Pretenţii. Decizia nr. 306/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 306/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 306/2015
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 306/2015
Ședința publică de la 06 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător S. A.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea apelului declarat de către apelanta reclamantă L. M. – CNP_ P. P. S. M.-comuna Dărmănești, ..28, jud Suceava împotriva sentinței civile nr.4075/24.09.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât B. C.-Suceava, ..28, ., ..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea 06.03.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 07.10.2013 sub nr._, reclamanta L. M. a chemat în judecată pe pârâtul B. C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 lei, sumă pe care acesta a primit-o ca și plată parțială pentru apartamentul situat în .. 28, ., . rezultă din contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de înteținere și uzufruct viager, încheiat la data de 09.07.2010 și autentificat sub nr. 2006/09.07.2010 de BNP O. B., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, iar din motive imputabile acestuia au divorțat. Ulterior, la propunerea pârâtului, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager, prin care reclamanta a cumpărat apartamentul acestuia din Suceava, .. 28, . la prețul de 110.000 lei, din care suma de 50.000 lei i-a plătit cu ocazia întocmirii actului de vânzare-cumpărare, urmând ca pentru diferența rezultată să-i acorde îngrijire în caz de boală și să-l înmormânteze după obiceiul locului.
A mai arătat că tot de comun acord a stabilit ca pentru o perioadă să plece în Italia, la copiii ei, pentru a câștiga bani pentru întreținerea pârâtului. A menționat faptul că, în lipsa sa, pârâtul a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager întocmit la data de 09.07.2010, din motive imputabile reclamantei, iar prin sentința civilă nr. 4420/12.10.2011 pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă prin nerecurare, cererea a fost admisă, deși reclamanta îi trimitea bani din Italia.
A mai precizat faptul că neștiind de acțiunea formulată de pârât, nu și-a putut formula apărările necesare și, pe cale de consecință, instanța nu a tranșat restituirea sumei de 50.000 lei plătită de reclamantă ca avans la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare din anul 2010, plus celelalte cheltuieli pe care le-a făcut pentru întreținerea pârâtului.
Reclamanta a mai arătat faptul că în perioada relației cu pârâtul, i-a alimentat acestuia contul bancar cu sume de bani, exemplificând cu 11 documente bancare, în valoare totală de minim 6766 lei, respectiv 837 euro trimiși în tranșe din Italia, 3000 lei conform chitanței bancare nr._ din data de 18 mai 2008 și i-a procurat corpuri de mobilă așa cum rezultă din factura_/02.07.2009 în valoare de 804 lei.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1488 și art. 1489 Cod civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, înscrisuri (filele 5-18 dosar).
Cererea a fost legal timbrată, conform chitanței . nr._/30.12.2013 (fila 40 dosar).
Legal citat, pârâtul B. C. a formulat întâmpinare la data de 06.02.2014, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamantă, arătând că este chemat în judecată pentru o sumă neprecizată clar în petitul acțiunii.
În motivare, a arătat că în contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2006/09.07.2010 de către B.N.P. O. B. din Suceava a fost trecută suma de 50.000 lei ca fiind o parte din preț, pentru diferența de până la suma de 110.000 lei urmând a fi întreținut de către reclamantă. A menționat că așa cum rezultă din acțiunea promovată de el în rezilierea contractului, ce a făcut obiectul dosarului nr._, suma de 50.000 lei nu a fost achitată de către reclamantă, fiind încheiat un înscris de către un funcționar al B.N.P. O. B. prin care a fost menționat acest fapt.
A arătat faptul că, în perioada august 2010 – ianuarie 2012, reclamanta a figurat cu domiciliul la locuința sa. Suma de 3000 lei conform chitanței din data de 18 mai 2008 a fost achitată din banii pârâtului, suma de 804 lei contravalorea mobilei a fost plătită de reclamantă din banii pârâtului și în numele acestuia, iar restul sumelor pretinse de reclamantă ca fiind trimise începând cu data de 5 decembrie 2012 au reprezentat contravaloarea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată. A mai precizat faptul că au convenit ca suma să fie achitată în rate deoarece reclamanta nu avea posibilități financiare și pentru a evita o executare silită ce ar fi condus la majorarea sumei.
La data de 24.02.2014, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, în conformitate cu dispozițiile art. 258 coroborat cu art. 255 Cod procedură civilă.
La data de 11.06.2014, la solicitarea instanței, B.N.P. O. B. a înaintat întreaga documentație care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 2006/09.07.2010.
La data de 18.06.2014, reclamanta L. M. a formulat precizări la acțiune în sensul că a arătat că înțelege să-și micșoreze cuantumul obiectului cererii cu suma de 804 lei, reprezentând contravaloarea mobilei, solicitând în schimb obligarea pârâtului la plata sumei de 208 lei, reprezentând plata impozitului pe apartamentul din . anii 2010 și 2011.
P. sentința civilă nr.4075/24.09.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava, prima instanță a admis, în parte, acțiunea precizată având ca obiect pretenții.
A obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 208 lei, reprezentând contravaloarea impozitului aferent anilor 2010-2011 la care se adaugă dobânda legală calculată începând cu data de 18.06.2014 și până la plata efectivă a debitului.
A obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta L. M. s-a căsătorit cu pârâtul B. C. la data de 04.02.2008, iar la foarte scurt timp, în data de 27.11.2008, s-a pronunțat sentința civilă nr. 5258 în dosarul nr._ al Judecătoriei Suceava, prin care s-a desfăcut căsătoria părților (filele 100-101 dosar).
