Cereri. Decizia nr. 403/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 403/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 403/2015
Dosar nr._ Alte cereri
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 403
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26 MARTIE 2015
PREȘEDINTE: V. O. D.
JUDECĂTOR: A. I. M.
GREFIER: S. A.- M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de către reclamanții L. I. și L. L., împotriva sentinței civile nr. 3204 din data de 12 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimați fiind pârâții C. V. (a V.) și C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Milișăuți – prin primar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul apelant, asistat de avocat O. M. și pârâtul intimat C. V. (a V.), asistat de avocat F. G., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, față de disp. art. 172 din noul Cod de procedură civilă, orice neregularitate cu privire la citarea reclamanților apelanți fiind acoperită prin prezența av. O. M..
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul reclamanților apelanți depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța constată că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, de către reclamanții apelanți dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei – f. 12, pe care o anulează, apelul fiind legal timbrat.
Apărătorii părților, luând pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Instanța, în baza art. 244 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, potrivit disp. art. 392 din noul Cod de procedură civilă.
Apărătorul reclamanților apelanți solicită admiterea apelului, anularea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu precizarea că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, ci doar a făcut trimitere la o . hotărâri judecătorești reținând că prin acestea s-a tranșat situația juridică a terenului și persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 2100 mp teren, în mod corect au fost respinse excepțiile invocate de către pârâții intimați, respectiv cea a prescripției dreptului la acțiune și cea a lipsei de interes, la excepția autorității de lucru judecat aceștia au renunțat, instanța era obligată în soluționarea fondului să analizeze mențiunea falsă și care nu corespunde realității, respectiv la locul „G.” 0,17 ha aravil s-a tras linie și se indica „după măsurători a rezultat suprafața de 2011 mp conform procesului verbal din 31.01.1995”, procesul verbal din anul 1995 face trimitere la o hotărâre prin care se trimitea cauza spre rejudecare pentru stabilirea liniei de hotar, iar faptul că mențiunile sunt nereale reiese și din hotărârile judecătorești, înscrisurile la care au făcut trimitere reclamanții apelanți și care nu au fost analizate în fond, respectiv copia registrului agricol, titluri de proprietate, adeverințe emise autorilor reclamanților apelanți.
Arată că în mod greșit prima instanță a respins proba cu interogatoriul pârâților intimați, precum și cea cu efectuarea în cauză a unui raport de expertiză topo, în cauză se impunea ca pârâții intimați să explice modul în care a fost eliberată adeverința, precum și constatările care apar pe aceasta, iar expertiza era necesară pentru a se stabili suprafețele de teren pentru care pârâtul intimat era îndreptățit, dacă suprafața de 2011 mp se suprapune cu suprafața de 1700 mp și 500 mp, suprafața reală la care era îndreptățit acesta, dacă era suprafața de 2011 mp în lo0c de 1700 mp sau două terenuri distincte.
Precizează că reclamanții apelanți înțeleg să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.
Apărătorul prim-pârâtului intimat solicită respingerea apelului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu precizarea că prima instanță a analizat toate aspectele invocate de către reclamanții apelanți, acestea critică sentința instanței de fond sub două aspecte la finalul memoriului de apel – f. 8,9, aceștia au reiterat toate hotărârile judecătorești de care au înțeles să se prevaleze, însă au omis a arătat că sunt și alte hotărâri ce privesc terenul în litigiu, respectiv anulare titlu de proprietate, revendicare, hotărâri în care pârâtul intimat s-a judecat cu autorii reclamanților apelanți.
Arată că reclamanții apelanți urmăresc să obțină un alt regim juridic al terenului, însă sunt hotărâri judecătorești definitive și irevocabile din care rezultă că terenul în suprafață de 2011 mp este proprietatea exclusivă a prim-pârâtului intimat.
Cu privire la proba cu interogatoriul pârâților intimați, precizează că în mod corect aceasta a fost respinsă, având în vedere că întrebările formulate de către reclamanții apelanți nu se refereau la faptele pârâtului intimat și la alte fapte, iar în cauză nu era necesar a se administra nici proba cu efectuarea unui raport de expertiză topo, având în vedere că regimul juridic al terenului a fost stabilit.
Menționează că în cauză nu se poate vorbi despre un fals, ci despre o constatare în teren, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza art. 394 din noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 7.04.2014, sub nr._, reclamanții L. I. și L. L. i-a chemat în judecată pe pârâții C. V. a V. și C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Milișăuți – prin primar solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună constatarea falsului de pe adeverința de proprietate nr.71/1.11.1991 emisă de C. . privire la mențiunea „după măsurători a rezultat suprafața de 2011 mp conform procesului-verbal nr.79/31.01.1995 și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare au arătat că la data de 11.05.2006, defuncta lor mamă, L. E. a formulat plângere penală împotriva numitului C. V. a V. pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art.289 C.pen. din 1969 și uz de fals, fapta constând în menționarea unor aspecte neadevărate pe adeverința nr.71/1.11.1991, anume faptul că în ceea ce privește suprafața de 0,17 ha grădină, s-a constatat din măsurători că de fapt ar fi reieșit suprafața de 2011 mp, adeverință ce a fost folosită ulterior producând efecte juridice.
