nr. 889/I/1992, nr. 144/III/1992 (filele 38-41).
Prin decizia civilă nr. 129 din data de 19.01.2010 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._, instanța de control judiciar a admis recursul formulat de către pârâtul M. S. și a modificarea în tot sentința civilă nr. 2494 din data de 28.05.2009 pronunțată de către Judecătoria S. în dosarul nr._, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată, motivat de faptul că pârâtul se află în imposibilitate de a executa în natură obligațiile asumate, terenul fiind retrocedat în baza Legii nr. 10/2001. Totodată, instanța de control judiciar a reținut că reclamanții din prezenta cauză au dreptul la despăgubiri.
În ceea ce îi privește pe reclamanții B. D. A. M. și C. I., instanța reține că acțiunea formulată de către aceștia a fost anulată, ca netimbrată, prin sentința civilă nr. 467 din data de 01.02.2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ . De asemenea, instanța reține că aceștia nu s-au prezentat la termenele de judecată stabilite în prezentul dosar, după casare cu trimitere spre rejudecare. Prin urmare, instanța constată că față de aceștia rămâne valabilă soluția pronunțată în dosarul nr._ .
Prin prisma art. 6 din Noul Cod Civil, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile dispozițiilor art. 969 alin. 1 din Codul civil de la 1864 care consacră principiul forței obligatorii a contractului, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, precum și dispozițiile art. 1073 din Codul civil de la 1864, potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea întocmai a obligației asumate de către debitor prin contract, iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Astfel, instanța apreciază, în temeiul textelor de lege invocate, că reclamanții care și-au îndeplinit în totalitate obligațiile asumate prin contractele de vânzare cumpărare nr. 41/II/1992, nr. 134/1991, nr. 70/1992, nr. 53/III/1992, nr. 54/1992, nr. 144/III/1992, achitând integral prețul apartamentelor, au dreptul de a pretinde celeilalte părți contractante, a cărei succesoare în drepturi și obligații este pârâtul M. S., îndeplinirea obligațiilor corelative care îi incumbă.
De asemenea, instanța reține că prin decizia civilă nr. 129 din data de 19.01.2010 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._, s-a reținut imposibilitatea pârâtului de a-și executa în natură obligațiile asumate prin contractele de vânzare-cumpărare mai sus menționare, nefiind însă exclusă executarea prin echivalent a obligațiilor.
Instanța consideră că dezlegarea dată, prin decizia civilă amintită, problemei de drept referitoare la executarea în natură a obligației pârâtului, se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă, conform art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. 2 din Codul civil de la 1864.
Instanța amintește că prin executarea prin echivalent se urmărește obținerea unei sume de bani care trebuie să înlocuiască în patrimoniul creditorului valoarea pe care ar fi reprezentat-o prestația la care era îndreptățit din partea debitorului său.
În prezenta cauză, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru a putea interveni executarea obligațiilor contractuale prin echivalent, respectiv există un prejudiciu produs reclamanților prin neexecutarea de către pârât a obligațiilor asumate prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 41/II/1992, nr. 134/1991, nr. 70/1992, nr. 53/III/1992, nr. 54/1992 și nr. 144/III/1992, precum și raportul de cauzalitate între prejudiciul suferit de către creditor și neexecutarea debitorului, neconstruirea apartamentelor fiind consecința directă a faptei culpabile a pârâtului.
Indiferent de motivele invocate de către pârâtul M. S., instanța apreciază că ceea ce se impută debitorului este lipsa depunerii oricăror diligențe în executarea lucrărilor de construire între momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 41/II/1992, nr. 134/1991, nr. 70/1992, nr. 53/III/1992, nr. 54/1992 și nr. 144/III/1992 și momentul formulării cererii de restituire a terenului în baza Legii nr. 10/2001, respectiv între 1992-2001. Mai mult, instanța reține că în contractele de vânzare-cumpărare nr. 70/1992, nr. 53/III/1992 și nr. 54/1992 se menționează explicit obligația unității contractante de a preda reclamanților locuințele la data de 30.12.1993.
