Legea 10/2001. Sentința nr. 1246/2015. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 1246/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 4291/86/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._ LEGEA 10/2001

SENTINȚA NR. 1246

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07 IULIE 2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE D. D.

GREFIER C. D. I.

Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect Legea 10/2001, formulată de reclamanții R. C. A. M. și R. D., în contradictoriu cu pârâtul M. S. - prin primar.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința de judecată din data de 30.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi 07.07.2015.

După deliberare ,

TRIBUNALUL ,

Asupra acțiunii civile de față, constată :

Prin cererea înregistrată la Tribunalul S. sub nr._, reclamanții R. C. A. M. și R. D. au solicitat, în contradictoriu cu M. S. prin primar, compensarea cu bunuri ale acesteia pentru suprafața de 448 mp teren, pentru care prin decizia ICCJ s-a dispus să fie despăgubiți conform Titlului VII din Legea nr.247/2005, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că R. H. M. (defuncta mamă decedată în anul 2005) a notificat pârâta în baza Legii nr.10/2001 pentru imobilele provenite de la bunicul matern Kipper Wilhelm, respectiv ½ din casa nr.2435 și ½ din terenul în suprafață de 2.000 mp identice cu parcelele nr.1190/204, 1190/205, 1190/206 și 1190/207.

Pârâta a făcut oferta acordării titlurilor de valoare deoarece nu dispune de terenuri și clădiri care să poată fi oferită în compensare, însă conform anexei la HCL nr.3/2006 sunt identificate mai multe imobile ce aparțin acesteia și care pot fi atribuite reclamanților.

Au mai arătat că dosarul nu a fost înregistrat niciodată la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Au depus la dosar înscrisuri (filele 5-239)

Pârâta a depus la dosar întâmpinare (fila 247), prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților susținând, în esență, că pentru o parte din imobile s-a dispus restituirea în natură, cu mențiunea că aceștia au promovate mai multe acțiuni de acest gen, dosare în cadrul cărora s-a constat că municipalitatea nu deține bunuri disponibile sau servicii care să fie acordate în compensare conform Legii 10/2001, în acest sens fiind depus un proces verbal.

Prin precizările de la fila 256 dosar, reclamanții au arătat că solicită compensarea cu bunuri ale pârâtei pentru suprafața de 465 mp teren care nu au putut fi restituiți în natură, având în vedere Decizia ÎCCJ menționată mai sus, fiind depuse și înscrisuri (fila 261-269).

În dovedire a solicitat admiterea probei cu o expertiză topo cadastrală ce a fost întocmită de expert S. I..

Prin cererea înregistrată sub nr._ la Tribunalul S., reclamanții R. D. au solicitat în contradictoriu cu M. S. prin primar, compensarea cu bunuri pentru suprafața de 136 mp teren conform Deciziei nr.1995/2010 a ÎCCJ, a S.C. nr.285/2008, nr.1062/2008 și nr. 695/11.04.2013 date de Tribunalul S., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Au susținut că prin hotărârile menționate s-a constatat că trebuie să fie despăgubiți în echivalent ca urmare a imposibilității restituirii în natură a suprafeței de 522 mp teren și ½ din imobilul casă demolat, iar pentru 478 mp să fie despăgubiți conform art.VII din Legea 247/2005.

Prin sentința civilă nr.695/2013 li s-a restituit suprafața de 386 mp teren pe alt amplasament (din totalul de 552 mp) iar prin prezenta acțiune solicită compensarea pentru diferența de 136 mp, în condițiile în care pârâta dispune de teren liber.

S-a depus la dosar înscrisuri ( fila 7-43) și s-a solicitat admiterea probei cu o expertiză topo cadastrală.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată (fila 46), susținând în esență că în cadrul dosarului_, instanța a reținut că nu au fost identificate terenuri care să satisfacă în întregime dreptul la compensare, reclamanta nemaidorind suplimentarea probatoriului, sens în care operează excepția autorității de lucru judecat.

Prin încheierea din data de 26.03.2015, Tribunalul S. a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr.4291/204 reținând incidența dispozițiilor art.139 NCPC.

