Contestaţie la executare. Decizia nr. 55/2016. Tribunalul SUCEAVA

Comentarii

0

Decizia nr. 55/2016 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 55/2016

Dosar nr._ contestație la executare

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 55/2016

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. L.

Judecător L. A.

Grefier L. A.

Pe rol judecarea apelului declarat de către apelantele contestatoare B. E. și C. M., ambele domiciliate în Suceava, ., ., . împotriva sentinței civile nr.3862/04.08.2015 a Judecătoriei Suceava în contradictoriu cu intimatul B. I. cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat M. M. cu sediul în Suceava, . 19, scara C, ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. M. L. pentru contestatoarele apelante și av M. M. pentru intimat, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, în temeiul art. 131 Noul Cod de procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății având în vedere dispozițiile art. 95 alin.1 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă.

Față de dispozițiile art. 238 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța estimează un termen de o lună pentru finalizarea acestui litigiu, date fiind împrejurările cauzei, părțile neavând de formulat obiecțiuni cu privire la acest aspect.

Instanța constată că nu s-au solicitat probe de administrat.

Av. M. L. arată că prin apelul formulat contestatoarele au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri a căror necesitate de administrare va rezulta dn cercetarea judecătorească, or după înregistrarea apelului s-a emis un înscris reprezentând încheierea din data de 07.12.2015 a B. B. P. pe care o înmânează instanței comunicând totodată și părții adverse un exemplar și solicită încuviințarea acestei probe.

Av. M. M. arată că are cunoștință de conținutul acestei încheieri și în replică solicită încuviințarea probei cu înscrisul reprezentând publicația de vânzare imobiliară pe care-l înmânează instanței.

Instanța, în temeiul art.255 și art.265 C. admite proba cu înscrisurile depuse la acest termen de judecată apreciind că sunt utile și pot duce la soluționarea pricinii.

În temeiul art.482 raportat la art.244 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, nemaifiind alte cereri, instanța constată cercetarea procesului încheiată și, în baza art.392 Noul Cod de procedură civilă deschide dezbaterile acordând cuvântul asupra fondului cauzei.

Av. M. L. solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate și admiterea contestației la executare formulată împotriva celor două acte de executare. Sentința civilă pronunțată de prima instanță este greșită, instanța nu a analizat și celelalte motive de nulitate a actelor de executare, apelantele făcând dovada bunei credințe. Astfel la data de 06.03.2015 acestea au achitat suma de 10.000 lei iar din înscrisul depus la acest termen rezultă că au mai achitat o sumă de 11.000 lei. Mai mult, cu toate că apelantele au propus achitarea debitului în tranșe, executarea silită a fost inițiată. Apelantele sunt de bună credință și raportat la veniturile lor care au achitat din debit însă creditorul intimat urmărește obținerea bunului și anume a apartamentului, refuzul creditorului de a accepta plata în tranșe fiind nejustificat.

Av. M. M. solicită respingerea apelului ca nefondat cu cheltuieli de judecată arătând că din punct de vedere legal creditorul nu poate fi obligat să accepte plata debitului în rate. Cu atât mai mult debitoarele s-au obligat să achite debitul în trei tranșe pe o perioadă foarte îndelungată însă nici până în prezent nu au achitat. Atât somația din 13.03.2015 cât și încheierea din aceeași dată au fost emise legal de către executorul judecătoresc. Instanța de fond în mod corect a arătat că prin cererea completatoare nu sunt invocate motive de nulitate care să susțină motivele invocate de contestatoare Mai mult către creditor a fost înaintată suma de 5900 de lei față de dispozițiile legale care prevăd că după reținerile executorului judecătoresc sumele de bani se eliberează creditorului. Creditorul a așteptat un termen mult prea mare pentru ca debitoarele să-și achite debitul astfel încât solicită respingerea apelului cu cheltuieli de judecată.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 25.02.2015, contestatoarele B. E. și C. M. l-au chemat în judecată pe intimatul B. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 52/2014 al B.E.J. B. P., constând în Somația emisă la data de 25.11.2014 și Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.11.2014, în sensul de a se diminua cuantumul cheltuielilor de executare de la 5620 lei la o sumă rezonabilă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatoarele au arătat că le-au fost comunicate actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 52/2014 al B.E.J. B. P., constând în Somația emisă la data de 25.11.2014 și Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.11.2014, iar prin Somația emisă la data de 25.11.2014 de B.E.J. B. P. li s-a pus în vedere ca, în termen de 1 zi de la primirea acesteia, să achite următoarele sume: 22.343,75 lei cu titlu de sultă, 24.810,46 lei cu titlu de contravaloare îmbunătățiri aduse apartamentului ce le-a fost atribuit, 6.423 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și 5.620 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită.

