Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1619/2014. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 1619/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 838/314/2013

Dosar nr._ Rezoluțiune contract

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 1619

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21 NOIEMBRIE 2014

PREȘEDINTE: A. I. M.

JUDECĂTOR: V. O. D.

JUDECĂTOR: L. A.

GREFIER: S. A.- M.

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de către pârâtul F. G. V. și de către reclamanta F. G. R., împotriva sentinței civile nr. 444 din data de 4 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimată fiind pârâta F. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâtul recurent, asistat de avocat A. M., avocat I. V., pentru reclamanta recurentă și mandatar G. G. și avocat M. M., pentru pârâta intimată, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul reclamantei recurente depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 206 lei și timbru judiciar de 1,5 lei, pe care instanța pe anulează, recursul fiind legal timbrat.

Apărătorii părților, luând pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei de interes a recurentului-pârât în promovarea cererii de recurs cu privire la soluționarea acțiunii principale și acordă cuvântul atât pe această excepție, cât și pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantei recurente solicită respingerea excepției lipsei de interes a recurentului-pârât în promovarea cererii de recurs cu privire la soluționarea acțiunii principale și admiterea recursului formulat de către acesta.

Solicită admiterea recursului formulat de către reclamanta recurentă, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii, cu precizarea că instanța de fond a pornit de la o ipoteză greșită, în sensul că pârâtul recurent a prestat întreținerea în mod direct, iar pârâta intimată în mod indirect, însă din probatoriul administrat în cauză rezultă că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de întreținere, aceasta presupune o întreținere zilnică și nu o prestare a întreținerii la câteva luni, martorii audiați în cauză au afirmat că pârâta intimată a trimis pachete periodic, dar acest aspect nu înseamnă că obligația de întreținere a fost îndeplinită, cu atât mai mult cu cât reclamanta recurentă are vârsta de 95 de ani, cu cheltuieli de judecată.

Apărătorul pârâtului recurent solicită admiterea recursului declarat de către reclamanta recurentă, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii și respingerii cererii reconvenționale ca inadmisibilă.

De asemenea, solicită admiterea recursului formulat de către pârâtul recurent, cu precizarea că pârâții sunt subiecți ai raportului juridic, au calitatea de cocontractanți, pârâtul recurent pe parcursul procesului a sprijinit poziția reclamantei recurente, a fost de acord cu acțiunea, iar acesta are posibilitatea de a declara cale de atac în cauză împotriva soluției contrară poziției sale procesuale, motiv pentru care solicită respingerea excepției lipsei de interes a recurentului-pârât în promovarea cererii de recurs cu privire la soluționarea acțiunii principale.

Pe fondul cauzei, arată că achiesează la concluziile apărătorului reclamantei recurente, în cauză se impune admiterea acțiunii pentru neîndeplinirea de către pârâți a obligației de întreținere și respingerea cererii reconvenționale ca nefondată/inadmisibilă.

Precizează că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale incidente în cauză și probatoriul administrat, aceasta a reținut că pârâtul recurent și-a îndeplinit obligația de întreținere în mod direct, iar pârâta intimată în mod indirect prin trimiterea de pachete, că ulterior, după divorțul pârâților, întreținerea a fost continuată de către pârâtul recurent, însă acesta a arătat că nu poate să o întrețină pe reclamanta recurentă, este bolnav și a apelat la o altă persoană să-l ajute chiar pe el, iar aceste susțineri au fost dovedite cu actele medicale depuse la dosar.

Faptul că reclamanta recurentă locuiește în aceiași curte cu pârâtul recurent nu înseamnă că obligația de întreținere este îndeplinită, reclamanta recurentă este în vârstă și are nevoi zilnice, pârâta intimată prin interogatoriul luat, a arătat că este plecată în Italia din anul 2007, vine sporadic în țară, în perioada 2011-2013 nu a venit niciodată, astfel că obligația de întreținere nu a fost îndeplinită, aspect confirmat de martorii audiați în cauză care au relatat că aceasta nu a vizitat-o pe reclamanta recurentă, cu cheltuieli de judecată.

Apărătorul pârâtei intimate solicită admiterea excepției lipsei de interes a recurentului-pârât în promovarea cererii de recurs cu privire la soluționarea acțiunii principale și respingerea recursurilor, cu precizarea că pentru ca un contract de întreținere să fie rezoluționat este necesar ca debitorii întreținerii să nu-și fi executat obligațiile și neexecutarea să le fie imputabilă, însă în cauză nu este dată vinovăția pârâtei intimate, pârâții și-au îndeplinit obligația de întreținere, aspect dovedit în speță.

Arată că pârâta intimată a plecat în Italia cu acordul fostului soț, obligația de întreținere este solidară, indivizibilă și profită ambilor pârâți, din declarațiile martorilor a rezultat că după plecarea acesteia din țară reclamanta recurentă a rămas în grija fiului și nu a dus lipsă de nimic. Pârâta recurentă a trimis bani și pachete, când venea în țară se ocupa de muncile agricole și de reclamanta recurentă, aceasta din urmă nu a rămas în grija unor persoane străine, ci în grija fiului și a fiicelor pârâților, astfel că întreținerea a fost primită de la ambii pârâți.

Precizează că în momentul în care frații pârâtului recurent au aflat de contractul de întreținere și că imobilul a fost transmis aceștia s-au supărat, ei doreau ca averea, după decesul reclamantei recurente, să fie împărțită tuturor moștenitorilor, pârâta intimată, după divorț, nu a mai putut să se întoarcă în domiciliu, aceasta nu a știut de acțiunea de divorț, nu a cunoscut motivele invocate de către pârâtul recurent din prezenta cauză și s-a „trezit” cu sentința definitivă și irevocabilă, pârâtul recurent se află într-o altă relație, cu numita M. O., acesta a declarat că va fi viitoarea sa soție, fostul soț locuiește într-o bucătărie, reclamanta recurentă în casa ei, astfel că nu există nici un dubiu că pârâtul recurent nu s-ar îngriji de mamă.

Mai arată că probatoriul administrat în cauză este solid, declarația concubinei pârâtului recurent este subiectivă, însă chiar ea a declarat că pârâtul recurent locuiește împreună cu reclamanta recurentă și că aceasta este ajutată de către el.

Pârâtul recurent este de acord cu acțiunea întrucât are interes în cauză, însă aceasta nu constituie o probă, în mod corect prima instanță a respins excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, aceasta putea fi pusă în discuție numai în cazul admiterii cererii principale. De asemenea, corect a reținut prima instanță că dacă cererea principală ar fi fost admisă, pârâta intimată nu ar fi avut deschisă calea unei acțiuni în revendicare, ci a unei acțiuni în constatarea existenței unui raport juridic, cu cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 28.01.2013, sub nr. de dosar_, reclamanta F. G.Rahila a chemat în judecată pe pârâții F. G.V. și F. B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr.4281/16.11.2004 de Biroul Notarului Public „Valeriana I.” din Suceava pentru neîndeplinirea de către pârâții a obligației de întreținere și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că la data de 16.11.2004 a încheiat cu pârâții contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 4281 de B.N.P. „Valeriana I.” din Suceava. În cuprinsul acestuia s-a menționat un preț al vânzării care nu a fost plătit niciodată, iar în schimbul imobilelor indicate în contract pârâții s-au obligat la întreținerea reclamantei pe perioada vieții, iar la decesul acesteia să o înmormânteze potrivit obiceiului.

