Pretenţii. Decizia nr. 13/2016. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 13/2016 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 22-01-2016 în dosarul nr. 13/2016
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 13/2016
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. I.
Judecător A. L.
Judecător O.-D. V.
Grefier L. S. Ș.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâții S. V. și S. A. G., împotriva sentinței civile nr. 784 din data de 2 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr._, intimat fiind reclamantul N. D..
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când, pentru a da posibilitatea pârâților recurenți prin mandatar să depună concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 22 ianuarie 2016.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2009 sub nr._ reclamantul N. D. a chemat în judecată pe pârâții: S. V. și S. A. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:
-să fie obligați pârâții la plata sumei de 4600 lei reprezentând parte din prețul achitat pentru cumpărarea imobilelor casă în suprafață de 80 mp, grajd în suprafață de 78 mp împreună cu terenul aferent acestora,
-să fie obligați pârâții la plata unui drept de creanță asupra imobilelor descrise mai sus, în sumă de 30.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la aceste imobile, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat, în esență, că a convenit cu cei doi pârâți să cumpere imobilele casă, grajd și terenul aferent acestor construcții cu prețul de_ lei, din care a achitat cu titlu de avans suma de 4.600 lei, însă nu a încheiat cu pârâții nici un înscris cu privire la această vânzare.
Ulterior încheierii înțelegerii reclamantul a preluat posesia imobilului casă cu anexe și teren aferent pe care le-a înregistrat în registrul agricol pe numele său.
Prin sentința civilă nr. 57 din 22 ianuarie 2008 a Judecătoriei Vatra Dornei, pârâții și-au întabulat dreptul de proprietate asupra imobilelor, iar după rămânerea definitivă a acestei sentințe pârâții au refuzat să încheie contractul și să restituie suma achitată cu titlu de avans.
A mai arătat reclamantul că a formulat împotriva pârâților și a martorilor audiați în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă sus menționată plângeri penale, care au fost soluționate prin pronunțarea unor rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, reclamantul a arătat că are un drept de creanță în sumă de 30.000 lei, întrucât în perioada în care acesta a stăpânit gospodăria, pentru care a achitat avansul a făcut lucrări de reconstruire a grajdului întrucât acesta a ars la data de 19 aprilie 2003, lucrări de întreținere și conservare.
În drept a invocat dispozițiile art. 1073,997, 998, 1198 cod civil.
Acțiunea a fost timbrată cu 1.855 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâții au solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că reclamantul nu poate face dovada achitării sumei de 4.600 lei printr-un înscris așa cum prevede codul civil, între ei nu există un antecontract de vânzare cumpărare, iar în cazul în care ar exista un asemenea înscris numai partea care și-a executat obligația poate avea pretenții, ori în speță reclamantul a recunoscut că nu și-a îndeplinit obligația de a plăti prețul.
În dovedirea susținerilor pârâții au solicitat proba cu martori, înscrisuri, expertize și interogatoriu reclamantului.
Prin cererea reconvențională, pârâții S. V. și S. A. G. au solicitat instanței obligarea reclamantului la plata sumei de 13.400 lei reprezentând chiria pentru perioada cât a folosit imobilele teren și construcții, precum și obligarea acestuia la predarea imobilelor construcții în starea inițială,întrucât în prezent acestea sunt degradate.
În motivarea cererii reconvenționale pârâții au arătat în esență că în primăvara anului 2002 reclamantul le-a achitat suma de avans suma de 4.600 lei, urmând ca până la sfârșitul acelui an să achite diferența de preț de 15.400 lei.
Profitând de buna credință a pârâților reclamantul a preluat în folosință construcțiile și terenul însă nu și-a respectat obligația de a achita diferența de preț, astfel încât în luna iunie 2007 a predat imobilele într-o stare deplorabilă, degradate, fără conectarea la rețeaua de curent electric de la care a fost debranșat pe motiv de neplată, iar imobilul grajd a ars din vina acestuia.
De asemenea pârâții reclamanți au arătat că fără acordul lor reclamantul a edificat o magazie de lemne și un fânar, imobile asupra cărora nu poate pretinde nici un drept, iar referitor la pretinsele reparații și întreținere, acestea nu pot fi probate, întrucât nu au fost efectuate.
