Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 164/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 164/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 164/2015
Dosar nr._ Stabilire program vizitare minor
ROMANIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 164
Ședința publică din data de 6 februarie 2015
Președinte: A. I. M.
Judecător: V. O. D.
Grefier: S. A.-M.
Pe rol, judecarea apelurilor formulate de către reclamantul C. V. S. și de către pârâta B. M. V., împotriva sentinței civile nr. 3672 din data de 9 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta apelantă, asistată de avocat G. A., ce substituie pe avocat Ostaficiuc C., lipsă fiind reclamantul apelant.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la dosar au fost depuse, prin serviciul registratură, de către părți dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru în cuantum de 20 lei fiecare – f. 14, 16 dosar, pe care le anulează, apelurile fiind legal timbrate.
Apărătorul pârâtei apelante depune la dosar delegație de substituire și arată că nu are cereri de probe de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Instanța, în baza art. 244 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, potrivit disp. art. 392 din noul Cod de procedură civilă.
Apărătorul pârâtei apelante solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul stabilirii programului de vizitare minor la domiciliul pârâtei apelante, cu precizarea că în mod greșit prima instanță a interpretat probatoriul administrat în cauză și a stabilit un program de vizitare minor ce nu corespunde interesului copilului, având în vedere vârsta minorului, afecțiunile de care suferă, tratamentul zilnic, gradul de atașament, distanța mare dintre localități, programul stabilit de către prima instanță este exagerat, îi periclitează dezvoltarea fizică și îi agravează starea de sănătate a minorului.
Arată că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că minorul a fost diagnosticat cu psoriasis vulgar și de scalp generalizat, acesta are și un certificat grad handicap, mama este singura care s-a ocupat de starea de sănătate a copilului și a respectat recomandările medicilor, pârâtul apelant a refuzat să-l ducă pe minor la medici, tocmai ca starea de sănătate a acestuia să se agraveze, iar el să obțină bani pe timpul concediului de paternitate, pârâta apelantă nu i-a interzis tatălui să aibă legături persoanele cu fiul său, dar în doi ani de zile singurul care l-a vizitat a fost bunicul patern, reclamantul apelant dând dovadă de un total dezinteres.
Precizează că pârâta apelantă este de acord chiar și cu programul stabilit de către prima instanță, însă acest program să se desfășoare doar la domiciliul ei.
În ceea ce privește apelul declarat de către reclamantul apelant, solicită respingerea acestuia, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza art. 394 din noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 05.08.2013, reclamantul C. V. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. M. V., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca reclamantul să beneficieze de dreptul de a avea legături personale cu minorul C. I. M., născut la data de 20.08.2010 și stabilirea unui program de vizitare după cum urmează: al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, de vineri până duminică seara, o săptămână în vacanța de iarnă și primăvară și o lună în vacanța de vară.
În motivare a arătat că prin Decizia nr. 73 din data de 26.02.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, definitivă și irevocabilă, s-a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorului I. M. să revină ambilor părinți, cu stabilirea locuinței minorului la domiciliul pârâtei, în localitatea Todirești, jud. Suceava.
A mai arătat reclamantul că pârâta nu i-a dat posibilitatea de a sta în preajma minorului, a refuzat să-i lase o cale de comunicare cu acesta, deși timp de un an și jumătate minorul a fost îngrijit exclusiv de către reclamant și există un atașament între reclamant și minor.
A mai susținut reclamantul că din momentul în care pârâta l-a luat pe minor la locuința sa, i-a întrerupt minorului orice modalitate de comunicare cu el, nici măcar telefonic nu-i permite să vorbească cu minorul.
Reclamantul a menționat, de asemenea, că are condițiile materiale și morale necesare îngrijirii minorului, dispune de resurse financiare optime unei dezvoltări armonioase psihice și fizice și dorește să-și viziteze fiul, să se implice în toate activitățile sale educaționale și școlare și să-l ajute în toate activitățile pe care acesta le întreprinde.