Din cercetările efectuate a reieșit că pe adeverința de proprietate sus-menționată este efectuată mențiunea „după măsurători a rezultat suprafața de 2011 mp conform procesului-verbal din 31.01.1995”, mențiune care s-a stabilit că nu corespunde realității, însă mențiunile care au fost făcute pe această adeverință de secretarul comunei E. Bădnăraș, Covariuc I. sunt făcute în perioada 1991-1995 astfel încât a intervenit prescripția răspunderii penale pentru fals intelectual.
S-a mai arătat că prin sentința penală nr.1040/23.10.2006, pronunțată în dosarul nr._ a fost respinsă plângerea formulată de L. E., constatându-se că a intervenit prescripția răspunderii penale și că singura cale ar fi deschiderea unei acțiuni civile de cercetare a falsului conform art.184 C.pr.civ. din 1865.
Reclamanții au expus pe larg cauzele care s-au purtat între părți cu privire la această suprafață de teren, susținându-se că a fost eliberată și adeverința de proprietate nr.55/1991 prin care s-a reconstituit autorului reclamanților dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 3300 mp teren și care nu a fost anulată.
În drept, au fost invocate disp. art.308 C.pr.civ.
Prin întâmpinare, pârâtul C. V. a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția puterii de lucru judecat, arătând că între părți s-au mai derulat procese civile având ca obiect anulare titlu, revendicare și radiere drept de proprietate, precum și excepția lipsei de interes, întrucât reclamanții nu au reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren în litigiu.
Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1531 din data de 12 noiembrie 2014, Judecătoria Rădăuți a respins acțiunea având ca obiect constatare fals, formulată de reclamanții L. I. și L. L., în contradictoriu cu pârâții C. V. a V. și C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Milișăuți – prin primar și a obligat fiecare dintre reclamanți să achite pârâtului C. V. câte 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în prezenta cauză s-a solicitat constatarea falsului de pe adeverința de proprietate nr.71/1.11.1991 pe cale incidentală, întrucât potrivit rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți din 7.08.2006 în dosar nr.1207/P/2006 s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru faptele reclamate, soluție păstrată în parte prin rezoluția prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți din 21 august 2006 în dosar nr.979/II/2/2006, soluții păstrate și în instanță potrivit sentinței penale nr.1040/23.10.2006 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă.
Instanța nu a putut ține seama de constatările reținute în soluțiile Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în ceea ce privește situația de fapt vizând modificarea conținutului adeverinței, atâta vreme cât s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, situație în fapt și în drept, la care ar trebuie să se rezume soluția parchetului.
Instanța a mai reținut că în ceea ce privește falsul invocat de către reclamanți, instanța s-a pronunțat în mod irevocabil, potrivit sentinței civile nr.5007/7.12.2007 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă irevocabilă potrivit deciziei nr.918/16.04.2008 a Tribunalului Suceava – Secția Civilă, filele 99-101 dosar, în cadrul unei cereri de revizuire.
Adeverințele de proprietate emise în condițiile Legii nr.18/1991 reprezintă acte prealabile, procesul de reconstituire a dreptului de proprietate finalizându-se cu emiterea titlului de proprietate care face dovada calității de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate.
În baza adeverinței de proprietate nr.71/1991 s-a încheiat procesul-verbal de punere în posesie nr.79/31.01.1995, act administrativ care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Rădăuți, filele 108-116 dosar, și ulterior titlul de proprietate nr.2061/2001, iar autorului reclamanților i s-a eliberat titlul de proprietate nr.431/1995.
Situația juridică a terenului și persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 2100 mp teren a fost tranșată în cadrul unor litigii civile purtate între părți potrivit: sentinței civile nr.1251/14.04.2003 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă prin decizia nr.2089/12.11.2003 a Tribunalului Suceava – Secția civilă și irevocabilă prin decizia nr.1101/24.06.2005 a Curții de Apel Suceava; a sentinței civile nr.612/23.02.2000, rămasă definitivă prin decizia nr.3303/2000 a Tribunalului Suceava și irevocabilă prin decizia civilă nr.2451/2.10.2001 a Curții de Apel Suceava; sentința civilă nr.406/25.01.2011 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1019/15.05.2012 a Tribunalului Suceava.
Astfel, dat fiind întreg probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că mențiunile făcute pe adeverința de proprietate nr.71/1.10.1991 sunt constatări de fapt ale comisiei de aplicare a Legii nr.18/1991, cu privire la suprafața aflată în posesia pârâților de 2011 mp teren intravilan, suprafață menționată de altfel în cartea funciară și nu 1700 mp teren evidențiați în registrul agricol pe anii 1959-1962, instanțele pronunțându-se cu privire la persoanele și suprafața la care sunt îndreptățiți, titlul de proprietate al pârâților fiind apreciat ca valabil emis.