Reclamantul a folosit imobilele o perioadă destul de lungă de timp, beneficiind de clemența pârâților, fără a plăti însă chirie, astfel încât lipsa de folosință a imobilelor conduce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului.
Cererea reconvențională nu a fost întemeiată în drept.
Cererea reconvențională a fost timbrată cu 874 lei taxa judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a administrat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu pârâților.
Prin sentința civilă nr.602 din 3 mai 2010 a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul N. D. în contradictoriu cu pârâții S. V. și S. A. G. și pe cale de consecință pârâții – reclamanți au fost obligați să plătească reclamantului – pârât suma de 4.600 lei și s-au respins, ca nefondate pretențiile reclamantului formulate cu titlu de drept de creanță.
De asemenea a fost respinsă cererea reconvențională, ca nefondată, iar pârâții – reclamanți au fost obligați să plătească reclamantului – pârât suma de 353,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, în cursul anului 2002, reclamantul N. D. și pârâții S. V. și S. A. - G. au încheiat o convenție verbală, în sensul ca reclamantul să cumpere imobilele casă – în suprafață de 80 mp, grajd în suprafață de 78 mp, și terenul aferent acestor construcții cu prețul de_ ROL (20.000 RON).
La data respectivă – anul 2002, situația juridică a imobilelor era una incertă, pârâții –vânzători reglementându-și situația juridică în privința imobilelor prin sentința civilă nr. 57 din 22 ianuarie 2008 a Judecătoriei Vatra Dornei pronunțată în dos._, prin care s-a constatat că pârâții au dobândit imobilele prin cumpărare, validându-se vânzarea.
Imobilul este identificat prin planul de situație aflat la dosar, fiind înscris în CF 1466 Poiana Stampei părțile necontestând această identificare făcută în cauză.
Reclamantul, în baza înțelegerii verbale, a achitat cu titlu de avans suma de 4.600 lei – RON (46.000.000 ROL), fiului pârâților – N. V., în trei tranșe conform chitanțelor de la dosar, aspect recunoscut și de pârâți prin interogatoriu (pct. 1), după care, s-a mutat în această locuință, a înregistrat imobilele în registrul agricol pe numele său, așteptând ca pârâții să clarifice situația imobilelor.
Odată cu demersurile pârâților privind reglementarea situației juridice a imobilelor, prin sentința civilă nr. 57 din 22 ianuarie 2008 a Judecătoriei Vatra Dornei pronunțată în dos._, prin care s-a constatat că pârâții au dobândit imobilele prin cumpărare, și prin înscrierea în cartea funciară, au apărut neînțelegeri între părți, legate de imobil, iar în cursul anului 2007, reclamantul, în urma certurilor și scandalurilor, a părăsit imobilul, iar încheierea actelor privind vânzarea-cumpărarea imobilelor nu a mai avut loc.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, respectiv înscrisurile aflate la dosar, interogatoriile reclamantului și a celor doi pârâți, declarațiile martorilor audiați în cauză –F. I. și P. Matroana- instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantului, este întemeiată, în parte sens în care pârâții - reclamanți S. V. și S. A. - G. au fost obligați să plătească reclamantului – pârât suma de 4.600 lei.
În ceea ce privește capătul 2 din cerere - respectiv obligarea pârâților la plata unui drept de creanță asupra imobilelor descrise mai sus, în sumă de 30.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la aceste imobile, instanța a respinge aceste pretenții, ca nefondate, cu motivarea că în cauză nu s-a făcut dovada certă și indubitabilă, a acestor pretenții nici sub aspectul existenței și nici cu privire la cuantumul (întinderea) acestei creanțe.
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a respins-o ca nefondată, întrucât din probele administrate în cauză, nu a rezultat calitatea de chiriaș a reclamantului, astfel încât pretențiile în sumă de 13.400 lei – chirie nu au nici un suport legal sau probator .
