Situaţie juridică minor. Decizia nr. 964/2015. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 964/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 964/2015

Dosar nr._ Situație juridică minor

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 964

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25 IUNIE 2015

PREȘEDINTE V. O. D.

JUDECĂTOR A. I. M.

GREFIER S. A.-M.

Pe rol, pronunțarea asupra apelului formulat de către pârâtul M. V., împotriva sentinței civile nr. 3413 din data de 2 decembrie 2014 pronunțată de către Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimată fiind reclamanta M. M..

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 19 iunie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 25 iunie 2015.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 13.12.2014 reclamanta M. M., l-a chemat în judecată pe pârâtul M. Vas1le solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună exercitarea exclusivă a drepturilor părintești referitor la minora M. V.-P., născută la data de 02.07.2013, stabilirea domiciliului minorei la domiciliul său, respectiv în ., nr. 408, jud. Suceava, obligarea pârâtului, la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 100 euro, până la împlinirea vârstei de 18 ani a minorei și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces.

În motivare a arătat că a avut o relație cu pârâtul, relație din care a rezultat minora M. V. - P., născută la data de 02.07.2013.

În această perioadă, pârâtul era căsătorit și cu toate că a recunoscut copilul, nu a divorțat pentru a se căsători cu ea astfel cum i-a promis.

După o discuție pârâtul nu s-au mai vizitat, și acesta nici nu a sunat să se intereseze de situația sa și a fetiței, in prezent a înțeles ca ar fi plecat in Italia.

Întrucât minora are 5 luni și la această vârstă are nevoie să fie îngrijită și crescută de mamă, conform art. 496 din Codul Civil, a solicitat ca domiciliul minorei să fie stabilit la părinții săi.

În conformitate cu dispozițiile art. 505, alin. 2 din Codul Civil, a solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către ea, deoarece pârâtul este căsătorit și are o altă familie.

Conform art. 499, 529 și urm. din Codul Civil, a solicitat obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 100 euro/lună, întrucât cunoaște faptul că acesta primește o pensie din Italia în cuantum de aproximativ 500 euro/lună.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu este de acord cu exercitarea exclusivă a drepturilor părintești, față de minora M. V.-P., născută la 2 septembrie 2013 să fie exercitată doar de către reclamantă, ci de ambii părinți, respectiv și de el.

A solicitat ca domiciliul minorei să fie stabilit la el, întrucât are condiții bune de creștere și educare a acesteia, are casă proprietate personală, este doar el cu soția sa și nu au alți copii, aceasta fiind de acord să se ocupe de fetiță.

Reclamanta nu are condiții bune de creștere a minorei, locuiește cu încă 7 persoane din familia ei, iar tatăl acesteia este alcoolic.

A arătat că nu au fost reale susținerile reclamantei că el era căsătorit la data când a fost concepută minora, era divorțat, dar nu era căsătorit cu ea, pentru că aceasta a avut o aventură cu un bărbat, care era rudă cu el și aceasta l-a determinat să nu se căsătorească cu ea.

A mai arătat că contribuie de bună voie la întreținerea minorei, până la 4 luni i-a asigurat acesteia tot ce se impunea, haine, pampers, medicamente, dar ulterior reclamanta a refuzat să îl mai lase să o vadă, sau să o ia în brațe, motiv pentru care a încetat să mai meargă la ea.

Prin sentința civilă nr. 3413 din data de 2 decembrie 2014, Judecătoria Rădăuți a admis în parte acțiunea având ca obiect situație juridică minor formulată de reclamanta M. M., pârât fiind M. V., și în consecință:

A dispus ca exercitarea autorității părintești cu privire la minora M. V. P., născută la data de 02.07.2013 să revină exclusiv reclamantei.

A stabilit locuința minorei la domiciliul reclamantei .

A obligat pârâtul să plătească în favoarea minorei o pensie de întreținere în sumă de câte 65 de euro lunar, începând cu data introducerii acțiunii, 13.02.2013, până la majoratul minorei.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 20 de lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile au avut o relație din care a rezultat minora M. V. Peronela, născută la data de 02.09.2013, conform celor arătate în ancheta socială întocmită de Primăria .-a căsătorit la data de 11.07.2013 (înainte de nașterea minorei ) cu numita M. A. L. (fila 25 ds.).

Conform declarațiilor martorilor O. I. și M. A., între părți s-au ivit neînțelegeri legate de modul de exercitare a autorității părintești, reclamanta locuiește în prezent cu minora în România, iar pârâtul este plecat în Italia.

În ceea ce privește exercitarea autorității părintești, instanța a reținut că potrivit art. 397 C.Civ. ”După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel„ și art. 398 alin.1 C.civ. „Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți„.

Au existat motive întemeiate și a fost în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către reclamantă.

Astfel, după cum a rezultat din ancheta socială efectuată de Primăria ., minora locuiește împreună cu reclamanta, are condiții bune de locuit, este îngrijită și are o dezvoltare psihică și fizică normale.

În ceea ce îl privește pe pârât, acesta este plecat în Italia, iar conform declarațiilor martorilor M. A. și O. I., după ce s-au ivit neînțelegeri între părți, nu s-a mai interesat de minora și nu a contribuit cu nimic la întreținerea sa.

A trebuit a fi avut în vedere și faptul că pârâtul s-a căsătorit cu o altă personală decât reclamanta în timp ce aceasta era însărcinată și înainte de nașterea minorei.

Faptul că în prezent este căsătorit nu a constituit în sine un motiv pentru ca să nu exercite și el autoritatea părintească față de minoră, însă a trebuit a fi avut în vedere întregul său comportament, pe toată durata relației pe care a avut-o cu reclamanta, comportament din care a rezultat că nu a dorit (sau nu s-a reușit) întemeierea unei familii cu reclamanta.