Prin prisma acestor considerente, instanța a apreciat că mențiunile făcute pe versoul adeverinței de proprietate nu constituie un fals, nefiind astfel incidente în cauză disp. art.308 C.pr.civ., și în consecință a respins acțiunea și a obligat fiecare dintre reclamanți să achite pârâtului C. V. câte 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții prin care au solicitat in temeiul disp. art. 480 alin. 3 C. proc. civ. admiterea apelului, anularea sentinței civile atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare au arătat că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 480, alin. 3 din C.p.c, întrucât instanța a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.
La termenul din 05.11.2014 instanța a pus in discuția pârâților excepțiile care au fost invocate de prim-parat prin întâmpinare, respectiv: excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei de interes.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune si excepția lipsei de interes, instanța le-a respins in mod corect, iar cu privire la excepția autorității de lucru judecat instanța a reținut ca prim-paratul a renunțat a mai susține această excepție si in consecința instanța a luat act de atitudinea acestuia si nu a mai pus in discuție excepția.
Instanța, în considerentele hotărârii, a reținut că referitor la falsul invocat de către ei, a fost pronunțată sentința civilă nr. 5007/7.12.2007 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă irevocabilă potrivit deciziei nr. 918/16.04.2008 a Tribunalului Suceava - Secția Civilă, în cadrul unei cereri de revizuire.
Totodată instanța a mai reținut ca situația juridică a terenului și persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 2100 mp teren a fost tranșată în cadrul unor litigii civile purtate între părți enumerând anumite hotărâri judecătorești.
In modul in care a procedat instanța, trimiterea la anumite hotărâri judecătorești i-a îndreptățit sa afirme ca a fost soluționata cauza pe excepție si nu a fost analizata in fond.
Din considerente a reieșit ca instanța a făcut trimitere la excepția autorității de lucru judecat, excepție invocata de prim-parat dar la care a renunțat, sau excepția puterii de lucru judecat dar care nu a fost invocata de parați si nici nu era data in cauza cu argumentele arătate in acțiunea introductiva.
A arătat ca instanța era obligata in soluționarea fondului, să analizeze daca mențiunea falsa si care nu corespunde realității, respectiv la locul "Gradina" 0,17 ha arabil s-a tras linie si se indica "după măsurători a rezultat suprafața de 2011 m.p. conform p.v. 79 din 31.01.1995", mențiunea ce are semnătura si ștampila Consiliului local a Comunei E. Bodnaraș.
Cu privire la adeverința de proprietate nr. 71 din 01.11.1991 s-a făcut mențiunea ca s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru C. V. a V. pentru suprafața de 0,98 ha conform hotărârii comisiei județene nr._ din 24.10.1991 teren prevăzut in anexa 2A la poziția 73.
Pe verso acestei adeverințe sunt trecute suprafețele:
- Vatra . curți, constructi si 0,17 ha arabil;
- Gradina 0,17 ha arabil;
- L. 0,39 ha arabil;
- L. 0,25 ha pasune si 0,04 neproductiv.
In total suprafața de 1,07 ha din care s-a reținut 0,09 ha.
Mențiunea falsa si care nu corespunde realității de pe această adeverința este ca la locul "Gradina" 0,17 ha arabil s-a tras linie si se indica "după măsurători a rezultat suprafața de 2011 m.p. conform p.v. 79 din 31.01.1995", mențiunea ce are semnătura si ștampila Consiliului local a Comunei E. Bodnaraș.
Aceasta mențiune nu are la baza o hotărâre judecătorească care să stabilească că suprafața reala a acestei parcele este de 2.011 m.p. ci procesul-verbal din 26.01.1995 întocmit de membrii Comisiei locale de fond funciar din care s-a observat că se face trimitere la sentința civilă nr. 1421 din 25.10.1994.
În dispozitivul acestei decizii se admite apelul declarat de mama lor si s-a trimis cauza spre rejudecare pentru stabilirea liniei de hotar intre parcelele 295/2 proprietatea mamei si 295/3 proprietatea lui C. V. astfel cum au fost partajate prin sentința civilă nr. 992 din 1957 a Tribunalului popular al raionului Rădăuți si nu a menționat de faptul că, C. locală trebuie sa se deplaseze in teren pentru a face măsurători și a-1 pune în posesie pe C. V. cu suprafața de 2.011 m.p. sau ca s-a reconstituit dreptul de proprietatea pentru suprafața de 2.011 m.p.
Faptul ca aceste mențiuni sunt nereale a reieșit si din hotărâri judecătorești, înscrisuri la care au făcut trimitere prin cererea introductiva si care nu au fost analizate in fond, respectiv:
1. în registrul agricol din anul 1961, pârâtul C. V., figura doar cu suprafața de 0,17 ha teren arabil, la locul G. ce corespundea cu . conform sentinței nr. 992/1957 echivalentul a 12,50 prăjini; suprafața de 500 m.p. si 1.700 m.p. este identica cu p.v. 646/1 casa si p.f. 299/2 livada care nu sunt alăturate p.f. 295/3, conform sentinței civile nr. 992/1957 si a identificări cadastrale din dosarul nr. 616/1957, fiind parcele situate in alta parte unde C. V. are o casa de locuit; nu apare si cu o suprafața de 2.011 m.p. alăturată parcelei 295/3.
