Acţiune în constatare. Decizia nr. 1566/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1566/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 1566/2015
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1566
Ședința publică din data de 15 decembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: S. A.
Judecător: G. P. V.
Grefier: V. C. P.
Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor formulate de reclamantul Ș. G. și pârâta M. A. împotriva sentinței civile nr. 1869 pronunțată la data de 03.06.2013 de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra prezentei cauze au avut loc în ședința publică din data de 02 decembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 09 decembrie 2015, când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 15 decembrie 2015.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 05.05.2011 reclamantul S. G., in contradictoriu cu pârâta S. A. a formulat acțiune in constatare solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate ca este unicul proprietar al apartamentului in care locuiește, situat in . scara A nr. 4, obținut prin vânzare - cumpărare de la . Suceava.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în anul 1993, fiind salariat la . Suceava secția P. cu contractul de vanzare - cumparare nr. 6823 din 28.05.1993 încheiat intre el si mai sus menționata societate comerciala a dobândit apartamentul in care locuiește, in suprafața de 44,7 m.p. precum si cota indiviză de 5,13 % din suprafața de folosința .>
Anterior a deținut acest apartament în calitate de chiriaș.
La data de 02.06.1993, după încheierea contractului de vânzare – cumpărare cu chitanța nr. 1148 a achitat la . Suceava, valoarea integrală a apartamentului prevăzută în contract, respectiv suma de 110.684 lei.
Când am procurat apartamentul nu era căsătorit astfel ca locuința a fost dobândita in exclusivitate de el .
Căsătoria cu parata S. A. a avut loc la data de 24.05.1995 in . class="Style13"> La 22.08.1995 a plecat la notariatul de Stat Radauti pentru a intabula apartamentul fiind însoțit de S. A., soția sa .
Soția l-a " lămurit" ca fiind căsătoriți, chiar daca a cumpărat apartamentul înainte de mariaj, acesta trebuie intabulat pe ambii soți.
I-a spus ca așa ceva nu se poate întrucât locuința nu este bun comun.
Sub presiune, a dat acesta declarație si astfel fără sa realizeze prea bine ce se va întâmpla, a constatat ca apartamentul a fost intabulat ca fiind bun comun dobândit in timpul căsătoriei.
Când a vrut sa remedieze situația la cartea funciară, desi a prezentat toate actele privitoare la dobândirea apartamentului, i s-a spus ca fără o hotărâre judecătoreasca din care sa rezulte ca este unicul proprietar al locuinței nu se face nici o operațiune in cartea funciara.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului.
In fapt, reclamantul a promovat prezenta acțiune cu rea credința, încercând sa inducă in eroare instanța cu privire la situația concreta a dreptului de proprietate privind apartamentul care face obiectul prezentei cauze, insa nici una din afirmațiile sale nu demonstrează interesul sau in promovarea unei astfel de acțiuni, in condițiile in care a recunoscut personal prin declarație autentificată faptul că apartamentul a fost achitat prin contribuția ambilor soti, (aceasta declarație nefiind vreodată atacata pe cale civila sau penala se bucura de veridicitate specifica unui act autentic), nu a contestat in termenul prevăzut de lege încheierea de carte funciara prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în cote 1/2 pentru fiecare sot, astfel ca in aceste condiții dreptul de proprietate în forma în care se găsește întabulat îi este opozabil de atunci si până în prezent .
Prin urmare, reclamantul nu dovedește în prezent existența unui folos imediat și actual pentru sine, care să justifice necesitatea promovării prezentei acțiuni, el fiind în prezent coproprietar, conform propriei sale declarații care este validă de atunci și până în prezent.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 7 noiembrie 201, reclamanta Ș. A. l-a chemat in judecata pe pârâtul Ș. G. solicitând instanței partaja bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei constând in:
- bunuri imobile: apartament si magazie din lemn situate in P. nr. 252, ., înscris in CF 201 colectiva si 1735 individuala, in valoare de 65.000 lei, suprafața de 1802 mp. teren intravilan identic cu pv 62/4 din CF 5400 a comunei cadastrale H. de Jos in valoare de 1.000 lei
- bunuri mobile: autoturism, marca Suzuki, înmatriculat cu nr._, in valoare 2.000 lei, mobila sufragerie 1.400 lei, cuier sala 400 lei, mașină de spălat 800 lei, aragaz 200 lei, combină frigorifică 700 lei, congelator 200 lei, mobilă bucătărie (3 module) 300 lei.300lei.
A arătat că la dobândirea bunurilor comune a avut o contribuție de 70 %, iar pârâtul o contribuție de 30 %.
Astfel a venit in aceasta căsătorie cu o casa pe care a obținut-o in urma partajului cu fostul sot, conform sentinței civile nr. 1742 din 03.10.1991 a Judecătoriei Radauti, casa pe care a vandut-o, iar cu banii obținuți a achiziționat bunuri comune.
Cu toate ca la data dobândirii autoturismului a fost încheiat un contract de donație, mașina a fost achiziționată din bani obținuți din vânzarea casei.