Astfel, așa cum s-a dovedit în cauză reclamantul s-a mutat în imobilul pârâților cu acordul acestora, în calitate de viitor cumpărător, achitând și un avans de 4.600 lei din prețul de 20.000 lei, iar pârâții nu i-au cerut acestuia să părăsească imobilul, tolerându-l, neexistând vreo înțelegere între ei cu privire la plata vreunei chirii.
În privința capătului de cerere privind obligarea reclamantului la aducerea imobilului la starea inițială, în cauză nu s-a făcut dovada certă și indubitabilă a faptului că diferența dintre starea imobilului din 2002 și starea actuală a imobilului ar fi imputabilă în exclusivitate reclamantului, dovadă care dealtfel este și greu de produs datorită perioadei de timp îndelungate (anul 2002), iar reclamantul a și părăsit imobilul în 2007 (de peste 3 ani), imobilul degradându-se până în prezent inclusiv ca urmare a unei uzuri normale.
Potrivit art.274 cod procedură civilă, având în vedere că pretențiile reclamantului au fost admise în parte, instanța a obligat pârâții să-i plătească reclamantului suma de 353,5 lei cheltuieli de judecată, proporțional cu valoarea pretențiilor admise prin prezenta cerere (13,29 %), și a respins în rest pretențiile privind cheltuielile de judecată.
Împotriva sentinței civile nr.602 din 3.05.2010 părțile au formulat recurs criticând-o ca netemeinică și nelegală, sens în care dosarul a fost înaintat Tribunalului Suceava.
Prin Decizia nr.504 din 21.03.2011 Tribunalul Suceava în baza art. 312 al.1 Cod procedură civilă și art. 312 al.5 Cod procedură civilă a respins, ca nefondat recursul declarat de către reclamantul N. D., a admis recursul declarat de către pârâții S. V. și S. A. G., a casat în parte sentința civilă nr.602din 03.05.2010 a Judecătoriei Vatra Dornei și a trimis cauza spre rejudecare numai în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către pârâții reclamanți, pentru a fi analizată sub aspectul îndeplinirii condițiilor îmbogățirii fără justă cauză a reclamantului și a cerințelor impuse de art.1020 și art.1021 Cod civil.
Astfel instanța de control judiciar a menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu sunt contrare deciziei nr.504 din 21.03.2011.
Pentru a hotărî astfel instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Potrivit art.1020 cod civil „Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul în care una din părți nu îndeplinește angajamentul său” iar potrivit art.1021 Cod civil „ Întra-acest caz contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția când este posibil, sau să ceară desființarea convenției, cu daune interese …”.
Rezoluțiunea contractului are ca efect desființarea contractului atât pentru trecut (ex tunc) cât și pentru viitor(ex nunc) și repunerea părților în situația anterioară(restituțio in integrum),părțile fiind obligate să-și restituie una alteia, tot ceea ce și-au prestat în temeiul contractului rezolvit.
Rezultă astfel că restituirea prestației nu este posibilă fără a se cere mai întâi rezoluțiunea convenției în baza căreia prestația a fost executată.
Prin urmare cererea reclamantului prin care a solicitat restituirea avansului achitat, fără a solicita în prealabil rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare a imobilelor, nu poate fi primită, însă având în vedere că pârâții recurenți nu au criticat sentința sub aspectul neîndeplinirii condițiilor legale de restituire a prestației reclamantului de plată a avansului, tribunalul a menținut soluția primei instanțe cu privire la modul de rezolvare a acțiunii principale, soluția contrară fiind încălcarea principiului” non reformatio in pejus”, lucru ce nu este posibil.
Cât privește motivul de recurs invocat vizând nulitatea absolută a hotărârii atacate în considerarea faptului că în încheierea de dezbatere a cauzei în fond, s-a consemnat în mod greșit data de 26.04.2010, în loc de 26.02.2010, tribunalul constată că această greșeală nu este de natură să producă părții vreo vătămare care să atragă nulitatea în condițiile art.108 Cod procedură civilă, fiind o simplă eroare materială ce poate fi remediată conform art.281 Cod procedură civilă, mai ales că în aceeași încheiere s-a făcut mențiunea pronunțării în ședința publică din data de 26.02.2010.