A menționat reclamanta că pârâții nu și-au îndeplinit niciodată obligațiile stipulate în contractul de vânzare-cumpărare, deși aceasta și în momentul încheierii contractului era bolnavă și în nevoie. De asemenea a arătat că, pârâta este plecată în străinătate din anul 2007, nu-i trimite bani, pachete sau medicamente, a venit odată pe an acasă, iar din anul 2012 nu a mai venit să o vadă. În ceea ce îl privește pe pârât acesta deși locuiește în aceeași gospodărie cu reclamanta nu o ajută cu nimic. În prezent pârâții sunt divorțați.

Legal citată, pârâta F. B. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională în care a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul F. V. din anul 1983 până în 2012. Până la încheierea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager din 16.11.2004 pârâții au construit pe terenul pe care se află gospodăria reclamantei, anexe gospodărești aferente casei bătrânești și au acordat acesteia întreținere și înainte de perfectarea acestui contract. Pârâta a plecat să muncească în străinătate în anul 2007, însă s-a ocupat de reclamantă acordându-i acesteia sprijinul financiar și material în toată această perioadă, trimițând bani, pachete și medicamente, iar când revenea în țară a continuat să-și îndeplinească obligațiile contractuale, astfel că reclamanta nu s-a plâns niciodată pentru lipsa de îngrijire pe care a susținut-o prin prezenta acțiune. În perioada când pârâta se afla în străinătate pârâtul a promovat acțiunea de divorț și prin sentința civilă nr. 891 din 21.02.2012 a Judecătoriei Suceava, a fost desfăcută căsătoria părților. Ulterior, a fost promovată acțiunea de partaj bunuri comune ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava prin care s-a solicitat a fi împărțite bunurile dobândite de părți în timpul căsătoriei inclusiv a anexelor gospodărești pe care părțile le-au construit împreună având natura juridică de bun codevălmaș.

În întâmpinare a fost invocată și nulitatea cererii de chemare în judecată potrivit disp. art.133 C.p.c., precum și excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei.

Prin cererea reconvențională formulată, pârâta a solicitat a se constata că anexele gospodărești existente: o șură cu grajd, un saivan pentru oi, un saivan pentru cereale, un grajd și o căsuță cu copertină (denumită bucătărie) au fost dobândite de către aceasta împreună cu fostul soț, prim pârâtul F. V. prin construire în perioada căsătoriei, având regimul juridic de bun comun, dispunându-se excluderea acestora din contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 4281/16.11.2004 în momentul restabilirii situației anterioare. De asemenea, a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1.000 lei (10.000.000 lei vechi) reprezentând ½ din valoarea acoperișului casei, cu cheltuieli de judecată.

La data de 20.05.2013, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâta F. B. în care a invocat excepția inadmisibilității cererii reconvenționale întrucât instanța nu poate fi sesizată cu o acțiune în constatare dreptului de proprietate, pârâta putând formula o acțiune în revendicare. De asemenea, reclamanta a solicitat respingerea celui de–al doilea capăt de cerere ca nefondat întrucât banii cu care s-a realizat repararea acoperișului au fost din veniturile personale ale acesteia și nu a pârâților (f.51).

Pârâtul F. V. a formulat întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâta F. B. prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii în constatarea dreptului de proprietate comună, în devălmășie a anexelor șură, grajd, căsuță cu copertină” care fac obiectului contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager nr. 4281/16.11.2004, dreptul acestora de proprietate asupra anexelor fiind dobândit printr-un contract autentic neputând fi încă o dată constatat de o instanță judecătorească pe cale separată, întrucât acest drept de proprietate în devălmășie nu este contestat de către părți, iar odată cu rezoluțiunea contractului și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului acest drept va fi pierdut, neputând face obiectul partajului. De asemenea, a solicitat respingerea capătului de cerere în ceea ce privește creanța de 1000 lei care ar fi datorată de reclamantă pentru acoperiș întrucât aceasta a reparat acoperișul din banii săi proprii. (f.42,43).

Prin sentința civilă nr. 444 din data de 4 februarie 2014, Judecătoria Suceava a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei, excepții invocate de pârâta F. B. prin întâmpinare, ca neîntemeiate.

A respins excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, excepție invocată de reclamanta-pârâtă F. R. prin întâmpinarea la cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

A respins cererea formulată de reclamanta-pârâtă F. R., în contradictoriu cu pârâtul F. V. și pârâta-reclamantă F. B., ca neîntemeiată.

A respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă F. B. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă F. R., ca neîntemeiată și a obligat reclamanta-pârâtă F. R. la plata către pârâta-reclamantă F. B. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit criteriului impus de dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, precum și în funcție de caracterul și efectele pe care le produc diferitele excepții în cadrul procesului civil, instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate, respectiv excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei și excepția inadmisibilității cererii reconvenționale.

Instanța a analizat cu prioritate excepția nulității cererii de chemare în judecată.

Pârâta F. B., în motivarea excepției invocate, a arătat că reclamanta nu a formulat cererea de chemare în judecată, apreciind că pârâtul F. V. este cel care a inițiat acțiunea.

Analizând cererea de chemare în judecată formulată, instanța a constatat că aceasta este semnată de reclamantă, aceasta având și apărător ales, în persoana d-nei avocat I. V., iar aceasta, în fața instanței de judecată a semnat cererea de chemare în judecată, alături de semnătura reclamantei.

De asemenea, instanța a constatat și faptul că pârâta F. B. nu a invocat vreun fals în ceea ce privește semnătura aplicată de reclamantă pe cererea de chemare în judecată, astfel încât, în lipsa unor dovezi contrarii instanța a constatat că cererea de chemare în judecată a fost semnată de către reclamantă.

Ca urmare, instanța a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei F. Rahila, cu referire la faptul că aceasta este în vârstă și că nu ar avea discernământ, instanța a constatat că reclamanta nu este pusă sub interdicție, astfel cum a recunoscut și pârâta, și nici nu există vreo dovadă a faptului că aceasta nu ar avea discernământ.

Ca urmare, având în vedere prezumția de existență a discernământului ce operează față de reclamantă, în lipsa unor dovezi contrarii, instanța a respins ca neîntemeiată și această excepție.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, instanța a constatat următoarele:

Potrivit art. 111 Cod procedură civilă, acțiunea în constatare este aceea prin care reclamantul solicită constatarea existenței unui drept al său ori inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa, indiferent dacă dreptul are caracter patrimonial sau nepatrimonial. De asemenea, cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

În cauză, instanța a constatat că pârâta F. B. a solicitat, în subsidiar, să se constate că anexele gospodărești existente, respectiv o șură cu grajd, un saivan pentru oi, un saivan pentru cereale, un garaj și o căsuță cu copertină, au fost dobândite de pârâți împreună și că nu fac parte di contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere nr. 4281/16.11.2004.

Față de acest petit, raportat și la faptul că cererea reconvențională a fost formulată în subsidiar, respectiv în cazul în care cererea principală ar fi admisă, instanța a constatat că pârâta F. B. nu ar avea deschisă calea unei acțiuni în revendicare, astfel cum au susținut celelalte părți, întrucât atâta timp cât contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere este în vigoare, pârâta ar avea chiar proprietatea acestor bunuri și nu ar mai avea interes să formuleze o acțiune în revendicare.

