Servitute. Decizia nr. 1210/2013. Tribunalul SUCEAVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1210/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 748/206/2012
Dosar nr._ Servitute
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 1210
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10 MAI 2013
PREȘEDINTE: L. A.
JUDECĂTOR: A. I. M.
JUDECĂTOR: V. O. D.
GREFIER: S. A.- M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către pârâtul M. N. a N., împotriva sentinței civile nr. 1277 din data de 5 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimat fiind reclamantul M. L. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pârâtul recurent și avocat A. H., pentru reclamantul intimat, lipsă fiind acesta.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Pârâtul recurent depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 165 lei, timbru judiciar de 3 lei, pe care instanța le anulează, recursul fiind legal timbrat, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri.
Apărătorul reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat în cauză, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Pârâtul recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Avocat A. H. invocă excepția nemotivării recursului, având în vedere faptul că cele invocate de către pârâtul recurent nu se încadrează în motivele de nelegalitate și de netemeinicie prevăzute de lege.
Pe fondul cauzei, învederează instanței faptul că pârâtul recurent a fost legal citat, acestuia i s-a comunicat raportul de expertiză, în cauză s-a acordat un termen de judecată în vederea depunerii la dosar a eventualelor obiecțiuni, pârâtul recurent nu și-a exprimat un punct de vedere cu privire la expertiză, iar acesta a fost de acord cu stabilirea unei căi de acces.
Cu privire la celelalte pretenții colaterale, arată că pârâtul recurent are posibilitatea formulării unei alte acțiuni, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul recurent solicită respingerea excepției de nemotivare a recursului, cu precizarea că recursul a fost motivat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc la data de 23.04.2012 reclamantul M. L. T. l-a chemat în judecată pe pârâtul M. N., solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să dispună crearea unei servituți de trecere pe o lungime de 312,50 m. și o lățime de 4 m. favoarea terenului proprietatea reclamantului în suprafață de 53.400 m.p. cu vegetație forestieră înscrisă în CF_ a comunei cadastrale Izvoarele Sucevei, peste proprietatea pârâtului M. N., fondul reclamantului fiind loc înfundat. De asemenea, a solicitat înscrierea în cartea funciară a acestei servituți ce servește fondul dominant.
În motivare a arătat că a cumpărat prin actul autentic de vânzare cumpărare nr. 2440 din 12 decembrie 2011 de la pârâtul Mechno I. S., suprafața de 53.400 m.p. pădure cu care s-a și intabulat. Proprietarul anterior, pentru exploatarea mesei lemnoase de pe acest teren care are categoria de folosință pădure, folosea ca drum de acces la calea publică un traseu care străbate mai multe proprietăți, din care pe o lungime de 312,50 m. lungime și lățime 4 m, așa cum s-a evidențiat în planul de situație, străbate terenul proprietatea pârâtului. A mai arătat reclamantul că prin trecerea lui pe acest drum propus a –i fi creat peste terenul pârâtului nu-i afectează acestuia exercitarea dreptului de proprietate și nu-i produce nici un fel de pagubă, deoarece este o albie de pârâu secată, fără nici un fel de vegetație. Datorită faptului că între pârât și cel de la care a cumpărat reclamantul au apărut disensiuni datorate acestei vânzări, pârâtul a refuzat să-i mai permită trecerea, iar datorită acestei stări de fapt este in imposibilitatea de a putea exploata masa lemnoasă și a o putea transporta la calea publică.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 755 -769 raportat la art. 627- 618 cod civil.
Prin sentința civilă nr. 1277 din data de 5 noiembrie 2012, Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc a admis acțiunea civilă având ca obiect „servitute„ formulată de reclamantul M. L. T., în contradictoriu cu pârâtul M. N. și în consecință:
A obligat pe pârât să recunoască reclamanților dreptul de servitute de trecere pe tot timpul anului cu piciorul, atelajele și animalele peste terenul acestuia, respectiv pe drumul de trecere existent, identificat în planul de situație de la f. 56 dosar, ca fiind traseul nr. 1 chenar roșu hașurat, identic cu parte din ._ din CF_ a ..
A dispus înscrierea dreptului de servitute în cartea funciară.
A obligat pe pârâtul M. N. să plătească reclamanților suma de 2211 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 71/2011, raportat la data contractului de vânzare cumpărare prin care reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului despre care a afirmat că este loc înfundat, legea aplicabilă prezentului litigiu o reprezintă Noul Cod Civil.
Conform art. 755 Cod Civil, servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar.
În legătură cu dispozițiile Codului civil de la 1864, s-a semnalat faptul că practica judiciară a extins, în mod eronat, înțelesul noțiunii “lipsă de acces”, considerând că nu doar o imposibilitate absolută de ieșire la drumul public ar justifica instituirea unei servituți de trecere, ci și existența unei căi de acces dificile sau periculoase. Actualmente, art. 617 C.civ., reglementând dreptul de trecere, dispune că proprietarul care nu are acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu, în asemenea condiții încât să se aducă o minimăstânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică. Astfel, dacă locul înfundat are ieșire la calea publică pe un drum care poate deveni practicabil cu efectuarea unor cheltuieli, textul art. 617 C.civ. nu își mai găsește aplicare. În acest caz este însă posibilă încheierea unui contract care să aibă ca obiect instituirea unei servituți de trecere și care să conducă astfel la limitarea convențională a dreptului de proprietate.
