Fond funciar. Decizia nr. 639/2016. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 639/2016 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 24-05-2016 în dosarul nr. 639/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBSVA:2016:002._
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 639
Ședința publică din data de 24 mai 2016
Președinte- T. M.
Judecător - M. C.
Grefier - P. T.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantaSTAȚIUNEA DE C. D. P. P. F. – cu sediul în mun.F., ..10, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.2242 din 10 noiembrie 2015 a Judecătoriei F. (dosar nr._ ), intimată fiind pîrîta B. M., domiciliată în municipiul F. ..27 bis, jud.Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat N. L. pentru reclamanta apelantă, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Avocat N. L. pentru reclamanta apelantă, a arătat că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța avînd în vedere că în cauză nu mai sunt invocate alte excepții, formulate alte cereri și de administrat alte probe, declară cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul apelului.
Avocat N. L. pentru reclamanta apelantă, a cerut admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, admiterea acțiunii în sensul obligării intimatei la plata investițiilor neamortizate și cu precizarea că renunță la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Declarînd dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.2242 din 10 noiembrie 2015Judecătoria F. a respins, ca nefondată, actiunea având ca obiect "fond funciar", privind reclamanta Statiunea de C. D. pentru P. F., prin reprezentant legal –în contradictoriu cu pârâta B. M., ca nefondată.
P. a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
Prin hotărârea nr.42/03.03.2005 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava s-au validat pozițiile 1-50 din anexa 42 pentru suprafata de 30,90 ha teren agricol cu o valoare de_ lei, la pozitia nr. 7 fiind înscris autorul pârâtei I. C. G., cu suprafata de 0,36 ha teren, valoarea investiției rămasă de recuperat fiind de 166,62 lei.
După apariția Legii nr. 18/1991, pe numele autorului pârâtei a fost emis titlul de proprietate nr. 139/01.06.1993, titlu în care se regăsește și suprafața de 3.600 mp. teren livadă la locul „La han” pe raza satului Spătărești.
Așa cum rezultă din adresa nr. 3842/12.10.2015 a comunei F. M. (f.58) după validarea dreptului de proprietate prin hotărârea nr. 42/2005, pârâta nu a mai fost pusă în posesie pe un amplasament aflat în perimetrul administrat de reclamantă, nu i s-a eliberat un nou titlu de proprietate și nu a fost înștiințată despre obligația de plată a valorii investiției realizată și neamortizată pe terenul ce i-a fost atribuit în condițiile Legii nr. 18/1991.
Întrucât autorul pârâtei avea deja stabilit dreptul său de proprietate pentru terenul predat la C.A.P. încă din anul 1993 intrând în posesia acestuia din momentul eliberării titlului de proprietate nr. 139/1993, acesta nu a beneficiat de o nouă punere în posesie si implicit de eliberarea unui nou titlu de proprietate în care să se regăsească teren aflat inițial în administrarea reclamantei si pe care s-ar fi regăsit investiții neamortizate.
Prin urmare, instanța a constatat că pârâta nu datorează reclamantei suma pretinsă de aceasta.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta prin care a arătat că sentința apelată este nelegală și netemeinică întrucât în mod greșit a apreciat instanța de fond că pârâta B. M. nu are obligația de a plăti valoarea investiției neamortizate de pe terenul cu privire la care autorului ei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pe considerentul că acesta ar fi fost pus în posesie cm amplasamentul reconstituit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000 și că după adoptarea acestui act normativ nu ar fi avut loc o nonă punere în posesie pe amplasamentul aflat în administrarea subscrisei
Argumentele invocate în sprijinul soluției de respingere a acțiunii sunt nelegale deoarece obligația de plată a sumei în discuție a fost stabilită prin anexa 42, întocmită de Comisia de fond funciar a . validată prin hotărârea nr. 42/2005 a Comisiei Județene Suceava. Totodată, temeiul juridic al obligației de plată rezidă în disp. art. 19 din Legea nr. i/2000-în forma aflata în vigoare la data adoptării hotărârii de validare, potrivit cărora în cazul în care pe suprafețele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în condițiile prezentei legi se află investiții funcționale, contravaloarea acestor investiții rămasă neamortizată se recuperează de la noii proprietari într-o perioadă de maximum 10 ani, precum și în disp art. 55 din HG 1172/2001- în vigoare la aceeași dată, în anexa nr. 42 se înscriu persoanele fizice, acționari sau locatori, precum și alte persoane îndreptățite de la care urmează să se recupereze valoarea rămasă a investițiilor făcute pe terenurile restituite în natură, într-o perioadă de maximum 10 ani, potrivii art. 19 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.