2. după bunicii lor, def. C. P. (dec.la 25.08.1950) și după def. C. V. a lui P., decedat la 15.02.1956, s-a dezbătut succesiunea și s-a emis certificatul de moștenitor nr. 472/13.10.1956, prin care s-a constatat averea lăsată de cei doi defuncți și numărul de 5 moștenitori legali acceptanți ai averii, în calitate de fii și fiice, respectiv: C. V. I., C. V. G., C. V.V., L. E. (mama reclamanților) și Laurus D..
Întrucât între ei au apărut neînțelegeri cu privire la modalitatea de împărțeală a terenurilor, s-au adresat cu o acțiune de ieșire din indiviziune ce a format obiectul dosarului nr. 616/1957 al Tribunalului Popular al raionului Rădăuți, în care s-a pronunțat sen.civ. nr. 992 din 14.07.1957 și prin care s-a dispus atribuirea p.f.nr. 295/2 de 25 prăjini (0,33 ha) mamei reclamanților - L. E. și p.f. nr.295/3 de 12,50 prăjini (0,17 ha) pârâtului C. V. V.. Tot din același trup, C. V. I. a primit p.f. nr. 295/1 de 12,50 prăjini (0,17 ha), care, în prezent, deține mai mult decât i se cuvine, respectiv circa 2.060 m.p. teren, în loc de 1.700 m.p. teren.
In acest dosar s-a efectuat o expertiza si a fost identificat amplasamentul acestor parcele, iar ca urmare a colectivizării nu s-au mai făcut demersuri ulterioare pentru inscrierea in C.F.
3.mama s-a căsătorit cu L. Ghe. G. care a fost trecut cap de familie in registru agricol din anii 1959 - 1962, cu suprafața de 3,87 ha teren, din care face parte și suprafața de 0,33 ha teren, iar în baza Legii 18/1991 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru exact aceeași suprafață de 3,87 ha cu care figura in registru agricol, conform titlului de proprietate nr. 431 din 03.05.1995 si pentru care deținea adeverința de proprietate nr.
55/01.11.1991.
4. după apariția Legii 18/1991, pârâtul C. V. V. nu a vrut sa recunoască efectele sentinței civile nr. 992/1957 (conform declarației data în fața instanței la data de 24.11.1993) arătând ca la data partajului avea doar 13 ani, desi aceasta a avut curator pe C. V. I. iar după ajungerea la majorat nu a introdus nicio acțiune din care sa reiasă ca nu i-au fost aparate interesele de curator in cadrul acțiunii de partaj.
La data de 11.11.1992, mama reclamanților, L. E., a promovat o acțiune de stabilire a hotarului dintre cele două proprietăți, respectiv dintre p.f. nr. 295/2 de 3.300 m.p. ( proprietatea ei) și p.f. nr. 295/3 de 1.700 m.p. teren (proprietatea pârâtului C. V.V.), ce a format obiectul ds. nr. 7196/1992 al Judecătoriei Rădăuți, reînregistrat cu nr. 1481/R/1995, după casarea sen. civ. nr. 1511 din 09.03.1994 a Judecătoriei Rădăuți.
Prin sent. civ. nr. 5388/17.11.1997 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă și irevocabilă prin dec. civ. nr. 1091 din 19.05.1998 a Tribunalului Suceava și prin dec. civ. nr. 82 din 26.01.1999 a Curții de Apel Suceava, s-a admis acțiunea și cererea de intervenție în interesul reclamantei, stabilind hotarul dintre proprietăți pe aliniamentul C-D din schița aflată la fila 106 din dosar, întocmită de expertul M. M..
Această hotărâre a și fost pusă în executare silită la data de 5.05.1999 în cadrul dosarului nr. 352/1999 al executorului judecătoresc M. C., conform procesului verbal încheiat în acest sens.
5. sentința civilă nr. 279 din 6.06.1996 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ pronunțata in dos. nr. 4063/1994, rămasă definitivă și irevocabilă prin dec. civ. nr. 430 din 12.12.1996 a Curții de Apel Suceava in dos. nr. 2041/1996 in care s-au judecat in contradictoriu cu C. V. si prin care C. locala a fost obligată să-1 pună în posesie pe autorul lor cu suprafața de 0,33 ha la locul numit "Gradină".
6. sentința civila nr. 6870 din 30.11.1995 pronunțata in dos. nr. 2288/1994 a Judecătoriei Radauti, definitiva si irevocabilă prin care s-a respins cererea numitului C. V. de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafața de 19 ari la locul "Gradina" pe considerentul ca aceasta suprafața de teren aparține autorului reclamanților, a fost predata in CAP ca urmare a partajului din 1957 și că în realitate ce a contestat C. V. este faptul ca au primit prin sentința civilă nr. 992/1957 o suprafața mai mare de teren decât li se cuvenea.
7. C. V. s-a folosit in litigiile pe care le-au avut de un extras C.F. din care a reieșit ca acesta este înscris in C.F. nr. 3427/a Milisăuți cu p.v. 1041 in suprafața de 800 m.p. si p.f.295/3 in suprafața de 1211 m.p. înscriere ce a avut loc conform adeverinței nr. 71 din 01.11.1991 si a procesului-verbal din 31.01.1995.