Au menționat contestatoarele că, prin Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, emisă la data de 19.11.2014, s-au stabilit următoarele cheltuieli de executare: 500 lei – onorariu avocat în faza de executare silită, 20 lei – taxă judiciară pentru încuviințarea executării silite, 5000 lei – onorariul executorului judecătoresc și 100 lei – cheltuieli cu procedurile de emitere și comunicare a actelor din dosarul de executare, valoarea totală a cheltuielilor de executare fiind de 5620 lei.

Contestatoarele au arătat că înțeleg să conteste pe calea executării silite doar cuantumul cheltuielilor de executare, considerând că onorariul executorului judecătoresc stabilit pentru recuperarea creanței, deși se încadrează în prevederile Ordinului M.J. nr. 2550/2006, este excesiv de ridicat și nejustificat.

Au precizat contestatoarele că, este real că onorariul perceput se încadrează în limitele prevăzute la pct. 3 lit. b) din Anexa Ordinului M.J. nr. 2550//2006, având în vedere valoarea debitului urmărit, de 53.577,21 lei, însă, disp. art. 39 din Legea nr. 188/2000 stabilește că executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, iar, potrivit art. 55 al.3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, la stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, precum și răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit.

Legat de suma de 500 lei, onorariu avocat, contestatoarele au susținut că nici aceasta nu este justificată, întrucât, în speță, nu rezultă care a fost contribuția avocatului în procedura executării silite, în cursul executării silite toate demersurile fiind efectuate de executorul judecătoresc, care percepe un onorariu pentru activitatea sa.

În drept, contestatoarele și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 711 și urm. Cod procedură civilă, art. 453 Cod procedură civilă.

În dovedire, contestatoarele au depus la dosar înscrisuri (f.8-17).

La data de 19.03.2015, contestatoarele au depus la dosar cerere completatoare (f.21), prin care au solicitat și anularea Somației emise la data de 13.03.2015 și a Încheierii din data de 13.03.2015, întocmite în dosarul execuțional nr. 52/2014 al B.E.J. B. P. și suspendarea executării silite începute în dosarul execuțional nr. 52/2014 al B.E.J. B. P. până la soluționarea contestației la executare, în temeiul art. 718 al.1 Cod procedură civilă.

În motivare, contestatoarea B. E. a arătat că este grav bolnavă, sens în care se deplasează periodic în Italia pentru a-și trata afecțiunile cronice de care suferă, că nu figurează cu venituri impozabile, singurul său venit fiind pensia în cuantum de 631 lei lunar și singurul bun pe care îl deține în proprietate este apartamentul cu trei camere și dependințe situat în mun. Suceava, ., ., motiv pentru care i-a propus creditorului –intimat să accepte plata eșalonată a debitului următor, în trei rate lunare, astfel: pe data de 09.03.2015 – suma de 10.000 lei, pe data de 09.05.2015 – suma de 10.000 lei și pe data de 10.08.2015 – suma de 39.197,21 lei.

A mai precizat contestatoarea că, la data de 06.03.2015 i-a achitat creditorului - intimat suma de 10.000 lei, din care suma de 5.900 lei a fost depusă în contul de consemnare debite al B.E.J. B. P., potrivit recipisei nr. 15.06.03.2015, iar suma de 4.100 lei a fost achitată direct executorului judecătoresc, cu titlu de diferență onorariu, la aceeași dată.

Contestatoarea a arătat că intimatul a refuzat plata eșalonată a debitului urmărit, motivat de faptul că a au avut suficient timp să execute de bună-voie obligația judiciară datorată, sens în care a fost emisă Somația din data de 13.03.2015 prin care li s-a pus în vedere să achite suma de 49.197,21 lei, din care 22.343,75 lei sultă, suma de 24.810,46 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului după compensarea cu ¼ din pasivul succesoral de 2.000 lei datorați de creditor și suma de 2.043 lei reprezentând diferență de cheltuieli de judecată rămase după achitarea sumei de 10.000 lei.