Având în vedere faptul că dispozițiile Legii nr. 18/1991 reglementează o procedură specială de invalidare a măsurilor stabilite de Comisiile Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, respectiv procedura plângerii prevăzută de art. 52 și urm. din actul normativ sus menționat, obligația de plată validată prin hotărârea nr, 42/2005 a Comisiei Județene Suceava putea fi infirmată numai pe calea procedurii speciale astfel reglementate, procedură pe care însă pârâta nu a parcurs-o.
Chiar dacă pârâta pretinde că nu i-a fost comunicată hotărârea de validare a anexei 42, este cert și incontestabil faptul că aceasta a luat cunoștință de respectiva hotărâre cel târziu la data comunicării cererii de chemare în judecată deduse judecății în prezenta cauză, ori nici după această dată pârâta nu a înțeles să conteste pe calea plângerii reglementate de art. 52 și urm. din Legea nr. 18/1991 actul administrativ jurisdicțional prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 166,62 lei reprezentând contravaloarea investiției neamortizate realizate de subscrisa pe terenul supus reconstituirii.
In raport de cele arătate, în mod nelegal prima instanță a reținut apărările de fond formulate de pârâtă cu privire la inexistența obligației de plată invocate câtă vreme această obligație nu putea fi invalidată decât pe calea procedurii speciale pe care însă pârâta nu a înțeles să o parcurgă.
In altă ordine de idei, în cauză nu a fost contestată împrejurarea că punerea în posesie a autorului pârâtei cu suprafața de 3600 mp teren înscrisă în titlul de proprietate nr. 139/1993 s-a realizat pe un amplasament pe care ea a efectuat anterior lucrări de investiții constând în amenajarea de livezi, amenajări antierozionale în plantații, drenuri, construirea de platforme betonate, drumuri asfaltate stații de preparat soluție, împrejmuiri din plasă de sârmă, instalații de alimentare cu apă, regularizări cursuri de apă. In acest context și în condițiile în care terenul aflat în administrarea subscrisei la data de 1 ianuarie 1990 nu a fost și nici nu putea fi predat pe baza de protocol comisiilor locale, punerea în posesie a autorului pârâtei de către Comisia locală de fond funciar s-a realizat în anul 1993 cu nesocotirea disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 -în forma aflată în vigoare la acea dată, potrivit cărora "terenurile proprietate de stat administrate de institutele și stațiunile de cercetări științifice, destinate cercetării și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și animalelor de rasă, aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora".
Față de faptul că terenul aflat în administrarea apelantei a aparținut domeniului public al statului până la . Legii nr. 1/2000, fiind inalienabil, actele de reconstituire și punere în posesie efectuate cu privire la asemenea terenuri anterior punerii lor la dispoziția Comisiilor locale de fond funciar sunt lovite de nulitate absolută, împrejurare în raport de care nu se poate pretinde că autorul pârâtei ar fi dobândit în mod legal terenul de pe amplasamentul în litigiu la data punerii sale nelegale în posesie.
Așa fiind, apreciază că nu poate fi exclusă, în ceea ce privește terenul reconstituit în favoarea autorului pârâtei, incidența disp. art. 19 din Legea nr. 1/2000-în forma modificată prin OUG nr. 102/2001 și Legea nr. 400/2002, aceasta cu atât mai mult cu cât obligația de plată instituită prin dispoziția legală sus menționată a fost stabilită printr-o hotărâre a Comisiei Județene ce nu a fost contestată și nici invalidată pe calea procedurii speciale reglementate de art. 52 și urm. din Legea nr. 18/1991.
Față de cele arătate, solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 166,62 lei cu titlul de contravaloare a investiției neamortizate de pe terenul supus reconstituirii dreptului de proprietate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
In drept, și-a întemeiat cererea de apel pe disp. art. 466 și urm. cod procedură civilă, art. 19 din Legea nr.1/2000-în forma modificată prin OUG nr.102/2001 și Legea nr.400/2002, art. 52 și urm. din Legea nr.18/1991, art. 453 cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată apelul fondat.