Față de înscrisurile depuse la dosar raportat și la expertiza topo întocmită în cauză de către expert S. I., tribunalul reține următoarele:

Astfel, prin sentința civilă nr.285/07.02.2008 pronunțată de Tribunalul S. s-a dispus în favoarea reclamanților din prezenta acțiune, restituirea în natură a suprafețelor de 348 mp, 465 mp și 478 mp teren astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de T. P., constatându-se totodată că aceștia au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 2377 mp teren situat pe raza municipiului S. afectată de construcții și utilități și pentru imobilele construcții situate în fosta stradă Karl Marx, iar prin S.C nr.1062/27.05.2008 s-a completat dispozitivul sentinței sub aspectul îndreptățirii reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele casă.

Prin Decizia nr.1995/23.03.2010 ÎCCJ a schimbat în parte sentința civilă nr.285/2008 a Tribunalului S., în sensul că reclamanților li se cuvin măsuri reparatorii pentru terenurile restituite în natură, în condițiile legii speciale privind acordarea despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, celelalte dispoziții ale sentinței fiind menținute.

În prezenta cauză, reclamanții solicită compensarea cu teren echivalent celui preluat de la autorul lor comun Kipper Wilhem, respectiv pentru suprafețele de 478 mp (pentru care prin s.c. nr.285/2008 s-a dispus inițial restituirea în natură) și 136 mp teren reprezentând diferența dintre suprafața de 522 mp teren și suprafața de 386 mp teren pentru care reclamanții au obținut irevocabil S.c. nr.695/2013 a Tribunalului S..

Conform raportului (fila 303) și suplimentului de expertiză (fila 383) întocmit în cauză de expert S. I., pentru terenurile menționate sau identificat două variante cu suprafețele ce pot fi acordate reclamanților în compensare, instanța apreciind că varianta I de restituire, solicitată de altfel și de reclamanți, este cea mai indicată.

Astfel, conform acestei variante (fila 386) se poate acorda compensarea prin restituirea în natură a unei suprafețe de 1123 mp teren situat în . HCJ nr.115/2014) și diferența de 320 mp pe amplasamentul situat în .. S-a avut în vedere de către expert corecția de 10% la terenul din . cauza rețelelor de înaltă tensiune ce străbate zona nu se poate construi, iar pentru terenul situat în . de echivalare de 1:1 în raport de valoarea celor 320 mp din .>

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de a stabili drept de servitute în favoarea municipiului pentru terenul din . favoarea chiriașului U. D. pentru terenul din . că reclamanta nu a investit instanța cu un astfel de capăt de cerere, mai mult nici nu are interes în acest sens.

Nu se poate reține incidența excepției de lucru judecat pentru suprafața de 136 mp teren invocată ca și apărare prin întâmpinare în condițiile în care prin S.C. nr.695/2013 a Tribunalului S., s-a respins cererea de restituire pe vechiul amplasament a acestei suprafețe, ori în prezenta cauză se solicită compensarea cu teren echivalent.

De asemenea nu are relevanță nici susținerea pârâtei conform căreia nu mai există teren disponibil care să poată fi acordat în compensare reclamanților, prin expertiza întocmită în cauză fiind identificate terenuri proprietatea acesteia care poate echivala vechiului amplasament deținut în proprietate de către autorul comun.

Față de toate aceste considerente, tribunalul în baza art.1, 10 și 26 din Legea nr.10/200, va admite cererea reclamanților, în sensul restituirii în natură ca teren echivalent vechiului amplasament a celor două suprafețe de teren astfel cum au fost identificate în varianta I la suplimentul raportului de expertiză S..

Conform art.453 NCPC, pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert (filele 292 și 400).

PENTRU ACESTE MOTIVE ,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea civilă având ca obiect Legea 10/2001, formulată de reclamanții R. C. A. M. și R. D., ambii domiciliați în S., ., nr. 26, ., . în contradictoriu cu pârâtul M. S. - prin primar – cu sediul în S., .. S..

Dispune restituirea către reclamanții R. C. A. M. și R. D., în natură, ca teren echivalent vechiului amplasament în suprafață de 614 mp total, în mun. S., ., identificat prin varianta nr. 1 la suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expertul S. I., astfel:

- 1123 mp situați în mun. S., ., identic cu p.f. 1684/15, anexa 1 la supliment (f. 388).

- 320 mp situați în mun. S., ., jud. S., anexa 2 la supliment (f. 390).

Obligă pârâtul M. S. - prin primar să plătească reclamanților R. C. A. M. și R. D. suma de 2100 lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare..

Pronunțată în ședința publică din data de 07.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER ,

D. D. C. D. I.

RED. D.D.

TEHNORED. I.C.D.

5 EX. -15.07.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 1246/2015. Tribunalul SUCEAVA