Pârâta Brcua M.- V. a depus la dosar întâmpinare (f.31), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, a arătat că se impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât reclamantul avea obligația de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanșarea procedurii până la termenul dat de instanță în acest scop.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta a arătat că nu i-a interzis niciodată reclamantului să-și viziteze minorul, nu s-a opus ca aceștia să petreacă timpul liber, iar din februarie 2013 și până în prezent nu a existat nicio situație în care reclamantul să-și fi manifestat dorința de a avea legături personale cu minorul.
De asemenea, pârâta a arătat că minorul este bolnav, fiind încadrat în gradul II de handicap accentuat, fiind vorba de o afecțiune cronică cu evoluție imprevizibilă, având nevoie de tratament și controale periodice stricte, iar decalarea unui asemenea program la o vârstă atât de mică ar avea consecințe negative asupra dezvoltării, creșterii și sănătății minorului.
Cauza a fost suspendată la data de 04.03.2014 în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă (f.43).
Prin precizările la acțiune din data de 09.05.2014 (f.53), reclamantul a arătat că dorește stabilirea unui program de vizitare a minorului, cu luarea acestuia la domiciliul său, unde se bucură de cele mai bune condiții materiale și unde poate să întrețină legătura firească și normală dintre tată și fiul său.
La termenul de judecată din data de 24.06.2014, instanța a luat act că pârâta nu mai insistă în soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare (f.87 dosar).
Prin sentința civilă nr. 3672 din data de 9 septembrie 2014, Judecătoria Suceava a admis în parte cererea formulată de reclamantul C. V. S., în contradictoriu cu pârâta B. M. V..
A stabilit ca dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul C. I. M., născut la data de 20.08.2010 să se desfășoare după următorul program:
- în anii pari, din 21 până la 28 decembrie inclusiv, la domiciliul reclamantului;
- în anii impari, o săptămână în vacanța de primăvară, care să includă sărbătorile pascale, la domiciliul reclamantului;
- în fiecare an, două săptămâni în vacanța de vară, care să cuprindă, alternativ și ziua de naștere a minorului, la domiciliul reclamantului.
A stabilit în sarcina reclamantului obligația de a lua, respectiv aduce copilul de la locuința pârâtei.
A luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
A admis în parte cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din relația de concubinaj a părților, la data de 20 august 2010 s-a născut minorul C. I. M..
Prin sentința civilă nr. 4979/02.11.2012 în dosar_ al Judecătoria Suceava s-a admis în parte acțiunea reclamantului-pârât C. V. S. și s-a admis în parte cererea pârâtei-reclamante B. M. V., dispunându-se exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorului C. I. M., stabilindu-se locuința minorului la domiciliul reclamantului-pârât C. V. S..
Prin decizia civilă nr. 73/26.02.2013 a Tribunalului Suceava, irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat, s-a respins apelul reclamantului C. V. S. declarat împotriva sentinței civile nr. 4979/2012 a Judecătoriei Suceava, ca nefondat. A fost admis apelul pârâtei B. M. V., declarat împotriva aceleiași sentințe, fiind schimbată în parte sentința civilă nr. 4979/2 noiembrie 2012 a Judecătoriei Suceava în sensul că s-a stabilit locuința minorului C. I.-M., la domiciliul mamei sale, pârâta-reclamantă, B. M.-V..
S-a dispus obligarea reclamantului-pârât C. V. - S. la plata unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 177 lei lunar în favoarea fiului său minor, C. I.-M..
În prezenta cauză reclamantul a solicitat stabilirea dreptului de a avea legături personale cu fiul său, la domiciliul reclamantului din Strehaia, inițial la al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, de vineri până duminică seara, o săptămână în vacanța de iarnă și primăvară și o lună în vacanța de vară, precizând ulterior, la termenul din 09.09.2014 că a solicitat două săptămâni în vacanța de iarnă, și alternativ, de sărbătorile pascale, și două luni în vacanța de vară, la domiciliul reclamantului.
Cererea a fost în parte fondată, pentru cele ce urmează:
Conform art. 401 Cod civil, părintele separat de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept.
În speță, domiciliul reclamantului este în oraș Strehaia, jud. M., iar locuința minorului stabilită prin decizia civilă nr. 73/26.02.2013 a Tribunalului Suceava este la domiciliul mamei, respectiv în ., distanța dintre aceste două locații fiind de aproximativ 750 km.