Față de aceste considerente, instanța a constatat că pârâta nu are deschisă calea unei acțiuni în realizare, ci doar calea unei acțiuni în constatare, și ca urmare, excepția inadmisibilității cererii reconvenționale a fost neîntemeiată, fiind respinsă.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat următoarele:

În fapt, la data de 16.11.2004 între reclamantă, pe de o parte, și cei doi pârâți, pe de altă parte, a fost încheiat contractul autentificat sub nr. 4281/16.11.2004 de către BNP Valeriana I. (filele 5-6).

Prin această convenție, pârâții se obligau ca în schimbul nudei proprietăți asupra cotei de 5/8 din imobilul situat în satul Bălăceana, . casă de locuit și anexe gospodărești), precum și asupra suprafețelor de 5200 mp și 3400 mp teren arabil situate în extravilanul . acorde reclamantei întreținere în natură pentru restul vieții acesteia iar, după moarte, să o înmormânteze după datina și obiceiul locului. S-a mai menționat în contract că pârâții vor dobândi și dreptul de folosință asupra imobilelor la data decesului reclamantei.

Ulterior încheierii contractului, între părți s-au ivit o . neînțelegeri, pe fondul cărora reclamanta a solicitat rezoluțiunea contractului mai sus menționat întrucât pârâții nu și-ar executa în mod corespunzător obligațiile asumate.

În primul rând, referitor la temeiul de drept invocat de reclamantă – art. 1020-1021 C. civ. – instanța a învederat faptul că neexecutarea culpabilă a unui contract este mai mult decât o modalitate a actului juridic, ci constituie, chiar, un efect esențial al acestuia și, prin urmare, a apreciat că temeiul juridic al rezoluțiunii îl constituie chiar reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre obligațiile reciproce este cauza juridică a celeilalte.

Mai mult de atât, pentru a fi incidentă această sancțiune civilă, este necesară întrunirea anumitor condiții: să existe o neexecutare chiar și parțială (dar suficient de importantă) sau totală a obligației, neexecutarea să se datoreze culpei debitorului și, acesta din urmă, să fi fost pus în întârziere.

Cu privire la primele două cerințe a trebuit a fi menționat faptul că obligația asumată de către pârâți este una de rezultat iar, în situația în care reclamanta, dovedind existența obligației, pretinde că acest rezultat nu a fost atins, va opera o prezumție de neexecutare culpabilă în sarcina pârâților. Altfel spus, părțile aflându-se în materia obligațiilor de rezultat, odată ce reclamanta a dovedit actul juridic generator de obligații, revine pârâților sarcina probei executării acestei obligații.

Analizând în acest context cererea dedusă judecății, instanța a constatat că pârâții împreună, în perioada în care aceștia erau căsătoriți, precum și pârâtul, după divorțul de pârâtă, au făcut în mod neîndoielnic dovada îndeplinirii obligației de întreținere în mod corespunzător.

Astfel, din declarațiile martorului I. G. (f.81) a reieșit faptul că pârâta F. B., în perioada în care era căsătorită cu pârâtul F. V., trimitea bani și alte bunuri către pârât. De asemenea, martora A. B. (f.83) a arătat faptul că pârâtul a locuit întotdeauna împreună cu mama sa, reclamanta F. Rahila, și că acesta îi asigură întreținere mamei sale. A mai arătat acest martor și faptul că pârâtul mai este ajutat la treburile gospodărești și de alte persoane, iar în perioada în care pârâții au fost căsătoriți, pârâta trimitea bani din străinătate.

A mai reținut instanța și declarația martorei M. Ortenzia care a precizat faptul că reclamanta este ajutată de persoanele care o mai vizitează, dar și de către pârâtul F. V., care locuiește în permanență cu mama sa.

Și martora Marteniuc M. a arătat faptul că reclamanta a primit întreținere din partea pârâților, iar după divorțul acestora a primit întreținere din partea fiului, pârâtul F. V..

Ca urmare, instanța a constatat că pârâții împreună, iar după divorț doar pârâtul, au prestat întreținere reclamantei, astfel încât obligația asumată de pârâți prin contract a fost îndeplinită.

A mai reținut instanța și faptul că obligația pe care și-au asumat-o pârâții este o obligație solidară, și îndeplinirea acesteia de oricare dintre pârâți îi profită și celuilalt, astfel încât și acesta este considerat că și-a îndeplinit obligația. Așadar, prin faptul că din anul 2012 doar pârâtul a prestat întreținere reclamantei, instanța a constatat că ambii pârâți și-au îndeplinit obligația de întreținere față de reclamantă.

Față de toate considerentele mai sus expuse, instanța a apreciat că nu a fost îndeplinită cerința existenței unei neexecutări culpabile din partea pârâților întrucât aceștia și-au executat în mod corespunzător obligația.

Ca urmare, instanța a constatat neîntemeiată cererea principală, fiind respinsă.

În ceea ce privește cererea reconvențională, având în vedere faptul că aceasta a fost formulată în subsidiar, în cazul în care s-ar admite cererea principală, față de respingerea cererii principale, instanța a respins și cererea reconvențională ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul F. G. V. și reclamanta F. G. R..

Prin recursul său, reclamanta a arătat următoarele:

Prin sentința civilă atacată a fost respinsa ca nefondata acțiunea reclamantei in rezilierea contractului de vânzare - cumpărare cu clauza de întreținere si uzufruct viager sub nr.4281/16.11.2004al BNP Valeriana I., cu motivarea ca din probatoriul administrat in cauza ar rezulta ca pârâții din prezenta cauza si-ar fi îndeplinit clauzele contractuale la care s-au obligat, instanța considerând in acest sens ca interogatoriul secund paratei, a fost cel care a demonstrat, necoroborat cu nici o alta proba din dosar, ca aceasta si-ar fi îndeplinit obligațiile cu privire la contractul ce face obiectul acțiunii, interogatoriul fiind singura proba care ar preciza adevărul absolut, declarațiile martorilor fiind catalogate de către instanța ca fiind subiective si neutile.

Sub un prim aspect obiectul probațiunii in acest dosar a avut in vedere, din partea reclamantei, așa cum s-a precizat si in acțiune neîndeplinirea obligației de întreținere asumata de către pârâți, in calitate de debitori ai obligației de întreținere, din culpa exclusiva a acestora, aspect dovedit cu declarațiile martorilor audiați in prezentul dosar (M. O. si D. G.), cu înscrisurile depuse, precum si prin cele doua interogatorii ale pârâților. De asemenea, instanța de fond nu a observat ca reclamanta a demonstrat in mod evident atât prin declarațiile martorilor, cat si prin poziția procesuala a prim - paratului, probe pe care le-a considerat esențiale, ca pârâții nu au prestat întreținere reclamantei, din culpa lor exclusiva, lucru demonstrat atât din interogatoriul prim paratului, care a recunoscut ca reclamanta s-a întreținut singura in toata aceasta perioada, dar si din interogatoriul secund paratei care a spus ca este plecata in străinătate din anul 2007, nemaivenind in tara in aceasta perioada decât de doua trei ori, ori pentru a putea îndeplini obligațiile asumate, pârâții,trebuiau sa acorde reclamantei îngrijiri zilnice, având in vedere vârsta înaintata a acesteia, precum si starea precara de sănătate.

A apreciat ca din probatoriul administrat in cauza, respectiv probele cu martorii D. G. si M. O., care au dovedit pe deplin ca pârâții nu si-au respectat obligațiile asumate, astfel ca pentru neîndeplinirea culpabila a obligației de întreținere, in cauza sunt incidente dispoz. art. 1020-102lC.Civ. care duc la rezilierea contractului dintre părți, la cererea părții interesate.