În primul rând, contestatoarele au precizat că este dovedită buna credință a lor în ceea ce privește intenția de a achita debitul urmărit, având în vedere că au achitat suma de 10.000 lei creditorului-intimat și, câtă vreme intenționează că aducă la îndeplinire obligațiile impuse prin titlul executoriu, consideră că refuzul creditorului-intimat cu privire la plata în rate de debitului urmărit, este nejustificat și reclamă admiterea contestației.

În al doilea rând, contestatoarele au arătat că, prin Încheierea din 13.03.2015 s-a dispus eliberarea către apărătorul ales al creditorului-intimat a sumei de 5.900 lei, din care suma de 1.520 lei pentru stingerea cheltuielilor de executare, iar suma de 4.380 lei pentru stingerea parțială a cheltuielilor de judecată. Suma de 4100 lei, achitată de către B. E. a fost utilizată pentru achitarea cheltuielilor de executare.

Au susținut contestatoarele că, prin cererea formulată inițial au contestat cuantumul cheltuielilor de executare, motivat de faptul că disp. art. 39 din Legea nr. 188/2000 stabilește că executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, iar, potrivit art. 55 al.3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, la stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, precum și răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit. Însă, în speța de față, raportat la obiectul executării silite, la modalitatea propriu-zisă de executare și la actele de executare efectiv întocmite în cadrul Dosarului de executare nr. 52/2014 nu se justifică onorariul perceput, în valoare de 5.000 lei.

Au mai arătat contestatoarele că înțeleg să conteste modul în care suma de 10.000 lei, achitată de către B. E., a fost distribuită în vederea achitării cheltuielilor de executare, câtă vreme trebuia percepută ca și plată parțială în contul debitului urmărit strict în baza titlului executoriu.

Legat de cererea de suspendare, contestatoarele au arătat că, potrivit art. 718 al.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, suspendarea executării silite putând fi dispusă ca măsură de protecție, ori de câte ori instanța sesizată apreciază că prin executarea silită s-ar crea prejudicii grave, iremediabile sau dificil de remediat.

Au susținut contestatoarele că, față de modalitatea în care au fost emise actele de executare contestate, față de împrejurarea că intenționează să achite debitul urmărit, sunt date argumente juridice aparent valabile, invocate în legătură cu nelegalitatea actelor de executare, situație de natură a le prejudicia în mod vădit, deoarece sunt expuse încălcării dreptului de proprietate asupra imobilului ce urmează a fi valorificat în modalitatea executării silite indirecte imobiliare.

În drept, contestatoarele au invocat disp. art. 204 al.1, art. 718 al.1 Cod procedură civilă.

În dovedire, au depus la dosar înscrisuri (f.25-32).

La data de 25.03.2015, intimatul a depus întâmpinare (f.35), prin care a invocat excepția tardivității introducerii contestației la executare, motivat de faptul că, față de data primirii somației emise la data de 25.11.2014 în dosarul execuțional nr. 52/2014 al B.E.J. B. P. și data introducerii prezentei cereri – 25.02.2015, a expirat termenul legal de 15 zile prevăzut de legiuitor.

Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că onorariul executorului judecătoresc a fost calculat corespunzător, la valoarea debitului urmărit înscris în titlul executor și în concordanță cu Ordinul nr. 2550/2006 și, totodată, dacă se vorbește despre prevederile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000, atunci activitatea executorului judecătoresc constă și în declanșarea procedurii de vânzare la licitație.

A mai arătat intimatul că susținerea contestatoarelor potrivit căreia onorariul de 500 lei perceput de avocatul creditorului ar fi disproporționat de mare, nu este întemeiată, dat fiind faptul că executarea creanței a presupus activitatea avocatului împuternicit, constând în obținerea titlului executoriu, consultații acordate creditorului, formularea cererii de începere a executării silite, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, formularea de cereri, urmărirea procedurii de executare.

Intimatul a susținut că, cheltuielile de executare sunt imputabile contestatoarelor, care nu au înțeles că în urma pronunțării unei hotărâri definitive și irevocabile au obligația de a achita debitul rezultat și, deși a dorit să rezolve această situație pe cale amiabilă, nu a reușit, fapt justificat prin trecerea câtorva luni de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de partaj judiciar.