Obligația de plată a sumei în discuție a fost stabilită prin anexa 42 întocmită de Comisia de Fond Funciar a municipiului F. și validată prin Hotărârea nr.26/2005 a Comisiei Județene Suceava.
Temeiul juridic al obligației de plată rezultă din dispozițiile art.19 din Legea nr.1/2000 în forma în vigoare la data adoptării hotărârii de validare, potrivit cărora în cazul în care pe suprafețele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în condițiile prezentei legi se află investiții funcționale, contravaloarea acestor investiții rămasă neamortizată se recuperează de la noii proprietari într-o perioadă de maxim 10 ani, precum și de dispozițiile art.55 din HG 1172/2001, în anexa 42 înscriindu-se persoanele fizice, acționari sau locatari, precum și alte persoane îndreptățite de la care urmează să se recupereze valoarea rămasă a investițiilor făcute pe terenurile restituite în natură într-o perioadă de maxim 10 ani, potrivit art.19 din legea mai sus menționată.
Având în vedere faptul că dispozițiile Legii nr.18/1991 reglementează o procedură specială de invalidare a măsurilor stabilite de către Comisiile Județene, respectiv procedura plângerii prevăzută de art.52 și urm. obligația de plată validată prin Hotărârea nr.26/2005 de către Comisia Județeană Suceava putea fi infirmată numai pe calea procedurii speciale astfel reglementate, procedură ce nu a fost parcursă însă în cauză.
Chiar dacă se pretinde că hotărârea de validare a anexei nr.42 nu a fost comunicată autorului pârâtei, este cert și incontestabil că acesta a luat la cunoștință de respectiva hotărâre cel târziu la data comunicării cererii de chemare în judecată deduse judecății în prezenta cauză, ori nici după această dată pârâta nu au înțeles să conteste pe calea plângerii reglementate de art.52 și urm din Legea 18/1991 actul administrativ jurisdicțional prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 166,62 lei reprezentând contravaloarea investiției neamortizate realizate de apelantă pe terenul supus reconstituirii.
În raport de cele arătate susținerea privind inexistența obligației de plată nu poate fi reținută, cu mențiunea că instanța de fond a făcut referire la Anexa nr.42.
În mod nelegal instanța de fond a reținut faptul că nu s-a făcut dovada caracterului funcțional al investițiilor de pe terenul supus reconstituirii, și astfel nu ar fi îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.19 din Legea nr.1/2005.
Tribunalul constată însă că pe întreaga suprafață de teren pe care a deținut-o în administrare anterior intrării în vigoare a legii nr.1/2000, apelanta a efectuat investiții constând în amenajări de livezi, amenajări antierozionale în plantații, drenuri construirea de platforme betonate, drumuri asfaltate, instalații de alimentare cu apă, regularizări cursuri de apă.
P. fiecare dintre aceste investiții s-au întocmit deconturi, procese verbale de recepție și punere în funcțiune care au atestat pe de o parte natura și valoarea investiției și, pe de altă parte, durata de utilizare a acestora, durată care, în toate cazurile, depășește 30 ani, perioadă care nu expirase la data intrării în vigoare a Legii nr.1/2000 și nici la data validării anexei nr.42.
De altfel, până la data intrării în vigoare a legii pentru nici una din investiții le în discuție nu au fost întocmite procese verbale de casare sau de conservare și aceasta deoarece respectivele investiții erau funcționale la acea dată, fiind folosite și exploatate de apelantă, respectiv evidențiate contabil ca nefiind neamortizate în totalitate.
În raport de împrejurarea că la data punerii în posesie a beneficiarilor reconstituirii nu expirase durata normală de utilizare a investițiilor realizate de apelantă, astfel cum este evidențiată în procesele verbale de recepție, investițiile erau funcționale, caracter care rezultă și din documentația depusă la dosarul cauzei și din care a rezultat că, în temeiul O.U.G. nr.81/2003 au fost inventariate, reevaluate și amortizate o parte din toate investițiile înscrise în inventarul fermelor pomicole la acea dată.