Referitor la recursul pârâților instanța de control judiciar a constatat că acesta este întemeiat doar în parte, cu privire la un singur aspect, respectiv cel al temeiului juridic în baza căruia a fost respinsă cererea reconvențională.
Astfel, deși pârâții au invocat ca temei al admiterii cererii reconvenționale îmbogățirea fără justă cauză (indicând chiria ca un criteriu de determinare a cuantumului despăgubirilor solicitate), instanța de fond a analizat pretențiile din perspectiva existenței unor raporturi de închiriere și a calității de chiriaș a reclamantului, aspecte străine de natura pricinii, situație ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei și cu imposibilitatea realizării controlului judiciar.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.02.2012 sub nr._, având ca obiect soluționarea cererii reconvenționale formulată de pârâții reclamanți S. V. și S. A. – G..
Pentru termenul din 14 iunie 2012 pârâții reclamanți au depus la dosar precizări la cererea reconvențională prin care au solicitat ca urmare a admiterii recursului, repunerea părților în situația anterioară și despăgubiri referitoare la lipsa de folosință a imobilelor pentru perioada 2002 – 2008.
Față de aceste precizări în virtutea rolului activ și raportat la obiectul inițial al acțiunii, față de care s-a pronunțat și instanța de control judiciar respectiv îmbogățirea fără just temei, instanța a pus în vedere pârâților reclamanți să precizeze în mod clar și neechivoc care este obiectul cerere cu care înțeles să investească instanța și temeiul de drept al acțiunii.
Pentru termenul de judecată din data de 11.10.2012 pârâții reclamanți au arătat inițial că obiectul cererii reconvenționale îl constituie rezoluțiunea promisiunii verbale bilaterale încheiată între ei și reclamant și repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării reclamantului-pârât la plata sumei de 4.600 lei reprezentând valoarea lipsei de folosință a imobilelor pentru o perioadă de 5 ani și echilibrarea prestațiilor reciproce.
Ulterior, respectiv la termenul din 18 octombrie 2012 pârâții reclamanți au arătat că după casarea cu trimitere a cauzei spre judecare nu înțeleg să modifice cu nimic obiectul cererii reconvenționale, astfel încât în temeiul îmbogățiri fără justă cauză solicită ca reclamantul-pârât să fie obligat să le plătească suma de 4.600 lei reprezentând contravaloarea folosinței imobilelor pe o perioadă de 5 ani de zile.
De altfel, pârâții reclamanți s-au adresa instanței pe cale separată cu o acțiune înregistrată în dosarul nr._ având ca obiect constatarea existenței unei promisiuni bilaterale între părți; rezoluțiunea de vânzare cumpărare și repunerea părților în situația anterioară.
Față de obiectul acțiunii înregistrată în dosarul nr._ prin încheierea din 22.11.2012 instanța în baza art.244 alin.1 pct.1 c.pr.civ . a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii din dosarul nr._ .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că acțiunea din dosarul nr._, raportat la obiectul prezentei cauze (obligarea reclamantului-pârât la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilelor ce au făcut obiectul convenție de vânzare cumpărare dintre părți pe temeiul unei îmbogățiri fără justă cauză) constituie o chestiune prejudicială în accepțiunea prev. art.244 alin.1 pct.1 c.pr.civ.
Prin sentința civilă nr.423 din 20.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ acțiunea a fost anulată ca insuficient timbrată, soluție rămasă definitivă și irevocabilă, prin nerecurare.
În baza referatul efectuat de compartimentul arhivă din cadrul acestei instanțe cauza a fost repusă pe rol, iar la termenul din 16.01.2014 la solicitarea pârâților reclamanți s-a încuviințat proba cu expertiză în evaluarea folosinței imobilelor ce au făcut obiectul convenției verbale dintre părți din anul 2002.