A mai menționat intimatul că, în cazul în care instanța ar constata o vădită disproporție între cuantumul debitului și onorarii și contestația ar fi întemeiată, aceasta va trebui să anuleze încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și nicidecum toate formele de executare.

La data de 07.04.2015, intimatul a depus întâmpinare la cererea completatoare (f.45), prin care a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.

În motivare, intimatul a arătat că, potrivit art. 622 Cod procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună-voie, iar în cazul în care debitorul nu execută această obligație, ea se duce la îndeplinire prin executare silită.

A susținut intimatul că, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și până la introducerea cererii de executare silită au trecut mai bine de șase luni de zile, perioadă în care a așteptat să-i fie achitat debitul la care au fost obligate contestatoarele de bună-voie, tocmai pentru a evita alte cheltuieli suplimentare legate de executarea silită, mai ales că toate celelalte cheltuieli majore efectuate cu procesul de partaj succesoral au fost suportate de el.

De asemenea, intimatul a arătat că, legal, nu poate fi obligat să accepte plata debitului în rate, așa cum au înțeles debitoarele să o facă, pentru că nu a avut cu acestea nicio înțelegere în una din variantele admise de legiuitor prin art.630 Cod procedură civilă, sens în care nu a încheiat cu debitoarele nicio convenție scrisă și nici nu s-a consemnat acest lucru în actele întocmite de executorul judecătoresc.

A mai susținut intimatul că, instanța supremă a decis că creditorul are latitudinea de a-și alege bunurile asupra cărora face executarea, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, printre care: între părți a intervenit o convenție de executare a veniturilor (art. 371 ind.4 C. 1865); înaintea imobilelor se urmăresc bunurile mobile, dacă debitorul este minor sau pus sub interdicție (art.491 C. 1865); veniturile debitorului nu sunt suficiente pentru plata integrală a datoriei (CSJ, s.civ. dec. Nr. 2967/2004) și, față de regula procedurală menționată, îndeplinirea de bună-voie a obligației trebuia făcută înainte de începerea executării silite și, nicidecum nu se poate deduce faptul că debitoarele, dorind să-și achite în rate obligația de bună-voie cu mult supă începerea executării, ar trebui să se supună procedurii impuse de acestea.

Intimatul a solicitat și respingerea cererii de suspendare, aceasta fiind o modalitate urmărită de contestatoare pentru tergiversarea executării silite.

La solicitarea instanței, a fost înaintat, în copie, dosarul de executare nr. 52/2014 al B.E.J. B. P. (f.58-116).

Prin încheierea din data de 02 iunie 2015 (f.127), instanța a admis excepția tardivității cererii de chemare în judecată în ceea ce privește contestarea somației din 25.11.2014 și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 19.11.2014, invocată de intimatul B. I..

Prin sentința civilă nr.3862/04.08.2015 a Judecătoriei Suceava, prima instanță a respins ca tardiv formulată contestația la executare, privind actele de executare reprezentate de somația din 25.11.2014 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 19.11.2014 întocmite în dosarul de executare nr. 52/2014 al Biroul Executorului Judecătoresc B. P..

A respins ca neîntemeiată contestația la executare privind actele de executare reprezentate de somația din data de 13.03.2015 și a încheierii din data de 13.03.2015 întocmite în dosarul de executare nr. 52/2014 al Biroul Executorului Judecătoresc B. P..

A obligat contestatorii la plata în favoarea intimatului a sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință pronunțată în această cauză la data de 02.06.2015, instanța a admis excepția tardivității cererii de chemare în judecată în ceea ce privește contestarea somației din 25.11.2014 și încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 19.11.2014, excepție invocată de către intimatul B. I..

Astfel, prin încheierea mai sus amintită, instanța a reținut că prin contestația la executare formulată de contestatorii B. E. si C. M. s-a solicitat anularea actelor de executare, respectiv somația emisă la data de 25.11.2014 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare. Așadar, prin cererea inițială contestatorii au formulat contestație la actele de executare enunțate.

Față de dispozițiile art. 714 alin. 1 cod procedură civilă, instanța a reținut că se poate formula contestație la executare în termen de 15 zile de la data la care debitorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă.

