Fond funciar. Decizia nr. 737/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 737/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 737/2014
Dosar nr._ F. funciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 737
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21 MARTIE 2014
PREȘEDINTE: A. I. M.
JUDECĂTOR: V. O. D.
JUDECĂTOR: L. A.
GREFIER: S. A.- M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către pârâtul P. ., împotriva sentinței civile nr. 5126 din data de 15 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul A. D. și pârâtele C. C. de fond funciar Hînțești și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat P. F., pentru reclamantul intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinare de către reclamantul intimat.
Apărătorul reclamantului intimat arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate, motivat de faptul că în mod just prima instanță a reținut că potrivit adeverinței nr. 1856/1991 în favoarea autorului reclamantului intimat s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,02 ha prin hotărârea comisiei județene nr._/1991, pentru autorul reclamantului intimat și pentru moștenitorii acestuia nu a fost întocmit un proces verbal de punere în posesie, nu s-au efectuat demersurile necesare emiterii titlului de proprietate, astfel că pârâta intimată comisia locală nu și-a îndeplinit obligațiile prev. de art. 5 lit. h și i din HG nr. 890/2005.
Arată că pârâtul recurent invocă faptul că lucrările de punere în posesie depășesc posibilitățile de lucru, însă aceste susțineri nu sunt justificate, având în vedere că adeverința a fost eliberată în anul 1991, perioadă suficient de mare (peste 20 de ani) în care se puteau face demersurile necesare în vedere îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 16.10.2012 sub nr. _, reclamantul A. D. a chemat în judecată pârâtele C. locală pentru aplicarea Legii 18/1991 Hănțești și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava solicitând instanței să dispună eliberarea titlului de proprietate pentru o suprafață de 4,2 ha. Reclamantul a arătat că deține această suprafață din 1991 pe vechiul amplasament și este situată în extravilan și intravilan, provenind de la părinții săi, cu titlu de moștenire, precizând că pentru o suprafață de 0,60 ha a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea altor persoane.
Cererea nu a fost motivată în drept.
P. precizările depuse la data de 19.03.2013, reclamantul a solicitat introducerea în cauză și a pârâtului P. comunei Hănțești – O. D. solicitând obligarea acestuia la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 lei pe fiecare zi de întârziere, dar și obligarea secund-pârâtei la plata de daune cominatorii, ce urmează a fi achitate până la eliberarea titlului de proprietate.
Pârâta C. locală pentru aplicarea Legii 18/1991 Hănțești nu a formulat întâmpinare, dar prin precizările depuse la dosar a arătat că reclamantul a intrat în posesia terenului după emiterea adeverinței de proprietate, făcându-se o . măsurători și propunându-i-se mai multe variante pentru punerea în posesie. A arătat că pentru eliberarea titlului de proprietate i s-a comunicat reclamantului că este necesar să prezinte planuri de situație întocmite de către o persoană avizată și că reclamantul le-a comunicat că se află în posesia a 3,54 ha teren, deținând mai puțin cu 40 de ari la locul „C. Morii”, iar suprafața de 40 de ari de la locul „D.” ar fi diminuată cu aproximativ 8 ari ca urmare a ocupării de către alte persoane.
Pârâtul P. comunei Hănțești – O. D. nu a formulat întâmpinare, dar prin notele de concluzii depuse la dosarul cauzei (filele 54, 55) a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că reclamantul a intrat în posesia terenului după emiterea adeverinței de proprietate, iar titlul de proprietate nu poate fi emis din motive obiective.
De asemenea, prin notele de concluzii depuse la data de 05.09.2013 (filele 63, 64) pârâții C. locală pentru aplicarea Legii 18/1991 Hănțești și pârâtul P. comunei Hănțești – O. D. au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
P. sentința civilă nr. 5126 din data de 15 octombrie 2013, Judecătoria Suceava a admis, în parte, acțiunea civilă având ca obiect „fond funciar” formulată de reclamantul A. D., în contradictoriu cu pârâții C. locală pentru aplicarea Legii 18/1991 Hănțești, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și P. comunei Hănțești – O. D..