A mai menționat ca, administratorul fundației nu este ruda sau prieten cu nici una din părți, pentru ca acesta din urma sa le doneze autoturismul.
In ceea ce privește suprafața de 1802 mp. teren intravilan din H. de Jos, a aratat ca terenul a fost achitat de părinții săi in anul 2005 si pentru a nu se crea disensiuni întrucât era deja căsătorită cu pârâtul, contractul a fost încheiat pe numele ambelor părți.
Ulterior, apartamentul a fost îmbunătățit si izolat termic, toate aceste lucrări fiind achitate in întregime de ea.
Tot din banii săi, obținuți din vânzarea casei au fost cumpărate, aragazul, mobila, desi facturile sunt emise pe numele pârâtului întrucât acesta prezenta actul de identitate, iar ea banii.
Cazanul de baie a fost cumpărat tot de ea din al 13-lea salariu din anul 2007.
La fel si mașina de spălat a fost cumpărata la data de 18.10.2008 la câteva zile după ce ea a încasat 1.743 lei cu titlu de drepturi salariale conform deciziei nr. 629/2008 a Tribunalului Suceava.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, precizând că, cu privire la apartamentul pe care pârâta dorește să îl supună partajării arată că l-a primit în chirie de IRA în anul 1989.
La data de 1.09.1992 a făcut prima cerere de cumpărare apartamentului, iar prin adresa nr._/3.09.1992 i s-a comunicat că acestea nu se vând.
La data de 2.10.1992, împreună cu toți locatarii, a formulat o nouă cerere de cumpărare a apartamentului, la care i s-a răspuns de asemenea negativ prin adresa nr._/7.10,1992.
A solicitat ca instanța să observe că în baza contractului, de vânzare-cumpărare, precum și conform chitanței din 2.06.1993 cu care a achitat în totalitate costul apartamentului, a devenit proprietar al acestuia, iar cele de mai sus sunt acte care demonstrează fără putință de tăgadă că apartamentul a fost cumpărat și achitat în totalitate de el înaintea căsătoriei.
A arătat instanței că urmare a partajului făcut în acord cu fosta soție în anul 1990 i-au revenit 85.000 lei, a avut un salariu bun, așa cum atestă și carnetul de muncă .
Astfel, la data de 15.04.1995 a terminat cu achitarea pensiei alimentare, iar căsătoria sa cu pârâta a avut loc la data de 24.05.1995.
A mai aratat că sunt neadevărate afirmațiile reclamantei conform cărora a venit în căsătorie cu bani, respectiv cu 15.000 lei, conform partajului cu fostul soț, deoarece din partaj reiese că a primit 15.000 lei,având însă o datorie de 100,000 lei, parte din casă, pe care trebuia să o dea fostului soț.
La termenul de judecată din data de 13.12.2011 instanța a dispus conexarea celor două cauze.
În vederea soluționării cauzei, instanța a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar, declarațiile martorilor ce au fost audiați și expertizele ce au fost întocmite în cauză.
Prin sentința civilă nr. 1869 din data de 06 iunie 2013, Judecătoria Rădăuți a respins excepția lipsei de interes; a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis acțiunea având ca obiect constatare drept de proprietate formulată de reclamantul S. G., in contradictoriu cu pârâta S. A.; a admis în parte acțiunea având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamantul S. G., pârâtă fiind S. A. și în consecință:
A constatat că reclamantul Ș. G. este proprietar exclusiv al apartamentului situat în ., ., ., jud. Suceava .
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei având o contribuție de 50% fiecare următoarele bunuri:
- o magazie de lemne în valoare de 4300 lei;
- terenul în suprafață de 1802 m.p. situat în ., identic cu p.f. 62/4 din CF 5400 a Comunei Cadastrale H. de Jos, în valoare de 15.600 lei;
- îmbunătățirile efectuate la apartamentul situat în ., ., ., jud. Suceava, în valoare de 15.000 lei:
- mobilă sufragerie – bibliotecă A. în valoare de 408 lei;
- cuier hol Rombel în valoare de 144 lei;
- mașină de spălat automată Indesit în valoare de 805 lei;
- aragaz 3 ochiuri Metalica în valoare de 102 lei;
- combină frigorifică Zanussi cu 4 rafturi în valoare de 261 lei;
- congelator 140 litri Artic în valoare de 114 lei;
- mobilă bucătărie – 3 module în valoare de 164 lei;
- saltea ortopedică 2 fețe în valoare de 344 lei;
- sobă fontă mobilă în valoare de 200 de lei;
- autoturism marca Suzuki în valoare de 2633 lei;
Încetează starea de indiviziune dintre părți.
A atribuit reclamantului:
- magazia de lemne în valoare de 4300 lei;
- îmbunătățirile efectuate la apartamentul situat în ., ., ., jud. Suceava, în valoare de 15.000 lei;
- autoturismul marca Suzuki în valoare de 2633 lei.
