Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 15/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 3342/227/2010
Dosar nr._ -drept vizitare minor-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 53
Ședința publică din data de 12 februarie 2013
Președinte C. L.
Judecător S. A.
Grefier R. M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta B. R., împotriva sentinței civile nr. 1537 din 20 iunie 2011 a Judecătoriei Fălticeni (dosar nr._ ), reclamant intimat fiind G. C. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
Instanța având în vedere lipsa părților a lăsat cauza la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.
La a doua strigare a cauzei în ordinea listei de ședință, la sfârșitul ședinței de judecată, au răspuns reclamantul intimat și avocat N. L. pentru pârâta apelantă, lipsă fiind aceasta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat N. L. a depus la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, aferentă cererii de repunere pe rol a cauzei.
Părțile prezente, fiind întrebate și având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Instanța constatând apelul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri asupra fondului cauzei.
Apărătorul pârâtei apelante a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței în sensul de a se încuviința ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul la domiciliul pârâtei, asta până când minorul va căpăta încredere în reclamant, fără cheltuieli de judecată.
Reclamantul intimat arată că după ce s-a încheiat divorțul nu a mai vizitat minorul, fiind plecat din țară, că l-a vizitat ultima dată anul trecut de ziua acestuia și că, este de acord să i-a copilul în timpul zilei, să nu rămână peste noapte la el, asta până când copilul se va acomoda la domiciliul lui, în principiu fiind de acord să-l ia sâmbăta între orele 1000 - 1800.
Apărătorul apelantei a arătat că este de acord cu cele arătate de intimat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni la data de 01.11.2011 și înregistrată sub nr._ /201, reclamantul G. C. M. a chemat în judecată pe pârâta B. R. I. – pentru ca prin hotărârea ce se va pronunțată, să i se permită să aibă legături personale cu minorul născut din relația de căsătorie cu pârâta, în sensul stabilirii unui drept de vizitare.
În fapt, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 10.09.2006, căsătoria fiind înregistrată la Starea Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Fălticeni, județul Suceava, sub nr. 198 din aceeași dată, ulterior, părțile divorțând, prin Sentința Civilă nr. 960/07 mai 2009 pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei Fălticeni, căsătoria dintre părți fiind desfăcută, copilul născut în timpul căsătoriei – I. Ș. (ns.la 03.10.2006) fiind încredințat spre creștere și educare mamei, iar reclamantul obligat la plata în favoarea minorului, a unei pensii de întreținere lunară.
A menționat reclamantul că după pronunțarea divorțului, a rupt legătura cu fosta soție, nu însă și cu minorul, legătură pe care dorește să o păstreze prin vizitarea și luarea minorului pentru perioade scurte de timp, la locuința și a bunicilor paterni; că, a încercat să ia legătura cu minorul însă întâmpină dificultăți din partea pârâtei despre care a auzit că ar fi călătorit împreună cu minorul în Italia, fără acordul său în calitate de tată; că, minorul este afectiv legat de el, întrebând-o pe mama sa de el și consideră că legăturile cu familia sa sunt necesare copilului pentru creșterea educarea și dezvoltarea sa armonioasă, conferindu-i acestuia siguranță și stabilitate emoțională, în sensul că nu este diferit de ceilalți copii cu părinți și bunici și că aparține unei familii care îl dorește și îl iubește și pe care se poate baza.
A solicitat reclamantul ca legăturile cu minorul să-i fie încuviințate astfel: luarea copilului de la grădiniță sau locuința mamei, o dată la 2 săptămâni, în week-end, de vineri ora 16,00 până luni dimineața ora 9,00 când îl va duce la grădinița cu program prelungit sau la locuința mamei sale (în timpul vacanței școlare); luarea minorului în perioada vacanței de vară pentru o lună de zile integral, în perioada vacanței de iarnă pentru una sau 2 săptămâni în care să fie inclusă Sărbătoarea de C. ori cea a Anului Nou, la alegerea mamei și minorului și în perioada vacanței de primăvară pentru o săptămână; precum și posibilitatea de a-l însoți pe minor, cu acordul acestuia, la stomatolog, controale medicale regulate la 6 luni sau măcar o dată pe an.