După desfacerea căsătoriei lor, între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 2006 din data de 09.07.2010 de B.N.P. O. B. (filele 5-6 dosar) prin care pârâtul, în calitate de vânzător-întreținut a înstrăinat reclamantei L. M., în calitate de cumpărătoare-întreținătoare, cu rezerva dreptului de uzufruct viager în favoarea lui, imobilul constând din apartamentul nr. 2 situat în municipiul Suceava, .. 28, ., compus din trei camere și dependințe, cu număr cadastral 2323-C1-U2, înscris în Cartea Funciară nr._-C1-U3 (provenită prin conversia de pe hârtie a Cărții Funciare nr._ – Suceava), împreună cu cota parte indiviză din terenul aferent pe care este construit blocul, identic cu . în Cartea Funciară colectivă nr. 4295 a UAT Suceava, precum și părțile din imobil care prin natura sau destinația lor sunt de folosință comună cu ceilalți locatari.
Potrivit contractului, prețul convenit de părți a fost de 110.000 lei, din care, cu privire la suma de 50.000 lei, s-a consemnat în convenție că a fost primită de vânzător de la cumpărătoare la data semnării contractului, iar pentru diferență, cumpărătoarea-reclamantă urma să-l întrețină pe pârât, procurându-i cele necesare traiului și dându-i îngrijirile necesare în caz de boală, iar la decesul acestuia să-l înmormânteze după obiceiul locului.
Pentru că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul sus-menționat, prin sentința civilă nr. 4420/12.10.2011, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ (fila 7), rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea formulată de pârâtul B. C. împotriva reclamantei L. M., în sensul că s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 2006 din data de 09.07.2010 de B.N.P. O. B. din Suceava, reclamanta urmând să-i plătească pârâtului cheltuielile de judecată în sumă de 3816 lei.
P. acțiunea de față, așa cum a fost ea precizată la filele 91-92 dosar, reclamanta a solicitat, în principal, obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului ce ar fi fost plătit de aceasta cu ocazia încheierii convenției sus-menționate, dar și la plata sumelor de 3000 lei și 837 Euro, reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile acordate în baza contractului de întreținere în perioada mai 2008-octombrie 2013, precum și suma de 208 lei, reprezentând plata impozitului pe apartamentul din . anii 2010-2011.
Așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză la solicitarea ambelor părți, instanța constată că acțiunea reclamantei este doar, în parte, întemeiată.
Astfel, cât privește suma de 50.000 lei, reprezentând parte din prețul vânzării stabilit de comun acord de părțile care au semnat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager nr. 2006/09.07.2010, prima instanță a constatat că suma pretinsă de reclamantă a-i fi restituită ca urmare a rezoluțiunii contractului nu a fost niciodată achitată pârâtului. La această concluzie s-a ajuns ca urmare a relațiilor comunicate de notarul public O. B. prin adresa nr. 313/10.06.2014 (fila 70 dosar), potrivit cărora, la data de 27.08.2010, deci la câteva zile după încheierea contractului în formă autentică (09.07.2008), cele două părți contractante “s-au prezentat la biroul notarial, în vederea clarificării relațiilor contractuale, solicitând o declarație dată de acestea, în care cumpărătoarea a recunoscut că, în fapt, contractul sus-menționat a fost încheiat fără plata niciunui preț, fiind un contract de întreținere în mod exclusiv” cu precizarea că acea declarație nu a mai fost autentificată, rămânând doar în faza de proiect (fila 72 dosar).
În aceste condiții, este evident că reclamanta nu a achitat nicio sumă de bani pârâtului-vânzător cu titlu de preț și că acesta din urmă, pentru a avea o dovadă clară în acest sens, i-a cerut reclamantei să dea o declarație prin care să recunoască că nu a plătit suma de 50.000 lei ca preț al imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager și că prețul acestuia îl reprezintă doar întreținerea pe care reclamanta urma să o acorde pârâtului.
În privința sumei de 837 Euro pe care reclamanta o pretinde cu titlu de cheltuieli de întreținere pe care le-ar fi achitat pârâtului cât era ea în Italia, sume expediate pe adresa acestuia prin cele 10 documente bancare emise de Atlassib – agenția din Salermo (filele 11-14) în perioada 05.12.2011 – 03.11.2012, sumă care transformată în moneda națională însumează aproximativ 3767 lei, la un curs mediu de 4,50 lei, prima instanță a constatat că această sumă reprezintă de fapt contravaloarea cheltuielilor de judecată la care reclamanta a fost obligată prin sentința civilă nr. 4420/12.10.2011, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 22.11.2011. P. urmare, este evident, că reclamanta nu ar fi făcut imprundența să trimită pârâtului aceste sume cu titlu de cheltuieli de întreținere, atâta timp cât știa că, prin hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, ea optând pentru achitarea de bunăvoie a cheltuielilor de judecată la care a fost obligată prin aceeași hotărâre.
Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului și la plata sumei de 3000 lei, sumă pe care ea ar fi depus-o la BRD pe numele pârâtului și în contul acestuia, la data de 19.05.2008 (fila 11 dosar).
