Obligaţie de a face. Decizia nr. 96/2016. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 96/2016 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 96/2016

Dosar nr._ - pretenții – obligația de a face -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 96

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28 IANUARIE 2016

PREȘEDINTE: C. M. N.

JUDECĂTOR: G. F. F.

GREFIER: Ș. LOREDAN G.

Pe rol, judecarea apelului formulat reclamantul M. V., la N. E., din comuna Fîntînele, . împotriva sentinței civile nr.3080 din data de 02 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți M. C., M. E. și M. I., cu toții domiciliați în ., județul Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat U. I. pentru apelantul reclamant, mandatara apelantului N. E. și intimatul pârât M. I. asistata de avocat G. M. care asigură reprezentare juridică și intimatei pârâte lipsă, lipsă fiind și apelantul.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că prin serviciul de arhivă apărătorul ales al intimaților pârâți, avocat G. M. a depus la dosar o . înscrisuri respectiv: precizări și copia certificatului de deces al intimatului M. C., copia sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale, copia cărții de identitate a numitei M. L. și copiile certificatelor de naștere, respectiv căsătorie a numitei M. (fostă M.) L. ( filele 38-43).

Instanța procedând la verificarea competenței sale, așa cum prevăd dispozițiile art.130, 131 al. 1 Cod procedură civilă, constată că apărătorii părților, avocat U. I. și avocat G. M. apreciază că Tribunalul Suceava este competent din punct de vedere general, material, funcțional și teritorial să soluționeze apelul formulat în conformitate cu dispozițiile NCPCIV, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 482 din Noul Cod de procedură civilă.

Instanța, procedând la verificarea dovezii calității de reprezentant a av. U. I. pentru apelantul reclamant, constată că la termenul de astăzi a fost depusă împuternicirea avocațială de reprezentare/asistare a reclamantului în instanță apreciind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art.219 NCPCIV privind reprezentarea juridică în instanță.

De asemenea, procedându-se la verificarea dovezii calității de reprezentant a av. G. M. pentru intimații pârâți constată că la fila 22 este depusă împuternicirea avocațială de reprezentare/asistare a intimaților pârâți în instanță apreciind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art.219 NCPCIV privind reprezentarea juridică în instanță.

Totodată, instanța constată că prezentul apel este legal timbrat, întrucât la fila 21 este depusă chitanța . nr._ din data de 12.11.2015 în cuantum de 1435 lei aferentă apelului promovat în cauză, sens în care se ia act de achitarea taxei judiciare de timbru, sens în care se dispune anularea acesteia.

Instanța constată că la dosar în termen procedural a fost depusă întâmpinarea (filele 23-25) și că nu s-a formulat răspuns la întâmpinare de către partea apelantă.

Apoi, față de împrejurarea că la termenul de astăzi s-a făcut dovada decesului intimatului pârât M. C. la data de 10.12.2015, instanța ia act că potrivit anexei 24 eliberată de Primăria comunei Fântânle, moștenitorii acestuia sunt M. E., M. I. și M. L..

Astfel, în ceea ce îi privește pe primi doi moștenitori aceștia au calitatea de intimați pârâți în cauză, totodată constatându-se prezentarea în instanță a celei de-a treia moștenitoare, numita M. L..

În aceste condiții instanța constată că M. L. este fiica defunctului M. C. acesta legitimându-se cu C.I. . nr._, având C.N.P._, fiind domiciliată în mun. Suceava, ..14, ., etaj 3, ..

Instanța dispune astfel rectificarea conceptului de citare în sensul scoaterii de pe citativ a lui M. C. și introducerea în cauză în calitate de moștenitoare a fiicei acestuia, M. L..

Instanța văzând că în susținerea motivelor de apel sau în apărare apărătorii părților nu mai au alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat, constată cercetarea judecătorească încheiată iar în baza art.392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra cauzei în fond, solicitând ambilor apărători ai părților să precizeze dacă sunt pregătiți pentru a pune concluzii pe fondul cauzei sau se solicită acordarea unui termen în acest sens.

Avocat U. I. și avocat G. M. învederează faptul că sunt pregătiți pentru a pune astăzi concluzii pe fondul cauzei, instanța acordând cuvântul la dezbateri, dând cuvântul părților în ordinea și condițiile prevăzute de art.216 Cod procedură civilă.

Avocat U. I. pentru apelantul reclamant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, casarea sentinței civile pronunțate de instanța de fond și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Precizează că între părți au existat mai multe litigii, inclusiv de natură penală în condițiile în care intimați pârâți au produs pagube reclamantului. în sensul că au demolat o clădire cu dimensiunile de 14 ml pe 7 ml, au sustras circa 1,5 mc scândura depozitată in podul acestei clădiri, au mai sustras 24 stâlpi din țeava la 2 ml bucata, au astupat fântâna cu deșeuri făcând-o nefuncțională, au distrus instalația electrica si au însușit consola de racord, au luat cinci geamuri, 14 bucăți stâlpi de la cerdac, au distrus temelia de beton si gardul ce împrejmuia fântâna, astfel încât sub aspect valoric apelantul a apreciat pagubele la suma de 62.950 lei.

În cauză, în fața instanței de fond au fost administrate o . probe respectiv interogatoriul părților, proba testimonială precum și proba cu o expertiză tehnică în construcții efectuata de M. A. precum și un supliment la raportul de expertiză în construcții.

În ceea ce privește depozițiile martorilor, instanța de fond a reținut faptul că niciunul dintre martorii audiați nu au fot observatori direcți ai faptelor ilicite create de pârâți astfel încât depozițiile au fost în totalitate înlăturate.

