Fond funciar. Decizia nr. 27/2016. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 27/2016 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 27/2016

Dosar nr._ - fond funciar -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.27

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14 IANUARIE 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: G. F. F.

JUDECĂTOR: C. M. N.

GREFIER: Ș. L. G.

Pe rol, judecarea apelului formulat de intervenientul în nume propriu P. N., domiciliat în comuna V. Moldovei, . Suceava împotriva sentinței civile nr.850 din data de 21 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata petentă T. R., domiciliată în . Suceava, intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR A COMUNEI DRĂGOIEȘTI, cu sediul în ., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, jud. Suceava, . PRIMAR, cu sediul în .. Suceava, intimați intervenienți fiind PASCUȚOI C., PASCUȚOI E., PASCUȚOI F., PASCUȚOI S., domiciliați în .. Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata petentă T. R. asistată de avocat I. Firuța D. în substituirea apărătorului titular, avocat M. L., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedând la verificarea competenței sale, așa cum prevăd dispozițiile art.130, 131 al. 1 Cod procedură civilă, constată că avocat I. Firuța apreciază că Tribunalul Suceava este competent din punct de vedere general, material, funcțional și teritorial să soluționeze apelul formulat în conformitate cu dispozițiile NCPCIV, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 482 din Noul Cod de procedură civilă.

De asemenea, se constată că prezentul apel este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile Legii nr.18/1991, că în cauză s-a depus în termen legal întâmpinare de către intimații T. R., P. C., P. E., P. F. și P. S. (filele 47-49) și că apelantul intervenient în nume propriu a formulat răspuns la întâmpinare ( filele 63-65).

În ceea ce le privește pe intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR A COMUNEI DRĂGOIEȘTI, C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR SUCEAVA și . PRIMAR, instanța constată că, în conformitate cu disp. 208 raportat la art.482 NCPCIV, acestea sunt decăzute din dreptul de a mai ridica excepții și de a solicita alte probe, în afara celor de ordine publică, ca urmare a faptului că nu au depus întâmpinarea în termenul procedural prevăzut de lege. Totodată, se constată că acestea nu au solicitat în temeiul disp. art. 411 NCPCIV, respectiv art. 242 alin.2 din vechiul cod de procedură civilă judecarea cauzei și în lipsă.

Instanța, procedând la verificarea dovezii calității de reprezentant a av. I. Firuța D. pentru intimata petentă T. R., constată că acesta pentru termenul de astăzi este în substituirea apărătorului titular potrivit delegației de substituire depusă la termenul de astăzi la dosar (fila 82) constatându-se că la fila 5 dosar fond este depusă împuternicirea avocațială de reprezentare/asistare a reclamantei în instanță apreciind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art.219 NCPCIV privind reprezentarea juridică în instanță.

Instanța văzând că în susținerea motivelor de apel sau în apărare părțile nu mai au alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat, constată cercetarea judecătorească încheiată iar în baza art.392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra cauzei în fond.

Avocat I. Firuța D. pentru intimata T. R. solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile pronunțate de instanța de fond. Cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței depuse la fila 83 dosar.

Potrivit art. 394 Noul Cod procedură civilă, instanța considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL:

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată cu nr._ din 13.11.2014 la Judecătoria Gura Humorului petenta T. R. i-a chemat în judecată pe intimații C. L. de Fond Funciar Drăgoiești, C. Județeană de Aplicare A legilor Fondului Funciar Suceava și . primar, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea primelor două intimate la emiterea unui titlu de proprietate pentru suprafața de 494 mp teren curți-construcții (conform Deciziei nr.630/16.11.1991 emisă de Prefectura Județului Suceava), pe numele petentei și a defunctului P. D. V..

În motivare petenta a arătat că suprafața de 3.475 mp teren curți-construcții și arabil se află situat în intravilanul comunei V. Moldovei și se învecinează cu: P. D., C. M., M. C-tin, Tigler N. și pârâu. Terenul nu este înscris în cartea funciară. Terenul în litigiu de 494 mp teren curți-construcții se identifică cu . și conform Deciziei nr.630/16.11.1991 emisă de Prefectura Județului Suceava urmează a se emite titlul de proprietate. Pe acest teren se află edificate de către petentă și defunctul ei fost soț P. D. V. o casă și anexe gospodărești C1, C2 și C3. Petenta a divorțat de soțul ei prin sentința civilă nr.117/13.02.2004. După decesul lui P. V. au rămas moștenitorii P. E., P. S., P. C. și P. F. în calitate de descendenți. Petenta și fostul ei soț figurează înscriși la registrul agricol, plătind la zi taxele și impozitele datorate statului.