În această situație nu a fost în interesul copilului ca exercitarea autorității părintești să se facă în comun, dat fiind și starea conflictuală dintre părți, precum și faptul că pârâtul se află în Italia .

Pârâtului i-a fost recunoscut dreptul de a avea legături personale cu minora și prin executarea acesteia se creează toate condițiile de a avea, menține și dezvolta relații firești, care trebuie să existe între părinți și copii și de a veghea îndeaproape la creșterea și educarea ei.

Cu atât mai mult a apărut ca nepotrivită și solicitarea pârâtului ca locuința minorei să fie stabilită la domiciliul său.

Pe lângă cele arătate, a trebuit a fi avut în vedere că minora a locuit tot timpul cu reclamanta, iar conform anchetei sociale efectuate de Primăria . are condiții satisfăcătoare de locuit, fiind ajutata financiar de părinți. Copilul este bine îngrijit, având o dezvoltare fizica si psihica normala corespunzătoare vârstei.

Față de cele reținute, instanța a dispus ca exercitarea autorității părintești cu privire la minora M. V. P., născută la data de 02.07.2013 să revină exclusiv reclamantei.

A stabilit locuința minorei la domiciliul reclamantei .

În ceea ce privește pensia de întreținere, instanța a reținut că potrivit art. 499 alin.1 C.civ. „Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională„.

După cum a rezultat din relațiile trimise de către autoritățile din Italia (Instituto Naționale Previdenza Sociale), pârâtul are o pensie în această țară de 279 Euro lunar, astfel că pensia de întreținere a fost calculată în raport de această sumă și având în vedere și disp. art. 529 C.civ.

Potrivit art. 453 C.pr.civ. a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuielile de judecată făcute de aceasta, și anume 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul prin care a arătat următoarele:

1. Sentința atacată a fost netemeinică și nelegală, prin aceasta i s-a adus un grav prejudiciu. A arătat că este inadmisibil să se pronunțe o astfel de sentință prin care să-i fie vătămate în totalitate drepturile părintești.

Instanța de fond cu încălcarea dispozițiilor legale a dispus ca exercitarea autorității părintești pentru minora M. V. - P., să se facă exclusiv de către reclamanta M. M..

Astfel, conform art. 397 Codul civil după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel. Potrivit art. 398, dacă sunt motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.

In acest caz, a solicitat a se avea în vedere faptul că, interesul superior al minorei este ca autoritatea părintească să fie exercitată și de către tată, care alături de mamă trebuie să aibă dreptul de a lua deciziile importante cu privire la creșterea și educarea copilului, actele curente privind creșterea și educarea acesteia fiind îndeplinite de părintele la care copilul locuiește. Aceasta deoarece atunci când părinții sunt despărțiți exercițiul autorității părintești este prevăzut de lege ca aparținând ambilor părinți în comun, însă modalitatea concretă de exercitare diferă față de ipoteza exercitării autorității de către părinții care locuiesc împreună, întrucât, în concret, copilul va locui cu unul din părinți, iar aceștia nu pot fi împreună alături de copil pentru a se putea ocupa de creșterea si educarea lui zilnică si pentru a coordona actele sale curente.

Exercitarea autorității părintești presupune exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligațiilor părintești. Având în vedere interesul superior al minorei, autoritatea părintească trebuie să fie exercitată de ambii părinți împreună. Autoritatea părintească poate fi asimilată unui drept subiectiv, care nu se pierde de niciunul din părinți în nicio circumstanță, ea fiind un drept născut din legătura naturală dintre părinte si copil.

Niciun argument, de principiu, nu poate înlătura exercitarea în comun a autorității părintești, împrejurările nerelevante ca, faptul că el a fost plecat în străinătate și este căsătorit nu constituie motive temeinice în acest sens. A precizat faptul că, în mod eronat a menționat reclamanta că a fost plecat în Italia. Este stabilit în țară de aproximativ 2 ani. In Italia se prezintă doar pentru tratament.

In stabilirea exercitării autorității părintești de către un singur părinte trebuie avute în vedere doar fapte concrete care trebuie dovedite. Probatoriul trebuie să poarte asupra următoarelor elemente cumulative: dovada de către părintele solicitant a suferinței copilului care se află sub autoritatea ambilor părinți; stabilirea unei legături de cauzalitate între suferința copilului si exercitarea în comun a autorității părintești; demonstrarea faptului că soluția constă în exercitarea autorității părintești exclusiv de către părintele care a solicitat acest lucru. Or, în speță, a considerat că reclamanta nu a dovedit acestea, iar instanța într-un mod total eronat a dispus exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă.

In mod greșit a constatat instanța faptul că nu a dorit întemeierea unei relații cu reclamanta. In momentul în care a aflat că aceasta este însărcinată, a divorțat de soția sa, dovada a făcut-o cu sentința de divorț pe care a anexat-o. A încercat să formeze o familie cu această, însă acest lucru nu a fost efectiv posibil, date fiind mai multe împrejurări.

2. Cu privire la stabilirea pensiei de întreținere, instanța a calculat-o în mod total eronat. Pentru aceasta s-a raportat la suma de 279 euro bani pe care el îi încasează pentru tratamentul pe care trebuie să îl urmeze lunar. Aceasta nu este o pensie pe care o încasează. De suma de 279 euro lunar beneficiază lunar pentru tratament.

Pârâtul a suferit o intervenție chirurgicală în Italia, respectiv un transplant de ficat. Or, din acest motiv, statul italian i-a oferit un ajutor în cuantum de 279 euro lunar pentru a-și urma tratamentul.

