Anulare act. Decizia nr. 161/2015. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 161/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 4645/314/2013

Dosar nr._ - anulare act -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.161

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05 FEBRUARIE 2015

PREȘEDINTE: F. L.

JUDECĂTOR: D. D.

GREFIER: Ș. L. G.

Pe rol, pronunțarea asupra apelului formulat de reclamantul L. D., din mun. Suceava, ., nr.24, B. H 3, scara B, . și din mun. Suceava, Cartier Burdujeni, ., nr.26 A, județul Suceava împotriva sentinței civile nr.1590 din data de 04 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât L. I., domiciliat în mun. Suceava, ..262, județul Suceava, F. E., domiciliată în mun. Suceava, ..266, județul Suceava, L. G., domiciliat în localitatea Voluntari, oraș Hârșova, nr.5, județul Ilfov și H. G., domiciliată în mun. Suceava, ., județul Suceava.

Dezbaterile asupra cauzei civile în fond au avut loc în ședința publică din data de 22 IANUARIE 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a li se da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 29 IANUARIE 2015, și apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 03 FEBRUARIE 2015, și apoi, din aceleași considerente, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, 05 FEBRUARIE 2015.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, a constatat următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 27.05.2013 sub nr._, reclamantul L. D. în contradictoriu cu pârâții L. I., F. E. și L. G., a solicitat să se constate nulitatea absolută și totală a testamentului autentificat de fostul notariat de Stat Regional Suceava sub numărul 2 din 3 ianuarie 1962, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamantul a arătat că, el și pârâții sunt frați, copii ai defuncților L. Ghe. I. și L. E.. Înainte de colectivizare aceștia au avut în proprietate mai multe terenuri și nu doreau să se înscrie în formele asociative de proprietate și nici în gospodăria agricolă colectivă ce tocmai se înființa. La acea dată, respectiv sfârșitul anului 1961, când deja se știa că se va face colectivizarea forțat, exista credința că terenurile date copiilor ca loc de casă nu vor fi preluate de colectiv și vor rămâne în proprietatea agricultorului, înscris în colectiv cu destinația arătată. În familie s-a discutat despre întocmirea unui act translativ de proprietate, ori a unui testament, mama lor insistând ca tatăl L. Ghe. I. să dea părți egale copiilor. L. Ghe. I. accepta acest lucru deoarece considera că L. G. nu este copilul său biologic, întrucât nu era acasă la data concepției și nașterii acestuia, fiind concentrat și participant la război.

Reclamantul a arătat că la acea vreme avea 23/24 de ani și cunoaște discuțiile ce au avut loc și pe care încerca să le tempereze si să le explice faptul că oricum terenul va fi luat la colectiv, urmând a rămâne în proprietate doar terenurile ocupate de casele deja construite.

Reclamantul a mai învederat faptul că mama sa L. E., folosind buletinul de identitate al tatălui L. Ghe. I. a mers la notariat și fiind cunoscută de notarul care a instrumentat actul, a întocmit acest testament a cărui nulitate se invocă prin cererea de chemare în judecată.

S-a mai precizat faptul că asemenea acte se întocmeau cu mare ușurință deoarece notarii știau că nu vor produce efecte, încheierea colectivizării forțate fiind iminentă.

Tatăl reclamantului L. Ghe. I. nu a consimțit la facerea actului și a aflat de existența lui de la L. E. care 1-a prezentat la conducerea gospodăriei colective în scopul de a nu preda terenul testat, ceea ce nu s-a întâmplat.

Așadar presupusul testator nu și-a exprimat consimțământul la această operațiune juridică și nu a semnat actul, semnătura lui fiind făcută de mama, împrejurare care atrage nulitatea absolută și totală a actului întrucât lipsește o condiție esențială pentru validitatea actului juridic - consimțământul.

Totodată reclamantul consideră că actul încheiat în aceste condiții are o cauză ilicită în sensul disp. art. 948 și urm. din Codul civil (1865), motiv pentru care a solicitat admiterea acțiunii, depunând copii după înscrisuri semnate de tata în interval apropiat de 3 ianuarie 1962, copii din care reiese fără dubiu că semnătura de pe testament nu aparține tatălui său.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 948 și următoarele din Codul Civil.

În dovedire reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f. 7-10, 15-17)

La solicitarea instanței, reclamantul a indicat că valoarea terenului situat în . este de 75.000 lei, iar terenul din Țarină este de 20 800 lei, valoarea totală a terenurilor din testament este de 95 800 lei. (f. 14).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 3527 lei.

Pârâta F. E. a depus la dosar întâmpinare (f. 38-36) și pârâtul L. I. I. a depus la dosar întâmpinare (f. 38-41), conținutul întâmpinărilor depuse fiind identic.

P. întâmpinare pârâții F. E. și L. I. I. au arătat că niciunul din cele două motive de nulitate invocat de reclamant nu este dat. Privitor la consimțământul testatorului, acesta a fost exprimat prin prezentarea personală a acestuia în fața notarului și semnarea testamentului în fața notarului de stat. Potrivit art. 91 L. 71/2011, moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii, iar potrivit art. 5 al. 1 L. 71/2011, dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ..

Așa fiind, condițiile de validitate a testamentului urmează a se raporta la prevederile vechiului Cod civil. Pârâții solicită ca instanța să analizeze dacă testamentul instituit în favoarea reclamantului și a pârâților emană de la defunctul L. Gh. I., prin semnarea acestuia și dacă a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale. Testamentul contestat este un act autentic, un act încheiat în fața unui notar public, urmare a prezentării testatorului în fața acestuia și a exprimării libere și neviciate a consimțământului în sensul întocmirii testamentului. P. prezentarea în fața sa, notarul public, în virtutea atribuțiilor conferite de lege, a atestat identitatea testatorului și a constatat existența consimțământului la încheierea unui act juridic civil. Pârâții precizează că defunctului L. Gh. I. i-au fost aduse la cunoștință natura și consecințele actului juridic întocmit, i-a fost înmânat un exemplar pentru a-1 citi în întregime, fiind apoi semnat de acesta în fața notarului public, astfel încât în cauză este exclusă ipoteza nesemnării testamentului de către acesta.

Testamentul în discuție constituie un act autentic, conform art. 1171 și urm. vechiul C.civ., astfel că face dovada, în ceea ce privește constatările personale („expropriis sensibus") ale notarului, până la înscrierea în fals (art. 1173 alin. 1 vechiul Cod civil).

P. urmare, testamentul face dovadă, prin el însuși, față de orice persoană, despre semnarea acestuia în fața notarului.

Din punctul lor de vedere, reclamantul poate combate cele consemnate în testament, referitoare la semnarea acestui act în fața notarului public de către defunctul lor tată, care s-a prezentat personal, a fost identificat și a consimțit la autentificarea actului juridic, doar pe calea înscrierii în fals împotriva notarului, fiind vorba de mențiuni cu privire la faptele petrecute în fața acestuia și constatate personal de acesta prin propriile simțuri.