Prin întâmpinarea depusă la 28.11.2014 intimata C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Suceava a arătat că titlul de proprietate se emite pe baza documentației întocmite de comisia locală, fiind obligatorie anterior punerea în posesie ce este de competența exclusivă a comisiei locale. În lipsa punerii în posesie nu este posibilă eliberarea titlului de proprietate.

La solicitarea instanței, a fost depus procesul-verbal de punere în posesie și documentația ce a stat la baza emiterii Deciziei nr.630/16.11.1991 emisă de Prefectura Județului Suceava.

Prin cererea depusă la 27.02.2015 (fila 53) intervenientul P. N. a solicitat a fi chemat ca martor, solicitând îndreptarea nelegalității și erorilor existente în actele depuse de petentă, motivând că P. V. a cumpărat o casă și anexe și 400 mp teren de la moștenitorii defunctului M. I. G., respectiv în anul 1978 de la nunitele M. V. și D. E., suprafață înscrisă în titlul de proprietate pe numele defunctului M. I. G.. Petenta și soțul ei au ocupat și o altă suprafață alăturată din terenul primăriei, teren acum în litigiu, dar acest teren nu face obiectul Deciziei nr.630/16.11.1991 emisă de Prefectura Județului Suceava întrucât aceasta avea un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată pentru 400 mp. Există o neconcordanță între datele de identificare ale imobilului înscris în actele de proprietate și datele înscrise în registrul agricol și în datele înscrise în planul de amplasament și delimitare, fiind necesară efectuarea unei expertize. A atașat copia cărții sale de identitate.

Prin cererea depusă la 02.03.2015 (fila 59) P. E., P. S., P. C. și P. F. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând obligarea intimatelor de a emite titlul de proprietate și pe numele intervenienților, motivând că sunt moștenitorii defunctului P. V..

Prin cererea depusă la 27.02.2015 (fila 73) intervenientul P. N. a solicitat a fi chemat ca martor, reiterând că petenta și soțul său au cumpărat o casă și anexe și 400 mp teren de la moștenitorii defunctului M. I. G.. A mai arătat că petenta și soțul ei au cumpărat 3.000 mp teren de la moștenitorii defunctei B. V.. A contestat identificarea terenului indicat de petentă, arătând că este necesară efectuarea unei expertize cadastrale. A atașat copii după: CI a intervenientului, contestația sa către OCPI Suceava și răspunsul primit, plan de situație și amplasament, o adresă a Primăriei V. Moldovei, extras CF.

La solicitarea instanței de a preciza în scris dacă intervenientul a formulat cerere în nume propriu sau în calitate de mandatar al altei persoane și de a preciza concret care este obiectul cererii de intervenție, prin cererea depusă la 17.09.2015 (fila 109) intervenientul P. N. a precizat că a formulat cererea de intervenție în nume propriu, iar obiectul cererii sale este nerespectarea prevederilor art.611 cod civil. A arătat că dânsul nu este obligat să accepte scurgerea apei de ploaie de pe acoperișul casei și anexelor construite fără autorizație de construire, cât și a apei menajere provenire de la instalația de baie, pe terenul proprietatea sa. A solicitat ca petenta și ceilalți intervenienți să respecte distanța minimă de 60 cm de linia de hotar pentru orice construcție, reparații, plantații, pentru a nu-i aduce atingere dreptului de proprietate pe care îl deține. A solicitat instanței să pună în vedere petentei și celorlalți intervenienți să taie ramurile nucului care se întind peste proprietatea lui. A atașat copia după planul de amplasament și planșe foto.

Au fost depuse copii după: CI a petentei, Decizia nr.630/16.11.1991 emisă de Prefectura Județului Suceava cu tabelul anexă, declarația petentei, plan de amplasament și de încadrare în zonă, tabel de mișcare parcelară, referat de admitere, adeverința cu mențiuni de la registrul agricol, certificat de atestare fiscală, acte de stare civilă, hotărârea de divorț a petentei, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, act sub semnătură privată de vânzare-cumpărare.

Prin sentința civilă nr. 850 din data de 21 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria gura humorului în dosar nr._ , s-a admis acțiunea precizată formulată de petenta T. R., domiciliată în .. Suceava, în contradictoriu cu intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR A COMUNEI DRĂGOIEȘTI, cu sediul în ., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, jud. Suceava, . PRIMAR, cu sediul în .. Suceava, intervenienți fiind PASCUȚOI C., PASCUȚOI E., PASCUȚOI F., PASCUȚOI S., domiciliați în .. Suceava și P. N., domiciliat în .. 209, jud. Suceava, având ca obiect ”fond funciar”, și în consecință:.