F. de aceste aspecte, a considerat nelegala îndepărtarea din materialul probator a declarațiilor de martori, precum si a interogatoriului pârâtului F. V. si, fata de coroborarea acestei probe cu restul probelor administrate in cauza, respectiv înscrisuri si interogatoriul secund pârâtei, a solicitat instanței de recurs sa procedeze la reinterpretarea si reanalizarea probatoriului administrat de către reclamanta si sa modifice hotărârea recurata admițând acțiunea in rezilierea contractului așa cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.

In drept, a invocat disp. art. 1169, 1020-1021 C.civ. anterior, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin recursul său, pârâtul a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate, in sensul admiterii acțiunii in rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr.4281 al BNP Valeriana I., pentru neîndeplinirea obligației de întreținere asumate de către pârât și de către secund - pârâta F. B..

În motivare a arătat următoarele:

Soluția pronunțată in cauză, referitor la excepția inadmisibilității cererii reconvenționale respinsă ca nefondată a fost greșită. Astfel, în cadrul cererii reconvenționale, ca prim capăt, s-a solicitat de către pârâta-reclamantă "să se constate dreptul de proprietate comună in devălmășie a anexelor sură, garaj, căsuță cu copertină", imobile care fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager nr. 4281/16.11.2004, dar s-a solicitat sa se constate dreptul de proprietate comună al pârâților ca urmare a dobândirii acestora prin construire, de către pârâta reclamantă F. B. și de către prim pârâtul F. V. și nu ca urmare a vânzării-cumpărării imobilelor in cauză, vânzare ce a intervenit intre reclamanta F. R., pe de o parte și F. B. și F. V. pe de altă parte.

A apreciat prima instanță că față de acest petit cererea reconvențională nu a fost inadmisibilă, întrucât daca s-ar admite acțiunea principală (in rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare ) reclamanta-pârâtă nu ar avea deschisă calea unei acțiuni in revendicare, deci in realizarea dreptului, ci doar calea acțiunii in constatare pe care deja a formulat-o, întrucât atât timp cât contractul de vânzare-cumpărare este in vigoare, pârâta are proprietatea acestor bunuri și nu ar mai avea interes să formuleze o acțiune in revendicare.

Toate alegațiile instanței au pornit de la o ipoteză greșită, respectiv aceea ca pârâta-reclamantă ar fi solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul contractului de v/c al cărui rezolutiune s-a solicitat in baza existentei contractului in cauză, deși cererea in constatarea existentei dreptului de proprietate formulată de către pârâtă in cauză viza dobândirea acestora prin construire împreună cu prim pârâtul F. V.. Or, de vreme ce dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile anexe: sură, grajd, căsuță cu copertină a fost dobândit (nuda proprietate) printr-un contract autentic de vânzare-cumpărare, acest drept de proprietate nu poate face obiectul unei acțiuni in constatare, întrucât cu privire la modul de dobândire in prezent al acestor bunuri singura dovadă este contractul autentic de vânzare - cumpărare nr. 4281/2004 al BNP Valeriana I., acțiunea in constatare neputând fi primită, întrucât dacă pârâta ar fi construit ea însăși aceste bunuri și nu le-ar fi dobândit prin vânzare-cumpărare ar fi putut să formuleze împotriva reclamantei o acțiune in revendicare care este acțiunea in realizarea dreptului său, acțiunea in constatare neputând fi primită.

Sub acest aspect, respingerea excepției inadmisibilității primului capăt de cerere al cererii reconvenționale a fost greșită, astfel că a solicitat admiterea excepției inadmisibilității și respingerea capătului de cerere in cauză ca inadmisibil, conform argumentelor sus menționate .

Referitor la soluția pronunțată pe fondul cauzei și vizând acțiunea in rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere nr. 4281/2004 al BNP Valeriana I., prima instanță a argumentat soluția de respingere a acțiunii pe următoarele considerente:

- instanța a reținut că din declarațiile martorilor I. G., A. B., M. Ortenzia și Marteniuc M. a rezultat că cei doi pârâți o întrețin pe reclamanta F. R., modalitatea de întreținere fiind directă in ceea ce îl privește pe prim-pârâtul F. V., respectiv acesta locuiește cu mama sa și deci îi acordă întreținere, iar secund pârâta-reclamantă, deși nu locuiește cu prim-pârâtul și cu reclamanta o întreține și ea pe reclamantă in mod indirect, prin faptul că îi trimite bani și pachete;

- după divorțul pârâtului, doar acesta ar fi prestat întreținere conform contractului in cauză reclamantei, astfel încât obligația asumată de ambii pârâți, prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere ar fi fost îndeplinită.

Argumentele reținute in îndeplinirea obligației de întreținere de către pârât față de reclamantă, mama acestuia, nu au existat in dosarul cauzei și nu au rezultat nici din declarațiile martorilor, nici din poziția pârâtului exprimată in scris in dosarul cauzei prin întâmpinare, nici din înscrisurile depuse la dosar in probațiune. Referitor la poziția procesuală a pârâtului, instanța de fond, în mod vădit intenționat, nu a arătat că acesta a fost de acord cu acțiunea reclamantei și că pârâtul a precizat că nu și-a îndeplinit obligația de întreținere față de reclamanta F. R., mama sa, nici el și nici secund pârâta. Sub acest aspect, pârâtul a învederat instanței de judecată că locuiește in aceeași curte cu reclamanta, dar . și că fiind bolnav și operat nu poate nici treburile gospodărești proprii să și le facă apelând la ajutorul altor persoane, în speță martora M. Ortenzia, care îl ajută pe el însuși la menaj și care vine la locuința acestuia să îl ajute in gospodărie, respectiv să-i facă de mâncare, să-i facă curățenie, să-i spele lucrurile. Astfel aprecierea instanței referitoare la ajutorul dat de către pârât mamei sale rezultat din declarația martorei M. O., nu poate fi reținut, întrucât această martoră a confirmat practic imposibilitatea fizică a pârâtului F. V. de a o ajuta pe mama sa aflată in nevoie si ea bolnavă si care are nevoie de întreținere si aceeași martoră a confirmat că pârâta F. B. nu o întreține pe reclamanta, întrucât este plecată in străinătate. Declarația martorei in cauză, referitoare la imposibilitatea fizică a pârâtului F. V. de a o întreține pe reclamantă fiind demonstrată și de înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, care s-a coroborat cu probele testimoniale, cu poziția pârâtului, cu interogatoriul luat acestuia. De asemenea, din interogatoriul prim-pârâtei a rezultat cu certitudine că aceasta a plecat încă din anul 2007 in Italia, iar daca in perioada 2008-2010 a venit acasă scurte perioade de timp, o lună, o săptămână, in anii 2011, 2012 și 2013 nu a venit in România. Obligația de întreținere presupune acordarea întreținerii zi de zi și constă in prestații repetate, zilnice pe care debitorul obligației de întreținere trebuie să le îndeplinească zi de zi. În condițiile in care secund pârâta-reclamantă, fiind plecată in străinătate, din punct de vedere fizic nu putea să-i acorde întreținere creditoarei obligației de întreținere, iar pachetele trimise din când in când nu pot fi privite ca o îndeplinire a obligației de întreținere asumate prin contractul de v/c cu clauză de întreținere încheiat cu reclamanta, întrucât raportat la situația reclamantei, rezultată din actele medicale depuse chiar de către pârâtă in cauză a rezultat că aceasta nu avea capacitate de muncă, fiind în totalitate pierdută, că nu se putea gospodări singură, că avea nevoie zilnic de cineva să o întrețină, să îi facă de mâncare și să aibă practic grijă de ea.