În drept, a invocat prevederile art. 8 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în care sunt recunoscute dreptul la respectarea vieții de familie care presupune în mod primordial,dreptul de a menține legături personale cu copilul, invocând în acest sens spețe internaționale, în materie, dispozițiile art. 14 și 16 alin.2 din Legea 272/2004 și cele art. 97, 98 alin.1 și 43 alin. 3 din Codul Familiei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (filele 23-25), pârâta a arătat că este acord cu admiterea în parte a acțiunii, în sensul de a i se încuviința reclamantului să aibă legături personale cu minorul I. Ș., prin vizitarea acestuia la domiciliul ei.
În fapt, pârâta nu contestată dreptul reclamantului de a întreține legături personale cu minorul rezultat din căsătoria lor, însă apreciază că în raport cu stadiul actual al relațiilor dintre tată și fiu și în raport și de interesul superior al minorului, acest drept se impune a fi exercitat prin vizitarea minorului la domiciliul sau actual iar nu prin luarea copilului la domiciliul reclamantului pe diferite perioade de timp.
În speță, luarea minorului la domiciliul actual al reclamantului nu corespunde interesului superior al copilului, existând motive temeinice de natură a crea suspiciunea ca această măsură ar putea periclita dezvoltarea minorului care are vârsta de numai 4 ani și 5 luni iar de la data nașterea sa și până în acest moment, pârâta este cea care împreună cu bunicii materni, s-a ocupat în exclusivitate de creșterea și educarea minorului, reclamantul neimplicându-se în nici un mod în această activitate nici măcar în perioada conviețuirii dintre părți.
În acest context și având în vedere că la data despărțirii de reclamant, minorul avea o vârstă fragedă, și că după separarea părților, reclamantul nu a manifestat nici o preocupare pentru a se apropia de copil și a-i câștiga afecțiunea, minorul aproape ca nu-1 cunoaște ca fiind tatăl său, dând dovadă de reticență și chiar de teamă în relația cu acesta.
Mai mult, urmare a celor constatate, recomandarea psihologului vizează evitarea situațiilor tensionate sau conflictuale la care ar putea fi expus copilul, păstrarea climatului pozitiv de creștere și educare oferit de mamă și bunicii materni, fără schimbarea mediului actual de îngrijire pentru perioade mai îndelungate, precum și vizitarea copilului de către tată la domiciliul minorului, tocmai pentru a se preîntâmpina manifestările emoționale negative.
Deosebit de cele mai sus expuse, pârâta a mai precizat că minorul fiind îngrijit doar de ea și părinții ei, întrucât acesta a locuit în permanență cu ea, după despărțirea de reclamant, minorul s-a adaptat unui anumit mediu și anturaj, dezvoltând sentimente puternice de atașament față de mamă și bunicii materni, în prezența cărora se simte în siguranță.
Astfel, luarea copilului la reclamant pe diferite perioade de timp ar fi de natură să îl destabilizeze din punct de vedere emoțional și să-i inducă sentimente de instabilitate socio-familială sau de insecuritate, ca urmare a despărțirii de persoanele pe care le cunoaște și în preajma cărora se simte în siguranță.
De asemenea, a arătat că mai trebuie avut în vedere că relația fireasca dintre tată și copil nu s-a putut stabili și dezvolta nu din cauza atitudinii mamei – susținere fără temei a reclamantului – ci datorită dezinteresului manifestat de acesta, care nu a efectuat decât câteva vizite sporadice la domiciliul minorului și care nu a depus nici o diligență pentru a se apropia de copil și a-i câștiga afecțiunea și încrederea.
În final, pârâta a învederat faptul că reclamantul nu are o locuință stabilă, acesta locuind într-un apartament închiriat în Municipiul Suceava, nefiind în această situație, în măsură să ofere copilului un mediu stabil și sigur de îngrijire.