S-a admis în parte cererea de intervenție formulată de intervenienții în nume propriu P. C., P. E., P. F. și P. S..

Intimata C. L. de Fond Funciar a fost obligată să întocmească și să înainteze Comisiei Județene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Suceava documentația în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 494 mp teren curți-construcții conform Deciziei nr.630/16.11.1991 emisă de Prefectura Județului Suceava, pe numele petentei T. R. și a defunctului P. D. V..

Intimata C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Suceava, după primirea documentației, a fost obligată să emită titlul de proprietate pentru suprafața de 494 mp teren curți-construcții conform Deciziei nr.630/16.11.1991 emisă de Prefectura Județului Suceava, pe numele petentei T. R. și a defunctului P. D. V..

S-au respins celelalte pretenții ale intervenienților P. C., P. E., P. F. și P. S..

S-a respins cererea de intervenție formulată de intervenientul în nume propriu P. N., ca inadmisibilă în prezenta cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, din analiza materialului probator instanța a constatat că la solicitarea lui P. V. în temeiul dispozițiilor art.35 din Legea nr.18/1991 s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea acestuia pentru suprafața de 500 mp teren aferent gospodăriei situate pe raza comunei V. Moldovei prin Decizia nr.630/16.11.1991 emisă de Prefectura Județului Suceava.

Terenul de 494 mp în litigiu este parte din terenul de 500 mp menționat mai sus, teren identificat în planul de situație recepționat cu nr.1705/2014 de Oficiul de cadastru Suceava, idetic cu . de 494 mp cu număr cadastral_, împrejmuit, situat în intravilanul satului și comunei V. Moldovei, județul Suceava. Terenul face trup comun cu parcelele nr.2 A de 1.080 mp și nr.3 A de 1.901 mp (aceste două parcele nu sunt în litigiu), trup având ca vecini pe Tigler N., pârâu, P. D., C. M., M. C. și imaș. Terenul nu figurează înscris în cartea funciară. Conform adresei nr.2259/04.03.2014 emisă de OCPI Suceava planul prezentat de petentă este cel corect, refăcut după înlăturarea suprapunerilor constatate cu imobilul_ V. Moldovei proprietatea tabulară a lui P. N. și P. E..

Petenta s-a căsătorit cu P. V. la 12.11.1983, după căsătorie luând numele P., dar căsătoria a fost desfăcută prin divorț prin sentința civilă nr.117/13.02.2004 a Judecătoriei Gura Humorului din dosar nr.110/2004, rămasă definitivă și irevocabilă, după divorț petenta revenind la numele purtat anterior căsătoriei acela de T. R..

P. V. (fostul soț al petentei) a decedat la 15.02.2010, succesibilii săi fiind actualii intervenienți P. E., P. S., P. C. și P. F. în calitate de fii.

Având în vedere că la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu petenta era căsătorită cu P. V., iar terenul în litigiu este bun comun prin efectul legii conform art.30 cod familiei din 1954 (aplicabil potrivit art.6 din Legea nr.287/2009), instanța constată că dreptul de proprietate constituit pentru acest teren este devălmaș pentru soții (de la data formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate) P. V. și P. R. (ulterior după divorț devenită T.), nefiind necesar ca și petenta să fi făcut distinct (separat sau pe aceeași cerere cu soțul său) cerere pentru constituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu.

P. V. a fost pus în posesie cu terenul de 494 mp în litigiu conform procesului-verbal de punere în posesie nr.458/11.02.2015, prin fiul său P. C..

Întrucât constituirea dreptului de proprietate se face pentru persoanele care au formulat cererea și sunt îndreptățite, având în vedere că petenta și intervenienții fiii defunctului P. V., au făcut dovada întocmirii planului, depunerii actelor de stare civilă, sesizării privind deschiderea procedurii succesorale și a punerii în posesie, aceștia urmează să depună aceste documente și la C. L. de Fond Funciar V. Moldovei, care va proceda la întocmirea documentației în vederea eliberării titlului și, după primirea documentației C. Județeană Suceava va proceda la emiterea titlului de proprietate pentru terenul de 494 mp în litigiu, proprietate devălmașă pe numele petentei T. R. și a defunctului ei soț P. D..