Legăturile personale ale părintelui separat de copil, sunt necesare întrucât, în special prin intermediul acestora se poate exercita autoritatea părintească asupra copilului, aceasta din urmă fiind definită ca fiind dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.
Însă, separat de aceasta, legătura personală a copilului cu ambii părinți contribuie în mod decisiv la formarea unei personalități echilibrate și armonioase a minorului, față de situația în care acesta din urmă este crescut efectiv de un singur părinte iar contactul cu celălalt părinte este limitat și/sau se exercită pur formal.
Astfel că în discuție în prezenta cauză a fost supus aprecierii, mai mult decât dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul, modalitatea concretă în care urmează a fi exercitat acest drept, în condițiile în care punctul de divergență al părților îl constituie locul în care reclamantul să aibă aceste legături, (partea reclamantă solicitând încuviințarea luării copilului la domiciliul său iar partea pârâtă opunându-se la aceasta).
Ca situație de fapt instanța a reținut că până la vârsta de doi ani minorul a locuit în Strehaia, împreună cu părinții săi, la domiciliul bunicilor paterni, cu mențiunea că la data de 28.12.2011 părțile încetând conviețuirea iar pârâta întorcându-se la domiciliul părinților săi din județul Suceava.
Conform anchetei sociale efectuate în cauză de către Primăria orașului Strehaia, înregistrată sub nr. 8719/23.06.2014 (fila 83 dosar), locuința din Strehaia, proprietatea bunicului patern este formată din două corpuri de clădire, primul alcătuit din 4 camere și un hol, al doilea din 3 camere, baie, bucătărie și hol, baia utilată corespunzător cu boiler, mașină de spălat, cadă.
Locuința este mobilată corespunzător cu mobilier nou, curat și bine întreținut, fiind utilată cu mașină de spălat, frigider, aragaz, TV, PC și alte electrocasnice, condițiile de igienă fiind foarte bune.
Membrii familiei reclamantului sunt înscriși la medicul de familie.
În privința climatului familial în ancheta socială s-a menționat faptul că relațiile între membrii de familie sunt normale, fiind un climat normal pentru creșterea și educarea unui minor, membrii familiei ajutându-se reciproc în îndeplinirea sarcinilor casnice.
În privința și a legăturilor cu comunitatea s-a menționat faptul că nu sunt probleme, fiind vorba despre o familie liniștită și respectată în cadrul comunității.
Concluziile anchetei sociale au fost în sensul că reclamantul îndeplinește toate condițiile materiale, afective și sociale pentru creșterea, întreținerea și educarea minorului C. I.-M..
Din recunoașterea pârâtei la termenul din 09.09.2014 instanța a reținut și faptul că pârâtul se achită la timp și integral de obligațiile lunare de întreținere stabilite în sarcina sa prin hotărâre judecătorească.
De asemenea, relevant în cauză a fost și interesul pe care îl manifestă familia reclamantului, în concret bunicul patern al minorului față de nepotul său, din declarația martorului T. E., audiat la termenul din 09.09.2014 rezultând că acesta a făcut o vizită în luna august 2014 la domiciliul pârâtei, copilul bucurându-se de vizita sa.
În considerarea situației de fapt mai sus expuse instanța a reținut că reclamantul, la domiciliul său din Strehaia, jud. M. poate oferi copilului condiții afective și materiale corespunzătoare nevoilor acestuia, relevant fiind în acest sens inclusiv faptul că până la vârsta de 2 ani minorul a locuit cu bunicii paterni.
În ceea ce privește minorul C. I.-M., din declarația aceluiași martor instanța a reținut că, deși este mai distant față de tatăl său (atitudine firească datorită lipsei/întreruperii legăturilor personale), acesta dorește să își vadă tatăl, iar pentru evitarea răcirii relațiilor și disparițiilor sentimentelor firești tată-fiu, contactul acestora trebuie reluat.
Având în vedere vârsta minorului, care a împlinit 4 ani la data de 20.08.2014, instanța a apreciat în sensul că acesta este capabil de a rămâne sub supravegherea și în grija tatălui și la domiciliul acestuia din urmă, însă, inițial, pentru perioade mai mici de timp decât cele solicitate de reclamant.