Sub acest aspect, chiar și in literatura juridică de specialitate si in doctrină s-a stabilit că prestarea întreținerii din când in când (conform susținerii pârâtei prin trimiterea de pachete) nu echivalează cu respectarea obligației de întreținere asumate prin contractul părților, întrucât raportat la condiția reclamantei, in vârstă, bolnavă, cu capacitatea de muncă pierdută in totalitate, aceasta avea nevoie zilnic de întreținere, iar pârâta fiind plecată in străinătate nu a prestat această întreținere, in calitate de debitor al obligației asumate prin contract. Sub acest aspect, declarațiile martorilor I. G. și A. B. nu au putut demonstra decât ca in perioada căsătoriei dintre cei doi pârâți, aceasta din urmă a trimis sporadic bani și ceva pachete, dar această conduită nu echivalează cu îndeplinirea obligației de întreținere asumată prin contractul părților.

Martora Marteniuc M. nu a confirmat acordarea întreținerii de către pârât creditoarei obligației de întreținere – reclamantei, aceasta nici măcar nu a vizitat-o pe reclamantă, aspectele relatate de martoră fiind legate doar de faptul că prim pârâtul locuiește in aceeași curte cu reclamanta, dar in imobile diferite, ceea ce nu echivalează cu îndeplinirea obligației de întreținere de către pârâți.

Cum toate probele administrate in cauză, respectiv: declarații de martori, interogatorii pârâți, înscrisuri au demonstrat că pârâții nu si-au îndeplinit obligația de întreținere in cauză, constând in a-i face mâncare zilnic reclamantei, a-i face curățenie, a o duce la doctor, a-i asigura hrana zilnică, a-i cumpăra medicamente, a apreciat că sunt incidente dispoz. art. 1020-1021 C.civ. și a solicitat instanței de recurs ca in rejudecare, având in vedere probatoriul deja administrat să pronunțe o hotărâre prin care să respingă capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate comună al secund pârâtei F. Brădușa vizând sura, grajdul și căsuța cu copertină, ca inadmisibil păstrând soluția de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere ca nefundat, iar pe fondul cauzei să se admită acțiunea in rezolutiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea de către pârât a obligației asumate in calitate de debitor al obligației de întreținere și pentru neîndeplinirea culpabilă a secund pârâtei a obligației de întreținere.

In drept, a invocat disp. art.304 pct. 9, art. 304 indice 1 C. anterior.

Pârâta a formulat întâmpinare la recursul promovat de pârâtul F. V., prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, pentru următoarele motive:

1. în mod corect prima instanță a respins excepția inadmisibilității cererii reconvenționale ridicată de pârâtul F. V., excepție care s-ar fi putut pune în discuție motivat numai în situația admiterii cererii principale de rezoluțiune contract. S-a putut observa că cererea reconvențională în constatarea dreptului de proprietate comună în devălmășie a foștilor soți prin construire a fost promovată în subsidiar. Din acest punct de vedere, corect instanța de fond a arătat că dacă cererea principală ar fi fost admisă, pârâta F. B. nu ar fi avut deschisă calea unei acțiuni în revendicare, ci aceea a unei acțiuni în constatare așa cum a fost ea definită prin prisma dispozițiilor art. 111 C..

Pârâtul F. V. a criticat modalitatea de interpretare a acestei acțiuni în constatare de către instanța de fond, afirmând că dreptul de proprietate asupra anexelor gospodărești a fost dobândit prin contractul autentic de v/c cu clauză de întreținere, neputând fi încă o dată constatat de instanță pe cale separată.

În realitate, contrar celor menționate în contractul autentic, foștii soți au dobândit prin construire proprietatea anexelor arătate, iar prin cererea reconvențională pârâta a cerut a se constata dobândirea acestui drept, încât instanța este chemată a stabili, pe de o parte, existența acestui drept și inexistența dreptului de proprietate al vânzătoarei neproprietare.

Faptul că ulterior construirii anexelor, aceste bunuri au făcut obiectul unui contract de v/c nu face nicidecum inadmisibilă acțiunea în constatare cu care instanța a fost investită prin cererea reconvențională.

Potrivit disp. art. 111 C. acțiunea în constatare este inadmisibilă în două cazuri: atunci când se cere constatarea unei situații de fapt și nu de drept și atunci când reclamanta are la îndemână pentru protecția aceluiași drept o acțiune în realizare.

Invocând excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, pârâtul nu a indicat vreunul din cele două cazuri de inadmisibilitate, iar analizând cererea reconvențională, a rezultat că nu s-a solicitat constatarea unei situații de fapt, ci a existenței unui drept în patrimoniul pârâtei, dobândit prin construire corelat cu inexistența aceluiași drept în patrimoniul vânzătoarei neproprietare.

Pe de altă parte, nu a fost dată nici calea unei acțiuni în realizarea dreptului, iar, la fondul cauzei, pârâtul nu a făcut trimitere la existența unei astfel de acțiuni atunci când a invocat excepția inadmisibilității.

Interesul pârâtei de a cere constatarea dreptului de proprietate a fost evident de vreme ce s-a solicitat rezoluțiunea contractului care ar fi condus la întoarcerea acestor bunuri în patrimoniul vânzătoarei neproprietare, în condițiile în care foștii soți au pe rolul instanței acțiunea de partaj (dos. nr._, suspendat) aceste aspecte fiind relevate în conținutul cererii reconvenționale.

Acțiunea în constatare are efect declarativ, iar nu constitutiv de drept, motiv pentru care pentru a fi admisă cererea reconvențională este necesar a se face dovada că anterior introducerii cererii, dreptul ce se cere a fi constatat era dobândit, situație dovedită prin probatoriul administrat în cauză.

S-a dovedit că la data căsătoriei pârâților, numitul F. G. (G.), soțul reclamantei era decedat (23.06.1978), așa cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 1278/1978 (fila 28). La data decesului a rămas o casă și un grajd vechi și nicidecum toate anexele existente în prezent, așa cum a afirmat pârâtul.

La data perfectării contractului de v/c cu clauză de întreținere, erau deja edificate anexele gospodărești de către pârâții și anume: o șură cu grajd, o bucătărie de vară (căsuță cu copertină cu 2 camere), un saivan pentru oi, un saivan pentru cereale și un garaj. Ulterior, au înlocuit acoperișul de pe casa bătrânească cu tablă, operațiune evaluată la 20.000.000 lei vechi.

Din conținutul contractului de v/c s-a putut observa că a fost transmisă cota de 5/8 p.i. din una casă și anexe gospodărești (împreună cu cele două suprafețe de teren de 5200 m.p. și 3400 m.p. teren arabil extravilan Bălăceana la locul numit „D.”).

La perfectarea contractului, atunci când s-a referit la construcții, notarul public a avut în vedere certificatul de moștenitor nr. 1278 din 22.12.1978 al fostului notariat de Stat Suceava emis după F. G. (G.) decedat la 23.06.1978. Denumirea de „anexe" din certificatul de moștenitor nu a reprezentat altceva decât acea anexă degradată, pe care au înlocuit-o efectiv cu o nouă construcție și care, alături de celelalte anexe gospodărești, au natura juridică de bun comun.

Aceste aspecte au fost dovedite prin declarațiile martorilor I. G., A. B. și M. M., coroborate cu mențiunile din registrul agricol (fila 97). S-a declarat faptul că pârâții au fost oameni gospodari, au avut o perioadă locuri de muncă, s-au ocupat de creșterea animalelor și de agricultură, fapt ce a făcut posibilă construirea în timp a anexelor, care au fost absolut necesare pentru aceste activități.