Instanța a reținut că somația din data de 25.11.2014 (f. 87) împreună cu titlul executoriu și încheierea de stabilire a onorariului și a cheltuielilor de executare silită din data de 19.11.2014 au fost comunicate contestatoarelor B. E. și C. M. la data de 02.02.2015, la dosar fiind depusă dovada de înmânare semnată și ștampilată de executor (f. 87, 89), ultima zi de formulare a contestație la executare fiind 18.02.2015.

Formularea contestației împotriva somației și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare la data de 25.02.2014 apare ca tardivă potrivit disp. art. 714 alin. 1 cod procedură civilă.

Având în vedere aceste considerente reținute prin încheierea din data de 02.06.2015, prima instanță a respins ca tardiv formulată contestația la executare formulată de contestatoarele B. E. și C. M. privind actele de executare reprezentate de somația din 25.11.2014 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 19.11.2014 întocmite în dosarul de executare nr. 52/2014 al Biroul Executorului Judecătoresc B. P..

La data de 13.03.2015, în dosarul de executare nr. 52/2014, executorul judecătoresc a mai emis o somație către debitoare și a încheiat încă o încheiere prin care s-a dispus eliberarea reprezentantului creditoarelor a sumei de 5900 lei, pentru stingerea cheltuielilor de executare suportate la demararea executării silite - 1520 de lei și pentru stingerea parțială a cheltuielilor de judecată ce totalizează 6423 lei, consemnându-se ca diferență de cheltuieli de judecată rămasă de recuperat de 2043 lei.

Aceste acte de executare au fost încheiate datorită faptului că până la acea dată debitul nu a fost stins integral, motiv pentru care executorul judecătoresc a procedat la continuarea executării silite în vederea recuperării în întregime a debitului stabilit prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3891/21.06.2013 a Judecătoriei Suceava, respectiv prin titlul executoriu reprezentat de încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 19.11.2014.

Prin cererea de completare a cererii de chemare în judecată prin care se contestă cele două acte de executare din data de 13.03.2015 nu se invocă motive de nulitate a acestor două acte.

Astfel, prima instanță a reținut că prin încheierea executorului judecătoresc din data de 13.03.2015 nu se modifică și nu se stabilesc alte cheltuieli de executare față de cele stabilite prin încheierea din data de 19.11.2014, la data de 13.03.2015, procedându-se la eliberarea sumei de 5900 de lei în condițiile art. 863 cod procedură civilă care prevede că după reținerea cheltuielilor de executare, suma de bani se eliberează creditorului.

Având în vedere că până la data de 13.03.2015 nu fusese recuperat întregul debit ce rezultă din titlurile executorii, în mod legal, executorul judecătoresc a procedat la continuarea executării silite prin emiterea somației imobiliare din data de 13.03.2015.

Având în vedere aceste aspecte, prima instanță a respins ca neîntemeiată contestația la executare privind actele de executare reprezentate de somația din data de 13.03.2015 și a încheierii din data de 13.03.2015 întocmite în dosarul de executare nr. 52/2014 al Biroul Executorului Judecătoresc B. P..

În temeiul art. 453 cod procedură civilă, prima instanță a obligat contestatoarele la plata în favoarea intimatului a sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatoarele B. E. și C. M. solicitând, în contradictoriu cu intimatul B. I., admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației la executare împotriva actelor de executare constând în Somația din data de 13.03.2015 și încheierea din data de 13.03.2015, emise în Dosar execuțional nr. 52/2014 al B. B. P..

În motivarea apelului contestatoarele au arătat că prin S.C. nr. 3862/04.08.2015 a Judecătoriei Suceava s-a respins ca tardiv formulată contestația la executare formulată de către contestatoare împotriva actelor de executare reprezentate de Somația din data de 25.11.2014 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.11.2014 emise în Dosar execuțional nr. 52/2014 al B. B. P.; s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestatoare împotriva actelor de executare reprezentate de Somația din data de 13.03.2015 și încheierea din data de 13.03.2015, emise în Dosar execuțional nr. 52/2014 al B. B. P..

Instanța de fond a reținut că, dată fiind tardivitatea contestației privitor la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.11.2014, nu se justifică anularea celorlalte două acte de executare subsecvent emise, câtă vreme vizează aceleași cheltuieli de executare stabilite inițial.