Conform adresei OCPI Suceava cu nr. 5523 din 15.05.2012 in C.F. nr. 3427/a a comunei cadastrale Milisăuți nu este înscris niciun imobil, . înscrisă în C.F. nr. 2017 a comunei cadastrale Milisăuți proprietar fiind V. a lui P. C. din anul 1927, iar prin adresa OCPI Suceava nr. 232 din 10.05.2012 nu s-au găsit înscrieri cu privire la p.v. 1041, pentru care a fost emisa autorizația de construire nr. 11 din 10.04.1995.
In acest fel instanțele în hotărârile pronunțate au avut în vedere înscrieri care nu există în C. F. considerând ca reale înscrisurile pe care le-a prezentat C. V..
8)adeverința nr. 55/1991 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate autorului Levitchi G. cu suprafața de 3.300 m.p., adeverința ce nu a fost anulata in temeiul căreia s-a eliberat ulterior titlu de proprietate si care corespunde cu înscrisurile din registrul agricol.
In modul in care a procedat prima instanță, nu s-au analizat înscrisurile si hotărârile judecătorești invocate de ei, prin cererea de chemare în judecată, nu a argumentat de ce susținerile lor din cererea de chemare în judecată au fost neîntemeiate, astfel procesul a fost soluționat fără a intra în judecata fondului, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare.
În mod greșit a fost respins solicitarea lor de a se administra interogatoriul pârâților, precum și expertiza topo cadastrală, acestea fiind necesare pentru a se putea dovedi pretenția reclamanților, anume constatarea falsului de pe adeverința de proprietate nr. 71/1.11.1991.
În ceea ce privește proba cu interogatoriul eeste necesară pentru a se explica de către pârâți modul în care a fost eliberată adeverința, precum și constatările care apar pe aceasta care am solicitat sa se constate ca sunt false.
Referitor la expertiza topo-cadastrală, aceasta este necesară pentru a se stabili cu exactitate suprafețele de teren pentru care pârâtul C. V. era îndreptățit, daca suprafața de 2011 m.p se suprapune cu suprafața de 1.700 m.p. si 500 m.p, suprafața reala la care era îndreptățit prim - paratul, daca era suprafața de 2011 m.p. in loc de 1.700 m.p. sau doua suprafețe distincte.
Pârâtul C. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului si menținerea ca legala si temeinica a acestei hotărâri, pentru următoarele considerente:
Cele doua critici pe care practic reclamanții le-au aduc hotărârii primei instanțe (critici care au fost consemnate abia spre finalul motivelor de apel, in pag a 8-a si a 9-a) au fost nefondate, deoarece prima instanța a soluționat pe fond cererea de chemare in judecata ce face obiectul cauzei de fata si nicidecum pe baza de excepții, iar administrarea probelor cu interogatoriu sau a probei cu o expertiza topo-cadastrala au fost respinse in mod corect, deoarece instanța de judecata a sesizat ca întrebările la care aceștia doreau sa le răspundă nu se refereau la faptele sale personale, iar proba cu o expertiza topo-cadastrala nu era necesara in cauza de fata câtă vreme regimul juridic al terenului din litigiu a fost stabilit odată pentru totdeauna in cauzele precedente.
Prima instanța a analizat toate susținerile reclamanților legate de hotărârile judecătorești, adeverințele de proprietate, procesele verbale de punere in posesiei sau rezoluțiile Parchetului de pe lângă Judecătoria Radauti,etc., acestea au fost avute in vedere de prima instanța cu prilejul deliberării si că in realitate sus-numiții cu o deosebita perseverenta încearcă pe orice cale sa determine o instanța de judecata sa facă o noua analiza a actelor de proprietate de care s-au prevalat părțile.
Prima instanța nu a respins excepțiile invocate de pârât (așa cum au susținut in mod nereal reclamanții), ci le-a unit cu fondul cauzei si le-a analizat in mod detaliat in coroborare cu toate probele administrate in cauza de fata încât in final a ajuns la concluzia corecta, conforma adevărului, ca respectiva consemnare de pe versoul adeverinței de proprietate nr.71/01.11.1991 nu are cum sa constituie in sine un fals, ci o constatare a unei stări de fapt, anume aceea ca in urma măsurătorilor efectuate de către C. de fond funciar Milisauti a rezultat ca suprafața de teren pe care el o deține si cu care era intabulat in cartea funciara, avea o întindere de 2011 mp teren intravilan după cum de altfel fusese pus in posesie prin procesul verbal din 31.01.1995 si nu de doar 1.700 mp cat este evidențiata la registrul agricol deschis pe numele său, incat in cauza nu sunt incidente disp.art.308 NCPC.