A obligat pârâta Comisia comunală de fond funciar Hănțești să întocmească documentația necesară emiterii titlului de proprietate pentru moștenitorii lui A. I. P. pentru suprafața de 4,02 ha teren menționată în adeverința de proprietate nr. 1856 din 12.10.1991 și să înainteze această documentație Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.
A obligat pârâtul P. comunei Hănțești la punerea în posesie a moștenitorilor lui A. I. P. cu suprafața de teren menționată anterior sub sancțiunea de daune cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava ca neîntemeiată.
A obligat pârâții Comisia comunală de fond funciar Hănțești și P. comunei Hănțești la plata către reclamant a sumei de 800 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit adeverinței nr. 1856 din 12.10.1991 emisă de C. comunală Adâncata (fila 5), în favoarea autorului reclamantului, A. I. P., s-a stabilit dreptul de proprietate prin hotărârea comisiei județene nr._ din 10.10.1991 pentru suprafața totală de 4,02 ha prevăzută în tabelul anexa nr. 2A la poziția 361, adeverința constituind dovada dreptului de proprietate până la eliberarea titlului de proprietate.
În cauza de față, astfel cum a rezultat din susținerile reclamantului care au fost confirmate de pârâți, deși au trecut mai mult de 20 de ani de la emiterea adeverinței menționate, pentru autorul reclamantului și, după decesul acestuia, moștenitorii lui, nu a fost întocmit proces verbal de punere în posesie și, implicit, nu s-au efectuat demersurile necesare emiterii titlului de proprietate, pârâta C. locală pentru aplicarea Legii 18/1991 Hănțești neîndeplinindu-și, astfel, obligațiile prevăzute de art. 5 lit. h și i din H.G. nr. 890/2005.
Pârâta C. locală pentru aplicarea Legii 18/1991 Hănțești a arătat că nu s-au făcut aceste demersuri întrucât, pentru întocmirea titlurilor de proprietate sunt necesare planurile cadastrale vizate de OCPI Suceava, în conformitate cu Ordinul Directorului ANCPI nr. 621/06.04.2011, iar reclamantul nu a prezentat planuri de situație întocmite în sistem stereo 1970 de către o persoană fizică autorizată. De asemenea, s-a menționat că, potrivit susținerilor reclamantului, acesta este în prezent în posesia a 3,54 ha teren din cele 4,02 ha teren din adeverința de proprietate, urmând a face verificări în ce privește situația terenului lipsă.
Instanța a reținut că nu incumbă reclamantului obligația de a prezenta planuri de situație întocmite în sistem stereo 1970 de către o persoană fizică autorizată, întrucât, după cum s-a arătat anterior, obligația de a întocmi documentația necesară emiterii titlului de proprietate aparține pârâtei C. locală pentru aplicarea Legii 18/1991 Hănțești. De asemenea, în ce privește terenul care nu se află în posesia reclamantului, pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite de art.10 din HG nr. 890/2005, care prevede că în situațiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat în aceeași localitate sau într-o localitate învecinată.
În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul. Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 64 din Legea nr. 18/1991.
Potrivit art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pe cale de consecință, având în vedere că pârâta C. locală pentru aplicarea Legii 18/1991 Hănțești nu a dovedit că au existat motive temeinice pentru care, timp de 22 de ani, nu a finalizat demersurile necesare pentru eliberarea titlului de proprietate moștenitorilor lui A. I. P., pentru care s-a emis adeverința de proprietate nr. 1856 din 12.10.1991, instanța a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâta Comisia comunală de fond funciar Hănțești să întocmească documentația necesară emiterii titlului de proprietate pentru moștenitorii lui A. I. P. pentru suprafața de 4,02 ha teren menționată în adeverința de proprietate nr. 1856 din 12.10.1991 și să înainteze această documentație Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.