Totodată, la data încheierii contractului, reclamanta era în nevoie, bătrână și bolnavă (fila 96) și este greu de crezut că din pensia ei de CAP (din care-și cumpăra și medicamentele) ar fi putut să suporte contravaloarea acestor construcții, mai ales că în starea în care se afla, nu avea nevoie de o gospodărie atât de mare.

In cazul în care cererea reconvențională ar fi fost admisă, acțiunea pârâtei ar fi fost analizată doar cu privire la rezoluția „proparte" a contractului, exceptând bunurile menționate în cererea reconvențională, care s-ar fi inclus la masa bunurilor comune de partajat.

În literatura și practica judiciară s-a statuat că, de principiu, este admisibilă o acțiune în constatare în cazul în care între moștenitori există neînțelegeri cu privire la calitatea lor sau la compunerea masei succesorale –o astfel de rezolvare fiind aplicabilă și în cazul coproprietarilor codevălmași (a se vedea Trib. Suprem, col. civil, dec. 1804/1960 și dec 1927/1971 în CD. 1960, p. 314 și respectiv în RRD nr. 3/1979, p.166).

S-a mai reținut că acțiunea în constatare poate fi utilizată de proprietar atunci când îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care să se consolideze dreptul, în cazul în care îi este contestat (Trib. Suprem, s.civ, dec nr. 1528/1978 în RRD 3/1979, p.52).

În fine, s-a reținut că prin acțiunea în constatare nu se urmărește altceva decât recunoașterea prin hotărâre judecătorească a existenței sau inexistenței unui anumit raport juridic. Se includ în această categorie acțiunile prin care reclamantul solicită a se constata nulitatea unei clauze contractuale, acțiunea prin care reclamantul solicită nulitatea interpretării unei convenții, acțiunea prin care reclamantul solicită a se constata că este proprietar în indiviziune cu pârâtul asupra unor bunuri ș.a. (I. L., Tratat de drept procesual civil, Ediția 4, E.. C.H. B., B.. 2008, p.201).

2.Pe fondul cauzei, s-a criticat faptul că nu au existat dovezi privitoare la obligația de întreținere a pârâtului față de mama sa, reclamanta, acest aspect rezultând atât din declarațiile de martori, din interogatoriu, dar și din întâmpinarea depusă la dosar de către pârât.

Dimpotrivă, analizând declarațiile martorilor I. G., A. B. și Marteniuc M. a rezultat fără putere de tăgadă că obligația de întreținere a fost îndeplinită de ambii pârâți.

Astfel, martorul I. G. (ila 81) a afirmat faptul că în perioada căsătoriei lor și ulterior, „pârâții s-au achitat de obligația de întreținere, reclamanta F. R., fiind îngrijită și nu duce lipsă de ceva". Că a stat de vorbă cu reclamanta și a văzut că aceasta este tot timpul îngrijită și curată.

In același timp, după plecarea pârâtei în Italia, care s-a făcut cu consimțământul soțului ei, aceasta a trimis bani și pachete cu haine și alimente. Că de câte ori a venit în țară, F. B. s-a ocupat de treburile din gospodărie, de creșterea animalelor, dar și de îngrijirea reclamantei.

Același martor a mai arătat că în momentul de față de îngrijirea bătrânei se ocupă fiul ei, pârâtul F. V., care este recăsătorit și pe care-l vede mai mult pe acasă, adică în locuința contractată și că nicio altă persoană nu a fost văzută în gospodărie care să presteze întreținere.

Martora A. B. (fila 83) a declarat că de îngrijirea reclamantei s-au ocupat ambii soți, iar după plecarea pârâtei în Italia, s-a ocupat pârâtul împreună cu cele trei fiice și că nu a văzut alte persoane în curte, nici rude, nici persoane străine. Din Italia au fost trimise pachete cu alimente și haine, bani atât pentru reclamantă cât și pentru pârât.

Martora Marteniuc M. (fila 94) a declarat aceleași aspecte referitoare la întreținerea reclamantei de către ambii soți. De asemenea, a arătat că după plecarea pârâtei în străinătate cu acordul soțului, aceasta a trimis periodic în țară atât bunuri cât și bani (câte 800-850 euro lunar până au divorțat), iar de câte ori a avenit acasă, pârâta a muncit în gospodărie și s-a ocupat de reclamantă.

Parte din bani s-au folosit pentru monumentul de la cimitir (fila 103) și pentru achiziționarea celor necesare pentru înmormântare, conform clauzei din contract. Cu o altă parte din banii trimiși s-au cumpărat 3 autoturisme, care s-au vândut, ultima achiziție fiind un Volkswagen Passat în val. de 5000 euro, s-a cumpărat mobilier de comandă în casă și în bucătăria de afară, aparatură electrocasnică, terenul în suprafață de 3250 m.p. aferent gospodăriei cu grădina în baza contractul aut. sub nr. 2181/2009, fila 7, s-au efectuat o . lucrări de întreținere și renovări, și nu în ultimul rând, au fost folosiți pentru traiul de zi cu zi al reclamantei și pârâtului, așa cum a rezultat din memoriul depus la dosar.

Martora a mai declarat că pârâtul i-a arătat în mod expres că se ocupă personal de îngrijirea mamei lui și că în toată perioada de când a fost încheiat contractul de întreținere și până în prezent, reclamanta F. Rahila a primit întreținere de la ambii pârâți sau de la unul singur (însă cu banii și ajutorul trimis din străinătate).

In continuarea declarației sale, martora a arătat că nicio altă persoană străină sau rudă nu s-a ocupat de întreținere, mai ales că frații pârâtului F. V. s-au supărat pe faptul că reclamanta a încheiat contractul cu pârâții (a se vedea și declarația lui F. I., fratele pârâtului, dată în dos. de divorț, fila 100).

S-a mai dovedit că pârâta a aflat de procesul divorț după ce acesta s-a finalizat și că nu se mai putea întoarce acasă pentru că fostul soț intrase în relații de concubinaj cu M. O., pe care a adus-o în gospodărie, situație de notorietate în comună. De altfel, pârâtul s-a lăudat față de martora M. M. că „O. va fi viitoarea lui soție".

A mai arătat că nu se poate reține poziția pârâtului prin întâmpinare, întrucât nu a făcut vreo referire la imposibilitatea sa de a-și asuma obligațiile contractuale. Cele două acte medicale depuse din anii 2003 și 2004 (filele 76,77) nu au dovedit imposibilitatea acordării întreținerii.

Totodată, martora M. O., concubina acestuia nu a făcut declarații referitoare la faptul că pârâtul ar fi atât de bolnav încât el însuși este ajutat la treburile gospodărești, așa cum s-a motivat prin recurs, într-adevăr martora a declarat că pârâtul locuiește cu mama sa și că o ajută la întreținere, însă celelalte afirmații făcute de aceasta au fost subiective, puse pe seama relației pe care o are cu F. V..

Declarația martorului D. G. a fost contradictorie. Deși la început a arătat că de îngrijirea bătrânei s-a ocupat fiica acesteia și o nepoată, ulterior a arătat că nu poate preciza cât stăteau aceste persoane, ce făceau și nici de câte ori pe an le-a văzut, dar, că vorbind cu pârâtul, acesta i-a spus că el se îngrijește de reclamantă. Martorul locuiește la 700 m de casa părților, iar ultima oară a fost în curte acum 4-5 ani.