Fără a nega necesitatea întreținerii și dezvoltării relațiilor dintre reclamant și minor, a solicitat ca instanța să rețină că legăturile lor personale se pot realiza în mod optim, cel puțin pentru început, prin vizitarea copilului la domiciliul său actual, sens în care, susține pârâta, că și-a exprimat permanent disponibilitatea de a permite efectuarea unor astfel de vizite, urmând ca, în măsura în care reclamantul va reuși să câștige încrederea și afecțiunea copilului și să deprindă aptitudinile necesare pentru a-1 îngriji, programul de vizită să fie modificat în așa fel încât să fie respectat atât dreptul tatălui de a întreține nestingherit relații cu fiul sau, cât și interesul superior al copilului.
Prin sentința civilă nr.1537 din 20 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni s-a admis în parte acțiunea, încuviințându-se reclamantului următorul program de vizitare minor: la sfârșitul primei săptămâni și la sfârșitul celei de a treia săptămâni, în fiecare lună, de vineri orele 16,00 până duminică orele 18,00 la domiciliul reclamantului și obligația de a fi readus minorul în domiciliul pârâtei ; în cea de a doua zi și a treia zi de C. între orele 10,00-18,00 cu posibilitatea luării minorului în locuri de agrement și obligația de a fi readus minorul la domiciliul pârâtei.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Părțile au fost căsătorite iar prin sentința civilă nr. 960/7 mai 2009, pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei Fălticeni, această căsătorie a fost desfăcută, minorul I. Ș. (născut la data de 3 octombrie 2006) fiind încredințat spre creștere și educare - mamei.
Conform art.2 al din Legea 272/2004 al (2) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal, iar conform al.(3) „Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”.
Totodată în art. 14 al. (1) al aceluiași act normativ se prevede dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care acesta a dezvoltat legături de atașament.
Nu în ultimul rând instanța a apreciat că cererea reclamantului este în acord cu art.8 din Convenția europeană a drepturilor omului intitulat „Dreptul la respectarea vieții private și de familie” care prevede în paragraful 1 că „Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie …”.
În speță de față, legătura strânsă dintre reclamant și copilul său constituie „viață de familie ”în accepțiunea convenției, chiar dacă părțile în calitate de părinți ai copilului nu mai locuiesc împreună.
Stabilirea unui program de vizitare a minorului numai la domiciliul pârâtei și în prezența acesteia, nu este de natură să asigure realizarea unei relații afective între tată și copil.
Nerecunoscând dreptul tatălui de a avea legături personale firești cu minorul, limitându-i programul de vizitare la câteva ore și în prezența celuilalt părinte, s-ar face doar aplicare formală a dispozițiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei.
Pe de altă parte nu s-a făcut dovada faptului că stabilirea unui program prin luarea copilului la domiciliul tatălui ar pune în pericol dezvoltarea acestuia.
Mai mult decât atât, din cuprinsul referatului de evaluare psihologică coroborat și cu declarația martorului U. G., reiese că minorul îl denumește pe tată” nenea”.
În acest context, este firesc să se realizeze o relație bazată pe afecțiune între tată și copil astfel încât să poată fi depășite și barierele de comunicare.
Nu se poate asigura intimitatea necesară relației dintre copil și reclamant, cu atât mai mult cu cât minorul a pierdut obișnuința relației cu tatăl său, presupunându-se, prin reluarea comunicării, chiar într-un cadru minimal, să se recupereze pe cât posibil firescul acesteia.
Impunerea vizitelor în domiciliul pârâtei ar presupune că relația trebuie să se desfășoare sub supravegherea mamei, dispoziția de limitare în acest mod a dreptului fiind contrară finalității măsurii. De asemenea, impunerea vizitelor în domiciliul pârâtei ar conduce la apariția unor tensiuni ce nu pot fi în beneficiul consolidării relației dintre tată și copil.
În speță, minorul, care nu a împlinit încă vârsta de 5 ani, nu este obișnuit să stea perioade mari de timp cu tatăl lui astfel că, până la închegarea unor relații firești între cei doi, instanța a apreciat că întâlnirile trebuie să se realizeze moderat și pentru durate mai scurte de timp.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că la stabilirea programului de vizitare a minorului instanța de fond nu a ținut seama de interesul superior al copilului și că, raportat la probatoriul administrat în cauză, principiul interesului superior al minorului impune ca legăturile personale dintre copil și reclamant să se realizeze prin vizitarea minorului la actualul său domiciliu.