În consecință, a stabilit ca dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul C. I. M., născut la data de 20.08.2010 să se desfășoare după următorul program, apreciat ca adecvat la data prezentei:
- în anii pari, din 21 până la 28 decembrie inclusiv, la domiciliul reclamantului;
- în anii impari, o săptămână în vacanța de primăvară, care să includă sărbătorile pascale, la domiciliul reclamantului;
- în fiecare an, două săptămâni în vacanța de vară, care să cuprindă, alternativ și ziua de naștere a minorului, la domiciliul reclamantului.
A stabilit în sarcina reclamantului obligația de a lua, respectiv aduce copilul de la și la locuința pârâtei și a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Având în vedere soluția de admitere în parte a cererii reclamantului, a existat, în ceea ce-l privește pe acesta o culpă procesuală față de cheltuielile de judecată avansate de pârâtă, situație față de care, în baza art. 453 al. 2 C.P.C. instanța l-a obligat pe reclamant să plătească pârâtei suma de 200 lei cheltuieli de judecată, parte din onorariu avocat în cuantum de 1.000 lei solicitat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile.
Prin apelul său, reclamantul a arătat următoarele:
Instanța de fond in mod greșit a stabilit ca perioada de vizitare a minorului la locuința sa pe perioada de vara doar doua săptămâni, motivând vârsta de doar 4 ani a minorului. Aceasta nu a fost o motivare temeinica având in vedere faptul ca minorul a locuit pana la vârsta de 2 ani la domiciliul lui.
Ținând cont de distanta foarte lunga intre cele doua domicilii, aceasta perioada este foarte scurta si din acest motiv a solicitat ca minorul sa locuiască doar in vacante, insa cel puțin vara sa poată sa se acomodeze cu reclamantul si părinții săi, in locuința unde a crescut 2 ani, a învățat sa facă primii pași, a învățat sa vorbească.
F. de aceste aspecte, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței instanței de fond in sensul majorării perioadei de vizitare a minorului la domiciliul său pe perioada de vara.
Prin apelul său, pârâta a solicitat schimbarea in parte a sentinței apelate in sensul stabilirii unui program de vizita minor având in vedere strict interesul minorului, program ce urmează a se desfășura doar la domiciliul paratei, respectiv mamei minorului.
În motivare a arătat următoarele:
Prin hotărârea pronunțata, instanța a apreciat greșit probatoriul administrat in cauza si a stabilit un program de relații personale cu minorul de către tata care nu corespunde interesului acestuia.
Având in vedere vârsta minorului, afecțiunile de care suferă minorul, tratamentul zilnic, programul strict de alimentație, igiena, gradul de atașament, distanta foarte mare dintre localități, a apreciat ca programul stabilit de instanța de fond (reclamantul sa aibă legături personale cu minorul in afara domiciliului să,u al paratei - in anii pari o săptămâna de C., in anii impari o săptămâna de Paste si in fiecare an, doua săptămâni in vacanta de vara care sa cuprindă zilele de naștere ale minorului) este exagerat si nu satisface in prezent interesul minorului. Acest program i-ar periclita dezvoltarea fizica, mentală, morala si sociala.
Minorul are un program strict, regulat de viata, întrucât conform înscrisurilor a fost diagnosticat cu psoriasis vulgar si de scalp generalizat, având inclusiv un certificat grad handicap, mama fiind singura care s-a ocupat de starea de sănătate a acestuia, respectând cu strictețe recomandările specialiștilor si tratamentul riguros impus. Așadar, problemele de sănătate de care suferă minorul implica o îngrijire atentă, stricata, precum si un program alimentar strict, iar deplasarea minorului la domiciliul tatălui si implicit nerespectarea regimului prescris de medici ar duce la agravarea stării lui de sănătate. De altfel cat timp minorul a locuit cu tatăl său, acesta a refuzat sa-1 duca pe minor la medici, sa respecte tratamentul impus tocmai pentru ca starea lui de sănătate sa se agraveze, iar el sa obțină timp de trei ani concediu de paternitate in cuantum de 3600 lei, bani de care minorul nu a beneficiat niciodată. Așadar, singura lui preocupare fiind sa se deplaseze cu minorul pe la instituțiile statului fără a se îngriji de sănătatea acestuia, ci dimpotrivă toate înscrisurile care au fost obținute de el au fost dobândite pentru a-i servi tatălui la Comisia pentru Protecția Copilului si pentru a-i obține minorului un grad de handicap mai accentuat (certificate de handicap nr.932/_ ) in vederea, așa cum a susținut, prelungirii concediului de paternitate. Mai mult decât atât, i-a interzis sa se deplaseze cu minorul la medici, a alungat-o, a bătut-o, prin atitudinea tatălui punându-i in pericol grav sănătatea, inclusiv viata, minorul reprezentând atât pentru tata, cat si pentru familia paternă doar o sursa de venit.