Solicită a se mai luat act de faptul că instanța de fond a omis în totalitate probele administrate de reclamant, respectiv declarațiile martorilor, înscrisuri (planșe foto),dar mai ales raportul de expertiza tehnica topo efectuat în cauză.

Din interogatoriul luat reclamantului, din declarațiile martorilor propuși de reclamant și din concluziile celor două lucrări efectuate de expert M. A. rezultă fără nici un echivoc faptul că au existat construcții deși pe amplasamentul indicat de părți nu se mai văd în prezent ruine.

De altfel, în răspunsul la obiectivul nr.2 unde experta se documentează din registrul agricol al satului S., . fila 147-148 vol. VI/72-_-1962 este înregistrata "șura 1 buc. suprafața de 21 mp construită in anul 1953, material construcție chirpici", iar in suplimentul la raportul de expertiza este stabilită o valoare orientativă a costului de înlocuire a imobilului demolat, în pagina a-2-a.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere despăgubirea, instanța de fond a respins-o ca fiind neîntemeiata.

În ceea ce privește fântâna, în răspunsul la obiectivul nr.4 din raportul de expertiza experta face constatări cu privire la stadiul acestui obiectiv, s-au realizat planșe foto cu starea actuală a acestui obiect și s-a stabilit o valoare ca preț nou. Ori tocmai acest lucru a reclamat apelantul, respectiv că fântâna a fost adusă în stadiul de neîntrebuințare de către pârâți.

În consecință, solicită admiterea apelului și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată potrivit chitanței de la fila 46 dosar reprezentând cheltuieli din apel dar și la cheltuieli din fața instanței de fond.

Avocat G. M. pentru intimații pârâți solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței civile pronunțate de instanța de fond.

Apreciază că în mod corect a fost respins primul capăt de cerere, aspect ce rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză prin care s-a concluzionat faptul că imobilul care se afla pe terenul reclamantului era foarte vechi, iar materialele din care era construit îi dădeau o durată de viață de 40 de ani, în condițiile în care casa era înregistrată în evidența primăriei ca fiind construită în anul 1935, apare ca evident faptul că degradarea acesteia nu s-a datorat faptei ilicite a unei persoane ci vechimii acesteia.

În ceea ce privesc depozițiile martorilor apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că martori propuși nu au făcut decât să confirme situația de fapt prin care s-a arătat că atât bunurile cât și imobilul s-au deteriorat ca urmare a trecerii timpului și a uzurii.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea intimaților la plata sumei de 62.950 lei cu titlu de despăgubiri, apreciază că acesta a fost în mod corect soluționat de către instanța de fond, avându-se în vedere probele administrate în dosar, concluzionându-se faptul că reclamantul nu a dovedit existența unei fapte ilicite imputabilă intimaților pârâți și implicit existența unui prejudiciu care le poate fi imputat acestora.

Referitor la capătul de cerere privitor la ridicarea construcției aflate pe terenul reclamantului, intimații pârâți au apreciat că în mod corect instanța de judecată a respins solicitarea reclamantului de ridicare a construcției de pe terenul reclamantului.

Astfel instanța de fond a luat în considerare atât sentința civilă 1275/10.03.2011 pronunțată în dosarul_ prin care a fost stabilită linia de hotar cu reclamantul dar și expertizele efectuate în dosarul penal 2389/P/2013 și în cauza pendinte, care au constatat faptul că ei au respectat linia de hotar stabilită de către executorul judecătoresc și nu au construit nimic pe terenul reclamantului.

În consecință, solicită respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată potrivit chitanței de la fila 45 dosar.

Potrivit art. 394 Noul Cod procedură civilă, instanța considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 18.02.2013, reclamantul M. V. i-a chemat în judecată pe pârâții M. C., M. E. și M. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea bunurilor distruse sau însușite de pârâți, obligarea pârâților la ridicarea construcției amplasate pe terenul reclamantului și la respectarea hotarului stabilit între părți, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că, între el și pârâți au fost mai multe litigii, atât de natură penală, cât și de natură civilă, unele dintre acestea fiind soluționate definitiv și irevocabil, altele aflându-se în curs de judecată și de cercetare penală.

Reclamantul a precizat că, prin sentința civilă nr. 1275 din 10.03.2011 pronunțată de Judecătoria Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1502 din 08.11.2011 a Tribunalului Suceava, a fost admisă acțiunea sa având ca obiect acțiune în revendicare imobiliară împotriva pârâților, a fost stabilită linia de hotar între proprietățile părților, au fost obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 177 m.p. teren, au fost obligați pârâții să-și ridice gardul de pe proprietatea sa, au fost obligați și la plata cheltuielilor de judecată.

A mai arătat reclamantul că, înafara celor stabilite prin sentința menționată, pârâții i-au produs daune, distrugându-i imobile care îi aparțineau, au sustras bunuri rezultate din demolare sau care se aflau pe terenul care îi aparține.

Totodată, reclamantul a menționat că pârâții au demolat imobile proprietatea sa, imobile aflate în apropierea liniei de hotar, au ocupat o parte din teren au construit pe terenul său anexe și au refuzat orice dialog în soluționarea conflictului pe care aceștia l-au generat.

A susținut reclamantul că pârâții au demolat o clădire lungă de 14 m.l. și lată de 7 m.l., în valoare de 50.000 lei, au sustras scândura aflată pe podul acestei clădiri, aprox. 1,5 m.c., în valoare de 500 lei, scândură cu care au înălțat un gard pentru a nu vedea că au început construcția unui imobil din calaburi, au sustras 24 stâlpi din țeavă de 2 m.l., în valoare de 500 lei, au astupat fântâna cu deșeuri, făcând-o nefuncțională, valoarea fântânii fiind de 2500 lei, au distrus instalația electrică, inclusiv prin însușirea consolei de racord, în valoare totală de 2500 lei, au luat 5 geamuri în valoare de 1500 lei, au luat stâlpii de la ceardac, în număr de 14 bucăți, în valoare de 1500 lei, au distrus temelia din beton și gardul care împrejmuia fântâna, în valoare de 1500 lei.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1349 Cod civil, art. 453 Cod procedură civilă.