În ceea ce privește capătul de cerere constând în obligarea pârâtului P. comunei Hănțești - domnul O. D., să plătească daune cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea obligațiilor stabilite prin prezenta sentință, instanța l-a admis în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.1 și 2 din Legea nr.18/1991. Condiția esențială pentru admiterea acțiunii reclamantului a reprezentat-o pasivitatea comisiei locale ori refuzul nejustificat al acesteia de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin în virtutea legii. Astfel, după cum s-a arătat anterior, autoritățile locale nu au făcut demersuri consistente în vederea întocmirii documentației necesare pentru eliberarea titlului de proprietate moștenitorilor lui A. I. P., pentru care s-a emis adeverința de proprietate nr. 1856 din 12.10.1991, pârâții nefăcând dovada contrară, deși au avut posibilitatea de a-și efectua apărări în acest sens, instanța acordând mai multe termene până la finalizarea procesului.
Așadar, instanța a constatat că i se poate imputa comisiei locale de fond funciar rămânerea în pasivitate în contextul în care aceasta nu a făcut demersuri pentru emiterea unui titlu de proprietate în favoarea moștenitorilor lui A. I. P., mai ales în condițiile în care reclamantul a insistat, apelând în mod constant la mai multe instituții ale statului pentru a determina comisia locală de fond funciar de a-și îndeplini atribuțiile, astfel cum a rezultat din înscrisurile de la filele 13-14, 16-20.
P. urmare, instanța a obligat pârâtul P. comunei Hănțești la punerea în posesie a moștenitorilor lui A. I. P. cu suprafața de teren de 4,02 ha menționată în adeverința de proprietate nr. 1856 din 12.10.1991 sub sancțiunea de daune cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Perioada de 180 zile pentru care se suspendă punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar a persoanelor îndreptățite, prev. de art. 6 alin. 1 și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 nu a avut relevanță în prezenta cauză, întrucât, pe de o parte, nu a justificat pasivitatea comisiei locale de fond funciar, timp de 22 de ani, în ce privește îndeplinirea obligației de întocmire a documentației necesare pentru titlul de proprietate în baza adeverinței de proprietate nr. 1856 din 12.10.1991 și, pe de altă parte, nu afectează executarea prezentei sentințe, întrucât la data rămânerii irevocabile a acesteia perioada menționată de lege va fi expirat, nemaiexistând nici un impediment legal pentru îndeplinirea obligațiilor impuse prin prezenta sentință (cu atât mai mult cu cât potrivit art. 7 alin. 2 din același act normativ dispozițiile art. 7 alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.)
În ce privește cererea formulată împotriva Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, instanța a respins-o ca neîntemeiată, întrucât acesteia nu îi este imputabilă neîndeplinirea obligației de emitere a titlului de proprietate, care poate fi realizată numai după ce s-a efectuat punerea în posesie și s-a înaintat documentația de către comisia locală, ceea ce nu s-a întâmplat. Așadar, nefiind vorba de un refuz al pârâtei de a-și îndeplini obligația de emitere a titlului de proprietate, nu a fost necesară constrângerea acesteia, prin intermediul prezentei sentințe, de a emite titlul de proprietate.
Față de soluția dată în cauză, în baza art. 274 C.p.c., instanța a obligat pârâții Comisia comunală de fond funciar Hănțești și P. comunei Hănțești la plata către reclamant a sumei de 800 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat, conform înscrisurilor de la filele 59-60).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P. . prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii, pentru următoarele motive:
Este posibilă obligarea primarului la plata daunelor cominatorii în situația neexecutării culpabile a obligației de înmânare a titlului de proprietate sau de punere în posesie, acesta nefiind cazul în speța de față.
Reclamantul a intrat în posesia terenului după emiterea adeverinței de proprietate. S-au făcut măsurători ale terenurilor și i s-au propus mai multe variante pentru punerea în posesie, fiind necesar ca acesta să opteze pentru una dintre ele pentru a se întocmi procesul-verbal de punere în posesie.