Totodată, din considerentele deciziei civile nr. 110 din data de 08.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel S. în dosarul nr._, instanța reține că argumentul principal care a condus la restituirea în natură a terenului în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, îl reprezintă încadrarea terenului în categoria celor prevăzute de art. 10 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, respectiv teren fără construcții afectate de lucrări de interes public aprobate. Astfel, prin hotărârea judecătorească menționată, s-a reținut că terenul își menține caracteristica de suprafață liberă de construcții sau, dacă se are în vedere temelia turnată în anul 1991, este vorba de un tern afectat de lucrări în faza incipientă și abandonate de mai bine de 17 ani (filele 34-37).
Prin urmare, instanța reține că aspectele invocate de către pârât în sensul că nu a mai construit apartamentele întrucât a restituit terenul în temeiul Legii nr. 10/2001, nu are valoarea unei imposibilități fortuite de executare în natură a obligațiilor asumate. Imposibilitatea de a construi apartamentele pe terenul ce aparține unei terțe persoane are actualmente semnificația unei cauze obiective pentru neexecutarea obligațiilor, dar nu exclude culpa pârâtului, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unei terțe persoane fundamentându-se, în principiu, pe o culpă a autorităților statului din care face parte și pârâtul.
Față de cele expuse mai sus, instanța apreciază că reclamanții sunt îndreptățiți a primi de la pârâtul M. S. o sumă de bani echivalentă cu valoarea actuală de circulație ale unor apartamente având caracteristicile și dimensiunile apartamentelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 41/II/1992, nr. 134/1991, nr. 70/1992, nr. 53/III/1992, nr. 54/1992, nr. 144/III/1992.
Din conținutul raportului de expertiză aflat la filele 49-80, instanța reține că valoarea de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 41/II/1992 este în cuantum de 98.000; valoarea de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 134/1991 este în cuantum de 223.000 lei; valoarea de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 70/1992 este în cuantum de 223.000 lei; valoarea de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 53/III/1992 este în cuantum de 223.000 lei; valoarea de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 54/1992 este în cuantum de 98.000 lei; valoarea de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 144/III/1992 este în cuantum de 94.000 lei.
În ceea ce privește excepția de neexecutare a contractelor invocată de către pârât prin întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1322 din Codul civil de la 1864, vânzătorul nu este dator să predea lucrul dacă cumpărătorul nu plătește prețul și nu are dat de vânzător un termen pentru plată.
De asemenea, instanța constată că prin decizia civilă nr. 129 din data de 19.01.2010 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._ s-a reținut că pârâtul M. S. nu a întreprins nici un demers pentru întocmirea unor acte adiționale cu privire la diferențele de preț, prin invocarea creșterii cheltuielilor de executare, neputându-se reține că în sarcina cumpărătorilor ar exista diferențe de preț de achitat (fila 45).
Instanța consideră și de această dată că soluția reținută de către Tribunalul S. prin decizia civilă amintită se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă, conform art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. 2 din Codul civil de la 1864. Instanța consideră că în cauză este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se manifestă ca o prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Instanța apreciază că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. 2 din Codul civil de la 1864, în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Față de cele expuse mai sus, instanța va da eficiență prezumției de lucru judecat raportându-se la decizia civilă nr. 129 din data de 19.01.2010 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._ prin care s-a stabilit că pârâtul M. S. nu poate invoca excepția de neexecutare a contractelor încheiate cu reclamanții. Întrucât prezumția de lucru judecat are caracter absolut față de părți, pârâtul nu poate să pretindă în prezentul litigiu stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat în litigiul anterior.