După cum s-a reținut mai sus, părțile au fost căsătorite începând cu data de 04.02.2008 și până la sfârșitul anului 2008, astfel că potrivit art. 35 din Codul familiei (în vigoare la acea dată), soții administrează și folosesc împreună bunurile comune, bunuri care, potrivit art. 30 din aceeași lege, sunt cele dobândite de oricare dintre soți, în timpul căsătoriei, calitatea de bun comun nefiind necesar a fi dovedită.
P. urmare, suma de 3000 lei are cu siguranță calitatea de bun comun pentru că pare a fi fost dobândită în timpul căsătoriei, reclamanta neputând dovedi, cu certitudine, că această sumă ar fi bunul ei propriu, cele două contracte de vânzare-cumpărare ale imobilelor proprietatea ei, depuse la filele 95-99 dosar, fiind datate cu mult timp înainte de luna mai 2008 (11 ianuarie 1999 și, respectiv 25 mai 2000).
Așadar, cum suma de 3000 lei are calitatea de bun comun, dobândit de părți în timpul căsătoriei, modul de partajare a acesteia nu poate fi stabilit prin prezenta hotărâre întrucât, potrivit art. 36 din Codul familiei, după desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora, iar dacă aceștia nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune va hotărî instanța de judecată, or, prin prezenta acțiune, instanța nu a fost investită cu cerere de partajare a bunului comun sus-menționat, litigiul cu privire la această sumă urmând a fi tranșat ulterior printr-o acțiune de partajare a bunurilor comune dobândite de părți în timpul scurtei lor căsătorii.
Cât privește suma de 208 lei pretinsă de reclamantă cu titlu de contravaloare a impozitului plătit de ea pentru apartamentul situat în . anilor 2010-2011, ărima instanță a constatat că această pretenție este întemeiată din următoarele motive:
Rezoluțiunea unui contract sinalagmatic este condiționată în vechiul cod civil de la 1864 (aplicabil contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager în discuție) de neîndeplinirea angajamentului contractual (art. 1020 din același cod). Pe acest temei juridic, prin sentința civilă nr. 4420/12.10.2011, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 22.11.2011, Judecătoria Suceava a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat. Efectul esențial al hotărârii judecătorești prin care a fost pronunțată rezoluțiunea este desființarea retroactivă a contractului, în sensul că părțile sunt repuse în situația anterioară încheierii lui și obligate să-și restituie una alteia tot ceea ce și-au prestat în temeiul acestuia.
Așa cum s-a reținut mai sus, reclamanta nu a putut demonstra că a achitat prețul pe care a pretins să-i fie restituit și nici sumele în valută achitate prin cele 10 documente emise de Atlassib, însă a dovedit că, prin cele două chitanțe din 11.08.2010 și respectiv 31.01.2011 (filele 34 și 35 dosar) a achitat, anterior desființării contractului, sumele de 61 lei și respectiv 147 lei, reprezentând impozitul anual aferent imobilului situat în municipiul Suceava, . care a făcut obiectul convenției de vânzare-cumpărare, așa încât în virtutea prevederilor legale amintite și ca efect al rezoluțiunii acesteia, instanța va obliga pe pârât să restituie reclamantei suma totală de 208 lei, pe care aceasta a plătit-o Primăriei municipiului Suceava, cu titlu de impozit pentru anii 2010 și 2011, pentru apartamentul reintrat în proprietatea pârâtului.
Pentru aceste considerente expuse mai sus, prima instanță a admis, în parte, acțiunea reclamantei așa cum a fost ea precizată, în sensul că îl va obliga pe pârât să-i plătească reclamantei suma de 208 lei cu titlu de impozit la care se va adăuga dobânda legală calculată conform art. 2 și 3 din OG nr. 13/2011, începând cu data de 18.06.2014 (data precizărilor la acțiune vizând plata impozitului – fila 91 dosar) și până la plata efectivă a debitului.
Cum acțiunea a fost doar în parte admisă, instanța, față de prevederile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, a obligat pe pârât să plătească reclamantei doar suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă sumei de 208 lei, cu privire la care acesta a căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta L. M..
În motivare a arătat că instanța de fond a dat o interpretare greșită profund nedreaptă unui document legal în formă autentică ad validitatem prin care s-a confirmat legal o situație de drept și de fapt în conformitate cu legea 36/1995 actualizată.
A arătat că invocă prev. art. 476 NCPC referitor la efectul devolutiv al apelului „tantum devolutum quantum apellatum".
Instanța de fond a ignorat în disprețul legii civile, prev. art. 79, 92, 99 alin. 3, și art. 100 din legea 36/1995, Legea notarilor publici și a dat câștig de cauză unor opinii denumite sui generis "relații ulterioare" formulate de către pârât cu scopul de a fi exonerat de obligațiile pe care și-a le-a asumat printr-un act autentic, în detrimentul unui act notarial contractul de vânzare -cumpărare, cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 2006/09 07 2010, care la cap. III-IV arată fără drept de tăgadă prețul vânzării este de 110.000 lei, din care eu vânzătorul (B. C.) am primit de la cumpărătoare suma de 50.000 lei la data semnării si autentificării prezentului Contract, iar pentru diferență cumpărătoarea urmează a mă întreține pe mine, subsemnatul vânzător ...procurându-mi cele necesare traiului".