A atribuit pârâtei:
- terenul în suprafață de 1802 m.p. situat în ., identic cu p.f. 62/4 din CF 5400 a Comunei Cadastrale H. de Jos, în valoare de 15.600 lei;
- mobilă sufragerie – bibliotecă A. în valoare de 408 lei;
- cuier hol Rombel în valoare de 144 lei;
- mașină de spălat automată Indesit în valoare de 805 lei;
- aragaz 3 ochiuri Metalica în valoare de 102 lei;
- combină frigorifică Zanussi cu 4 rafturi în valoare de 261 lei;
- congelator 140 litri Artic în valoare de 114 lei;
- mobilă bucătărie – 3 module în valoare de 164 lei;
- saltea ortopedică 2 fețe în valoare de 344 lei;
- sobă fontă mobilă în valoare de 200 de lei.
A obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 3791 lei cu titlu de sultă.
A respins excepția nulității absolute a actului intitulat „ Declarație „ autentificat la BNP B. C. din mun. Rădăuți, la data de 22.08.1995 sub numărul_ .
A respins capătul de cerere având ca obiect radiere intabulare.
A compensat cheltuielile de judecată și a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1801 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest fel, Judecătoria Rădăuți a reținut următoarele:
Interesul reclamantului este evident în cauză, din moment ce pârâta solicită partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, inclusiv a apartamentului în legătură cu care reclamantul arată că este bunul său propriu dobândit înainte de căsătorie .
De asemenea nu este data nici excepția inadmisibilității acțiunii, reclamatul putând solicita constatarea dreptului său de proprietate în condițiile în care acest drept îi este contestat de către pârâtă.
Pe fondul cauzei, instala a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 24.05.1995, căsătoria fiind desfăcută prin divorț, prin sentința civilă nr. 3164/29.09.2011 a Judecătoriei Rădăuți .
Articolului 339 C.civ. stabilește regula potrivit căreia bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soț sunt de la data dobândirii lor bunuri comune.
Referitor la apartamentul situat în ., ., ., instanța a reținut că acesta a fost cumpărat de către reclamantul Ș. G. la data de 29.05.1993 conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 6823 încheiat cu . Suceava ,prețul fiind achitat în întregime la data de 02.06.1993, conform adeverinței depusă la dosar ( filele 6,7 – ds._ ).
În condițiile în care contractul de vânzare – cumpărare a fost încheiat înainte de încheierea căsătoriei s-a reținut că acest imobil este proprietatea exclusivă a reclamantului Ș. G. .
Nu prezintă relevanță sub aspectul determinării caracterului de bun propriu sau comun faptul că și pârâta ar fi contribuit cu bani la achiziționarea sa, sau că dreptul de proprietate cu privire la acest imobil a fost intabulat în CF în devălmășie în baza unei declarații autentice a reclamantului ( fila 9 ds._ ) în care acesta arată că bunul este comun, ratele fiind achitate de soți, în timpul căsătoriei .
Această declarație nu poate schimba natura de bun propriu întrucât acesta a fost dobândit înainte de încheierea căsătoriei ( ca o observație, în declarație se arată că ratele au fost achitate în timpul căsătoriei iar conform adeverinței eliberată de . Suceava prețul a fost achitat în întregime la data de 02.06.1993, deci înainte de încheierea căsătoriei).
Față de cele reținute, instanța‚ în baza art. 111 C.pr.civ. a admis cererea și a constatat că reclamantul este proprietar exclusiv al apartamentului situat în ., ., ., jud. Suceava
Referitor la bunurile dobândite de părți în timpul căsătoriei, a reținut că s-a făcut dovada dobândirii:
- terenul în suprafață de 1802 m.p. situat în ., identic cu p.f. 62/4 din CF 5400 a Comunei Cadastrale H. de Jos, în valoare de 15.600 lei, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat cu încheierea nr. 3193/22.07.2005 a BNP B. C. ( fila 21 – ds. 6325).
- o magazie de lemne cu privire la care părțile au avut poziții contrare referitoare la anul edificării, instanța a inclus în masa bunurilor de împărțit această magazie având în vedere că în certificatul de atestate fiscală eliberat de Primăria . menționat ca an al construcției magaziei - 2000, deci în timpul căsătoriei părților ( fila 5 – ds._ ).
- îmbunătățirile efectuate la apartamentul situat în ., ., ., jud. Suceava, în valoare de 15.000 lei.
Efectuarea acestor îmbunătățiri au fost recunoscute de către ambele părți, și a rezultat și din declarațiile martorilor ce au fost audiați în instanță.
- bunuri mobile mobilă sufragerie – bibliotecă A. în valoare de 408 lei, cuier hol Rombel în valoare de 144 lei, mașină de spălat automată Indesit în valoare de 805 lei, aragaz 3 ochiuri Metalica în valoare de 102 lei, combină frigorifică Zanussi cu 4 rafturi în valoare de 261 lei, congelator 140 litri Artic în valoare de 114 lei, mobilă bucătărie – 3 module în valoare de 164 lei, saltea ortopedică 2 fețe în valoare de 344 lei, sobă fontă mobilă în valoare de 200 de lei, autoturism marca Suzuki în valoare de 2633 lei.
Toate acestea au fost achiziționate în timpul căsătoriei conform facturilor depuse la dosar.
