Partaj judiciar. Decizia nr. 1502/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1502/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 1502/2015
Dosar nr._ - partaj judiciar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 1502
Ședința publică din data de 3 decembrie 2015
Președinte - M. C.
Judecător - T. M.
Grefier - P. T.
Pe rol, judecarea apelului formulat de pîrîții C. E., domiciliată în . – Remezău, nr.1636, jud.Suceava și M. V., domiciliat în mun.Timișoara, ., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.904 din 17 martie 2015 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimați fiind reclamanta M. A., domiciliată în or.B., ., ., . și pîrîții M. E., M. I., ambii cu domiciliul în ., nr.728, jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pîrîta apelantă C. E. asistată de avocat F. G. și avocat I. A. pentru reclamanta intimată M. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Avocat F. G. pentru pîrîții apelanți, a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 738 lei cu chitanța . Nr._ din 27 noiembrie 2015 și a cerut suspendarea cauzei pînă la soluționarea definitivă a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuți, cu termen la data de 15 ianuarie 2016, avînd ca obiect anularea parțială a titlului de proprietate nr. 51/1993 și privind aceleași părți.
Avocat I. A. pentru reclamanta intimată, a arătat că se opune la suspendarea cauzei și a cerut cuvîntul la dezbateri.
Instanța considerînd că nu este dată chestiunea prejudicială în cauză, respinge cererea de suspendare a cauzei formulată de apărătorul pîrîților apelanți.
Avocat F. G. pentru pîrîții apelanți, a cerut admiterea probei cu efectuarea unui nou supliment la raportul de expertiză prin care să se procedeze la stabilirea corectă a terenurilor care intră în compunerea masei de împărțit, cu vecinătățile reale ale fiecărei parcele și pentru reevaluarea corectă a parcelelor cu teren forestier ce intră în masa de împărțit.
Avocat I. A. pentru reclamanta intimată, a arătat că se opune la efectuarea unui supliment la raportul de expertiză tehnică judiciară întrucît la instanța de fond a fost întocmită o expertiză tehnică de specialitate ce nu a fost contestată de apelanți.
Instanța, constatînd că la instanța de fond nu s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară, respinge proba cu efectuarea unui nou supliment la raportul de expertiză, avînd în vedere că în cauză nu mai sunt invocate alte excepții, formulate alte cereri și de administrat alte probe, declară cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul apelului.
Avocat F. G. pentru pîrîții apelanți, a cerut, în principal, admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru suplimentarea probatoriului, iar în subsidiar, a cerut admiterea apelului, anularea sentinței și respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Avocat I. A. pentru reclamanta intimată, a cerut respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Declarînd dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.904 din 17 martie 2015 Judecătoria Rădăuți a admis acțiunea civilă având ca obiect partaj judiciar, privind pe reclamanta M. A., în contradictoriu cu pârâții M. E., M. I., C. E. și M. V. și în consecință:
A constatat că pârâta M. E. a renunțat la dreptul subiectiv dedus judecății;
A constatat că masa succesorală rămasă după defunctul M. P., decedat la data de 30 iunie 1976 se compune din:
-suprafața de 10.000 mp teren înscrisă în titlul de proprietate nr.51/1993, situată pe raza . de 16.000 lei;
-suprafața de 18.000 mp teren înscrisă în titlul de proprietate nr.654/2003, situată pe raza . de 28.800 lei.
Valoarea întregii mase succesorale este de 44.800 lei.
A constatat că după defunctul M. P. au rămas în calitate de moștenitori reclamanta și pârâții M. I., M. V. și C. E., fiecare cu o cotă de ¼ p.i. din masa succesorală.
În baza art.728 C.civ., a sistat în parte stare de indiviziune dintre părți:
A constatat rămasă în indiviziune suprafața de 485,07 m (161,69 m x 3m) reprezentând cale de acces și evidențiată în planul de situație 4, varianta 2 la suplimentul de expertiză întocmit de expert R. L. (fila 154 dosar).