Pentru considerentele menționate, instanța va admite acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanții C. N., C. M., D. R. A., C. D., A. G. G. și P. C. D., în contradictoriu cu pârâtul M. S., prin primar, și îl va obliga pe acesta din urmă la plata către reclamantul C. N. a sumei de 98.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 41/II/1992; către reclamantul C. M. a sumei de 223.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 134/1991; către reclamanta D. R. A. a sumei de 223.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 70/1992; către reclamantul C. D. a sumei de 223.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 53/III/1992; către reclamantul A. G. G. a sumei de 98.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 54/1992; către reclamantul P. C. D. a sumei de 94.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 144/III/1992.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâtul urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în cuantum de 3.576 lei către reclamantul C. N. (chitanța . nr._ din data de 22.10.2010 și chitanța . nr._ din data de 20.03.2013), în cuantum de 6.616 lei către reclamantul C. M. (chitanța . nr._ din data de 22.10.2010 și chitanța . nr._ din data de 29.03.2013), în cuantum de 6.616 lei către reclamanta D. R. A. (chitanța . nr._ din data de 21.10.2010 și chitanța . nr._ din data de 27.03.2013), în cuantum către pentru reclamantul C. D. a sumei de 6.616 lei (chitanța . nr._ din data de 25.10.2010 și chitanța . nr._ din data de 22.03.2013), în cuantum de 3.576 lei către reclamantul A. G. G. (chitanța . nr._ din data de 25.10.2010 și chitanța . nr._ din data de 28.03.2013) și în cuantum de 3.496 lei către reclamantul P. C. D. (chitanța . nr._ din data de 19.10.2010 și chitanța . nr._ din data de 21.03.2013).
De asemenea, instanța îl va obliga pe pârât la plata către reclamanți a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert (filele 47 și 108).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul considerând că în mod superficial a fost îndeplinită obligația instanței față de prerogativa stabilirii competenței judecării cauzei respingând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S. întrucât valorile nu sunt de competența judecătoriei. De asemenea arată că în mod greșit s-a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune fără analizarea acesteia prin prisma argumentelor invocate în susținere, respectiv în speță este vorba de un drept de creanță fiind supus termenului general de prescripție de 3 ani, pârâtul preluând activitatea de administrare a fondului locativ de stat la 6 ani de la data contractării apartamentelor și la 5 ani de la data la care fostul RAUCL S. se angajase să predea aceste imobile, respectiv la nivelul anului 2008. Arată apelantul că introducerea acțiunii la nivelul anului 2010 este mult după îndeplinirea termenului în care reclamanții ar fi trebuit să ceară executarea contractului de către vânzătorul inițial sau, plata daunelor interese în caz de neexecutare, motiv pentru care, raportat la prevederile Decretului nr.167/1958 consideră că termenul de prescripție era îndeplinit la acest moment.
Pe fondul cauzei consideră că sentința nu este motivată în drept, în motivare arătând că a dat prezumție de lucru judecat deciziei civile nr.129/2010 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._, ori în această decizie se arată clar că în baza prevederilor art.1021 și 1073 cod civil, cel care a beneficiat de executarea obligației are dreptul la dezdăunări, vorbindu-se de daune interese. Ori, la nivelul anului 1992 fiecare din membrii asociației a achitat o sumă de bani, daunele interese sunt sub forma restituirii sumei achitate, actualizată, împreună cu dobânda legală și nu există temei juridic pentru a cere cu titlu de dezdăunări contravaloarea la zi a unui apartament. De asemenea nu există la dosar dovezi privind pagubele suferite de membrii asociației datorate neexecutării obligației de către pârât și lipsește culpa municipalității în neexecutarea acelor contracte.
Din cuprinsul contractelor semnate de fiecare dintre membrii asociației rezultă că nu a fost vorba despre achitarea integrală a contravalorii apartamentelor, ci doar un avans dat în vederea finalizării acestor construcții, astfel încât reclamanții primind contravaloarea unui apartament, ar beneficia de o îmbogățire fără just temei .