Pârâții au mai arătat că, până la înscrierea în fals testamentul face dovada existenței consimțământului testatorului, prin semnarea actului autentic, conform art. 948 pct. 2 vechiul Cod civil.

Privitor la faptul că reclamantul arată că testamentul are o cauză ilicită, potrivit mențiunilor testamentului, L. Gh. I. a înțelese să testeze potrivit celor consemnate în actul de liberalitate în discuție, întrucât era convins ca legatarii îl vor îngriji de bună voie cu cele necesare traiului până la sfârșitul vieții sale, după care îl vor înmormânta.

Cauza este acel element al actului juridic care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act și, printre altele, trebuie să fie licită, adică să nu încalce prevederile legale. Deși rațiunea pentru care o persoană face un act cu titlu gratuit nu cade sub cenzura instanței judecătorești, întrucât actul de liberalitate exprimă voința libera a dispunătorului, în cauză motivul pentru s-a întocmit testamentul este explicit precizat în cuprinsul actului contestat - rațiuni de natură afectivă, de recunoștință, derivate din legătura de rudenie apropiată testator-legatari, toți fii ai defunctului. Pe de altă parte, reclamantul a susținut că ilicitatea cauzei ar rezulta din lipsa intenției autorului comun de a gratifica legatarii, testamentul fiind încheiat doar pentru ca acesta să se asigure că terenurile testate nu vor intra în patrimoniul formelor asociative de proprietate.

Transmisiunea care se realizează în puterea testamentului este una cu titlu gratuit, nefiind cerută vreo contraprestație din partea succesibililor instituiți beneficiari ai dispozițiilor testamentare, care să condiționeze efectul translativ de proprietate recunoscut prin art. 644 teza I-a Cod civil. Împrejurarea că, anterior întocmirii testamentului, începuse procesul de cooperativizare, nu poate afecta menționatele caracteristici ale testamentului, efectele acestui din urmă act (transmiterea dreptului de proprietate) producându-se de sine stătător, în puterea prevederilor art. 650-651, raportat la art. 644 teza I-a Gciv., fără vreo relaționare cu fapte juridice extrinseci derivate din contextul politic de la nivelul anului 1962, ale căror efecte (scoaterea terenurilor din circuitul civil general) oricum s-au produs, din moment ce defunctul a decedat la 08.01.1977, iar terenurile acestuia au intrat în patrimoniul CAP.

Toate legatele cu titlu particular instituite prin testamentul autentic în discuție au ca obiect dreptul de proprietate asupra unor bunuri individual determinate, încât legatarii urmau să dobândească dreptul direct de la testator, devenind titulari ai acestui drept abia la momentul deschiderii moștenirii (08.01.1977), când deja intraseră în vigoare prevederile L. 58/1974 și 59/1974.

P. urmare, pârâții consideră că nu este credibil faptul pretins de reclamant, privitor la scopul întocmirii testamentului, adică eludarea unor prevederi legale (având ca finalitate scoaterea terenurilor din circuitul civil general) ale căror efecte oricum s-au produs.

Pârâții au mai arătat că, dispozițiile art. 800 C.civ. nu pot fi interpretate în sensul că o persoană ar putea testa în favoarea alteia numai pentru rațiuni care țin exclusiv de sfera afectivă, iar nu și pentru rațiuni care ar ține de intenția testatorului de a se descărca de obligații pecuniare contractate sau asumate de acesta în timpul vieții. O atare interpretare ar fi de natură a aduce atingere caracterului exclusiv și absolut al dreptului de proprietate, astfel cum acesta este consfințit prin art. 480 Cod civ., pentru că ar restrânge posibilitatea oricărei persoane de a dispune în mod liber, potrivit intereselor proprii, de bunurile sale prin acte mortis causa.

Așa fiind, cum posibilitatea testării este explicit recunoscută de art. 800 vechiul Cod civ. rap. la art. 480 C.civ., cum testamentul s-a încheiat cu respectarea dispozițiilor legale și cum intenția de a gratifica nici măcar nu trebuie justificată, apreciază că nici al doilea motiv de nulitate nu este dat.

Pentru aceste motive, pârâții au solicitat respingerea acțiunii.

În drept au invocat art. 205 Cod procedură civilă, art. 453 Cod procedură civilă.

Pârâtul L. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea în mod legal a procedurii de informare asupra avantajelor medierii, iar în subsidiar ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. (f. 48)

În principal, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea în mod legal a procedurii prealabile de informare asupra avantajelor medierii și a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibila prin admiterea excepției pentru următoarele motive:

Reclamantul a administrat în cauză Procesul-verbal nr. 54 din 20.05.2013 emis de Mediator R. V. din care rezultă că atât L. G. cât și ceilalți pârâți au fi fost convocați, la cererea reclamantului, la Biroul Mediatorului R. V. la data de 20.05.2013 pentru a participa la ședința de informare asupra avantajelor medierii. Pârâtul a invocat neîndeplinirea procedurii de comunicare a invitației de participare la ședința de mediere, astfel încât informarea sa asupra avantajelor medierii nu a fost realizată prin diligenta reclamantului, în sarcina căruia cădea îndeplinirea acestei proceduri.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât prin testamentul autentificat sub nr. 2 din 03.01.1962 de Notariatul de Stat Regional Suceava, N. H. G., defunctul L. Ghe. I. a dispus asupra bunurilor sale imobile moștenite de pe urma mamei sale, L. C., decedată în anul 1948, și, respectiv, a tatălui său, L. G., decedat în anul 1939, astfel:

Pârâtului L. I. i-a lăsat teren de gradină în suprafață de 2685 mp situat în vatra Satului Burdujeni, învecinat cu P. A., L. I., pădurea satului și Șoseaua. Testatorul a avut în vedere că acesta era fiul cel mai mic și acesta era obiceiul din străbuni.

Pârâtul L. G. și pârâta F. E. (născută L.) și reclamantului L. D. a lăsat câte o parte indiviză de 1/3 pentru fiecare din terenul de grădină în suprafață totală de 5012 mp, situat în Orașul Suceava, Cartierul Burdujeni, . cu Cimitirul, . A. G..

Testamentul a fost semnat în persoană de testator în fața notarului public instrumentator H. G., iar actul autentic astfel întocmit are putere doveditoare absolută până la declararea sa ca fals.

Proprietățile au urmat procesul de colectivizare și, ulterior, de reconstituire a dreptului de proprietate în proprietatea moștenitorilor prevăzut de Legea 18/1991 a Fondului Funciar. Conform testamentului atacat în prezenta acțiune, acest teren îi revine în întregime pârâtului L. I., conform voinței lui de cuius.

Partajul judiciar asupra întregii mase succesorale rămasă de pe urma părinților a fost deschis în Dosarul civil nr._, suspendat până la soluționarea prezentului litigiu în baza încheierii de ședință din data de 06.06.2013.

Pârâtul arată că Testamentul este semnat de testator personal, în fața agentului public instrumentator - notarul public - și exprimă, fără putință de tăgadă, voința deplină a acestuia cu privire la bunurile ce urmau a fi moștenite de părți.