În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f. 6-22).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2870 lei (f.31).

La data de 03.06.2013, pârâții au depus întâmpinare la dosar (f.41), prin care au invocat excepția prescripției dreptului de a solicita despăgubiri, arătând că pentru a fi stabilită răspunderea civilă delictuală, reclamantul trebuia să ridice și să facă dovada elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale, așa cum sunt stabilite la art. 1357 și urm. Cod civil, respectiv: să indice fapta ilicită, prejudiciul creat și modalitatea de cuantificare a despăgubirilor, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și forma de vinovăție.

Pârâții au susținut că unele dintre aceste elemente nu numai că nu au fost probate, dar nici măcar nu au fost identificate.

Raportat la excepția prescripției, pârâții au arătat că principala problemă care trebuie soluționată este aceea ca reclamantul să facă dovada momentului săvârșirii faptelor ilicite pe care le invocă, pentru a se putea analiza excepția prescripției, respectiv dacă așa-zisele fapte de distrugere și sustragere au fost săvârșite în interiorul perioadei 18.02.2013 și 18.02.2010, respectiv în interiorul termenului de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul Lege 167/1958 sau, după caz, art. 2517 Cod civil.

Au subliniat pârâții că au înțeles să invoce excepție prescripției extinctive, motivat de faptul că sunt vecini cu terenul reclamantului și au văzut tot timpul ce s-a întâmplat cu construcțiile și bunurile aflate pe terenul acestuia, aceste bunuri fiind într-o stare de degradare ce se accentua odată cu trecerea timpului.

De asemenea, pârâții au menționat că nu au procedat la distrugerea construcțiilor și sustragerea bunurilor de pe terenul reclamantului.

Pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii.

Privitor la primul capăt de cerere, pârâții au arătat că acesta nu este dovedit de către reclamant, acesta nefăcând dovada existenței elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale, așa cum sunt prevăzute de art. 1657 Cod civil, respectiv să facă dovada faptelor ilicite, respectiv a faptelor de „distrugere și sustragere” a unor bunuri, să se dovedească momentul și împrejurările în care au fost săvârșite aceste fapte și, în mod special, că aceste fapte au fost săvârșite de către ei, însă, din înscrisurile depuse nu rezultă în nici un mod faptul că ei au creat reclamantului prejudicii prin fapte de distrugere sau sustragere de bunuri. Pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor despre care afirmă că ar fi fost distruse sau sustrase și nici nu face dovada că ar fi făcut plângeri la poliție prin care să semnaleze existența faptelor ilicite.

De asemenea, pârâții au precizat că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului și a întinderii lui, acesta limitându-se a menționa că anumite cantități de bunuri au fost sustrase și avansând unele sume ce reprezintă contravaloarea lor, fără a menționa de unde provine această valoare și cum s-a ajuns la ea, nu a amintit de uzura materialelor despre care face vorbire și nici despre starea de degradare a bunurilor imobile despre care reclamă că ar fi fost distruse și nu a făcut dovada raportului de cauzalitate dintre faptele incriminate și prejudiciu.

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, pârâții au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pârâții au precizat că, în baza autorizației de construcție 7/11.04.2008 M. I. a început edificarea unei case pe terenul său, lucrările fiind sistate prin sentința civilă nr. 3005/16.06.2008 a Judecătoriei Suceava (dos._ ) până la soluționarea dosarului nr._, actual_ ce a avut ca obiect revendicare și grănițuire.

Au precizat pârâții că dosarul nr._ a fost soluționat în mod irevocabil, instanța stabilind în sarcina lor să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 177 m.p.teren, stabilind totodată și linia de hotar în baza expertizei topocadastrale.

Au susținut pârâții că, la momentul edificării construcției, exista o autorizație de construcție în vigoare, un act administrativ ce se bucură de prezumția de legalitate, iar la momentul începerii construcției, terenul pe care s-a început lucrarea se afla în posesia și proprietatea lui M. I., lucrarea respectând în totalitate cerințele din certificatul de urbanism și autorizația de construire.

Pârâții au arătat că reclamantul nu a făcut dovada faptului că pe terenul său a fost ridicată o construcție și nici nu a indicat ce suprafață din terenul său este ocupată de fundația construcției începute și autorizate prin A.C. 7/2008 emisă de Primăria Fîntînele, astfel că, atâta timp cât construcția are la bază o autorizație de construcție valabilă, nu se pune problema ridicării acestei construcții.

În ședința publică din data de 17.09.2013, reclamantul a depus precizări la acțiune (f.63), prin care a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.

Reclamantul a arătat că, deși distrugerea imobilelor a început anterior soluționării litigiului prin sentința civilă nr. 1275/10.03.2011 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă potrivit deciziei nr. 1502/08.11.2011 a Tribunalului Suceava, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care s-a stabilit că el este proprietarul terenului pe care se aflau imobilele cu destinația construcții, respectiv de la data de 08.11.2011, fiind incidente disp. art. 492 și 494 Cod civil.

Cât privește fapta ilicită, reclamantul a arătat că acțiunile pârâților au fost permanent reclamate la organele de poliție, în prezent fiind în lucru la P. de pe lângă Judecătoria Suceava dosarul nr. 239/P/2013, care îi privește pe pârâți.