Aceeași instanță de fond în mod tendențios si cinic, fără nici o dovadă concludentă a reținut că" suma de 827 euro pe care reclamanta o pretinde cu titlul de cheltuieli de întreținere pe care le-ar fi trimis pârâtului cât era ea în Italia, ar fi de fapt cheltuielile de judecată la care reclamanta a fost obligată prin Sentința civilă nr. 4420/12 10 2011, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 22 nov. 2011" deși ea a dovedit că acțiunea pârâtului s-a desfășurat fără citarea sa, ea fiind plecată de comun acord cu pârâtul în Italia.
Fiind plecată în Italia, citațiile au fost trimise la adresa de domiciliu a pârâtului B. C., pentru că acel Contract de vânzare - cumpărare cu uzufruct viager i-a facilitat locuința și domiciliu comun.
A se susține de către instanța de fond că suma de 827 euro, trimisă de ea din Italia pe adresa pârâtului ar fi fost presupusele cheltuieli de judecată în condițiile care ea avea o obligație stipulată prin contractul de vânzare - cumpărare, cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 2006/09 07 2010, că"prețul vânzării este de 110.000 lei, din care eu vânzătorul (B. C.) am primit de la cumpărătoare suma de 50.000 lei la data semnării si autentificării prezentului Contract, iar pentru diferență cumpărătoarea urmează a mă întreține pe mine, subsemnatul vânzător...procurându-mi cele necesare traiului" este de departe un act de rea voință și subiectivism părtinitor.
Așa zisa S. civilă nr. 4420/12 10 2011 din dos. nr._ despre care a aflat ulterior anului 2012, nu i-a fost niciodată comunicată și cu atât mai puțin nu a fost investită cu formulă de executare.
In aceste condiții nu avea nici un motiv să plătească cheltuielile de judecată reclamantului de rea credință din moment ce nu avea cunoștință despre o hotărâre judecătorească sau vreo somație din partea unui executor.
A se interpreta actul său de bunăvoință de a respecta o clauză contractuală de " a mă întreține pe mine, subsemnatul vânzător...procurându-mi cele necesare traiului" prevăzută în Contractul mai sus precizat, cu o presupusă obligație izvorâtă dintr-o hotărâre judecătorească de care nu a avut cunoștință, este tot un act de rea credință și mutilarea realității în scop părtinitor.
Aceeași Instanță de fond cu expresii de genul "că pare a fi fost dobândită" citat pg. 4 penultim alineat susține nefondat faptul că nu aș fi avut suma de 3000 lei pe care i-a depus în contul pârâtului, motivând "că cele două apartamente pe care le-am vândut în anii 2000 și 2008, au fost datate cu mult timp înainte".
Stipulația din CONTRACTUL DE VÂNZARE - CUMPĂRARE, cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 2006/09 07 2010, care la cap. III-IV arată că"prețul vânzării este de 110.000 lei, din care eu vânzătorul (B. C.) am primit de la cumpărătoare suma de 50.000 lei la data semnării si autentificării prezentului Contract, iar pentru diferență cumpărătoarea urmează a mă întreține pe mine, subsemnatul vânzător...procurându-mi cele necesare traiului" a fost înlăturată nelegal și neprobat de către instanța de fond printr-un simulacru de motivare " prima instanță a constatat că suma pretinsă de reclamantă nu a fost niciodată achitată pârâtului iar la această concluzie s-a ajuns ca urmare a relațiilor comunicate de către notarul public O. B., potrivit cărora la data de 27 aug. 2010, deci la câteva zile după încheierea Contractului în formă autentică 09 iulie 2008) cele două părți contractante " s-au prezentat la biroul notarial, în vederea clarificării relațiilor contractuale, solicitând o declarație dată de acestea, în care cumpărătoarea a recunoscut că, în fapt contractul susmenționat a fost încheiat fără plata niciunui preț, fiind un contract de întreținere în mod exclusiv", cu precizarea că acea declarație nu a fost autentificată rămânând doar la fază de proiect (fila 72 dosar)
In aceste condiții, este evident - după opinia instanței - că reclamanta nu a achitat nici o sumă de hani pârâtului vânzător cu titlu de preț și că acesta din urmă, pentru a avea o dovadă clară în acest sens i-a cerut reclamantei să dea o declarație prin care să recunoască că nu a plătit suma de 50.000 lei... dorință a pârâtului care a rămas doar în fază de proiect.
Ori această motivare a instanței de fond nu are nimic comun cu atributul judecătorului prev. de art. 22 alin. 2 din NCPC
" (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. In acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."
Pentru că părtinitor și cu încălcarea flagrantă a legii Instanța de fond a omis un act autentic ad validitatem în forma prev. de legea notarilor publici, în favoarea urmare a relațiilor comunicate …rămase în fază de proiect reprezintă un motiv de nulitate absolută a sentinței
Din lecturarea legii notarilor publici nu a rezultat că impresiile personale a unor indivizi puși pe escrocherii denumite relații comunicate... rămase în fază de proiect ar ține loc de act autentic pe care un judecător să și-l însușească cu nonșalanță.
De altfel numai în fraza de mai sus din motivarea instanței de fond rezultă o . erori de interpretare a probatoriului respectiv afirmația ""urmare a relațiilor comunicate de către notarul public O. B., potrivit cărora la data de 27 aug. 2010, deci la câteva zile după încheierea Contractului în formă autentică 09 iulie 2008) cele două părți contractante " s-au prezentat la biroul notarial, în vederea clarificării relațiilor contractuale," pentru că din data de 09 iulie 2008 la 27 aug. 2010, sunt 768 de zile, ceea ce nu reprezintă în niciun caz câteva zile cum aberant susține judecătorul fondului, care are pretenția prev. de art. 22 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Totodată și expresia că părțile "s-au prezentat la biroul notarial, în vederea clarificării relațiilor contractuale" nu era și nu este practica legală a unui notar pentru ca la un act legal întocmit să se mai adauge „relații ... rămase în fază de proiect" pentru că și "relații ..." trebuia să fie în formă autentică și nu proiecte de înșelăciune urmărite de pârât cu complicități evidente.
