Pretenţii. Decizia nr. 418/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 418/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 418/2015

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

S E C Ț I A C I V I L Ă

DECIZIA CIVILĂ NR. 418

Ședința publică din 08 septembrie 2015

Președinte: S. A.

Judecător: C. L.

Judecător: M. G.

Grefier: V. C. P.

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. Suceava împotriva sentinței civile nr. 4981 din 2 noiembrie 2012 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosar nr._, intimată fiind reclamanta Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. D..

Dezbaterile asupra prezentei cauze au avut loc în ședința publică din data de 01.09.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru, azi, 08 septembrie 2015.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față constată:

Prin cererea adresată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 22 februarie 2012 și înregistrată sub nr. 1509 /314/2012 din aceeași dată, reclamanta Direcția G. de Asistență S. și protecția C. D. – reprezentată prin F. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Asistență socială și Protecția C. Suceava, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea la plata sumei de 60.784 lei reprezentând diferența între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată beneficiarului/ aparținătorului, pentru numita P. M., persoană adultă cu handicap care are domiciliul pe raza județului Suceava în perioada 01.01._11,

În motivare, reclamanta arată că în centrele rezidențiale publice aflate sub ordinea DGASPC D. se află sub măsura de protecție numita P. M., persoană adultă cu un handicap care are domiciliul pe raza județului Suceava, iar în conformitate cu dispozițiile art. 34 din HG 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap decontarea cheltuielilor pentru persoanele îngrijite sau protejate într-un centru din alt județ se face de către consiliile județene prin direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului.

ANPH prin adresele nr._/19.06.2008 și_/08.07.2007 și-a exprimat punctul de vedere conform căruia consiliile județene sau consiliile locale ale municipiului București în a căror raza teritorială își are domiciliul persoana cu handicap le revine obligația de decontare a cheltuielilor ocazionate de îngrijirea de la data intrării în vigoare a actului normativ pentru persoanele admise în centru anterior intrării în vigoare a legii și de la data admiterii în centru pentru persoanele care au fost admise ulterior intrării în vigoare a actului administrativ. Numita P. M. a beneficiat de măsura de protecție la DGASPC D. anterior intrării în vigoare a HG nr. 268/2007 privind normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 .

Potrivit art. 14 din HG 89/2010 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, probate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 la art. 34, după alin.3 se introduce un nou alineat, alineatul 4 care prevede că „ costul mediu lunar al cheltuielilor pentru persoanele cu handicap asistate și care au domiciliul în alte județe / sectoare ale mun. București decât cel pe raza căruia se află centrul rezidențial va fi suportat, pe bază de convenții, din bugetului consiliului județean/ local în care persoana cu handicap asistată are domiciliul.

A mai precizat reclamanta că costul mediu lunar pentru o persoană cu handicap care beneficiază de protecția socială în cadrul Modulului Sfinții C. și E. unde a beneficiat de protecția și numita P. M. a fost stabilit de către Consiliul Județean D. și este în sumă totală de_ lei pentru perioada 01.01. 2010 – 31.12.2011.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii 448/2006, HG 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, HG 89/2010, codul de procedură civilă..

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie înscrisuri (f.6 -89 ).

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar prezentă în instanță a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri.

Prin sentința nr. 4981 din 02 noiembrie 2012 Judecătoria Suceava, a admis acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență S. și protecția C. D. – reprezentată prin F. S., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Asistență socială și Protecția C. Suceava.

De asemenea, a obligat pârâta la plata sumei de 60.784 lei reprezentând daune materiale.

Pentru a hotărî în acest fel, Judecătoria Suceava, a reținut că, numita P. M. C. s-a născut la data de 10.02.1984, în municipiul C., județul D., din părinți necunoscuți, a fost încredințată casei de copii – Casa de Fete C., fiind școlarizată inițial la Școala pentru Surzi și Ajutătoare C..

La data de 08.09.1994, în conformitate cu Hotărârea Comisiei Consultative pentru educarea deficiențelor de auz a Ministerului Învățământului, în baza acceptului conducerii Școlii pentru surzi Vicovul de Sus din județul Suceava, P. M. C. a fost transferată la Școala Vicovul de Sus.

Prin Hotărârea nr. 279/1998, Comisia pentru Protecția C. D. a încredințat-o pe minora P. M. C. casei de copii – Casa de Fete C., urmând a fi școlarizată la Școala Specială pentru deficiențe auditive Bivolărie din ., județul Suceava.

La terminarea studiilor, P. M. s-a reîntors în județul de proveniență, în cadrul unei instituții rezidențiale din subordinea DGASPC D..