Reclamantul l-a informat că în prezent este în posesia a 3, 54 ha din cei 4,02 h . Acesta i-a comunicat că deține mai puțin cu 40 de ari la locul numit „C. Morii", iar suprafața de la locul numit „D." ar fi diminuată cu aproximativ 8 ari ca urmare a ocupării de către alte persoane.
P. a verifica aceste susțineri și a i se oferi teren în altă parte, în eventualitatea în care suprafețele de teren au fost diminuate ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea altor persoane, reclamantului i s-a solicitat în toamna anului 2012 să se deplaseze în teren împreună cu un angajat al primăriei, în vederea efectuării de măsurători. Reclamantul i-a oferit concursul său pentru deplasarea în teren abia după căderea ninsorilor, moment în care condițiile meteo făceau imposibilă efectuarea de măsurători adecvate.
De asemenea, i-a comunicat reclamantului că pentru a i se elibera titlul de proprietate pentru suprafața de 4,02 ha menționată în adeverința de proprietate este necesar să îi prezinte planuri parcelare întocmite în sistem stereo 1970 de către o persoană fizică autorizată, conform prevederilor art. 2113 alin. (2) din Ordinul Directorului ANCPI nr. 634/2006, în lipsa lor O.C.P.I. Suceava urmând a refuza să le avizeze.
Conform art. 26 din Legea 18/"1991 "punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile".
În situația în care lucrările de punere în posesie depășesc posibilitățile de lucru ale Comisiei locale de fond funciar, acestea se pot executa prin prestări de servicii de către specialiști în măsurători topografice, cadastru agricol, organizarea teritoriului, îmbunătățiri funciare și cadastru general ai agenților economici, potrivit art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor.
Deși a dorit să își dea tot concursul în vederea realizării drepturilor reclamantului, C. nu a dispus de fonduri și de personal pentru întocmirea acestor planuri de situație.
Sancționarea primarului, fie cu daune cominatorii în baza art. 64 din Legea 18/1991, fie cu amendă civilă în temeiul art. 5803 C. proc. civ., nu se poate face prin aplicarea mecanică a textului de lege, trebuind analizate și împrejurările concrete ale speței. Astfel, în situația în care bugetul local nu dispune de fondurile necesare întocmirii documentației conform exigențelor O.C.P.I., singura opțiune ar fi să se suporte din veniturile proprii aceste costuri, pentru a evita eventuale sancțiuni pecuniare.
În speță, neexecutarea hotărârii nu s-a făcut arbitrar și cu rea voință, ci motivat de cauze obiective.
In drept, a invocat dispozițiile art. 304 din codul de procedură civilă din 1864.
Reclamantul a formulat întâmpinare prin care a arătat următoarele:
Hotărârea primei instanțe este legala si temeinica, fiind pronunțata in conformitate cu probele administrate si dispozițiile legale aplicabile.
Astfel, in mod just, instanța de fond a reținut ca, potrivit adeverinței nr.1856/12.10.1991 emisa de către C. comunala Adâncată, in favoarea autorului reclamantului A. I. P. s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,02 ha, prin hotărârea comisiei județene nr._/10.10.1991.
P. autorul reclamantului si, după decesul acestuia, pentru moștenitorii lui, nu a fost întocmit proces verbal de punere in posesie si nu s-au efectuat demersurile necesare emiterii titlului de proprietate. In acest context, pârâta C. locala pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Hânțești nu si-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art.5 litera h) si i) din HG nr.890/2005.
Potrivit acestui text de lege, "comisiile locale au următoarele atribuții: (...)
h) înaintează si prezintă spre aprobare si validare comisiei județene situațiile definitive, împreună cu documentația necesara, precum si divergentele produse si consemnate la nivelul acestor comisii;
i) pun in posesie, prin delimitare in teren, persoanele îndreptățite sa primească terenul, completează fisele de punere in posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, si le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competentelor ce le revin; (...)”.