A atribuit reclamantei M. A. suprafața de 0,25 ha notată cu s1, și suprafața de 0,45 ha notată cu S1, cu excepția suprafeței delimitate ca și cale de acces.
A atribuit pârâtei C. E. suprafața de 0,25 ha notată cu s2 și suprafața de 0,45 ha notată cu S2, cu excepția suprafeței delimitate ca și cale de acces.
A atribuit pârâtului M. V. suprafața de 0,25 ha notată cu s3 și suprafața de 0,45 ha notată cu S3, cu excepția suprafeței delimitate ca și cale de acces.
A atribuit pârâtului M. I. suprafața de 0,25 ha notată cu s4 și suprafața de 0,45 ha teren notată cu S4, cu excepția suprafeței delimitate ca și cale de acces.
Suprafețele de teren au fost delimitate în planul de situație 4, varianta 2 la suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert R. L. (fila 154 dosar).
În baza art.453 C.pr.civ., a obligat fiecare dintre pârâți să achite reclamantei câte 932,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
După defunctul M. P. s-a reconstituit dreptul de proprietate soției supraviețuitoare și descendenților de gradul 1 ai acestuia pentru suprafața de 1 ha teren cu vegetație forestieră, conform titlului de proprietate nr.51/1993 și pentru suprafața de 1 ha și 8000 mp teren vegetație forestieră conform titlului de proprietate nr.654/2003, suprafețe de teren care compun masa succesorală rămasă după acesta, valoarea acesteia fiind stabilită prin expertiza efectuată în cauză.
Soția supraviețuitoare în calitate de moștenitor legal, respectiv pârâta M. E. a renunțat la însăși dreptul subiectiv dedus judecății, astfel încât cota sa parte va reveni descendenților de gradul 1 în conformitate cu art.669 C.civ., respectiv reclamanta și pârâții M. I., C. E. și M. V., fiecare cu o cotă parte de ¼ p.i. din masa succesorală.
În cauză s-a efectuat un raport de expertiză de către expert L. R., reținându-se că părțile au posesia unei suprafețe mai mari de teren, împrejurare susținută și de pârâta C. E., situație de fapt de care instanța nu a putut ține seama întrucât părților, în calitate de moștenitori ai defunctului M. P., li s-a recunoscut dreptul de proprietate doar cu privire la suprafața totală de 2 ha și 8000 mp teren, conform titlurilor de proprietate mai sus-arătate.
În baza art.728 C.civ., instanța a sistat starea de indiviziune dintre părți.
La atribuirea loturilor, instanța a avut în vedere să nu se producă o fărâmițare excesivă a terenurilor care fac obiectul prezentei cauze și de asemenea, să se asigure o exploatare cât mai eficientă a loturilor atribuite și preîntâmpinarea unor alte litigii, astfel încât a apreciat că se impune a se atribui loturi în varianta 2 la suplimentul de expertiză întocmit de expert R. L., urmând ca drumul reprezentând cale de acces către drumul public evidențiat în același plan, în lungime de 161,69 m și lățime de 3 m să rămână în indiviziune. Diferența rămasă până la drumul public de 83 metri lungime, reprezintă proprietatea unei terțe persoane și nu face obiectul prezentei cauze.
Împotriva sentinței civile au declarat apel pîrîții C. E. și M. V. solicitînd, în principal, anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare, și după completarea probatoriului, modificarea în parte a hotărîrii.