La termenul de judecată din data de 15.10.2013, pârâții au depus răspuns la precizările formulate de reclamant (f.81), prin care au arătat că nu poate fi reținută apărarea reclamantului, în sensul că nu este împlinit termenul prescripției extinctive în ceea ce privește pretențiile sale cu titlu de prejudiciu.

La cererea părților, instanța a încuviințat și administrat proba cu interogatoriul părților și proba cu martorii M. C. (f.89), solicitați de reclamant și C. S. (f.91), C. A. (f.96), C. T. (f.98) și F. I. (f.95), solicitați de pârât.

De asemenea, la cererea reclamantului, instanța a încuviințat și administrat proba cu expertiză în construcții, fiind întocmit în cauză raportul de expertiză de către exp. M. A. (f.231-248) și un supliment la raportul de expertiză (f.278-283).

Prin sentința civilă nr. 3080 din data de 02 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ , s-a respins excepția prescripției dreptului de a solicita despăgubiri, ca neîntemeiată și s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul M. V. (CNP_) domiciliat în ., jud. Suceava (la N. E.), în contradictoriu cu pârâții M. C., M. E., M. I., toți domiciliați în com. Fîntînele, ., ca neîntemeiată.

S-a respins cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond reținut că, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita despăgubiri, a reținut că potrivit art. 2528 al. (1) C.civ, prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea (dispoziția legală a fost preluată întocmai din vechea reglementare - Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, art. 8). Conform art.2517, termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

Față de specificul cererii în răspundere civilă delictuală, ce impune analiza existenței fapte ilicite, producerii unui prejudiciu, excepția va fi analizată odată cu fondul cauzei.

În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea bunurilor distruse sau însușite de pârâți și obligarea pârâților la ridicarea construcției amplasate pe terenul reclamantului și la respectarea hotarului stabilit între părți, susținând că pârâții au demolat o clădire lungă de 14 m.l. și lată de 7 m.l., în valoare de 50.000 lei, au sustras scândura aflată pe podul acestei clădiri, aprox. 1,5 m.c., în valoare de 500 lei, au sustras 24 stâlpi din țeavă de 2 m.l., în valoare de 500 lei, au astupat fântâna cu deșeuri, făcând-o nefuncțională, valoarea fântânii fiind de 2500 lei, au distrus instalația electrică, inclusiv prin însușirea consolei de racord, în valoare totală de 2500 lei, au luat 5 geamuri în valoare de 1500 lei, au luat stâlpii de la ceardac, în număr de 14 bucăți, în valoare de 1500 lei, au distrus temelia din beton și gardul care împrejmuia fântâna, în valoare de 1500 lei.

In drept, potrivit art. 1349 N. C.civ. orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. Potrivit art.1357 N.C.civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

De asemenea instanța reține că potrivit art. 1381 N. C.civ. orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

Din conținutul acestor dispoziții rezultă cerințele impuse de lege pentru incidența răspunderii civile delictuale, respectiv: săvârșirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, stabilirea unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăția autorului.

Astfel, una dintre condițiile răspunderii civile delictuale este existența unui prejudiciu care trebuie să fie cert – determinat/determinabil și sigur ca realizare. Se acceptă că este cert și prejudiciul viitor, în măsura în care apare ca o prelungire directă și necesară a unor fapte actuale și poate fi evaluat, deși nu s-a produs încă. Nu este cert prejudiciul eventual, care nu este sigur ca realizare.

În concret, pentru obligarea unei persoane la plata unor despăgubiri, este, în primul rând necesar ca prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită, respectiv printr-o manifestare prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, se cauzează prejudicii dreptului subiectiv sau intereselor legitime ale unei alte persoane.

Din declarația martorei M. C. a rezultat că părțile sunt in conflict de mai mulți ani, iar bunurile de pe terenul reclamantului (casă cu cerdac, șură, fântână, bucătărie de vară) s-au degradat în timp, fiind, în parte, și sustrase pe timpul nopții de persoane necunoscute de către martoră (f.89). Pe de altă parte, martora a precizat că nu a văzut pe nimeni să sustragă bunuri de pe terenul reclamantului și nici nu a auzit pe nimeni să fi văzut persoane însușindu-și bunuri de pe acest teren, însă că fetele defunctului i se plângeau că lipsesc bunuri și că ar fi la familia M.. De asemenea, martorul C. S. a precizat că șura și casa bătrânească au suferit degradări în timp și că, terenul nefiind îngrădit, diverse persoane intrau și sustrăgeau lemne de la casă pentru foc. A mai relatat că nu a văzut ca familia M. să își însușească bunuri de pe terenul reclamantului (f.91).

Declarațiile acestora se coroborează cu cele ale martorului F. I. (f.95) și ale martorei C. A. care au arătat că respectiva casă s-a deteriorat in timp, fiind nelocuită și părăsită de mai mulți ani, aproximativ din 1990, de când a decedat bătrânul. Deși martorul F. I. a auzit că reclamantul îi acuză pe pârâți de sustragerea unor materiale, acesta nu a văzut nimic. De asemenea, a menționat că nu a văzut ca pârâții să dețină bunuri ale reclamantului. Cu privire la fântână a relatat că aceasta s-a degradat din lipsa întreținerii și nu știe dacă alte persoane au demolat construcții de pe terenul reclamantului.

Totodată, nici martora C. A. nu a putut relata dacă acele construcții s-au deteriora ca urmare a trecerii timpului sau de mâna omului. În plus, a precizat că, deși se aude prin . dispariția bunurilor ar fi pârâții, ea nu știe pentru că nu a văzut cu ochii ei. In timp, a observat cum se năruie construcțiile, iar din gardul ce împrejmuia casa tot dispărea câte o scândură, la un moment dat o bucată din gard fiind găsită la persoane de etnie rromă.