In recursul declarat, pârâtul a susținut faptul ca reclamantul a intrat in posesia suprafeței de 3,54 ha insa nu exista vreun document (proces verbal de punere in posesie) care sa confirme aceasta susținere. De altfel, invocând dispozițiile art.26 din Legea nr.18/1991, pârâtul a recunoscut ca punerea in posesie nu s-a realizat întrucât nu s-au făcut delimitările necesare pentru măsurători, nu s-au stabilit vecinătățile pe temeiul schiței amplasamentului respectiv si nu s-au întocmit documentele constatatoare prealabile.
De asemenea, pârâtul nu a făcut dovada faptului ca au fost îndeplinite obligațiile prevăzute de art.10 alin.1 din HG nr.890/2005, norma legala potrivit căreia "in situațiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibila, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat in aceeași localitate sau ..(...)"
In apărările formulate in fata instanței de fond, pârâta C. locala pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Hânțești a recunoscut ca nu s-au realizat demersurile legale întrucât sunt necesare planurile cadastrale avizate de O.C.P.I. Suceava avizate conform Ordinului Directorului ANCPI nr.621/2011.
Pârâtul a invocat faptul ca lucrările de punere in posesie depășesc posibilitățile de lucru, de fonduri si de personal ale Comisiei locale de fond funciar. In mod nejustificat s-au invocat aceste aspecte in condițiile in care, in perioada de peste 20 de ani de la emiterea adeverinței nr. 1856/12.10.1991 emisa de către C. comunala Adâncată, pârâta C. locala pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Hânțești a avut o perioada mai mult decât suficienta sa aloce personal si fonduri in vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de art.5 litera h) si i) din HG nr.890/2005.
In mod întemeiat, instanța de fond a reținut faptul ca nu incumba reclamantului obligația de a prezenta planuri de situație întocmite in sistem stereo 1970 întrucât obligația de a întocmi documentația necesara emiterii titlului de proprietate aparține Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Hânțești.
Autorul reclamantului a fost beneficiarul unei validări a dreptului de proprietate dispuse în cadrul procedurii prealabile prevăzute de legile fondului funciar și întrucât hotărârea de validare este eliberată de o autoritate administrativă cu atribuții în reconstituirea dreptului de proprietate, aceasta are caracterul unui bun în sensul art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, caz în care reclamantului trebuie sa i se consolideze acest drept de proprietate, atribuțiile în acest sens revenind Comisiei Comunale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata a terenurilor Hantesti în conformitate cu art.5 din Regulamentul aprobat prin HG nr.890 2005.
Pârâtul a susținut faptul ca obligarea sa la plata daunelor cominatorii in cuantum de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, reprezintă o aplicare mecanica a dispozițiilor art.64 alin.2 din Legea nr.18/1991, fără o analiza concreta a împrejurărilor cauzei.
Prima instanța a aplicat legea, analizând cauza sub toate aspectele si a reținut ca lipsurile din activitatea Comisiei locale de fond funciar nu au putut justifica nerespectarea normelor legale si prejudicierea reclamantului in drepturile sale legale.
F. de motivele expuse, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, cu consecința menținerii ca legala si temeinica a hotărârii recurate.
Pârâtele C. C. de fond funciar Hînțești și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul constată următoarele:
Conform art. 27 din Legea 18/"1991 "punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile".
Potrivit art.116 alin.1 din Legea nr.18/1991 raportat la art. 5 lit. i și art.6 lit. k și f din HG nr.890/2005, comisiile locale de fond funciar, după validarea propunerilor de reconstituire a dreptului de proprietate, sunt obligate să întocmească fișa premergătoare emiterii titlului de proprietate, iar în caz de refuz nejustificat de întocmire a documentației persoana validată poate recurge la procedura plângerii prevăzută de art.64 din Legea nr.18/1991.
