Pretenţii. Decizia nr. 52/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 861/86/2015
Dosar nr._ Contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 52
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20 MARTIE 2015
PREȘEDINTE V. O. D.
JUDECĂTOR A. I. M.
GREFIER S. A.-M.
Pe rol, judecarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 1041 din data de 4 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, formulată de către contestatorul C. G. V., intimat fiind C. I. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, asistat de avocat A. L., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinare de către intimat, duplicatul fiind înmânat contestatorului, prin apărător.
Apărătorul contestatorului depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, pe care instanța o anulează, contestația în anulare fiind legal timbrată, arată că nu mai are cereri de probe de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Instanța, în baza art. 244 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, potrivit disp. art. 392 din noul Cod de procedură civilă.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, pe fondul cauzei, desființarea deciziei civile nr. 1041 din data de 4 noiembrie 2014, admiterea apelului și admiterea acțiunii, cu precizarea că instanța de apel s-a aflat într-o eroare deoarece a admis excepția autorității de lucru judecat cu toate că nu erau îndeplinite disp. art. 431 din noul Cod de procedură civilă, aceasta a schimbat înțelesul actului dedus judecății, întrucât, potrivit legii, există autoritate de lucru judecat doar atunci când judecătorul s-a pronunțat anterior asupra cheltuielilor de judecată pe care partea le-a solicitat, prin urmare autoritatea de lucru judecat nu se răsfrânge și asupra cheltuielilor de judecată care nu au fost solicitate.
Arată că nimic nu interzice solicitarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată și în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu a fost întemeiată critica contestatorului referitoare la faptul că nu a renunțat la judecata acțiunii, contestatorul referindu-se la acel moment că renunță la capătul de cerere vizând pretenții, dar nu și la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza art. 394 din noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile.
TRIBUNALUL,
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._, contestatorul C. G. V., în contradictoriu cu intimatul C. I. M., a solicitat desființarea deciziei civile nr. 1041 din data de 4 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, iar în urma rejudecării apelului să se admită acțiunea așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat următoarele:
1. Instanța de apel s-a aflat într-o eroare deoarece a admis excepția autorității de lucru judecat, cu toate că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 pentru a opera această excepție de fond.
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții, fiind vorba în acest caz de intimatul C. I. M..
Legea procesual civilă conferă posibilitatea persoanelor care au fost implicate într-un litigiu și care nu au solicitat cheltuieli de judecată în cadrul acelui proces, să le ceară pe calea unei acțiuni separate.
Față de aceste considerente, a susținut că este îndreptățit să ceară să-i fie restituită suma de 2796 lei, reprezentând cheltuieli de judecată suportate în dosarul nr._, atâta timp cât nu au fost cerute și acordate pe cale judecătorească în cadrul litigiului respectiv.
Faptul că la instanța de fond s-au acordat anumite cheltuieli de judecată, nu este de natură a conduce spre constatarea triplei identități de părți, obiect și cauză specifică autorității de lucru judecat, având în vedere că atunci s-au cerut și acordat alte cheltuieli, decât cele solicitate pe cale separată.
În considerentele hotărârii, instanța de apel a arătat că împrejurarea că a omis în cadrul dosarului nr._ să facă un probatoriu complet în privința cuantumului, nu este de natură să înlăture excepția autorității lucrului judecat
Instanța de apel a interpretat în mod greșit actul dedus judecății, schimbând înțelesul acestuia, întrucât potrivit legii, există autoritate de lucru judecat doar atunci când judecătorul s-a pronunțat anterior asupra acelor cheltuieli de judecată pe care partea le-a solicitat, prin urmare nu se răsfrânge și asupra cheltuielilor de judecată care nu au fost solicitate.
Nimic nu interzice solicitarea pe cale separată a acelei diferențe de cheltuieli, care nu a fost pretinsă în cadrul procesului inițial, fapt care se întemeiază pe noțiunea de răspundere civilă pentru culpa procesuală.
Pe de altă parte, a arătat că nu a solicitat la acel moment procesual acordarea acestor cheltuieli de judecată, întrucât nu avea în posesie chitanțele privind onorariul de avocat pentru redactare acțiune (avocat I.), susținere acțiune (avocat T.), redactare alte acte (avocat C.), care i-au fost eliberate ulterior pronunțării hotărârii. Fără aceste chitanțe, nu putea să facă dovada celorlalte cheltuieli de judecată suportate în dosarul nr._ . Motiv pentru care, și-a rezervat dreptul de a le cere printr-o acțiune separată.
2. În mod greșit instanța de apel a apreciat că nu a fost întemeiată critica sa referitoare la nerenunțarea la judecarea acțiunii sale.