Întrucât dreptul de proprietate se constituie pe numele celor ce au formulat cererea și sunt îndreptățiți (fiind vorba despre un drept de proprietate devălmaș se prezumă că P. V. a formulat cererea și în numele soției sale P. R. după divorț T.), iar nu pentru moștenitorii peroanelor ce au formulat cererea de constituire a dreptului de proprietate și ulterior au decedat până la emiterea titlului, instanța va respinge pretenția intervenienților P. E., P. S., P. C. și P. F. privind eliberarea titlului pe numele lor alături de petentă.

Față de cele arătate mai sus instanța de fond a admis acțiunea petentei T. R. și a admis în parte cererea de intervenție formulată de intervenienții P. E., P. S., P. C. și P. F. și în consecință a obligat pe intimata C. L. de Fond Funciar să întocmească și să înainteze Comisiei Județene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Suceava documentația în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 494 mp teren curți-construcții conform Deciziei nr.630/16.11.1991 emisă de Prefectura Județului Suceava, pe numele petentei T. R. și a defunctului P. D. V. și o va obliga pe intimata C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Suceava, după primirea documentației, să emită titlul de proprietate pentru suprafața de 494 mp teren curți-construcții conform Deciziei nr.630/16.11.1991 emisă de Prefectura Județului Suceava, pe numele petentei T. R. și a defunctului P. D. V..

În ce privește cererea de intervenție formulată de intervenientul P. N., având în vedere că potrivit precizărilor depuse la 17.09.2015 (fila 109) acesta solicită ca petenta și ceilalți intervenienți să respecte disciplina în construcții și distanța dintre construcția petentei și intervenienților față de proprietatea sa, inclusiv privind picătura streșinii, instanța constatând că pretenția acestui intervenient nu are nici o legătură cu acțiunea ce se judecă în prezent, motiv pentru care a respins-o ca inadmisibilă în cadrul acestui proces. S-a mai arătat că intervenientul are dreptul și posibilitatea de a-și valorifica pretențiile în cadrul unui proces separat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel intervenientul în nume propriu P. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea cererii de apel si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond competente.

În motivarea apelului, intervenientul a arătat că, până la data de 01 octombrie 2015 nu am avut cunoștința de actele depuse de petenta la dosarul nr._, care au stat la baza Hotărârii nr. 850/2015

Ordinul prefectului se emite la propunerea comisiei locale in baza actelor de vânzare- cumpărare din perioada 1974-1989 întocmit pe 250 mp., a unei schițe topografice întocmita de o persoana fizica autorizata, care la solicitarea proprietarului si in prezenta acestuia si a vecinilor măsoară suprafața reală împrejmuită și aferentă casei de locuit, a procesului verbal de vecinătate si delimitare a imobilului, semnat de vecinii care confirma ca nu sunt litigii privind limitele proprietății in cauza.

In P.A.D.-ul întocmit de P.F.A. N. V.( fila 10 din dosarul_ ) si avizat de O.C.P.I. Suceava prin inspector consilier G. C. confirma suprafața din măsurători 3475 mp. si suprafața din acte 3800 mp., ceea ce demonstrează ca exista:

Neconcordanță intre datele de identificare a imobilului inscris in actul de proprietate si datele inscrise in planul de amplasament si delimitare, cat si datele inscrise in registrul agricol al comunei V. Moldovei din perioada 2005-2013 la nr. de casa 208 unde figurează inscrisi T. R. impreuna cu fiii, cu una casa si anexe gospodărești construite in anul 1979 cu suprafața de 0.05 ha teren curți construcții si suprafața de 0,20 ha teren arabil situate in intravilanul satului V. Moldovei(fila 14 din dosar), O.C.P.I. având obligația de a verifica dosarul depus, daca are si adeverința de la registrul agricol cu suprafața existenta, suprafața măsurata fiind mai mare decât suprafața existenta in registrul agricol, si pentru care nu s-au plătit impozitele aferente;

Neconcordanță intre datele înscrise in P.A.D.-ul din data de 27.02.2014 si datele înscrise in fisa imobilului (tabelul de mișcare parcelara), in care la starea veche trebuia sa apară inscris in registrul agricol 1974-1980 numitul M. I. G. cu nr. de casa 182 cu suprafața de 5 ari, iar in T.P. 864 din 03.05.1996 defunct M. I.G., moștenitori D. E. si M. V. este inscrisa suprafața de 0,400 ha curți construcrtii si suprafața de 0,700 ha arabil, iar daca construcțiile vechi au fost demolate cu mult timp inainte, terenul la data efectuării măsurătorilor avea categoria de folosința arabil, ori in acest moment sunt construcții;