În drept s-au invocat dispozițiile art.282 și următoarele cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanții au solicitat respingerea apelului ca nefondat pentru toate motivele din cerere invocate de pârât considerând că prima instanță în mod corect a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei, la momentul respectiv nu s-a putut preciza valoarea imobilelor, acest lucru s-a realizat după efectuarea raportului de expertiză când au solicitat mărirea câtimii de 5000 lei pentru fiecare reclamant, împrejurare în raport de care competența revenea Judecătoriei S. în primă instanță în conformitate cu prevederile art.181 cod procedură civilă. De asemenea consideră că în mod corect s-a respins și excepția prescripției dreptului material la acțiune potrivit încheierii de ședință din data de 26.06.2012, prin decizia nr.129/2010 pronunțată de Tribunalul S., opozabilă pârâtului, s-a reținut că nu este dată această excepție față de recunoașterile repetate ale obligațiilor care incumbă Municipiului S.. Astfel că, în mod corect a fost admisă acțiunea reclamanților, pârâtul trebuia să se achite de obligația construirii de locuințe, prețul a fost plătit integral, pârâtul a preluat obligația de construire a locuințelor, este în imposibilitatea de executare în natură a acestei obligații, iar potrivit art.1073 cod civil, în caz de imposibilitate de executare în natură a obligației de a face, creditorul are dreptul la dezdăunări. Solicită și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând apelul sub aspectul criticilor formulate, a considerentelor hotărârii primei instanțe, tribunalul constată următoarele:
Privitor la modalitatea de soluționare a excepției necompetenței materiale a instanței de fond, excepție invocată de pârât în cursul judecății în primă instanță, se apreciază că a fost corect soluționată în sensul respingerii potrivit încheierii de ședință din 01.04.2013.
La data formulării acțiunii, s-a indicat ca valoare a obiectului acțiunii suma de 5000 lei pentru fiecare reclamant, împrejurare în raport de care competența de soluționare a cauzei în primă instanță revenea Judecătoriei S. .
După depunerea raportului de expertiză, prin care s-a stabilit valoarea unor apartamente având caracteristicile și dimensiunile celor cumpărate de fiecare reclamant, conform art.132 al.2 p-ct.2 Cod de procedură civilă, reclamanții și-au majorat câtimea obiectului pretențiilor la sumele stabilite prin raportul de expertiză, iar judecătoria a rămas competentă material să judece cauza în raport de art.18 indice 1 Cod de procedură civilă care stabilește în mod expres că instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune corect a fost respinsă prin încheierea de ședință din 26.06.2012, apreciindu-se că recunoașterile repetate ale obligațiilor ce îi incumbă debitorului au întrerupt termenul de prescripție prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 .
Prin cererea de apel nu au fost criticate aceste considerente avute în vedere de prima instanță în soluționarea excepției.
Dispozițiile art.1200 pct.4 și art. 1202 al.2 cod civil reglementează autoritatea de lucru judecat sub forma de prezumție, de mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.
Este vorba de efectul pozitiv al lucrului judecat care se impune într-un al doilea proces, care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis și care este de natură a asigura ordinea și stabilitatea juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
CEDO a evidențiat în jurisprudența sa că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești garantat de art.6(1) se interpretează conform preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element patrimonial comun statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raportului juridic care implică între altele că o soluție definitivă dată de instanță cu privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în discuție ( cauza A. contra României, cauza A. contra României). Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie să depună diligențe pentru a putea fi identificate proceduri judiciare conexe și să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeași problemă. În cauza A. contra României Curtea a apreciat că instanța ar fi trebuit să țină cont de constatările jurisdicțiilor anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate prin hotărâri judecătorești definitive neputând fi justificată prin prisma art.6 (1) din Convenție.
Dând eficiență prezumției de lucru judecat care în relația dintre părți are caracter absolut conform art.1200 pct.4 cu referire la art.1202 (2) Cod civil, tribunalul constată că prin decizia civilă nr.129/ 19.01.2010 a Tribunalului S., opozabilă apelantului, s-a reținut că obligația de a face, vizând obligarea la a construi locuințele achiziționate de la fostul RAUCL nu este prescrisă cât privește dreptul material la acțiune și s-a apreciat că în raport de sentința civilă nr.1161/2008 a Tribunalului S. ,M. S. se află în imposibilitatea executării în natură a obligațiilor contractuale intimații având un drept la despăgubiri, conform art.1073 Cod civil.