Astfel, Convenția privind Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generala a Națiunilor Unite prin Rezoluția nr. 44/25 din 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, recunoaște copilul ca un subiect de drepturi și libertăți fundamentale și asigură faptul că toate acțiunile ce îl privesc sunt călăuzite de nevoile și interesele specifice copilului. Art. 9 pct. 3 din Legea nr. 18/1990 consacră dreptul copilului ce a fost separat de unul dintre părinți de a întreține relații personale și contacte directe în mod regulat cu acesta. De asemenea, potrivit art. 16 alin. 1 si 2 din Legea nr. 272/2004 "copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia, ca rezultat al unei măsuri judiciare, are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situațiilor când acesta contravine interesului superior al copilului". Conform legii, exercitarea acestor drepturi poate fi limitată de instanță "dacă exista motive temeinice care pot pune în pericol dezvoltarea psihică, intelectuală, morală sau socială a copilului", standardele mai sus menționate reprezentând instrumente esențiale pentru promovarea drepturilor acelor copii afectați de separarea părinților prin proceduri judiciare.
În speță, din probele testimoniale și cu înscrisuri administrate de instanța de fond rezultă că după data despărțirii în fapt minorul s-a aflat în mod permanent și exclusiv în îngrijirea ei, a apelantei, că nu a fost niciodată separat de ea, că reclamantul și-a manifestat arareori interesul de a lua legătura cu copilul, fără a cunoaște și fără a fi preocupat în vreun fel de nevoile acestuia, motiv pentru care în prezent nu există practic între reclamant și minor vreo relație afectivă, copilul considerându-l tată pe bunicul matern și neavând reprezentarea imaginii pateme.
Deosebit de aceasta, la data despărțirii lor în fapt minorul avea numai 2 ani și două luni, ori la acea dată personalitatea sa nu era formată, iar perioada petrecută împreună cu ea și cu tatăl său nu a fost suficient de mare pentru ca minorul să se poată atașa de reclamant și să își formeze în preajma acestuia sentimente de securitate și stabilitate emoțională, motiv pentru care la aprecierea interesului superior al copilului în soluționarea prezentei cauze este relevantă nu perioada anterioară despărțirii în fapt, ci perioada ulterioară divorțului, când copilul a început să își dezvolte personalitatea, să conștientizeze relațiile sale cu părinții, să aibă imaginea mediului psiho social și să își exprime dorințele și nevoile.
Cum din probele administrate rezultă că după data divorțului reclamantul nu a depus nici un efort pentru formarea și dezvoltarea relației afective cu minorul și cum din nota de evaluare psihologică rezultă că, raportat la situația psiho afectivă actuală a minorului, este recomandabil ca, cel puțin pentru moment, să nu se fie schimbat mediul de îngrijire actual, iar vizitele tatălui să se realizeze în acest mediu, în care copilul se simte în siguranță, consideră că nu este în interesul minorului ca acesta să fie luat la domiciliul reclamantului în perioadele de vizitare stabilite de instanța de fond.
De altfel, așa cum rezultă și din declarațiile martorilor audiați, acțiunea de față a fost promovată în scop șicanator, reclamantul urmărind în realitate nu să își consolideze relația cu minorul, ci să o determine să renunțe la pensia de întreținere pe care o datorează, dovadă în acest sens fiind și faptul că nici după pronunțarea sentinței apelate reclamantul nu a încercat să viziteze copilul.
Față de cele arătate, solicită admiterea apelului și schimbarea parțială a sentinței în sensul de a i se încuviința reclamantul să întrețină legăturile personale cu minorul prin vizitarea acestuia la domiciliul ei după un program adecvat vârstei și cerințelor specifice privind îngrijirea copilului.