In opinia sa, este clar ca in cauza de fata este data in primul rând excepția prescripției dreptului de a mai putea promova acțiunea in constatarea falsului cu privire la mențiunea făcuta pe versoul adeverinței de proprietate nr.71/1991, motivat pe faptul ca acest drept s-a născut si s-a stins potrivit reglementarilor din vechiul Cod de procedura civila, conform cărora autoarea reclamanților Levitchi E. in termen de o luna de la soluționarea nefavorabila a plângerii penale care a făcut obiectul ds.nr.1207/P/2006 al Parchetului de pe langa Judecătoria Radauti, respectiv a ds.nr._ a Judecătoriei Radauti in care s-a pronunțat s.p.nr.1040/2006 fiind respinsa si plângerea formulata in baza art. 2781 Cod procedura penala anterior împotriva Rezoluției nr.979/11/2/ 2006 a P. Procurorului Parchetului de pe langa Judecătoria Radauti (prin care efectiv s-a confirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale, pe motiv ca intervenise prescripția cu privire falsul invocat inca de la acea data de către autoarea reclamanților) nicidecum dupa atâția ani, deci mai mult de 3 ani de la data săvârșirii faptelor sesizate, deoarece avea posibilitatea ca in conformitate cu disp. art. 184 Cod de procedura civila anterior, sa fi sesizat in acel termen o instanța civila pentru ca pe cale incidentala sa constate nulitatea mențiunii mai sus menționate sau implicit a adeverinței de proprietate nr. 71/01.11.1991, daca . ar fi constituit un fals.
De asemenea, a considerat ca in cauza de fata este data si excepția puterii de lucru judecat cu privire la problema esențiala dedusa judecații, cea cu privire la care reclamanții urmăresc sa se pronunța instanțele de judecata, motivat pe faptul ca falsul mențiunii consemnate pe versoul adeverinței de proprietate nr.71 din 01.11.1991 a mai fost analizat atat cu prilejul soluționării cererii de revizuire care a făcut obiectul ds.nr._ *, cat si cu prilejul soluționării altor pricini in care pârâtul s-a judecat in contradictoriu cu autoarea reclamanților din cauza de fata (pricini care au avut ca obiect acțiunile de anulare a titlului de proprietate nr.431/1995 emis in favoarea autorului reclamanților din cauza de fata,ds.nr.5003/1993 a Judecătoriei Radauti in care s-a pronunțat s.c.nr.612 din 23.02.2000 si prin care s-a anulat parțial respectivul titlu de proprietate tocmai in sensul excluderii suprafeței din litigiu, apoi acțiunea in revendicarea unei parti din . a făcut obiectul ds.nr.1407/2002 a Judecătoriei Radauti, dosar in care s-a pronunțat s.c. nr. 1252 din 14.04.2003, cea prin care autoarei reclamanților apelanți i s-a respins acțiunea de anulare a titlului său de proprietate nr. 2061/7.12.2001- ds.nr.142 6/2004 sau acțiunea de radierea dreptului meu de proprietate etc.) pricini in care instanțele de judecata s-au pronunțat in mod definitiv si irevocabil asupra la dreptul său de proprietate exclusiv cu privire la suprafața de 2011 mp teren intravilan din litigiu care se identifica din punct de vedere cadastral cu p.v.nr.1041 si p.f. nr. 595/3 din C.F. nr. 3427 a comunei cadastrala Milisauti, suprafața evidențiata in titlu de proprietate nr.2061/17.12.2001 emis in favoarea pârâtului.
Însăși reclamanții au recunoscut ca, chestiunile deduse judecații au fost soluționate cu putere de lucru judecat insa pentru a masca acest lucru esențial, au susținut ca ar trebui sa se facă distincție intre autoritatea de lucru judecat si puterea de lucru judecat.
Invocarea cu rea credința de către reclamanți a faptului ca in niciunul dintre litigiile anterioare pe care pârâtul le-a avut cu autoarea lor sau cu aceștia nu ar fi fost analizata mențiunea despre care s-a susținut fara niciun fundament ca ar reprezenta un fals (pentru ca prin acest tertip sa i se obstaculeze orice încercare a sa de a mai invoca existenta unei autorități de lucru judecat) este absolut nereala pentru ca in toate pricinile anterioare (care asa cum a arătat mai sus, au avut ca obiect, fie anularea titlului său de proprietate, fie anularea adeverinței de proprietate nr.71/1991, fie a procesului verbal de punere in posesie a pârâtului, acțiuni pe care autoarea lor le-a promovat împotriva lui, dar si acțiunile prin care el a solicitat anularea titlului proprietate emis in favoarea autorilor lor, dar in mod special acțiunea de revendicarea a parcelei de 2011 mp teren intravilan identica cu p.v.nr.1041 si p.f.nr.295/3) instanțele de judecata investite cu soluționarea respectivelor cereri de chemare in judecata au analizat in profunzime toate aspectele legate de valabilitatea respectivelor acte, care au stat la baza reconstituirii dreptului său de proprietate, implicit cele referitoare la o închipuita falsitate a acelei consemnări de pe versoul adeverinței de proprietate nr.71/1991, nevalabilitate pe care in mod constant atât autoarea reclamanților, cat si aceștia personal, in calitate de moștenitori ai defuncților Livitchi G. si E., au supus-o dezbaterilor pana in prezent.
