Abatere disciplinară magistraţi. Decizia nr. 506/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 506/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 506/2013

Dosar nr._ - plîngere împotriva încheierii CF -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 506

Ședința publică din 17 decembrie 2013

Președinte- D. D.

Judecător- T. M.

Grefier - P. T.

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanții D. V. S., domiciliat în mun. Suceava, ., ..A, . și H. C. L., domiciliată în mun. Suceava, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.4055 din 2 iulie 2013 a Judecătoriei Suceava (dosar nr._ ), intimat fiind pârâtul M. R. Ș., domiciliat în Canada,_, Boulevard de Pierrefonds ., Canada, cod H 9A2X5, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor la B. A. – municipiul Suceava ., cam.2, jud.Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul apelant D. V. S. asistat de avocat N. L., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța înmînează apărătorului reclamanților apelanți duplicat de pe întîmpinare.

Avocat N. L. pentru reclamanții apelanți, a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 12 lei cu chitanța . Nr._, timbru judiciar de 0,15 lei, împuternicire avocațială, înscrisuri și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Având în vedere că în cauză nu mai sunt invocate alte excepții, formulate alte cereri și de administrat alte probe, instanța declară cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul la dezbateri pe apelul declarat în cauză.

Avocat N. L. pentru reclamanții apelanți, a cerut admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și admiterea plîngerii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Declarînd dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 4055 din data de 2 iulie 2013, Judecătoria Suceava a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanții D. V. S. și H. C. L., în contradictoriu cu pârâtul M. R. Ș..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea de înscriere înregistrată la OCPI Suceava sub nr._/03.05.2012 (fila 76 dosar) pârâtul M. R. Ș.-prin mandatar B. A. a solicitat notarea în CF_ UAT Suceava a litigiului purtând asupra imobilului înregistrat la Judecătoria Suceava sub nr._ având ca obiect modificare titlu de proprietate 3695/16.02.2010.

Prin încheierea nr._//08.05.2012 a OCPI Suceava s-a admis cererea și s-a dispus notarea litigiului din dosar_ în cartea funciară (fila 44).

Împotriva acestei încheieri au formulat plângere reclamanții D. V. S. și H. C. L..

Prin încheierea_/27.06.2012 OCPI Suceava a respins cererea de reexaminare formulată de D. V. S. (fila 7), iar prin încheierea din_/27.06.2012 OCPI Suceava a respins cererea de reexaminare formulată de H. C. L. (fila 10).

Împotriva celor trei încheieri mai sus arătate au formulat plângere D. V. S. și H. C. L., formându-se prezentul dosar.

Motivarea nelegalității încheierilor atacate, conform precizărilor depuse la termenul din 02.04.2013 a fost făcută sub două aspecte, primul privind lipsa calității de reprezentantă a pârâtului M. R. Ș. de către B. A., întrucât procura prezentată de aceasta la OCPI în baza căreia s-a făcut cererea de notare a litigiului nu a avut valoarea unei procuri autentice, pentru că nu a îndeplinit cerința supralegalizării, condiție necesară întrucât Canada, statul de reședință a lui M. R. Ș. nu este semnatară a Convenției de la Haga, fiind astfel încălcate prevederile art. 56 al. 3 din Regulamentul de organizare și funcționare al birourilor de cadastru și publicitate imobiliară aprobat prin Ordinul A.N.C.P.I. nr. 633/2006.

A doua critică a privit nerespectarea art. 22 din Legea 7/1996 conform căruia înscrierea în cartea funciară poate fi efectuată numai împotriva celui care, la data înregistrării cererii era înscris ca titular al dreptului, iar în speță la data solicitării înscrierii reclamanta H. C. L. era titularul dreptului de proprietate, conform Contractului 1629/31.05.2011, iar litigiul notat, respectiv dosarul_ nu avea ca parte pe aceasta.

1. În ceea ce privește prima critică, referitoare la cerința supralegalizării împuternicirii acordate de M. R. Ș. către mandatara B. A. aceasta a fost nefondată.

A reținut instanța că notarea litigiului s-a făcut în baza procurii speciale dată de M. R. Ș. (cu domiciliul în Canada) către B. A., autentificată sub nr. 182/187 la data de 06.02.2012 de către Consulatul general al României la Montreal (filele 63-64 dosar), prin care mandatara a fost împuternicită să facă în numele și pentru mandant „orice fel de acte și fapte administrative, de conservare și de dispoziție (…) acțiune judecătorească, mențiuni sau plângeri la Oficiul de Cadastru (…) etc.-enumerarea nefiind limitativă”.