Deosebit de aceasta în ceea ce privește investițiile constând în amenajarea de livezi, existența și caracterul funcțional al acestora la momentul punerii în posesiei a foștilor proprietari au rezultat din însăși împrejurarea că în titlul de proprietate emis a fost înscrisă, pentru terenul supuse restituirii, categoria de folosință ”livadă”, ceea ce prezumă că la momentul respectiv livezile erau funcționale.
P. perioada imediat anterioară momentului în care terenurile livadă au fost puse la dispoziția comisiei locale de fond funciar în vederea retrocedării există înscrisuri doveditoare care constau în planuri de cultură, fișe tehnologice, procese verbale ale Consiliului de administrație, registrele fermelor, registrul de depozit, înscrisuri care au relevat faptul că până la momentul disponibilizării terenului livadă, acesta a fost cultivat de apelantă și a generat producție de mere înregistrată în evidențele contabile.
În sensul celor menționate s-a depus o amplă documentație, și anume lista de inventariere, titlul de proprietate și procesul verbal de punere în posesie, caracterul funcțional rezultând și din contractul de vânzare autentificat, contract în care terenul figurează ca având categoria ”livadă”.
La interogatoriul luat în fața instanței de fond s-a recunoscut că punerea în posesie s-a efectuat în perimetrul deținut anterior de către apelantă, și are categoria de folosință livadă.
De asemenea intimata la instanța de fond nu s-a contestat caracterul funcțional al investițiilor și nici modul de calcul al valorii neamortizate, sau că punerea în posesie s-a realizat pe un amplasament pe care apelanta a efectuat anterior lucrări de investiții constând în amenajarea de livezi, amenajări antierozionale în plantații, drenuri, construirea de platforme betonate, drumuri asfaltate, stații de preparat soluții, împrejmuiri din plase de sârmă etc. ci doar a arătat că livada este bătrână iar în instanța de apel prin întâmpinare a susținut inexistența investițiilor.
Așa cum reiese din „Fișa tehnologică a culturilor pe rod pentru anii 2003-2004„ a ” Modului de folosință a terenurilor pe anii 2003-204” și a ”Situației suprafețelor existente la 01.01._04” apelanta administra suprafețele de teren reconstituite, iar faptic a aplicat tehnologia specifică livezilor de măr, respectiv tăieri de rărire și fructificare, lucrări mecanice la sol, tratamente fitosanitare, etc, și ca atare investițiile erau funcționale la data retrocedării, conform proceselor verbale de recepție, a deconturilor pentru justificarea fondurilor puse la dispoziție de către bancă pentru finanțarea investițiilor ce au fost anexate la dosar în instanța de apel.
De asemenea, s-a depus un proces verbal întocmit de către o comisie de identificare a investițiilor cu participarea unui delegat al Camerei Agricole județene Suceava în care pe fiecare . fost identificate investițiile care există în prezent și s-au atașat înscrisuri din care rezultă data punerii în funcțiune și perioada de amortizare a acestora.
În raport de aceste considerente se reține că apelanta reclamantă și-a dovedit cererea privind obligarea intimatei la plata sumei de 166,62 lei cu înscrisurile depuse iar intimata nu a produs contraprobe, susținerile acesteia nefiind astfel dovedite, astfel încât în baza art.480 alin.2 NCPC, apelul urmează a fi admis în sensul obligării intimatei la plata contravalorii investiției neamortizate.
P. aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite apelul formulat de reclamantaSTAȚIUNEA DE C. D. P. P. F. – cu sediul în mun.F., ..10, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.2242 din 10 noiembrie 2015 a Judecătoriei F. (dosar nr._ ), intimată fiind pîrîta B. M., domiciliată în municipiul F. ..27 bis, jud.Suceava.
Schimbă sentința civilă și în consecință:
Admite acțiunea.
Obligă pîrîta B. M. să plătească reclamantei Stațiunea de C. D. pentru P. F. suma de 166,62 lei, contravaloarea investiției neamortizate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 mai 2016.
Președinte, Judecător, Grefier,
T. M. M. C. P. T.
Red. M.C.
Jud.fond – A. I.
Tehnored.P.T. – Ex.4 – 1 iunie 2016
| ← Fond funciar. Decizia nr. 622/2012. Tribunalul SUCEAVA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