Analizând și coroborând declarațiile martorilor, instanța reține că niciunul dintre martori nu a fost observator direct al vreunei fapte ilicite, așadar nu a putut relata fapta, autorul ori bunurile sustrase, neputându-se concluziona că presupusele sustrageri ori distrugeri au fost săvârșite ori cauzate de pârâți, in baza zvonurilor ori susținerilor reclamantului în fața martorilor.

Potrivit raportului de expertiză în construcții efectuat in cauză de expert tehnic judiciar M. A., în ceea ce privește bunurile care fac/au făcut parte din casa de locuit, conform mențiunii din RA al . fost construită in anul 1935 cu structură de vălătuci, material cu durată scurtă de viață, casele construite cu structura de pământ stabilizat/vălătuci având o durată normală de expoatare de 40 de ani (normativ P135-99), la data raportului (oct.2014) casa de locuit avea o vechime de 79 ani, fiind identificat un grad avansat de uzură fizică care o face de nelocuit (f.247). În ceea ce privește clădire de 14 m x 7 m, in prezent demolată, conform mențiunii din RA al . 21 mp cu destinația de ‚șură’ a fost construită in 1953 din chirpici, material cu durată scurtă de viață, anexele gospodărești (din care face parte șura) construite din chirpici având o durată normală de exploatare de 30 de ani, iar la data raportului sura avea o vechime de 61 de ani, durata normală fiind depășită (f.248).

Astfel cum rezultă din interogatoriile civile ale pârâților M. I. și M. C. (f.87, f.88), aceștia au negat că ar fi participat la demolarea vreunei construcții de pe terenul reclamantului ori că și-ar fi însușit materiale de construcții.

Mai mult, însuși reclamantul a recunoscut că pârâții nu au fost văzuți in mod direct, arătând că toate faptele de sustragere s-au petrecut noaptea (răsp.1- f. 156, 184). In schimb a precizat că toți pârâții au fost surprinși în grădină, iar M. I. a fost surprins de tatăl său in timp ce sustrăgea grâu din pod, iar pentru aceste fapte au fost reclamanți la poliție. Or, considerațiile de ordin subiectiv in sensul că cei trei pârâți au distrus și sustras bunurile (răsp. 2) nu pot fi avute in vedere de către instanță în lipsa coroborării susținerilor reclamantului cu probele de la dosar. Mai mult, deși reclamantul a formulat plângeri la Poliție, astfel cum a susținut, nu a depus la dosar dovada existenței unui dosar penal privind presupusele fapte.

Așadar, reclamantul nu a demonstrat existența unei fapte ilicite imputabilă pârâților, aspect față de care nu se poate reține nici producerea unui prejudiciu ce ar putea fi pus în sarcina pârâților. In aceste condiții, instanța nu a putut determina data faptei ori data producerii pagubei, neputându-se stabili cursul termenului de prescripție în raport cu o faptă inexistentă, motiv pentru care va respinge excepția prescripției dreptului de a solicita despăgubiri, ca neîntemeiată.

Cu privire la valorile indicate de expertul tehnic judiciar M. A. în raportul de expertiză (ob. 2-6, f.240-246) si in suplimentul la raport (f.280-283) cu privire la bunurile din anexa la cererea de chemare in judecată, acestea nu pot fi avute in vedere de către instanță în lipsa îndeplinirii condiției esențiale a dovedirii faptei ilicite săvârșite.

Astfel, nici cererea privind obligarea pârâților la plata contravalorii bunurilor distruse ori însușite de către aceștia nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

In ceea ce privește cererea de ridicare a construcției amplasate pe terenul reclamantului și respectarea hotarului stabilit intre părți, instanța reține că, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1275 din 10.03.2011 dată in dosarul nr._, de către Judecătoria Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1502 pronunțată de Tribunalul Suceava, instanța a stabilit linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamantului de 2000 mp situat in intravilanul satului S., . la locul numit „G. acasă” și terenul de 1800 mp proprietatea pîrîtului M. I. pe aliniamentul notat cu c-l în planul de situație anexat la raportul de expertiză efectuat de expertul C. D.. De asemenea, pârâții au fost obligați a lăsa reclamantului în deplină proprietate si posesie suprafața de 177 mp teren, delimitată în planul de situație anexa nr. 3 la raportul de expertiză intocmit de expertul C. D. in perimetrul cuprins intre punctele a-c-k-l-b-a și să ridice gardul construit pe terenul reclamantului pe aliniamentul a-b evidențiat in anexa nr. 3 (f.22) la raportul de expertiză (f.6).

Pe de altă parte, potrivit ordonanței de clasare nr. 2389/P/2013 din 11.03.2014 (f.192), în urma sesizării reclamantului cu privire la nerespectarea hotărârii judecătorești, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la suspecții Mîncian C., Mîncian E. si Mîncian I. pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 287 al.1 lit. g C.p. cu aplic. Art. 5 al. 1 C.p. Conform raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. 2389/P/2013, înaintat și la dosarul cauzei (f.164-171), linia de hotar stabilită de instanță prin sentința civilă nr. 1275 din 10.03.2011 (aliniamentul c-l) și pusă în executare de executorul judecătoresc C. Sarmis a fost respectată de cele două părți, iar amplasamentul actual al gardului ce delimitează cele două proprietăți respectă limita de hotar stabilită de instanța de judecată.

Potrivit raportului de expertiză în construcții efectuat in cauză de expert tehnic judiciar M. A. (f.233-248), pe fundația identificată în raportul de expertiză din 18.10._ efectuat de expert tehnic ing. C. D. s-a edificat parțial o construcție, cu dimensiunile de 3,6 mx9,10 m in partea dinspre terenul pârâților, zona dinspre împrejmuirea către terenul reclamantului având dimensiunile 4,5 m x 91,10m neavând edificate construcții definitive, fiind utilizată pentru depozitarea unor materiale de construcții și adăpost canin cu o soluție provizorie de protecție a materialelor depozitate.