Aceasta este dovada clară că Instanța de fond a motivat o Sentință în disprețul total al legii și al cetățeanului. Să se excludă o dovadă indubitabilă constituită în temeiul art. 100 alin. din legea 36/1995 1) înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii" Pentru o fițuică care se autointitulează relații ulterioare este un act de încălcare a legii și va trebui tratat ca atare.
Există vreo îndoială rezonabilă față de un document notarial din care rezultă că el vânzătorul (B. C.) a primit de la cumpărătoare suma de 50.000 lei la data semnării și autentificării prezentului Contract, care a fost semnat și legalizat la data de 09 iulie 2010, comparativ cu o fițuică întocmită ulterior de către pârât prin care a încercat să îl inducă în eroare și prin dol să o deposedeze de suma de 50.000 lei.
Dovada relei credințe a pârâtului, este aceea că deși susține că are venituri consistente în bănci rezultate din închirierea altor apartamente, totuși în fata notarului a solicitat, însușit si semnat că " eu vânzătorul (B. C.) am primit de la cumpărătoare suma de 50.000 lei la data semnării și autentificării prezentului Contract, iar pentru diferență cumpărătoarea urmează a mă întreține pe mine, subsemnatul vânzător...procurându-mi cele necesare traiului"ceea ce el a îndeplinit și i-a furnizat bani si alimente.
Același notar i-a cerut pârâtului adeverința medicală prin care se atestă deplinătatea facultăților mintale, dat fiind vârsta înaintată a pârâtului, aspect confirmat de medicul de familie.
Tocmai obligația întreținerii pârâtului a determinat-o să-i trimită banii pentru care a depus documentele de mai sus.
Dacă pârâtul a semnat în fața notarului un act prin care recunoaște că a primit suma de 50.000 lei și că "cumpărătoarea urmează a mă întreține pe mine, subsemnatul vânzător...procurându-mi cele necesare traiului" nu subzistă afirmația că pârâtul avea toate cele necesare traiului și orice sumă de bani remisă de reclamantă erau doar datorii rezultate din cheltuieli de judecată sau încredințarea unor sume de bani.
Dovada clară de netăgăduit că eu reclamanta a fost la muncă în Italia încă din timpul căsătoriei cu pârâtul o reprezintă acțiunile judiciare de divorț ale pârâtului ocazie cu care invocă acest motiv, inclusiv cu ocazia rezilierii Contractului de uzufruct viager când pârâtul invocă aceleași cauze, că " cumpărătoarea este plecată în Italia la muncă ".
Motivarea unei hotărâri cu expresii de genul se pare nu creează convingerea că judecătorul fondului a analizat și "stăruit prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii" sintagma se pare nu reprezintă în niciun caz aflarea adevărului.
Dacă Instanța de fond a reținut că rezolutiunea Contractului de vânzare- cumpărare mai sus menționat, reprezintă în opinia sa - " desființarea retroactivă a Contractului în sensul că părțile sunt repuse în situația anterioară încheierii lui și obligate să-și restituie una alteia tot ce și-au prestat în temeiul acestuia " pg. 5, alin. 2 din Sentința apelată, atunci trebuia să procedeze în consecință pe baza probelor indubitabile ad validitatem și nu pe relații comunicate... rămase în fază de proiect.
Motivează nelegal aceeași instanță de fond că "reclamanta nu a putut demonstra că a achitat prețul pe care a pretins să-i fie restituit și nici sumele de valută achitate prin cele 10 documente emise de Atlassib" deși a dovedit fără drept de tăgadă existența contractului de la data de 09 iulie 2010 cu încheierea de autentificare nr. 17 20101a BNP O. B. care la cap. III-IV arată fără tăgadă că"prețul vânzării este de 110.000 lei, din care eu vânzătorul (B. C.) am primit de la vânzătoare suma de 50.000 lei la data semnării și autentificării prezentului Contract, iar pentru diferență cumpărătoarea urmează a mă întreține pe mine, subsemnatul vânzător...procurându-mi cele necesare traiului". Ori, relațiile ulterioare formulate de același notar după de zile, cu încălcarea flagrantă a legii de funcționare a notarului public nu reprezintă în nici un caz dovada unei alte ații legale.
Reiterează și expune pentru edificare textul de lege care conferă validitatea unui act notarial care produce efecte juridice conform Legii 36/1995 actualizată:
Art. 99 alin. 1 înscrisul autentic notarial face deplina dovadă, fața - orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care o autentificat înscrisul, în condițiile legii.
Art.92 (1) Pentru a lua consimțământul părților, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înțeles conținutul acestuia și dacă cele cuprinse în act exprimă voința lor. Exteriorizarea consimțământului se materializează prin semnătură. Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia."
contractul de vânzare cumpărare, cu clauză de întreținere și uzufruct viager, întocmit la data de 09 iulie 2010 cu încheierea de autentificare nr. 2006/09 07 2010 la BNP O. B., îndeplinește fără drept de tăgadă condiția legală a unui document care dovedește o stare de drept și de fapt așa cum este prev. de art. 92,99 și 100 din lege.