Prin sentința civilă nr. 784/2.10.2014 Judecătoria Vatra Dornei a respins cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți S. V., S. A. G., în contradictoriu cu reclamantul-pârât N. D., ca neîntemeiată,
A obligat pârâții reclamanți să plătească reclamantului pârât suma de 800 lei cheltuieli de judecată
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.602 din 3 mai 2010 a Judecătoriei Vatra Dornei și decizia nr.504 din 21.03.2011 a Tribunalului Suceava s-a reținut următoarea situație de fapt:
Între părți în cursul anului 2002 s-a încheiat o convenție verbală, care a avut ca obiect promisiunea de vânzare cumpărare a imobilelor casă – în suprafață de 80 mp, grajd în suprafață de 78 mp, și terenul aferent acestor construcții pentru prețul de 20.000 lei.
Reclamantul, în baza înțelegerii verbale, a achitat cu titlu de avans suma de 4.600 lei, după care, a preluat în posesie imobilele și le-a înregistrat în evidența de rol agricol pe numele său.
La nivelul anului 2002, situația juridică a imobilelor era una incertă, în sensul că pârâții –vânzători nu aveau reglementată situația juridică a imobilelor.
Prin sentința civilă nr. 57 din 22 ianuarie 2008 a Judecătoriei Vatra Dornei pronunțată în dosarul_, prin care s-a constatat că pârâții-reclamanți au dobândit imobilele prin cumpărare, și în baza acestei hotărâri și-au înscris dreptul de proprietate în CF 1466 Poiana Stampei.
Ca urmare a unor neînțelegeri dintre părți în anul 2007 reclamantul a părăsit imobilele și a solicitat restituirea avansului achitat pârâților reclamanți de 4.600 lei, acțiune ca i-a fost admisă, ca caracter definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr.602 din 3 mai 2010 a Judecătoriei Vatra Dornei pronunțată în dosarul nr._ și decizia nr.504 din 21.03.2011 a Tribunalului Suceava.
Prin cererea reconvențională formulată în dosarul nr._, cu privire la care instanța de control judiciar a dispus casare cu trimitere spre rejudecare și care face obiectul prezentei analize pârâții reclamanți au solicitat în temeiul îmbogățirii fără justă cauză ca reclamantul-pârât să fie obligat să le plătească suma de 4.600 lei reprezentând contravaloarea folosinței imobilelor pe o perioadă de 5 ani de zile precum și obligarea acestuia la predarea imobilelor construcții în starea inițială, întrucât în prezent acestea sunt degradate.
Prin urmare, instanța a analizat cererea pârâților reclamanți prin prisma temeiul de drept invocat de către aceștia „îmbogățirea fără just cauză și a recomandărilor instanței de control judiciar cu referire la acest temei de drept.
Față de situația de fapt reținută mai sus, instanța a constatat în primul rând că potrivit art.3 din Legea nr.71/2011 raportat la perioada față de care se invocă îmbogățirea fără justă cauză (2002 –2007) în cauză sunt incidente dispozițiile Codului civil de la 1864.
În Codul civil român de la 1864 nu este reglementat un text care să consacre principiul restituirii îmbogățirii fără justă cauză ca izvor de obligații de sine stătător.
Astfel, faptul juridic licit a fost considerat unanim în literatura juridică ca izvor distinct de obligații și consacrat ca atare de practica judecătorească, ca îmbogățire fără justă cauză.
Prin urmare, îmbogățirea fără justă cauză a fost definită ca „fiind faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic”. Din acest fapt juridic se naște obligația pentru cel care își vede mărit patrimoniul său de a restitui în limita măririi către cel care și-a diminuat patrimoniul.
Astfel, pentru cel care și-a diminuat patrimoniul practica judiciară a recunoscut posibilitatea intentării unei acțiuni în justiție prin care să pretindă restituirea.
Din definiția îmbogățiri fără justă cauză rezultă că pentru admisibilitatea unei acțiuni pe acest temei trebuie îndeplinite trei condiții juridice, respectiv: îmbogățirea și sărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice; îmbogățitul să fie de bună-credință; buna lui credință fiind prezumată, nu trebuie dovedită; sărăcitul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului.
Din analiza acestor condiții rezultă că acțiunea formulată în temeiul îmbogățirii fără justă cauză are caracter subsidiar și, în consecință, poate fi exercitată numai în absența oricărui alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite.