Pârâtul L. G. solicită instanței să constate că susținerea reclamantului în sensul că semnătura aplicată pe testament ar fi fost falsificată de L. E. pentru a sustrage terenurile de la colectivizare, nu este reală.

Efectele testamentului urmau a se produce ex nune, după decesul lui de cuius, moment pana la care acestea nu ar fi ieșit din patrimoniul tatălui nostru, iar procesul de colectivizare nu ar fi fost evitat prin emiterea, chiar si in mod fraudulos a acestui act.

P. testament, defunctul lor părinte nu scoate de la moștenire niciunul dintre moștenitori, mai mult, are grijă inclusiv ca rezerva succesorală a fiecăruia dintre moștenitori să nu fie afectată prin act. O parte din moștenire urma sa-i revină soției, L. I. (cunoscută ca fiind numită și E.) în calitate de moștenitor rezervatar.

Testamentul autentificat prevede voința testatorului cu privire la modul de transmitere a terenurilor, după decesul acestuia de către fiii acestuia. Mai mult, testamentul privește bunurile proprii ale defunctului lor tată, moștenite la rândul său de la prinții săi, iar nu bunuri care au fost dobândite în comun de către părinții părților în timpul căsătoriei. Tatăl părților a dorit să dispună in mod voluntar doar asupra bunurilor sale, deținute ca bunuri proprii. Nu există nicio rațiune pentru care L. I., să fi falsificat semnătura soțului său aplicată pe testament ce privește bunuri proprii. Cel mult, ar fi putut testa asupra bunurilor sale dobândite tot prin testament, conform procesului verbal de autentificare din 14 iulie 1945 sau asupra bunurilor comune, dobândite in timpul căsătoriei.

Un alt argument invocat de pârât este acela ca Notarul public, in cazul in care ar fi consemnat in fals că in fața sa s-ar fi prezentat o alta persoana decât testatorul și ar fi falsificat semnătura acestuia, ar fi săvârșit o infracțiune de natura a atrage aplicarea unei pedepse penale. Acest risc nu a fost asumat de niciuna dintre părți atât timp cat forma autentica nu era ceruta pentru valabilitatea actului. Testamentul olograf este un act încheiat in mod valabil și nu impune respectarea formalităților autentificării actelor. P. urmare, daca s-ar fi intenționat falsificarea testamentului, mama lor nu era obligata sa obțină suportul notarului public, simpla semnătura pe un testament olograf ar fi fost suficienta.

Testamentul defăimat ca fals in mod neîntemeiat este valabil încheiat, iar faptul ca testatorul a optat pentru încheierea acestuia in forma autentică este de natura a dovedi voința deplină și directă a autorului de a dispune într-un anumit mod asupra bunurilor sale proprii.

Pârâtul a solicitat să se constate că semnătura aplicată pe testament a fost efectuată de testator, personal, si înlăturarea susținerilor nefondate ale reclamantului.

In drept a invocat art. 269 - art. 271 NCPC, art. 205 - 208 NCPC.

În dovedire pârâtul a depus la dosar înscrisuri. (f. 51-53)

La data de 05.08.2013 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că deși este adevărat că înscrisul autentic face dovadă până la înscrierea în fals, în condițiile în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, falsul trebuie cercetat de către instanța civilă prin orice mijloace de probă. Menționează că nu poate fi o cauză licită în condițiile în care testamentul a fost întocmit în fals de către altă persoană. (f. 54)

La data de 23 septembrie 2013 reclamantul a depus la dosar o precizare prin care a arătat că înțelege să se înscrie în fals împotriva notarului H. G. solicitând ca în urma expertizei grafoscopice să se constate nulitatea absolută a actului. Reclamantul a solicitat ca instanța să ia act de modificarea acțiunii. (f. 97)

Pârâta F. E. a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare modificată (f. 99-103) și pârâtul L. G. a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare modificată (f. 105-109) conțintul întâmpinărilor depuse fiind identic.

Pârâții au arătat că testamentul este semnat de testator personal și au învederat dispozițiile art. 20 și 29 din Hotărârea nr. 1581 din 14.10.1960 pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 377/1960 pentru organizarea și funcționarea Notariatului de Stat. Pârâții arată că de la dat întocmirii testamentului și până la data producerii decesului testatorului, acesta nu a fost contestat în nici un fel, iar dacă testatorul nu a fost de acord cu actul de ce nu a contestat înscrisul în perioada rămasă de la data aflării despre existența acestuia și până la decesul său.

La data de 25.10.2013 H. G. a depus întâmpinare. (f. 116-120).

Pârâtul L. I I. a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare modificată (f. 121-124) și pârâtul F. E. a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare modificată (f. 125-128) conțintul întâmpinărilor depuse fiind identic.

Pârâții au arătat că prin cererea formulată pentru termenul din 27.09.2013, reclamantul își modifică acțiunea, în sensul că se înscrie în fals împotriva notarului H. G., care a întocmit testamentul aut. sub nr. 2/03.01.1962, solicitând constatarea nulității absolute a testamentului, în raport de art. 308 C.pr.civ., potrivit cu care în cazul în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă.

Pârâții invocă inadmisibilitatea cererii modificatoare, în raport de împrejurarea că nu s-a făcut dovada imposibilității de punere în mișcare a acțiunii penale sau a continuării acesteia, cu o ordonanță dată de procuror într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în cadrul căruia să se fi solicitat pe cale de acțiune civilă alăturată acțiunii penale anularea testamentului, potrivit art. 14 al. 3 lit. a C.pr.pen., rap. la art. 19 C.pr.pen. Art. 308 C.pr.civ. reia prevederile art. 184 vechiul C.pr.civ., potrivit cu care când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă.

Potrivit art. 19 al. 1 C.pr.pen., persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune. Potrivit art. 14 al. 3 lit. a C.pr.pen., repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile în natură ... prin desființarea totală sau parțială a unui înscris.

P. Decizia nr. XV din 21.11.2005 a ÎCCJ, dată în interesul legii, s-a stabilit în aplicarea art. 14 al. 3 lit. a C.pr.pen. și a art. 184 vechiul C.pr.civ. că în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat numai în cazurile prev. de art. 45 al. 1 C.pr.pen.; în toate celelalte cazuri aceeași acțiune aparține părților.

Desființarea testamentului 2/1962 și înlăturarea efectelor acestui act juridic pretins falsificat ar putea fi obținute prin promovarea și admiterea unei acțiuni întemeiate pe art. 308 C.pr.civ. doar condiționat de dovada formulării unei plângeri penale împotriva notarului care a instrumentat actul, de dovada că s-a solicitat pe cale de acțiune civilă alăturată acțiunii penale desființarea testamentului care constituie obiect material al infracțiunii de fals intelectual și de prezentarea unei ordonanțe din care să rezulte că acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală. Or asemenea dovezi nu au fost depuse dimpotrivă, s-a cerut direct instanței civile cercetarea falsului, ceea ce este inadmisibil, în raport de art. 193 al. 1 C.pr.civ. Desființarea testamentului în condițiile art. 308 C.pr.civ. este, practic, o sancțiune. Materia sancțiunilor este de strictă interpretare și aplicare, procedura fiind foarte riguroasă atunci când se pune în discuție aplicarea unei sancțiuni, nefiind admisă nici o lacună sau omisiune, ca o garanție a respectării dreptului la apărare și la un proces echitabil în privința persoanei căreia i se aplică sancțiunea.