Mențiunea făcuta de P.F.A. N. V. (in situația juridica a terenului) ca suprafața de 1901 mp. teren arabil (notata si in PAD cu 3A) a fost cumpărata de la numitul L. G., moștenitor după numita B. V. conform T.P. nr. 488/02.08.1993 este fals deoarece moștenitor după aceasta este B. Artemizia;

În planul de amplasament si delimitare întocmit de PFA N. V. la data de 27.02.201 f cat si procesul verbal de punere in posesie nr. 488/11.02.2015 pe numele proprietarului Pascuțoi V. apare ca vecin Tigler N. în loc sa apară P. N., P. E. si T. P. (extras carte funciară din 27.08.2014, depus la registrul agricol al Comunei V. Moldovei, foto din data de 14.06.2014, ora 07,06 si foto din data de 30.10.2014, ora 11,31 anexate la prezenta), acest lucru fiind făcut cu rea credința pentru a induce in eroare organele judiciare, întrucât procesul verbal de vecinătate si delimitare a imobilului trebuia semnat de intimat sau soția sa, motiv arătat de acesta în cererea depusă în data de 27.02.2015 pentru termen 02.03.2015 si respectiv cererea depusa de acesta în data de 26.03.2015 pentru termen, înscrisuri cuprinse în dosarul nr._ ;

Aceasta intervenție pe cale judecătorească s-a făcut având sprijinul primarului Comunei V. Moldovei, întrucât el are pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului dosarul nr. 1296/P/2014, in calitate de parte vătămată, făptuitor fiind Pascutoi C., fiul lui T. R., prin care a invocat si nerespectarea liniei de hotar in construcția unui gard de către acesta. Conducerea primăriei nu a venit la fata locului, dar a trimis o adresa cu nr. 4488/30.10.2014 la Politia V. Moldovei, precum ca acesta respecta linia de hotar si are documentația necesara pentru obținerea autorizației, lucru care nu s-a realizat nici până acum.

Suprafața de 494 mp. înscrisa în P.A.D.-ul din 27.02.2015 este trecuta in mod nejustificat, aceasta suprafața neavând la baza nici un contract de vânzare-cumpărare, etc, Suprafața de 494 mp. s-a pus in posesie ilegal de către comisia comunala, întrucât nu exista nici plan separat pentru aceasta, nu a fost pus in posesie pe vechiul amplasament, nu exista la dosar nici un document care sa ateste daca acesta face parte sau nu din domeniul privat al comunei, întrucât se învecinează la est cu izlazul comunal, iar o parte din suprafața face parte din izlaz menționat de mine in contestația depusa sub nr. 2259/17.02.2014 la O.C.P.I. Suceava, cuprinsa in dosar.

În P.A.D., in tabelul de mișcare parcelara cat si in situația juridica a terenului scrie clar: Suprafața de 1080 provine din T.P. nr. 864/03.05.1996 M. G. si suprafața de 1901 mp. provine din T.P. nr. 488/02.08.1993 B. V., iar suprafața de 494 mp. rămânând in aer, fără nici un fel de justificare.

Conform Ordinului 700 al Directorului General al A.N.C.P.I. art., alin lit. b, nr. cadastral atribuit prin cererea 1705 ar trebui anulat "In situația in care in termen de 6 luni de la recepția documentației cadastrale nu se solicita înscrierea în cartea funciară în condițiile prezentului articol numărul cadastral va fi anulat din oficiu".

Conform Legii 169/1997 art. III lit. a, a solicitat nulitatea absoluta a procesului verbal de punere in posesie nr.458/11.02.2015, întrucât nu a fost pus în posesie pe vechiul amplasament.

Ca urmare C. Județeană de Fond Funciar nu va putea stabili si valida in mod just conform art. 5 lit. f din HG 890/2005 emiterea Titlului de proprietate conform Deciziei 630/1991, cât și înscrierea in acesta a vecinilor corecți la aceasta data.

În concluzie, intervenientul a solicitat instanței de apel să constate nulitatea absoluta stipulata prin art. III lit. din Legea 169/1997 care "sancționează cu nulitatea absolută actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate in favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite potrivit legii la astfel de reconstituiri sau constituiri respective când, prin emiterea acestor acte nu s-a respectat vechiul amplasament."

Intimații T. R., P. C., P. E., P. F. și P. S. au formulat întâmpinare, au solicitat respingerea apelului formulat de către intervenientul în interes propriu P. N., sentința civilă nr. 850/21.09.2015 pronunțată în dosarul sus menționat, fiind legală și temeinică.