Cu alte cuvinte,obligația de restituire a îmbogățirii fără temei legitim apare și ca un mijloc de apărare a dreptului de proprietate privată, în condițiile în care nu există alte mijloace juridice pentru apărarea acestor drepturi subiective
De asemenea din condițiile descrise mai sus rezultă că îmbogățirea fără justă cauză există în situațiile în care are loc o mărire a patrimoniului unei persoane fără ca pentru aceasta să existe un temei legitim .
În speță, înțelegerea dintre părți a reprezentat o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare care reprezintă un act juridic recunoscut de lege și în baza căruia reclamantului i s-a admis acțiunea de restituire avans preț.
Cu alte cuvinte, în cauză există un temei juridic care a stat la baza preluării de către reclamant în posesie a imobilelor casă, anexe și teren aferent astfel încât pentru lipsa de folosință a pârâților reclamanți în perioada 2002 – 2007 aceștia au la îndemână posibilitatea de a formula o acțiune care să rezulte din raportul juridic contractual.
De altfel pârâții reclamanți, așa cum s-a reținut mai sus au investit instanța cu o acțiune în constatare rezoluțiune contract și repunerea părților în situația anterioară ,acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr._ al acestei instanțe.
În privința capătului de cerere privind obligarea reclamantului la aducerea imobilelor la starea inițială, în cauză pârâții reclamanți nu au dovedit faptul că diferența dintre starea imobilelor din 2002 și starea actuală ar fi imputabilă în exclusivitate reclamantului, dovadă care de altfel este și greu de produs datorită perioadei de timp îndelungate de la preluarea în stăpânire petrecută în anul 2002 și a împrejurării că reclamantul a părăsit construcțiile în 2007 (de peste 7 ani), ceea ce presupune o degradare și ca urmare a lipsei de folosință.
Pentru aceste considerente instanța a constatat că cererea reconvențională prin care s-a solicitat atât obligarea pârâtului la plata sumei de 4600 lei cu titlu de îmbogățire fără justă cauză cât și la aducerea imobilelor la starea inițială este neîntemeiată și a respins-o ca atare.
În baza art. 274 cod pr. civ. pârâții reclamanți au fost obligați să plătească reclamantului pârât suma de 800 lei cheltuieli de judecată justificată cu plata onorariu avocat conform chitanței nr. 88/16.07.2014.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții S. V. și S. A. G., aducându-i critici pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivare au arătat că la instanța de fond deși s-au administrat probe la rejudecare nu s-au lămurit aspectele îmbogățirii fără justă cauză prin lipsirea pârâților reclamanți de folosința imobilelor proprietatea lor de către reclamantul N. D.. În primul ciclu procesual pârâtului reclamant i s-a admis restituirea avansului în condițiile în care acesta nu a cerut și rezoluțiunea convenției, astfel încât dreptul de proprietate al pârâților reclamanți fiind uzurpat.
Persoana care a uzurpat dreptul este ținută a răspunde din punct de vedere civil, adică a despăgubi persoana îndreptățită la folosința pentru prejudiciul cauzat, fapta fiind ilicită căci nimănui nu-i permis să aducă prin fapta sa vreo vătămare unei alte persoane, ori drepturilor acesteia, în condițiile în care art. 998 Cod civil, stipulează în mod expres, că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe cel din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Reținând caracterul ilicit al faptei intimaților sunt situați în planul răspunderii civil delictuale și nu cel al răspunderii contractuale, derivată din convenția invocată. Persoana vătămată prin această faptă ilicită, adică recurenții, ce au fost lipsiți de folosința bunului lor, au solicitat prin cererea reconvențională din acțiunea de fond acoperirea prejudiciului cauzat prin aceasta, ca cel ce a săvârșit – o să fie ținut a plăti contravaloarea lipsei de folosință, acoperirea prejudiciului existent, care s-a stabilit prin expertiza efectuată în rejudecare.
Nici una dintre instanțele de fond nu au analizat îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului-pârât prin prisma lipsirii de folosință a imobilelor pârâților reclamanți.