Așadar, s-a reținut că spre împrejmuirea cu terenul reclamantului, pe latura de 9,1 m nu există construcții care să depășească fundația, fundația fiind lipită de împrejmuire (f.238).

Deoarece in ceea ce privește respectarea liniei de hotar între părți reclamantul a obținut deja un titlu executoriu (sentința civilă nr. 1275 din 10.03.2011) a cărei punere în executare a fost verificată conform ordonanței de clasare nr. 2389/P/2013 din 11.03.2014, iar pârâții nu au edificat alte construcții pe terenul reclamantului, conform raportului de expertiză (f.233-248), instanța constată că și capătul al doilea de cerere este neîntemeiat.

Prin urmare, instanța de fond a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâții M. C., M. E., M. I., ca neîntemeiată.

Conform art. 453 C.pr.civ., întrucât pârâții nu au căzut in pretenții, instanța de fond a respins cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a promovat apel reclamantul M. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:

În motivarea în fapt a acțiunii reclamantul a arătat ca prin sentința civila nr.1275 din 10.03.2011 a Judecătoriei Suceava, rămasa definitiva si irevocabila conform deciziei nr.1502 din 08.11.2011 a Tribunalului Suceava a fost admisa acțiunea in revendicare imobiliară, a fost stabilita linia de hotar intre proprietățile părților, au fost obligați parații a lăsa in deplina proprietate si posesie apelantului suprafața de 177 mp cu obligarea de a-si ridica gardul de pe proprietatea mea precum si obligați la plata cheltuielilor de judecata.

Parații au produs pagube in sensul ca au demolat o clădire cu dimensiunile de 14 ml/7 ml ,au sustras circa 1,5 mc scândura depozitata in podul acestei clădiri, au mai sustras 24 stâlpi din țeava la 2 ml bucata, au astupat fântâna cu deșeuri făcând-o nefuncțională, au distrus instalația electrica si au însușit consola de racord, au luat cinci geamuri, 14 bucăți stâlpi de la cerdac,au distrus temelia de beton si gardul ce împrejmuia fântâna. Au fost apreciate de apelant sub aspect valoric la suma de 62.950 lei toate aceste bunuri.

In drept acțiunea a fost întemeiata pe disp.art.1349 cod civil si art.453 Cod procedura civila.

Pârâții au formulat apărări prin întâmpinările depuse invocând excepția prescripției dreptului de a cere despăgubiri susținând ca nu au fost identificate elemente ale răspunderii civile delictuale, respectiv:fapta ilicita, prejudiciu creat, modalitatea de cuantificare a despăgubirilor, legătura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, forma de vinovăție.

In ce privește fondul pricinii s-a cerut a fi respinsa acțiunea ca fiind nefondata deoarece ei nu au sustras nici unul din bunurile indicate de reclamant, ca au ridicat o construcție pe baza de autorizație de construcție.

In cursul cercetării judecătorești au fost administrate probe cu: interogatoriul partilor, proba testimoniala cu martorii :M. C., C. S., C. A., C. T. si F. I., cu o expertiză tehnica in construcții efectuata de Males A. precum si cu un supliment la raportul de expertiza in construcții.

In urma examinării actelor si lucrărilor dosarului instanța a unit excepția prescripției dreptului la acțiune cu fondul cauzei având in vedere specificul cererii in răspundere civila delictuala ce impune analiza existentei faptei ilicite,producerii unui prejudiciu,etc.

Examinând probatoriul instanța a respins excepția prescripției dreptului de a cere despăgubirea respins insa si acțiunea ca fiind neîntemeiata.

In susținerea soluției instanța a apreciat ca nici unul din martori nu ar fi relatat ca

ar fi fost observator direct al celor reclamate,ca parații ar fi negat pretențiile

reclamantului,ca nu as fi demonstrat faptele ilicite ale paraților care ar fi creat prejudiciul

pretins din partea mea.

In prezentul apel apelantul a arătat că instanța a omis în totalitate probele administrate de mine, probe ce constau in declarațiile martorilor, înscrisuri (planșe foto),dar mai ales raportul de expertiza tehnica topo efectuat in cauza. Din interogatoriul reclamantului, din declarațiile martorilor propuși de reclamant si din concluziile celor doua lucrări efectuate de expert Males A. rezulta fara nici un echivoc faptul ca au existat construcții chiar daca pe amplasamentul indicat de parti nu se mai vad ruine. A se constata in răspunsul la obiectivul nr.2 unde experta se documentează din registrul agricol al satului S., . fila 147-148 vol. VI/72-_-1962 este înregistrata "sura 1 buc. suprafața de 21 mp construita in anul 1953,material construcție chirpici",iar in suplimentul la raportul de expertiza este stabilita o valoare orientativa a costului de înlocuire a imobilului demolat, in pagina a-2-a.

Tot în suplimentul la raportul de expertiza a fost stabilită o valoare orientativa a unei porțiuni de gard cu fundație din beton ce ar fi împrejmuit fântâna.

Si în ce privește fântâna, în răspunsul la obiectivul nr.4 din raportul de expertiza experta face constatări cu privire la stadiul acestui obiectiv ,se fac planșe foto cu starea actuala a acestui obiect si se stabilește o valoare ca preț nou. Ori tocmai acest lucru a reclamat apelantul, respectiv ca a fost adusă în stadiul de neîntrebuințare de către parați.