- un autoturism marca Suzuki ce a fost dobândit conform contactului de donație autentificat cu încheierea nr. 191/30.09.2002 a BNP L. G. R. din Suceava ( fila 24 – ds. 6325) .
Toate aceste bunuri au fost identificate și evaluate de către experții de au efectuat rapoartele de expertiză în cauză.
Referitor la cota de contribuție a soților la dobândirea acestor bunuri, instanța în urma analizei probelor administrate a reținut că aceasta este de 50% pentru fiecare.
Astfel, martora P. S. a arătat că pârâta avea un salariu mare și a avut înainte de căsătorie și o sumă de bani provenită vânzarea unei case.
Martorii I. G. și Junghetu M. au declarat că reclamantul obținea venituri aducând marfă din Ucraina și efectuând transport de persoane.
Nu se poate concluziona astfel că pârâta ar fi obținut venituri mai mari decât reclamantul pentru a se reține o cotă de contribuție mai mare .
A încetat starea de indiviziune dintre părți și a atribuit reclamantului: magazia de lemne în valoare de 4300 lei; îmbunătățirile efectuate la apartamentul situat în ., ., ., jud. Suceava, în valoare de 15.000 lei.
Magazia de lemne și îmbunătățirile la apartament au fost atribuite acestuia în considerarea faptului că s-a reținut că acesta este proprietar exclusiv al respectivului apartament.
Referitor la autoturism, s-a reținut că îl folosește reclamantul, astfel a atribuit acestuia autoturismul marca Suzuki în valoare de 2633 lei .
Restul bunurilor au fost atribuite pârâtei.
Pentru egalizarea loturilor a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 3791 lei cu titlu de sultă.
A respins excepția nulității absolute a actului intitulat „ Declarație „ autentificat la BNP B. C. din mun. Rădăuți, la data de 22.08.1995 sub numărul_, întrucât ceea ce s-a solicitat ( anularea declarației notariale ) nu poate face obiectul unei excepții având în vedere definiția excepției procesuale prevăzute de art. 245 C. pr.civ. „ excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii„ .
A respins capătul de cerere având ca obiect radiere intabulare.
A compensat cheltuielile de judecată și a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1801 lei cheltuieli de judecată.
Trebuie de precizat că din toate cheltuielile solicitate de către pârâtă, instanța a acordat sumele ce au fost cheltuite pentru autentificarea declarațiilor de martori și deplasarea acestora la biroul notarial, întrucât nu s-au adus aceste probe.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâta M. A. și reclamantul Ș. G..
În dezvoltarea motivelor apel, reclamantul a arătat că instanța de fond a făcut o greșită determinare a naturii de bun comun, trecând în această categorie autoturismul marca Suzuki, deși acesta este bun propriu al reclamantului. Dovada de bun propriu fiind deplină, nu putea fi introdus în masa partajabilă.
De asemenea, a învederat că sulta datorată de acesta este calculată în mod greșit. Prin obligarea pârâtului la plata unei sulte de 3791 lei, loturile se inversează valoric și nu se echilibrează. A apreciat că sulta datorată de acesta ar fi în valoare de 1895,5 lei, situație în care loturile devin egale.
În drept, a invocat art. 304 pct. 8 și 9, alin. 3041 și art. 312 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta M. A. a arătat următoarele:
În mod greșit au fost respinse de prima instanță excepțiile invocate, cea a lipsei interesului promovării acțiunii precum și a inadmisibilității cererii, atâta timp cât, așa cum rezultă din piesele dosarului, există un contract de vânzare cumpărare perfectat între reclamant și firma vânzătoare a apartamentului în care părțile au avut domiciliu comun.
Pe de altă parte, acțiunea este nefondată motivat de faptul că cele două părți au fost în concubinaj începând cu anul 1991. Nu se poate considera că reclamantul Ș. G. este proprietarul exclusiv al apartamentului din moment ce acestea erau împreună, iar pârâta apelantă plătea chirie.
De asemenea, martorii audiați în cauză au arătat că părțile, înainte de căsătorie au locuit mai mulți ani împreună și s-au comportat ca o adevărată familie, veniturile realizate de cei doi fiind în comun.
Totodată, din declarația dată de apelantul reclamantul din anul 1995 în fața notarului public, care a fost folosită la intabularea dreptului de proprietate asupra acelui imobil, rezultă că a existat o rezoluție comună a părților privind dobândirea proprietății.
Totodată, din probele administrate în dosar reiese faptul că reclamantul nu avea posibilitatea achitării prețului apartamentului. În acea perioadă, acesta era divorțat, iar o treime din salariu era plătită cu titlu de pensie de întreținere pentru minorii dintr-o altă relație. Pe de altă parte, pârâta, prin veniturile și bunurile cu care a intrat în relația de concubinaj a făcut dovada că și-a ajutat fostul soț la dobândirea acelui apartament.
Sub un alt aspect, în ceea ce privește contribuția părților la dobândirea celorlalte bunuri, s-a făcut dovada că veniturile obținute de reclamantă erau net superioare celor dobândite de apelantul reclamant. Pe lângă salariul pe care îl primea fiind învățătoarea, mai realiza venituri din broderii, desfășura activitate agricolă și aduce în gospodărie bunuri necesare întreținerii familiei. C. de 50% reținută de prima instanța este nemulțumitoare.