Instanța de fond a luat în considerare afirmațiile reclamantei care au fost neadevărate, cum că nu ar contribui la întreținerea minorei. Din momentul în care s-a născut a contribuit la întreținerea acesteia. Până la 4 luni a contribuit cu tot ceea ce se impunea, haine, medicamente, pampers, până când reclamanta i-a interzis să o mai vadă pe minoră.

Având în vedere că a contribuit până acum la întreținerea minorei în natură, a solicitat ca acest lucru să se dispună și pe viitor. Este de acord să-i ofere minorei întreținere în natură. Nu are posibilitatea materială de a-i plăti pensie de întreținere.

Pensia pe care o încasează în Italia este pentru tratamentul pe care trebuie să îl urmeze lunar. Având în vedere gravitatea bolii de care suferă, dacă nu ar urma tratamentul respectiv și dacă nu ar beneficia de această sumă oferită de statul italian viața sa ar fi în pericol. Pârâtul nu încasează efectiv suma de 279 euro, aceștia sunt contravaloarea tratamentului pe care îl urmează.

Nu are posibilitatea materială de a-i achita minorei suma de bani care a fost stabilită de către instanța de fond. Mai mult de atât, având în vedere că a suferit o intervenție chirurgicală extrem de dificilă, nu poate să muncească și să realizeze venituri, pentru a-i putea achita minorei pensie de întreținere.

3. De asemenea, instanța de fond, fără a avea în vedere starea materială și familiară a reclamantei a stabilit domiciliul minorei la ea. Pârâtul prin întâmpinare a solicitat stabilirea domiciliului minorei la domiciliul lui. Reclamanta nu are condiții bune de creștere a minorei. Aceasta nu are locuință proprie. Locuiește cu încă 7 persoane din familia ei, iar tatăl acesteia este alcoolic. Locuința în care locuiește reclamanta aparține unui frate al acesteia. Locuința este prevăzută doar cu o cameră si bucătărie.

Mai mult de atât, în acest moment reclamanta are o altă relația, fetita fiind lăsată în grija altor membrii ai familiei acesteia.

In schimb, el are condiții foarte bune de creștere si educare a minorei, are casă proprietate personală. El și soția sa nu au alți copii, astfel că se pot ocupa și dedica în totalitate creșterii și educării minorei.

Având în vedere aceste considerente, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței civile atacate și în rejudecare să se dispună: exercitarea autorității părintești asupra minorei M. V. - P. să se exercite în comun de către ambii părinți;

- să se stabilească domiciliul minorei la domiciliul lui sau să se dispună ca pârâtul să contribuie în natură la creșterea și educarea minorei.

În drept, a invocat disp. art. 470 Cod Procedură Civilă, art. 397 Cod Civil, art. 402 raportat la art. 530 Cod Civil, art. 496.

Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata pe care le va face cu acest proces.

În motivare a arătat următoarele:

Criticile pe care le-a adus paratul au fost nefondate.

1) Pârâtul a considerat ca prin exercitarea autorității părintești doar de ea i se aduce un grav prejudiciu, îi sunt vătămate in totalitate drepturile părintești, fiind încălcate dispozițiile art. 397 C. civ.

A considerat ca autoritatea părinteasca poate fi asimilata cu un drept subiectiv care nu se pierde de niciunul dintre părinți in nicio circumstanța, ea fiind un drept născut din legătura naturala dintre părinte si copil.

Pentru exercitarea autorității părintești doar de un părinte trebuie dovedit de părintele solicitant suferința copilului care se afla sub autoritatea ambilor părinți, stabilirea unei legături de cauzalitate intre suferința copilului si exercitarea in comun a autorității părintești, demonstrarea faptului ca soluția consta in exercitarea autorității părintești de către părintele care a solicitat acest lucru.

Pârâtul a arătat că instanța a greșit reținând ca pârâtul nu a dorit întemeierea unei familii, a divorțat când a aflat ca reclamanta este însărcinata, iar întemeierea unei familii nu a fost posibila din mai multe împrejurări.

In mod corect a reținut instanța ca paratul a plecat in Italia, nu s-a mai interesat de minora, nu a contribuit cu nimic la întreținerea sa, intre timp s-a căsătorit cu altcineva chiar înainte de nașterea minorei si nu este in interesul minorei ca exercitarea autorități părintești sa se facă in comun atât timp cat exista o stare conflictuala.

Din punct de vedere al doctrinei, autoritatea părintească este un concept juridic complex, care cuprinde drepturile pe care părinții le au cu privire la persoana și la bunurile copilului minor, atât în raport cu acesta, cât și în raport cu terții, precum și obligațiile pe care calitatea de părinte le implică, în vederea creșterii copilului, pentru dezvoltarea lui fizică, mentală, spirituală, morală și socială. Conținutul autorității părintești este detaliat în art. 487 NCC, legiuitorul a pus în evidență caracterul esențialmente moral al relațiilor dintre părinți și copii.

Exercitarea drepturilor și îndeplinirea îndatoririlor părintești trebuie Subsumate interesului superior al copilului ce reprezintă conform preambulului Convenției Organizației

Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată: „dezvoltarea plenară și armonioasă a personalității" copilului, asigurarea unui „mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste și înțelegere", pregătirea pentru a trăi „independent în societate" și educația în spiritul idealurilor „păcii, demnității, libertății, toleranței, egalității și solidarității".

Din punct de vedere juridic, interesul copilului este configurat de totalitatea drepturilor sale fundamentale, astfel cum rezultă din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului și Constituția României. Cu titlu de exemplu, a menționat dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, dreptul la identitate, dreptul la liberă exprimare și dreptul la libertatea de gândire, dreptul la protecția împotriva oricăror forme de violență, vătămare, abuz fizic sau mintal, abandon și neglijență, dreptul la învățătură etc.