Prin observații directe experta a stabilit c/v unei console metalice de racord curent electric, au fost calculate valorile geamurilor din sticla, a fost calculat c/v materialului lemnos sustras. Este adevărat ca pârâții nu au efectuat actele de sustragere sau distrugere la vedere, declarațiile martorilor sunt probe indirecte despre cele întâmplate. Raportând aceste observații din actele expertului constructor, la starea conflictuala a pârtilor existenta pe parcursul a mai multor ani,la modul în care a fost pusă în executare sentința civilă nr.1275/10.03.2011 a Judecătoriei Suceava, a modului în care a fost soluționata plângerea penală apelantul a apreciat ca acțiunea este întemeiata solicitând a fi admisă, precum și obligarea paraților si la plata cheltuielilor de judecata așa cum au fost menționate in concluziile scrise depuse la instanța de fond si justificate prin acte existente in dosarul cauzei.

În consecința apelantul a solicitat admiterea apelului si modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

Intimații pârâți M. C., M. E. și M. I. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat pentru următoarele motive:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanței obligarea acestora la plata sumei de 62.950 lei reprezentând contravaloarea unor bunuri distruse sau sustrase indicate în anexa la acțiune și obligarea la ridicarea construcției amplasate pe terenul reclamantului și respectarea hotarului stabilit între părți. De asemenea reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Soluționând cauza, instanța de fond a respins pretențiile reclamantului ca fiind neîntemeiate.

Au apreciat că soluția instanței de fond este legală și temeinică, din motivarea sentinței rezultând faptul că instanța a apreciat corect probele administrate în dosar.

Astfel, în ce privește pretențiile reclamantului în cuantum de 62.950 lei instanța de fond a reținut în mod corect faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1349, art. 1357 și 1381 Cod Civil, respectiv acțiunea se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală.

Astfel, în cauză, reclamantul trebuia să facă dovada elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale așa cum sunt indicate de dispozițiile art. 1357 Cod Civil, respectiv să facă dovada faptelor ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu precum și a formei de vinovăție.

Din administrarea probatorului încuviințat, și în special din depozițiile martorilor audiați și din răspunsurile la interogatoriu nu s-a dovedit în nici un fel că intimați au săvârșit fapte ilicite prin care am distrus bunurile reclamantului sau le-am fi sustras.

Din declarațiile martorilor M. C., C. S., F. I. și C. A. a reieșit faptul bunurile despre care reclamantul a susținut că au fost distruse de ei se aflau într-o avansată stare de degradare, fiind părăsite și uneori degradate de persoane necunoscute care profitau că terenul nu era împrejmuit de gard.

De asemenea nici un martor nu a confirmat că a văzut că intimații ar fi distrus bunurile proprietatea reclamantului sau ar fi sustras bunuri din curte.

Astfel, din coroborarea declarațiilor martorilor, instanța de fond a concluzionat în mod corect că nu se dovedește existențe vreunei fapte ilicite care să fi condus la crearea vreunui prejudiciu reclamantului.

Pe de altă parte, instanța de fond în mod corect a dat eficiență și concluziilor raportului de expertiză în construcții efectuat în cauză. Conform acestuia casa care se afla pe terenul reclamantului era foarte veche, iar materialele din care era construită îi dădeau o durată de viață de 40 de ani în condițiile în care casa era înregistrată în evidența primăriei ca fiind construită în anul 1935, apare ca evident faptul că degradarea acesteia nu s-a datorat faptei ilicite a unei persoane ci vechimii acesteia.

În ce privește clădirea cu dimensiunile de 14m x 7m despre care reclamantul susține că a fost demolată de intimați, expertiza concluzionează că această clădire ar fi fost construită în anul 1953 din chirpici și lemn. Durata de exploatare a unei construcții din chirpici este de 30 de ani, astfel că la data efectuării expertizei ar fi avut 61 de ani. Așadar și în această situație, demolarea a avut loc datorită vechimii clădirii și nu unei acțiuni a vreunei persoane.

Având în vedere probele administrate în dosar, instanța de fond în mod corect a concluzionat faptul că reclamantul nu a dovedit existența unei fapte ilicite imputabilă intimaților pârâți și implicit existența unui prejudiciu care le poate fi imputat. Pentru aceste motive instanța în mod corect a respins capătul de cerere privind plata sumei de 62.950 lei cu titlu de despăgubiri.

Privitor la motivele de apel formulate de apelant, intimații au apreciat că acestea nu aduc argumente care să poată conduce instanța de judecată la schimbarea soluției pronunțată de instanța de fond.

Astfel apelantul critică soluția instanței de fond sub aspectul respingerii pretențiilor motivat de faptul că aceasta nu a luat în considerare probele solicitate de el.

Această critică nu poate fi reținută de instanța de apel deoarece se poate lesne observa faptul că instanța de fond în motivarea sentinței face referire și la probele solicitate de reclamant.

Apelantul susține că prin raportul de expertiză se reține faptul că clădirea de 14m x 7m care nu mai există este înregistrată în evidențele primăriei acesteia stabilindu-i-se și o valoare de evaluare. Apelantul consideră că aceste concluzii ale raportului de expertiză îndreptățeau instanța să oblige intimații la plata contravalorii acestei construcții. Aceste susțineri ale apelantului nu pot fi luate în considerare întrucât instanța nu putea să îi oblige pe intimați la plata prejudiciului.

În ce privește capătul de cerere privitor la ridicarea construcției aflate pe terenul reclamantului, au apreciat că în mod corect instanța de judecată a respins solicitarea reclamantului de ridicare a construcției de pe terenul reclamantului.