Deosebit de aceasta, cât privește bunurile dobândite în timpul căsătoriei, pârâta apelantă a făcut dovada că a intrat în căsătorie cu un imobil casă și o suprafață de 250 mp situate în localitatea P., bunuri pe care le-a dobândit în urma divorțului cu primul soț. La momentul căsătoriei, apelanta era proprietara acestor bunuri. În anul 1996 pârâta apelantă a încheiat un contract de vânzare cumpărare care vizează aceste bunuri, moment în care apelantul, a devenit și el proprietar asupra bunurilor. Nu se poate reține că acestea sunt bunuri comune, imobilul casă și suprafață de 250 mp deși prin vânzare cumpărare a dobândit calitatea de bun comun, au fost dobândite prin contribuția exclusivă a apelantei pârâte.
Un alt aspect criticat este acela privind includerea în masa partajabilă a suprafeței de 1802 mp, deoarece aceasta a fost dobândită în cotă de 1/1 de pârâta apelantă. Terenul a fost cumpărat de tatăl apelantei printr-un înscris sub semnătură privată în anul 1991. Cum la momentul vânzării vânzătoarea nu avea titlu de proprietate, în anul 1995 s-a perfectat un alt antecontract de vânzare cumpărare în care a fost pârâta apelantă în calitate de vânzătoare, iar prețul a fost plătit încă din anul 1991 de tatăl apelantei. În anul 2005, în urma eliberării titlului de proprietate în baza Legii 18/1991 vânzătoarei Telega E., s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare care să consfințească acordul de vânzare din anul 1991, prin care terenul a fost vândut de către T. E., prin mandatar Ș. A., fostului soț Ș. G., apelantului din prezenta cauză. Nu se poate reține nici în acest caz contribuția reținută de prima instanță a apelantului din moment ce acesta nu a achitat nimic din prețul acestei vânzări.
De asemenea, în mod greșit instanța a atribuit în favoarea apelantei soba de fontă și salteaua ortopedică, deoarece din anul 2011 de când aceasta a fost dată afară acestea au fost în folosința exclusivă a reclamantului. De asemenea, nici combina frigorifică și congelatorul nu au fost solicitate de apelantă.
Totodată, pe parcursul derulării procesului în primă instanță, cheltuielile efectuate cu expertiza au fost efectuate de apelanta pârâtă, în mod greșit stabilindu-se ca reclamantul să suporte doar suma de 1801 lei.
Cum pârâta apelantă a obținut venituri net superioare celor dobândite de reclamantul apelant, a solicitat admiterea recursului și stabilirea cotei în favoarea reclamantei la dobândirea bunurilor de 70% și de 30% pentru apelantul reclamant.
Examinând sentința prin motivele de apel invocate și în raport de ansamblul probelor ce s-au administrat în dosar, tribunalul constată urătoarele:
Reclamantul Ș. G., prin apelul declarat critică sentința atacată arătând că instanța de fond a făcut o greșită determinare a naturii de bun comun trecând în această categorie autoturismul marca „Suzuki”, deși acesta este bun propriu al său și nu poate fi inclus în masa partajabilă.
Din probele dosarului, rezultă cu prisosință că acest bun a fost dobândit în timpul căsătoriei în baza contractului de donație, autentificat sub nr. 191/30.09.2002 (fila 24 dosar fond). De altfel, reclamantul apelant a renunțat la acest motiv de apel pe parcursul cercetării judecătorești.
Al doilea motiv de apel al reclamantului este cel referitor la sulta datorată susținând că aceasta a fost calculată în mod greșit la o sumă mai mare decât cea cuvenită în realitate.
Din lucrările dosarului, tribunalul constată că sulta stabilită de prima instanță a fost corect calculată prin egalizarea valorică a loturilor atribuite părților.
Prin urmare, critica reclamantului apelant cu privire la sultă nu are suport probator, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la apelul declarat de pârâta M. A., tribunalul examinând criticile formulate în raport de dispozițiile legale incidente, de considerentele sentinței atacate și probele din dosar, constată următoarele:
Din lucrările dosarului rezultă că, într-adevăr la data de 05 mai 2011, reclamantul Ș. G. a investit prima instanță cu o cerere prin care a solicitat să se constate că este unicul proprietar al apartamentului nr. 4 situat în loc. P., în ., obținut prin vânzare cumpărare de la ..
Prin cererea reconvențională, pârâta apelantă a solicitat să se constate că acest imobil este bun comun fiind cumpărat prin contribuție în cotă de ½ părți indivize, având în vedere că în dosar nr._ al Judecătoriei Rădăuți s-a dispus desfacerea căsătoriei prin divorț.
Susține pârâta apelantă că instanța de fond, în temeiul art. 129 al. 6 Cod procedură civilă, nu a analizat în nici un fel cererea reconvențională, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților iar toate aceste aspecte echivalează cu nemotivarea hotărârii, criticând-o ca nelegală și netemeinică și sub aspectul că prima instanță a respins excepția lipsei de interes a reclamantului precum și inadmisibilitatea acțiunii în constatare invocate de pârâta apelantă.