Așa zisele reiații ulterioare furnizate prin adresa nr. 313/10 06 2014, de către Notarul public B. O., sunt impresii personale, nesusținute cu dovezi indubitabile și nu întrunesc condițiile de formă și fond a unui act notarial cf. art. 92 din legea 36/1995 și art.92.
Relațiile ulterioare prin care și-a motivat nelegal Sentința instanța de fond nu cuprinde "Exteriorizarea consimțământului se materializează prin semnătură." Și pe cale de consecință nu reprezintă act autentic.
În mod mincinos se face afirmația că la o dată ulterioară s-ar fi prezentat părțile în vederea clarificării relațiilor și că, cumpărătoarea ar fi recunoscut că in fapt contractul susmenționat a fost încheiat fără plata unui preț, fiind un contract de întreținere în mod exclusiv din moment ce notarul nu a depus si forma legală a unei astfel de declarații. Ori o astfel de abordare nu poate produce efecte din moment ce nu au fost consemnate ad validitatem in temeiul art. 92 arătat mai sus.
Impresiile unui notar nu pot ține loc de act autentic din moment ce nu îndeplinește condițiile legale.
Declarația de la fila 72 dosar nu este semnată, nu este autentificată într-un cuvânt nu îndeplinește condițiile legale.
In realitate ulterior întocmirii actului de Vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager pârâtul din prezenta s-a înfățișat la notar și a solicitat o împuternicire prin care în calitatea sa de vânzător cu drept de uzufruct să poată reprezenta cumpărătoarea atâta timp cât va fi plecată în Italia, mizând pe faptul că ea fiind adusă ulterior în fata notarului nu va citi conținutul declarației.
A insistat la notar să citească declarația și să-i explice termenii și conținutul documentului și constatând că nu este vorba despre o împuternicire pentru uzufructar ci o înșelăciune, a refuzat să semneze, pentru că nu reprezenta realitatea.
Având în vedere că vânzătorul uzufructar a urmărit prin înșelăciune să - și însușească pe nedrept suma de 50.000 lei pe care ea i-a plătit ca și preț pentru jumătate c/v apartamentului de pe . de 827 euro trimiși din Italia și 3000 lei depuși la bancă pe numele pârâtului, prin rezoluțiunea Contractului pe motive imputabile ei,a solicitat chemarea sa în judecată și a invocat prev. art.1469 Cod civil.
Pe cale de consecință, în temeiul art.480 alin. 2 din NCPC, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a Sentinței atacate și a dispune în temeiul art. 480 pct. 5, respectiv obligarea pârâtului la restituirea sumei de 50.000 lei asa cum rezultă din Contractul autentic, 827 euro plătiți prin serviciul de curierat Atlassib și suma de 3000 lei depusă în contul pârâtului la BRD- GSG și plata cheltuielilor de judecată rezultată din plata taxelor de timbru.
Intimatul pârât B. C. a formulat întâmpinare ( filele 22-24) prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apărare a arătat că referitor la susținerea reclamantei ca suma de 827 euro ar reprezenta cheltuieli de întreținere si nu cheltuieli de executare,din modul in care este redactat apelul-a se vedea pagina a-2-a, el nu a fost in Italia cu parata L. M. si nici plecarea ei nu a avut acordul său,acesta fiind si motivul pentru care a înțeles a cere rezilierea contractului de întreținere ,nu putea fi întreținut de cea ce se obliga prin act din moment ce aceasta a plecat ..
Nu este adevărat ca nu a fost citata,in plus,pe lingă citarea la ultimul ei domiciliu s-a procedat si la citarea prin publicitate.
Daca era asa de revoltata de soluția din dosar incerca vreo cale extraordinara de atac,facea vreun demers judiciar,dimpotriva s-a impacat cu situația fara nici o problema.
Asa cum am menționat si in PRECIZĂRI la pct.2.b, dupa raminerea definitiva a sentinței nr.4420 din 12.10.2011 a Judecătoriei Suceava a avut o discuție telefonica cu reclamanta,i-a adus la cunoștința ca doresc a fi recuperate cheltuielile de judecata,i-a spus suma precum si faptul ca le poate executa de bunavoie,in caz contrar va apela la un executor judecătoresc împrejurare in care suma va creste. L-a rugat plângând să nu apeleze la executor si să accepte a i se expedia suma eșalonat prin plata in rate. A fost de acord. Daca banii expediați reprezintă întreținere cine a stabilit aceste sume,apoi contractul era de întreținere ,nu de renta viagera,subliniază faptul ca ei au fost si casatoriti,prin sentința civila nr.5258 din 27.11.2008 a Judecătoriei Suceava a fost pronunțat divorțul ,ori in condițiile in care a divortat,in condițiile in care reclamanta stia de rezilierea actului este greu de imaginat ca aceasta îi trimitea bani pentru intretinere. Intre obligațiile de întreținere nu rezulta plata unei sume de bani,obligatia nu a fost niciodată transformata in plata lunara a unei sume de bani,nu de bani avea nevoie.Asa cum a demonstrat a avut venituri substanțiale in depozite la banci,avea si are o pensie suficienta pentru a-și asigura un trai decent,obtinea si venituri din chirii,de ce sa fi primit bani pentru întreținere?