Cum dovada imposibilității de punere în mișcare a acțiunii penale sau a continuării acesteia, cu o ordonanță dată de procuror, se constituie într-o cerință prealabilă și obligatorie de sesizare a instanței cu o acțiune civilă, în condițiile art. 308 C.pr.civ., pârâtul apreciază că acțiunea reclamantului este inadmisibilă. În altă ordine de idei, reclamantul face confuzie între procedura înscrierii în fals și desființarea de către instanța civilă a unui înscris falsificat.

Denunțarea unui înscris ca falsificat nu poate fi realizată pe cale principală, ci doar pe cale incidentală, în raport de art. 304 C.pr.civ., în sensul că această procedură se derulează în cadrul unui proces civil în care unei părți i se opune un înscris, privitor la care se pretinde că este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii. Or, reclamantul invocă direct în acțiunea de față modificată falsitatea testamentului, ceea ce impune suplimentar respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Desființarea de către instanța civilă a unui înscris falsificat poate fi dispusă doar condiționat de prealabila formulare a unei plângeri penale pentru fals intelectual și de dovada imposibilității punerii în mișcare a acțiunii penale. Solicitând constatarea nulității absolute a testamentului în urma înscrierii în fals împotriva notarului, pârâtul arată că reclamantul face o confuzie regretabilă între acțiunea în desființarea unui act falsificat și acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic.

Acțiunea în declararea falsului nu este echivalentă cu acțiunea în declararea nulității absolute, deoarece prima vizează constatarea inexistenței înseși a actului juridic privind ca negotium juris, iar cea de-a doua valorifică neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, de fond sau de formă pentru îndeplinirea unui act juridic care a avut la bază manifestarea de voință a părților emitente. Nulitatea, ca sancțiune de drept civil material, lipsește actul de efectele juridice prevăzute de lege la momentul încheierii sale.

P. urmare, nulitatea vizează actul juridic ca negotium, atunci când nu sunt întrunite cerințele de fond sau când forma cerută de lege ad validitatem nu este respectată. Dar și în acest din urmă caz lipsa de efecte nu vizează aspectul formal (instrumentum), ci tot aspectul material, deoarece acordul de voință al părților nu a îmbrăcat forma cerută de lege. Așadar, nulitatea lipsește de efecte actul juridic, manifestarea de voință, negotium juris. Premiza esențială este existența unui acord de voință nevalabil.

În cauză, s-a solicitat desființarea unui testament, însă nu ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de fond sau formă, ci ca urmare a falsității acestuia. În materia falsului, acordul de voințe nu a existat niciodată. Altfel spus, în materia falsului nu a existat niciodată o manifestare de voință care să poată fi lipsită de efecte juridice. P. declararea falsului, situația pretinsă prin actul fals este confirmată ca inexistentă {negotium neexistând niciodată). In materia nulității, deși efectele sunt, în principiu, identice, actul - negotium, deși existent, este nevalabil retroactiv.

În drept pârâții au invocat art. 204 al. 1 C.pr.civ., art. 453 C.pr.civ.

Reclamantul L. Dumitrui a depus la dosar la data de 14.01.2014 precizări prin care a arătat că înțelege să susțină acțiunea introductivă pentru temeiurile de fapt și de drept invocat în aceasta și nu mai stăruie în cererea de modificare a acțiunii formulată la data de 27.09.2013. Reclamantul a arătat că obiectul acțiunii este constatare nulitate absolută a testamentului autentificat prin de fostul Notariat de Stat Suceava sub nr. 2/3 ianuarie 1962.

P. încheierea de ședință din 28.02.2014 instanța a scos din cauză pe pârâta H. G., drept pentru care nu au fost puse în discuție excepțiile invocate de H. G..

Instanța a respins excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii medierii, invocată de pârâtul L. G., ca neîntemeiată. Instanța a respins excepția inadmisibilității cererii modificatoare de înscriere în fals ca rămasă fără obiect.

Instanța a încuviințat și a administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, a constatat faptul că reclamantul a înțeles să renunțe la proba cu interogatoriul pârâților, a constatat faptul că reclamantul a arătat că nu înțelege să se înscrie în fals împotriva notar H. G. care a întocmit încheierea nr. 2 din 03.01.1962 de autentificare a testamentului și a respins proba cu expertiza criminalistică a scrisului, a semnăturii defunctului L. Gh. I. din testamentul autentificat prin încheierea din 03.01.1962.

P. sentința civilă nr. 1590 din data de 04 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ , s-a respins acțiunea având ca obiect anulare act, formulată de reclamantul L. D. domiciliat în mun. Suceava, . nr. 26A, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâții L. I., cu domiciliul în mun. Suceava, .. 262, jud. Suceava, F. E. CNP_, cu domiciliul în mun. Suceava, .. 266, jud. Suceava și L. G., cu domiciliul în oras Voluntari, ., jud. Ilfov, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea formulată de reclamant de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

S-a admis cererea pârâtului L. I. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată și obligă reclamantul la plata către pârâtul L. I. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

P. testamentul autentificat prin încheierea nr. 2 din 03.01.1962 de Notariatul de Stat Regional Suceava, notar public H. G., defunctul L. Ghe. I. a dispus asupra bunurilor sale astfel: pârâtului L. I. i-a lăsat teren de gradină în suprafață de 2685 mp, iar reclamantului L. D. și pârâților L. G. și F. E. le-a lăsat câte 1/3 din terenul de grădină în suprafață totală de 5012 mp. (f. 9)

Din susținerile părților instanța reține că defunctul L. Ghe. I. a decedat la data de 08.01.1977, deci la mai mult de 15 ani distanță de momentul încheierii testamentului.

P. cererea de chemare în judecată reclamantul L. D. solicită a se constata nulitatea absolută a testamentului autentificat întrucât testamentul a fost semnat de către L. E., soția defunctului L. Ghe. I. și mama reclamantului L. D. și a pârâților L. I., L. G. și F. E.. Pe de altă parte, reclamantul solicită a se constata nulitatea absolută a testamentului pe motiv că acesta a fost încheiat pentru că defunctul și soția acestuia nu doreau să se înscrie în formele asociative de proprietate și nici în gospodăria agricolă colectivă ce tocmai se înființa și exista credința că terenurile date copiilor ca loc de casă nu vor fi preluate de colectiv și vor rămâne în proprietatea agricultorului, înscris în colectiv cu destinația arătată. Reclamantul arată că pe de o parte a lipsit consimțământul defunctului la încheierea testamentului pentru că acesta nu a semnat testamentul, iar pe de altă parte cauza întocmirii testamentului este una ilicită având în vedere cele expuse.