Din înscrisurile depuse la dosar reiese că P. M. C. a beneficiat de măsuri de protecție pentru persoane cu handicap în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap C., unitate aflată în subordinea reclamantei Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. D., în baza hotărârii Comisiei de stabilire a internării în centrele pentru persoanele cu handicap din data de 13.02.2006.

Din înscrisurile de la dosar s-a constatat că beneficiara măsurilor de protecție sociale are domiciliul în localitatea Bivolăria, județul Suceava, având reședința în municipiul C..

Potrivit art. 54 din legea nr.554/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorial își are domiciliul sau reședința. Finanțarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, pe teritoriul cărora funcționează acestea. În cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială. Decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioara de centrul in care persoana cu handicap este îngrijită și protejată. Modalitatea de decontare a fost stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

A observat instanța de fond că, în ceea ce privește modalitatea de decontare a cheltuielilor se face trimitere la normele de aplicare a legii, respectiv HG nr.268/2007.

Conform art.34 alin.4 din normele menționate, costul mediu lunar al cheltuielilor pentru persoanele cu handicap asistate și care au domiciliul în alte județe/sectoare ale municipiului București decât cel pe raza căruia se află centrul rezidențial va fi suportat, pe bază de convenții, din bugetul consiliului județean/local în care persoana cu handicap asistată are domiciliul.

Prin lege s-a prevăzut că finanțarea se efectuează din bugetele proprii ale județelor pe teritoriul cărora funcționează centrele de îngrijire a persoanelor cu handicap, acestea fiind, de regulă, cele de la domiciliul sau reședința persoanei beneficiare, iar în speță, alocarea sumelor de bani s-a efectuat de reclamantă.

Aceasta a solicitat obligarea pârâtei la decontarea cheltuielilor efectuate de la pârâtă, cu motivarea că obligația de decontare revine DGASPC din județul de domiciliu.

Instanța de fond a constatat că prevederile art.34 alin.4 din HG nr.268/2007 nu fac distincție după domiciliu sau reședință, aspect firesc întrucât, după cum s-a observat din actele dosarului, ulterior transferului într-un centru de protecție socială persoanei respective i se stabilește reședința în localitatea în raza căreia se află respectivul centru, existând astfel posibilitatea ca o persoană beneficiară a măsurilor de protecție socială, într-o anumită perioadă, să aibă mai multe reședințe, în contextul transferului în centre aflate în județe diferite, adecvate măsurilor de protecție necesar a fi instituite.

Or, criteriul ales referitor la modalitatea de decontare a cheltuielilor efectuate, potrivit art.34 alin. 4 din norme, este cel al domiciliului persoanei, fără a fi efectuate alte distincții.

Referitor la susținerile pârâtei în sensul că era necesar, potrivit art. 34 alin.1 din normele metodologice, ca admiterea persoanei cu handicap în centrul din alt județ decât cel de domiciliu să fie efectuată la solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul, instanța a avut în vedere că această condiție este cerută, conform dispoziției legale menționate, de la data publicării normelor metodologice, deci de la o dată ulterioară internării numitei P. M. C. în Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap C..

Prin urmare, față de cele arătate, luând în considerare înscrisurile depuse de către reclamantă prin care se stabilesc costurile medii lunare astfel cum au fost acestea aprobate de Președintele Consiliului Județean D., precum și centralizatoarele înaintate pentru perioada aprilie 2007-decembrie 2009 referitor la costul mediu lunar pentru P. M. C., Judecătoria Suceava a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 60.784 lei reprezentând daune materiale.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. a Județului Suceava, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivare, în esență a arătat că, instanța de fond în mod greșit a considerat că în cauză sunt incidente prevederile art. 34 alineat 4 din HG nr. 268/2007 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006. Potrivit art. anterior menționat, „Costul mediu lunar al cheltuielilor se pentru persoanele cu handicap asistate și care au domiciliul în alte județe/sectoare ale municipiului București decât cel pe raza căruia se află centrul rezidențial va fi suportat, pe bază de convenții, din bugetul consiliului județean/local în care persoana cu handicap asistată are domiciliu”, ori între cele două instituții nu există vreo convenție. În condițiile în care s-a probat că între cele două instituții nu s-a încheiat nicio convenție, pârâta apreciază că nu le incumbă nici o obligație de plată.

De asemenea, a mai precizat pârâta recurentă că, buletinul de identitate . nr._ a fost retras, nu mai produce efecte, iar motivul eliberării adeverințelor provizorii emise ulterior expirării buletinului de identitate îl constituie lipsa dovezii adresei de domiciliu.