Si excepția lipsei de interes legitim al reclamanților in promovarea prezentei acțiuni este data in cauza de fata câta vreme reclamantii nu au reconstituit in favoarea lor dreptul de proprietate cu privire la suprafața din litigiu, deci in lipsa unui titlu valabil (hotărâre judecătoreasca, Hotărâre a Comisiei județene concretizate printr-un titlu de proprietate) prin care aceștia sa poată face dovada dreptului lor cu privire la . clar ca nu justifica niciun interes legitim născut si actual in promovarea unei acțiuni in constatarea falsului mențiunii mai sus arătate.
Adevărul este ca reclamanții prin cererea de chemare in judecata care face obiectul cauzei de fata au încercat eludarea legii pentru ca in acest mod sa obțină . cale incidentala nulitatea titlului său de proprietate, precum si a actelor subsecvente (adeverința de proprietate proces verbal de punere in posesie,etc.) lucru pe care insa nici ei si nici autorii lor nu l-au reușit in procedurilor speciale create de normele de aplicare a L nr. 18/1991 .
Pe fondul cauzei, este evident ca apelul reclamanților este nefondat si urmează a fi respins pe următoarele considerente;
Mențiunea cu privire la care s-a solicitat a se constata ca ar reprezenta un fals, nu are cum sa fie un fals in adevăratul sens al cuvântului, pentru ca in realitate acea mențiune nu reprezintă altceva decât o constatare de fapt făcuta de către membrii comisiei de aplicare a Legii nr.18/1991 Milisauti, cu ocazia măsurătorilor efectuate la fata locului, persoane care au constatat o anume stare de fapt si in niciun caz nu au săvârșit un fals, incat a apreciat ca instanța de apel nu are cum sa infirme acea stare de fapt.
A solicitat a se constata ca majoritatea invocărilor din cererea de apel nu reprezintă altceva decât o reiterare a susținerilor făcute prin cererea de chemare in judecata, aspecte care au fost analizate de instanța de fond
Mai mult decât atat, a solicitat a se observa ca reclamanții au invocat niște chestiuni care exced intru totul cauzei de fata (prin care efectiv cu o deosebita obstinenta fac un istoric, o trecere in revista a tuturor hotărârilor judecătorești pe care autoarea lor le-a obținut înainte de anul 1999) cand de fapt adevărata problema dedusa judecații in cauza de fata este doar aceea privitoare la verdicitatea mențiunii făcute de către membrii Comisiei de fond funciar Milisauti pe versoul adeverinței de proprietate nr.71 din data de 01.11.1991, in urma măsurătorilor pe care ei le-au efectuat in teren, in urma demersurilor pe care le-a întreprins in conformitate cu normele de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate si cu privire la anumite diferențe de teren, printre care si cea privitoare la . din litigiu.
Așa cum a arătat mai sus, chiar reclamanții au conștientizat ca prin acțiunea care face obiectul cauzei de fata nu urmăresc altceva decât sa obtina anularea actelor de proprietate ce i-au fost eliberate in baza unei legi speciale, respectiv Legea nr.18/1991, acte pe care nu au reușit sa le anuleze pe calea procedurilor speciale, dupa nenumăratele litigii in urma cărara incepand cu anul 2000 doar pârâtului i s-a dat câștig de cauza.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare prin care au arătat următoarele:
Prin apărările făcute, paratul C. V. a reiterat susținerile din prima instanța trăgând o concluzie ca de fapt ceea ce reclamanții au dorit in prezenta cauza este o eludare a legii prin obținerea nulității titlului de proprietate.
Invocarea cu rea credința a litigiilor anterioare nu fac decât sa sustina ca nu a existat niciun fundament pentru fals.
S-a susținut din nou autoritatea de lucru judecat si puterea de lucru judecat la care s-a renunțat in prima instanța.
Insa nu s-a răspuns argumentat la încălcarea dispozițiilor art. 480, alin. 3 din Cp.c, întrucât instanța a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, considerând ca sunt date excepțiile care au fost invocate de prim-parat prin întâmpinare, respectiv: excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei de interes.
Pârâtul nu a formulat apel pentru a critica hotărârea primei instanțe cu privire la modul greșit de soluționare a excepțiilor invocate, astfel incat nu mai pot fi puse in discuție aceste excepții.
A u solicitat a se avea în vedere motivele de apel invocate, insa se impune se a se avea în vedere ca prima instanța din modul de redactare a hotărârii a făcut trimitere la unele hotărâri judecătorești fără a le analiza deși a adus critici cu privire la stare de fapt reținuta, motivând hotărârea ca si cum ar fi soluționat cauza pe excepția autorității de lucru judecat.
De asemenea, au solicitat a se avea în vedere starea de fapt si motivele de apel pe care le-au dezvoltat pe larg.
Apelul este nefondat.
Contrar criticilor reclamanților, pricina a fost analizată pe fond, iar nu pe excepția autorității de lucru judecat.
Faptul că prima instanță a făcut referire la o . litigii anterioare între părți nu înseamnă în nici un caz că s-ar fi reținut autoritatea de lucru judecat ca și excepție reglementată prin art. 431 alin. 1, art. 432 din noul cod de procedură civilă, ci s-a dat eficiență prezumției de lucru judecat, efectului pozitiv al acestuia recunoscut prin art. 431 alin. 2 din noul cod de procedură civilă, conform căruia o chestiune litigioasă dezlegată definitiv într-un litigiu se impune într-un al doilea litigiu, dacă între cele două litigii există legătură, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.