A invocat reclamanta necesitatea supralegalizării împuternicirii întemeiat pe prevederile art. 162 al. 1 din Legea 105/1992 conform cărora actele oficiale întocmite sau legalizate de către o autoritate străină pot fi folosite în fața instanțelor române numai dacă sunt supralegalizate, pe cale administrativă ierarhică și în continuare de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, spre a li se garanta astfel autenticitatea semnăturilor și sigiliului.

Textul legal nu a fost incident în speță, câtă vreme Procura specială dată de M. R. Ș. (cu domiciliul în Canada) către B. A., autentificată sub nr. 182/187 la data de 06.02.2012, nu este un act oficial întocmit sau legalizat deo autoritate străină, această procură fiind emisă și autentificată chiar de către Consulatul general al României la Montreal, autoritate română ce conferă actului emis caracterul unui act autentic cu toată forța probantă a unor asemenea acte prevăzută de legislația României, astfel că pretinsa cerință a supralegalizării nu este necesară.

Cu privire la celelalte critici ale procurii speciale din acțiune, referitoare la faptul că aceasta ar conține același scris de mână cu cel din încheierea de autentificare de pe verso, la neredactarea cursivă din aceasta, sau la situația că CNP-ul este în fapt ., față de forța probantă a actului autentic și neformularea unei înscrieri în fals împotriva actului, oficiu de cadastru în mod corect nu le-a luat în considerare spre a pronunța o soluție de admitere a cererii de reexaminare.

Iar în ceea ce privește mențiunea de pe Certificatul constatator nr._ din 09.05.2011 (fila 81) conform căreia acesta s-a eliberat pentru a servi la „notariatul București” acesta nu a fost, în opinia instanței, relevantă, certificatul în cauză făcând dovada existenței unui litigiu la instanța, cu obiectul și între părțile menționate în acesta, independent de mențiunea în cauză, astfel că apărarea reclamanților a fost pur formală.

2. Referitor la cea de-a doua critică a nelegalității, referitoare la nerespectarea art. 22 din Legea 7/1996 conform căruia înscrierea în cartea funciară poate fi efectuată numai împotriva celui care, la data înregistrării cererii era înscris ca titular al dreptului, iar în speță la data solicitării înscrierii reclamanta H. C. L. era titularul dreptului de proprietate, conform Contractului 1629/31.05.2011, iar litigiul notat, respectiv dosarul_ nu avea ca parte pe aceasta, instanța a apreciat-o nefondată.

Astfel, conform mențiunilor din extrasul CF depus la fila 45-46 dosar, titulari ai dreptului de proprietate asupra corpului de proprietate_, format din teren și construcții figurează atât D. V. S., parte în dosarul_, cât și S.C. Forestbad S.A. Suceava și H. C. L., fără ca fiecare din cei trei să își fi creat, distinct o carte funciară separată.

Față de această situație nu s-a putut reține încălcarea normei legale prevăzute de art. 22 din Legea 7/1996.

Cu privire la cererea reclamanților din finalul acțiunii, de a dispune crearea pentru H. C. L. a unei cărți funciare separate, aceasta a fost respinsă, procedura înscrierii drepturilor în cartea funciară fiind cu totul alta decât aceea a cererii directe formulată în fața instanțelor de judecată.

Pentru considerentele mai sus instanța a constatat încheierea nr._//08.05.2012, încheierea_/27.06.2012 și încheierea din_/27.06.2012 a OCPI Suceava au fost legal emise și în consecință, în temeiul art. 50 din Legea 7/1996 a respins ca nefondată cererea reclamanților.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, susținând următoarele:

Astfel, instanța de fond a încălcat disp. art.172 Cod procedură civilă deoarece deși s-a solicitat procura nu a fost prezentată în original, condiție în care acțiunea trebuia admisă pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, în acest sens fiind și practica judiciară.

Instanța nu a lămurit valabilitatea procurii prezentată de B. A. sub toate aspectele invocate, M. R. Ș. nefiind identificat cu CNP la rubrica prevăzută în formular.

Instanța trebuia să verifice îndeplinirea condițiilor de fond și de formă ale procurii, respectiv dacă aceasta îndeplinea condițiile pentru a fi o procură specială.