În speța de față, instanța a constatat că reclamantul a arătat că a cumpărat prin actul autentic de vânzare cumpărare nr. 2440 din 12 decembrie 2011 de la pârâtul Mechno I. S., suprafața de 53.400 m.p. pădure cu care s-a și intabulat.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, S. T. și A. G. a rezultat că proprietarul anterior, pentru exploatarea mesei lemnoase de pe terenul cumpărat de reclamant, care are categoria de folosință pădure, folosea ca drum de acces la calea publică un traseu care străbate mai multe proprietăți, din care pe o lungime de 312,50 m. lungime și lățime 4 m, așa cum s-a evidențiat în planul de situație, străbate terenul proprietatea pârâtului. Aceeași martori au confirmat că spre terenul reclamantului există un singur drum de acces, pe albia unui pârâu secat, drum care este închis cu zăvoare pe porțiunea ce trece pe proprietatea pârâtului, acest drum mai este folosit și de alți vecini, care își deschid singur zăvoarele pentru a putea trece. Indirect, pârâtul a confirmat și el prin interogatoriul luat în fața instanței că spre terenul reclamantului accesul se face pe un singur drum, fostă albie a unui pârâu secat, ce îi traversează proprietatea. În același timp a susținut că nu îi poate permite acestuia trecerea decât în perioada noiembrie –aprilie, în restul anului pe acel teren el având vite la păscut, iar o eventuală cale de acces fără garduri ar permite vitelor să fugă, provocându-i astfel daune.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu și-a propus probe.
Din raportul de expertiză judiciară aflat la dosar a rezultat că suprafața de_ mp identică cu parcela_ Izvoarele Sucevei este proprietatea reclamantului M. L. T. și a soției M. Odarca și este loc înfundat. Trupul de teren pe care se identifică porțiunea solicitată cu titlu de servitute are o suprafață de 113.245 mp este identic cu parcela_ Izvoarele Sucevei și este proprietatea pârâtului M. N. și M. R.. Totodată expertul a identificat două căi de acces evidențiate ca atare în anexele 1-4 aflate la filele 56-60. Din acestea, calea cea mai scurtă o reprezintă varianta nr. I care aduce o minimă stingherire dreptului de proprietate al pârâtului, conform dispozițiilor art. 617 Cod Civil, afectându-l doar pe o suprafață de 1079 mp, față de calea din varianta nr. II ce presupune o suprafață de 1267 mp din proprietatea pârâtului.
Față de considerentele arătate mai sus, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este fondată, a fost admisă, pârâtul a fost obligat să recunoască reclamanților dreptul de servitute de trecere pe tot timpul anului cu piciorul, atelajele și animalele peste terenul acestuia, respectiv pe drumul de trecere existent, identificat în planul de situație de la f. 56 dosar, ca fiind traseul nr. 1 chenar roșu hașurat, identic cu parte din ._ din CF_ a . și a dispus înscrierea dreptului de servitute în cartea funciară.
În baza art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul la plata sumei de 2211 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, contravaloare expertiză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul prin care a solicitat admiterea acestuia, cu precizarea că cele arătate în dosar de către reclamant nu sunt corecte, precum și raportul de expertiză tehnică judiciară nu este corect.
Reclamantul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă prin apărătorul său, prezent la dezbateri, a solicitat respingerea recursului ca nemotivat, respectiv ca nefondat.
Examinând recursul ce se subsumează prevederilor art. 304 pct. 9, 3041din vechiul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul reține următoarele:
Recurentul a criticat raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, pur formal, fără a arăta în concret, nemulțumirile față de acesta. De reținut că prima instanță a procedat la comunicarea către pârât a raportului de expertiză (f. 65, judecătorie) punându-i în vedere să formuleze obiecțiuni sub sancțiunea decăderii.
Conform art. 212 al. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, obiecțiunile la expertiză trebuiau formulate la primul termen după depunerea lucrării. Raportul de expertiză a fost depus însă din data de 12.10.2012 (f. 52, judecătorie) pentru termenul din 22.10.2012, cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 209 din vechiul Cod de procedură civilă.
Cu toate acestea, prima instanță a mai acordat un termen pârâtului pentru a formula eventuale critici la adresa lucrării, la 5 noiembrie 2012, însă pârâtul nu a înțeles să formuleze obiecțiuni nici în acest termen.
Mai mult, nici în cererea de recurs nu arată, în concret, nemulțumirile față de expertiză, apărarea sa fiind pur formală și pune instanța de recurs în imposibilitatea de a face verificări.
Recurentul a mai arătat că „cele arătate în dosar de către reclamant nu sunt corecte”, fără a se raporta la soluția primei instanțe și fără a-și arăta, în concret, nemulțumirile, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
Se va respinge excepția nemotivării, ca nefondată, în cererea de recurs criticându-se raportul de expertiză.
În consecință, în baza art. 312 al.1 din vechiul Cod de procedură civilă tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Conform art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă, față de căderea în pretenții, va obliga recurentul la cheltuieli de judecată din recurs către intimat, 200 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Conform art. 274 al. 3 din vechiul Cod procedură civilă, s-a redus onorariul avocațial, văzând că nu s-a depus întâmpinare, cauza s-a soluționat la primul termen de judecată, iar motivele de recurs nu depășesc o pagină.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția nemotivării recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâtul M. N. a N., domiciliat în . Sucevei, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 1277 din data de 5 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimat fiind reclamantul M. L. T., domiciliat în . Sucevei, jud. Suceava.
Obligă recurentul la plata către intimat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 10 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. A. A. I. M. V. O. D.
Grefier,
S. A.-M.
Red. A.I.M.
Judecător fond G. I. M.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./17.05.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 1596/2013. Tribunalul SUCEAVA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
---|