Prin urmare, critica reclamanților în sensul că prima instanță ar fi soluționat cauza pe excepția autorității de lucru judecat, care n-ar mai fi fost susținută de către prim-intimat, nu este dată.
În mod corect prima instanță a dat eficiență litigiilor anterioare dintre părți, și mai ales dosarului nr._ al Judecătoriei Rădăuți, soluționat prin sentința civilă nr. 5007/7 decembrie 2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 918/16 aprilie 2008 a Tribunalului Suceava, prin care, într-o cerere de revizuire s-a invocat aceeași chestiune privind înscrierea în fals pe adeverința de proprietate nr. 71/1 noiembrie 1991 emisă pentru prim-intimat de C. locală pentru aplicarea legii 18/1991 a comunei E. B. a mențiunii „după măsurători a rezultat suprafața de 2011 m. p. conform p. v. nr. 79 din 31. 01. 1995”, instanța anterioară stabilind că aceste mențiuni ale Comisiei nu sunt falsuri, ci reprezintă simple constatări de fapt rezultate în urma unor măsurători efectuate în teren (filele 94-101).
Așa fiind, reclamanții nu pot reitera chestiunea pretinsului fals de pe adeverința de proprietate într-un nou litigiu, chiar dacă are un obiect diferit (de data aceasta pe calea acțiunii în constatare întemeiată pe art. 35, art. 308 din noul cod de procedură civilă), întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, se opune efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel că modul în care instanța anterioară a dat dezlegare chestiunii pretinsului fals rămâne definitiv stabilit, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
În aceste împrejurări este evident că nu se mai impunea a se verifica susținerile pe fond ale reclamanților privind întinderea dreptului fiecărei părți, față de caracterul prioritar al prezumției lucrului judecat, astfel că nici referirile sale din apel relativ la registrul agricol al prim-pârâtului sau la o . litigii dintre părți – privind stabilirea liniei de hotar (sentința civilă nr. 5388/17 noiembrie 1997, ds. nr. 1481/R/1995, filele 43, 44), punerea în posesie a reclamanților (sentința civilă nr. 279/6 iunie 1996, ds. 4063/1994, filele 78, 79), respingerea plângerii la legea 18/1991 formulată de prim-pârât (sentința civilă nr. 6870/30 noiembrie 1994, ds. nr. 2288/1994, filele 75, 76), partajul intervenit între autorii părților ( sentința civilă nr. 992/24 iulie 1957, ds. 616/1957, filele 32-35) nu prezintă relevanță, cu atât mai mult cu cât, așa cum corect a reținut și prima instanță, ulterior acestor litigii mai sus enumerate, prim-pârâtul a obținut anularea titlului de proprietate al reclamanților, nr. 431/1995, în sensul excluderii suprafeței de teren în litigiu, de 2011 m.p. (sentința civilă nr. 612/februarie 2000, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2451/2 octombrie 2001, ds. nr. 1347/2001, filele 82-88), prim-pârâtul a obținut acel teren de 2011 m.p. într-un litigiu în revendicare dintre părți (sentința civilă nr. 1251/14 aprilie 2013, ds. 1407/2002, filele 89-93), s-a respins acțiunea reclamanților de anulare a titlului de proprietate al prim-pârâtului, precum și a actelor premergătoare (sentința civilă nr. 1009/8 martie 2013, ds._, filele 108-124), stabilindu-se prin urmare irevocabil situația juridică a terenului de 2011 m.p. în favoarea prim-pârâtului.
Impunându-se așadar în cauză prezumția puterii de lucru judecat în raport de cele expuse anterior, evident că suplimentarea probatoriului cu o expertiză topo-cadastrală sau cu interogatoriul pârâților era neutilă, nepertinentă, neconcludentă, întrucât nu mai era permisă o nouă analiză a chestiunii litigioase invocate pentru a se ajunge la o soluție contrară celei statuate jurisdicțional anterior așa cum urmăresc reclamanții.
P. toate considerentele învederate, în baza art. 480 alin. 1 din noul cod de procedură civilă tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 alin. 1 din noul cod de procedură civilă apelanții vor fi obligați la plata către intimatul C. V. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat conform chitanței nr. 21/9. 02. 2015 (fila 23 ds. apel).
P. aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către reclamanții L. I., domiciliat în Rădăuți, .. 35, . și L. L., domiciliată în Rădăuți, .. 16A, ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 3204 din data de 12 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimați fiind pârâții C. V. (a V.), domiciliat în or. Milișăuți, .. 16 (nr. vechi 170), jud. Suceava și C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Milișăuți – prin primar, ca nefondat.
Obligă apelanții să plătească intimatului C. V. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
V. O. D. A. I. M. S. A.-M.
Red./Tehnored. V.O.D.
Judecător fond V. L.
6 ex./27.04.2015
| ← Fond funciar. Decizia nr. 48/2015. Tribunalul SUCEAVA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 394/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