Chiar daca instanța de fond a apreciat ca locuința tatălui este corespunzătoare, ca minorul a locuit pana la vârsta de doi ani cu acolo, ca tatăl poate oferi condiții afective si materiale minorului, a considerat, având in vedere probatoriul administrat, ca luarea minorului la vârsta de patru ani din mediul in care locuiește si deplasarea acestuia fără mama ., într-un nou "anturaj" ar putea genera trauma. Minorul nu poate fi separat brusc de mediul in care a crescut si cu care este obișnuit, întrucât vârsta de 4 ani nu îi permite sa înțeleagă aceste schimbări. Chiar martora audiata la instanța de fond, T. E., a declarat ca "minorul nu dorește sa meargă la tata fără mama. El fără mama nu merge nicăieri".
Mai mult decât atât, mama conștienta de rolul tatălui, de păstrarea unei relații firești, nu i-a interzis niciodată tatălui sa aibă legături personale cu minorului, nu s-a opus niciodată. In cei doi ani de zile singurul care a vizitat minorul, înainte de pronunțarea sentinței civile apelate a fost bunicul patern, mama încercând sa-i ofere acestuia toate condițiile necesare pentru a-si petrece timp cu minorul. Tatăl, așa cum a susținut, pe parcursul celor doi ani nemanifestându-si niciodată dorința sa-si viziteze minorul, iar mama sa se opună.
Așa cum a arătat si la instanța de fond este de acord ca tatăl sa stabilească legături personale cu minorul, insa nu in modalitatea solicitata de acesta.
Având in vedere vârsta frageda, programul regulat de viata (program pe care tatăl nu-l cunoaște), gradul de atașament al acestuia fata de reclamant, consecințele pe care schimbările programului le-ar avea asupra sa, a considerat ca se impune ca programul de relații personale sa aibă loc chiar si in maniera stabilita de instanța de fond (o săptămâna de C., o săptămâna de Paste, doua săptămâni in vacanta de vara), insa acest program sa se desfășoare doar la domiciliul paratei, pentru a avea posibilitatea stabilirii unei legături afective si efective. Acest program de vizitare a minorului de către tata asigura si respectarea dreptului părintelui de a avea legături personale cu minorul, cat si protecția acestuia .
Tatăl minorului are posibilitatea pe măsura ce minorului va creste si va deveni conștient de relația cu tatăl, să solicite un alt program de vizita care sa corespunda interesului superior al acestuia.