Hotărârea instanței de fond este greșită, motivat de faptul că nu s-au avut în vedere și celelalte motive de nulitate a actelor de executare, distincte de cele care vizau cuantumul cheltuielilor de judecată.

Astfel, la data de 06^03.2015 au achitat creditorului-intimat suma de 10.000 lei, din care suma de 5.900 lei a fost depusă în contul de consemnare debite al B. B. P., potrivit recipisei nr. 15/06.03.2015, iar suma de 4.100 lei a fost achitată direct executorului judecătoresc, cu titlu de diferență onorariu, la aceeași dată și i-au propus să accepte plata în tranșe a debitului urmărit.

Creditorul-intimat a refuzat propunerea lor, motivat de faptul că ar fi avut suficient timp să execute de bunăvoie obligația, sens în care s-a emis Somația din data de 13.03.2015 prin care li se pune în vedere să achite suma de 49.197,21 lei, din care 22.343,75 lei sultă, suma de 24.810,46 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului după compensarea cu 1/4 din pasivul succesoral de 2.000 lei datorați de creditor și suma de 2.043 lei, reprezentând diferență de cheltuieli de judecată rămase după achitarea sumei de 10.000 lei.

Au dat dovadă, incontestabil, de bună-credință în ceea ce privește intenția de a achita debitul urmărit.

Astfel, au achitat suma de 10.000 lei creditorului-intimat, iar lipsa altor bunuri deținute în proprietate și lipsa oricăror venituri demonstrează faptul că nu au avut posibilitatea de a achita debitul urmărit anterior declanșării executării silite.

În cazul în care nu se vor conforma celor dispuse prin Somația emisă la data de 13.03.2015, se va trece la urmărirea silită a imobilului situat în Suceava, ., ., ., jud. Suceava. Or, procedura de urmărire silită a apartamentului presupune o perioadă mai îndelungată în vederea recuperării debitului, față de propunerea de stingere a obligațiilor. Totodată, cuantumul cheltuielilor de executare va crește, ele fiind astfel împovărate excesiv cu sume de bani suplimentare care li se vor cere.

De fapt, creditorul-intimat, prin refuzul acceptării propunerii lor, urmărește să obțină apartamentul ce le-a fost atribuit în lot cu titlu de partaj.

Potrivit disp. art. 622 C.pr.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.

Pe de altă parte, potrivit disp. art. 630 C.pr.civ., în tot cursul executării silite, sub supravegherea executorului judecătoresc, creditorul și debitorul pot conveni ca aceasta să se efectueze, în total sau în parte, numai asupra veniturilor bănești sau altor bunuri ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin bună învoială sau ca plata obligației să se facă în alt mod permis de lege.

Or, câtă vreme intenționează să aducă la îndeplinire obligațiile impuse prin titlul executoriu, consideră că refuzul creditorului-intimat cu privire la plata în rate a debitului urmărit este unul nejustificat.

Pentru toate acestea au solicitat admiterea apelului.

În drept: art. 466 C.pr.civ.

Intimatul B. I. a formulat întâmpinare (filele 16-17) prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În apărare a arătat că în mod corect instanța de fond reține că prin încheierea B. B. P. din data de 13.03.2015 în dosarul execuțional nr. 52/2014 s-a emis încă o somație către debitoare urmată de o încheiere, ambele din 13.03.2015, prin care s-a dispus eliberarea către creditor a sumei de 5900 lei pentru stingerea cheltuielilor de executare suportate la demararea executării silite (1520 lei) și pentru stingerea parțială a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 6423 lei, consemnându-se ca diferență a cheltuielilor de judecată rămasă de recuperat suma de 2043 lei.

De asemenea, s-a reținut și faptul că până la data de 13.03.2015 nu fusese recuperat întregul prejudiciu ce rezultă din titlurile executorii și în mod legal solicitat la cererea creditorului, astfel că executorul judecătoresc a procedat la continuarea executării silite prin emiterea somației imobiliare din data de 13.03.2015.

De altfel, prin încheierea din 13.03.2015 nu s-au modificat cheltuielile de executare față de cele stabilite prin încheierea din data de 19.11.2014, astfel că s-a eliberat suma de 5900 lei către creditor, din care se vor suporta viitoarele cheltuieli de executare.