În aceste condiții, chiar și prin raportare la decizia sus menționată, cererea privind obligarea Municipiului S. la despăgubiri, înregistrată la data de 25.05.2010 este formulată în termenul de prescripție prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
De asemenea, prin decizia civilă nr.129/ 19.01.2010 a Tribunalului S. s-a constatat cu putere de lucru judecat că nu se poate reține excepția de neexecutare a contractelor.
S-a reținut astfel, că membrii asociației intimate( printre care figurează și reclamanții din prezenta cauză ) au cumpărat de la RAJUCL S. locuințe în blocul situat în mun. S., ., tronson I, . 41/II/1992, 134/1991, 205/II/1994, 70/1992, 53/III/1992, 54/1992, 229/I/1992 și 144/III/1992, prețul apartamentelor, astfel cum s-a trecut în contracte, fiind achitat integral.
S-a prevăzut, într-adevăr că prețul este estimativ, existând posibilitatea modificării în funcție de modificările prețurilor, etc., însă aceste modificări urmau să fie reglementate prin act adițional.
Față de împrejurarea că M. S. sau unitatea ce a precedat-o, nu au întreprins nici un demers pentru întocmirea unor acte adiționale cu privire la diferențele de preț, prin invocarea creșterii cheltuielilor de executare, nu se poate reține că în sarcina cumpărătorilor ar exista diferențe de preț de achitat.
Susținerea apelantei că din cuprinsul contractelor semnate de fiecare dintre membrii asociației rezultă că nu a fost vorba de achitarea integrală a contravalorii apartamentelor contractate, fiind vorba despre avansul dat în vederea finalizării acestor construcții este contrazisă de conținutul contractelor invocate și de constatările din decizia nr.129/ 19.01.2010 a Tribunalului S..
Corect a reținut prima instanță că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 969 Cod civil potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante precum și ale art.1073 Cod civil potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea întocmai a obligației asumate de către debitor prin contract, iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare, hotărârea fiind astfel motivată în drept .
Față de constatările jurisdicționale mai sus enunțate, corect s-a reținut imposibilitatea pârâtului de a-și executa în natură obligațiile asumate prin contractele de vânzare – cumpărare nr. 134/1991, 70/1992, 53/III/1992, 54/1992, și 144/III/1992 și apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile pentru executarea indirectă a obligațiilor contractuale, s-a dispus conform dispozițiilor legale reținute, executarea prin echivalent a acestora.
Apelantul invocă lipsa culpei în neexecutarea contractelor, susținând că prin decizia civilă nr. 110/2008 a Curții de Apel S. nu s-a constatat culpa sau reaua credință a debitorului ci s-a reținut că finalizarea apartamentelor a fost imposibil de realizat în condițiile restituirii în natură a terenului unde se află imobilul.
Hotărârea invocată de apelant nu a dat dezlegări în privința împrejurărilor în care debitorul nu și-a executat obligațiile contractuale. Prin această hotărâre, așa cum a reținut prima instanță, s-a soluționat cererea privind restituirea în natură a terenului trecut în proprietatea statului în baza decretului de expropriere nr.149/1984 și dat în administrarea consiliului local pentru realizarea unui ansamblu de locuințe, apreciindu-se că terenul poate fi restituit în natură întrucât prezintă caracteristicile de suprafață liberă de construcții, sau dacă se are în vedere temelia turnată în 1991, este vorba de un teren afectat de lucrări în fază incipientă și abandonate de 17 ani .
Una dintre condițiile pentru a se acorda despăgubiri conform art. 1082 și art. 1083 Cod civil este și aceea ca neexecutarea obligației să fie imputabilă debitorului .
Potrivit art.1082 cod civil debitorul este obligat de se cuvine, la plata de daune-interese pentru neexecutarea obligației, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată, iar potrivit art.1083 cod civil debitorul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor atunci când nu a putut executa datorită unui caz fortuit sau unui caz de forță majoră.
Din formularea acestor dispoziții legale rezultă că debitorul va fi obligat la plata despăgubirilor ori de câte nu - și execută obligația din vina sa, indiferent dacă aceasta a constat în intenție sau o simplă culpă, în sarcina acestuia operând o prezumție de vină cât timp nu va dovedi cazul fortuit, forța majoră sau vina creditorului.
Ori, în cauza de față nu s-a dovedit existența unor cauze străine care să nu fie imputabile pârâtului.
Astfel, faptul că în prezent finalizarea apartamentelor este imposibil de realizat, în condițiile restituirii în natură a terenului unde se află imobilul, nu poate constitui cauză de exonerare a debitorului de răspundere întrucât cum corect a reținut prima instanță nu are valoarea unei imposibilități fortuite de executare în natură a obligațiilor asumate.
Culpa municipalității în neexecutarea contractelor a fost apreciată prin raportare la situații de fapt concrete reținute de prima instanță, respectiv lipsa depunerii oricăror diligențe în executarea lucrărilor de construire între momentul încheierii contractelor 1991- 1992 și momentul formulării cererii de restituire a terenului în baza Legii 10 /2001, (mai ales în condițiile în care în contractele 70/1992, 53/III/1992, 54/1992, se prevede și un termen pentru predarea locuințelor, și anume 30.12.1993 ), împrejurare în care în anul 2008 a fost posibilă restituirea în natură a acestui teren, care prezenta caracteristicile unui teren liber de construcții.
Evaluarea prejudiciului suferit de reclamanți ca urmare a neexecutării obligației de către M. S. s-a făcut cu respectarea principiilor stabilite de dispozițiile art.1084 și 1086 Cod civil, potrivit cărora este reparat numai prejudiciul direct și, prejudiciul cuprinde nu numai pierderea efectiv suferită ci și câștigul nerealizat.
Astfel, corect s-a reținut că prin executarea prin echivalent se urmărește obținerea unei sume de bani care trebuie să înlocuiască în patrimoniul creditorului valoarea pe care ar fi reprezentat-o prestația la care era îndreptățit din partea debitorului său, împrejurare în care s-a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți a primi de la pârât o sumă de bani echivalentă cu valoarea actuală de circulație a unor apartamente având dimensiunile și caracteristicile apartamentelor ce au făcut obiectul contractele de vânzare – cumpărare nr. 134/1991, 70/1992, 53/III/1992, 54/1992, și 144/III/1992.
Apelantul susține că dacă obligația de dezdăunare ar exista în sarcina sa, această dezdăunare conform art.1073 Cod civil ar trebui să cuprindă restituirea sumei achitate de reclamanți, actualizată la zi, plus dobânda legală.
În cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani, legea fixează drept despăgubire dobânda legală, însă obligația asumată de apelant prin contractele de vânzare - cumpărare mai sus menționate nu a fost aceea de a restitui o sumă de bani ci a fost aceea de a construi un . de a preda aceste apartamente reclamanților, împrejurare în care întinderea prejudiciului corect a fost stabilită în raport cu fapta culpabilă a debitorului privind neexecutarea acestor obligații .
Cum criticile invocate de apelant sunt nefondate, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, tribunalul în baza art.296 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat apelul.
În baza art.274 Cod de procedură civilă, ca parte căzută în pretenții, apelantul va fi obligat la plata către intimați a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. S. - PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.2666 din 15.04.2013 și a Încheierilor de ședință din data de 22.03.2013, 26.06.2012 pronunțate de Judecătoria S., intimați fiind C. N., domiciliat în mun. S., ., nr.10A, jud. S.,C. M. domiciliat în mun. S., ..29, ..B, ., D. R. A. domiciliată în mun. S., ., jud. S., C. D. domiciliat în mun. S., ..12, ., ., A. G. G.domiciliat în mun. S., ., ..A, ., jud. S. și P. C. D.domiciliat în com. Șcheia, ..
Obligă recurentul pârât la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2013.
Președinte,Judecător,Grefier,
M. C. L. A. R. L. M.
Red.L.A.
JUD.FOND Timiță O.E.
Tehnored.R.L., 4 ex., 9.12.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1282/2013. Tribunalul SUCEAVA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 331/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