La termenul de judecată când i-a fost luată declarația de renunțare (29.05.2014), el nu a fost asistat de apărătorul său ales, astfel fiind o persoană în vârstă, cu deficiență de auz și fără studii juridice, nu a înțeles și auzit ceea ce judecătorul l-a întrebat.
Având în vedere că în momentul în care a semnat declarația de renunțare s-a aflat în eroare cu privire la conținutul acesteia, nu recunoaște că și-a dat consimțământul pentru renunțarea la judecarea cererii având ca obiect pretenții, deci la acțiunea în totalitate și nu numai la daune, așa cum a interpretat instanța de apel.
În drept, a invocat disp. art. 503 alin. 2 pct. 2 din C.P.C. și art. 453 din C.P.C.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată (netemeinică) și inadmisibilă și a se lua în discuție cererea sa privind inadmisibilitatea cererii de contestație în anulare, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat următoarele:
Hotărârea primei instanțe, cât și a instanței de apel au fost legale și temeinice.
Prin cererea formulată, contestatarul a solicitat desființarea Deciziei nr. 1041 din 04.11.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția Civilă în dosarul nr._ și rejudecarea cauzei.
Prin încheierea din 7 aprilie 2014, prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de intimat cu privire la capătul de cerere reprezentând obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.796 lei, suportate de contestator în dosar nr._, având ca obiect obligația de a face.
Prin Sentința Civilă nr. 5 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul mai sus arătat, în urma declarației date de contestator în fața primei instanțe la termenul de judecată din 29.05.2014, în temeiul art. 406 N.Cod proc.civ., s-a luat act de renunțarea acestuia la cererea de chemare în judecată, respectiv la capătul de cerere privind pretențiile în sumă de 300 lei.
Hotărârea primei instanțe a fost motivată atât în fapt, cât și în drept.
Astfel, potrivit art. 431 N.Cod proc.civ., prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere reprezentând obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.796 lei, reținând faptul că această cerere a fost formulată și în cadrul dosarului nr._ și a fost admisă în limita dovedirii, la acel moment, al cuantumului acestora.
In mod corect, a reținut prima instanță caracterul accesoriu al capătului de cerere vizând acordarea cheltuielilor de judecată și faptul că, contestatorul nu este îndreptățit a formula o nouă cerere de obligare la cheltuieli de judecată ce derivă dintr-un litigiu, capăt de cerere pe care instanța s-a pronunțat definitiv și irevocabil în acel litigiu.
Contestatorul a avut posibilitatea probării cheltuielilor de judecată în acel dosar, înscrisurile depuse în dovedire în prezenta cauză, neputând fi reținute peste ceea ce s-a dispus, cu putere de lucru judecat, în dosar nr._ al Judecătoriei Fălticeni.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 406 N.Cod proc.civ., prima instanță a luat act de renunțarea făcută verbal de contestator în fața instanței și consemnată în scris, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, respectând principiul disponibilității părților.
Prin Decizia nr. 1041 din 04 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul mai sus arătat, a fost respins apelul contestatorului ca nefondat, menținând în totalitate hotărârea primei instanțe. Contestatorul ar fi putut solicita cheltuieli de judecată pe calea unei alte acțiuni numai în condițiile în care o astfel de cerere nu a fost formulată în cadrul dosarului aflat în litigiu. Conform art. 452 NCPC „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existentei și întinderii lor, cel mai târziu la data încheierii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Or, nu există nicio certitudine că chitanțele emise și depuse la dosar ulterior încheierii dezbaterilor și pronunțării sentinței civile ar avea legătură cu litigiul respectiv, excepția autorității de lucru judecat invocată pe fond nefiind înlăturată.
În ceea ce privește renunțarea la judecată a contestatorului, aceasta a fost făcută în cadrul instanței de fond, partea exprimându-și în mod voluntar și neechivoc renunțarea la capătul de cerere privind daunele de 300 lei, renunțare confirmată și prin depunerea la dosar a unei cereri.
Conform art. 503 NCPC, contestația în anulare reprezintă o cale de atac extraordinară, în cazurile limitativ prevăzute de lege. Prin contestația depusă reclamantul-contestator invocă o eroare materială a instanței de fond, respectiv de apel. Reclamantul-contestator invocă aceleași motive pe care le-a utilizat în cadrul apelului, drepturile acestuia fiind valorificate în cadrul căilor ordine de atac.
Dacă instanța ar trece la cercetarea motivelor contestației în anulare potrivit celor cerute de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a apelului, analizându-se legalitatea de fond a deciziei atacate.