Interesul copilului, este un concept al cărui conținut trebuie stabilit prin raportare la fiecare copil si care diferă în funcție de individualitatea fiecărui minor: de vârstă, de dezvoltare fizică și stare de sănătate, dezvoltare intelectuală, temperament, sensibilitate, relații afective, aptitudini și talente, profilul socio-moral, material etc. al mediului în care s-a născut și a crescut, relații de rudenie etc., fiecare copil este un univers în sine, interesul fiecăruia este unul concret, individual, iar nu unul general valabil și abstract, iar „regulile" evoluției sale sunt stabilite doar pentru sine, iar nu după modele predeterminate.

Paratul nu a motivat cele câteva criterii pe care trebuie sa le aibă in vedere instanța de judecata cu privire la exercitarea autorității părintești, nu a detaliat legătura de afectivitate cu minorul si sprijinul moral pe care 1-a acordat, dând dovada ca aceasta nu cunoaște aspecte esențiale din viata minorului, nu-i cunoaște caracterul, temperamentul, sensibilitatea, etc. si cum a crezut ca poate sa-si exercite autoritatea părinteasca in condițiile in care nu a fost in preajma acestuia mai bine de un an de zile, iar anterior a văzut-o doar de câteva ori.

Nu a detaliat cum va putea sa-i supravegheze evoluția, fiind posibil sa vina cu reguli care sa-1 bulverseze total.

Totodată la acesta vârsta copilul nu poate fi scos din mediul in care s-a născut si a trăit, din relațiile de rudenie, nu-i cunoaște nevoile nu știe ce e mai bine pentru el, nu va putea veni cu reguli generale si care sa i le impună si raportat la dezvoltarea sa fizica si psihica actuala nici nu pot fi schimbate.

Pentru a cunoaște minora din toate punctele de vedere arătate mai sus este nevoie de implicare de care paratul nu a dat dovada, stabilirea unor reguli generale pe care paratul a considerat ca le va putea impune minorei îi pot afecta irevocabil dezvoltarea sa fizica si psihica.

Respectarea interesului copilului presupune, obligația de a comunica în mod constant, deschis și la nivelul lui de înțelegere, dar și de a-1 implica în luarea deciziilor care îl privesc, de a-1 asculta, fiind important ca acestea să fie înțelese și percepute astfel și de copil.

Pârâtul nu a argumentat in niciun fel cum se va ocupa de creșterea si educarea minorei in condițiile in care este plecat din tara, cum va putea sa ia cele mai bune decizii in condițiile in care nu o vizitează si nu păstrează legăturile personale, cum va putea sa-si schimbe comportamentul avut pana-n prezent si cum crede ca starea conflictuala va fi dispărea având in vedere susținerile pe care le-a făcut.

Având in vedere dispozițiile art. 398 C. civ. există motive întemeiate, ca instanța sa hotărască ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de mine, apelantul păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.

2) În ce privește cuantumul pensiei de întreținere, a considerat ca instanța s-a raportat in mod greșit la suma de 279 euro pe care o primește de la statul italian, această suma nu reprezintă o pensie de întreținere ci doar echivalentul tratamentului lunar.

Contrar susținerilor pârâtului, suma de 279 Euro reprezintă pensie si nicidecum contravaloarea tratamentului lunar, sens in care nu a făcut nicio dovada ca aceasta suma este folosita in acest sens.

Nu a contestat faptul ca pârâtul a fost suspus unui transplant de ficat insa de la intervenția chirurgicala din 2005 nu a prezentat acte medicale care sa ateste ca aceasta lunar trebuie sa-si cumpere medicamente in acest cuantum si ca nu încasează efectiv aceasta suma ci o primește in natura.

Pe de alta parte, a arătat ca este de acord sa plătească pensie in natura si nu in bani, neavând posibilități materiale.

Este de acord cu pensia in natura, acesta nu știe care sunt nevoile minorei iar pe de alta parte nu este . sa-1 pună-n imposibilitate de a o plați.

Totodată, pârâtul a arătat ca are casa proprietate personala, in acest fel făcând dovada ca are bunuri care ar putea fi valorificate pentru plata pensiei de întreținere.

3) Cu privire la stabilirea domiciliului minorei, a considerat ca reclamanta nu are locuința proprie, locuiește cu înca alte 7 persoane, tata este alcoolic, locuința in care stă este a unui frate prevăzuta cu o camera si bucătărie, ca are o alta relație si fetita rămâne in grija membrilor familiei.

Nu a contestat ca sunt o familie mai numeroasa insa nu toți frații si surorile mai locuiesc la casa părinteasca si oricum toți au crescut in condiții bune si nu au avut de suferit de pe urma faptului ca au fost mai mulți frați si surori.

Conform anchetei sociale casa este formata din doua camere si hol, este electrificata, încălzita cu lemne, mobilată si utilată corespunzător, starea igienica fiind buna, copilul este bine îngrijit si este ajutată de părinți in creșterea copilului, raportat la aceasta situație se propune stabilirea domiciliului minorei la domiciliul său.

Totodată minora a locuit chiar de la naștere cu ea la domiciliul părinților, este foarte atașata si de părinții ei care o ajută sa o crească, s-au dezvoltat legături de afectivitate, legături care nu s-au dezvoltat la pârât.

In ce privește solicitarea de probe, nu este de acord cu proba cu martori care sunt o sora si actuala soție, proba cu martori solicitată in prima instanța a fost administrata, fiind martori propuși de aceasta si care au dovedit "legătura de afectivitate" a paratului si ca acesta sub promisiuni de căsătorie, a întreținut relații sexuale cu ea si nu a dorit întemeierea unei familii, astfel cum a dorit reclamanta.