Analizând susținerile părților, prin prisma probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 948 din Codul civil din 1864, legea în vigoare la data întocmirii testamentului autentificat sub nr. 2/03.01.1962, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză ilicită. Instanța reține că testamentul ca act juridic unilateral trebuie să respecte aceleași condiții de validitate ca și contractele.

Conform art. 1173 din Codul civil din 1864, actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată. Având în vedere textul de lege menționat instanța reține că actul autentic face dovada până la înscrierea în fals, cu privire la faptele întâmplate în prezența notarului, fiind constatate de el "propriis sensibus".

Faptul că testamentul autentificat sub nr. 2/03.01.1962 a fost semnat de către defunct este un lucru pe care notarul l-a constatat personal, fiind astfel dovedit prin intermediul testamentului care prezintă semnătura defunctului L. Ghe. I. până la înscrierea în fals.

Interpelat fiind reclamantul, prin apărător, a arătat că nu înțelege să se înscris în fals împotriva notarului public H. G. care a întocmit încheierea nr. 2 din 03.01.1962 de autentificare a testamentului, fapt consemnat în încheierea de ședință din 28 februarie 2014.

Având în vedere faptul că reclamantul nu a înțeles să se înscrie în fals împotriva testamentului și cum sarcina probei îi revenea conform dispozițiilor art. 249 cod civil instanța reține că testamentul autentificat sub nr. 2/03.01.1962 a fost semnat de către defunctul L. Ghe. I..

Instanța reține că reclamantul a solicitat și instanța a respins proba cu o expertiză criminalistică a semnăturii defunctului L. Gh. I. de pe testamentul autentificat sub nr. 2/03.01.1962, însă această expertiză putea fi făcută numai dacă reclamantul înțelegea să se înscris în fals, pentru că altfel faptul că testamentul este semnat de L. Gh. I. și nu de către soția lui L. E. este dovedit de însuși actul autentificat. Testamentul autentificat sub nr. 2/03.01.1962 de Notariatul de Stat Regional Suceava, notar H. G., se bucură de o prezumție de autenticitate a semnăturii testatorului prezumție care nu poate fi răsturnată decât prin înscrierea în fals.

În condițiile în care testamentul autentificat prin încheierea nr. 2 din 03.01.1962 de Notariatul de Stat Regional Suceava a fost semnat de către defunctul L. Ghe. I. instanța reține că a existat consimțământul acestuia la încheierea testamentului.

În continuare, cu privire la al doilea motiv de nulitate invocat de reclamant instanța reține că potrivit art. 968 Cod civil cauza este ilicită când prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Instanța apreciază ca fiind neîntemeiată susținerea reclamantului în sensul că testamentul autentificat prin încheierea nr. 2 din 03.01.1962 de Notariatul de Stat Regional Suceava a fost încheiat cu scopul ca terenurile care au făcut obiectul testamentului să nu fie înscrise în colectiv având în vedere în primul rând faptul că reclamantul nu a probat în nici un fel această susținere cu toate că potrivit art. 249 Cod procedură civilă sarcina probei îi revenea.

În al doilea rând instanța apreciază că această susținere nu este credibilă nefiind logică. Astfel, testamentul astfel cum prevede art. 802 din Codul civil din 1864 este actul care își produce efectele după ce testatorul încetează din viață, lucru cunoscut de către toate persoanele, deci cu certitudine și de către defunctul L. Ghe. I.. P. urmare defunctul L. Ghe. I. nu putea să încheie testamentul autentificat cu scopul ca terenurile care făceau obiectul testamentului să nu fie înscrise de acesta și de soția sa la colectiv pentru că testamentul urma să-și producă efectele la data încetării din viață a defunctului și nu din momentul încheierii actului.

În plus reclamantul susține în acțiune că defunctul L. Ghe. I. a aflat de existența testamentului la data când L. E., mama reclamantului, a prezentat testamentul conducerii gospodăriei colective în scopul de a nu preda terenul testat. Față de această susținere instanța arată că este evident că dacă susținerile reclamantului ar fi adevărate în momentul în care defunctul ar fi aflat de existența testamentului ar fi solicitat anularea acestuia.

P. urmare, instanța arată că din probatoriul administrat susținerile reclamantului privind cauza ilicită a testamentului nu se confirmă, testamentul autentificat prin încheierea nr. 2 din 03.01.1962 de Notariatul de Stat Regional Suceava fiind semnat de defunctul L. Ghe. I. pentru a dispune de bunurile sale pentru momentul încetării sale din viață.

Având în vedere considerentele arătate, instanța va respinge acțiunea având ca obiect anulare act, formulată de reclamantul L. D. în contradictoriu cu pârâții L. I., F. E. și L. G. ca neîntemeiată.

Conform dispozițiilor art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat să-i plătească cheltuieli de judecată.

Față de dispoziția legală anterior arătată, pârâții nefiind în culpă procesuală, instanța va respinge cererea formulată de reclamant de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Totodată, va admite cererea pârâtului L. I. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, sens în care va fi obligat reclamantul la plata către pârâtul L. I. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței de la fila 166 dosar.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel reclamantul L. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că instanța de fond nu a cercetat fondul pricinii deduse judecății, nu a intrat în cercetarea fondului, ceea ce impune anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în baza art.466,468, 470, 476 alin.3, 480 alin.3 Cod Procedură Civilă.

În motivare a arătat că prin cererea adresată Judecătoriei Suceava, reclamantul a solicitat constatarea nulității testamentului autentificat de fostul notariat de stat regional Suceava sub nr. 2/3 ianuarie 1962, prin care tatăl său, L. G. ar fi testat parte din terenurile pe care le avea în proprietate la acea dată. A arătat că tatăl său nu a întocmit un asemenea testament, semnătura sa fiind executată de mama părților și că pretinsul testator nu a avut cunoștință de existența testamentului întrucât în luna februarie 1962 toate terenurile familiei au fost preluate de CAP. În atare situație, cum tatăl său nu a consimțit la facerea actului autentic acesta este lovit de nulitate absolută.

P. sentința apelată instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului apreciind că acesta nu a făcut dovada faptului că a formulat plângere penală prin care să reclame săvârșirea infracțiunii de fals iar procurorul prin ordonanță să fi constatat că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori exercitată.

Se apreciază că, doar într-o asemenea situație era admisibilă acțiunea civilă întemeiată pe dispozițiile art. 308 din Codul de procedură civilă.

Consideră nelegală soluția instanței de fond. Este adevărat că atunci când se susține că un înscris este fals, acest fals trebuie cercetat de organele de cercetare penală și de instanța penală care, în soluționarea laturii civile a cauzei penale va dispune anularea înscrisului. Legiuitorul a avut însă în vedere și situația în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori dacă a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată datorită unor cauze stabilite de legea penală. În asemenea situații falsul se cercetează de către instanța civilă care va administra în acest scop orice mijloc de probă pentru a se stabili dacă înscrisul este fals ori nu.