În drept, a invocat disp. art. 481, 466 si urm. din NCPC.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, având in vedere următoarele aspecte:
Surprinzătoare a fost solicitarea tatălui, întrucât in perioada cat minorul a locuit cu acesta, datorita atitudinii fata de copil, acestuia i s-a pus in pericol grav sănătatea, viata. Pe perioada cat a locuit la domiciliul tatălui minorul a fost diagnosticat cu psoriasis vulgar si de scalp generalizat, tatăl refuzând sa-i administreze tratament, sa-i cumpere medicamente pentru ca starea de sănătate a acestuia sa se înrăutățească, pentru a-si incasa încă un an concediu de paternitate in cuantum de 3000 lei. Toate înscrisurile depuse la instanța de fond nu au atestat faptul ca reclamantul s-a prezentat cu minorul la medici in vederea efectuării de investigații periodice la care trebuia sa fie supus, preocuparea sa principala nefiind starea de sănătate a minorului,ci sumele de bani pe care le putea obține de pe urma lui, toate documentele medicale fiind dobândite pentru a-i servi la Comisia pentru Protecția Copilului si pentru a-i obține un grad de handicap mai accentuat (certificat nr. 932/_ ). Întrucât era conștienta ca, copilul are nevoie de spitalizare, de tratament s-a revoltat, avea discuții contradictorii cu reclamantul, discuții care au generat in violenta, in cele din urma fiind alungata de la domiciliul reclamantului. Știind ca acel mediu nu este favorabil minorului, că reprezintă un pericol pentru minor, a apelat la diverse instituții ale statului, reușind sa obțină copilul. In prezent, starea de sănătate a minorului, datorita grijii manifestata fata de copil, s-a îmbunătățit, acesta urmând un regim strict de viata (igiena, somn, alimentație) la care este supus, regim de viata de care a fost privat la domiciliul tatălui.
Nemulțumirea tatălui nu este legata de programul de vizita, întrucât, așa cum a dovedit, tatăl minorului de aproximativ 1 an si jumătate cu toate ca nu i s-a interzis, nu si-a vizitat niciodată minorul, ci de cuantumul pensiei de întreținere, considerând ca suma de 170 este prea mare, formulând si o acțiune de reducere pensie de întreținere. Tatăl minorului crede, dorește ca prin stabilirea unui program mai îndelungat la domiciliul lui sa nu-i mai plătească pensie minorului. Mai mult decât atât, așa cum a declarat la instanța de fond, reclamantul este plecat perioade lungi de timp in străinătate, minorul urmând sa locuiască probabil cu bunicii paterni, persoane in vârsta fata de care nu exista nici un grad de atașament.
Așadar, a considerat că modalitatea solicitata de tatăl minorului nu satisface in prezent interesul superior al acestuia, schimbarea mediul fără a fi însoțit de mama la acesta vârsta frageda i-ar putea genera traume. Tatăl are posibilitatea ca ulterior după ce minorul va creste sa solicite modificarea programului, in prezent considerând ca este absolute in interesul minorului ca programul de vizita sa aibă loc doar la domiciliul a paratei.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Examinând apelul pârâtei, conform art. 479 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul reține următoarele:
Prin memoriul de apel, aceasta solicită stabilirea programului de vizitare a minorului la domiciliul ei.
Corect a reținut prima instanță că, pentru dezvoltarea armonioasă și echilibrată a minorului se impune a se stabili legături personale cu ambii părinți. Este vorba de un drept al părinților, dar și de un drept al copilului.
Văzând și relațiile tensionate între părinți, interesul superior al minorului dictează ca programul de vizitare să aibă loc la domiciliul reclamantului. Relațiile tată-fiu trebuie să fie firești, să nu fie obstrucționate în niciun fel, iar impunerea ca programul de vizitare a minorului de către tată să aibă loc doar la domiciliul pârâtei ar fi o constrângere nejustificată, care ar afecta negativ relația minorului cu tatăl său și dezvoltarea acestuia.
Tribunalul are în vedere situația medicală a minorului, însă așa cum rezultă din ancheta socială efectuată în dosarul nr._ (f. 5 și urm., judecătorie), până la vârsta de 2 ani, bolnav fiind, minorul s-a aflat în grija tatălui său și a bunicilor paterni, care i-au oferit o îngrijire corespunzătoare.
De reținut și că din decizia civilă nr. 73/2013, a Tribunalului Suceava (f. 31 și urm., apel) reiese că de la naștere și până în data de 28 decembrie 2011, minorul s-a aflat în grija ambilor părinți. S-a mai reținut și că probatoriul administrat în cauză nu a confirmat susținerile reciproce ale părților referitoare la faptul că celălalt părinte este vinovat de declanșarea bolii copilului sau că vreun părinte a dat dovadă de neglijență în exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești.
Rezultă că tatăl cunoaște problemele de sănătate ale copilului, de care s-a îngrijit până la vârsta de doi ani.