În mod legal a reținut instanța si faptul ca reclamanta nu a achitat suma cu titlu de pret la perfectarea contractului de întreținere cu uzufruct viager .A arătat ca si in acțiunea promovata pentru rezilierea contractului a făcut mentiunea-in contract a fost menționat prețul de 110.000 lei ca fiind prețul vinzarii din care parata i-a achitat suma de 50.000 lei la data incheierii actului.Desi este trecuta aceasta suma in contract, ea nu a fost achitata. Nu avea atunci să intuiască ce evoluție vor avea raporturile dintre ei,a spus doar adevărul.A început sa-și dea seama de intențiile de căpătuiala ale reclamantei si a cerut notarului sa întocmească un înscris in care sa se consemneze ca nu s-a achitat suma cu titlu de pret .A întocmit inscrisul,reclamanta l-a citit ,a cerut un răgaz pentru a se consulta cu cineva si nu s-a mai prezentat pentru a-l semna,oricum este un început de dovada scrisa in dovedirea susținerilor mele. "
In relațiile solicitate de la BNP O. B. se face mențiunea ca părțile s-au prezentat la data de 27.08.2010 in vederea relațiilor contractuale,avind in vedere ca actul a fost încheiat la data de 09.-07.2010 rezulta ca au trecut doar 19 zile.Este adevărat ca in considerentele sentinței apelate a fost trecuta ca data a încheierii contractului 09.07.2008(a se vedea pagina a 4-a) dar este o eroare fara nici o consecința juridica,oricum parata a avut contractul,a avut sentința civila de reziliere a contractului,a promovat actiunea,a specificat de nenumărate ori data corecta a contractului,era bine sa faca o sumara verificare in loc sa numere la sutele de zile si sa dezvolte alegații ce nu au nici un rezultat.
În fine cu toate ca in acțiune s-a cerut si obligarea sa la plata sumei de 3.000 lei depusa in contul BRD-CSG,cu toate ca instanța a considerat-o ca fiind bun comun(a se vedea pagina a-4-a) nu este dezvoltat nici un motiv de apel exceptând penultiumul alineat din motivare in care se cere aceasta suma .Nefiind motivat nu are ce răspunde.
Apelanta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare ( filele 27-30)
Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 2006 din data de 09.07.2010 de B.N.P. O. B. (filele 5-6 dosar) prin care pârâtul, în calitate de vânzător - întreținut a înstrăinat reclamantei L. M., în calitate de cumpărătoare - întreținătoare, cu rezerva dreptului de uzufruct viager în favoarea lui, imobilul constând din apartamentul nr. 2 situat în municipiul Suceava, .. 28, . trei camere și dependințe, cu număr cadastral 2323-C1-U2, înscris în Cartea Funciară nr._-C1-U3 (provenită prin conversia de pe hârtie a Cărții Funciare nr._ – Suceava), împreună cu cota parte indiviză din terenul aferent pe care este construit blocul, identic cu . în Cartea Funciară colectivă nr. 4295 a UAT Suceava, precum și părțile din imobil care prin natura sau destinația lor sunt de folosință comună cu ceilalți locatari.
Potrivit contractului, prețul convenit de părți a fost de 110.000 lei, din care, cu privire la suma de 50.000 lei, s-a consemnat în convenție că a fost primită de vânzător de la cumpărătoare la data semnării contractului, iar pentru diferență, cumpărătoarea-reclamantă urma să-l întrețină pe pârât, procurându-i cele necesare traiului și dându-i îngrijirile necesare în caz de boală, iar la decesul acestuia să-l înmormânteze după obiceiul locului.
P. sentința civilă nr. 4420/12.10.2011, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ (fila 7), rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea formulată de pârâtul B. C. împotriva reclamantei L. M., în sensul că s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 2006 din data de 09.07.2010 de B.N.P. O. B. din Suceava, reclamanta urmând să-i plătească pârâtului cheltuielile de judecată în sumă de 3816 lei.
Apelanta reclamantă a arătat că în mod greșit prima instanță a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 3000 lei, sumă pe care ea a depus-o la BRD pe numele pârâtului și în contul acestuia, la data de 19.05.2008, fără însă a aduce critici concrete .
Părțile au fost căsătorite începând cu data de 04.02.2008 și până la sfârșitul anului 2008, astfel că potrivit art. 35 din Codul familiei (în vigoare la acea dată), soții administrează și folosesc împreună bunurile comune, bunuri care, potrivit art. 30 Codul familiei, sunt cele dobândite de oricare dintre soți, în timpul căsătoriei.
P. urmare, restituirea sumei de 3000 lei depusă la BRD la data de 19.05.2008 anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 2006 din data de 09.07.2010 de B.N.P. O. B. nu poate fi solicitată în baza principiului restitutio in integrum, ca urmare a rezoluțiunii acestui contract.
Natura juridică a acestui bun este guvernată de regulile privind relațiile patrimoniale dintre soți, care nu fac obiectul analizei în cauza de față, având în vedere motivarea în fapt și drept a cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește suma de 837 Euro pe care reclamanta o pretinde cu titlu de cheltuieli de întreținere pe care le-ar fi achitat pârâtului cât era ea în Italia, sume expediate pe adresa acestuia prin cele 10 documente bancare emise de Atlassib – agenția din Salermo (filele 11-14) în perioada 05.12.2011 – 03.11.2012, sumă care transformată în moneda națională însumează aproximativ 3767 lei, corect prima instanță a constatat că această sumă reprezintă de fapt contravaloarea cheltuielilor de judecată la care reclamanta a fost obligată prin sentința civilă nr. 4420/12.10.2011, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 22.11.2011.