Pe de o parte instanța de fond a dat o interpretare extrem de restrictivă dispozițiilor privitoare la cercetarea falsului în cadrul acțiunii penale apreciind că numai procurorul prin ordonanță poate stabili faptul că nu este cazul de judecată penală

Este de observat că actul despre care reclamantul afirmă că este un fals a fost întocmit la 3 ianuarie 1962 și că până la promovarea acțiunii au trecut mai mult de 50 de ani așa încât a intervenit prescripția răspunderii penale caz în care o cerere pentru exercitarea acțiunii penale ar fi pur formală aprecierea fiind la îndemâna instanței civile.

Tot astfel o împiedicare a exercitării acțiunii penale o constituie decretele de amnistie care au fost date în acest interval și care au produs efectele specifice și asupra actului incriminat.

Pe de altă parte disp. art. 308 din codul de procedură civilă prevăd explicit că în asemenea situații cercetarea falsului se face de către instanța civilă pe cale incidentală prin administrarea oricărui mijloc de probă.

Obiectul acțiunii reclamantului este constatarea nulității unui act juridic având ca temei lipsa consimțământului prin faptul că ctul nu a fot semnat de testator. În cadrul acestei acțiuni pe cale incidentală instanța civilă poate cerceta pretinsul fals fără a fi necesară o procedură specială, administrând orice probă care să clarifice situația înscrisului.

În acest context, în mod greșit a respins instanța de fond cererea reclamantului de administrare a probei cu expertiza criminalistică a scrisului, apreciind că există o piedică insurmontabilă.

Fără administrarea acestei probe nu se poate stabili dacă semnătura de înscris a fost executată de testator ori de o altă persoană.

Practic instanța de fond nu a cercetat fondul pricinii dedus judecății, nu a intrat în cercetarea fondului ceea ce impune anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp. art.466,468, 470, 476 alin.3, 480 alin.3 Cod Procedură Civilă.

Intimatul L. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât soluția dată, în baza probelor administrate, este legală și temeinică.

Evident acțiunea este inadmisibilă, atât timp cât reclamantul nu a dovedit că a formulat plângere penală împotriva testamentului pretins fals, și pe cale de consecință, procurorul sesizat cu o astfel de plângere, să fi constatat în scris că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau exercitată.

De aceea, întrucât în apel nu s-au depus alte probe din care să rezulte existența acestei situații, se cuvine respingerea acestuia, cu menținerea în totalitate a hotărârii date, ca legală și temeinică. S-au solicitat cheltuielile de judecată din apel, la care să fie obligat reclamantul.

Intimatul L. I. I. a formulat la rândul său întâmpinare prin care înțeleg să se apere împotriva apelului declarat de reclamantul L. D. împotriva S.C. nr. 1590/04.04.2014 a Judecătoriei Suceava, în sensul celor care urmează:

Potrivit art. 263 C.pr.civ., partea decăzută din dreptul de a administra o probă va putea totuși să se apere, discutând în fapt și în drept temeinicia susținerilor și a dovezilor părții potrivnice, a solicitat respingerea ca nefondat a apelului, corect instanța de fond respingând acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

P. cererea dedusă judecății în fața Judecătoriei Suceava, reclamantul L. D. a solicitat constatarea nulității absolute și totale a testamentului aut. sub nr. 2/03.01.1962, invocând, pe de o parte, lipsa consimțământului testatorului L. Gh. I. motivat de împrejurarea că acesta nu ar fi semnat actul de liberalitate în discuție, care ar fi fost semnat în fals în fața notarului de către mama noastră, a părților, numita L. E., iar, pe de altă parte, ilicitatea cauzei acestui testament, cu motivarea că anterior întocmirii actului de liberalitate era în plină desfășurare procesul de formare a gospodăriilor agricole colective, iar părinții mei nu intenționau să se înscrie cu terenurile proprietate în aceste forme asociative, context în care L. E. ar fi luat inițiativa încheierii testamentului, pe care cu concursul notarului de stat l-a atribuit lui L. Gh. I., având convingerea că, astfel, terenurile vor rămâne în proprietatea privată a legatarilor, prin urmare, în familie.

P. cererea formulată pentru termenul din 27.09.2013, reclamantul și-a modificat acțiunea, în sensul că s-a înscris în fals împotriva notarului H. G., care a întocmit testamentul aut. sub nr. 2/03.01.1962, solicitând constatarea nulității absolute a testamentului, în raport de art. 308 C.pr.civ., potrivit cu care în cazul în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă.

Cererea reclamantului, astfel cum a fost completată, nu putea fi primită, în raport de împrejurarea că nu s-a făcut dovada imposibilității de punere în mișcare a acțiunii penale sau a continuării acesteia, cu o ordonanță dată de procuror într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în cadrul căruia să se fi solicitat pe cale de acțiune civilă alăturată acțiunii penale anularea testamentului, potrivit art. 14 al. 3 lit. a rap. la art. 19 al. 1 vechiul C.pr.pen., art. 19, 25, 27 noul C.pr.pen.

Art. 308 Noul C.pr.civ. reia prevederile art. 184 vechiul C.pr.civ., potrivit cu care când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă.

Potrivit art. 19 al. 1 vechiul C.pr.pen., persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune.

Potrivit art. 14 al. 3 lit. a vechiul C.pr.pen., repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile în natură ... prin desființarea totală sau parțială a unui înscris.

Potrivit art. 27 al. 2 noul C.pr.pen., persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă dada, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile.

Potrivit art. 19 al. 1 noul C.pr.pen., acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

Potrivit art. 25 al. 3 noul C.pr.pen., instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Desființarea testamentului 2/1962 și înlăturarea efectelor acestui act juridic pretins falsificat ar fi putut fi obținute prin promovarea și admiterea unei acțiuni întemeiate pe art. 308 C.pr.civ. doar condiționat de dovada formulării unei plângeri penale împotriva notarului care a instrumentat actul, de dovada că s-a solicitat pe cale de acțiune civilă alăturată acțiunii penale desființarea testamentului care constituie obiect material al infracțiunii de fals intelectual și de prezentarea unei ordonanțe din care să rezulte că acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală.

Or, asemenea dovezi nu au fost depuse.

Dimpotrivă, s-a cerut direct instanței civile cercetarea falsului, ceea ce este greșit, în raport de art. 193 al. 1 C.pr.civ.

Nu are relevanță, în cauză, că există un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 16 al. 1 lit. f C.pr.pen., respectiv s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prev. de art. 154 al. 1 lit. d C.pen., pentru că sesizarea instanței civile în condițiile art. 308 al. 1 C.pr.civ. este condiționată de formularea prealabilă a unei plângeri penale în sensul anterior invocat.

Desființarea testamentului în condițiile art. 308 C.pr.civ. este, practic, o sancțiune.

Materia sancțiunilor este de strictă interpretare și aplicare, procedura fiind foarte riguroasă atunci când se pune în discuție aplicarea unei sancțiuni, nefiind admisă nici o lacună sau omisiune, ca o garanție a respectării dreptului la apărare și la un proces echitabil în privința persoanei căreia i se aplică sancțiunea.

În altă ordine de idei, reclamantul face confuzie între procedura înscrierii în fals și desființarea de către instanța civilă a unui înscris falsificat.