Cu privire la aceste critici, tribunalul examinând sentința atacată, dar și probatoriile administrate inclusiv la instanța de apel apreciază că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Așa cum s-a statuat în literatura juridică, dar și în practica judiciară, în cadrul procesului civil, sarcina probei este împărțită între reclamant și pârât, la care se adaugă și rolul activ al instanței, care potrivit art. 129 al. 5 Cod procedură civilă, poate ordona administrarea probelor considerate necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Cu toate acestea, existența rolului activ al judecătorului nu poate conduce la concluzia ca întreaga sarcina a probei ar cădea în sarcina instanței, sau că nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la propunerea și administrarea probelor nu ar avea pentru părți consecințe procedurale.
Pe care de consecință, în măsura în care partea ce formulează anumite pretenții nu este solitară în efortul de a proba, aceasta rămâne singura sancționată în caz de eșec deoarece, dacă nu administrează probele care să îl convingă pe judecător cu toată eventuala colaborare a adversarului și în pofida rolului activ la instanței, va pierde procesul, iar adversarul va triumfa.
În cauza de față, aplicând principiile cu caracter teoretic enunțate mai sus, tribunalul apreciază că în soluționarea pretențiilor pârâtei apelante, formulate prin cererea reconvențională, aceasta ar fi trebuit să dovedească faptul că a contribuit cu sume de bani la dobândirea apartamentului în perioada de concubinaj, lucru pe care însă nu l-a reușit, în condițiile în care la dosar reclamantul apelant a depus înscrisuri – probe concludente și pertinente în acest sens.
Pe de altă parte, mai este de reținut faptul că, într-adevăr nemotivarea hotărârii este echivalentă nu nerespectarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu necercetarea fondului cauzei, făcând imposibil controlul judiciar.
Potrivit art. 261 al. 1 Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.
Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare, potrivit art. 304 punct 7 Cod procedură civilă, rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.
Examinând sentința atacată sub acest aspect, reiese că instanța de fond a analizat în baza probatoriului administrat în cauză toate pretențiile și argumentele invocate de părțile în litigiu în raport de dispozițiile legale aplicabile, stabilind natura juridică de bun propriu a imobilului apartament în mod corect reținând că în cauză nu este dată excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii în constatare și nici cea a inadmisibilității acestei cereri de chemare în judecată.
Interesul reclamantului este determinat de pretențiile pârâtei care solicită partajarea apartamentului pe care îl consideră ca fiind bun comun dobândit pe perioada concubinajului.
Acțiunea în constatare poate fi utilizată de reclamant în calitate de proprietar al imobilului apartament în condițiile în care dreptul său de proprietate asupra acestui bun imobil care se află în posesia sa, îi este contestat. În această situație, reclamantul – titular al dreptului de proprietate și având posesia bunului, nu are la îndemână o acțiune în realizare, iar hotărârea judecătorească pronunțată în condițiile art. 111 Cod procedură civilă îi este necesară pentru consolidarea dreptului său.
Arată pârâta apelantă că în mod greșit s-a apreciat de instanța de fond că este proprietatea exclusivă a reclamantului întrucât contractul de vânare cumpărare a fost încheiat înainte de căsătorie fără a avea în vedere că părțile au avut o relație de concubinaj din anul 1991.
După cum rezultă din probele dosarului, este de reținut că imobilul apartament a fost achiziționat de reclamant anterior încheierii căsătoriei, iar prețul a fost achitat în întregime la data de 02.06.1993, conform adeverinței de la fila 6,7 dosar fond, căsătoria între părți fiind încheiată la data de 24.05.1995, iar perioada de concubinaj nu dovedește contribuția pârâtei la cumpărarea apartamentului.
Față de acest motiv de apel, tribunalul din întregul probatoriu administrat în cauză constată că pârâta apelantă nu a dovedit că în perioada de concubinaj ar fi contribuit cu vreo sumă de bani la dobândirea acestui bun imobil motiv pentru care acesta nu poate fi inclus în masa de împărțit, în speță fiind dovedit că acest bun a fost achiziționat cu prețul pe care reclamantul l-a procurat de la o soră a sa.
În ceea ce privește regimul juridic al acestui apartament este de reținut faptul că potrivit art. 31 al. 1 lit. a, e din vechiul Cod al familiei, ale căruia dispoziții au fost preluat prin art. 340 din Noul Cod Civil, nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț, printre altele, bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei.
În consecință, fiind dovedite susținerile reclamantului apelant privind natura juridică de bun propriu al apartamentului, în mod corect acest imobil nu a fost inclus la partaj, declarațiile martorilor nefiind concludente în acest sens.
Aceeași motivare este de reținut și cu privire la susținerea pârâtei apelante că ar efectuat plata chiriei pe apartament sau declarația irelevantă din punct de vedere juridic dată de reclamant în luna august a anului 2005 cu ocazia înscrierii în cartea funciară.