În fapt, prin cererea de chemare in judecata și prin cererea de intervenție în interes propriu, intimații au solicitat instanței ca prin hotărârea prin care o va pronunța, să dispună obligarea intimatelor C. Locala de Fond Funciar Dragoiesti, si C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Suceava, emiterea unui titlu de proprietate pentru suprafața de 494 mp, teren curți – construcții, conform Deciziei nr. 630/16.11.1991, emisa de Prefectura Județului Suceava, pe numele subsemnaților petenti.

Având in vedere probatoriul administrat in cauza, respectiv decizia nr. 630/16.11.1991 emisa de Prefectura Județului Suceava cu tabelul anexa, declarația petentei, plan de amplasament si de încadrare in zona, tabel de mișcare parcelara, referat de admitere (avizate de OCPI SUCEAVA), adeverința cu mențiuni de la registrul agricol, certificat de atestare fiscala, acte de stare civila, hotărârea de divorț a petentei T. R., sesizare pentru deschiderea hotărârii succesorale, act sub semnătura privata de vânzare - cumpărare, dar si proces verbal de punere in posesie nr. 458/11.02.2015, in mod corect instanța de fond a apreciat ca cererea noastră urmează a fi admisa. Dreptul de proprietate se constituie pe numele celor ce au formulat cererea, astfel ca instanța a admis acțiunea subsemnatei T. R., si a admis in parte cererea de intervenție formulata de către subsemnații intervenienti. In consecința, a fost obligat intimata C. Locala de Fond Funciar Dragoiesti să întocmească si înainteze Comisiei Județene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Suceava documentația in vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 494 mp, teren curți - construcții, conform Deciziei nr. 630/16.11.1991, emisa de Prefectura Județului Suceava, pe numele petentei T. R. si a defunctului Păscutoi D. V..

In mod temeinic, instanța de fond a respins cererea de intervenție formulata de intervenientul P. N. ca inadmisibila, in cadrul acestui proces, deoarece, apelantul intervenient în nume propriu solicita ca intimații să respecte disciplina in construcții si distanta dintre construcția subsemnaților, față de proprietatea sa, inclusiv privind picătura streșinii, instanța constatând ca pretenția intervenientul P. N.. nu are nici o legătura cu acțiunea ce se judeca cererea principala).

Pe de alta parte, intervenientul P. N., în mod nejustificat, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, motivând lipsa de procedura si imposibilitatea depunerii unor înscrisuri la dosarul in cauza. In acest sens, rog sa observați ca deși instanța i-a solicitat acestuia sa-si exprime punctul de vedere față de cererea principala, acesta nu a înțeles să se mai prezinte în fata instanței. Termenul de judecata 1-a avut în cunoștința deoarece a fost prezent o singura dată în fata instanței.

Pentru cele arătate mai sus, au solicitat respingerea cererii de apel ca nefondat. În drept: art. 205-206 N.C.PR.CIV, solicitând obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecata.

Apelantul intervenient în nume propriu a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea sentinței civile nr. 850/21.09.2015, ca fiind nelegală si netemeinică întrucât probele administrate de petenta au la baza inducerea in eroare a instanței de judecată.

In fapt s-au administrat probe eronate făcându-se uz de Decizia nr. 630/16.11.1991 (fila 49 din dosar) si anexa 20 la Decizia 630/1991 si adresa 1617/11.11.1991 (fila 50 din dosar) "cuprinzând persoanele sau după caz moștenitorii acestora al căror teren a fost luat in proprietatea statului si se afla in administrarea primăriilor care se restituie in condițiile prevederilor art. 37 din lege".

Din acest motiv, după părerea sa s-a introdus ca intimata si C. Locala de Fond Funciar Dragoiesti, făcându-se uz de Legea 165/2013 cu modificările si completările ulterioare.

Potrivit anexei 10 UAT V. Moldovei si anexei 10 UAT Dragoiesti privind procedura de inventariere a terenurilor publicata pe siteul O.C.P.I. Suceava, nu apare nr. titlului de proprietate/Procesul verbal de punere in posesie pe alta UAT privind pe M. I.G. cu moștenitorii D. E. si M. V. (nr. titlu 864/03.05.1996) sau nr. procesului verbal de punere in posesie emis de .. P.V. 458/11.02.2015) sau denumirea toponimica a parcelei (trestia).

Acest teren a fost vândut numitului Pascutoi V. si care face obiectul P.A.D. din 27.02.2014 si a declarației pe propria răspundere a numitei T. R. (fila 9 din dosar).