Mai mult decât atât, instanța de fond cât și instanța de recurs au menținut soluția evident eronată de restituire a avansului în condițiile în care nu s-a dispus și rezoluțiunea convenției verbale dintre părți. În acest sens citează „în lipsa unui pact comisoriu expres, câtă vreme contractul sinalagmatic nu a fost desființat prin acordul părților contractante sau printr-o hotărâre judecătorească, partea care și-a executat integral sau parțial prestațiile asumate prin această convenție nu este îndreptățită să solicite restituirea lor. Reclamanții au criticat soluția pronunțată de instanța de fond în rejudecare pentru desproprietărirea lor efectivă, căci deși sunt proprietari tabulari și plătesc taxe și impozite pentru imobile, nu le sunt apărate și respectate drepturile, acțiunea lor a fost respinsă cu o motivare străină de cauză, ei nu au invocat convenția încheiată intimatul drept temei juridic al acțiunii, ci au cerut folos de tras pentru imobilele ocupate fără drept de intimat și pentru care se datorează despăgubiri, această situație de fapt sărăcindu-i pe ei și îmbogățindu-l pe intimat. Convenția viza clarificarea situației de fapt a imobilului, în timp ce acțiunea lor tinde la valorificarea dreptului de folosință asupra imobilelor, instanța avea obligația să verifice titlul în temeiul căruia intimatul a folosit imobilele aflate în proprietatea lor, prin convenția verbală din anul 2002 nu s-a discutat folosința, ci transmiterea dreptului de proprietate. Răspunderea delictuală a reclamantului în condițiile art. 998-999 Cod civil pentru prejudiciul ce l-ar suferi și îl suportă în continuare, pârâții în calitate de proprietari, prin lipsirea de folosință a imobilelor, a fost ignorată atât de instanța de fond, chiar și în rejudecare, cât și de instanța de control, care a menținut soluția restituirii avansului fără desființarea convenției, soluție total neconformă cu normele de drept în vigoare. Menținând această soluție, practic intimaților li s-a închis orice cale spre altă acțiune dar nu li s-a valorificat dreptul prin care au cerut echilibrarea prestațiilor reciproce, prin obligarea și a reclamantului pârât la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilelor în cauză, ceea ce duce indubitabil la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului pârât și o sărăcire a pârâților reclamanți. Solicită casarea sentinței civile nr. 784din 02.0.2014 și în rejudecare să se dispună echilibrarea prestațiilor reciproce în sensul echivalării avansului plătit de reclamantul pârât cu lipsirea de folosință a imobilelor din 2002 până în 2008 a pârâților reclamanți, în prezent uzurpați în dreptul lor de proprietate și sărăciți fără justa cauză a reclamantului pârât.
Legal citat reclamantul intimat nu a formulat întâmpinare pentru a-și formula apărări.
Pârâții recurenți, prin mandatar Cidu C. L. au formulat concluzii scrise în care au solicitat respingerea excepției perimării invocată de apărătoarea reclamantului intimat, admiterea recursului și în rejudecare, despăgubirea recurenților.
Examinând cu prioritate conform art.137(2) Cod de procedură civilă excepția perimării invocată de intimatul reclamant, Tribunalul constată că este nefondată pentru următoarele motive:
Potrivit art.3(1) din Legea nr.76/2012 dispozițiilor Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . .
Prezenta cauză s-a înregistrat la data de 15.07.2009, anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, astfel încât în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, potrivit cărora termenul perimării este de 1 an (art.248 C.pr.civ) și nu dispozițiile art.416 din noul Cod de procedură civilă potrivit cărora termenul de perimare este de 6 luni, dispoziții invocate de intimat.
Or, prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art.242 alin. 1 p-ct.2 Cod de procedură civilă la data de 20.02.2015, iar cererea de repunere pe rol formulată la data de 27.11.2015 a fost admisă, astfel încât cauza nu a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 1 an, motiv pentru care excepția perimării va fi respinsă ca nefondată.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate tribunalul constată următoarele:
Pentru admisibilitatea unei acțiuni întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză trebuie să fie îndeplinite trei condiții juridice, respectiv: îmbogățirea și sărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice; îmbogățitul să fie de bună-credință, buna lui credință fiind prezumată, nu trebuie dovedită; sărăcitul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului.