O altă critică vizează cuantumul contribuției de 70% a pârâtei apelante la dobândirea bunurilor comune și de doar 30% pentru reclamant.
Din probele dosarului însă nu a rezultat cota de contribuție mai mare a pârâtei la dobândirea bunurilor comune, reclamantul apelant realizând venituri efective prin prestarea diferitelor activități care au fost folosite pentru nevoile căsătoriei, și la achiziționarea bunurilor comune dobândite de părțile în litigiu.
Probele administrare, respectiv înscrisuri, martori dovedesc în mod concret aceeași situație reținută și de instanța de fond cu privire la cota de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune pe perioada căsătoriei lor.
Pentru reținerea unei cote majoritare în favoarea unui soț, trebuie să se administreze probe indubitabile pe acest aspect, să rezulte cu evidență un raport substanțial al unuia dintre ei, iar veniturile invocate de apelantă nu pot fi apreciate ca fiind în măsură să influențeze cota sa de contribuție mai mare.
Pe de altă parte, potrivit principiului echității, instanța are în vedere că, cota parte a soților depinde nu atât de mărimea veniturilor din muncă, ci și de contribuția soților cu aceste venituri, munca lor sau alte mijloace la dobândirea, dar și la conservarea bunurilor comune. În cazul în care veniturile din muncă sunt risipite, fiind cheltuite înafara sarcinilor căsătoriei se poate determina o contribuție mai mică a aceluiași soț la dobândirea bunurilor comune. Se ține seama de măsura în care fiecare a suportat sarcina căsătoriei, de împrejurarea ca un soț a fost într-o situație specială în timpul căsătoriei sau a irosit veniturile pe care le realiza.
Luând în calcul și aceste ultime chestiuni prezentate, în raport de susținerile apelantei cu privire la acest aspect, se concluzionează că pârâta apelantă nu a dovedit în mod evident contribuția sa de 70% la dobândirea bunurilor comune.
Critica care vizează valoarea mare a terenului de 1802 mp reținută de prima instanță este întemeiată pe următoarele considerente:
Pentru stabilirea valorii reale de circulație a terenului în suprafață de 1802 mp, în apel s-a efectuat o nouă expertiză; ulterior au fost admise obiecțiunile părților formulate la raportul de expertiză, iar prin răspunsul depus la dosar de către expert, s-a stabilit că valoarea terenului în litigiu este de 9700 lei în loc de_ lei.
Această valoare a terenului de 9700 lei în loc de_ lei cât a stabilit instanța de fond, modifică valoarea totală a masei de partajat, aceasta fiind în sumă de 34.175 lei, iar valoarea contribuției de 50% pentru fiecare din părți este de 17.087,5 lei.
În ceea ce privește lotizarea, tribunalul constată că într-adevăr, în mod greșit au fost atribuite în lotul pârâtei apelante soba de fontă mobilă în valoare de 200 lei, salteaua ortopedică două fețe în valoare de 344 lei, congelatorul de 140 litri Arctic în valoare de 114 lei și combina frigorifică Zanussi cu 4 rafturi în valoare de 261 lei, aceste bunuri fiind în posesia reclamantului și folosite în mod exclusiv de acesta.
Prin urmare, în lotul reclamantului apelant vor fi incluse aceste patru bunuri mobile menționate mai sus, valoarea totală a bunurilor atribuite în lotul reclamantului fiind_ lei având în vedere că în lotul său a fost atribuit de către prima instanță magazia de lemne în valoare de 4300 lei, îmbunătățirile efectuate la apartamentul situat in . ., ., jud. Suceava, în valoare de_ lei. Precum și autoturismul marca Suzuki în valoare de 2633 lei.
Componența lotului atribuit pârâtei apelante este următoarea: terenul în suprafață de 1802 mp situat în ., identic cu pf 62/4 din CF 5400 a . Jos cu o valoare de 9.700 lei (în loc de 15.600 lei); mobilă sufragerie, bibliotecă A. în valoare de 408 lei;cuier hol Rombel în valoare de 144 lei; mașină de spălat automată Indesit în valoare de 805 lei;aragaz trei ochiuri Metalica în valoare de 102 lei; mobilă bucătărie – trei module în valoare de 164 lei. Valoarea totală a lotului atribuit pârâtei apelante este de 11.323 lei.
Având în vedere drepturile valorice ale părților, valoarea masei partajabile astfel cum a fost reținută, instanța va obliga reclamantul apelant să plătească pârâtei apelante suma de 5.764,5 lei cu titlu de sultă (în loc de 3.791 lei).