Pentru ca un contract de întreținere să fie rezoluționat este necesar ca debitorul întreținerii să nu-și fi executat obligațiile ce îi revin și neexecutarea să îi fie imputabilă, condiții ce rezultă din disp. art 1020 C civil. Nu a fost dată vinovăția pârâtei sub forma culpei în ceea ce privește neexecutarea obligației de întreținere, pentru că s-a dovedit că ambii pârâți și-au executat în mod corespunzător obligația. Chiar dacă pârâta a fost plecată în străinătate, acest lucru s-a făcut cu acordul fostului soț in ideea de a câștiga bani pentru confortul lor și al reclamantei.

Obligația de întreținere este solidară și îndeplinirea acesteia de oricare dintre pârâți îi profită și celuilalt, astfel încât și acesta este considerat că și-a îndeplinit obligația. Obligația fiind indivizibilă, față de probele existente, se poate afirma fără echivoc faptul că nu a fost îndeplinită cerința existenței unei neexecutări culpabile din partea pârâților pentru că și-au executat în mod corespunzător obligația.

A arătat că susține în continuare că promovarea acestei acțiuni s-a făcut numai de către pârât, fără acordul reclamantei (având în vedere vârsta sa înaintată și starea sa de boala - senilitate) interesat ca prin admiterea cererii, bunurile comune (anexele) să reintre în patrimoniul mamei sale, excluzându-se de la partaj.

Pârâta a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamantă prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivare a arătat următoarele:

În mod eronat motivele invocate de reclamantă s-au referit la faptul că instanța de fond, în mod unilateral a luat în considerare anumite probe, iar altele, care ar fi dovedit nerespectarea obligației de întreținere, au fost înlăturate.

În primul rând, având în vedere interesul prim pârâtului în acest litigiu, în sensul rezoluțiunii contractului și a reîntoarcerii bunurilor imobiliare în patrimoniul mamei sale, reclamanta, este de la sine înțeles că a fost de acord cu admiterea acțiunii, declarând la interogatoriu niște neadevăruri. Acest interes a este legat de acțiunea de partaj între foștii soți F., aflată pe rolul Judecătoriei Suceava și care formează obiectul dos. nr._, în prezent suspendat, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri.

În al doilea rând, s-a putut observa că nicăieri în considerentele hotărârii nu s-a afirmat că declarațiile de martori au fost subiective și neutile cauzei. Dimpotrivă, aceste declarații au fost analizate separat de către instanța de fond în contextul în care aspectul probator determinant s-a referit la îndeplinirea obligației de întreținere de către pârâți.

În acest context afirmațiile făcute de către martorii propuși de către prim pârâtă au fost mai mult decât concludente, referindu-se la prestarea întreținerii de ambii pârâți, dar și de construirea anexelor de către foștii soți. Chiar și martorii propuși de reclamantă M. Ortenzia și D. G. (filele 85 și 87) au precizat că bătrâna este ajutată și de către pârâtul F. V. care locuiește în permanență cu mama sa și chiar prim pârâtul a declarat că o îngrijește pe reclamantă.

Toate celelalte afirmații făcute de acești doi martori au fost extrem de subiective, referindu-să în principal la M. Ortenzia, concubina prim pârâtului. De altfel, declarația martorului D. G. a fost și contradictorie, arătând că de îngrijirea bătrânei s-a ocupat fiica acesteia și o nepoată, dar că nu poate preciza cât stăteau aceste persoane în gospodărie și că de 4-5 ani nu a mai fost în curtea părților.

Aceste declarații au fost răsturnate prin probatoriul testimonial administrat cu martorii Tuga G., A. B. și Marteniuc M. care au arătat în mod concret cum s-au implicat pârâții de-a lungul anilor în acordarea întreținerii reclamantei, că aceștia au fost o familie unită în care s-a muncit mult împreună cu fetele lor.

Astfel, martorul I. G. (fila 81) a afirmat faptul că în perioada căsătoriei lor și ulterior, „pârâții s-au achitat de obligația de întreținere, reclamanta F. R., fiind îngrijită și nu duce lipsă de ceva". Că a stat de vorbă cu reclamanta și a văzut că aceasta este tot timpul îngrijită și curată.

In același timp, după plecarea pârâtei intimate în Italia, care s-a făcut cu consimțământul soțului ei, aceasta a trimis bani și pachete cu haine și alimente. Că de câte ori a venit în țară, F. B. s-a ocupat de treburile din gospodărie, de creșterea animalelor, dar și de îngrijirea reclamantei.

Martora Marteniuc M. (fila 94) a declarat aceleași aspecte referitoare la întreținerea reclamantei de către ambii soți. De asemenea, a arătat că după plecare pârâtei în străinătate cu acordul soțului, aceasta a trimis periodic în țară atât bunuri cât și bani (câte 800-850 euro lunar până au divorțat), iar de câte ori a avenit acasă, pârâta a muncit în gospodărie și s-a ocupat de reclamantă.

Parte din bani s-au folosit pentru monumentul de la cimitir (fila 103) și pentru achiziționarea celor necesare pentru înmormântare, conform clauzei din contract. Cu o altă parte din banii trimiși s-au cumpărat 3 autoturisme, care s-au vândut, ultima achiziție fiind un Volkswagen Passat în val. de 5000 euro, s-a cumpărat mobilier de comandă în casă și în bucătăria de afară, aparatură electrocasnică, terenul în suprafață de 3250 m.p. aferent gospodăriei cu grădina în baza contractului aut. sub nr. 2181/2009 fila 7, s-au efectuat o . lucrări de întreținere și renovări, și nu în ultimul rând, au fost folosiți pentru traiul de zi cu zi al reclamantei și pârâtului, așa cum rezultă din memoriul depus la dosar.

În continuarea declarației sale, martora a arătat că nicio altă persoană străină sau rudă nu s-a ocupat de întreținere, mai ales că frații pârâtului F. V. s-au supărat pe faptul că reclamanta a încheiat contractul cu pârâții (a se vedea și declarația lui F. I., fratele pârâtului, dată în dos. de divorț, fila 100).

S-a mai dovedit că pârâta a aflat de procesul divorț după ce acesta se terminase și că nu se mai putea întoarce acasă pentru că fostul soț intrase în relații de concubinaj cu M. O., pe care a adus-o în gospodărie, situație de notorietate în comună. De altfel, pârâtul s-a lăudat față de martora M. M. că „O. va fi viitoarea lui soție".

Pentru ca un contract de întreținere să fie rezoluționat este necesar ca debitorul întreținerii să nu-și fi executat obligațiile ce îi revin și neexecutarea să-i fie imputabilă, condiții ce rezultă din disp. art. 1020 C civil. Nu a fost dată vinovăția pârâtei sub forma culpei în ceea ce privește neexecutarea obligației de întreținere, pentru că s-a dovedit că ambii pârâți și-au executat în mod corespunzător obligația. Chiar dacă pârâta a fost plecată în străinătate, acest lucru s-a făcut cu acordul fostului soț in ideea de a câștiga bani pentru confortul lor și al reclamantei.