În drept, pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă, Legea nr. 448/2006, art. 34 alineat 4 din HG nr. 268/2007 și HG nr. 1375/2006.

Legal citată, intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Prin cererea nr._/20.05.2013, recurenta pârâtă a solicitat suspendarea judecății prezentului recurs întrucât a promovat acțiune în constarea nulității absolute a actelor de identitate . nr._ și . nr._ ale numitei P. M. în ceea ce privește mențiunea înscrisă la rubrica „domiciliul”.

Prin Încheierea din data de 21.05.2013, în baza art. 244 alin 1 pct. 1 Cod procedură civilă, a fost suspendată judecarea recursului până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava, având ca obiect constatarea nulității absolute a cărții de identitate . nr._ a numitei P. M. în ceea ce privește mențiunea înscrisă la rubrica „domiciliul”.

Prin Încheierea din 16.06.2015, a fost repus pe rol judecarea recursului.

Analizând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, Tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă recurată a fost admisă acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de intimata reclamantă Direcția G. de Asistență S. și protecția C. D. în contradictoriu cu recurenta pârâtă Direcția G. de Asistență socială și Protecția C. Suceava, aceasta fiind obligată la plata sumei de 60.784 lei reprezentând diferența între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată beneficiarului/ aparținătorului, pentru numita P. M., persoană adultă cu handicap care are domiciliul pe raza județului Suceava, pentru perioada 01.01._11,

La admiterea acțiunii s-au avut în vedere dispozițiile art. 34 alin. 4 din HG nr.268/2007, potrivit cărora costul mediu lunar al cheltuielilor pentru persoanele cu handicap asistate și care au domiciliul în alte județe/sectoare ale municipiului București decât cel pe raza căruia se află centrul rezidențial va fi suportat, pe bază de convenții, din bugetul consiliului județean/local în care persoana cu handicap asistată are domiciliul, instanța de fond reținând că în cauză, din înscrisurile existente la dosar, a rezultat că numita P. M. are domiciliul în localitatea Bivolăria, județul Suceava.

Dintre criticile formulate de către recurenta pârâtă, tribunalul constată că sunt întemeiate doar cele referitoare la lipsa dovezii domiciliului numitei P. M. pe raza județului Suceava.

În acest sens, tribunalul reține că la împlinirea vârstei de 14 ani, numitei P. M. i-a fost eliberat buletinul de identitate ._, la rubrica „domiciliul” fiind consemnată adresa Grupului Școlar Bilovărie, a cărui eleva era, respectiv ., jud. Suceava, buletin de identitate ce a fost valabil până la data de 28.02.2008 (f. 17 ds. fond).

Ulterior acestei date, au fost eliberate anual mai multe cărți de identitate provizorii pentru motivul lipsei dovezii adresei de domiciliu, în toate aceste cărți de identitate fiind trecută la rubrica „domiciliul” vechea adresă, respectiv ., jud. Suceava.

Pentru perioada în litigiu, au fost eliberate cărțile de identitate provizorii . nr._ din data de 16.06.2009, respectiv . nr._ din data de 08.07.2010, însă acestea au fost anulate parțial prin sentințele civile nr._/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare (f. 29 - 30 ds. recurs), respectiv nr. 1766/16.05.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ *, definitivă prin nerecurare (f. 19 - 20 ds. recurs), în ceea ce privește mențiunea înscrisă la rubrica domiciliu.

Având în vedere înscrisurile existente la dosar din care rezultă că începând cu anul 2000, numita P. M. a fost internată la diverse centre de plasament pe raza județului D. (f. 19-24 ds. fond), precum și considerentele celor două hotărâri definitive, tribunalul reține că în perioada în litigiu, susnumita nu mai avea domiciliul în . de Sus, jud. Suceava, astfel că în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art. 34 alin. 4 din HG nr.268/2007 împotriva recurentei pârâte.

Față de cele reținute, tribunalul va admite recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 4981 din 02.11.2012 a Judecătoriei Suceava, pe care o va modifica în totalitate și în consecință va respinge ca nefondată acțiunea formulată de intimata reclamantă Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. D. în contradictoriu cu recurenta pârâtă Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. Suceava, cu sediul în Suceava, .. 16, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 4981 din 2 noiembrie 2012 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosar nr._, intimată fiind reclamanta Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. D. cu sediul în C., . nr.22, jud. D..

Modifică în totalitate sentința civilă nr. 4981 din 02.11.2012 a Judecătoriei Suceava și în consecință:

Respinge ca nefondată acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

S. A. C. L. M. G. V. C. P.

Red. M.G.

Tehn. V.C.P.

Jud. fond: B. C.

2 ex/08.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 418/2015. Tribunalul SUCEAVA