Din ancheta socială efectuată în prezentul dosar (f. 83 și urm., judecătorie) rezultă că tatăl îndeplinește toate condițiile materiale, afective și morale pentru creșterea, întreținerea și educarea minorului, având și condiții locative foarte bune.
Tatăl are deci un profil moral corespunzător, chiar apelanta a recunoscut, la interogatoriul luat, că acesta și-a îndeplinit obligațiile financiare de întreținere.
Martora audiată, T. E. (f. 101, judecătorie) a arătat că minorul este atașat și de tată, că ar vrea să meargă la acesta.
Și familia reclamantului, în special bunicul patern, manifestă un interes deosebit pentru minor, astfel cum rezultă din anchetele sociale și declarațiile martorului audiat.
Nu rezultă că doar mama s-a ocupat de starea de sănătate a copilului, așa cum s-a analizat mai sus. Nu rezultă, din acte medicale, că deplasarea la domiciliul tatălui ar agrava afecțiunea minorului.
Apelanta a arătat că reclamantul a refuzat să-l ducă pe minor la medici, că a refuzat să respecte tratamentul impus, agravându-i starea, că acesta își urmărește propriile interese financiare, că i-a interzis mamei să ducă minorul la doctori, aspecte nedovedite. Cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o probeze.
Apelanta afirmă că tatăl reprezintă un pericol pentru sănătatea și viața copilului, alegații nedovedite și infirmate în litigiul anterior, arătat mai sus.
Deplasarea minorului la domiciliul tatălui, copilul având vârsta de 4 ani, nu ar traumatiza copilul, din contră, obstrucționarea, în orice fel, a legăturii tată-fiu ar conduce la dezechilibre emoționale pentru acesta. Prelungirea în timp a acestei rupturi ar afecta, de asemenea, dezvoltarea minorului.
Martora audiată a arătat că minorul vrea să meargă la tatăl său, însă doar însoțit de mamă. La vârsta lui, este firească o asemenea reținere, revenind adulților rolul de a explica copilului situația, de a-l ajuta să depășească dificultățile rezultate din separarea părinților săi.
Chiar apelanta recunoaște rolul tatălui în păstrarea unei relații firești cu minorul. Faptul că, în ultimii doi ani, relația tată-fiu s-a mai răcit, într-adevăr, nu justifică vizitarea copilului la domiciliul mamei, ci trebuie încurajată dezvoltarea acestei relații, pentru interesul superior al minorului.
Minorul nu se află la o vârstă foarte fragedă, are, în prezent, 4 ani, iar tatăl s-a ocupat de el până la doi ani.
Programul minorului poate fi preluat și de tată (alimentație, program de odihnă, etc.), prin colaborarea părinților.
Atașamentul față de tată există și trebuie încurajat, pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.
Programul de vizitare stabilit de prima instanță asigură baza relației tată-fiu, putând fi modificat, în timp, în funcție de împrejurări.
În consecință, în baza art. 480 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge acest apel, ca nefondat.
Examinând apelul reclamantului, conform art. 479 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul reține următoarele:
Acesta solicită extinderea programului de vizitare pe perioada de vară.
Prima instanță a acordat corect două săptămâni.
După răcirea relației tată-minor din ultimii doi ani, trebuie, mai întâi, să se pună bazele unei noi relații. Aceasta se construiește în timp și treptat, fiind posibil ca ulterior, după reînnodarea legăturilor, să se solicite extinderea programului de vizitare.
La acest moment, este justificată deci acordarea programului de vizitare stabilit de prima instanță, văzând și situația medicală a minorului și vârsta sa.
Cele două domicilii sunt, într-adevăr, la o distanță considerabilă, însă prevalează aspectele arătate mai sus.
În consecință, în baza art. 480 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, se va respinge acest apel, ca nefondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de către reclamantul C. V. S., domiciliat în Strehaia, ., jud. M. și de către pârâta B. M. V., domiciliată în Todirești, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 3672 din data de 9 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. I. M. V. O. D. S. A.-M.
Red. A.I.M.
Judecător fond L. C. Ș.
Tehnored. S.A.M.
4 ex./13.02.2015
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 301/2015. Tribunalul SUCEAVA | Situaţie juridică minor. Decizia nr. 964/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