Contestatarul a reiterat critici cu caracter devolutiv ce tind la o reexaminare pe fond a cauzei, critici ce vizează greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale, nesusceptibile de valorificare pe calea extraordinară de atac, ceea ce nu poate interpretat ca o eroare materială, așa cum a pretins, în mod greșit, contestatorul. A mai arătat că se poate interpreta că acesta pune în discuție însăși legalitatea hotărârilor ce s-au pronunțat, eventualele greșeli de judecată fiind interpretate eronat ca fiind erori materiale, aspect ce nu poate fi admis pe calea contestației în anulare.
Nemulțumirea contestatarului privind modul în care a fost motivată decizia contestată nu poate duce la deschiderea contestației în anulare. În mod evident, admiterea excepției autorității de lucru judecat, atât pe fond, cât și în recurs, nu reprezintă o eroare materială, în sensul textului de lege.
În ceea ce privește renunțarea la judecată a contestatorului, motivele invocate sunt aceleași prezentate și în apel. Nu există nicio îndoială că, contestatorul nu a înțeles ce semnează în cadrul instanței de fond, fiind întrebat în mod repetat asupra acestui aspect și renunțând în mod conștient la acest capăt de cerere, respectiv cei 300 de lei solicitați ca daune. In situația în care nu a fost reprezentat de avocat, contestatorul avea posibilitatea solicitării unei amânări, ceea ce nu a făcut, iar motivul că nu are științe juridice nu poate fi invocat, întrucât există în drept principiul conform căruia "nimeni nu se poate scuza, invocând necunoașterea legii" („nemo censetur ignorare legem"). În cazul în care ar fi admisă invocarea necunoașterii legii s-ar ajunge la o stare de instabilitate juridica și haos, fapt pentru care este general admisă prezumția absolută a cunoașterii legii, cunoașterea si respectarea legilor este o îndatorire primordială a tuturor cetățenilor, înscrisă în Constituție.
In drept, a invocat disp. art. 205 și urm. Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin prezenta contestație în anulare se invocă o greșeală materială din partea instanței de apel.
Contestația în anulare se poate exercita în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Prin ”greșeală materială” prevăzută ca motiv de contestație în anulare se înțelege o eroare de ordin procedural (de exemplu, anularea căii de atac, ca netimbrată, deși dovada achitării taxei judiciare de timbru se afla la dosar, greșita respingere a căii de atac, ca tardiv formulată, deși la dosar există plicul din care rezultă formularea acesteia în termen, etc.).
Pe calea contestației în anulare, sub pretextul unei greșeli materiale, nu pot fi invocate presupuse greșeli de judecată, nu se poate invoca o altă interpretare a dispozițiilor legale, nu se poate invoca o altă situație de fapt, nu se poate critica modul de apreciere a probelor, etc. În caz contrar, s-ar genera practic o nouă judecată a apelului, ceea ce nu este permis, pentru respectarea autorității și puterii de lucru judecat, o componentă a principiului securității raporturilor juridice. Aceste aspecte au fost evidențiate și în jurisprudența CEDO (cauza M. contra României).
În speță, la primul motiv de contestație în anulare, se invocă greșita admitere, de către instanța de apel, a excepției autorității de lucru judecat. Nu pot fi luate în considerare aceste aspecte, practic se critică modul de interpretare, de către instanța de apel, a unor dispoziții legale, ceea ce excede motivelor de contestație în anulare, astfel cum s-a arătat mai sus.
Toate aspectele învederate privesc fondul cauzei, se invocă presupuse greșeli de judecată (interpretarea greșită a dispozițiilor legale, a actului dedus judecății, probele, etc.).
La punctul doi din contestația în anulare se invocă reținere greșită, de către instanța de apel, a prevederilor referitoare la renunțarea la judecată, constatată de prima instanță. Se invocă lipsa consimțământului, lipsind apărătorul ales.
Este vorba de o chestiune de judecată, ce excede motivelor de contestație în anulare, reiterându-se criticile din apel aduse soluției primei instanțe.
În consecință, în baza art. 503 al.2 pct. 2, art. 508 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge contestația în anulare, ca nefondată. Față de această soluție, nu se justifică acordarea cheltuielilor de judecată către contestator.
Se va respinge cererea pentru cheltuieli de judecată, formulată de intimat, ca nefondată, nerezultând existența și cuantumul acestora, deși cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare a deciziei civile nr. 1041 din data de 4 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, formulată de către contestatorul C. G. V., domiciliat în ., jud. Suceava, intimat fiind C. I. M., domiciliat în ., jud. Suceava, ca nefondată.
Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată, formulată de intimat, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 20 martie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
V. O. D. A. I. M. S. A.-M.
Red. A.I.M.
Judecător M. C.
Tehnored. S.A.M.
4 ex./15.04.2015
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 165/2015. Tribunalul... → |
|---|
