Legea 10/2001. Sentința nr. 1034/2015. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 1034/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 2036/86/2014

Dosar nr._ Legea nr.10/2001

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1034

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03 IUNIE 2015

PREȘEDINTE I. G.

GREFIER S. A.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect „Legea nr.10/2001”, formulată de reclamanții A. R., domiciliată în Israel, ., B. Yam și W. L., domiciliată în Israel, Rehovot, ., ambele cu domiciliul procedural ales la Societatea Civilă de Avocați ”B.”, cu sediul în mun. Suceava,. ..16,județul Suceava în contradictoriu cu pârâții M. F. prin primar, P. M. F. și P. M. F. ,toți cu sediul în ., județul Suceava..

Dezbaterile asupra acțiunii au avut loc în ședința publică din data de 27 mai 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 03 iunie 2015.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii civile de față, reține următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 04.03.2014 și înregistratăsubnr._ ,reclamantele R. A., si L. W. au chemat în judecată pe pârâții M. F. prin PRIMAR, P. M. F. și P. M. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:

-Anularea Dispoziției nr.31/10.01.2012 emisa de P. M. Falticeni-P. M. F., județul Suceava

-Obligarea pârâților la restituirea în natura a imobilului situat in F., ..3, fosta ..5, fosta . ..I.C.F., județul Suceava sau, în cazul în care acest lucru nu mai este posibil, obligarea pârâților la emiterea unei dispoziții de propunere a unor masuri de restituire prin echivalent (masuri compensatorii) in condițiile Legii nr. 10/2001 si Legii nr. 165/2013 pentru imobilul menționat mai sus.

În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că prin Notificările nr.365/2001 si nr.6/2002, au notificat in baza Legii nr. 10/2001 P. M. F. pentru restituirea in natura a imobilului situat in F., ..5, compus din casa si teren, fosta proprietate a tatălui lor, Mauriciu Barat.

Au depus la dosarul notificării actele ce dovedesc calitatea de persoane îndreptățite la prevederile Legii nr. 10/2001: actele de proprietate asupra imobilului, acte de stare civila si certificat de calitate de moștenitor, declarații de notorietate, alte declarații autentice, precum si o expertiza de identificare a imobilul notificat de noi.

Tatăl lor, Mauriciu Barat, a dobândit imobilul situat in F., fosta ..5 de la Max Bolner, in baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.449/29 martie 1940 si transcris sub nr. 826/29 mai 1940 la Tribunalul Baia.

Sunt unicele moștenitoare ale părinților lor, Moshe (Mauriciu) Barat si I. Barat, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 15/10.03.2003, eliberat de Biroul Notarului Public D. N.A. din F., precum si a certificatelor de moștenitor eliberate in Israel si a actelor de stare civila.

Prin Dispoziția Primarului M. F. nr.31/10.01.2012, primita la 03.02.2014, ne-au fost respinse notificările prin care solicitam restituirea in natura a imobilului din F., ..5, deoarece parații pretind ca nu am făcut dovada preluării abuzive a imobilului.

Precizează ca prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.449/29 martie 1940 si transcris sub nr. 826/29 mai 1940 la Tribunalul Baia, am făcut dovada proprietății tatălui nostru asupra imobilului revendicat.

In cazul in care pârății susțin ca nu mai era tatăl lor proprietar la data preluării imobilului de către stat, aceștia trebuie sa si dovedească acest lucru prin acte juridice cu aceeași putere doveditoare ca si actul lor de proprietate.

Consideră ca li s-au respins notificările fără temei legal, deoarece imobilul proprietatea tatălui lor a fost preluat de către stat fără titlu valabil.

Imobilul figurează ca fiind naționalizat in baza Decretului nr. 111/1951 de la Max Bolner (cel care îi vanduse casa tatălui lor prin actul de vânzare mai sus menționat), prin ordonanța nr. 533/1953 a Tribunalului Popular Raion F., fiind transmis in folosința Sfatului Popular Raion F. prin Decizia nr._/24.11.1953.

Precizează ca Max Bolner a fost chiriașul tatălui lor ei locuind la Caracal împreuna cu părinții, tatăl lor lasandu-1 pe acesta sa locuiască in imobil, Max Bolner fiind unchiul, fratele mamei lor. Faptul ca a fost chiriaș după ce tatăl lor cumpărase imobilul de la el rezultă cu evidenta din contul de gestiune al CNR (Centrul N. de Romanizare) Administrația Generala Baia, pentru imobilul din F., ..3, din perioada 1941-1943, unde figurează tatăl nostru ca si proprietar al imobilului si Max Bolner ca si chiriaș.

In baza art.19 din Legea nr.641/1944, „Bunurile si drepturile de orice fel intrate prin efectul dispozitiunilor legislative abrogate de art.l in patrimoniul statului, respectiv al Centrului N. de Romanizare sau a oricărui alt dobânditor, se socotesc ca n-au ieșit niciodată din patrimoniul titularilor deposedați si vor fi restituite acestora in condițiile prezentei legi, fără îndeplinirea vreunei formalități de transcriere sau intabulare.”

Deși P. M. F. susține in Dispoziția nr.31/10.01.2012 faptul ca imobilul din F., ..5, revendicat in baza Legii nr.10/2001 nu este unul si același cu cel situat in F., ..3 (fosta . ..C.F.), acest lucru este contrazis atât de expertiza de identificare a imobilului, depusa la dosarul notificării, cat si de actele si declarațiile depuse de noi.

Imobilul proprietatea tatălui lor a fost preluat fără titlu legal de statul roman, bunul fiind naționalizat pe numele altor persoane decât titularul dreptului de proprietate.

Preluarea de către stat a unui imobil, in baza Decretului nr.111/1951, s-a făcut fără titlu valabil, dacă sentința de preluare nu a fost pronunțata in contradictoriu cu adevărații proprietari: „Pentru a stabili ca imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, instanțele au avut in vedere in principal faptul ca sentința data in baza Decretului nr.111/1951 nu a fost pronunțata in contradictoriu cu adevărații proprietari. Chiar daca prezenta acțiune este formulata pe calea dreptului comun, nu se poate face abstracție ca in prezent, chestiunea preluării imobilelor cu sau fără titlu de către stat a fost rezolvata prin Legea nr.10/2001, prin art.2 pct.l lit.d prevăzându-se in acest sens si imobilele preluate pentru neplata impozitelor sau cele considerate a fi abandonate, in baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești. Așadar, in mod corect, instanțele au reținut ca imobilul a fost preluat de stat in mod abuziv, fără titlu valabil.”- Curtea Suprema de Justiție, dec.civ.616/15.02.2002.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 1034/2015. Tribunalul SUCEAVA