Într-o asemenea procedură nu se poate invoca de către pârâți drept refuz de emitere a fișei premergătoare a dreptului de proprietate faptul că bugetul local nu dispune de fondurile necesare întocmirii documentației conform exigențelor O.C.P.I, că persoana beneficiară nu a suportat din veniturile proprii aceste costuri și nu a depus planșe cu măsurători cadastrale necesare în vederea emiterii titlului de proprietate .
O asemenea soluție este justificată de faptul că, pe de o parte, prin nicio dispoziție a legii nu s-a instituit o asemenea obligație în sarcina persoanelor beneficiare ale reconstituirii dreptului de proprietate, iar pe de altă parte, conform art.34 alin.1 teza a II-a din HG nr.890/2005 punerea în posesie pentru terenurile agricole se realizează în baza unor lucrări cadastrale efectuate de specialiști angajați de către comisia locală de fond funciar în baza unor convenții de prestări servicii.
Susținerea recurentului în sensul că nu a dispus de fonduri și de personal pentru întocmirea planurilor de situație, nu prezintă relevanță mai ales în condițiile în care dreptul de proprietate s-a reconstituit încă din 1991, când nu erau în vigoare prevederile din Ordinul Directorului ANCPI nr. 634/2006, invocate de recurent.
Împrejurarea că reclamantul a intrat în posesia terenului după emiterea adeverinței de proprietate nu prezintă importanță întrucât potrivit dispozițiilor art.27 din Legea nr.18/1991 eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu poate avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile.
În ceea ce privește terenul care nu se află în posesia reclamantului, recurentul a invocat că s-au făcut măsurători ale terenurilor și i s-au propus reclamantului mai multe variante pentru punerea în posesie, fiind necesar ca acesta să opteze pentru una dintre ele pentru a se întocmi procesul-verbal de punere în posesie.
Corect a reținut prima instanță că nu s-a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite de art.10 din HG nr.890/2005, care prevăd că în situațiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat în aceeași localitate sau într-o localitate învecinată. De altfel, nu s-a dovedit nici că vechiul amplasament nu este liber fiind reconstituit legal altor persoane.
Susținerea că reclamantului i s-a solicitat în toamna anului 2012 să se deplaseze în teren împreună cu un angajat al primăriei, în vederea efectuării de măsurători nu prezintă relevanță în condițiile în care nici până în prezent nu s-a întocmit procesul verbal de punere în posesie .
Se are în vedere că pentru a se realiza întocmirea procesului verbal de punere în posesie, foștii proprietari vor fi încunoștințați în scris, cu confirmare de primire asupra datei când urmează a se realiza punerea în posesie potrivit art.1 din OUG nr.127/2002.
Dacă, deși a fost încunoștințată în mod legal asupra datei și locului încheierii procesului verbal de punere în posesie, persoana solicitantă nu se prezintă, atunci operațiunea de punere în posesie și de întocmire a proceselor verbale se va face de comisiile locale în prezența unor martori, de regulă proprietari puși în posesie în vecinătate, conform art.1 alin.2 din OUG 127/2002.
Recurentul nu a dovedit existența unor cauze obiective care au împiedicat întocmirea documentației în vederea eliberării titlului de proprietate pentru terenul reconstituit conform adeverinței nr. 1856/12.10.1991 emisă de către C. comunala Adâncată astfel încât instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.64 din Legea nr.18/1991 constatând refuzul nejustificat al recurentului în îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege.
P. aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul.
În temeiul art.274 Cod de procedură civilă recurentul ca parte căzută în pretenții va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei către intimat, cheltuieli reprezentând onorariu avocat.
P. aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâtul P. ., împotriva sentinței civile nr. 5126 din data de 15 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul A. D., domiciliat în loc. Hînțești, jud. Suceava și pârâtele C. C. de fond funciar Hînțești și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.
Obligă recurentul la plata către intimatul A. D. a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 martie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. I. M. V. O. D. L. A.
Grefier,
S. A.-M.
Red. L.A.
Judecător fond A. C.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./06.05.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 418/2015. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 1158/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