Obligația de întreținere este solidară și îndeplinirea acesteia de oricare dintre pârâți îi profită și celuilalt, astfel încât și acesta este considerat că și-a îndeplinit obligația. Obligația fiind indivizibilă, față de probele existente, se poate afirma fără echivoc că nu a fost îndeplinită cerința existenței unei neexecutări culpabile din partea pârâților pentru că și-au executat în mod corespunzător obligația.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul F. G. V. tribunalul va analiza cu prioritate conform art.137 alin.2 Cod de procedură civilă excepția lipsei de interes în promovarea cererii de recurs cu privire la soluționarea acțiunii principale:

Prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 4281/6.11.2004 de B.N.P. „Valeriana I.” din Suceava pârâții F. G.V. și F. B.,în schimbul imobilelor indicate în contract s-au obligat la întreținerea reclamantei F. G.Rahila pe perioada vieții, iar la decesul acesteia să o înmormânteze potrivit obiceiului.

Prin acțiunea promovată reclamanta a solicitat rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea obligației de întreținere, iar prin hotărârea pronunțată în cauză cererea a fost respinsă ca nefondată apreciindu-se că pârâții și-au îndeplinit corespunzător obligația asumată prin contract, soluția fiind favorabilă pârâtului .

Cum în privința cererii principale pârâtul nu a căzut în pretenții, se apreciază că nu are interes a ataca sentința sub acest aspect, astfel încât excepția invocată este întemeiată, recursul formulat de pârât cu privire la soluționarea acțiunii principale, urmând a fi respins ca fiind lipsit de interes.

Recursul promovat de pârâtul F. G. V. cu privire la soluționarea excepției inadmisibilității cererii reconvenționale, va fi respins în temeiul art.312 alin.1Cod procedură civilă apreciindu-se că nu sunt întemeiate criticile formulate .

Recurentul invocă faptul că de vreme ce dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile anexe: șură, grajd, căsuță cu copertină a fost dobândit (nuda proprietate) printr-un contract autentic de vânzare-cumpărare, acest drept de proprietate nu poate face obiectul unei acțiuni în constatare, întrucât cu privire la modul de dobândire în prezent a acestor bunuri singura dovadă este contractul autentic de vânzare - cumpărare nr. 4281/2004 al BNP Valeriana I., acțiunea în constatare neputând fi primită, întrucât dacă pârâta ar fi construit ea însăși aceste bunuri și nu le-ar fi dobândit prin vânzare-cumpărare ar fi putut să formuleze împotriva reclamantei o acțiune în revendicare care este acțiunea în realizarea dreptului său, acțiunea în constatare neputând fi primită.

Or, aceste critici sunt nerelevante în condițiile în care prin cererea reconvențională, pârâta F. B. a solicitat, în subsidiar,( adică ,în cazul admiterii acțiunii principale și a pierderii dreptului de proprietate dobândit prin contract, ca urmare a repunerii în situația anterioară a părților) să se constate că anexele gospodărești existente, respectiv o șură cu grajd, un saivan pentru oi, un saivan pentru cereale, un garaj și o căsuță cu copertină, au fost dobândite de pârâți împreună și că nu fac parte din contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere nr. 4281/16.11.2004.

Pe de altă parte pârâta nu a susținut că a construit singură așa cum invocă recurentul ci solicită a se constata că bunurile au fost dobândite de pârâți împreună ( prin construire), împrejurare în care pârâta F. B. nu are deschisă calea unei acțiuni în revendicare, astfel cum susține recurentul în condițiile în care bunurile se găsesc și în posesia acestuia, în calitate de coproprietar și se urmărește a se recunoaște un drept de coproprietate al soților dobândit prin construire pe terenul proprietatea părinților unuia dintre ei, cu consimțământul acestora .

Examinând criticile formulate de recurenta reclamantă F. G. R. care se circumscriu motivelor prevăzute de art.304 p-ct.9 și art.304 indice 1 Cod de procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

Corect a reținut prima instanță, în urma coroborării tuturor probelor administrate în cauză, prin raportare atât la declarațiile martorilor propuși de reclamantă cât și la declarațiile martorilor propuși de pârâtă ,că pârâții împreună, în perioada în care aceștia erau căsătoriți, precum și pârâtul, după divorț, au făcut în mod neîndoielnic dovada îndeplinirii în mod corespunzător a obligației de întreținere .

În același timp, după plecarea pârâtei intimate în Italia, aceasta a trimis bani și pachete, iar de câte ori a venit în țară, F. B. s-a ocupat de treburile din gospodărie, de creșterea animalelor, dar și de îngrijirea reclamantei.

Același martor a mai arătat că în momentul de față de îngrijirea bătrânei se ocupă fiul ei, pârâtul F. V., care este recăsătorit și pe care-l vede mai mult pe acasă.

Martora A. B. (fila 83) a declarat că de îngrijirea reclamantei s-au ocupat ambii soți, iar după plecarea pârâtei în Italia, s-a ocupat pârâtul împreună cu cele trei fiice. Din Italia au fost trimise pachete cu alimente și haine, bani atât pentru reclamantă cât și pentru pârât.

Parte din bani s-au folosit pentru monumente funerare (fila 103) și pentru achiziționarea celor necesare pentru înmormântare, conform clauzei din contract.

Chiar și martorii propuși de reclamantă M. Ortenzia și D. G. (filele 85 și 87) au precizat că bătrâna este ajutată și de către pârâtul F. V. care locuiește în permanență cu mama sa. Faptul că așa cum rezultă din declarațiile acestor martori pârâtul mai este ajutat la treburile gospodărești și de alte persoane nu este de natură a infirma că acesta și-a respectat obligațiile asumate prin contract.

Este adevărat că intimata este plecata in străinătate din anul 2007 iar obligația de întreținere presupune îngrijiri zilnice, având in vedere vârsta înaintata a creditoarei, însă așa cum a reținut și prima instanță după divorț pârâtul care locuiește împreună cu reclamanta a prestata întreținere.

Faptul că în răspunsul la interogatoriu pârâtul a arătat că nu a prestat întreținere în favoarea reclamantei nu prezintă relevanță în cauză având în vedere probele mai sus menționate care infirmă această susținere precum și faptul că în prezent cei doi pârâți sunt în litigiu și prin acest răspuns apelantul intimat a urmărit scoaterea de la masa de partaj a bunurilor dobândite prin contractul de întreținere.

Actele medicale datează din anii 2003-2004 (perioadă în care pârâta era în țară ) și nu sunt de natură a dovedi imposibilitatea acordării întreținerii de către pârât ulterior anului 2007.

Obligația de întreținere este solidară și îndeplinirea acesteia de oricare dintre pârâți îi profită și celuilalt.

Prin urmare, în cauză corect s-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 1020-102lC.Civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. G. R..

În temeiul art.274 Cod de procedură civilă recurenții ca părți căzute în pretenții vor fi obligați la plata sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta F. R., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr. 444 din data de 4 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimată fiind pârâta F. B., domiciliată în ..

Admite excepția lipsei de interes a recurentului-pârât în promovarea cererii de recurs cu privire la soluționarea acțiunii principale.

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul F. V., domiciliat în . și cu domiciliul ales la Cabinet avocat A. M. – Suceava, ., nr. 47, ., . la soluționarea excepției inadmisibilității cererii reconvenționale și ca lipsit de interes recursul formulat de pârâtul F. V. cu privire la soluționarea acțiunii principale.

Obligă recurenții la plata sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta intimată F. B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21.11.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. I. M. V. O. D. L. A.

Grefier,

S. A.-M.

Red./Tehnored. L.A.

Judecător fond A. A.

2 ex./30.12.2014

← Pretenţii. Sentința nr. 158/2014. Tribunalul SUCEAVA		Partaj judiciar. Decizia nr. 641/2014. Tribunalul SUCEAVA →

Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1619/2014. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1619/2014. Tribunalul SUCEAVA