Defunctul Pascutoi D. V. face parte din tabelul nominal cu cetățenii care au solicitat atribuirea in proprietate a terenurilor pe care au construit locuințe in condițiile art. 35 din Legea 18/1991(fila 8 din dosar).

Art. 35 din Legea 18/1991" A..(l) Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice."

Art. 5 din H.G. 890/2005 alin.i "pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite sa primească terenul, completează fisele de punere în posesie a acestora, dupa validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, si le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competentelor ce le revin;" Potrivit art. 4 din H.G. nr.401/2013 privind normele de aplicare a Legii 165/2013, se abroga art. 10 privind funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor, precum si punerea in posesie a proprietarilor aprobat prin H.G. 890/2005.

Așa cum a cerut si in cererea de apel, pagina 3(trei), procesul verbal de punere in posesie nr. 458/11.02.2015, nu s-a făcut pe vechiul amplasament, acesta făcându-se după P.A.D. din data de 27.02.2014, iar suprafețele declarate de petenta T. R. fiind false, făcându-se uz de Titlul de proprietate nr. 864/03.05.1996 si nu de suprafața cumpărata prin procesul verbal de Ia fila 135 din dosar, cat si de nerespectarea in plan a vecinilor corecți, de la care trebuia proces verbal de buna vecinătate.

Potrivit art. 27 alin 1 si 2 din Legea 18/1991 republicata cu modificările si completările ulterioare, "(1) Punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile" și "(2) în toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locală ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare și înaintează documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate."

Petenta T. Rahila a făcut uz de doua titluri de proprietate, titluri ce nu-i aparțineau (titlu proprietate nr. 864/03.05.1996 si titlu proprietate nr. 488/02.08.1993), in loc să pună la dispoziția persoanei autorizate in măsurători a unor contracte de vânzare-cumpărare cu semnătura privata care sa facă parte integranta din aceste titluri de proprietate.

Exista o neconcordanta intre datele din înscrisurile depuse de petenta la dosar (care au stat la baza Hotărârii 850/21.09.2015) respectiv: tabelul de mișcare parcelara, adeverința din 19.12.2013 emisa de Primăria Comunei V. Moldovei, declarație pe proprie răspundere data de 26.02.2014(fila 9 din dosar), proces verbal care tine loc de act de vânzare cumpărare sub semnătura private(fila 135 din dosar), procesul verbal de punere in posesie nr. 458/11.02.2015, anexa 24 nr. 2626/07.07.2015, fila 122, adeverința nr. 2615/07.06.2015 fila 131 cat si P.A.D.-ul din 27.02.2014 (intocmit de P.F.A. N. V.) pentru care se putea efectua o expertiza judiciara pentru stabilirea corecta a situației juridice a imobilului de la nr. 208 ceruta de mine in cererea depusa la data de 27.02.2015, respectiv cererea din 26.03.2015 la dosarul_ .

În legătura cu cele declarate de petenta în întâmpinare, ca am fost prezent o singura data in fata instanței, precizez ca nu am fost niciodată in fata instanței, am depus doar înscrisuri, fapt care se poate observa din încheierile din ședințele publice ale Judecătoriei Gura Humorului menționate in filele 102,98, 92, 87, 68, 52 si nici nu am fost reprezentat de avocat.

Pentru cele prezentate în răspunsul la întâmpinarea depusă de petentă în data de 27.11.2015 apelantul a solicitat anularea Hotărârii 850/21.09.2015 și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor aduse de către apelant, a actelor și lucrările dosarului precum și a textelor de lege incidente în speță, tribunalul reține că apelul este nefondat pentru următoarele argumente:

Sintetizând criticile apelantului acesta invocă faptul că nu a avut cunoștință de actele depuse la dosar de către petenta T. R.; că ordinul prefectului emis cu privire la suprafața de 494 m.p. teren, atribuit petentei nu este în concordanță cu actele de proprietate ale acesteia; că există neconcordanțe între datele de identificare a imobilului proprietatea petentei și a fiilor ei, înscrise în registrul agricol al comunei V. Moldovei și cele menționate în actul de proprietate și planul de amplasament și delimitare; că aceste mențiuni s-au făcut cu rea credință pentru a induce în eroare organele judiciare; că a formulat cerere de intervenție în sprijinul primarului comunei V. Moldovei și că are înregistrată o plângere la parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului împotriva fiului petentei, P. C..