Pârâtul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței civile atacate și în rejudecare să se dispună ca exercitarea autorității părintești asupra minorei M. V. - P. să se exercite în comun de către ambii părinți, să se stabilească domiciliul minorei la domiciliul lui sau să se dispună ca pârâtul să contribuie în natură la creșterea și educarea minorei, pentru următoarele motive:

Pârâtul nu a încercat să o ducă în eroare pe reclamantă în niciun fel. Aceasta știa în momentul în care a fost de acord să aibă o relație că este căsătorit. Nu i-a promis că se va căsători cu ea pentru a întreține relații intime, acesta a fost de acord cu acest lucru fără niciun fel de promisiuni. Mai mult de atât, reclamanta nu are vârsta la care să se preteze la astfel de promisiuni. Poate că a înțeles în mod greșit numele lui de familie. În momentul în care a hotărât să aibă o relație cu pârâtul știa foarte bine cine este și starea sa civilă.

Faptul că și-a dorit să aibă o relație serioasă cu reclamanta și să-și întemeieze o relație cu aceasta a reieșit și din faptul că pârâtul a divorțat de soția sa. În acest sens a depus la dosarul cauzei sentința de divorț din care s-a putut vedea clar acest lucru.

În momentul în care reclamanta a rămas însărcinată a fost foarte fericit făcând toate demersurile necesare pentru a-și întemeia o relația cu ea, divorțul de soția lui fiind dovada în acest sens.

Căsătoria religioasă cu reclamanta nu a mai avut loc dat fiind faptul că ea a avut o atitudine necorespunzătoare. În perioada în care erau împreună aceasta l-a înșelat și cu alți bărbați, una dintre aceste relații fiind surprinsă chiar de către el. Din acest motiv nu a mai fost de acord să continue relația cu aceasta, nefiind de acord să se căsătorească cu ea.

După ce reclamanta a născut pârâtul a avut o atitudine normală față de aceasta și față de fetiță. A recunoscut fetița fără niciun fel de probleme. De altfel, în perioada în care a fost însărcinată, pârâtul a fost cel care a avut grijă de aceasta, a întreținut-o și i-a oferit tot ceea ce a fost nevoie.

El a fost cel care i-a cumpărat toate cele necesare în perioada cât a fost spitalizată, când a născut. Până la 4 luni a contribuit cu tot ceea ce se impunea, haine, medicamente, pampers, până când reclamanta i-a interzis să o mai vadă pe minoră. Aceasta i-a propus fie să o aducă împreună cu copilul la domiciliul lui, fie să-i cumpere o altă locuință unde să se mute cu minora. Având în vedere că pârâtul nu mai putea continua relația cu aceasta, acest lucru a fost imposibil.

Nu au fost adevărate afirmațiile reclamantei că nu s-a mai interesat de soarta minorei și nici că nu a mai vizitat-o. De altfel, aceasta s-a contrazis, recunoscând că pârâtul a solicitat să o crească el și i-a asigurat toate cele necesare.

Pârâtul a făcut toate demersurile necesare pentru ca minora să locuiască la el, însă reclamanta nu a fost de acord. Tot aceasta nu i-a mai permis să o vadă, dat fiind faptul că nu s-a căsătorit cu ea.

Criticile pe care pârâtul le-a adus sentinței atacate nu au fost nefondate.

In acest caz, a solicitat a se avea în vedere faptul că interesul superior al minorei este ca autoritatea părintească să fie exercitată și de către tată, care alături de mamă trebuie să aibă dreptul de a lua deciziile importante cu privire la creșterea și educarea copilului, actele curente privind creșterea și educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copilul locuiesc. Aceasta deoarece atunci când părinții sunt despărțiți exercițiul autorității părintești este prevăzut de lege ca aparținând ambilor părinți în comun, însă modalitatea concretă de exercitare diferă față de ipoteza exercitării autorității de către părinții care locuiesc împreună, întrucât, în concret, copilul va locui cu unul din părinți, iar aceștia nu pot fi împreună alături de copil pentru a se putea ocupa de creșterea si educarea lui zilnică si pentru a coordona actele sale curente.

Exercitarea autorității părintești presupune exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligațiilor părintești. Având în vedere interesul superior al minorilor, autoritatea părintească trebuie să fie exercitată de ambii părinți împreună. Autoritatea părintească poate fi asimilată unui drept subiectiv, care nu se pierde de niciunul din părinți în nicio circumstanță, ea fiind un drept născut din legătura naturală dintre părinte si copil.

Niciun argument, de principiu, nu poate înlătura exercitarea în comun a autorității părintești, împrejurările nerelevante ca, faptul că pârâtul a fost plecat în străinătate și este căsătorit nu constituie motive temeinice în acest sens. În mod eronat a menționat reclamanta că pârâtul a fost plecat în Italia la muncă. Pârâtul este stabilit în țară de aproximativ 2 ani. In Italia se prezintă doar pentru tratament.

In stabilirea exercitării autorității părintești de către un singur părinte trebuie avute în vedere doar fapte concrete care trebuie dovedite. Probatoriul trebuie să poarte asupra următoarelor elemente cumulative: dovada de către părintele solicitant a suferinței copilului care se află sub autoritatea ambilor părinți; stabilirea unei legături de cauzalitate între suferința copilului si exercitarea în comun a autorității părintești; demonstrarea faptului că soluția constă în exercitarea autorității părintești exclusiv de către părintele care a solicitat acest lucru. Or, în speță, pârâtul a considerat că reclamanta nu a dovedit acestea, iar instanța într-un mod total eronat a dispus exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă.