Or, reclamantul a invocat direct în dosarul de față falsitatea testamentului. Desființarea de către instanța civilă a unui înscris falsificat am arătat anterior că poate fi dispusă doar condiționat de prealabila formulare a unei plângeri penale pentru fals intelectual și de dovada imposibilității punerii în mișcare a acțiunii penale.

În fine, solicitând constatarea nulității absolute a testamentului în urma înscrierii în fals împotriva notarului, reclamantul face o confuzie regretabilă între acțiunea în desființarea unui act falsificat și acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic.

Nulitatea, ca sancțiune de drept civil material, lipsește actul de efectele juridice prevăzute de lege la momentul încheierii sale.

Așadar, nulitatea lipsește de efecte actul juridic, manifestarea de voință, negotium juris, Premiza esențială este existența unui acord de voință nevalabil.

În cauză, s-a solicitat desființarea unui testament, însă nu ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de fond sau formă, ci ca urmare a falsității acestuia.

În materia falsului, acordul de voințe nu a existat niciodată. Altfel spus în materia falsului nu a existat niciodată o manifestare de voință care să poată fi lipsită de efecte juridice. P. declararea falsului, situația pretinsă prin actul fals este confirmată ca inexistentă (negotium neexistând niciodată). în materia nulității, deși efectele sunt, în principiu, identice, actul negotium, deși existent, este nevalabil retroactiv.

Așa fiind, a solicitat respingerea apelului, invocând în drept disp. art. 263 C.pr.civ., art. 453 C.pr.civ. și solicitând judecarea cauzei și în lipsa sa, potrivit art. 411 al. 1 pct. 2 teza II C.pr.civ.

Intimata F. E. a formulat întâmpinare la apelul promovat în cauză prin care a arătat că potrivit art. 263 Cpr.civ., partea decăzută din dreptul de a administra o probă va putea totuși să se apere, discutând în fapt și în drept temeinicia susținerilor și a dovezilor părții potrivnice.

A solicitat respingerea ca nefondat a apelului, corect instanța de fond respingând acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

P. cererea dedusă judecății în fața Judecătoriei Suceava, reclamantul L. D. a solicitat constatarea nulității absolute și totale a testamentului autentificat sub nr. 2/03.01.1962, invocând, pe de o parte, lipsa consimțământului testatorului L. Gh. I. motivat de împrejurarea că acesta nu ar fi semnat actul de liberalitate în discuție, care ar fi fost semnat în fals în fața notarului de către mama noastră, a părților, numita L. E.,

iar, pe de altă parte, ilicitatea cauzei acestui testament, cu motivarea că anterior întocmirii actului de liberalitate era în plină desfășurare procesul de formare â gospodăriilor agricole colective, iar părinții mei nu intenționau să se înscrie cu terenurile proprietate în aceste forme asociative, context în care L. E. ar fi luat inițiativa încheierii testamentului, pe care cu concursul notarului de stat 1-a atribuit lui L. Gh. I., având convingerea că, astfel,

terenurile vor rămâne în proprietatea privată a legatarilor, prin urmare, în familie.

P. cererea formulată pentru termenul din 27.09.2013, reclamantul și-a modificat acțiunea, in sensul că s-a înscris în fals împotriva notarului H. G., care a întocmit testamentul aut. sub nr. 2/03.01.1962, solicitând constatarea nulității absolute a testamentului, în raport de art. 308 C.pr.civ., potrivit cu care în cazul în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă.

Art. 308 noul Cpr.civ. reia prevederile art. 184 vechiul Gpr.civ., potrivit cu care când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă.

Potrivit art. 19 al. 1 vechiul C.pr.pen., persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru, repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune.

Potrivit art. 14 al. 3 lit. a vechiul Cpr.pen., repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile în natură ... prin desființarea totală sau parțială a unui înscris, Potrivit art. 27 al. 2 noul Cpr.pen., persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune k instanța ciyilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea, civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile.

Potrivit art: 19lai. 1 noul Cpr.pen., acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

Potrivit art.25 1. 3 noul Cpr.pen., instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

P. Decizia nr. :XV din 21.11.2005 a ÎCCJ, dată în interesul legii, s-a stabilit în aplicarea art. 14 al. 3 lit. a Cpr.pen. și a art. 184 vechiul C.pr.civ. că în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a. unui înscris falsificat numai în cazurile prev. de art. 45 al. 1 Cpr.pen.; în toate celelalte cazuri aceeași acțiune aparține părților.

Desființarea testamentului 2/1962 și înlăturarea efectelor acestui act juridic pretins falsificat ar fi putut fi obținute prin promovarea și admiterea unei acțiuni întemeiate pe art. 308 Cpr.civ. doar condiționat de dovada formulării unei plângeri penale împotriva notarului care a instrumentat actul, de dovada că s-a solicitat pe cale de acțiune civilă alăturată acțiunii penale desființarea testamentului care constituie obiect material al infracțiunii de fals intelectual și de prezentarea unei ordonanțe din care să rezulte că acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală.

Or, asemenea dovezi nu au fost depuse.

Dimpotrivă, s-a cerut direct instanței civile cercetarea falsului, ceea ce este greșit, în raport de art. 193 aL 1 Cpr.civ.

Nu are relevanță, în cauză, că există un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 16 al. 1 lit. f Cpr.pen., respectiv s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prev. de art. 154 al. 1 lit. d Cpen., pentru că sesizarea instanței civile în condițiile art. 308 al. 1 Cpr.civ. este condiționată de formularea prealabilă a unei plângeri penale în sensul anterior invocat.

Desființarea testamentului în condițiile art. 308 Cpr.civ. este, practic, o sancțiune.

Materia sancțiunilor este de strictă interpretare și aplicare, procedura fiind foarte riguroasă atunci când se pune în discuție aplicarea unei sancțiuni, nefîind admisă nici o lacună sau omisiune, ca o garanție a respectării dreptului la apărare și la un proces echitabil în privința persoanei căreia i se aplică sancțiunea.,

Așa fiind, a solicitat respingerea apelului, invocând în drept: art. 263 Cpr.civ., art. 453 Cpr.civ. și solicitând judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 411 al. 1 pct. 2 teza II Cpr.civ.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, în limitele cu care a fost învestită instanța de apel, în considerarea probelor administrate în cauză și prin raportare la prevederile art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

P. cererea de chemare în judecată reclamantul L. D. a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a testamentului autentificat prin încheierea nr. 2 din 03.01.1962 de Notariatul de Stat Regional Suceava prin care defunctul Laham Ghe. I. a dispus asupra bunurilor sale invocând lipsa consimțământului testatorului, care nu a semnat actul și cauza ilicită a actului, motivat de faptul că defunctul și soția acestuia nu doreau să se înscrie în formele asociative de proprietate și nici în gospodăria agricolă colectivă, având credința că terenurile date copiilor ca loc de casă nu vor fi preluate de colectiv.