Prima instanță corect a reținut că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile mai sus menționate, întrucât există un temei juridic care a stat la baza preluării de către reclamant în posesie a imobilelor casă, anexe și teren aferent astfel încât pentru lipsa de folosință a pârâților reclamanți în perioada 2002 – 2007 aceștia au la îndemână posibilitatea de a formula o acțiune care să rezulte din raportul juridic contractual.
Astfel, prin decizia civilă nr.504/21.03.2011 a Tribunalului Suceava au fost menținute constatările jurisdicționale din sentința civilă nr.602/3.05.2010 a Judecătoriei Vatra Dornei, prin care s-a reținut că în cursul anului 2002, reclamantul N. D. și pârâții S. V. și S. A. - G. au încheiat o convenție verbală, în sensul ca reclamantul să cumpere imobilele casă – în suprafață de 80 mp, grajd în suprafață de 78 mp, și terenul aferent acestor construcții cu prețul de_ ROL (20.000 RON).
Prin urmare, reclamantul s-a mutat în imobilul pârâților cu acordul acestora, în calitate de viitor cumpărător, achitând și un avans de 4.600 lei din prețul de 20.000 lei, astfel încât pentru lipsa de folosință a pârâților reclamanți în perioada 2002 – 2007, aceștia au la dispoziție o acțiune în justiție întemeiată pe această convenție încheiată în anul 2002.
Cum acțiunea formulată în temeiul îmbogățirii fără justă cauză are caracter subsidiar și, în consecință, poate fi exercitată numai în absența oricărui alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite, corect prima instanță a respins cererea reconvențională.
Faptul că în primul ciclu procesual s-a admis cererea reclamantului pârât privind restituirea avansului în condițiile în care acesta nu a cerut și rezoluțiunea convenției, nu poate fi invocat în această etapă procesuală, în condițiile în care soluția privind acțiunea principală, pronunțată prin sentința civilă nr.602/3.05.2010 a Judecătoriei Vatra Dornei este irevocabilă prin decizia civilă nr.504/21.03.2011 a Tribunalului Suceava și se bucură de autoritate de lucru judecat. Astfel, prin această decizie instanța de control a reținut că „cererea reclamantului prin care a solicitat restituirea avansului achitat, fără a solicita în prealabil rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare a imobilelor, nu poate fi primită, însă având în vedere că pârâții recurenți nu au criticat sentința sub aspectul neîndeplinirii condițiilor legale de restituire a prestației reclamantului de plată a avansului, tribunalul a menținut soluția primei instanțe cu privire la modul de rezolvare a acțiunii principale, soluția contrară fiind încălcarea principiului” non reformatio in pejus”, lucru ce nu este posibil.”
Pârâții recurenți au invocat ca temei al cererii reconvenționale îmbogățirea fără justă cauză și nu răspunderea civilă delictuală, astfel încât criticile din recurs privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.998 Cod civil nu pot fi analizate, fiind o cerere nouă care nu poate fi formulată pentru prima oară în recurs conform art.316 coroborat cu art.294 (1) Cod de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile invocate de recurenți, Tribunalul în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.
În temeiul art.274 Cod de procedură civilă coroborat cu art.1169 Cod civil va respinge ca nefondată cererea privind cheltuielile de judecată având în vedere că intimatul nu a făcut dovada existenței și a întinderii acestora .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția perimării.
Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâții S. V. și S. A. G., ambii domiciliați în comuna poiana Stampei, ., împotriva sentinței civile nr. 784 din data de 2 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr._, intimat fiind reclamantul N. D., domiciliat în comuna Poiana Stampei, ., jud.Suceava.
Respinge cererea intimatului privind cheltuieli de judecată ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2016.
Președinte, M. A. I. | Judecător, A. L. | Judecător, O.-D. V. |
Grefier, L. S. Ș. |
Red./Tehnored. L.A.
Jud. fond. F. M.
2 ex./01.02.2016
| ← Fond funciar. Decizia nr. 27/2016. Tribunalul SUCEAVA | Prestaţie tabulară. Hotărâre din 29-01-2016, Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