Pârâtul nu merge în Italia pentru a munci. Așa cum a precizat și prin cererea de apel, el a suferit un transplant de ficat, astfel a mers acolo pentru a-i fi efectuată acesta intervenție medicală și tratamente ulterioare.

Intre părți nu există o stare conflictuală. Pârâtul, după cum de altfel a recunoscut reclamanta, a solicitat ca minora să locuiască la el, a avut grijă de minoră atât cât i-a permis. Având în vedere că i-a interzis să o mai vadă pe minoră, nu poate veni în acest moment cu critici că nu s-a interesat de aceasta.

Autoritatea părintească presupune existența unui cumul de drepturi și obligații, pentru părinți, în creșterea și educarea copilului precum și cu privire la bunurile acestuia. Regula, este aceea că, autoritatea părintească se exercită în comun indiferent dacă părinții copilului sunt căsătoriți sau divorțați. De la această regulă, legea instituie excepția potrivit căreia, în situații excepționale, pentru motive întemeiate, după ce instanța de judecată a ascultat părinții și autoritatea tutelară, ținând cont de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va putea dispune exercitarea autorității părintești doar de către unul dintre părinți.

Pârâtul a mai arătat că sunt motive întemeiate pentru a justifica exercitarea autorității părintești de către un singur părinte: alcoolismul, dependența de droguri, o boală psihică gravă, comportamentul violent față de soție și/sau copii, antecedente penale, conflictul grav dintre părinți, lipsa de interes și de implicare în creșterea și educarea minorului, părăsirea domiciliului comun, refuzul de a lua legătura cu minorul, de a se implica material și moral în creșterea și educarea lui.

Autoritatea părintească presupune existența unui cumul de drepturi și obligații, pentru părinți, în creșterea și educarea copilului precum și cu privire la bunurile acestuia.

Astfel, potrivit dispozițiilor articolului 483 din Noul Cod Civil, ambii părinți au atât drepturi cât și obligații cu privire la copiii lor. De fapt, acest ansamblu de drepturi și obligații presupune că, părinții trebuie să ia decizii împreună cu privire la îngrijirea, educația și protecția copilului, supunerea la tratamente medicale precum și administrarea bunurilor sale. în toate deciziile lor, părinții trebuie să aibă permanent în vedere interesul superior al copilului. Mai mult, fie că deciziile se iau de părinți fie de către instanță în cadrul procedurii judiciare, este extrem de important ca întotdeauna la luarea acestora, să fie avut în vedere interesul superior al copilului.

In determinarea interesului superior al copilului, se ține cont de cel puțin următoarele:

-nevoile de dezvoltare fizice, psihologice, de educație și sănătate, de securitate, stabilitate și apartenență la o familie;

- opinia copilului în funcție de vârstă și gradul de maturitate;

- istoricul copilului, în mod special traumele suferite de copil în trecut sau care pot interveni în viitor;

- capacitatea părinților sau persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;

Cu alte cuvinte, regula este aceea că autoritatea părintească se exercită în comun de către cei doi părinți cu privire la copii. De asemenea, regula este aceeași inclusiv în caz de divorț. De la aceasta, legea instituie o excepție: Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al minorului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.

Așadar, în materia divorțului, regula este că autoritatea părintească se exercită în comun de către ambii părinți și doar în situații excepționale, pentru motive întemeiate, după ce instanța de judecată a ascultat părinții și autoritatea tutelară, ținând cont de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va putea dispune exercitarea autorității părintești doar de către unul dintre părinții.

Având în vedere conținutul noțiunii de autoritate părintească, împrejurarea că exercitarea acesteia presupune de fapt exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor referitoare la copil, iar regula consacrată de lege este cea a exercitării autorității părintești în comun instanța de judecată nu poate accepta în mod automat convenția părților în această privință, interesul superior al copilului fiind acela de a fi crescut de către ambii părinți.

În stabilirea autorității părintești de către un singur părinte trebuie avute în vedere doar fapte concrete care trebuie dovedite. Probatoriul trebuie să poarte asupra următoarelor elemente cumulative:

- dovada de către soțul solicitant a suferinței copilului care se află sub autoritatea ambilor părinți;

- stabilirea unei legături de cauzalitate între suferința copilului și exercitarea în comun a autorității părintești;

- demonstrarea faptului că soluția constă în exercitarea autorității părintești exclusiv de către unul dintre părinte;

Astfel, cum a arătat în rândurile de mai sus, pentru a putea fi justificată exercitarea autorității părintești doar de către un singur părinte sunt necesare existența unor motive întemeiate. Dispozițiile legale în vigoare enumera, care ar putea fi considerate motive întemeiate de care instanța de judecată atunci când decide exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, după cum urmează:

- alcoolismul;

- boala psihică;

- dependența de droguri a celuilalt părinte;

- violență față de copil sau față de celălalt părinte;

- condamnări pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești;

In plus, a arătat faptul că, potrivit doctrinei și practicii judiciare în materie, au fost indicate și alte criterii pentru exercitarea autorității părintești de către un singur părinte:

- este o fire violentă, agresivă, fizic și în limbaj, nu obligatoriu față de copil sau față de celălalt părinte, ci de exemplu în anturajul avut, față de bunici, noul soț sau copiii acestuia;

- este instabil psihic, manifestând tendințe suicidale ori face parte dintr-o sectă;

- are un nivel scăzut de maturitate și înțelegere;

- este delăsător și dezinteresat față de copiii;

Pentru a putea fi reținut dezinteresul de către instanța de judecată este necesară dovedirea următoarelor elemente:

- părintele manifestă o stare de pasivitate față de obligațiile legate de creșterea, educarea, supravegherea și întreținere, constând în actul propriu-zis de neglijare (lipsa de interes și de implicare a părintelui în creșterea și educarea minorului, părăsirea domiciliului comun, refuzul de a lua legătura cu minorul, de a se implica material și moral în creșterea și educarea lui);

- are o influență dăunătoare pentru viața, dezvoltarea, integritatea și sănătatea copilul, ce poate consta fie într-un rezultat nefast, fie numai într-o periclitare;

- existența unei legături de cauzalitate între starea de pasivitate și urmarea dăunătoare.