De asemenea, sentința a fost pronunțată cu încălcarea prev. art. 22 din Legea nr.7/96, în condițiile în care la data formulării cererii de notare, proprietarul imobilului A1 din CF_ era numita H. C. L. care dobândise dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2317 mp prin contractul autentificat sub nr.1629/31.05.2011, ori acțiunea în modificarea titlului de proprietate notată în cartea funciară nu a fost formulată și soluționată în contradictoriu cu aceasta, astfel încât notarea nu putea fi formulată împotriva sa.

S-au depus la dosar înscrisuri (f. 14-16).

Intimatul M. R. Ș. prin întâmpinare (f. 17) a solicitat respingerea apelului, arătând că mandatara sa a prezentat procura în original, acest lucru fiind cerut special de instanță, un exemplar fiind de altfel atașat înscrisurilor OCPI.

Procura conține CNP-ul său, identificarea putând fi făcută și numai cu pașaportul, și îndeplinește condițiile de fond și formă, fiind un exemplar autorizat de Consulatul General al României la Montreal și supervizat în care sunt indicate cu precizie și bunurile în cauză după defuncții săi bunici.

A mai susținut că nu au fost încălcate prev. art. 22 din Legea nr. 7/1996, donația fiind făcută cu mult după data cererii de notare.

Apelul este nefondat, din următoarele considerente:

Astfel, după cum se poate observa la instanța de fond, reclamanții nu au invocat faptul că nu s-a depus la dosar procura în original, astfel cum a fost solicitată de instanță.

În speță, cererea de înscriere a fost formulată de intimat prin mandatar, la această cerere fiind atașată procura în original prin care „numitul M. R. Ș. o împuternicește pe d-na B. A. să….depună orice mențiune sau plângere la oficiul de cadastru.

Art. 56 al. 3 din Regulamentul OCPI cu modificările și completările ulterioare, prevede că cererea poate fi depusă de titularul dreptului înscris în CF sau de persoana interesată, prin mandatar cu procură autentică.

Faptul că la instanța de fond procura nu a fost prezentată în original nu atrage nicio sancțiune, mai ales în condițiile în care s-a depus o copie legalizată.

De asemenea, nu s-a invocat nici lipsa CNP-ului intimatului de pe exemplarul procurii, care de altfel este menționat pe rândul 3, în care apare inclusiv ..

Procura prezentată de parte îndeplinește condițiile de fond și de formă, fiind o procură specială autorizată de Consulatul General al României la Montreal și supervizat de agentul consular specializat și autorizat de Statul Român.

În conținutul procurii este menționat faptul că mandatara este împuternicită să obțină toate drepturile și bunurile care i se cuvin intimatului ca moștenitor după defuncții săi bunici și a defunctului său tată inclusiv după cererea depusă la Legea nr.18/1991, înregistrată cu nr.2382 din 14.03.1991 și după mama sa cu nr.441/12.07.1991.

Nu se poate reține nici încălcarea prev.art.22 din Legea nr.7/1996, în condițiile în care la data formulării cererii conform mențiunilor din CF (f.45-46) titularii dreptului de proprietate asupra corpului de proprietate nr._ erau D. V. S., parte în dosarul nr._, cât și S.C. FORESTBAD SA Suceava și reclamanta H. C. L., fără a exista cărți funciare distincte.

Acest corp de proprietate cuprinde o suprafață de 2317 m.p. curți-construcții, precum și construcțiile numerotate cu A1.1, A1.2 și A1.3 în suprafață de 965 m.p. conform anexei nr.1 (f.16 dosar apel) iar prin încheierea nr._/19.09.2013 a O.C.P.I. depusă de apelanți la dosar (f.14) se menționează doar demolarea construcțiilor A1.1 și A1.3 sub B.13 din CF_ UAT Suceava, așa încît această încheiere nu are nici o relevanță în cauză.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul în temeiul prevederilor art.296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții D. V. S., domiciliat în mun. Suceava, ., ..A, . și H. C. L., domiciliată în mun. Suceava, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.4055 din 2 iulie 2013 a Judecătoriei Suceava (dosar nr._ ), intimat fiind pârâtul M. R. Ș., domiciliat în Canada,_, Boulevard de Pierrefonds ., Canada, cod H 9A2X5, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor la B. A. – municipiul Suceava ., cam.2, jud.Suceava.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. D. T. M. P. T.

Red. D.D.

Jud.fond – L. C. Ș.

Tehnored.P.T. – Ex.6 – 24 ianuarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Abatere disciplinară magistraţi. Decizia nr. 506/2013. Tribunalul SUCEAVA