În dezvoltarea motivelor apelanții au arătat că terenurile au fost supraevaluate comparativ cu valorile menționate în grila notarilor publici; că în mod greșit s-a respins solicitarea de modificare a vecinătăților suprafețelor de teren înscrise în titlurile de proprietate nr.51/1993 și 654/2003, modificare necesară pentru a se putea proceda la intabularea dreptului de proprietate al părților. Au arătat, de asemenea apelanții că în mod greșit partajul s-a efectuat doar cu privire la suprafața de 1,80 ha pădure reconstituită prin titlul de proprietate nr.654/2003 în condițiile în care ei dețin suprafața totală de 2,67 ha iar pentru diferență au depus în instanță o hotărîre judecătorească de reconstituire a dreptului de proprietate pe care instanța nu a avut-o în vedere. Au criticat apelanții și omisiunea instanței de a indica lungimea totală de 329 metri liniari a căii de acces, așa cum a fost ea folosită și de autorul lor, acces care se impune a fi creat în favoarea lor întrucît reclamanta nu are un interes în a formula o astfel de cerere deoarece a înstrăinat deja o parte din teren.
Apelanții au criticat și modalitatea de partajare propusă de expert și reținută de instanță deoarece a fost întocmită fără să se țină seama de posesia pe care părțile o exercită asupra pădurii și de gradul de exploatare pe care fiecare în parte a efectuat-o cu privire la întreaga suprafață de 3,94 ha teren.
Verificînd actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este nefondat.
Astfel, în ce privește întinderea masei succesorale, în mod corect prima instanță a avut în vedere suprafețele de teren înscrise în titlurile de proprietate prezentate în cauză și nu suprafața efectiv deținută de părți pentru care în prezent acestea nu justifică dreptul de proprietate. Hotărîrea judecătorească de reconstituire a dreptului de proprietate nu constituie titlu pentru ca terenul indicat în aceasta să poată fi reținut la partaj, părțile avînd la îndemână calea unui partaj suplimentar în măsura în care se va emite un titlu de proprietate pentru diferența de teren invocată de apelanți .
Referitor la valoarea terenului, tribunalul constată că aceasta a fost stabilită pe calea expertizei, probă științifică, necontestată de apelanți în fața primei instanțe și care a avut în vedere valoarea de circulație și nu valorile prevăzute în grilele notariale care sînt doar orientative. Pe de altă parte, din acest punct de vedere nu se poate reține vreun prejudiciu produs apelanților, în condițiile în care părților li s-au atribuit loturi în natură egale.
Nici critica privind modificarea vecinătăților nu poate fi primită avînd în vedere limitele învestirii instanței, respectiv cu ieșirea din indiviziune și nu cu acțiune pentru modificarea sau anularea titlurilor de proprietate, precum și faptul că terenurile au fost identificate de expert conform titlurilor emise.
Analizînd expertiza efectuată în cauză tribunalul constată că prima instanță a indicat calea de acces în lungime de 161,69 metri și lățime de 3 metri, care a rămas în indiviziune, diferența solicitată de apelanți reținîndu-se a fi pe teritoriul unei terțe persoane, astfel încît în mod corect s-a apreciat că stabilirea căii de acces în varianta solicitată de apelanți nu poate face obiectul prezentei cauze.
Contrar susținerilor apelanților, avînd în vedere opinia expertului, în mod corect prima instanță a avut în vedere la ieșirea din indiviziune varianta 2 din suplimentul de expertiză întocmit de expert R. L., variantă care corespunde în mai mare măsură criteriilor legale, respectiv atribuirea în natură în părți egale, atribuirea conform posesiei părților și evitarea fărîmițării excesive a terenului în vederea unei exploatări eficiente.
Față de aceste considerente, în baza art.480 alin.1 Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.453 alin.1 Cod procedură civilă, apelanții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de pîrîții C. E., domiciliată în . – Remezău, nr.1636, jud.Suceava și M. V., domiciliat în mun.Timișoara, ., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.904 din 17 martie 2015 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimați fiind reclamanta M. A., domiciliată în or.B., ., ., . și pîrîții M. E., M. I., ambii cu domiciliul în com. Brodina, ., nr.728, jud. Suceava.
Obligă apelanții C. E. și M. V. să plătească intimatei M. A. cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. T. M. P. T.
Red. M.C.
Jud.fond – V. L.
Tehnored.P.T. – Ex.7 – 17 februarie 2016
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1530/2015. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 297/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