Instanța de fond a analizat condițiile de validitate ale actului contestat, conform legii în vigoare la data emiterii, respectiv cerințele prevăzute de art. 948 Vechiul Cod Civil și față de dispozițiile art. 1173 din același cod conform cărora „actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată”, a apreciat că în lipsa unei cereri de înscriere în fals împotriva notarului public H. G. care a întocmit încheierea nr.2 din 03.01.1962 de autentificare a testamentului nu se poate admite proba cu expertiză criminalistică a semnăturii defunctului de pe testament, care se bucură de prezumția de autenticitate până la înscrierea în fals și a respins acțiunea.

P. apelul de față reclamantul susține că instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea sa apreciind că acesta nu a făcut dovada faptului că a formulat plângere penală prin care să reclame săvârșirea infracțiunii de fals iar procurorul prin ordonanță să fi constatat că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori exercitată.

P. criticile formulate consideră că instanța de fond a dat o interpretare extrem de restrictivă dispozițiilor privitoare la cercetarea falsului în cadrul acțiunii penale apreciind că numai procurorul prin ordonanță poate stabili faptul că nu este cazul de judecată penală.

Tribunalul constată că instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată și nu ca inadmisibilă, iar criticile formulate de reclamant în legătură cu primul motiv de nulitate invocat, respectiv lipsa consimțământului testatorului, nu au legătură cu motivarea sentinței.

Deși s-a invocat de către intimați că admiterea acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 308 C.proc.civ. ar fi condiționată de dovada formulării unei plângeri penale împotriva notarului care a instrumentat actul, instanța de fond nu a reținut că este dată această excepție și nu a motivat soluția de respingere a acțiunii pe lipsa formulării unei plângeri penale, ci pe faptul că reclamantul nu a înțeles să se înscrie în fals împotriva notarului pentru a se putea face cercetări de către instanța civilă în privința autenticității semnăturii de pe actul contestat.

Ori reclamantul a solicitat desființarea unui testament ca urmare a falsității acestuia și nu ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de fond și formă, făcând confuzie între acțiunea în declararea falsului și acțiunea în declararea nulității absolute.

Astfel, dacă prima vizează constatarea inexistenței înseși a actului juridic privit ca negotium juris , cea de-a doua valorifică neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, de fond sau de formă pentru îndeplinirea unui act juridic care a avut la bază manifestarea de voință a părților emitente.

Nulitatea, ca sancțiune de drept civil material, lipsește actul de efectele juridice prevăzute de lege la momentul încheierii sale.

P. urmare, nulitatea vizează actul juridic ca negotium, atunci când nu sunt întrunite cerințele de fond sau când forma cerută de lege ad validitatem nu este respectată. Dar și în acest din urmă caz lipsa de efecte nu vizează aspectul formal (instrumentum), ci tot aspectul material, deoarece acordul de voință al părților nu a îmbrăcat forma cerută de lege.

În materia falsului, acordul de voință nu există și se consideră că nu a existat niciodată o manifestare de voință care să poată fi lipsită de efecte juridice, iar prin declararea falsului situația pretinsă prin actul fals este confirmată ca inexistentă.

Articolele 304-307 NCPC au în vedere situația în care partea care intenționează să se înscrie în fals împotriva unui înscris așteaptă ca acesta să fie produs într-un litigiu pendinte, fiind deci vorba de falsul incidental.

Însă, independent de existența unui litigiu civil, partea are posibilitatea să formuleze o plângere penală împotriva presupusului autor al falsului.

Când însă acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare sau nu mai poate continua, se ridică problema dacă este posibil ca înscrisul să fie declarat fals de către instanța civilă, pe cale principală. Se impune soluția afirmativă, cu atât mai mult cu cât, în funcție de împrejurările speței, se poate recurge la o cerere în constatare, deci pe cale principală, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 35 NCPC.

Mai mult, în acest caz Codul de procedură penală, prin art. 245 alin. (1) lit. c1), trasează chiar procurorului obligația de a sesiza instanța civilă pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris, justificată pe interesul social general care impune eliminarea din circuitul civil a actelor viciate sub acest aspect. Din acest punct de vedere, art. 308 NCPC reprezintă implementarea în textul legii a considerentelor Deciziei nr. 2/2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 45 alin. (1) teza finală C. 1865 raportat la dispozițiile art. 245 alin. (1) lit. c1) C. proc. pen., asupra legitimării procesuale active a procurorului de a formula acțiunea civilă pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată.

Aceleași rațiuni impun însă și interpretarea în sensul că dacă stabilirea falsului nu mai poate fi realizată în acțiunea penală, întrucât aceasta s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată ori dacă s-a prescris acțiunea penală, iar procesul civil este încă pendinte, atunci cercetarea falsului în sensul art. 308 va putea fi făcută și de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă.

Textul nu exclude posibilitatea ca instanța civilă însăși, în raport de împrejurările cauzei, să aibă în vedere faptul că acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare și, prin urmare”nu este caz de judecată penală”.

În ce privește înscrisul contestat în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că s-a adresat organelor de cercetare penală și nici a înțeles să se înscrie în fals în fața instanței civile.

Deoarece înscrisul autentic face dovadă până la declararea falsului( fiind deci necesară înscrierea în fals), în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile simțuri, acesta se bucură de prezumția de autenticitate și validitate, iar dacă i se contestă autenticitatea sarcina probei revine părții care îl contestă.

Este adevărat că fără administrarea unei probe cu expertiză criminalistică nu se poate stabili autenticitatea semnăturii de pe înscrisul contestat însă reclamantul nu a înțeles să se înscrie în fals împotriva notarului public care a instrumentat actul iar cercetarea falsului în aceste condiții de către instanța civilă nu se poate realiza.

În consecință, nefiind date condițiile trimiterii cauzei spre rejudecare, așa cum s-a solicitat de către reclamant, și constatând că prima instanță a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile și probatoriul administrat în cauză, în temeiul art. 480 C.proc.civ. va respinge ca nefondat apelul.

În temeiul art. 482 raportat la art. 453 C.proc.civ. va obliga apelantul să plătească intimatului L. I. suma de 500 lei iar intimatului L. G. suma de 700 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată din apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul L. D., din mun. Suceava, ., nr.24, B. H 3, scara B, . și din mun. Suceava, Cartier Burdujeni, ., nr.26 A, județul Suceava împotriva sentinței civile nr.1590 din data de 04 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât L. I., domiciliat în mun. Suceava, ..262, județul Suceava, F. E., domiciliată în mun. Suceava, ..266, județul Suceava, L. G., domiciliat în localitatea Voluntari, oraș Hârșova, nr.5, județul Ilfov și H. G., domiciliată în mun. Suceava, ., județul Suceava.

Obligă apelantul să plătească intimatului L. I. suma de 500 lei iar intimatului L. G. suma de 700 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată din apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 05 FEBRUARIE 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

F. L. D. D. Ș. L.

Red. F.L.

Jud. fond. T. R.

Tehnored. Ș.L.G./ Ex.8.

← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr....		Fond funciar. Decizia nr. 154/2015. Tribunalul SUCEAVA →

Anulare act. Decizia nr. 161/2015. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 161/2015. Tribunalul SUCEAVA