La termenul de astăzi, prezent în instanță, reclamantul intimat a arătat că este de acord să i-a copilul în timpul zilei, să nu rămână peste noapte la el, asta până când copilul se va acomoda la domiciliul lui, în principiu fiind de acord să-l ia sâmbăta între orele 1000 - 1800.
Apelul este întemeiat.
Examinând sentința prin motivele de apel invocate și în raport de probele ce s-au administrat în dosar, tribunalul reține că la stabilirea programului de vizitare a minorului este necesar a se avea în vedere în primul rând interesul superior al minorului ce determină legăturile personale dintre copil și tatăl acestuia.
Exercitarea acestui drept a fost reglementată și prin Convenția privind Drepturile Copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, care consacră dreptul copilului ce a fost separat de unul dintre părinți, de a întreține relații personale și contacte directe și în mod regulat cu acesta.
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Legea nr. 272/2004 "copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia, ca rezultat al unei măsuri judiciare, are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situațiilor când acesta contravine interesului superior al copilului". Conform legii, exercitarea acestor drepturi poate fi limitată de instanță "dacă există motive temeinice care pot pune în pericol dezvoltarea psihică, intelectuală, morală sau socială a copilului", standardele mai sus menționate reprezentând instrumente esențiale pentru promovarea drepturilor acelor copii afectați de separarea părinților prin proceduri judiciare.
În speță, din probele testimoniale și înscrisurile administrate de instanța de fond rezultă că după data despărțirii în fapt minorul s-a aflat în îngrijirea manei, că nu a fost niciodată separat de aceasta, iar reclamantul și-a manifestat arareori interesul de a lua legătura cu copilul, fără a cunoaște și fără a fi preocupat în vreun fel de nevoile acestuia, motiv pentru care în prezent nu există practic între reclamant și minor vreo relație afectivă.
Se mai reține că la data despărțirii părților, în fapt, minorul avea numai 2 ani și două luni, iar perioada petrecută împreună cu tatăl său nu a fost suficient de mare pentru ca acesta să se poată atașa de reclamant și să își formeze în preajma acestuia sentimente de securitate și stabilitate emoțională, motiv pentru care la aprecierea interesului superior al copilului în soluționarea prezentei cauze este relevantă nu perioada anterioară despărțirii în fapt, ci perioada ulterioară divorțului, când copilul a început să își dezvolte personalitatea, să conștientizeze relațiile sale cu părinții, să aibă imaginea mediului psiho social și să își exprime dorințele și nevoile.
Pe de altă parte, este neîndoielnic că ambii părinți după pronunțarea divorțului au delegația și îndatorirea să-și exercite drepturile părintești.
În conformitate cu art.400 și 401 din Noul Cod Civil, părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul păstrează dreptul de a avea legături permanente cu acesta, precum și de a veghea la creșterea și educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Prin urmare, față de situația de fapt prezentată, de dispozițiile legale sus-menționate, și având în vedere că la termenul de judecată de astăzi, 12.02.2013, atât pârâta apelantă prin apărător cât și reclamantul intimat au fost de acord cu stabilirea unui program de vizitare în a 2-a și a 4-a sâmbătă a fiecărei luni între orele 10-18 la domiciliul reclamantului, tribunalul în temeiul art.296 Cod procedură civilă va admite apelul, și schimbând în parte sentința civilă apelată va încuviința reclamantului intimat programul de vizitare sus-menționat, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta B. R., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr. 1537 din 20 iunie 2011 a Judecătoriei Fălticeni (dosar nr._ ), reclamant intimat fiind G. C. M., domiciliat în mun.Fălticeni, ..5, ., ..
Modifică în parte sentința civilă nr.1537/20.06.2011 a Judecătoriei Fălticeni, în sensul că:
Încuviințează reclamantului intimat următorul program de vizitare: în a 2-a și a 4-a sâmbătă a fiecărei luni între orele 10-18 la domiciliul reclamantului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 12 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. A. C. L. R. M.
Red.S.A.
Jud.D. Emanbuela G.
Tehnored.R.M
4 ex.27.02.2013
| ← Stabilire program vizitare minor. Hotărâre din 12-02-2013,... | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