Conform mențiunilor din sentința civilă nr.4420/12.10.2011 a Judecătoriei Suceava, procedura de citare cu pârâta a fost legal îndeplinită astfel încât se prezumă că pârâta a avut cunoștință de acest proces.
În condițiile în care prin hotărâre s-a reținut cu putere de lucru judecat că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de întreținere este puțin probabil că după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, a trimis pârâtului aceste sume cu titlu de cheltuieli de întreținere.
Față de cuantumul sumei trimise( echivalent sumei prevăzute cu titlu de cheltuieli de judecată), data trimiterii, respectiv ulterior pronunțării hotărârii privind rezoluțiunea contractului, corect prima instanță a apreciat că în fapt debitoarea a executat de bunăvoie obligația privind plata cheltuielilor de judecată .
În ceea ce privește suma de 50.000 lei cu privire la care s-a consemnat în actul autentic încheiat de părți ,că a fost primită de vânzător de la cumpărătoare la data semnării contractului, tribunalul apreciază că sunt întemeiate criticile apelantei.
Declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrară, atât între părți cât și față de terți.
Or, în ceea ce privește suma pretinsă de reclamantă a-i fi restituită ca urmare a rezoluțiunii contractului, pârâtul nu a făcut proba contrară mențiunii din actul autentic, respectiv nu a dovedit că această sumă nu a fost niciodată achitată de către reclamantă.
Relațiile comunicate de notarul public O. B. prin adresa nr. 313/10.06.2014 (fila 70 dosar), pot fi socotite doar ca început de dovadă scrisă (așa cum a arătat și intimatul), care însă nu au fost complinite cu alte probe, inclusiv martori sau prezumții.
Relațiile comunicate atestă faptul că, la data de 27.08.2010, deci la câteva zile după încheierea contractului în formă autentică (09.07.2010), cele două părți contractante “s-au prezentat la biroul notarial, în vederea clarificării relațiilor contractuale, solicitând o declarație dată de acestea, în care cumpărătoarea a recunoscut că, în fapt, contractul sus-menționat a fost încheiat fără plata niciunui preț, fiind un contract de întreținere în mod exclusiv” cu precizarea că acea declarație nu a mai fost autentificată, rămânând doar în faza de proiect (fila 72 dosar).
Reclamanta a recunoscut că ulterior întocmirii actului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager s-a înfățișat la notar la cererea pârâtului, însă a susținut că citind declarația a constat că nu este vorba despre o împuternicire pentru uzufructar așa cum a discutat cu pârâtul și a refuzat să semneze, pentru că nu reprezenta realitatea.
Având în vedere că reclamanta contestă această declarație, care nu a fost autentificată și nici scrisă sau semnată de partea căreia i se opune, precum și faptul că acest înscris nu a fost complinit cu alte probe, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada contrară celor menționate în contractul autentic, astfel încât greșit s-a reținut prin hotărârea apelată că suma de 50.000lei nu a fost plătită către pârât cu ocazia încheierii contractului.
În consecință, ca urmare a rezoluțiunii contractului încheiat între părți, în temeiul art.1020-1021 Cod civil, având în vedere principiul restitutio in integrum, creditorul are obligația să restituie debitorului întreținerii suma primită cu titlu de preț, ca prestație accesorie întreținerii, motiv pentru care, în temeiul art.480 Cod de procedură civilă tribunalul va admite apelul, va schimba în parte sentința nr.4075/2014 a Judecătoriei Suceava în sensul că va obliga pârâtul să restituie reclamantei suma de 50.000 lei, primită în baza contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 2006 din data de 09.07.2010 de B.N.P. O. B..
P. cererea de apel s-a solicitat schimbarea sentinței în sensul restituirii sumei de 50.000 lei, fără a se solicita și dobânda legală, această cerere fiind formulată după închiderea dezbaterilor, nu a investit instanța de apel.
Se va menține soluția dată de prima instanță cu privire la sumele de 837 Euro și 3000 lei, criticile formulate de apelantă nefiind întemeiate.
În temeiul art.453 alin.1 și 2 coroborat cu art.452 și art.451 alin.1 Cod de procedură civilă pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 2125 cheltuieli de judecată de la fond și a sumei de 1052 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel reprezentând taxa de timbru aferentă capetelor de cerere admise .
Se vor menține dispozițiile sentinței care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de către apelanta reclamantă L. M. – CNP_ P. P. S. M.-comuna Dărmănești, ..28, jud Suceava împotriva sentinței civile nr.4075/24.09.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât B. C.- CNP_-Suceava, ..28, ., ..
Schimbă în parte sentința civilă nr.4075/24.09.2014 a Judecătoriei Suceava în sensul că:
Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 50.000 lei, primită în baza contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr.2006/9.07.2010 de BNP O. B..
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 2125 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (în loc de 20 lei).
Menține celelalte dispoziții care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Obligă intimatul să plătească apelantei suma de 1052 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Martie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. A. S. A. L. A.
Red L.A
Jud.fond F. M.
Tehnored.L.A.
4 ex./29.04.2015
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 47/2015. Tribunalul SUCEAVA | Uzucapiune. Decizia nr. 354/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