Prin urmare, instanța de fond consideră că prin cererea completatoare îndreptată împotriva celor două acte de executare nu se invocă motive de nulitate care ar duce la desființarea lor.

Potrivit art. 622 C. pr. civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută această obligație, ea se aduce la îndeplinire prin executare silită.

Se poate observa că de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și până la introducerea cererii de executare silită au trecut mai bine de șase luni de zile, perioadă în care a așteptat să-i fie achitat debitul de bună voie la care au fost obligate contestatoarele, tocmai pentru a evita alte cheltuieli suplimentare legate de executarea silită, mai ales că toate celelalte cheltuieli majore efectuate cu procesul de partaj succesoral au fost suportate de el.

Mai mult, în timpul executării silite, într-o perioadă de un an de zile, nu i s-a achitat debitul, decât în mică parte, iar acest lucru nu îl obligă să accepte plata celorlalte sume de bani mult promise până la concurența sumei de 59.197.21 lei, pe motivul invocat de contestatoare că nu au venituri suficiente și nici alte bunuri în proprietate pentru a se proceda la executarea silită, dar și pentru faptul că prin scoaterea la vânzare a apartamentului, li se încalcă dreptul de proprietate.

În temeiul disp. art. 624 alin. 1 C. pr.civilă, executarea silită se efectuează prin urmărirea bunurilor mobile și imobile ale debitorului sau aparținând terților ținuți să răspundă, în condițiile legii, pentru obligația debitorului, în scopul îndestulării creditorilor, situație aplicată prin încheierea de încuviințare a executării silite din 30.10.2015 a Judecătoriei Suceava.

Legal, nu poate fi obligat să accepte plata debitului în rate, așa cum au înțeles debitoarele s-o facă, pentru că nu a avut cu acestea nicio înțelegere în una din variantele admise de legiuitor prin art. 630 C. pr. civilă.

În acest sens, nu a încheiat cu debitoarele nicio convenție scrisă și nici nu s-a consemnat acest lucru în actele întocmite de executorul judecătoresc.

Lipsa diligentelor acestora și modul cum au procedat relevă nu buna credință despre care fac vorbire, ci reaua lor credință.

Aplicând dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, preluate și în noul cod, instanța supremă a decis că „ creditorul are latitudinea de a-și alege bunurile asupra cărora face executarea, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, printre care: între părți a intervenit o convenție de executare a veniturilor ( art. 371 ind. 4 C. 1865); înaintea imobilelor se urmăresc bunurile mobile, dacă debitorul este minor sau pus sub interdicție ( art. 491 C. 1865); veniturile debitorului sunt suficiente pentru plata integrală a datoriei. ( C.S.J., s. civ, dec. nr. 2967/2004).

În concluzie, a solicitat respingerea apelului ca nefondat; cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat dispozițiile art. 205, 471 al.5 si 453 C.pr.civilă.

Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3862/04.08.2015 a Judecătoriei Suceava s-a respins ca fiind tardivă contestația la executare formulată de către apelantele contestatoare împotriva actelor de executare reprezentate de somația din data de 25.11.2014 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.11.2014 emise în dosarul execuțional nr. 52/2014 al B. B. P., soluție necontestată prin cererea de apel.

Totodată prin sentința civilă nr. 3862/04.08.2015 a Judecătoriei Suceava s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestatoare împotriva actelor de executare reprezentate de somația din data de 13.03.2015 și încheierea din data de 13.03.2015, emise în același dosar execuțional.

Instanța de fond a reținut că, dată fiind tardivitatea contestației privitor la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.11.2014, nu se justifică anularea celorlalte două acte de executare subsecvent emise, câtă vreme vizează aceleași cheltuieli de executare stabilite inițial. De asemenea, instanța de fond a reținut că prin cererea completatoare îndreptată împotriva celor două acte de executare nu se invocă motive de nulitate care ar duce la desființarea lor.

Prin urmare, nu poate fi reținută critica din apel în sensul că prin hotărârea instanței de fond nu s-au avut în vedere și celelalte motive de nulitate a actelor de executare, distincte de cele care vizau cuantumul cheltuielilor de judecată ci așa cum s-a arătat, față de celelalte critici prima instanța a reținut că nu se încadrează în motive de nulitate care să atragă desființarea actelor de executare.