A solicitat a se observa că în speța de față nu este dat niciun motiv temeinic pentru a se dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către reclamantă. Pârâtul a încercat de nenumărate ori să ia legătura cu reclamanta pentru a-i permite să vadă fetița, însă nu i-a dat voie. Totodată a încercat să contribuie cu ce poate la creșterea și educarea acesteia însă acest lucru nu i-a fost permis.

Așa cum a precizat și prin cererea de apel, suma de 290 de euro nu este o pensie, așa cum a precizat reclamanta. De altfel aceasta nu a făcut în niciun fel dovada celor precizate.

Aceasta nu este o pensie pe care o încasează. De suma de 279 euro lunar beneficiază lunar pentru tratament.

Pârâtul a smerit o intervenție chirurgicală în Italia, respectiv un transplant de ficat. Or, din acest motiv, statul italian i-a oferit un ajutor în cuantum de 279 euro lunar pentru a-și urma tratamentul.

În mod contrar celor precizate de către reclamantă, pârâtul a depus acte la dosar din care a reieșit foarte clar starea de sănătate a lui.

Pârâtul este incapabil de muncă, starea de sănătate nu îi permite să

presteze nici un fel de muncă. Capacitatea de muncă, conform actelor existente la dosar îi este afectată în proporție de 75 %, conform certificatului de invaliditate depus la dosarul cauzei. Nu are voie să facă efort, să fie supus la stres sau alte chestiuni de genul acesta care îi pot afecta starea de sănătate. Având în vedere faptul că, capacitatea de muncă îi este afectată în proporție de 75 % nu este capabil de a presta vreo muncă care să-i poată permite să plătească pensia de întreținere.

Pensia pe care c o încasează în Italia este pentru tratamentul pe care trebuie să îl urmeze lunar. Având în vedere gravitatea bolii de care suferă, dacă nu aș urma tratamentul respectiv și dacă nu ar beneficia de această sumă oferită de statul italian viața sa ar fi în pericol. Pârâtul nu încasează efectiv suma de 279 euro, aceștia sunt contravaloarea tratamentului pe care îl urmează. Având în vedere că această sumă pe care o primește de la statul italian este pentru tratamentul lunar, pârâtul nu este capabil să realizeze și alte venituri care să

îi permită să achite pensia de întreținere la care a fost obligat.

Nu are posibilitatea materială de a-i achita minorei suma de bani care a

fost stabilită de către instanța de fond. Mai mult de atât, având în vedere că a suferit o intervenție chirurgicală extrem de dificilă, nu poate să muncească și să realizeze venituri, pentru a-i putea achita minorei pensie de întreținere.

De asemenea, instanța de fond, fără a avea în vedere starea materială și

familială a reclamantei a stabilit domiciliul minorei la reclamantă. Pârâtul, prin întâmpinare a solicitat stabilirea domiciliului minorei la domiciliul el. Reclamanta nu are condiții bune de creștere a minorei. Aceasta nu are locuință proprie. Locuiește cu încă 7 persoane din familia ei, iar tatăl acesteia este alcoolic. Locuința în care locuiește reclamanta aparține unui frate al acesteia. Locuința este prevăzută doar cu o cameră și bucătărie.

Mai mult de atât, în acest moment reclamanta are o altă relația, fetita fiind lăsată în grija altor membrii ai familiei acesteia.

În schimb, pârâtul are condiții foarte bune de creștere și educare a minorei, are casă proprietate personală. El si soția sa nu au alți copii, astfel că se pot ocupa și dedica în totalitate creșterii și educării minorei.

Examinând apelul, conform art. 479 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul reține următoarele:

Greșit a stabilit prima instanță exercitarea autorității părintești pentru minoră exclusiv de către mamă.

Conform art. 397 Codul civil după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel. Potrivit art. 398, dacă sunt motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.

Interesul superior al minorei este ca autoritatea părintească să fie exercitată și de către tată, care alături de mamă trebuie să aibă dreptul de a lua deciziile importante cu privire la creșterea și educarea copilului, actele curente privind creșterea și educarea acesteia fiind îndeplinite de părintele la care copilul locuiește. Aceasta deoarece atunci când părinții sunt despărțiți exercițiul autorității părintești este prevăzut de lege ca aparținând ambilor părinți în comun.

Pentru dezvoltarea armonioasă fizică și psihică a minorilor este de esență ca ambii părinți să exercite autoritatea părintească.

În speță, reclamanta nu a dovedit împrejurări menite să-l excludă pe pârât de la exercitarea autorității părintești.

Greșit a reținut prima instanță că pârâtul nu a dorit/reușit să întemeieze o familie cu reclamanta, împrejurare imputabilă lui.

Chiar mama reclamantei, audiată în cauză (f. 41, judecătorie) a arătat că, la început, părțile s-au înțeles bine, deci au existat premisele unei relații bune de familie. Mai mult, pârâtul nu a neglijat fetița, dorind să o ia la M., la părinții săi, spune același martor.

Și martorul O. I. (f. 42, judecătorie) a confirmat că pentru o perioadă, părțile s-au înțeles bine.

Starea conflictuală dintre părinți nu justifică afectarea relației fiecărui părinte cu minora.

Faptul că pârâtul este plecat în străinătate, la fel, nu înseamnă excluderea sa de la exercitarea autorității părintești.

Mama reclamantei a făcut vorbire de un dezinteres ulterior al tatălui față de minoră. Nu poate fi reținut, văzând relația de strânsă rudenie între martor și reclamantă.

Celălalt martor a arătat că știe aspecte de la mama reclamantei și de la aceasta. Deci, nu a relatat aspecte cunoscute nemijlocit, pentru a putea fi reținute.

Rezultă că reclamanta nu a dovedit că se impune exercitarea autorității părintești exclusiv de ea, astfel că aceasta se va acorda în comun.

În ceea ce privește pensia de întreținere, conform art. 529 al. 1 și 2 din noul cod civil „(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti; (2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii”.

Apelantul a suferit un transplant de ficat, care îi afectează clar capacitatea de muncă, având starea de sănătate vizibil afectată. Acesta are certificat de invaliditate, cu reducerea permanentă a capacității de muncă cu grad mai mare de 74% (f. 11, apel).

În privința veniturilor rezultă o pensie de 279 euro, temporară, timp de 13 luni (f. 80, judecătorie).

Nu se justifică raportarea la această sumă, acordată doar temporar, văzând situația medicală foarte gravă a apelantului, care presupune cheltuieli medicale importante, văzând și afectarea capacității de muncă.

Raportarea se va face la venitul minim pe economie, în limita capacității de muncă, față de precizările apelantului, din fața instanței de apel (f. 50, apel).

Deci, se impune admiterea apelului sub aspectul cuantumului pensiei de întreținere.

Aceasta se va stabili în bani, nejustificându-se stabilirea în natură. Se are în vedere starea conflictuală dintre părți, cuantumul redus al pensiei, că apelantul nu lucrează, nu este producător. Chiar sora sa, audiată în apel, a arătat că de la vârsta de 4 luni a fetiței nu i-a mai adus nimic, din cauza neînțelegerilor dintre părți (f. 53, apel).

Corect s-a stabilit locuința minorei la mamă. Pentru creșterea armonioasă a acesteia este de esență asigurarea unei stabilități în viața acesteia.

În speță, minora se află, în prezent, de la despărțirea în fapt a părinților, în grija mamei. Aceasta se ocupă bine de minoră, relațiile în familie și în comunitate sunt bune, mama oferă condiții satisfăcătoare de locuit, fiind ajurară și de părinți. Acestea sunt concluziile autorității tutelare (f. 85, judecătorie), care recomandă expres încredințarea minorei către mamă. Locuința minorei se impune a fi stabilită la mamă, văzând și situația medicală a tatălui.

Acesta nu a dovedit problemele locative ale intimatei sau problemele cu alcoolul ale tatălui acesteia. Cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Martorii propuși la prima instanță (f. 70, 71, judecătorie) nu cunosc aspecte relevante, nici în apel nu s-au dovedit aceste împrejurări. De altfel, acestea sunt contrazise de concluziile anchetei sociale, arătată mai sus. Aceasta infirmă neglijarea fetiței de către mamă.

Chiar dacă apelantul ar avea condiții locative superioare și nu are alți copii în grijă, prevalează aspectele arătate mai sus.

Nu se justifică deci, modificarea locuinței minorei.

În consecință, în baza art. 480 al. 2 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va admite apelul, va schimba, în parte, sentința civilă nr. 3413/2.12.2014 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că va dispune ca exercitarea autorității părintești să revină ambilor părți, va obliga pârâtul să plătească în favoarea minorei o pensie de întreținere în cuantum de 48,75 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, 13.02.2013, până la 30 iunie 2013, apoi 52 lei lunar, de la 1 iulie 2013 până la 31 decembrie 2013, apoi 55,25 lei lunar, de la 1 ianuarie 2014 până la 30 iunie 2014, apoi 58,5 lei lunar, de la 1 iulie 2014 până la 31 decembrie 2014, apoi 63,37 lei lunar, de la 1 ianuarie 2015 până la majoratul minorei.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile, care nu sunt contrare prezentei.

Conform art. 453 al. 1, 2 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va compensa în parte, cheltuielile de judecată din apel și va obliga intimata să plătească apelantului suma de 400 lei, cheltuieli de judecată din apel.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Admite apelul formulat de către pârâtul M. V., domiciliat în com. M., ., jud. Suceava și la av. R. O. – Rădăuți, .. 62, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 3413 din data de 2 decembrie 2014 pronunțată de către Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimată fiind reclamanta M. M., domiciliată în ., nr. 48, jud. Suceava.

Schimbă, în parte, sentința civilă nr. 3413/2.12.2014 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că:

Exercitarea autorității părintești revine ambilor părți.

Obligă pârâtul să plătească în favoarea minorei o pensie de întreținere în cuantum de 48,75 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, 13.02.2013, până la 30 iunie 2013, apoi 52 lei lunar, de la 1 iulie 2013 până la 31 decembrie 2013, apoi 55,25 lei lunar, de la 1 ianuarie 2014 până la 30 iunie 2014, apoi 58,5 lei lunar, de la 1 iulie 2014 până la 31 decembrie 2014, apoi 63,37 lei lunar, de la 1 ianuarie 2015 până la majoratul minorei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile, care nu sunt contrare prezentei.

Compensează, în parte, cheltuielile de judecată din apel și obligă intimata să plătească apelantului suma de 400 lei, cheltuieli de judecată din apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

V. O. D. A. I. M. S. A.-M.

Red. A.I.M.

Judecător fond V. C.

Tehnored. S.A.M.

5 ex./09.07.2015

← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 164/2015....		Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1533/2015. Tribunalul... →

Situaţie juridică minor. Decizia nr. 964/2015. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Decizia nr. 964/2015. Tribunalul SUCEAVA