Astfel instanța de fond a luat în considerare atât sentința civilă nr.1275/10.03.2011 pronunțată în dosarul_ prin care a fost stabilită linia de hotar cu reclamantul dar și expertizele efectuate în dosarul penal 2389/P/2013 și în prezentul dosar, care au constatat faptul că ei au respectat linia de hotar stabilită de către executorul judecătoresc și nu au construit nimic pe terenul reclamantului.

D. fiind aceste aspecte, intimații au apreciat ca se impune respingerea cererii de apel cu consecința menținerii sentinței 3080/02.06.2015 ca fiind legală și temeinică, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Examinând apelul prin prisma criticilor aduse de către apelant, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a textelor de lege incidente în speță, tribunalul reține că apelul este nefondat pentru următoarele argumente:

Apelantul susține în principal că soluția pronunțată de către instanța de fond în sensul respingerii cererii sale ca nefondate este greșită, judecătorul fondului omițând în totalitate probele administrate de el ce constau în declarații de martori, înscrisuri (planșe foto) dar mai ales concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză și suplimentul la acest raport.

Tribunalul apreciază însă că soluția instanței de fond este corectă, din considerentele hotărârii atacate rezultând faptul că instanța de fond a apreciat corect probele administrate în cauză.

Astfel, în cauză reclamantul trebuia să facă dovada elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale așa cum sunt indicate de dispozițiile art. 1357 Cod Civil, respectiv să facă dovada faptelor ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu precum și a formei de vinovăție.

Din administrarea probatorului încuviințat, și în special din depozițiile martorilor audiați și din răspunsurile la interogatoriu nu s-a dovedit în nici un fel că pârâții ar fi săvârșit fapte ilicite prin care au distrus bunurile reclamantului sau le-ar fi sustras.

Din declarațiile martorilor M. C., C. S., F. I. și C. A. a reieșit faptul bunurile despre care reclamantul a susținut că au fost distruse de pârâți se aflau într-o avansată stare de degradare, fiind părăsite și uneori degradate de persoane necunoscute care profitau că terenul nu era împrejmuit de gard.

De asemenea nici un martor nu a confirmat că a văzut că pârâții ar fi distrus bunurile proprietatea reclamantului sau ar fi sustras bunuri din curte.

Pe de altă parte, instanța de fond în mod corect a dat eficiență și concluziilor raportului de expertiză în construcții efectuat în cauză. Conform acestuia casa care se afla pe terenul reclamantului era foarte veche, iar materialele din care era construită îi dădeau o durată de viață de 40 de ani. în condițiile în care casa era înregistrată în evidența primăriei ca fiind construită în anul 1935, apare ca evident faptul că degradarea acesteia nu s-a datorat faptei ilicite a unei persoane ci vechimii acesteia.

În ce privește clădirea cu dimensiunile de 14m x 7m despre care reclamantul susține că a fost demolată de pârâți, expertiza concluzionează că această clădire ar fi fost construită în anul 1953 din chirpici și lemn.

Durata de exploatare a unei construcții din chirpici este de 30 de ani, astfel că la data efectuării expertizei ar fi avut 61 de ani. Așadar și în această situație, demolarea a avut loc datorită vechimii clădirii și nu unei acțiuni a vreunei persoane.

Având în vedere probele administrate în dosar, instanța de fond în mod corect a concluzionat faptul că reclamantul nu a dovedit existența unei fapte ilicite imputabilă pârâților și implicit existența unui prejudiciu care le poate fi imputat.

Apelantul critică soluția instanței de fond sub aspectul respingerii pretențiilor motivat de faptul că aceasta nu a luat în considerare probele solicitate de el.

Aceste susțineri ale apelantului nu pot fi luate în considerare întrucât instanța nu putea să îi oblige pe pârâți la plata prejudiciului atâta vreme cât nu s-a dovedit existența unei fapte ilicite imputabilă pârâților.

În ce privește capătul de cerere privitor la ridicarea construcției aflate pe terenul reclamantului, tribunalul reține că în mod corect instanța de judecată a respins solicitarea reclamantului de ridicare a construcției de pe terenul reclamantului.

Astfel instanța de fond a luat în considerare atât sentința civilă 1275/10.03.2011 pronunțată în dosarul_ prin care a fost stabilită linia de hotar cu reclamantul dar și expertizele efectuate în dosarul penal 2389/P/2013 și în prezentul dosar, care au constatat faptul că pârâții au respectat linia de hotar stabilită de către executorul judecătoresc și nu au construit nimic pe terenul reclamantului.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod Procedură Civilă raportat la art.1349, 1357 și 1381 Cod civil, apelul declarat de către apelant va fi respins ca nefondat iar hotărârea instanței de fond va fi menținută ca fiind temeinică și legală.

Ca parte căzută în pretenții, pe temeiul dispozițiilor art.453 Cod Procedură Civilă, apelantul va fi obligat să plătească intimaților, cheltuieli de judecată avansate în calea de atac constând în onorariu avocat ales, conform chitanței de la fila 45 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge apelul formulat reclamantul M. V., la N. E., din comuna Fîntînele, . împotriva sentinței civile nr.3080 din data de 02 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți M. E. și M. I., ambii domiciliați în ., județul Suceava și intimata pârâtă M. L., domiciliată în mun. Suceava, ..14, ., etaj 3, ., ca nefondat.

Obligă apelantul reclamant M. V. să plătească intimaților pârâți suma de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată din apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 IANUARIE 2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

C. M. N. G. F. F. Ș. L.

Red. C.M.N.

Jud. fond. C. A.

Tehnored. Ș.L.G.

Ex.5/ 03.03.2016.

← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 162/2016....		Fond funciar. Decizia nr. 27/2016. Tribunalul SUCEAVA →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 96/2016. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 96/2016. Tribunalul SUCEAVA