Pretenţii. Sentința nr. 158/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 158/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 2374/334/2011
Dosar nr._ -pretenții-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 436
Ședința publică din data de 18 februarie 2014
Președinte V. E. L.
Judecători S. A.
C. L.
Grefier R. M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta T. C., împotriva sentinței civile nr. 158 din 9 februarie 2012 a Judecătoriei Vatra Dornei (dosar nr._ ), reclamantă intimată fiind Asociația L. de proprietari nr.1 Vatra Dornei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
Instanța având în vedere lipsa părților, lasă cauza la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.
La a doua strigare a cauzei în ordinea listei de ședință, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, din oficiu, invocă excepția de perimare a recursului declarat în cauză și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la data de 25.11.2011 sub nr._, reclamanta Asociația L. de Proprietari nr.1 Vatra Dornei a chemat în judecată pe pârâta T. C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată să-i plătească suma de 5458,50 lei, reprezentând sume datorate asociației pentru servicii de gospodărire orășenească (apă rece și caldă, canalizare, gunoi menajer, energie termică și electrică, consumuri spații comune ale blocului, etc.), debit acumulat în perioada 2008 – 2011.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta în calitate de proprietar al apartamentului nr.1 din bl. V3, . Vatra Dornei, județul Suceava, nu a mai efectuat plata sumelor lunare din anul 2008 fapt ce a dus la acumularea sumei de 5458,50 lei, sumă care a fost calculată în baza legii 230/2007 și potrivit Legii nr.175/2010 nu s-au perceput penalități.
În drept a invocat prevederile Legii nr.230/2007, HG nr.1588/2007 și Legea nr.175/2010.
În dovedirea pretențiilor formulate, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri constând în copii de pe tabelele cu sumele datorate, care au fost aduse la cunoștință pârâtei prin afișare și copie după notificarea comunicată pârâtei anterior promovării prezentei acțiuni, în vederea achitării sumelor datorate, cu dovada de comunicare, tabelele privind calculul sumelor datorate de pârâtă,
Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță iar prin întâmpinarea înaintată la dosar a arătat că este de acord să plătească suma datorată, dar în mod eșalonat întrucât veniturile realizate din salariu nu-i permit să achite suma integral.
A atașat întâmpinării copie după chitanța prin care face dovada achitării sumei de 400 lei din valoarea totală a debitului.
În conformitate cu prev. art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin sentința civilă nr.158 din 9 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei s-a admis acțiunea, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 5058,50 lei, reprezentând contravaloarea servicii de furnizare apă rece, apă caldă, canalizare, gunoi menajer, energie termică și electrică pe spațiile comune ale blocului, pentru perioada 2008-2011.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Potrivit disp. art. 46 și 47 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele: cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale, cheltuieli pe consumuri individuale, cheltuieli pe cota – parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale, cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari, cheltuieli pe consumatori tehnici și cheltuieli de altă natură.
Totodată potrivit art. 49 alin. 2 din același act normativ, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
În cazul în care proprietarii nu-și achită contribuția la cheltuielile asociației de proprietari, potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari pentru o perioadă mai mare de 90 de zile de la termenul stabilit.
Din lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari fila 3 dosar, poziția 8, reiese faptul că pârâta nu și-a mai achitat cota de contribuție la cheltuielile asociației de locatari începând cu anul 2008, situație ce a condus la a acumularea unui debit de 5458,50 lei, reprezentând contravaloarea servicii (apă, canal, gunoi, agent termic și cheltuieli comune).
Anterior promovării prezentei acțiuni pârâta a fost notificată în scris să achite reclamantei sumele restante, notificare care i-a fost comunicată la data de 25.10.2011.
Din chitanța . nr._ / 11.01.2012, înaintată la dosar, rezultă că pârâta a achitat după promovarea prezentei acțiuni, suma de 400 lei cu titlul de debit restant.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosar raportat la textele de lege enunțate, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată, sens în care a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5058,50 lei, reprezentând contravaloarea servicii (apă, canal, gunoi, agent termic și cheltuieli comune).
Susținerile din întâmpinarea pârâtei în sensul că recunoaște debitul restant și este de acord să-l achite însă în mod eșalonat, nu au nici un suport legal câtă vreme pe de o parte debitul datorat se compune din sume de bani la care pârâta era obligată să le plătească lunar ( obligație pe care nu și-a respectat-o), iar pe de altă parte, numai în cazul unei eventuale executări silite s-ar putea invoca dispozițiile art. 409 Cod procedură civilă atunci când executarea ar purta asupra drepturilor salariale sau ale altor venituri periodice.
Împotriva sentinței civile sus-menționate, a declarat recurs pârâta T. C., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava la data de 09.04.2012.
Prin încheierea de ședință din data de 28 septembrie 2012, în baza art. 242 pct. 2 C.pr.civ., Tribunalul Suceava a suspendat judecarea cauzei.
La data de 10 ianuarie 2014, cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea verificării perimării.
În data de 18 februarie 2014, instanța a invocat din oficiu excepția de perimare a recursului declarat în cauză și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele cu privire la excepția invocată:
După cum rezultă din dispozițiile art. 137 al. 1 Cod pr. civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
După cum rezultă din dispozițiile art. 248 al. 1 Cod pr. civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod pr. civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 28 septembrie 2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod pr. civilă pentru lipsa nejustificată a părților iar de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de către partea care justifică un interes, iar în cauză nu s-a dovedit existența unui caz de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare.
Prin urmare, în temeiul art. 252 Cod pr. civilă, instanța va admite excepția de perimare invocată din oficiu, excepție de procedură, absolută și peremptorie și, în temeiul art. 248 al. 1 Cod pr. civilă, va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția perimării recursului invocată de instanță, din oficiu.
Constată perimată cererea de recurs formulată de pârâta T. C., domiciliată în mun.Vatra Dornei, ., ..1, jud.Sucava, împotriva sentinței civile nr. 158 din 9 februarie 2012 a Judecătoriei Vatra Dornei (dosar nr._ ), reclamantă intimată fiind Asociația L. de Proprietari nr.1 Vatra Dornei, cu sediul în mun.Vatra Dornei, ., ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 18 februarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
V. E. L. S. A. C. L. R. M.
Red.S.A.
Jud.F. M.
Tehnored.R.M.
2 ex. 05.03.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 656/2014. Tribunalul... | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1619/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