Astfel, concluzionează apelantul, se impune admiterea apelului, constatarea nulității absolute a actelor de reconstituire emise în favoarea petentei intimate T. R. sau admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Prin întâmpinarea depusă la fila 47 dosar, intimații T. R., P. C., P. E., P. F. și P. S. au solicitat respingerea apelului declarat de către apelantul-intervenient în nume propriu, ca nefondat și menținerea hotărârii apelate ca fiind temeinică și legală.

Nu s-a solicitat de către niciuna din părți administrarea de probe noi în calea de atac a apelului.

Din examinarea întregului probatoriu administrat în fața instanței de fond, tribunalul apreciază că soluția pronunțată de către prima instanță cu privire la cererea de intervenție în nume propriu formulată de către intervenientul P. N. este corectă.

Astfel, prin cererea de intervenție în nume propriu ( fila 73 dosar fond așa cum a fot precizată la fila 09 dosar fond) intervenientul P. N. a înțeles să intervină în procesul inițiat de petenta T. R. având ca obiect obligarea comisiilor de fond funciar de a întocmi documentația în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 494 m.p. teren curți –construcții și de a întocmi și elibera titlul de proprietate cu privire la teren.

Intervenientul a susținut că este proprietar vecin cu terenul în litigiu și că este nemulțumit de faptul că petenta T. R. și copii ei, intervenienții P. C., P. E., P. F. și P. S. au edificat construcții alipite de casa sa fără a avea autorizație astfel încât este afectat de scurgerea apei de ploaie de pe acoperișul casei și anexelor cât și a apei menajere provenite de la instalația de baie, pe terenul proprietatea sa.

Intervenientul în nume propriu a solicitat obligarea petentei și intervenienților să respecte distanța minimă de 60 de cm de linia de hotar pentru construcții și plantațiile efectuate pentru a nu-i aduce atingere dreptului său de proprietate, invocând în acest sens prevederile art.611 cod civil pe parcursul judecății în primă instanță, interveneintul aducând mai multe precizări suplimentare.

Instanța de fond a reținut în mod just că cererea sa de intervenție așa cum a fost precizată la fila 09 dosar este inadmisibilă neavând nici o legătură cu plângerea formulată de petenta T. R. în temeiul legii fondului funciar.

Conform art. 61 alin.1 Cod Procedură Civilă, oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, intervenția fiind principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

Codul de procedură civilă nu limitează posibilitatea formulării cererii de intervenție principală doar în anumite materii cum ar fi cererile cu caracter strict personal, litigiile de muncă, plângerile de fond funciar, inadmisibilitatea intervenției principale în astfel de acțiuni întemeindu-se pe ideea că o terță persoană nu poate formula pretenții proprii în legătură cu dreptul ce constituie obiectul procesului.

Această situație este dată și în speță întrucât potrivit art.53, 54 și 64 din legea nr.18/1991 republicată și art.36 din H.G. nr.890/2005, persoanele străine de procedura de reconstituire nu pot folosi decât calea acțiunilor de drept comun, cu atât mai mult, intervenientul reclamă încălcarea unui drept de servitute de către petentă astfel încât calea oferită de lege pentru apărarea dreptului său este o acțiune confesorie pentru apărarea unei servituți care poate fi introdusă pe calea principală, potrivit dreptului comun.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.480 Cod Procedură Civilă, apelul urmează a fi respins ca nefondat iar hotărârea pronunțată de către instanța de fond va fi menținută ca fiind temeinică și legală.

Ca parte căzută în pretenții, pe temeiul dispozițiilor art.453 Cod Procedură Civilă, apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de către intimata T. R., în calea de atac constând în onorariu avocat ales, conform chitanței de la fila 83 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul formulat de intervenientul în nume propriu P. N., domiciliat în comuna V. Moldovei, . Suceava împotriva sentinței civile nr.850 din data de 21 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata petentă T. R., domiciliată în . Suceava, intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR A COMUNEI DRĂGOIEȘTI, cu sediul în ., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, jud. Suceava, . PRIMAR, cu sediul în .. Suceava, intimați intervenienți fiind PASCUȚOI C., PASCUȚOI E., PASCUȚOI F., PASCUȚOI S., domiciliați în .. Suceava, ca nefondat.

Obligă apelantul să plătească intimatei suma de 800 lei cu titlul de cheltuieli de judecată din apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 IANUARIE 2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

G. F. C. M. Ș. L.

F. N. G.

Red. G.F.F.

Jud. fond. P. C.

Tehnored. Ș.L.G.

Ex.11./03.02.2016.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 27/2016. Tribunalul SUCEAVA