O altă critică invocată de pârâta apelantă vizează cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat reclamantul pârât în urma compensării acestora. Astfel, verificând înscrisurile aflate la dosar, reiese că prima instanță în mod corect a stabilit cheltuielile de judecată în raport cu dovezile existente la dosar, a căror analiză nu confirmă calculul greșit al instanței de fond sub acest aspect.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 296 Cod procedură civilă respinge apelul declarat de către reclamantul Ș. G., ca nefondat; va admite apelul declarat de către pârâta M. A. și schimbând în parte sentința civilă atacată, va respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă M. A., în dosarul nr._, ca neîntemeiată; va constata că terenul în suprafață de 1802 mp situat în ., identic cu pf 62/4 din CF 5400 a . Jos, care face parte din masa bunurilor de împărțit, are valoarea de 9.700 lei în loc de 15.600 lei; va constata că valoarea totală a masei de partajat este de 34.175 lei, iar valoarea contribuției de 50% din bunurile masei de împărțit este 17.087, 5 lei; va atribui în lotul reclamantului apelant: magazia de lemne în valoare de 4.300 lei, îmbunătățirile efectuate la apartamentul situat în ., ., ., jud. Suceava în valoare de 15.000 lei,autoturismul marca Suzuki în valoare de 2.633 lei, combina frigorifică Zanussi cu patru rafturi în valoare de 261 lei, congelator 140 l Arctic în valoare de 114 lei, saltea ortopedică două fețe în valoare de 344 lei, sobă fontă mobilă în valoare de 200 lei, valoarea totală a bunurilor atribuite în lotul reclamantului fiind de 22.852 lei; va atribui în lotul pârâtei apelante: terenul în suprafață de 1802 mp situat în ., identic cu pf 62/4 din CF 5400 a . Jos cu o valoare de 9.700 lei (în loc de 15.600 lei), mobilă sufragerie, bibliotecă A. în valoare de 408 lei, cuier hol Rombel în valoare de 144 lei, mașină de spălat automată Indesit în valoare de 805 lei, aragaz trei ochiuri Metalica în valoare de 102 lei, mobilă bucătărie – trei module în valoare de 164 lei, valoarea totală a lotului atribuit pârâtei apelante fiind de 11.323 lei; va obliga reclamantul apelant să plătească pârâtei apelante suma de 5.764,5 lei cu titlu de sultă (în loc de 3.791 lei) și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile nr.1869 Bis din 03.06.2013 care nu sunt contrare prezentei decizii.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, obligă reclamantul apelant să plătească pârâtei apelante suma de 4.629,10 lei, cu titlu cheltuieli de judecată din apel, reprezentând contravaloare expertiză, onorariu avocat, contravaloare deplasări la instanță la termenele de judecată, taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de către reclamantul Ș. G., domiciliat in . . ., ca nefondat.
Admite apelul declarat de către pârâta M. A.domiciliata in . . ..
Schimbă în parte sentința civilă nr.1869 Bis din 03.06.2013 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că:
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă M. A., în dosarul nr._, ca neîntemeiată.
Constată că terenul în suprafață de 1802 mp situat în ., identic cu pf 62/4 din CF 5400 a . Jos, care face parte din masa bunurilor de împărțit, are valoarea de 9.700 lei în loc de 15.600 lei.
Constată că valoarea totală a masei de partajat este de 34.175 lei, iar valoarea contribuției de 50% din bunurile masei de împărțit este 17.087, 5 lei.
Atribuie în lotul reclamantului apelant:
- magazia de lemne în valoare de 4.300 lei;
- îmbunătățirile efectuate la apartamentul situat în ., ., ., jud. Suceava în valoare de 15.000 lei;
- autoturismul marca Suzuki în valoare de 2.633 lei;
- combina frigorifică Zanussi cu patru rafturi în valoare de 261 lei;
- congelator 140 l Arctic în valoare de 114 lei;
- saltea ortopedică două fețe în valoare de 344 lei;
- sobă fontă mobilă în valoare de 200 lei.
Valoarea totală a bunurilor atribuite în lotul reclamantului este de 22.852 lei.
Atribuie în lotul pârâtei apelante:
- terenul în suprafață de 1802 mp situat în ., identic cu pf 62/4 din CF 5400 a . Jos cu o valoare de 9.700 lei (în loc de 15.600 lei);
- mobilă sufragerie, bibliotecă A. în valoare de 408 lei;
- cuier hol Rombel în valoare de 144 lei;
- mașină de spălat automată Indesit în valoare de 805 lei;
- aragaz trei ochiuri Metalica în valoare de 102 lei;
- mobilă bucătărie – trei module în valoare de 164 lei.
Valoarea totală a lotului atribuit pârâtei apelante este de 11.323 lei.
Obligă reclamantul apelant să plătească pârâtei apelante suma de 5.764,5 lei cu titlu de sultă (în loc de 3.791 lei).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile nr.1869 Bis din 03.06.2013 care nu sunt contrare prezentei decizii.
Obligă reclamantul apelant să plătească pârâtei apelante suma de 4.629,10 lei, reprezentând cheltuieli de judecată din apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2015.
Președinte, Judecător,
S. A. G. P. V.
(pentru judecător eliberat din funcție (pentru judecător transferat la altă instanță
prin pensionare semnează președintele semnează președintele instanței)
instanței)
Grefier,
V. C. P.
Red. S.A.
Tehn.V.C.P.
Jud. fond. V. C.
4ex/11.02.2016
| ← Cereri. Decizia nr. 147/2015. Tribunalul SUCEAVA | Expropriere. Sentința nr. 1807/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