Nu prezintă relevanță sub aspectul legalității actelor de executare aspectele invocate de apelante, respectiv că nu au avut posibilitatea de a achita debitul urmărit anterior declanșării executării silit, că intenționează să plătească debitul urmărit, că au achitat în decurs de 1 an suma de 26.000 lei din debitul total de 59.197,21 lei ( la data 7.12.2015 fiind de recuperat suma de_,21 lei față de suma inițială de 59.197,21 lei-fila 30 dosar apel) ,că au propus creditorului plata în tranșe a debitului urmărit, însă acesta refuză nejustificat .

Se constată că obligația stabilită prin sentința civilă nr.3891/21.06.2013 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia civilă nr.432/13.05.2014 a Tribunalului Suceava nu a fost îndeplinită de bunăvoie de către contestatoarele debitoare, astfel încât la data de 22.10.2014 creditorul a solicitat executoarea silită având în vedere că potrivit art. 622 C. pr. civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută această obligație, ea se aduce la îndeplinire prin executare silită.

Potrivit art.6 alin.2 din codul de procedură civilă dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil se aplică în mod corespunzător și în faza executării silite . Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia executării silite este constantă în sensul că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie privită ca parte integrantă a noțiunii de proces, prevăzută de art.6 din Convenție. Dreptul de acces la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână neoperantă în detrimentul uneia dintre părți.

Faptul că prin somația din data de 13.03.2015 se menționează că în cazul în care nu vor achita debitul se va trece la urmărirea silită a imobilului situat în Suceava, ., ., ., jud. Suceava nu dovedește reaua-credință a creditorului având în vedere că potrivit art.622 alin.3 Cod de procedură civilă executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare. De asemenea, conform dispozițiilor art. 624 alin. 1 C. pr.civilă, executarea silită se efectuează prin urmărirea bunurilor mobile și imobile ale debitorului sau aparținând terților ținuți să răspundă, în condițiile legii, pentru obligația debitorului, în scopul îndestulării creditorilor.

Ordinea de urmărire cu prioritate a bunurilor mobile este stabilită conform art.816 Cod de procedură civilă doar în privința minorilor sau interzișilor.

Nu s-a dovedit existența unei înțelegeri privind efectuarea executării silite în una din variantele admise de legiuitor prin dispozițiile art. 630 C. pr. Civilă potrivit cărora în tot cursul executării silite, sub supravegherea executorului judecătoresc, creditorul și debitorul pot conveni ca aceasta să se efectueze, în total sau în parte, numai asupra veniturilor bănești sau altor bunuri ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin bună învoială sau ca plata obligației să se facă în alt mod permis de lege.

Executarea unei hotărâri judecătorești definitive se face în mod prompt și efectiv astfel încât nu prezintă relevanță faptul că, debitoarele intenționează să aducă la îndeplinire obligațiile impuse prin titlul executoriu prin plata debitului în rate în lipsa unei mențiuni în titlul executoriu privind plata în tranșe a sumelor datorate sau a acordului creditorului de a se executa astfel creanța stabilită în favoarea sa.

Față de criticile formulate de apelante, considerentele mai sus arătate, Tribunalul apreciază ca fiind legală și temeinică hotărârea primei instanțe și în consecință în baza art.480 alin.1 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat apelul.

În temeiul art.453 alin.1 coroborat cu art.451alin.1 și art.452 Cod de procedură civilă, ca părți căzute în pretenții apelantele vor fi obligate să plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantele contestatoare B. E. și C. M., ambele domiciliate în Suceava, ., ., . împotriva sentinței civile nr.3862/04.08.2015 a Judecătoriei Suceava în contradictoriu cu intimatul B. I. cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat M. M. cu sediul în Suceava, . 19, scara C, ..

Obligă apelantele să plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2016

Președinte, Judecător, Grefier,

C. L. L. A. L. A.

Red L.A

Jud.fond B. C.

Tehnored.L.A.

5 ex./ 08.02.2016

← Anulare act. Hotărâre din 28-01-2016, Tribunalul SUCEAVA		Revendicare imobiliară. Hotărâre din 26-01-2016, Tribunalul... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță